Elena Udrea a devenit „președintele” PMP. Era „președintele informal”, acum este și formal. Așa arată actele. De fapt însă, Elena Udrea „ține locul” lui Traian Băsescu. Emil Boc la PDL a îndeplinit exact aceeași „funcție”. A ținut locul lui Traian Băsescu până când Blaga și alții din jurul lui au spus „stop !”. În fapt, la fel ca Emil Boc, Elena Udrea este purtătoarea de vorbe a lui Traian Băsescu. Titulatura de „președinte” are rolul de a induce în eroare.
Lista oficialilor „aleși” la acest Congres este relativ scurtă însă are o mare însemnătate. Sunt foștii lideri ai PDL care au ales să meargă după Traian Băsescu (nu după Udrea, atenție !). În mai mic, citind lista lor, avem în față activul PDL din perioada de glorie a guvernărilor băsiste.
Cei din PMP, prin vocea purtătoarei de vorbe Elena Udrea, și-au anunțat și candidatul la Președinția României. Cristian Diaconescu a fost desemnat să reprezinte pe Traian Băsescu, să fie copia lui Traian Băsescu (să nu uităm condiția enunțată de Elena Udrea că PMP va susține acel candidat care și-l asumă pe Traian Băsescu și își propune să îi continue proiectele !). Și alegerea lui Diaconescu are un scop. Și poartă niște speranțe. Mici ele, foarte mici însă posibile. În stilul de „luptă” al lui Traian Băsescu. Cristian Diaconescu vine din PSD cu o haltă la UNPR. La UNPR a fost declarat candidat pentru alegerile prezidențiale din 2014 ! Are puternice legături în PSD „aripa” Geoană dar și personale. UNPR îi este alături iar „interesul național” al lui Gabriel Oprea poate avea o revelație de moment dacă are ceva de câștigat. Pare puțin probabil însă, figura lui Cristian Diaconescu poate părea tentantă și pentru cei din PDL și chiar PNL. Individul pare, cumva, neutru față de politicieni. Vorba nu îi este stridentă. Arată că este inteligent și are discurs. Are experiență pozitivă la nivel de guvernare. Ministerul Justiției, Ministerul de Externe ... fără să sufere ca urmare a uzurii. Cele două ministere nu uzează, adaugă pozitiv la orice CV. Cum de fapt are și Predoiu, candidatul PDL.
Dacă mă limitez la imaginea din ultimele zile ale scenei politice voi greși. Mișcarea de la PMP are rostul ei. Are rolul unui colac de salvare. Este o mișcare disperată. Să ne uităm la personajele principale și la aspirațiile lor.
În primul rând să ne uităm la Traian Băsescu. Este la final de mandat prezidențial și își dorește, cu disperare, să continue a fi în politică un actor major. A vrut să curețe PDL de vechii membri adunați în jurul lui Vasile Blaga. Nu a reușit. PDL l-a ales pe Blaga președinte. Băsescu a înființat Fundația Mișcarea Populară cu scopul de a prelua activul operativ al PDL (primarii, consilierii locali și județeni, parlamentarii). Fundația a „născut” partidul cu același nume. Se apropiau europarlamentarele. Partidul și Fundația au canibalizat cumplit PDL. Au atras și alte persoane. Europarlamentarele au sancționat pe Traian Băsescu, de fapt. Procentele PMP au arătat limita maximă pe care Traian Băsescu o mai poate atinge. Măsurile de siguranță luate de acesta între timp, în special refacerea legăturilor „de rudenie politică și comportamentală” cu o parte din PSD își arată efectele. Îl obligă însă și la marele compromis. O alianță mascată cu PSD pentru că altfel va fi un „mort politic” bun de îmbălsămat.
