miercuri, 25 iunie 2014

Încă nu avem consonanță în idei. Între PNL și PSD. Unii hăis și ceilalți, cea. Va fi nevoie de un acordor.

Nu consonăm încă. Pe deplin. Declarația politică a Parlamentului prin care se cere demisia lui Traian Băsescu (aici) a fost votată „pentru” de către toți parlamentarii PNL. Parlamentarii PDL au plecat din sală împreună cu parlamentarii lor care au plecat la PMP (partidul lui Băsescu).

Nu pot să nu remarc faptul că textul declarației adoptate este diferit de tâmpenia propusă de Tăriceanu.

O pun mai jos:

Având în vedere atingerea gravă şi iremediabilă adusă instituţiei prezidenţiale prin implicarea fratelui preşedintelui în fapte de corupţie extrem de grave, precum şi relaţia acestuia cu persoane care aparţin unor grupuri de crimă organizată foarte periculoase care au fost folosite în interes electoral şi de către preşedintele României, 

luând în considerare implicarea aflării adevărului şi înfăptuirii actului de justiţie prin invocarea imunităţii preşedintelui României în mai multe cazuri aflate în cercetare, 

în scopul garantării prestigiului şi independenţei justiţiei în faţa cetăţenilor României prin eliminarea oricărei suspiciuni de influenţare sau favorizare a apropiaţilor de către păreşedintele ţării, persoana a cărui atribuţie constituţională este numirea sau revocarea din funcţie a magistraţilor, precum şi a conducătorilor parchetelor şi instanţelor de judecată,

ţinând cont de realitatea politică la nivel regional şi european şi îngrijoraţi de impactul imens pe care scandalul legat de implicarea preşedintelui României îl are în planul credibilităţii statului român, al capacităţii de a fi un partener solid de dezbatere, negociere şi decizie a participării României menite să contribuie la stabilitatea şi securitatea ţării noastre în regiune, caz în care este imperios necesar ca reprezentarea statului român să se bazeze pe instituţii puternice asupra cărora să nu planeze suspiciuni din zona combaterii crimei organizate, 

Parlamentul României, instituţia fundamentală a democraţiei, ce are principala atribuţie constituţională reprezentarea intereselor cetăţenilor României, în conformitate cu textul Constituţiei României şi cu Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, adoptă prezenta declaraţie politică:

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu mai este îndreptăţit să asigure prestigiul, independenţa şi legitimitatea funcţiei prezidenţiuale, motiv pentru care să-şi asume de îndată demisia din funcţia de preşedinte al României”.

Nici cu această declarație nu sunt în totalitate de acord însă este „digerabilă”.

Reprezentanții PDL au reacționat diferit de cei ai PNL. Au părăsit sala de plen. După cum s-au manifestat în ultimul timp, mai ales după ce Cătălin Predoiu a susținut pe la toate televiziunile punctul lui de vedere că o astfel de declarație nu își are rostul, era de așteptat să folosească metoda absenței de la vot.

Chiar dacă m-au deranjat declarațiile pedeliștilor referitoare la eveniment și importanța lui reală, în special declarațiile absolut furioase ale Monicăi Macovei, „înțepate” ale lui Vasile Blaga, „prețioase” ale altor lideri ai PDL care căutau „acul” pe lângă drum nu în carul cu fân, consider, ca un liberal ce mă simt, că au dreptul la opțiuni proprii.

Vor fi dificile negocierile cu pedeliștii care au de spălat serios la imaginea de „pedelepre”. Ei tot vorbesc de atacul asupra Justiției, de lupta împotriva corupției, însă din motivările lui Predoiu și a altora găsesc doar obiective mărunte, meschinării politicianiste. De fapt, pedeliștii încă nu s-au rupt de Traian Băsescu, de comportamentul de ciubucar în politică, de contrabandist. Nu poți pretinde că ești partid politic dacă judeci stările din perspectiva funcției publice și nu a demnității și vocația de reprezentare. Atât la intern cât și la extern. Gargaragiul de Predoiu semnala și acum „pericolul” clanurilor mafiote, fără să arate ce a făcut el concret ca ministru al Justiției pentru a combate comportamentul lor ilegal, cum a contribuit el la modernizarea sau adaptarea legislației din domeniile de activitate socială atacate de clanurile mafiote. Nu avea cum să pomenească așa ceva pentru că nu a făcut nimic pentru a combate clanurile mafiote. Păi cum să îmbunătățești legea când Președintele României, șeful tău politic, dansa țigănește împreună cu consoarta la petrecerile rromilor, când își îmbrăca nevasta în ținuta de țigancă, când Traian Băsescu se pupa de zor cu „șefii” de clanuri mafiote și „recunoștea monarhiile țigănești” ! Ca și atunci când erau miniștri, pedeliștii vorbesc la general și la viitor: va fi rău pentru că ... ! Păi bine oameni buni, nu ați guvernat pentru ca în viitor să nu mai fie rău ?

M-au deranjat declarațiile pedeliștilor. Mă deranjează în special declarațiile Monicăi Macovei care acuză PNL pentru acte de obstrucționare a Justiției. Mă deranjează când pedeliștii vin alături de Elena Udrea și acuză PNL că membri ai PNL au fost condamnați sau sunt în diferite faze de cercetare penală. Nu se văd pe ei deloc. La PDL și PMP nu există politicieni condamnați sau sub „mâna” procurorilor. Ca să vezi !

Consider că avem tot timpul din lume pentru a ne scoate ochii. Să nu uităm, în timp ce o să ne dăm palme, că PSD va continua să se întărească dându-ne pe noi ca exemple negative. Fuziunea este aabsolut necesară și urgentă. Nu o facem, războiul PNL cu PDL se va deschide cu mai multă forță în favoarea PSD.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Da, sunt pentru fuziunea celor doua partide, dar PDL-ul a pierdut un moment istoric sa se delimiteze de handicapatul care i-a adus sub 15% de la aproape 35% -era momentul potrivit al spalarii de pacate in fata poporului roman- sincer, ii credeam mai destepti si pragmatici , dar incep sa cred ca sunt o adunatura de "dosaristi" si se stie cine e stapanul dosarelor. Pai ei nu au inteles ca acele 12 procente sunt oameni care ii voteaza pe ei si nu pe papagal, pentru ca altfel, acei votanti ar fi migrat de mult catre prostituatele pimpului...hai ma nea Blaga- erai un strateg adevarat altadata

Crăciun Florin spunea...

Sunt numai pentru fuziunea prin absorbție a PDL în PNL. Altfel, nu. PDL, cel puțin la nivel de vârf, a rămas același partid cripto-comunist.