Măsuri antiteroriste la nivelul UE. Era și timpul !

Acordul de la Schengen și actele conexe au devenit insuficiente pentru viața în spațiul Schengen și al UE. Traversăm o stare excepțională și, de aceea, se cuvin măsuri excepționale.

Agerpres (aici).

Miniștrii de interne din UE au adoptat ieri, la Riga, un plan de măsuri pentru combaterea islamismului radical și pentru prevenirea producerii unor noi atentate în Europa.

Situația nu este favorabilă unei tergiversări a acestor măsuri, posibil și a altora dacă acestea se vor dovedi insuficiente.

Planul de măsuri va fi discutat la summitul european din 12 februarie.

Printre măsurile adoptate, miniștrii de interne au propus:

- controale obligatorii ale cetățenilor UE la intrarea și ieșirea din spațiul Schengen, în special pe aeroporturi;

- constituirea unui registru european de date ale pasagerilor companiilor aeriene pentru a putea urmări deplasările persoanelor suspecte;

- dotarea cu tehnologie pentru monitorizarea rețelelor de socializare și decriptarea anumitor mesaje;

- acțiuni pentru eliminarea cauzelor care duc la radicalizarea musulmanilor în Europa;

- evitarea recrutării lor de către mișcările islamiste;

-împiedicarea plecării acestora în zonele de conflict din Siria, Irak și Libia și localizarea lor la întoarcerea în Europa.

Măsurile sunt, în primul rând, sociale. Eliminarea cauzelor care duc la radicalizarea musulmanilor în Europa privește și comportamentul presei - libertatea de exprimare -, și comportamentul grupurilor civice anti-islamice, discriminarea socială, discriminarea instituțională, dezvoltarea locală etc. Este cea mai importantă componentă.

Sunt măsuri polițienești, specifice activității ministerelor de interne: controalele la frontiere, atât la intrarea cât și la ieșirea din spațiul Schengen a tuturor cetățenilor, UE sau non-UE. În special pe aeroporturi pentru că din statele vestice, principalul mijloc de deplasare către nordul Africii și Asia Mică este avionul. Este evident că și România împreună cu Bulgaria vor participa la acțiune, chiar dacă nu sunt în spațiul Schengen. România și Bulgaria lucrează, deja, cu sistemul de informare SIS, lucrează cu sistemul de consemne la frontieră și participă efectiv la sistemul de informare și colaborare polițienească al UE.

Constituirea registrului european de date ale pasagerilor companiilor aeriene este un mare pas înainte. Despre necesitatea lui se discută demult. SUA au un astfel de sistem și le prinde bine. Europa comunitară a rămas de căruță. Va fi în SIS, va fi alimentat de companiile aeriene, va fi controlat de serviciile de infirmații sau polițienești, va fi confruntat omul și locul prin controlul la îmbarcare și vor fi urmărite persoanele aflate în consemn polițienesc pe întreaga durată a călătoriei lor. Când vor încerca să părăsească spațiul european, funcție de interesul statului care a introdus consemnul, persoana respectivă va fi reținută sau obligă să ia un avion de înapoiere.

Monitorizarea rețelelor de socializare și decriptarea mesajelor va da multă adrenalină unei anumite părți a societății civile și presei. Da, vor fi supravegheate toate rețelele de socializare, toate site-urile porno (jihadiștii comunicau între ei prin intermediul acestor site-uri !), toate formatele media ... Vom avea „prieteni” noi. Mai tăcuți ei, dar vii și activi.

Toate aceste propuneri ale miniștrilor de interne, odată aprobate, vor genera modificări ale regulamentelor UE privind acțiunea polițienească, iar parte dintre ele vor fi cuprinse în programele CE de integrare socială a minorităților defavorizate (cum este cazul rromilor).

Nu am văzut în presă o preocupare pe această informație. Vor sări ei presarii în sus când cineva le va spune că UE vrea să supravegheze tot ce mișcă, tot ce zboară, tot ce se scrie, tot ce se vorbește. Va fi mare bairam. Plus, libertatea de exprimare.

Cad greii lui Băsescu. Unul câte unul.

Cineva, pe la B1Tv, spunea că ziua de ieri a fost „cu sânge”. A cerut poporul sânge, procurorii s-au executat.

După ce Elena Udrea a aflat că este învinuită și că s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva ei, procurorii motivând că „A declarat achizitionarea mai multor bunuri a caror valoare depaseste veniturile obtinute... Cunostea provenienta fondurilor, avand cunostinta si de intentia inculpatului Cocos de obtinere a unor chitante false privind restituirea pretinsului imprumut”, a fost trimisă acasă sub control judiciar. Informația a înfierbântat mințile și înaltele spirite băsiste. O parte dintre analiști și jurnaliști au tras concluzia că „ținta este Traian Băsescu”. După mintea lor creață, Justiția este subordonată politic nu lui Ponta, care prim-ministru fiind și având ditamai Parlamentul la dispoziție nu a putut să oblige procurorii să se ia de Udrea ci lui Klaus Iohannis ! Cristoiu, acest jurnalist rămas fără minte, induce chiar ideea că „adevăratul dușman al lui Iohannis este Băsescu”.

După Udrea, hop și Videanu. În alt dosar, deși nu este exclus ca din mărturisirile ce se vor face în fața „sfinților” procurori să nu răsară și alte legături care să ducă pe Udrea și Videanu în dosare comune. Intrarea lui Videanu în scenă a dus la un nou dosar pentru Alina Bica, procuroarea care după ce a comis acte de corupție legate de retrocedări a comis acte de corupție și din funcția de procuror șef al direcției anti-mafie a DIICOT. Bine, Bica a ajuns în funcție la negocierea funcțiilor din Ministerul Public dintre Băsescu și Ponta. Bica a fost cererea lui Băsescu (gurile rele spun că la solicitarea lui Udrea !).

Eu cred că, pas cu pas, vor ajunge în fața procurorilor toți mafioții. Indiferent de formațiunea politică de care s-au folosit pentru a ajunge la putere, la ciolan, la demnități publice.

Nu am nici o empatie față de aceste persoane. Privesc ciudat pe cei care își exprimă „regretul” că „x” sau „y” a ajuns să fie urmărit penal și arestat preventiv. Ce regret ?! Cu exprimarea acestui regret ei aprobă actele infracționale ale acestora ! Ce regret ! De ce nu se bucură că Udrea, Cocoș, Videanu, Gheorghe Ștefan și alții au fost descoperiți și urmează să își primească pedeapsa prevăzută de lege iar bugetul statului să primească înapoi banii de care a fost fraudat de către aceștia ?! Eu mă bucur. Acei bani ar trebui să completeze deficitul structural în domeniile aflate în suferință. Eu mă bucur când îi descoperă, îi cercetează, îi judecă și îi condamnă. Oare regretul unora nu este legat și de ceva interese materiale ? Asta este o întrebare la care pot răspunde, dacă află, procurorii.

Elena Udrea a trecut la ... pas cu pas.

Imaginea este pusă în circulație de cei de la DCNews. Este bună și aici. Chiar foarte bună.

Mediafax (aici). Elena Udrea dusă la DNA și acuzată de spălare de bani și fals în declarațiile de avere. Hait ! Ca să vezi poveste !

Presa și „lumea bună”, cunoscătoare în ale „mișcărilor obscure”, a tot prevestit evenimentul. Cumva era la mintea cocoșului. Și la mâna lui Cocoș ! Mai ales a foștilor complici. Ei bine, „contabilii” lui Cocoș au păcălit-o. Ca să vezi ! Nu i-au spus ce mânării contra legii comite soțul, astfel că ea a fost privată de informații care să îi asigure niște declarații de avere corecte. Acum este acuzată de declarații false. Bașca, este acuzată și de spălare de bani. Normal. Din moment ce ai știut manevrele cocoșești, ai profitat de ele, ești autor la fel cum este Cocoș, poate complice, oricum ești beneficiar direct al infracțiunilor.

Individa este o „răzbunătoare”. Este scrisă caracteristica în gena ei. Să nu uităm „bilețelul roz”, cel de la care a plecat un lung și păgubos, pentru ea și Băsescu, război rece cu liberalii. De aceea îndrăznesc să cred că ea va „colabora” cu procurorii DNA pentru a fi extinse cercetările și la alți foști parteneri de afaceri necurate dar și asupra unor adversari politici. Va fi circ.

Parcă văd că și Băsescu va fi chemat la DNA. Poate nu pentru licențele purtătoare de comisioane grase din banii bugetului de stat, dar pentru primirea de foloase necuvenite pentru diferitele lui campanii nu este exclus. Cei adunați de DNA devin, pe zi ce trece, mai activi și mai dornici de colaborare. Iar procurorii devin mai atenți, chiar mai doritori de noi informații. Le-o fi ajuns și lor cuțitul la os. Fac treabă acum sau ... însoțesc clientela băsesciană la Poarta Albă !

Elena Udrea a trecut la mersul pe jos. Pas cu pas. Normalitatea ce se impune zilnic, după preluarea Cotrocenilor de către Klaus Iohannis, normalitate care încurajează Justiția și actorii ei să meargă „până'n pânzele albe”, permite salturile cu parașuta însă nu când este vorba despre guvernare.

Eu mă gândesc și la prietenul Ponta, al lui Udrea (normal). Plus la Dragnea. Procurorii ăștia îmi dau numai gânduri de genul ăsta. Pas cu pas.

Nu pot uita de maimuțăreala numită Partidul Mișcarea Populară. Un alt eșec politic al lui Traian Băsescu. Cine dracu se mai uită la ăștia după ce Băsescu și Udrea vor fi „colegi” la mititica ?! Plus alții și alții de prin acest partid care vor urma „dricul” cu „idealurile politice ale lui Băsescu”.

Deja, unii membri de seamă ai PMP și susținători ai lui Băsescu au început să îngroașe rândurile UNPR și să promoveze pe Victor Ponta. Deh, valori politice băsesciene.

O aberație a administrației publice. Financiară.

Ieri, am purtat o discuție cu o doamnă tânără. Printre altele, mi-a spus că a plătit impozitul pentru locuința cumpărată anul trecut deși fostul proprietar plătise același impozit pe aceeași locuință. Când a motivat că impozitul pe locuință este deja plătit pentru anul 2014, i s-a replicat că ea este alt proprietar și ca atare este obligată să plătească impozitul.

O aberație.

Impozitul este „pe locuință” , nu pe persoana care este proprietar. Nu este impozitat proprietarul, este impozitată locuința aflată în spațiul locativ al localității.

După logica (absolut idioată) funcționarilor financiari, dacă o locuință își schimbă proprietarul de mai multe ori pe an ei sunt „în drept” să ceară impozit pe locuință de tot atâtea ori. Un impozit întreg. Este practic o formă de furt din avutul persoanei sub motivarea interpretării legii. Un abuz administrativ. Dar și o probă că la Primăria București legea este facultativă, după cum vrea mușchiul funcționarului.

Când se schimbă un proprietar, al unui imobil, între părți se încheie un contract - la notar -, în care privește atât activul cât și pasivul respectivei proprietăți. Pentru un an de zile, administrația publică poate lua doar un impozit. Dacă a fost plătit de fostul proprietar, se transferă obligația achitată către noul proprietar. Este inadmisibil ca funcționarul financiar al primăriei să mai ceară încă o plată a impozitului pentru că s-a schimbat proprietarul !

Oare câți bani obțin primăriile și statul prin astfel de abuzuri ?!

Liviu Dragnea și logica ... paranormală.

Ordonanța de urgență nr. 55/2014, care a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională, va fi respinsă printr-o lege în Parlament. Soluția cerută de CCR este cea de restabilire a stării constituționale de dinainte de emiterea ei de către Guvern. Ceea ce înseamnă că toate actele săvârșite în temeiul acestei OUG sunt nule de drept.

Inițiator al mârșavului abuz legislativ, Liviu Dragnea dă o interpretare proprie urmărilor legii de respingere a OUG:

„Nu poți să ai efecte sau să aplici un act retroactiv, pentru că ordonanța, la vremea respectivă, era un act normativ în vigoare. Primarii au făcut acele acțiuni în baza unui act normativ în vigoare și atunci nu există niciun fel de motivație ca ei să-și piardă mandatul. Parlamentul oricum va adopta o hotărâre de respingere a ordonanței și probabil că va adopta și unul sau mai multe articole în care să explice care sunt efectele ordonanței respective”.

Interpretarea lui Dragnea anulează, de fapt, decizia Curții Constituționale. Este o interpretare care pune sub semnul îndoielii chiar existența Curții Constituționale și a întregului sistem juridic din România.

Un act normativ declarat neconstituțional nu mai are calitatea de act normativ, de lege. Nu mai există. Ca atare, consecințele lui se supun modificărilor în așa fel încât să fie restabilită ordinea de drept. De aceea se prevede în Constituție această acțiune, la art. 115 alin. (8): „... reglementarea, dacă este cazul, a măsurilor necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței”.

Dacă s-a făcut o vânzare, aceasta este anulată, dacă s-a permis niște acte individuale, acestea se anulează pentru că sunt săvârșite cu încălcarea legii.

Per a contrario, un Guvern poate comite toate ticăloșiile din lume pe baza unor OUG cu motivarea că deciziile CCR sunt pentru viitor iar actele și faptele săvârșite ca urmare a respectivelor decizii guvernamentale sunt legale ! Ei bine, o astfel de ... logică ... este absolut distrugătoare. Practic, este desființată ordinea de drept, sunt desființate legile, Guvernul poate face ce dorește el, când dorește și cum dorește.

Nu putem vorbi în acest caz despre retroactivitate. OUG era un act normativ însă nu era o lege. Legea nu poate fi retroactivă decât în cazul legilor penale sau contravenționale mai favorabile. Actul normativ guvernamental poate fi atacat pentru nelegalitate, mai ales după o astfel de respingere a CCR, la instanța de judecată.

Degeaba încearcă Dragnea să își încurajeze noii aliați, primarii și consilierii locali, președinți de consilii județene. Aici nu există retroactivitate. Ca atare, dacă Parlamentul nu stabilește cu claritate că cei ce au urmat îndemnul să se folosească de OUG își pierd funcțiile și demnitățile publice, legea de respingere a OUG poate fi atacată la CCR pentru neconstituționalitate - pentru că nu prevede acele măsuri de restabilire a constituționalității de dinainte de emiterea normei guvernului.

Este evident că Parlamentul dominat de PSD și aliații săi va încerca să impună „măsuri” prin care să îi protejeze pe „infractori”. Măsuri prin care să fie împiedicate acțiunile la instanță ale PNL împotriva primarilor și consilierilor locali, a președinților de consilii județene care au trădat partidul și s-au dus după ciolanul puterii pesediste. O acțiune la CCR va fi necesară pentru ca acele reglementări să fie declarate ca neconstituționale în temeiul primei decizii a CCR. Este evident că sintagma „restabilire a stării constituționale” are o anume substanță pe care PSD și aliații nu o pot neglija.

Dragnea devine sentimental și grijuliu atunci când își susține ideea de neglijare a deciziei CCR: „Gândiți-vă că poate să fie o ordonanță, nu știu, în domeniul economic, prin care se adoptă niște măsuri. Ulterior ea va fi declarată neconstituțională. Ce se întâmplă cu toate companiile private și nu numai care în baza acelei ordonanțe și-au făcut un plan de afaceri, au luat niște măsuri și după aia să revină la faza inițială?”. Ce să se întâmple, Dragnea ?! Actele respective sunt în afara legii iar actele săvârșite de „companiile private” își pierd legalitatea. Prin desființarea ordonanței care le permite un anume comportament le dispare și logica viitoarelor acte comerciale. Vor reveni, normal, la legea de bază pentru că doar în baza ei își pot continua activitatea.

În logica ta, Dragnea, pur și simplu nu mai este nevoie de CCR, nu mai este nevoie de Parlament, nu mai este nevoie de Justiție ... Din moment ce poți considera că OUG-urile țin loc de legi și că desființarea lor înseamnă retroactivitate atunci mă întreb pentru ce mai avem legi ? Tu ai desființat pur și simplu, prin aceste idei, tot ce s-a construit până acum, din punct de vedere constituțional și legal, în România. Tu faci apologia bunului plac guvernamental.

Rusia este stat agresor. Nu doar în Ucraina.

Situația din Ucraina s-a agravat. Este îngrijorătoare evoluția, confirmă faptul că Putin și Rusia vor să retraseze frontierele europene cu forța. Putin calcă pe urmele lui Hitler. Vrea să pună statele lumii în fața faptului împlinit. Speră ca în vestul Europei, între statele membre ale Uniunii Europene să găsească lideri lași sau aliați, gata să susțină concilierea, să promoveze non-combatul, să transforme Ucraina din stat victimă în stat agresor. Pe undeva, are speranțe. Ungaria este un vechi aliat al Rusiei, a mai devenit și debitor al acesteia, alte state europene, membre sau nu ale UE, au un comportament complice. Franța ar fi printre ele datorită intereselor comerciale.

Declarațiile lui Putin din ultimul timp, împotriva Ucrainei care vrea să își salveze integritatea teritorială și independența sunt relevante. Ucraina este de vină că își cere regiunea Crimeea înapoi, Ucraina este de vină că crea să elimine focarul de război de pe teritoriul său, Ucraina este de vină că îi mor soldații și cetățenii în urma acțiunilor militare ale insurgenților ruși, Ucraina este de vină că armata Rusă are „voluntari” pe teritoriul ucrainean etc. Ucraina este de vină că Rusia trimite soldați, tehnică de luptă și asigură logistic insurgenții în regiunile din sud-estul țării.

Putin este noul Hitler. Fără nici un fel de îndoială.

La noi în presă nu am prea văzut o altă știre. Interesul Rusiei față de Transnistria a ajuns să fie exprimat în termeni de beligeranță. Constantin Kosacev, președintele comisiei de relații externe a Senatului Rusiei, a declarat că Rusia, la nevoie, va interveni cu un desant în Transnistria pentru a „salva” republica nerecunoscută internațional. Ca urmare a declarațiilor liderilor ruși avem o imagine clară asupra Transnistriei. Rusia o consideră un teritoriu propriu, de aceea ei cer Moldovei să acorde Transnistriei un statut special. Vor ca Transnistria să devină o enclavă, cum este Kalinigrad-ul, în „trupul” Lituaniei.

Trebuie să înțelegem că o acceptare a unei situații oarecare legată de teritorii acaparate cu forța de Rusia duce la ocuparea, prin forță armată, a altor teritorii. Este justificată temerea politicienilor europeni privind comportamentul Rusiei în viitor. Cine urmează ? Un stat sau toate statele baltice, Polonia, Moldova, Georgia ... Rusia are nevoie doar de o recunoaștere a anexării Crimeii pentru a merge mai departe.

Prin vocea lui Klaus Iohannis avem o poziție fermă. Suntem alături de UE și SUA în a condamna Rusia pentru ceea ce face în Ucraina și se admite intensificarea sancțiunilor la adresa Rusiei în viitor. Este evident că interesul nostru este să nu permitem Rusiei să se instaleze ca un „cuceritor” la frontierele noastre. Nu putem fi de acord cu schimbarea frontierelor noastre pentru Rusia vrea să își impună supremația. Prin ocuparea abuzivă a Crimeii, Rusia ne-a devenit „vecin” la Marea Neagră și va încerca să încalce hotărârea Curții Internaționale de la Haga privind soluționarea conflictului de frontieră dintre România și Ucraina. Asta dacă noi vom accepta rezultatul acțiunilor militare rusești în Ucraina !

Ucraina trebuie sprijinită să îi elimine pe ruși dintre frontierele sale, să se poată reface economic pentru a avea în ea un bun vecin.

Rusia este agresorul cel mai periculos din Europa.

UE are o mare problemă. Starea conflictuală cu Rusia a dovedit cât de lipsită de consistență este UE. Statele care s-au opus sancțiunilor către Rusia nu ne sunt prietene. Vechile „alianțe” cu Rusia își spun cuvântul. Orientarea fermă a României către UE dar mai ales către NATO și parteneriatul strategic cu SUA a generat o analiză a rușilor care afirmă că România este „jandarmul” SUA în sud-estul Europei pentru a ține sub control state ca Ungaria, Serbia, Bulgaria - prietene ale Rusiei cu tradiții îndelungate. Integrarea europeană și-a dovedit slăbiciunea. Unele state au intrat în UE doar pentru beneficii comerciale. Mai gravă este apartenența la NATO a acestor state. Ce încredere mai poți avea în unii dintre parteneri când din ceea ce fac se poate trage concluzia că, la o adică, vor trece de partea Rusiei pentru interese teritoriale ?!

Unele lucruri vor trebui lămurite. Unele atitudini privind „buna vecinătate” trebuiesc estompate. UE nu duce la eliminarea frontierelor cum greșit au perorat unii, UE duce la eliminarea controlului la frontierele statelor pentru cetățenii statelor UE, mărfurile, produsele, banii UE. Frontierele însă, sunt limitele suveranității statelor, sunt praguri pe care statele trebuie să le păstreze pentru însăși existența lor. Modelul rusesc de modificare a frontierelor este aplaudat de Ungaria. Dacă noi vom accepta cuceririle teritoriale ale rușilor, vom deveni ținte ale agresiunilor teritoriale din partea Ungariei care se va sprijini pe Rusia pentru a provoca conflicte armate la frontiera comună exact pe „considerentele” folosite de Rusia. Ajutarea populației ruse/maghiare de pe teritoriul statului vecin, stat care este acuzat că încalcă drepturile acestora.

CCR intră în rând cu „lumea”. Judecătorul Toni Greblă a comis niște „țigănii”.

Asta nu s-a mai întâmplat. Judecător de la CCR adus cu mandat la DNA pentru „țigănii” penale.

Mediafx (aici). Cu actualizări.

Încep să fiu obișnuit cu acțiunile DNA. Fără ceva la bază, procurorii nu acționează.

Am reținut de la Toni Greblă că omul de afaceri Ion Bârcină i-a dat o mașină, un telefon cu abonament pe o firmă și alte alea ca membru al familiei. Este finul judecătorului. Aici mi-a căzut fisa. Dacă omul de afaceri condamnat deja, în alt dosar, la 4 ani închisoare, este membru al familiei, tu ce dracu cauți la CCR ?!

Toni Greblă este la CCR din partea Senatului. Acolo unde PSD și-a tras majoritate cu sprijinul lui Tăriceanu !

Nu știu ce va ieși la lumină. Prezumția de nevinovăție nu este un dat, este o stare relativă. Azi ești nevinovat, mâine te ciripește un prieten și te califici pentru niște ani de pușcărie.

După ce și CCR a intrat „în linie dreaptă”, sunt tare curios cum vor evolua lucrurile. Zilnic, dar aproape zilnic, pică câte o „tradiție” politică locală. Nimeni nu mai are intangibilitatea asigurată. Nu este greșit să mă gândesc că este posibil ca să vedem și un premier în funcție invitat la DNA. Tânăr băiatul însă tare promițător.

Unii au pierdut „ultimul tren”.

Hotărârea de ieri a ICCJ, de respingere a recursului ANI care îl declara pe Iohannis incompatibil, a închis capitolul alegerilor prezidențiale. Klaus Iohannis nu mai are obstacole în față pe timpul mandatului prezidențial.

PSD, de o parte, Traian Băsescu și PMP pe altă parte plus Monica Macovei ca umplutură, au pierdut ultimul tren.

În vagoane sunt cei de la PNL și alții care au ales, ferm, varianta Klaus Iohannis.

De la terminarea alegerilor, Klaus Iohannis a tot fost „ciupit” de propaganda ostilă PNL. Pesediștii, băsescienii, macoveinienii dar și alții, de strânsură, au tot sperat (unii cu disperare) că ICCJ va confirma incompatibilitatea lui Iohannis. Se făceau calcule, se făceau strategii, sigur este că în teritoriu se făceau „frății de sânge” în speranța repetării alegerilor prezidențiale.

Hotărârea ICCJ a ras, tuns și frezat tot. Ca un bonus, a „curățat” și ultimele „cuiburi de rezistență” din noul PNL, cuiburi de diferite „culori politice”. Eu am avut mereu impresia că în PNL există niște cuiburi de rezistență care în situația declarării lui Iohannis ca incompatibil ar fi ieșit imediat la „bătaie” pentru a obține mai mult de la vechiul PNL. Chiar confiscarea PNL de către unii care au rămas fideli lui Băsescu sau Macovei.

Ponta, cel care a mimat colaborarea, cooperarea, bunul-simț etc. pentru o mai bună imagine publică în eventualitatea repetării alegerilor prezidențiale, a pierdut și el. Hotărârea ICCJ i-a luat scaunul de sub fund, i-a distrus obiectivul politic imediat. Acum, în fața celor din PSD, este doar cel care a pierdut, cel care a provocat populația împotriva PSD, cel care devine, pe zi ce trece, bolovanul de gâtul PSD. Gabriela Vrânceanu Firea și Liviu Dragnea, plus gașca de politruci roșii care au orchestrat campania de insulte la adresa lui Iohannis și „criticile” asupra comportamentului și a declarațiilor ca Președinte al României au pierdut odată cu Ponta. Normal, PSD va trebui să treacă la „Planul B”. O stare de ostilitate cu Klaus Iohannis nu mai este fezabilă. Iar aici, la starea de ostilitate, intră și relațiile „în contra naturii” cu PRL-ul încă nelegalizat al lui Tăriceanu, aici intră și strânsul mâinilor pe sub masă cu Elena Udrea și PMP etc. Nu mai spun de comportamentul ca partid de guvernare, încă. Nu mai spun de comportamentul PSD și a aliaților ca partide parlamentare.

Hotărârea ICCJ are influență în viața tuturor partidelor care și-au construit un scenariu pe baza incompatibilității lui Iohannis.

Tăriceanu are surpriza neplăcută a pierderii totale. PSD își va apăra pielea și va fi puțin interesat de pielea lui Tăriceanu. Deja, PNL cere schimbarea lui Tăriceanu din fruntea Senatului ! Dacă informația este reală, atunci PNL a făcut o mișcare bună. Chiar dacă Tăriceanu obține înregistrarea partidului la tribunal, o obține degeaba. PNL are liberă calea către supremația liberală.

În aceeași situație este PMP-ul lui Băsescu-Udrea. Și ei au pierdut „războiul”. De aceea Băsescu nu se mai grăbește să intre în PMP. Degeaba se zbat cei de la Evenimentul Zilei, B1Tv, Revista 22 etc. să îl declare „liderul opoziției”. Liderul lor este mort și urmează a fi îmbălsămat ca Lenin.

Cei din noul PNL care și-au făcut calcule legate de incompatibilitatea lui Iohannis se vor plia, urgent, pe linia impună de cuplul Gorghiu-Blaga. În imaginea publică va exista, așa este „tradiția” la noi, Iohannis și partidul său. Partidul va fi instrumentul pe care Iohannis îl folosește pentru promovarea și aplicarea programului lui de țară. De fapt, toți liderii PNL care apar în public susțin această idee. Este deja în curs de consolidare în imaginea publică. Iohannis însuși o promovează ! În ton cu tradiția noastră, PNL va atrage noi și noi membri, va deveni din ce în ce mai puternic. Dacă își va menține comportamentul declarat, nu este exclus ca începând cu alegerile locale din 2016 să asistăm la o asanare a partidului și o schimbare destul de importantă de lideri. Cel puțin în cazul PNL. Dacă schimbările vor fi mediatizate, popularitatea PNL va crește astfel că la alegerile parlamentare din 2016 PNL poate deveni cel mai mare partid din România.

UNPR s-a legat cu „lanțuri” de Victor Ponta. Dacă PSD renunță la Ponta, UNPR va părăsi corabia. În actuala majoritate guvernamentală UNPR este partidul „balama”.

Restul partidulețelor sau formațiunilor cu pretenții de partide sunt firimituri. Nu au nici un suport în spate. Organizațiile lor sunt slabe. Numărul de parlamentari este bun între alegeri, nesemnificativ pe timpul alegerilor. Parlamentarii din PNL care trecut la Tăriceanu sau la alte partide nu au alegătorii lor. Nici cei care au trecut la UNPR. Astfel că UNPR de va candida de unul singur nu are garanția că trece pragul electoral. Nu este exclus să câștige ceva mărunțiș la locale însă este aproape imposibil să câștige ceva la parlamentare.

Nu este exclus ca parlamentarele din 2016 să aibă ca rezultat un Parlament format din două partide, PNL și PSD plus deputații minorităților naționale. Aceia vor fi „balamaua” majorității dacă partidele vor avea o reprezentare egală. Dacă însă este să mă uit și la Cotroceni, este evident că minoritățile vor trece de partea „minoritarului”.

Confirmarea mandatului lui Iohannis este ca un strigăt de victorie. Îmi vin în minte imagini create de rezultatele unor bătălii de-a lungul istoriei. Învinșii își reveneau cu greu, după ani și ani iar aliații învinșilor erau desființați. Erau primii care suferea complet. Își pierdeau teritoriile, liderii le erau executați, odată cu familiile și servii ... Așa va trebui să fie și acum. PNL trebuie să acționeze pentru a descuraja mărunțișurile politice să se mai manifeste. Băsescu, Udrea, Macovei, Tăriceanu, Voiculescu, Oprea sunt mărunțișurile politice care, prin trădări succesive și perversiuni politice, au denaturat viața politică a țării.

O învățătură populară spune să nu te uiți înapoi. Să mergi doar înainte. PNL este în tren. PSD aleargă pe lângă. În spatele trenului sunt partidulețele create și stimulate de PSD pentru a slăbi PNL. Nici unul dintre ele nu trebuie ajutat să urce în tren. La prima ocazie vor sprijini PSD să dea jos PNL. Avem exemplul PC-ului lui Voiculescu. Avem exemplul UDMR-ului. Avem exemplul UNPR-ului care se pregătește să dea jos PSD-ul de la guvernare condiționând rămânerea în „gașcă” dacă în frunte rămâne Ponta. Avem destule exemple.

Iohannis este compatibil. ICCJ a respins recursul ANI.

A mai trecut un „hop”. ICCJ a hotărât, astăzi, să mențină sentința Curții de Apel Alba Iulia, stabilind că Iohannis nu a fost în stare de incompatibilitate atunci când era primar al Sibiului.

Era normal. Legea pe care s-a bazat ANI este anormală, chiar dacă este constituțională. Bașca a fost interpretată în mod abuziv iar o instanță de judecată (sau mai multe) i-a dat dreptate ANI pentru considerente ce scapă unei analize normale, bazată pe limba română (cu dicționar alături), logică și scopul legii. Nu mai spun de legea ANI care are un articol idiot pur și simplu, articol prin care nu se oprește starea de incompatibilitate, generată de o hotărâre a unei entități locale ci este sancționat mandatarul ! Ca la nebuni ! În legea tâmpită a ANI trebuia să fie declarată nulă hotărârea consiliului local și nu sancționarea persoanei fizice desemnată ca mandatar. Nu pot să nu îi dau dreptate lui Dan Mihalache care a spus odată că legislația noastră este făcută de parcă toți românii ar fi infractori.

Reacțiile sunt diferite. Marii sforari ai PSD, PRL, PC, UNPR, PMP și cei din jurul Monicăi Macovei, ajutați de cei de la Antena 3, România Tv a lui Ghiță și B1Tv plus ceva ziare au primit o grea lovitură. Deja, cei de la „Lumea Justiției” (aici), aprigi susținători ai incompatibilității lui Iohannis, mai ales pe platourile Antenei 3, reclamă lipsa de dreptate. Induc ideea unei judecăți nedrepte. Că Iohannis ar fi fost favorizat de ICCJ. Voi urmări și pe cei de la HotNews.

Urmează să mă delectez cu „supărările” celorlalți. Voi butona pe toate televiziunile.

Cu terminarea acestui proces s-a dat startul pupatului în fund la Iohannis. Toți lătrăii se vor transforma în pupincuriști.

Dragnea, se aude ! Înapoi la „starea constituțională” !

Agerpres (aici). Motivarea CCR pe ordonanța politică a migrației aleșilor locali.

CCR constată că scopul ordonanței este schimbarea direcției politice, încălcarea votului cetățenilor, că nu este în interes național ci doar al unui partid. Ca atare, neconstituțională.

Mai mult, CCR cere Parlamentului să admită legea de respingere și „recomandă” acestuia ca prin lege să clarifice situația celor implicați „în sensul restabilirii stării constituționale”.

Pentru mine este suficient de clar. Sunt sigur că este clar și pentru cei din PSD care au „avizat juridic” măgăria. Este clar pentru restul lumii.

Dragnea, Firea, Ponta și alții au tot susținut ideea că decizia nefavorabilă a CCR se aplică pentru viitor. Ei bine, CCR a venit cu precizarea asupra propriei decizii, precizare care va putea fi folosită la instanțele de judecată competente în cazul în care PSD nu vrea să asigure „restabilirea stării constituționale”. Au majoritate în Parlament și pot impune ce vor ei.

„În privința efectelor concrete ale prezentei decizii, Curtea constată că Parlamentul va trebui să respingă prin lege ordonanța de urgență neconstituțională, cu menționarea expresă a art.147 alin.(2) din Constituție (...) și să reglementeze, în acord cu art.115 alin.(8) din Constitutie, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a OUG 55/2014 (respectiv între 2 septembrie 2014 și data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial), pentru a le pune de acord cu decizia Curții Constituționale. În acest context, Curtea reamintește faptul că deciziile sale nu pot fi lipsite de efecte juridice și trebuie aplicate, potrivit principiului constituțional al comportamentului loial, de către Parlament în sensul restabilirii stării de constituționalitate”.

Curtea atrage atenția prin referirea la art. 115 alin. (8) asupra reglementării măsurilor necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței. Având în vedere motivările și explicațiile curții cu privire la ordonanță, nu este greu să deducem faptul că măsurile sunt simplu de aflat. Aplicarea articolului sancționatoriu pentru primarii și consilierii locali care au aplicat pentru o altă formațiune politică profitând de ordonanță. Restabilirea stării de constituționalitate, înseamnă aplicarea legii suspendate întocmai - articolul de lege respectiv a fost declarat, de nenumărate ori, constituțional de Curte.

Ce urmează ? Simplu. Alegeri locale parțiale severe, pentru că azi sunt peste 1000 de primari care au luat-o razna. Peste 1000 de localități !

Consecința ? Pierderea de către PSD, UNPR și PRL-ul lui Tăriceanu a conducerii localităților respective. Prin pierderea consilierilor locali, pierd majoritățile.

PSD și aliații au o viață din ce în ce mai grea.

DNA pe post de glaspapir.

Zilnic, aproape, avem știri cu DNA. În acțiune. În mai toate colțurile țării apar procurorii DNA hotărâți să mai „radă” un strat de corupție.

Dosarelor în curs de finalizare li se adaugă noi dosare. Lângă corupții promovați de Băsescu apar corupții promovați de Ponta. Deja se văd niște tipare. Pe lângă politicieni și clienții lor politici, apar, constant, polițiștii. Asta îmi spune că Poliția Română s-a politizat pe deplin.

Parlamentari, miniștri, secretari de stat, directori din ministere, șefi ai instituțiilor publice deconcentrate, prefecți, președinți de consilii județene, consilieri locali, polițiști ... o lungă și înspăimântătoare listă care ne arată că statul român este „ocupat”, dirijat de infractori. De aceea acțiunile DNA sunt benefice. Curăță „jigodia” adunată în timpul regimurilor infractoare. Pentru că așa a fost la noi, că ne place sau nu. Până de curând. Regimul lui Băsescu nu s-a deosebit de regimurile Iliescu. Băsescu a înlocuit corupții lui Iliescu cu ai lui. Dacă nu i-a preluat cu totul. Prin traseismul politic.

Nu am fost și nu sunt de acord cu statura DNA de parchet separat în Ministerul Public. Nu consider nici această specializare ca fiind necesară. Consider că procurorul poate acționa într-o structură specializată doar în urma unei distribuții a muncii în cadrul Ministerului Public. Nu pot însă să nu constat, totuși, că existența DNA are și o latură pozitivă. Independența instituției permite refuzul tutelei politice. Mâine, după ce „curățirea” straturilor de putere ocupate de jigodii se va apropia de o anume normalitate, DNA va trebui să revină normalitate. La fel ca ANI, la fel ca alte instituții create ca urmare a unei stări speciale a societății. DNA, ANI etc. sunt, pentru mine, ca tribunalele extraordinare create în condiții de război.

Comunicatele DNA dar și comunicatele DIICOT încep să „mă bucure”. Înseamnă că se lucrează la asanarea țării.

O altfel de viață ... palpitantă.

Am tot așteptat să văd în ce direcție mergem. Vizita de la Bruxelles a Președintelui Klaus Iohannis ne-a lămurit complet. Pe cei care sunt de bună credință. Dar și alte evenimente din „aprigul” nostru cotidian ne dau niște semnale clare.


România și-a reconfirmat traseul. UE, NATO, SUA, integrare deplină în UE cu loc și rol clar pentru România, finalizarea procesului de independență al Justiției și încetarea MCV, Schengen, mai multă securitate internă și o mai mare contribuție la bugetul apărării, continuarea misiunilor în străinătate în scop umanitar - sub egida ONU -, dar și a misiunilor sub egida NATO, condamnarea și combaterea terorismului - vizita de solidaritate la Paris -, susținerea Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei. De aici în colo, viața internă va urmări scopurile politice majore de pe plan extern. Este o împletire a obiectivelor interne cu cele externe - deplina integrare în UE.


Pe plan intern scopurile sunt iar clare. Acordul politic pentru apărare este semnat și urmează ca guvernul să îl aplice. Pe baza unui program multianual privind investițiile și cheltuielile necesare pentru înzestrare și instruire.


Klaus Iohannis și-a propus, cât este problema de actualitate, modificarea severă a legislației electorale. În perioada aceasta de tatonare, PSD și Victor Ponta se comportă „admirabil”. Sunt de acord cu totul. Ba, dau dovadă chiar de exces de zel. Să vedem cât îi ține. Nu este prima dată când își iau un angajament și îl duc de râpă. Vorba Alinei Gorghiu. Ponta ar trebui să ceară semnarea unui pact pentru respectarea legii, nu pentru educație, cultură sau mai știu eu ce idee năstrușnică. Acum sunt pe făgaș legile electorale. Ele trebuiesc urgent discutate, convenite, așezate în tiparele lor pentru că peste un an avem localele și apoi parlamentarele. Legile trebuiesc terminate înainte cu un an de ținerea alegerilor.


Sunt sigur că imediat ce legile electorale intră pe ultima sută de metri, Iohannis va veni cu propunerea de modificare, corectare a legilor care privesc învățământul. Probabil că învățământul va ocupa timpul verii. În toamnă, elevii și studenții pot avea legi noi, mai bune. După ce și învățământul își va primi legile necesare, Iohannis va cere punerea la punct a sistemului de sănătate. Sunt obiectivele lui majore anunțate pe timpul campaniei. După aceea, vor mai veni și alte obiective, depinde de evoluția țării.


Nu pot trece peste situația internațională. Avem, aici în Europa, două forme ale terorismului în plină desfășurare. Pe de o parte, terorismul de stat practicat de Federația Rusă hotărâtă să modifice frontierele europene după interesele ei, pe de altă parte avem o mare problemă cu jihadismul. O formă de terorism privat. Nu pot să nu îi dau dreptate lui Obama, care recomandă ca statele europene să accepte integrarea comunităților musulmane în viața lor socială. Au modelul în România. În curtea lor, cum se spune.


Place sau nu, măsurile de sancționare a Rusiei au rezultate. Rusia simte puterea sancțiunilor. Liderii de la Moscova pot spune ce vor. Dacă ei consideră că sancțiunile vor dezvolta propria economie, să fie. Sanțiunile, în această logică, au și un revers în statele europene. Le reduce dependența, de până acum, de Rusia. Consecințele se văd în prețul petrolului și al gazelor. Statele europene au regăsit o parte a dialogului între ele, dialog considerat, până de curând, lipsit de importanță. Ei bine, uite că a devenit important. Chiar foarte important. Statele europene vor să devină independente energetic de Rusia prin dezvoltarea colaborării energetice interne. S-au găsit soluții. Sigur că soluții mai sunt însă este nevoie de timp pentru a fi definite, acceptate și aplicate. După perioada sancționatorie, în cazul în care Rusia redă Crimeea Ucrainei și se retrage din estul Ucrainei, relațiile dintre UE și Rusia se vor relua fără ca Rusia să mai impună prețul petrolului și al gazelor și fără a mai declara ca fiind contaminate produsele din Europa.


Cu privire la terorismul „privat” sau „semi-privat” practicat de organizațiile și statele islamice trebuie observat trendul. Este exprimat de primul-ministru al Belgiei: teama trebuie dusă din Europa în sânul celor care practică terorismul jihadist. Este corect. Faptul că statele europene au început să vâneze „cuiburile” jihadiste din Europa reprezintă un semnal puternic. Democrația este scumpă. Vorba primarului din Roterdam, etnic arab, credincios musulman. Islamiștii care nu acceptă civilizația europeană au libertatea să plece. Nu îi ține nimeni cu forța.


Legat de jihadism, cred că statele europene ar trebui să sprijine statele din Asia și Africa afectate de flagelul jihadismului. La cererea acestora, în format ONU sau UE, NATO. Dacă nu sunt ajutate acum, plaga jihadismului va reveni în Europa și va lua mult mai multe vieți decât până acum. Împotriva jihadismului vor trebui chemate toate statele dispuse să lupte împotriva lui. Rusia, China sunt state care au parte de orori ale jihadismului.


M-a uimit reacțiile șefilor bisericilor creștine. Toți au pus accentul pe „insultarea” valorilor ... religioase. Practic, toți au scuzat crimele. Chiar dacă le-au condamnat, chipurile. Nici nu lider religios creștin nu a scăpat ocazia de a condamna, mieros, caricaturiștii sau criticile cu tematică religioasă. Nici un lider religios nu a văzut că motivul religios al atacurilor este de fapt o frecție la un picior de lemn. În Belgia intențiile jihadiste aveau ca obiectiv organele de poliție ! În Franța polițiștii și evreii au fost pe lista atacatorilor, nu doar caricaturiștii. În Germania sunt cetățenii germani care se opun islamizării europei. În toate țările sunt vizate statele și instituțiile acestora, nu jurnaliștii. Chiar atacurile informatice din România ne arată acest lucru. Ar trebui ca liderilor religioși din Europa să le fie rușine. Ce treabă are musulmanul Ahmed, polițist francez cu critica islamismului ? Ce treabă au miile de morți din Nigeria cu critica islamismului ? Ce treabă au sirienii executați mai ieri cu critica islamismului ? Ar cam trebui ca liderii religioși creștini care au găsit scuze criminalilor să își prezinte scuzele pentru susținerea, hai să le dau o scuză, involuntară, a criminalilor și a acțiunilor lor.


Și noi va trebui să luăm unele măsuri de protecție împotriva acțiunilor teroriste. Ca militar, studiam armele inamicului pentru a ști cum poate acționa acesta. Când a apărut sulița, a apărut și scutul, când a apărut sabia, au apărut zalele, când a apărut glonțul, au apărut vestele de protecție și alte forme de ducere a luptei. Când „inamicul” folosește sistemele informatice ca „arme”, trebuie să am cu ce mă apăra. Întotdeauna a trebuit să renunțăm la ceva. Material, moral sau cultural, pentru a supraviețui. Acum trebuie să concepem o formă de apărare folosind sistemele informatice. Când vorbesc despre securitatea țării, nu cer voie judecătorului ! Nu judecătorul conduce lupta, nu judecătorul poartă războiul. Până văd dacă autorul atacului este un inamic sau un exaltat trebuie să am posibilitatea să fac verificarea. Dacă este un exaltat pe care îl pot duce în fața instanței de judecată, voi trece la acțiunea pe latura civilă și apoi penală. Dacă însă este un inamic autorul atacului, voi continua cu acțiunea militară. Este corect ca informațiile la care cei care acționează ajung să nu fie făcute publice decât în măsura în care sunt de interes public. Dar nu pot interzice o acțiune în interesul întregii națiuni pentru un princiu interpretat abuziv. Când aperi dreptul tău dar permiți uciderea altora nu mai vorbim despre principii. Legea nu rezolvă cazuri particulare. Rezolvă necesități naționale.


Politica ne oferă și zbuciumul reașezării țării. Un Președinte care nu este interesat de can-can politic deranjează pe susținătorii lui Băsescu. Declarat „gafeur” de susținătorii lui Băsescu, Udrea sau Macovei, Iohannis face ce consideră el că este bine. Nu îl atacă public pe Ponta. Apucații neamului tremură de nervi. Vrea să renunțe la MCV. Macovei intră în transă iar pupincuriștii urlă. Și-a ales echipa de consilieri, „sfătuitorii” neamului sunt profund nemulțumiți. Scrisori publice de protest, „diaspora” este profund nemulțumită („diaspora” asta fiind probabil un individ care se vrea lider !), comentatori și analiști varsă din greu venin. Presa se reașează. Evenimentul Zilei, Revista 22, B1Tv, HotNews și altele au decis să lupte împotriva lui Iohannis ! Câtă murdărie și venin iese din scrisul și vorbele ăstora nu a existat nici pe timpul campaniei electorale. Alții luptă împotriva lui Iohannis din postura de adversari politici însă nici nu prea mai știu cum. Unii lucrează murdar, la fel ca susținătorii lui Băsescu și Macovei. Alții nu vor să fie asociați cu susținătorii lui Băsescu și Macovei însă nici nu îl vor pe Iohannis - România Tv, Antena 3. Realitatea Tv este nemulțumită. Iohannis dar și PNL nu au făcut gesturi prin care să îi aleagă drept susținători oficiali. Păi, cum naiba ! Cu Șandru și celelalte persoane, în frunte cu Gușă, nu poți fi sigur că nu te îngroapă.


Ca să ai parte de informație cât de cât curată trebuie să te duci la agențiile de presă sau la TVR, Digi24 sau ProTv.


Palpitantă viață. Drumul spre normalitate seamănă, al naibii de mult, cu drumul spre prăpastie.

Art. 29 și 30 din Constituție. Libertatea de exprimare.

Nu am de gând să renunț la drepturile și libertățile pe care le am prin Constituție. De aceea nu am de gând ca din lașitate sau compromis compromițător să susțin aberațiile unor așa-ziși formatori de opinie.

Nu am de gând să apăr pe cei care au de gând să promoveze crima. Văd că sunt destui. Fie sunt inconștienți, fie sunt slab pregătiți, fie au interesul să vadă mai multă crimă, mai multă dezbinare, mai multă anarhie.

Avem o Constituție. Cu privire la drepturile și libertățile cetățenești este clară, după mine, chiar dacă incompletă. Dar nu voi scrie acum despre ce este incomplet. Voi scrie despre ce este clar și fără echivoc.

Constituția trebuie înțeleasă de fiecare dintre noi dar și de cei care vor să aibă relații cu noi așa cum este ea scrisă. Abaterile de la litera Constituție sunt sancționate prin lege. Avem și legile necesare.

La art. 29 alin (1), „Libertatea conștiinței”, Constituția prevede clar:

„Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale”.

Actele de agresiune asupra cetățenilor altor state în numele unei religii sunt astfel de limitări ale libertății gândirii și a opiniilor. Ba, mai mult, sunt încercări de constrângere, prin forme violente, pentru adoptarea unor opinii contrare convingerilor proprii.

Ce mă șochează, este faptul că organizații civile interne au trecut la susținerea acestor forme de agresiune asupra libertății de gândire, a modului de exprimare a opiniilor.

Art. 29 trebuie coroborat cu art. 30, privind „Libertatea de exprimare”.

„(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

...

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.

Mie îmi este foarte clar ce spune Constituția. Contrazice ferm toate „adnotările” așa-zișilor formatori de opinie, așa-zișilor jurnaliști etc.

Cenzura de orice fel este interzisă. Ca atare, exprimarea unor opinii sau a unor gânduri cu încălcarea valorilor de la art. 30 alin. (6) și (7) sunt sancționate prin lege. Este o problemă de suveranitate națională. Art. 2 din Constituție alin. (2) este ferm în acest sens: „Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Nimeni nu are dreptul să „sancționeze” pe cei care au opinii sau gânduri contrare.

Pentru a nu exista dubii, pun aici și definiția „suveranității” din DEX:

„SUVERANITÁTE, suveranități, s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. ♦ Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state. ♦ Suveranitate națională. Suveranitate de stat. – Din fr. souveraineté”.

Constituția noastră s-a inspirat din Constituția franceză. Cred că nu sunt diferențe de fond între cele două constituții, mai ales în această parte a drepturilor și libertăților civile. Mai cred că aceste drepturi și libertăți sunt înscrise în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în Convenția Europeană în materie, sunt temeiul judecăților la CEDO.

Având în vedere cele de mai sus, constat că cei de la Charlie Hebdo nu au încălcat drepturi individuale, nu au incitat la ură religioasă, nu au incitat la discriminare etc.

Îmi este peste putință să accept declarațiile de „sancționare” ale jurnaliștilor de la publicația franceză formulate de diferite persoane. Indiferent de statutul lor academic, jurnalistic, social, politic etc. Am ajuns la concluzia că aceste persoane vor doar să iasă în evidență prin încălcarea gravă a prevederilor constituționale. Prin desconsiderarea drepturilor și libertăților civile ale celorlalți. De fapt, tocmai aceste persoane comit ceea ce se fac că apără. Pentru că ei se referă la viața privată a unei persoane, iar prin justificarea asasinării acesteia îi refuză, post mortem, dreptul la existență. Niște lasi.

Cu privire la extremiștii islamici, la jihadiști, va trebui ca și noi, cetățenii, nu doar instituțiile statului cu atribuții în materie, să înțelegem că aceștia vor comite crime în continuare, motivele fiind absolut absurde. Organizațiile islamiste vor să împiedice statele lumii să intervină în interesul statelor atacate, să nu fie aplicate prevederile Cartei ONU. Atentatele teroriste au acest scop. Alegerea sediilor publicațiilor occidentale urmărește o mai mare vizibilitate a acțiunilor lor, crează mai multă emoție publică, denaturează sensul drepturilor și libertăților civile în mentalitatea unora sau a altora. Apar lașii, panicații și sunt activate astfel inclinațiile altora pentru anarhie și terorism. Iar la noi nu au întârziat să apară. Bisericoșii ortodocși au fost foarte rapizi în a susține crima de la Paris. Văd, cu stupoare, cum sunt „combătute” acțiunile polițienești din Belgia !?

Îmi asum lozinca „Je suis Charlie et Ahmed”. Teroristul nu are religie, chiar dacă se folosește de ea. Înclin să cred că ortodocșii care sunt favorabili actelor criminale de la Paris nu sunt nici ei creștini. Înclinația către crimă le domină simțurile.

Omenirea a evoluat. Unii oameni ... nu.

Această imagine a devenit pentru mine emblematică. Îmi asum sensul ei profund. Este o declarație, fără echivoc, pentru susținerea democrației și a direcției spre progres a evoluției umane.

Sunt „căcat” - Radu Banciu -, sunt „iresponsabil” - Cristian Tudor Popescu -, sunt „dement”, sunt tot ce au decretat formatorii de opinie din presa română și nu numai pentru atitudinea mea de condamnare a actului de barbarie comis la Paris de niște criminali care și-au motivat faptele prin „învățămintele” islamului și de susținere a actului jurnalistic de valoare. Act jurnalistic așa cum a fost și sper să fie comis în continuare de către cei care au rămas sau vor veni la Charlie Hebdon.

Am rememorat informațiile despre Al Qaeda și Statul Islamic. Al Qaeda luptă împotriva occidentului.  Pentru că există și pentru că promovează valori ce se opun interesului privat al unui grup restrâns de lideri din țările arabe. Nu este un stat, este doar o grupare teroristă. Nu apără nimic. Comite doar crime. Vrea să impună o altă ordine socială în statele islamice, vrea să impună o altă interpretare a islamului. Așa numitul Stat Islamic, Marele Califat este tot o creație privată. În competiție cu Al Qaeda și cu alte grupări extremiste. Pe unele le-a subordonat. A profitat de slăbiciunile instituționale ale Siriei și Irakului și a ocupat niște teritorii  cu intenția de a stabili o zonă de ocupație. Față de Al Qaeda, Statul Islamic a făcut pași înainte. A declarat un teritoriu ca fiind obiectivul lui în care vrea să impună propria interpretare a religiei islamice și propria organizare socială.

Nici Al Qaeda și nici Statul Islamic nu sunt reprezentante ale islamului. Se folosesc de religie pentru a atrage adepți și pentru a-i determina să acționeze în scopurile lor. Reacția fermă a liderilor de stat și religioși din lumea islamică, reacția fermă a oamenilor aparținând de religia islamică împotriva actelor de violență comise de membrii Al Qaeda și Statul Islamic susține aserțiunea potrivit căreia membrii celor două grupări sunt teroriști, nu islamiști.

Până și grupările palestiniene acuzate la rândul lor de extremism, Hezbillah și Hamas, au condamnat ferm acțiunile de la Paris, considerându-le acte extremiste și nu acte de apărare a islamului. Liderul spiritual al Hezbollah a declarat să actele săvârșie fac mai mult rău islamului decât caricaturile publicației Charlie Hebdo. Poate înțeleg și deontologii jurnaliști români despre ce este vorba. Poate înțeleg și susținătorii acerbi ai ortodoxiei despre ce este vorba. Nu pot să nu îi pomenesc, aceștia fiind, spre surprinderea mea, apărători ai agresorilor !

O declarație, o caricatură, o satiră, un banc cu temă religioasă, chiar având în centrul ei una din divinitățile unei religii sau a alteia, nu poate dăuna respectivelor divinități. Dacă ar fi să accept „dauna”, ar însemna să accept ideea că respectivele divinități nu sunt superioare oamenilor. Ce face omul se adresează omului. Dumnezeu (sau orice denumire are, în funcție de religie) nu citește presa ! Dumnezeu nu are oaste. Nu are nevoie de oști ! Dumnezeu nu are trupe speciale pe care să le trimită împotriva necredincioșilor. Dacă este să mă iau după dogmele religioase, Dumnezeu a făcut lumea și tot el o poate distruge dacă nu îi mai place. Asta în cazul în care Dumnezeu judecă ca un om.

Eu înclin să cred că acei oameni care comit crime în numele unui Dumnezeu se substituie divinității. Îl consider un act mult mai grav decât cel săvârșit de cel care neagă divinitatea. Acei oameni îl înlătură pe Dumnezeul lor și iau decizii în locul lui. Îl fac pe Dumnezeul lor un neputincios. Îl dezonorează. Față de criminalii care s-au considerat dumnezei, cei care motivează cu „insulta adusă divinității” nu se deosebesc decât prin metodă. Jurnaliștii din România sau de aiurea care au motivat, cumva, acțiunile criminale sunt la fel ca acei care au comis crimele. Pentru că și ei s-au substituit divinității considerând că aceasta este atât de slabă, de neputincioasă încât trebuie să intervină ei, oamenii, pentru apărarea ei. Nu doar jurnaliștii ci toți cei care au găsit motivația „insultelor aduse divinității”. Aici intră și oamenii politici. De la șefi de stat la parlamentari, guvernanți etc. Zilele acestea am aflat că Traian Băsescu este unul dintre ei. Traian Băsescu care a convenit cu alt „Dumnezeu om”, Cristian Tudor Popescu să nu deranjeze moralul simțitor al extremiștilor ce se pretind aparținând de religia islamică și să nu atace prin mijloacele presei divinitățile islamice. Apărător al democrației ? Aiurea ! Trădător al democrației.

Omenirea a început să progreseze abia când a început să pună la îndoială adevărurile dogmatice. A dat martiri. Arși pe rug, spânzurați, decapitați, înecați, ostracizați, alungați. Dogmele sociale și mai ales cele religioase au ținut lumea în loc sute de ani. În lupta între religii pentru putere și cucerirea unor noi teritorii au fost distruse mii și mii de familii, au dispărut populații întregi, au fost distruse culturi locale. Și azi se petrece același fenomen. Tot în numele religiei. Exemplele sunt cumplite. Cei din Al Qaeda și mai de curând cei din Statul Islamic au distrus triburi sau comunități religioase locale pentru a face loc susținătorilor lor. Decapitările „exemplificative” ale „reprezentanților occidentului viciat” au fost publicate peste tot. La fel cum au fost publicate și actele de exterminare ale creștinilor din Irak sau Siria, cum au fost exterminate persoanele aparținând de alt curent religios islamic etc. Cei care au băgat capul în nisip, cum sunt Traian Băsescu și Cristian Tudor Popescu (ca să îi arăt doar pe cei cu mai multă notorietate de la noi), nu au făcut decât să se ascundă. Să nu fie văzuți. Să nu cumva să creadă niște criminali notorii că ei știu că ei sunt criminali. Toate vorbele lor despre democrație au fost doar minciuni. Comportamentul lor a fost, este și va fi dezonorant pentru noi toți, pentru că într-un fel sau altul, ambii au reprezentat ceva. Traian Băsescu pe români iar la timpul barbariei, Cristian Tudor Popescu pe jurnaliști. Traian Băsescu și Cristian Tudor Popescu sunt doar exemplele cele mai la îndemână. Zilele acestea am văzut puțini jurnaliști și oameni politici hotărâți să apere democrația. Din nefericire pentru noi, ca țară, majoritatea celor care au ieșit în față ca râia au fost lașii, bigoții, închipuiții. Tot răul spre bine, dacă pot spune așa. Nu există televiziune sau ziar care să nu fi căzut pe panta anti-democrației. Fie prin jurnaliștii proprii, fie prin invitații aduși în platou.

Dialogul se poate purta doar cu cei legitimi. Pentru religia islamică, partenerii de dialog sunt cei care promovează un islam civilizat. Este trist să constat că acerbii critici ai lui Charlie Hebdo sunt nu doar rău-voitori ci și reduși mintal. Această publicație a lăudat islamul că este o religie deschisă vieții așa cum este ea, în opoziție față de religia catolică care promovează un dogmatism agresiv și antisocial. Dacă au avut curiozitatea să citească și au continuat cu critica pentru a motiva oribilul asasinat, atunci sunt reduși mintal. Dacă nu au citit publicația, atunci sunt rău-voitori, sunt habotnici, sunt neevoluați.

Pe undeva sunt trist. Am nu doar o tristețe legată de moartea oribilă a unor oameni vinovați că erau vii, că apărau valori ale democrației, că apărau statul laic în care toate religiile se pot exprima (singura formă de stat unde libertatea religioasă este deplină !), am o tristețe generată de faptul că am văzut oameni care nu sunt ce am crezut eu că sunt. Omul nu este evoluat pentru că știe să folosească un calculator, în fond un instrument, este evoluat dacă acceptă să renunțe la dogme și să cerceteze viața, spațiul și timpul în care trăiește. Și maimuțele folosesc instrumente. Și corbii se folosesc de instrumente. Nu le considerăm animale evoluate, nu le considerăm a fi alături de noi. Le considerăm a fi mai evoluate decât alte animale. Înclin să cred că simțul critic ne-a făcut oameni. Fără simț critic nu am evolua.

Unii, în zona noastră, nu au evoluat.

În Franța este ... Jihad.

La fel ca mulți alții urmăresc ce se întâmplă în Franța. Mă interesează. Sunt european, sunt cetățean al UE, sunt apărător al unor valori care au în centrul lor libertatea individului, fără opreliști, cu excepția celor ce țin de vecinătatea altor libertăți .

Ieri am spus că atacul de la publicația de satiră are la bază islamismul agresiv, islamismul extremist. Ei bine, azi sunt sigur de ce am spus ieri. Respect alte opinii însă eu le am pe ale mele și mi le motivez.

După intervențiile aeriene ale SUA, Franța etc. împotriva trupelor ISIS și pentru sprijinul acordat Irakului, au fost formulate amenințări la adresa statelor care au acordat acest sprijin și nu numai. Liderii „Califatului Islamic” au anunțat că se vor răzbuna, că vor muta lupta pe teritoriul statelor „agresoare”. Că vor muta „jihadul” pe teritoriul acestor state.

Am luat de la Wikipedia sensul cuvântului „jihad” și am citit cu atenție explicațiile din textul de prezentare (aici). Ei bine, în Franța are loc Jihadul iar autorii atacurilor (pentru că sunt, deja, mai multe și probabil se vor înmulți !) se consideră „mujahid”, participanți la Jihad.

Atacul de ieri se pare că este un început.

Nu există acțiune fără logică, fără scop, fără folos. Actul terorist este doar una din formele de exprimare ale islamiștilor extremiști. Ca atare, nu pot fi de acord cu cei care rup atacul de ieri de partea lui religioasă. Nu se pot rupe. Atacul este o materializare a luptei „bunului” islamist pentru extinderea islamismului. Așa îi cere lui religia !

Am ascultat, cu greu (recunosc), părerile „experților” în lumea arabă. Islamul este o lume a păcii. Actul terorist de ieri nu este propriu lumei islamice.

Nu știu ce fel de specialiști or fi ăștia dar sunt contraziși permanent de realitatea din teren. Ba, o cucoană „specializată”, susținea că ISIS nici nu este format din islamiști !

Azi citesc despre un nou atac asupra unor polițiști, tot în Paris. Atacatorul a tras dintr-o mașină.

Ca particularitate față de alte atacuri ale fundamentaliștilor islamici, nu s-a mers până la sacrificiul suprem. Acum sunt în mișcare. Atacă și dispar. Înseamnă că atacurile se vor înmulți.

Ei bine, eu am ajuns la o cauză a acestor acțiuni agresive. Formularea este pretențioasă, a fost enunțată mai înainte de alții. Suntem în fața conflictului inter-cultural. Atacurile-spectacol din SUA, din Marea Britanie, din Franța au fost doar tatonări, exemplificări ale puterii „islamului agresiv”.

Nu pot trece mai departe fără a observa că islamiștii din Franța nu ar fi devenit atât de radicali dacă liderii religioși trăitori în Franța nu ar fi promovat „Jihadul”. Faptul că au venit atât de repede la locul crimei oribile de la publicația franceză îmi arată că au dorit să se apere. Să arate că ei condamnă actul terorist, că este un act singular, al unor demenți. Ei bine, eu nu îi cred. Ei, liderii religioși sunt la rădăcina stării conflictuale. Să nu uităm că în Franța au avut loc multe frământări cu privire la impunerea de către islamiști a regulilor islamice în viața francezilor !

Revin asupra australienilor și primului lor ministru. Au pus punctul pe „i”. Cei care vin într-o țară, ca migranți, să respecte cultura acelei țări. Nu pot, nu vor, să plece.

Terorism în stare pură. Islamismul și europenismul sunt incompatibile.

Paris, sediul publicației franceze de satiră Charlie Hebdo, atac terorist islamist. Oameni morți, răniți, valorile multiculturalismului european puse serios sub semnul întrebării.

Franța instituie nivelul de alertă maximă în Ile-de France. S-a trecut la aplicarea planului francez de combatere a terorismului.

CE, SUA, statele europene, inclusiv România, au condamnat actul terorist și au transmis condoleanțe familiilor îndoliate. Gest normal. Insuficient, însă.

Europa nu este pregătită să răspundă agresiunii terorismului islamist. Interesul politic al unor state europene, „campioane” ale toleranței față de importurile culturale islamiste dar și de altă natură, este una din condițiile care favorizează slăbiciunea statelor europene în fața unei culturi religioase agresive, cum se dovedește a fi islamismul militant. În timp ce Franța, Anglia, Italia și alte state europene „se luptă cu invazia” europenilor din estul Europei (românii, bulgarii, polonezii etc.), populația migratoare din statele islamice este primită cu brațele deschise. Odată cu aceste populații vine și cultura „islamismului războinic”. Franța și alte state vest-europene nu sunt la primul atentat islamist. Probabil că vor să își decimeze populația.

Am citit că teribilul Erdogan a ieșit, mai zilele trecute în media cu îndemnul către Europa cerându-i să acționeze împotriva islamofobiei ! Mă întreb acum, după ce își văd părinții, copii, soții, frații și surorile ciuruite de gloanțele islamiștilor fanatici, ce vor face francezii ? Vor lupta împotriva islamofobiei ? Ce vor face „civilizatele” state europene vecine ? Le vor recomanda, cu căldură, normal, lui Hollande și guvernului francez să ia măsuri pentru combaterea islamofobiei ?

Ce vom face noi ? Vom aștepta să avem astfel de acțiuni pe teritoriul țării ? Vom tăcea de frică să nu îi deranjăm pe jihadiști ? Sau vom acționa preventiv ?!

Undeva am citit relatarea unei stări. Nu are importanță să mă refer cu exactitate la ce anume s-a referit. Important este că fuga de realitate te face victimă. Întotdeauna, dar absolut întotdeauna, după El urmezi Tu. Împăciuitorismul, atitudinea conciliantă, lipsa de implicare în viața comunității din care faci parte te duce la sapă de lemn și mai apoi la groapă.

Acțiunea teroristă din Franța trebuie privită ca o acțiune teroristă împotriva noastră, a tuturora. Pentru că și noi, ca și francezii suntem membri ai UE, suntem membri ai NATO, suntem membri ai aceleiași culturi. Atacul terorist din Franța a fost făcut în numele unei alte culturi, o cultură care s-a declarat ostilă nouă, are un fundament religios - cu scop de impunere a islamului cu forța, la nevoie prin eliminarea opozanților !

Urmăream la Tv, cu ceva timp în urmă, un lider religios musulman din România care încerca să îi lămurească pe telespectatori că islamul este o religie a păcii. Dacă asta este „pacea” islamului, mai bine lipsă.

Sunt curios să văd ce poziție va adopta România. Eu simt acest atac din Franța ca un atac la adresa mea. Vreau să văd ce va face UE. Ce vor face, în particular, statele membre ale UE care, pentru motive de securitate internă (Acordul Schengen) s-au opus intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen (inclusiv Franța, la un moment dat).

La este avem terorism de stat din partea Rusiei. La sud avem migrație a populației din spațiul arab fugită din fața terorismului islamic. În Europa, islamiștii europeni și nu numai își fac de cap. Devenim o zonă a nesiguranței, a temerilor față de propria viață, contrar idealurilor UE. UE trebuie să acționeze. Dur. Foarte dur. Primul-ministru al Australiei i-a invitat pe cei care nu se supun legilor și culturii australiene să plece. Imediat după o acțiune a unui islamist aflat pe teritoriul Australiei. Poate că este cazul ca și Europa să facă la fel.

Iohannis la CSM. Discurs despre normalitate. Anormalii atacă.

Klaus Iohannis a punctat, ieri, un moment important al mandatului său. În fața reprezentanților Justiției și-a expus crezul. Cum vede el Justiția și ce vrea de la Justiție. Ce trebuie să facă Justiția, ce va face el și ce vor face ceilalți pentru ca Justiția să fie împlinită. Să fie, pe deplin, o Justiție a statului de drept.

Preiau discursul lui de pe pagina oficială a Președintelui României (aici). Fac acest lucru pentru că am de gând să mă „războiesc” cu handicapații susținători ai altor „modele”. Handicapați și răuvoitorii care au și apărut ca ciupercile după ploaie imediat după susținerea discursului. Răuvoitorii care au urmărit discursul cu alte scopuri (în special distructive), handicapați care nu au înțeles ideile, habarniștii care au vrut să se bage în seamă.

„Ref.: Discursul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, la ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii


Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a condus marţi, 6 ianuarie a.c., prima şedinţă din acest an a Consiliului Superior al Magistraturii. Vă prezentăm discursul susținut de șeful statului cu această ocazie:

„Stimată Doamnă Președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Stimate doamne, stimați domni, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii,

Înainte de toate, vreau să vă spun, sigur, «La Mulţi Ani!» şi un an nou 2015 cu împliniri, cu sănătate şi cu realizări profesionale.

Este un moment special pentru mine, fiind prima ședință a Consiliului Superior al Magistraturii la care particip și pe care am onoarea să o prezidez. Sunt totodată bucuros să vă întâlnesc, acum, la începutul carierei mele prezidențiale, când beneficiez de multă simpatie și de mai puțină dezaprobare, deși sunt conștient că lucrurile se pot schimba uneori. Dar aici, între dumneavoastră, între magistrați, nivelul de neutralitate este mult mai ridicat chiar și la început, ceea ce îmi dă un sentiment de încredere.

Ședința dumneavoastră de astăzi este un moment de bilanț, dar și o adunare electivă în care vă alegeți colegii care vor conduce, pentru un an, Consiliul Superior al Magistraturii. Astfel, având în vedere scopurile întrunirii de astăzi, aș vrea să vă vorbesc despre viziunea mea asupra rolului și misiunii constituționale pe le aveți.

În șirul noțiunilor fundamentale pe care românii le-au redefinit după 1989, un loc aparte îl ocupă ideea de «justiție». Cu precădere însă în ultimii ani, românii au arătat că au înțeles că așezământul social al națiunii se sprijină în bună măsură pe justiție și că privilegiile de care se bucură se numesc drepturi, iar aceste drepturi trebuie apărate și respectate. Aceasta este, de fapt, demonstrația că oamenii onești și performanți din sistemul judiciar românesc au trezit în conștiința semenilor ideea de dreptate, un pas decisiv spre o democrație consolidată, pentru care merită cu prisosință să fie felicitați și încurajați.

Doamnelor și domnilor,

În calitate de președinte, este obligația mea constituțională să asigur Justiției cadrul normativ de funcționare, să apăr independența sistemului judiciar, să exprim așteptările, dar și să atrag atenția asupra unor probleme restante ori nerezolvate.

Sistemul de justiție nu este ceva abstract, ci este compus din oameni și trasăturile personale ale acestora, iar abilitățile lor sunt esențiale pentru buna funcționare a sistemului. De aceea, dintre toate mijloacele prin care se realizează consolidarea sistemului judiciar, promovarea unor judecători și procurori, pe criterii ce țin exclusiv de competență profesională, experiență managerială și integritate, reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente. În același timp, trebuie să știm că niciun cadru normativ și nicio garanție încredințată de o altă putere a statului nu pot asigura independența personală a unui magistrat, dacă acesta nu își însușește și nu aplică ideea de independență. Cu alte cuvinte, un magistrat este atât de independent cât alege el să fie. Este, însă, rolul și responsabilitatea mea să mă asigur că Justiția va beneficia de liderii potriviți, acolo unde numirile imi revin în competență. Mai departe însă, performanța de caz și de sistem este responsabilitatea exclusivă a acesteia.

Este de datoria mea să arăt, totodată, că instituțiile nu trebuie personalizate, identificate cu imaginea liderului de la un moment dat. Instituțiile nu „aparțin” conducătorilor. Doar așa ne putem feri de derapaje și manipulări, de situații periculoase și nedemocratice. Așadar, instituțiile trebuie consolidate și apărate în ansamblu, și aici mă refer la toate cele trei componente ale Ministerul Public: Parchetul general, DNA și DIICOT. De asemenea, din același punct de vedere al consolidării sistemului judiciar, opinez că, în perspectiva regândirii și modernizării arhitecturii instituționale a legilor siguranței naționale și a legii CSAT, este util să luăm în discuție dacă nu cumva între membrii CSAT ar trebui să se regăsească și procurorul general, nu o persoană anume, ci instituția procurorului general. De asemenea, cred că CSM, Înalta Curte și Parchetul General ar trebui să poată avea inițiativă legislativă pentru că reprezintă instituțiile de aplicare a legii, respectiv de guvernare a justiției.

Rolul meu constituțional de mediator mă obligă, totodată, să veghez la protejarea sistemului judiciar de orice ingerință din partea altor puteri ale statului sau a altor entități instituționale. Există linii roșii a căror traversare produce o periculoasă debalansare a echilibrului în stat, iar recalibrarea constituie un proces lung și dificil. Dumneavoastră știți cel mai bine că, inclusiv în accepțiunea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, magistratul trebuie să judece în baza probelor, nu în baza informațiilor, indiferent de unde ar veni acestea.

Un alt obiectiv pe care îl vom asuma împreună este garantarea integrității instituționale și funcționale a instituțiilor din sistemul judiciar. Aceasta este o chestiune ce ține de președinte întrucât orice tentativă de modificare a legislației în domeniul justiției trebuie sa treacă de promulgare.

Consider important de subliniat faptul că Justiția este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Justiția trebuie exercitată cu demnitate, respect și sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic. În același timp, Justiția se face cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților civile, inclusiv a prezumției de nevinovăție și a dreptului la imagine. Din acest punct de vedere, este de dorit ca CSM-ul și Inspecția Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuțiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare. De asemenea, este fundamental ca mijloacele de investigare să fie folosite în condiții de deplină concordanță cu Constituția și cu reglementările internaționale și doar sub controlul unui magistrat judecător. Astfel, este esențial ca magistrații judecători și procurori să exercite un control efectiv asupra proporționalității, legalității și utilității tuturor măsurilor procesuale. Aici nu e vorba de a apăra inculpații și faptele lor de ochii opiniei publice, ci de exercitarea cu decență a actului de justiție, de apărarea principiilor care stau la baza oricărei societăți democratice.

Așa cum am văzut cu toții, unii politicieni nu s-au ferit să atace independența justiției. Luând în considerare aceste antecedente, ca și misiunea dumneavoastră conferită de lege, de garant al independenței justiției, trebuie să dovediți în continuare că știți să apărați reputația, onoarea și independența colegilor și a sistemului în ansamblul său. Așadar, CSM trebuie să aibă reacții rapide și să sancționeze imediat orice atacuri, ingerințe, derapaje și imixtiuni în justiție, indiferent dacă este vorba despre demnitari de cel mai înalt rang sau despre, de exemplu, un consilier comunal.

Cred că este necesar, de asemenea, să sublinez că, atât în Constițutie, cât și în legile organice ale Justiției, scrie foarte clar că Justiția se înfăptuiește în numele legii. Adică, nu în numele vreunei divinități sau a vreunei persoane, entități ori stări de lucruri. De asemenea, atât în materie civilă, cât și penală, actul de justiție trebuie îndeplinit într-un termen rezonabil, în mod unitar și cu garantarea tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Fiecare din puterile statului, precum și fiecare actor instituțional trebuie să se limiteze la cadrul normativ care îi este trasat prin Constituție și prin legile statutare într-un stat laic și nu religios, civil și nu militar. Doar astfel România va demonstra că este o democrație consolidată și puternică. În fapt, toate acestea reprezintă o Românie a normalității.

Doamnelor și domnilor,

2015 este al optulea an în care România se află sub instrumentul instituit de Comisia Europeană, numit Mecanismul de Cooperare și Verificare. De-a lungul timpului, acesta nu a fost o sperietoare, ci un instrument util, rezultat din parteneriatul cu Uniunea Europeană. MCV-ul a generat un exemplu de bune practici la multe din elementele cheie pe justiție și sunt convins că experiența României va fi fructificată în viitor de alte state care vor adera la Uniunea Europeană.

Au fost opt ani în care sistemul judiciar din România a înregistrat progrese majore în consolidarea statului de drept, sub această «umbrelă« instituțională. În ultimii ani însă, rapoartele MCV au constatat progrese importante realizate de aproape toate instituțiile din justiție și, de aceea, cred că este timpul pentru o schimbare.

Stimați membri ai Consiliului Superior al Magistraturii,

Astăzi, aici, în fața dumneavoastră, declar cu responsabilitate că a venit momentul, la opt ani de la instituirea MCV-ului, ca România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită și să se constate că acele condiționalități, sub rezerva îndeplinirii cărora am devenit stat membru, au fost îndeplinite. 

Așadar, cred că unul dintre obiectivele majore ale sistemului judiciar trebuie să fie ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, toate instituțiile din Justiție, dar și Parlamentul și puterea executivă trebuie să își dea concursul pentru ca, atunci când actualul CSM și actualul Parlament își termină mandatele, să putem bifa împreună această reușită. În încheiere, vreau să vă încurajez – judecători și procurori – să vă continuați munca de schimbare la față a României. Nu vă lăsați intimidați, nu vă lăsați pradă influențelor politice sau amenințărilor! Pentru că nu există altă șansă a acestei țări decât cu un stat de drept consolidat și cu o justiție independentă. Indiferent de natura și dificultatea obstacolelor, magistrații onești vor avea în mine un partener loial în depășirea oricăror piedici.

Vreau să fiți alături de mine, așa cum eu voi fi partenerul dumneavoastră instituțional. Să îmi fiți alături și să ne opunem împreună, din toate puterile, oricăror tentative de distorsionare a realităților și interacțiunilor specifice unui stat de drept, a unei lumi normale. Și nu mă aveți alături doar pe mine, ci și milioanele de cetățeni care au venit la vot, în noiembrie anul trecut. În final, urez succes candidaților înscriși în cursă și vă doresc tuturor multe împliniri profesionale și multă putere de muncă! Vă mulțumesc!”.
Departamentul de Comunicare Publică 
06 Ianuarie 2015”.

Am subliniat acele părți din discurs care au o importanță deosebită. Klaus Iohannis ne-a obișnuit (să sperăm că rămâne constant) cu un comportament bazat pe reguli. Discursul lui a enumerat regulile pe care el le va urma în relația cu Justiția și în relația altor instituții publice cu Justiția.

Imediat după discurs au apărut „criticile”. Monica Macovei a dat tonul pentru presa și susținătorii ei. Că nu trebuie renunțat la MCV, că procurorul general nu are ce căuta în CSAT. Alții au sărit de fund în sus că ICCJ, Ministerul Public și CSAT nu pot avea inițiativă legislativă etc. Presa de scandal, cum ar fi Evenimentul Zilei, HotNews, B1Tv, Antena 3, fiecare în felul său, au criticat cererea lui Iohannis ca din dosarele aflate pe rol să nu mai fie date informații la presă. Panarame. De sus până jos și de la stânga la dreapta.

Să fim clari. MCV a avut și are rolul său. Au trecut 8 ani. Justiția nu se poate reforma dacă nu își dorește să se reformeze. Iohannis i-a spus „Justiției” că este timpul să termine cu reformele, să ajungă la punctul final al reformelor cerute de MCV și să stea pe propriile picioare. A fost un sprijin pentru Justiție MCV-ul însă devine un balast pentru statul român care, păstrând MCV-ul, admite că este incapabil să aibă o Justiție independentă în afara unui control extern.

Intervențiile critice ale unor persoane la ideea finalizării acestui sprijin dar și sistem de supraveghere externă a Justiției sunt ostile statului român. Fac afirmația fără nici o reținere. Îmi vine să folosesc cuvinte mai dure la adresa acestor persoane însă mă abțin. Reacția Monicăi Macovei și a susținătorilor ei este un îndemn la renunțarea la independență. Renunțarea la suveranitate. Pe de altă parte, obiectivul stabilit Justiției de Președintele Iohannis va lipsi pe Monica Macovei și gașca de incompetenți sau oameni de rea credință care o acompaniază de un instrument de tortură mediatică la adresa politicienilor români, la adresa oamenilor care compun Justiția. Fără MCV, Macovei devine o nulitate (cum de fapt și este).

Prezența procurorului general în CSAT este văzută diferit. Bănuiesc că procurorii vor strâmba din nas. Pe de o parte, CSAT este un instrument de conducere administrativ, supra-guvernamental, așa cum are sarcinile constituționale:

„Art. 119 - Consiliul Suprem de Apărare a Țării

Consiliul Suprem de Apărare a Țării organizează și coordonează unitar activitățile care privesc apărarea țării și securitatea națională, participarea la menținerea securității internaționale și la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară, precum și la acțiuni de menținere sau de restabilire a păcii”.

Membrii CSAT sunt stabiliți prin lege ! Este vorba despre Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea CSAT. Unii comentatori și jurnaliști puteau accesa pagina de pe site Președinției (aici) înainte de a spune tâmpenii la televizor.

Unii au sărit în sus pe motiv că procurorul general este magistrat și nu poate îndeplini o altă funcție, iar ca membru al CSAT ar fi o altă funcție. Greșit. Procurorul general conduce instituția care are rolul de acuzator public, singura instituție care poate duce în Justiție cauzele penale ce privesc apărarea țării și securitatea națională ! Ei bine, din punctul meu de vedere, soluția poate fi bună. Chiar foarte bună. Dacă ne uităm la actuala componență a CSAT observăm că acolo apare ministrul Justiției, ministru care are în subordine Ministerul Public (constituțional) însă nu are dreptul să intervină în activitatea acestei structuri. Aici apare o contradicție între competențe. Pentru problemele privind apărarea țării și securitatea națională, procurorul general are mai multe competențe (datorită atribuțiilor funcționale) decât ministrul Justiției !

Se va spune că instituțiile statului sunt obligate să ducă la îndeplinire hotărârile CSAT și că astfel Ministerul Public ar fi obligat să execute dispoziții ale unei instituții administrative. Pe undeva este corect, pe de altă parte este complet greșit. Ministerul Public și mai apoi Justiția au aceleași obligații ca oricare altă instituție a statului român pentru apărarea țării și pentru securitatea națională. Apoi, procurorul general, membru al CSAT, are dreptul și posibilitatea de a își spune cuvântul în cadrul ședințelor și chiar va vota o rezoluție sau alta. În acest fel, procurorul general va informa membrii CSAT care îi sunt limitele și care îi sunt obligațiile pentru fiecare situație în parte. În fine, dacă se ia „la puricat” fiecare idee ce se naște din analiza acestei idei de bază se va ajunge la concluzia că este vorba despre o idee bună.

Presa este nemulțumită pentru apelul lui Iohannis ca CSM să ia atitudine cu privire la „scurgerile nepermise de informații în presă, din dosarele aflate în curs de soluționare”. Primii care au sărit de fund în sus sunt tocmai jurnaliștii care au beneficiat de astfel de informații, cei de la HotNews, Evenimentul Zilei, Antena 3, B1Tv ... Ba, cei de la EvZ spun că informațiile provin de la avocați ! Hait ! Dacă este așa, procurorii se pot auto-sesiza că avocatul „X” a comis o infracțiune și îl pot duce în fața instanței de judecată pentru a fi condamnat. De fapt, nu este cum spun așa-zișii jurnaliști de la EvZ și ... Mare lucru dacă nu or fi procurori care dau cinstea pe rușine lăcomiți la niște „verzișori”. Cererea lui Iohannis este clară: „scurgeri nepermise” din dosarele aflate în curs de soluționare. Este vorba nu doar de protejarea muncii procurorului de caz (nu va mai fi supus presiunii media), este vorba despre protejarea persoanelor cercetate. Nu are ce căuta în presă date despre persoanele care, din varii motive, ajung să dea declarații la procurori. La un moment dat, dosarul devine public, curățat de suspiciuni și variante de lucru operative, cu autori clar determinați. Presa va putea scrie pentru „informarea publicului” (și constituirea dosarelor de șantaj mediatic !) fără nici o teamă.

Și aici a apărut Macovei și ciracii ei. S-au adăugat „salariații” lui Udrea. De aici trag concluzia, fără jenă, că Macovei ar cam fi la originea „justiției” prin intermediul presei. Prea a sărit baba asta de fund în sus.

În concluzie, Iohannis a pus prima „cărămidă” la relația sa cu Justiția. Pentru o țară a normalității.

Cât privește inițiativa legislativă a CSM, ICCJ și MP, eu sunt de acord. Administrarea Justiției se face de către Justiție și nu de către Guvern. Aici este nevoie de modificarea art. 75 alin. (1) din Constituție. Probabil că CSM ar fi cel mai indicat să fie introdus în prevederile constituționale. Guvernul va avea dreptul la un punct de vedere la cererea Camerei Deputaților. Parlamentul însă va hotărî. Am auzit păreri ale unora și altora care m-au făcut să îi privesc pe autori cu multă „reținere”. Geaba diplome dacă ideile sunt puține.

2015 va fi anul Justiției.

Este prima zi a anului și am, ca oricare altul, așteptări și speranțe.

Îl declar anul Justiției. În sensul larg al noțiunii, sens care cuprinde nu doar instituția ca atare - ca a treia putere în stat -, nu doar componentele constituționale ale Justiției, nu doar obligația statului de a soluționa litigiile care apar, inerent, în viața oamenilor, în relația dintre stat și cetățenii săi, în relațiile dintre persoanele juridice, între acestea și persoanele fizice ci și în sensul de dreptate și echitate socială. Ultimele două componente au începutul în comportamentul oamenilor, a cetățenilor chemați să aplice legile, a celor mandatați să le creeze și voteze, a celor obligați să le urmărească în aplicare. Bine s-a exprimat o judecătoare care i-a arătat unui parlamentar că așa cum sunt legile așa sunt și hotărârile judecătorești. Sunt proaste legile, proaste vor fi (pentru persoana interesată) hotărârile.

Exemplele nu trebuiesc căutate prea departe. Întocmirea dosarelor penale pentru unii foști sau actuali parlamentari, trimiterea lor în judecată au la bază legile „mânărite” de ei. Acum sunt nemulțumiți de „litera legii” însă când au votat sau au avut inițiativa legislativă au gândit procedura sau elementele infracțiunii cu gândul să o aplice adversarilor politici. De la Năstase la Hrebenciuc se poate face o lungă listă cu parlamentarii care au fost la putere și au votat legi pentru „a rupe” picioarele adversarilor. Și le-au rupt ei. Partidul lor de suflet, PSD, este chemat să schimbe legile pentru ca faptele lor să nu mai fie considerate infracțiuni.

Anul 2015 începe promițător. Ministerul Public este în frunte cu dosarele politicienilor. DNA este „steaua” călăuzitoare. Cireașa de pe tort o reprezintă Traian Băsescu. Nu mai are imunitate așa că dosarele în care este băgat revin pe rol. De la 22 decembrie 2014 au reînceput să curgă termenele de prescripție. Niște procurori ar cam trebui să se grăbească. Pe lângă Băsescu vor apare nume noi. Pentru că procesul lui Băsescu nu se putea face, de imunitate au beneficiat și asociații lui, complicii, ajutoarele sale. Acum vor merge cu toții în fața instanțelor de judecată. Acesta este sentimentul având în vedere toate emisiunile Tv și presa scrisă care au „demascat” activitatea infracțională a lui Băsescu și a camarilei sale. Numai să fie.

Nu știu dacă Băsescu va ajunge în fața instanțelor de judecată pentru fapte grave de corupție sau pentru găinării. Sigur însă este faptul că vor apare noi plângeri penale cu privire la fapte care „încă” nu au fost constatate.

Dacă stau să mă gândesc mai bine, reforma clasei politice se poate face din interiorul partidelor însă doar cu un substanțial sprijin din partea Justiției. Doar ea este cea care îi poate lua pe baronii politici din fruntea mesei. Doar ea este cea care poate distruge legăturile dintre baroni (legături de tip feudal) și marea masă a membrilor de partid. Doar după distrugerea acestor legături se pot forma altele noi, mai aproape de preferințele membrilor de partid. Normal, puterea va corupe și noii lideri se vor nărăvi la rele și va veni iar Justiția să pună treburile la punct.

Să fie clar ! Traian Băsescu nu a realizat „independența Justiției”. Nu este meritul lui. Dacă ar fi să accept, prin absurd, o astfel de aserțiune, ar însemna să consider Justiția dependentă de politic ! De fapt, susținătorii lui Băsescu consideră „independența Justiției” ca fiind una dintre realizările lui. O mare minciună la fel cum este cea privind stabilitatea relațiilor internaționale.

Justiția s-a reformat datorită schimbării legislației de bază (codurile civil și penal, codurile de procedură civilă și penală, legile de organizare și funcționare etc.) și preluării doctrinei juridice internaționale în practica curentă în temeiul prevederilor constituționale. Un ajutor pentru independența Justiției a acordat Curtea Constituțională prin deciziile ei de-a lungul timpului. În concluzie, Justiția a devenit independentă prin propriile forțe. Independența Justiției a devenit vizibilă, pe nedrept (spun eu), mai mult prin numele sonore trimise în judecată sau condamnate. Presa nu are capacitatea de a ne prezenta realitatea, realitatea de la firul ierbii, cum se spune, realitatea care este parte a vieții a milioanelor de români care au apelat la Justiție.

Anul 2015 va fi al Justiției. Va fi anul reformării clasei politice cu sprijinul Justiției. Lista notabilităților așteptate de milioane de oameni să intre în procesele de judecată este mare. Foarte mare. Iar Traian Băsescu este cap de listă. Eu îi aștept pe toți, în special pe cei care au îndeplinit în anumite partide politice sarcini murdare (de orice natură).