Traian Băsescu și PSD au în față o provocare mare. Construirea unei alianțe politice mascate pentru a lupta contra procesului de întărire a dreptei în România prin fuziunea dintre PNL și PDL. Lăsând la o parte micile găinării comportamentale promovate intens de presă (pentru rating, pentru plăcerea telespectatorului de a se uita pe gaura cheii la vecini în timp ce se ceartă sau fac altceva), proiectul unificării dreptei (perfect justificat având în vedere complementaritatea programelor politice și obiectivele politice finale care pot fi atinse în urma unei guvernări corecte) va arunca de pe orbita politicii partidulețele cu pretenții „de dreapta”. Construirea polului de putere al dreptei în jurul unui partid rezultat din fuziunea celor mai mari partide de dreapta, partide cu vocația guvernării, cu oameni cu experiență, partide cu programe politice de dreapta recunoscute, membre ale familiei europene de dreapta câștigătoare la alegerile europarlamentare de ani de zile îl scoate pe Traian Băsescu în decor cu tot cu partidul lui. Traian Băsescu nu are de întors. Fie renunță definitiv la o viață politică viitoare, fie va încerca să contracareze acțiunile planificate de PNL și PDL. Varianta să fie parte a procesului fuziunii i-a fost refuzată. Pe de o parte PNL îl consideră „dușmanul” care trebuie lichidat complet, pe de altă parte, PDL nu îl mai dorește alături sub nici o formă. Ambele partide se pare că au convenit că Traian Băsescu nu mai poate fi o personalitate politică de care să țină cont pentru viitorul dreptei. Ca atare, pentru aceste partide nu va mai exista Traian Băsescu. Vasile Blaga a găsit formula elegantă pentru a arăta că ei, cei din PDL, nu mai au nevoie de Traian Băsescu: Băsescu reprezintă trecutul. Atât. Un chip într-un tablou pe un perete al unuia care a fost, cu ani în urmă, formal, președinte al partidului.
Candidatura lui Cristian Diaconescu este parte a jocului la cacialma. Șansele de reușită sunt minime însă, există. PMP nu mai reprezintă ceva anume, nu mai reprezintă nimic după fuziunea PNL cu PDL, de fapt, dacă este să mă uit mai bine, PMP urmează să își stopeze „creșterea” și cât de curând să urmeze procesul de reducere, de prăbușire. Primarii care s-au înscris în Fundația Mișcarea Populară se vor întoarce spășiți în PDL și vor lucra pentru PDL, cu osârdie, dacă iau în calcul o altă candidatură în 2016. Odată cu primarii, vor reveni la matcă și consilierii județeni. Formarea majorităților locale sau a alianțelor între membrii PNL și ai PDL forțează separarea unora de PMP. Asta în mod normal. În situația în care manevra lui Traian Băsescu cu Cristian Diaconescu reușește, PMP va renaște pe scenariul creșterii PDL după alegerea lui Băsescu ca Președinte al României în 2004.
Victor Ponta și aliații lui de suflet din PSD sunt în fața unei alegeri cu consecințe severe pentru viitor. Nu candidatura lui Victor Ponta la președinție este periculoasă pentru el și aliații lui, câștigarea alegerilor poate fi negativă. PSD are experiența izolării Președintelui țării de către partidul aflat la guvernare. Adrian Năstase l-a izolat pe Ion Iliescu, acum PSD și Victor Ponta l-au izolat pe Traian Băsescu. Una este să conduci din umbră un partid de 7% și să îl crești folosind (cu nerușinare) funcția publică de Președinte (egal pentru toți !) și alta este să conduci din umbră un partid de 30%, conștient de puterea lui și mai ales de puterea Președintelui țării. PSD nu mai are bazinul electoral din 1990. Nu se mai nasc pesediști. Tineretul instruit din PSD și oamenii de afaceri din PSD sunt mai dispuși către politicile liberale, politici ce le potențează performanțele individuale. Un partid liberal mare va fi pentru ei o atracție. Chiar dacă nu se vor îndrepta către el în mod direct, în actul politic vor fi de partea acelor politici liberale care le sunt favorabile. Victor Ponta nu ar avea menirea de a crește PSD pentru că nu mai are de unde. Ba, nu este exclus ca el să fie cel care să orienteze, prin discursul public, tineretul din PSD și oamenii de afaceri din PSD către dreapta politică. Nu îl văd pe Ponta în rolul de vizionar politic. Nu are această capacitate. Este, de fapt, un ciubucar politic. Pe de altă parte Victor Ponta este prea tânăr pentru a candida la președinție. Având în vedere cutuma dâmbovițeană, după un mandat (dacă îl câștigă), încă tânărul Victor Ponta (va avea sub 50 de ani) ar ajunge să umble creanga prin parcuri sau să mimeze socialismul într-un ONG.
Victor Ponta și ai lui au varianta să piardă alegerile prezidențiale dacă „baronii” PSD îl vor forța să candideze. Dacă nu este forțat, candidatul PSD va fi sprijinit de PSD în mare parte. Nu exclud trădările. Ponta rămâne cu partidul, scapă de unii dintre opozanți, își duce mai departe mandatul de prim ministru. Dacă însă este forțat și pierde alegerile prezidențiale (zic eu cu intenție) își poate acuza „baronii” de non-combat și își poate întări poziția în partid. Pentru însă a îi ieși planul are de ales. Va susține, din umbră, candidatul PNL+PDL (variantă care îi defavorizează partidul, un astfel de președinte va favoriza dreapta în defavoarea stângii) fie va susține, tot din umbră, pe Cristian Diaconescu, candidatul lui Traian Băsescu. În afara unor părți negative, varianta Diaconescu are și părți pozitive pentru Victor Ponta și PSD.
Diaconescu la Cotroceni va disipa dreapta. Pentru cel puțin încă un mandat parlamentar, PSD va deține supremația, va guverna. Nu este exclus ca Victor Ponta să conducă un nou Guvern. PSD va guverna pentru a obține o anume recunoaștere socială. Pomenile electorale vor continua, politica pașilor mărunți enunțată de Ion Iliescu încă din 1990 va continua și ea încă cel puțin 6 ani de zile, până în 2020. PSD va avea suficient timp la dispoziție pentru a domina economic populația și a o aduce astfel sub ascultare (politica lui Adrian Năstase).
Dreapta va pierde momentul politic favorabil al fuziunii. Diaconescu la Cotroceni va fi un nou Traian Băsescu. PMP va crește. PSD va da PMP un „tribut de funcții publice” ce va fi convenit în aceste zile, dacă varianta colaborării ascunse între Traian Băsescu și Victor Ponta+PSD se confirmă. Plecările din PNL și PDL (în cazul realizării fuziunii, foști membri ai celor două partide) la PMP se vor înmulți. Încet, Traian Băsescu va crește. Este evident că Diaconescu va deveni un lider politic de primă mână, că va avea propria contribuție la conducerea statului, însă nu se va despărți de PMP. Până la urmă, PMP este și creația lui, Diaconescu fiind membru fondator al Fundației Mișcarea populară. După un timp, Traian Băsescu va lăsa locul, pe deplin, lui Cristian Diaconescu. Băsescu va hăhăi satisfăcut în barbă pentru „clapa” ce le-a tras-o „liberalilor”.
Tot scenariul și toate calculele de mai sus pot pica dacă PSD nu acceptă jocul lui Băsescu. Ca să fiu sincer, ar fi o prostie din partea PSD. PNL și PDL sunt în fața nu doar a examenului fuziunii ci și în fața posibilei alianțe dintre Traian Băsescu și PSD. Eu tratez cu foarte mare seriozitate campania electorală viitoare. Candidatul PNL și al PDL trebuie să intre în turul II în mod obligatoriu împotriva celui al PSD. Pe de altă parte, Blaga și ai lui în PDL trebuie să facă o severă reorganizare a PDL. Băsescienii care încă mai colcăie în partid trebuiesc eliminați, sancționați politic, izolați. PNL are, la rândul lui, bezmeticii care lucrează, cu sârg, pentru slăbirea partidului. Tăriceanu și Ghișe concurează. Care va fi cel mai eficient în destructurarea PNL ?! Pe undeva, cei care vor pleca din PNL vor face un bine partidului.
Anul acesta este deosebit de important. În primul rând vom ajunge să avem o mare forță politică pe partea dreaptă care să fie capabilă să intre în competiție de pe poziții egale cu PSD. Reușita unificării dreptei, curăță scena politică de aventurieri. Traian Băsescu, MRU, Neamțu, Pavelescu, Chiliman, Moisescu, Tăriceanu, Ghișe etc. De aceea consider că PMP și-a anunțat, prin Congres, eșecul politic.
Emoțional, anul acesta este anul „morții” politice a lui Traian Băsescu și a regimului lui. Din nefericire, am constatat că regimul lui Băsescu este de fapt regimul lui Năstase perfecționat. De aceea nu a fost o greutate pentru PSD să îl preia în integralitate. Ba cred că cei din PSD îi vor aduce mulțumiri lui Băsescu pentru ridicarea nivelului de performanță a regimului conceput și construit de socialiști pe timpul guvernării Năstase.
Dacă PMP nu merită a fi urmărit în activitate, Cristian Diaconescu și manevrele lui Băsescu cu PSD devin deosebit de atractive. Undeva vom observa ridicarea nivelului coabitării Băsescu - Ponta (PSD).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu