Este tragic. Oameni care au murit degeaba, oameni răniți care vor suferi degeaba.

Tragedie. Până acum sunt 27 de morți și peste 150 de răniți ca urmare a unui incendiu care nu ar fi trebuit să aibă loc. Grandoarea și prostia au ucis și au rănit cumplit. În spitale sunt oameni cu situația incertă, arși pe suprafețe mari ale corpului. Furia este maximă.

Urmărind evenimentele, aseară și mult în noapte, siderat de tragedia ce s-a petrecut, am fost deranjat, cumplit, de un maimuțoi care avea alte alea în cap. Gabriel Oprea, ministrul de interne care repeta ca un papagal că el conduce un comandament pentru situații de urgență „care funcționează 24 din 24”. Asta era marea lui grijă. Să arate că el conduce un comandament „24 din 24”. Lozincă idioată pentru o minte de cretin.

Am pus pe facebook niște postări. Le pun și aici. Deocamdată nu spun mai mult. Fierbe sângele în mine de furie. Pentru tragicul eveniment dar și pentru apariția (deși aparent normală) maimuțoiului de Oprea.

„Cumplită tragedie ! Este cumplită pentru că nu ar fi trebuit să aibă loc. Am stat aseară să urmăresc evenimentul în direct la Tv. Unii m-au scârbit. Realitatea Tv prezenta o stingere de incendiu de pe aiurea. Fără nici o legătură cu tragedia. Doar Digi24 și RTV aveau la fața locului reporteri. TVR, ProTv, Antena 1, Canal D nu aveau treabă cu tragedia. B1Tv o spăla pe Elena Udrea. O presă de tot rahatul. Ba, la Realitatea, Hoandră anunța 20.000 de morți !

Trebuie să apreciez, cu tristețe totuși, că SMURD și sistemul de urgență creat de Raed Arafat și-a dat examenul cu bine. Faptul că în spitale nu au fost suficiente locuri în sistemul de urgență pentru „arși” este altceva. Sunt enorm de mulți într-un timp extrem de scurt. Unele date spun de 180 de „arși” cu diferite grade de afectare. Este enorm. Nu trebuiesc criticate spitalele. Nu au mai fost confruntate cu astfel de „cifre”. Și asta în București ! Îmi este groază să mă gândesc la o situație asemănătoare în altă localitate din țară. Într-una mai mică, de exemplu, unde există doar un spital sau nici atât. Și totuși, va trebui ca imediat să existe oameni care gândesc învățăminte din această tragedie. Să vadă că un simplu eveniment cultural poate produce o catastrofă și să gândească măsurile de prevenție generale (undeva s-a produs fisura care a dus la tragedie !), măsurile de asigurare pentru fiecare eveniment în parte (de exemplu verificarea locației unde se cere folosirea unor articifii etc.), măsurile de intervenție și sprijin al posibilelor victime etc.

Păcat ! Tragic eveniment. Nu pot trece cu vederea multe lucruri. Nu le spun acum”.

„Mă deranjează că la tragedia de aseară se adaugă dorința unora de a exagera. Dacă la unii oameni este scuzabil, la cei din presă sau la unii politicieni este inadmisibil. Iar cei din presă sunt cei mai nocivi.

Sistemul medical și de intervenție nu poate fi structurat pe tragedii ! Pe catastrofe. Este structurat pe accidente, pe evenimente din viața normală. Inclusiv colectarea de sânge. Există niște limite fizice în toate tipurile de prevenții. Numărul de medici, de asistente, alt personal de asistență, mijloace de colectare a sângelui, mijloace de conservare a lui, specialiști care să lucreze în domeniu. La o tragedie totul este insuficient. Tragediile nu se produc zilnic. De aceea sunt tragedii.

Cât privește „deștepții neamului”, cred că nu ar mai trebui ascultați. Produc mai mult rău decât bine”.

„Nimic nu îmi displace mai mult decât jurnalistul sau fotograful care vrea să surprindă în direct moartea. Și aseară, în plin efort al unor oameni de a salva vieți se băgau ca scaiul în față jurnaliști care vroiau ei să fotografieze, să ia interviuri de la oamenii cu ochii rătăciți de spaimă, să vadă el vre-o mamă care își plânge copilul mort, să umple el, jurnalistul lui pește spațiul vital de supraviețuire al victimelor accidentului, să transmită el că el și nu altul dă cele mai bune știri despre moarte și morți. Umblau ca bezmeticii printre polițiști, pompieri, medicii de la SMURD, își băgau ei aparatele de filmat și fotografiat să fie ei cei dintâi.

Mare scârbă am față de aceștia. Cred că erau mai mulți decât cei care încercau să salveze vieți. Sufocau viața, atâta câtă mai era în corpul victimelor”.

Jurnaliștii de doi bani bucata și Gabriel Oprea au fost cei neaveniți la această tragedie.

La Digi24 au prezentat evenimentul permanent însă au comis și ai lor gafe impardonabile. La un moment dat au „aflat ei pe surse” că sunt 40 de morți deși oficial erau doar 25. Apoi, tot de la un reporter al lor au aflat, tot pe surse, că într-o bancă se va amenaja o sală pentru primirea „arșilor” pentru că în spital nu mai erau locuri ! Trebuie să fi tare bolnav cu capul să debitezi astfel de enormități.

Alți jurnaliști „criticau” faptul că ambulanțele (indiferent de unde) au „întârziat” 30 de minute. Chiar se lăudau că ei au observat „disfuncția” sistemului de urgență. Niște cretini. Cretini sadea. Minte, ioc. Idioții nu judecă. Nu au capacitatea să raționeze. Să judece timpii în astfel de situații. Numai deplasarea de la locul de staționare la locul unde s-a produs evenimentul ia un timp. În București îndeosebi. Nu mai spun despre situația în care personalul unor astfel de ambulanțe este adus de acasă sau este luat dintre persoanele care asigură într-un spital garda.

Media românească a picat examenul competenței. Sunt sadici, sunt lipsiți de empatie, sunt inumani.

Un general de carton, de la penibil la sinistru.

Sunt câteva aspecte care deranjează la fostul căpitan de intendență în 1989 ajuns pe căi oculte general cu patru stele de jusiție (?!).

În primul rând să ne referim la grad militar. Acesta are reglementări clare pentru cei care sunt în activitate. De la nivelul de pregătire academică, obligatoriu pentru anumite grade, la un nivel de experiență acumulat în perioadele de stagii minime în gradul inferior (perioade necesare efectuării studiilor și acumulării experienței necesare primirii gradului superior legat, în general, de o anumită funcție sau un anumit nivel de lucru !), până la experiența în acțiuni operative (inclusiv în domeniul asigurării logistice unde numitul Gabriel Oprea se pare că avea competența profesională). Sunt reglementări și pentru cei care fac parte din rezervă, în special în situația în care serviciul militar este obligatoriu iar ofițerii în rezervă participă la activități periodice pentru perfecționarea pregătirii în profesia militară. Acum nu mai este cazul pentru că nu mai avem serviciul militar obligatoriu iar rezerva este foarte subțire, formată mai ales din ofițerii, maiștrii militari și subofițerii ieșiți la pensie precum și din cei care au fost militari pe bază de contract.

Căpitanul de intendență Gabriel Oprea la revoluție a primit, fără să se știe prea multe despre modalitatea sau meritele avute care au justificat primirile, grade militare succesive în afara serviciului militar. Imediat ce a ajuns în mediul politic a primit gradele de maior în rezervă, de locotenent-colonel în rezervă, de colonel în rezervă iar la propunerea lui Adrian Năstase de general maior (cu o stea) în rezervă. Toate, dar absolut toate gradele de ofițer superior le-a primit în timp ce era în rezervă, „peste rând”, în timp ce activa politic. Dintr-o dată ne aflăm în fața unei mascarade. Gradul militar a ajuns să fie desconsiderat tocmai de către politicieni din moment ce orice persoană poate primi un grad militar fără ca respectiva persoană să fie capabilă să îndeplinească atribuțiile minime pentru cei care primesc acel grad. Termenul de comparație se ia din structurile militare.

Pentru a fi completă bătaia de joc, individul numit Gabriel Oprea și-a adăugat și specializarea militară pe care însă nu a avut-o. Individul se împăiază cu specializarea „de justiție” ! Ofițer de justiție ! Este inadmisibil ! El a ieșit la pensie ca ofițer inferior de intendență și a ajuns ofițer superior și mai apoi general de justiție. Cum naiba ?! A fost procuror militar ? Nu. A fost judecător militar ? Nu. Cum naiba a devenit ofițer de justiție din intendent ! Ar putea fi vorba despre corupția din sistemul Apărării Naționale, corupție promovată politic de cei care au fost la putere în timp. Iar aici îi avem pe Ion Iliescu cu prim-miniștrii lui și pe Traian Băsescu care nu a mai avut nevoie de prim-miniștri. A dispus el, pentru avea „mușchi”.

Fără corupția din sistemul de învățământ, Gabriel Oprea nu făcea o facultate de drept, nu urma post-universitare și nu urma un doctorat în drept. Nu ajungea profesor universitar și nu conducea doctorate. Este mai mult decât evident că ascensiunea lui trucată politic în sistemul militar a fost însoțită și susținută de o ascensiune academică trucată politic în sistemul de învățământ. Iar de aici putem vedea corupția pe care sistemul politic a indus-o în două sisteme deosebit de importante pentru existența noastră ca țară - sistemul militar - și pentru evoluția noastră ca țară civilizată - sistemul de învățământ. Este deosebit de grav faptul că partidele politice au la vârf, acolo unde se face selecția pentru demnitarii țării, oameni care și-au trucat cariera - atât academică cât și profesională. De aceea avem în fruntea Guvernului un Ponta, un Oprea dar și pe alții, deveniți peste noapte doctori în științe, strategi militari sau profesori universitari.

În urma evenimentului tragic care l-a pus mai bine în lumină am observat cum motivează cei care îl apără „nevinovăția” lui Gabriel Oprea. Este un om bun. Iubește Armata și Poliția. Moare de grija militarilor și a polițiștilor. Este fidel Președintelui țării, oricare ar fi acesta. Apără securitatea națională. Dă stabilitate politică țării etc. Nimic despre ordinea publică, nimic despre concepte politice despre ordinea și liniștea publică. Nimic pentru nici el nu cred că știe cu ce se mănâncă acestea.

Apărările pentru Oprea mai dezvăluie ceva. Individul nu conduce de fapt MAI. Îl patronează. Se comportă ca feudalul care recompensează pe cei care îi slujesc. Nu pricepe ce fac oamenii aceia - iar oamenii din MAI fac treabă serioasă -, dar vrea să se laude cu realizările lor.

Una dintre apărările lui în fața jurnaliștilor sună așa: „nu am avut nimic în plus față de tot ce au avut toți ceilalți miniștri de Interne”.

Se pare că așa a vorbit și în fața procurorilor. Individul nu are capacitatea să creeze, este doar ca o placă de patefon.

Ce vor face procurorii (numai ei pot face, restul societății nu poate avea acces !) ? Pot cere MAI să le dea activitățile Poliției Rutiere pe anii anteriori, în special a cererilor de coloane oficiale cu antemergător. Se va vedea dacă Poliția Rutieră a respectat legea privind realizarea unor astfel de dispozitive, care sunt miniștrii care au apelat la astfel de dispozitive, care sunt, în special, miniștrii de interne care au folosit astfel de dispozitive și de câte ori. Numărul imens de dispozitive polițienești folosite de Gabriel Oprea numai în acest an - 1500 ! -, depășește orice imaginație. Obligatoriu, se cuvine a calcula și prețul acestor deplasări. Pentru că, fără îndoială, banii cheltuiți sunt de la bugetul de stat iar bugetul de stat primește banii din taxele și impozitele plătite de noi, atât ca persoane fizice cât și ca persoane juridice private.

Cu privire la observația de mai sus, nu există prevedere de lege care să permită unui demnitar să folosească banii bugetului de stat pentru satisfacerea propriului orgoliu.

Nu m-a surprins nici reacția lui Băsescu, care a spus jurnaliștilor că el îl știe pe Oprea un tip care exagerează. Hait ! Tu, Președinte al României, ai acceptat plimbările lui Oprea cu elicopterele armatei, cu coloanele oficiale ale Poliției Române la ședințele de partid ale UNPR  sau aiurea și nu ai cerut procurorilor începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu ? Nu cumva este caz penal ? Nu cumva aveai obligația de a sesiza procurorii ? Nu ai apărat tu, Traian Băsescu, cu sudoarea frunții, Constituția și democrația în România ? Ai apărat pe dracu. Pe zi ce trece, din munca procurorilor, vedem că ai apărat intrarea României în feudalism.

Mâine, la 10.00, noi, liberalii, vom merge în Piața Victoriei să le urăm de bine lui Ponta și Oprea. Din Piața Victoriei vom merge la MAI să îi spunem lui Oprea să plece. Ne alăturăm astfel manifestărilor organizate de societatea civilă, fie individuale fie colective.

Securitatea în zona Mării Negre la mare ceas de cumpănă.

Agerpres (aici).

Evenimentul de care vorbește agenția are loc în Georgia, la inițiativa României și este un seminar cu tema "Georgia — de la Summitul NATO din Țara Galilor la Summitul NATO de la Varșovia".

România este în Georgia, prin Ambasada României la Tbilisi, Punct de Contact NATO.

România este una dintre țările care susțin aderarea Georgiei la NATO și UE.

Prin secretarul de stat pentru afaceri strategice al MAE român, Daniel Ioniță, România a punctat clar poziția ei cu privire la situația strategică de la Marea Neagră (aici):

„ ... secretarul de stat a susţinut o prezentare cu tema „The Black Sea Region’s Strategic Importance for NATO - a Romanian Perspective”, în cuprinsul căreia a pledat pentru o atenţie sporită, atât din partea NATO, cât şi din partea UE, pentru regiunea extinsă a Mării Negre, zonă esenţială pentru securitatea spaţiului euro-atlantic. Secretarul de stat a reafirmat obiectivul României de a-şi pune în valoare potenţialul strategic şi economic pentru a răspunde eficient noilor provocări din vecinătăţile estică şi sudică ale Alianţei.

Daniel Ioniţă a evocat conduita agresivă a Federaţiei Ruse, care a condus la o deteriorare fără precedent a situaţiei de securitate în zona Mării Negre. Secretarul de stat a arătat că autorităţile ruse au întreprins acţiuni cu încălcarea dreptului internaţional şi a angajamentelor asumate prin Actul Final de la Helsinki. Totodată, Rusia a dislocat capabilităţi militare în peninsula Crimeea. Toţi aceşti factori concură la şubrezirea stabilităţii în regiunea Mării Negre, o componentă importantă a securităţii Euro-Atlantice.

Secretarul de stat a evidenţiat trei direcţii principale de acţiune, în scopul menţinerii securităţii şi stabilităţii în regiunea Mării Negre, respectiv consolidarea apărării colective a întregului flanc estic, re-evaluarea strategică a abordării relaţiei cu Rusia, precum şi continuarea sprijinirii partenerilor estici”.

Aceasta este poziția oficială a României. Atât cu privire la Rusia și aventurile ei războinice în sccopul revenirii pe scena lumii ca mare putere militară cât și cu privire la situația strategică de la Marea Neagră.

Este bine să vedem și în ce condiții strategice adoptăm o poziție atât de fermă. Să ne uităm la vecin și să judecăm la rece.

Ucraina, țara al cărei teritoriu ne despărțea de ruși, a fost invadată de forțe armate ruse și a pierdut Crimeea și chiar un teritoriu cu mare potențial industrial în regiunile Doneț și Lugansk. Rușii însă sunt în teritoriile ucrainene și au tendința de permanentizare a prezenței militare mascate.

R. Moldova are o parte din teritoriu ocupat de armata rusă unde rușii au instaurat un stat marionetă, Transnistria.

La Marea Neagră vecinul Turcia a cochetat cumva cu rușii însă s-a supărat, mai nou. Totuși, Turcia este cel mai puternic partener NATO de aici din zonă. Cumva, cumva este și cel mai sigur. Părerea mea. Alții pot avea și altă părere. Dreptul lor.

Bulgaria are relații tradiționale cu Rusia (propaganda vorbește de unitate etnică și lingvistică, o aiureală, bulgarii fiind populație turcică iar slavii găsiți în Balcani nu erau o majoritate). Bulgaria este, totuși, un partener strategic pentru noi, suntem parteneri și la bucurie și la necaz. Facem echipă. Totuși, nu trebuie să uităm de mediul politic bulgar care are formațiuni ce își doresc o întoarcere la 180 grade a statutului Bulgariei. Părăsirea UE și NATO și revenirea la un parteneriat cu Rusia.

Serbia este partener strategic al Rusiei. Au încheiat alianțe militare, participă la aplicații comune, au încheiat alianțe economice, în special în domeniul energiei etc. Chiar dacă Serbia aplică pentru aderarea la UE nu este un stat sigur din punctul de vedere al politicii externe românești. Nu este exclus ca într-o situație excepțională Serbia să nu închidă spațiul aerian pentru zborurile NATO ! Paradoxul este dat de următoarea situație: Serbia se antrenează cu Rusia, atât în Serbia cât și în Rusia pentru apărarea propriului teritoriu dar și pentru a sprijini Rusia împotriva unui inamic comun. Iar acela nu poate fi decât țară membră NATO ! Căutând să participe la trilaterala de la Craiova, sperând că aceasta ar putea deveni un fel de alianță tip Vișegrad, Serbia urmărește să separe România și Bulgaria de celelalte state NATO din Balcani sau apropierea Balcanilor de acele state pe care Serbia le consideră „inamice”. Aici este evident că se are în vedere Croația și Albania. Poate și Ungaria.

Cu Serbia trebuie să fim atenți și să adâncim relațiile când nu apare pericolul influenței ruse. Avem într-un viitor destul de apropiat ceva de rezolvat. Vor fi negocieri intense. Nu este exclus să fie deja.

Ungaria este un partener foarte dificil. Aliat etern al Rusiei, Ungaria face jocuri periculoase. Când zici că ai trecut pragul hop, te trezești că au altceva de obiectat. Este și acesta un mod de a face politică. Dacă nu ai cine știe ce putere dai măcar impresia că o ai. Șicanarea este stilul de politică externă practicat de Ungaria. Cel puțin au o calitate. Când semnează ceva își respectă semnătura. Ca atare, speranțe mai sunt.

În afara poziției noastre geografice care poate trezi unele gânduri, este bine că știm clar că suntem ferm orientați către NATO și UE. Este foarte interesantă afirmația secretarului de stat Ioniță privind re-evaluarea strategică a abordării relației cu Rusia. Când oficialii ruși te amenință cu arma atomică este absolut necesar să adopți o atitudine pro-activă. Să te pregătești pentru a-i descuraja. Noi încă nu avem capacitățile necesare pentru asta însă nu ne împiedică nimic să intensificăm colaborarea în cadrul NATO cu cei care o au. Având în vedere parteneriatele rușilor la frontierele noastre va trebui să avem câte „un ochi treaz” orientat spre aceste parteneriate. Nu se știe de unde poate veni beleaua. Să nu uităm că ultimatumul lui Stalin pentru a ceda Basarabia, Bucovina și ținutul Herței a fost însoțit de plasarea trupelor maghiare și bulgare la frontiera cu România !

Pas cu pas sau sărituri cu prăjina ?!

Nu voi face aprecieri la cazuri izolate decât în măsura în care sunt semnificative. Doresc, acum, să am o privire de ansamblu.

Mâine-poimâine se face anul de prezidențiat al lui Klaus Iohannis. În funcție de opțiunile politice ale fiecăruia se poate considera că a fost un an foarte bun (eu sunt unul dintre cei care susține așa ceva), unul bunicel, unul nesatisfăcător sau chiar catastrofal.

Este o vorbă celebră: dacă este să fie rău, atunci va fi foarte rău.

Câștigarea alegerilor prezidențiale de către Klaus Iohannis susținut de PNL - noul PNL -, a favorizat creșterea în notorietate a lui Klaus Iohannis dar și a PNL și a liderilor acestuia. O creștere emoțională în primele luni însă pe măsură ce timpul a trecut a devenit o creștere rațională. Conjunctura a fost de așa natură, Președintele Iohannis și PNL nu au făcut pași greșiți sau nu au comis acte forțate politic iar adversarii politici au tot comis minuni după minuni. În plus, Uniunea Europeană a trecut și încă mai trece prin convulsii politice, financiare și de securitate care evidențiază pe acei lideri europeni care se poziționează de partea abordărilor raționale, ferme, care punctează pe rezolvarea cauzelor care au dus la crize și nu pe soluționarea sau repararea efectelor consecințelor atât de vizibile și emoționale. Iar aici nu pot să nu văd că avem în Klaus Iohannis liderul necesar. Nu a sărit peste cal. S-a mulțumit să se urce pe el și să îl călărească.

Eu văd că avem la Cotroceni o altfel de abordare a problemelor. Complet diferită de cea de pe timpul lui Traian Băsescu. Pornind de la persoane, în primul rând de la Președintele Iohannis și terminând cu cei care îi asigură consilierea. Cu privire la aceștia din urmă, comportamentul lor poate fi dedus din intervențiile publice ale Președintelui dar și din punctele de vedere exprimate de Președinție cu privire la diferite probleme de interes public. Cum ar fi proiectele de acte normative aflate în procedura de promulgare și care sunt apoi promulgate sau sunt înapoiate Parlamentului cu obiecții de diferite naturi.

Un element definitoriu al comportamentului celor de la Cotroceni este discreția. Discreția privind viața personală atât a lor cât și partenerilor instituționali. Nu fac referiri la persoane, la viața lor privată, se limitează strict la acțiunea instituțională iar când vine vorba, totuși, despre persoană se referă la aceasta ca deținătoare a unui atribut instituțional.

Avem două cazuri cu notorietate. Primul ministru Victor Viorel Ponta este inculpat, trimis în judecată, pentru fapte de corupție și evaziune fiscală. Președintele Iohannis i-a cerut demisia pentru a nu afecta țara, atât sub aspectul imaginii interne - țara este condusă de un inculpat pentru corupție și evaziune fiscală -, cât și externe, mai ales că relațiile externe, politice, economice și de securitate sunt sensibile la imaginea publică a primului ministru, cel care este chemat ca prin activitatea personală dar și prin activitatea Guvernului pe care îl conduce pune în operă tratatele pe care Președintele statului le convine cu terții. Demisia cerută de Klaus Iohannis nu are legătură cu persoana Victor Viorel Ponta ci cu primul-ministru. Al doilea caz este puțin diferit. Este vorba despre Gabriel Oprea, ministrul de interne care este în centrul unui scandal public ca urmare a unei acțiuni dubioase. În urma unei „deplasări desfășurate în interes profesional” (?!) a murit un om. Un polițist din escorta care îl însoțea. Președintele Iohannis i-a recomandat să își dea demisia din cauza comunicării catastrofale a datelor evenimentului.

Place sau nu, Președintele a punctat, public, decisiv. Nu revine asupra subiectului, nu face din el o temă de campanie personală însă nu iartă. Am observat că și răspunsurile date jurnaliștilor țin cont de organul de presă de la care vine jurnalistul. Dacă este un organ de presă ostil, îi dă un răspuns care sigur va deranja pe „stăpânii” jurnalistului. Dacă este un organ de presă normal, răspunsurile sunt încadrate în normalitate. Ba, chiar dă răspunsuri care să poată fi exploatate mediatic normal. Ieri, de exemplu, la o întrebare agresivă a punctat agresiv: cetățenii nu pot uita că Victor Ponta este inculpat penal pentru fapte de corupție și evaziune fiscală. Cine a fost atent, a putut observa că a enumerat toate capetele de acuzare așa cum au fost ele formulate de procurori în rechizitoriul de inculpare. Iar asta ne spune că Președintele știe foarte, dar foarte bine „dosarul”. Și-a pregătit lecția și nu o uită.

Președintele Iohannis nu face aprecieri cu privire la partide. Nu se referă la liderii partidelor. Stimulat de jurnaliști să adopte o poziție clară dă răspunsuri „neclare”. Nu este treaba lui. Este treaba partidelor. Pozițiile de acest gen ale Președintelui deranjează pe cei care sunt obișnuiți cu stilul agresiv politic avut de Traian Băsescu.

Sunt politicieni care sunt agresivi cu Președintele Iohannis. Victor Ponta comite atac la persoană după atac. A ajuns să fie doar el și o parte a presei care l-a susținut în timp fără însă a mai fi susținut și de PSD ! Președintele actual al PSD, Liviu Dragnea, are o atitudine normală față de Președintele Iohannis pentru că și acesta are o atitudine normală față de Dragnea ca persoană dar și față de PSD. Atitudinea Președintelui Iohannis are un efect coroziv în tabăra PSD. Îl izolează pe Victor Ponta față de propriul partid. Alt agresor la Klaus Iohannis este Călin Popescu Tăriceanu. Efectul este negativ în rândul populației față de tabăra ALDE, unde Tăriceanu este văzut ca lider suprem. Lumea vede că Președintele Klaus Iohannis nu răspunde atacurilor lui Tăriceanu și nici la atacurile susținătorilor acestuia. Bila albă se va duce către Iohannis. Mai sunt agresori interesați aproape exclusiv de Klaus Iohannis ca Președinte al României, unul foarte vorbăreț fiind Traian Băsescu. Fostul Președinte devenit nedemn, din toate punctele de vedere. Acesta a avut șansa să fie băgat în seamă. Președintele Iohannis i-a urat pensie lungă.

Modelul pas cu pas propus de Președintele Iohannis a fost urmat de liderii PNL. La fel ca Președintele Iohannis, liderii PNL sunt ținte ale atacurilor din partea unor lideri ai partidelor de la putere dar, în special din partea unor jurnaliști. Nu comunică după „stilul” Ponta, Tăriceanu sau Băsescu. Până și atacurile politice ale liderilor PNL sunt după tiparul Iohannis. Se adresează exclusiv funcției politice și nu asupra persoanei și familiei acesteia. Mai nou, Liviu Dragnea a adoptat, deocamdată, același model. Pas cu pas. PSD a părăsit sau va părăsi, probabil că în curând, modelul săriturii cu prăjina practicat de Traian Băsescu și Victor Ponta. Din ce am observat la Liviu Dragnea, constat că vrea să schimbe PSD-ul. Vrea să îl scoată de sub influența comportamentală a lui ... Traian Băsescu ! Am scris corect. Victor Ponta este doar un epigon al lui Traian Băsescu. La fel ca fostul lider al PSD, Mircea Geoană.

Ar fi nedrept să nu apreciez influența modelului de comportament politic și de politică națională adoptat de Klaus Iohannis asupra partidelor politice. PNL l-a adoptat și are deja experiență în practicarea lui. Este un semn bun. Liviu Dragnea încearcă același lucru în PSD. Sincer, sper să reușească. Debăsificarea vieții publice și politice este un imperativ ! Existența a două partide mari cu un comportament public și politic moderat, rațional, va influența major viața noastră a tuturor. Important este faptul că vor fi partidele cu adevărat importante. Partidele capabile să cucerească puterea și să activeze ca opoziție. Restul partidelor, un fel de căpușe politice, se vor adapta stilului impus de cele două partide majore dacă vor să mai existe.

Plecând de la modificarea comportamentului sunt șanse să ajungem la guvernări raționale, moderate, așa cum avem nevoie. Rezultatele guvernării Ponta nu sunt bune. Fondul economiei este serios afectat de disfuncții majore. În ultimii ani, la fel ca pe timpul guvernărilor Băsescu-Boc, fie nu s-au făcut investiții majore, cu potențial economic în viitor fie au fost făcute investiții inutile. Presa scoate la lumină o mulțime de „realizări” locale inutile. Fără valoare economică directă dar și fără potențial în viitor. Nu mai spun de infrastructura de transport. Nu doar cea rutieră sau feroviară, ci și cea de transport al energiei. Sunt celebre „investițiile” lui Udrea. Vor deveni celebre și „investițiile” lui Ponta. Știu că majoritatea celor care apreciază guvernarea Ponta văd doar așa-zisele „reparații” față de guvernarea catastrofală Boc impusă de Traian Băsescu. Nu îi pot acuza. Atât pricep, atât apreciază. Din fericire mai sunt alții care pot aprecia cum se cuvine situația și au intenția de a contribui la o mai bună guvernare. Văd că și PSD sub conducerea lui Dragnea are o revenire către rațiune. Înțeleg că anumite interese politice majore îi împiedică pe pesediști să „ia taurul de coarne”. Nu mai au timp. Alegerile locale și cele parlamentare bat deja la ușă. Încă sunt tributari „imaginii publice” construită de jurnaliștii unor organe de presă. Când PSD va trimite la plimbare presa care i-a păpat banii pentru toate nerealizările de care a avut parte, va putea să se gândească mai serios la interesul națiunii.

A fost un an greu. Trebuie să recunosc. Mi-a fost teamă că Iohannis va părăsi stilul care l-a consacrat și va cădea pradă „salturilor cu prăjina”, stil practicat de Băsescu și Ponta. Încă am un ghimpe în inimă. Salturile acestea sunt foarte atractive și este suficient să faci unul că nu te mai oprești.

Știu că nu place „cenușiul” însă este mult, mult mai sănătos. Avem nevoie de această „politică cenuție”, neutră, pentru dezvoltare. Pas cu pas. Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia au adoptat acest stil și au crescut. Polonia a crescut economic cu aproape 50% în 10 ani. Fără excese de politică economică. Au făcut anumiți pași doar când au avut condiții favorabile. Cu politici orientate către cetățeanul polonez. Slovacia a adoptat stilul „austerității” iar creșterea economică se vede, fără a fi senzațională.

Am încă speranța că Liviu Dragnea va influența politica PSD pentru construcția bugetului de anul viitor pentru a nu duce România de râpă. Economiștii de bună credință trag deja semnale de alarmă. Anul 2014 seamănă prea mult cu anul 2008 ! Încă sper ca Dragnea să oprească tăvălugul pomenilor financiare inițiat de Ponta și pus în operă cu sprijinul lui Tăriceanu.

Pas cu pas. Acesta este modelul de care avem nevoie.

Asta da știre: stânga poloneză nu a mai intrat în Parlament ! Pentru prima dată de la căderea comunismului !

Agerpres (aici).

„În schimb stânga, reprezentată de două formațiuni concurente, a fost eliminată pentru prima dată de la căderea comunismului în 1989 din viitorul parlament, după ce nu a reușit să atingă pragurile de eligibilitate”.

După 8 ani de guvernare liberală (centristă), Polonia a ales euroscepticismul conservator catolic pentru viitorul imediat (cel puțin până la următoarele alegeri). Jaroslaw Kaczynski a arătat că este pentru prima oară când în Polonia un singur partid are posibilitatea de a forma un guvern, cu o majoritate parlamentară suficientă. A chemat, totuși, alte partide la o colaborare cu Partidul Lege și Justiție pe care îl conduce.

Sub conducerea liberală (centristă), Polonia și-a sporit economia cu 50% spune Reuters. Nu este puțin.

Uite un vis frumos la care cu care am putea să ne ostoim supărările provocate de socialiștii de la noi, reprezentați de Iliescu, Ponta, Dragnea, Oprea și alte murături umane. Când vom ajunge și noi la maturitate ? Când vom ajunge să eliminăm din viața publică mentalitățile socialiste, apucăturile de stăpâni de sclavi prezente în comportamentul de zi cu zi al liderilor socialiști ? Să nu îl uit pe Băsescu ! Nu este departe de o astfel de mentalitate. Chiar dacă se declară, pompos, de dreapta.

Nu închiderea frontierelor ci gestionarea imigrării. Soluția stă în acțiune nu în inacțiune.

Și a avut loc summit-ul așteptat. Rezultatele sunt aici (poate nu toate !). Se pot spune mai multe.

Întâlnirea româno-bulgaro-sârbă care s-a încheiat cu amenințarea „închiderii granițelor” dacă Germania și Austria o vor face la rândul lor și-a pierdut deja decizia. Ponta nu a avut mandatul să angajeze țara în astfel de decizii.

Tot la acea întâlnire s-a mai stabilit că cele trei țări vor fi „o voce” în UE. Am avut de la momentul aflării deciziei o strângere de inimă. În ce sens ? Nu a trecut mult și am citit că ambasadorul Rusiei la Belgrad a informat că premierul sârb va merge la Moscova pentru întărirea colaborării între cele două state. Ponta ce a mai angajat în acest sens ?

Punând informații cap la cap sunt obligat să trag concluzia că Ponta, ca prim-ministru al PSD și Traian Băsescu ca „nou” lider al noului partid numit Mișcarea Populară au luat ceva din discursul dar și din tipul de acțiune politică al lui Viktor Orban din Ungaria. Poziționarea lui Ponta împotriva UE și radicalismul politic împotriva Germaniei și Franței, chiar fără a spune că există ceva influență rusească, nu este de bun augur.

Este bine că Președintele Klaus Iohannis a calificat „mișcarea” lui Ponta ca fiind doar o discuție de weekend a lui Ponta cu omologii din Bulgaria și Serbia. Este bine pentru că nu pot accepta, azi, ca România să formeze cu Serbia o asociere de state cu obiective politice comune, în special externe, cât timp Serbia este parteneră militară a Rusiei ! Cu Bulgaria este altceva. Dar, cine știe, poate că în viitor Serbia va renunța la „mama” Rusia.

Summit-ul are rezultate bune. Din anumite puncte de vedere chiar foarte bune. Am în vedere faptul că nu mai este luat totul la grămadă. Se face distincție între imigranți. Au fost trase concluzii în urma unor experiențe dureroase. Președintele ceh a avut o intervenție publică care a tras un semnal de alarmă (aici). Imigranții folosesc copiii pentru a înmuia inima autorităților și a intra în spațiul european. Tineri care și-au desconsiderat propria țară și au venit în Europa pentru a trăi din mila publică. Premierul Sloveniei vede cum UE este pe cale să se destrame din cauza abordării greșite a crizei imigranților (aici). Are dreptate omul. Nu pot să nu fiu de acord cu el și dau, cumva, dreptate și lui Viktor Orban din Ungaria care critică „unele state” importante din UE care au luat decizii de politică externă, în special cu privire la imigrație, care au afectat grav stabilitatea și securitatea altor state europene (Germania și Franța).

Președintele CE, Jean Claude-Junker a propus un plan de măsuri. O parte din el a fost adoptat. Sigur nu în totalitate. Chiar dacă Angela Merkel a venit la summit (cerut se pare de Germania) pentru a obține de la statele rutei balcanice o mai mare contribuție la soluționarea crizei. În favoarea Germaniei, pentru că de la Germania a plecat criza și tot la Germania va ajunge „puroiul infecției”. Cumva, summit-ul are rolul de a mai spăla obrazul unora care au o anume răspundere. Sunt sigur că în cadrul discuțiilor (nu sunt publice) s-au spus mai multe lucruri neplăcute pentru Germania și sunt la fel de sigur că Germania va contribui financiar, cu personal și tehnică pentru ca angajamentele luate să fie realizate.

Ca o particularitate, angajamentele summit-ului sunt mai intense în partea UE, din foarte multe puncte de vedere decât din partea statelor care au participat la summit și care își pun teritoriul la dispoziție.

Grecia a acceptat să pună la dispoziție teritoriul în care să fie amplasate tabere pentru trierea imigranților. Locații care să primească 30.000 de imigranți până la sfârșitul anului și încă 20.000 de imigranți în anul 2016. Nu doar UE va fi implicată în construirea taberelor ci și ONU prin UNHCR, care va finanța cele 20.000 de locuri noi. Albania, Macedonia și Serbia au acceptat să asigure teritoriul necesar pentru alte tabere care vor putea găzdui 50.000 de imigranți.

Slovenia va primi, urgent, 400 de polițiști de frontieră din alte state UE pentru a face față imigranților de pe propriul teritoriu. Grecia va fi sprijinită atât la frontiera maritimă cât și la frontiera de uscat cu Turcia, Macedonia și Albania cu forțe ale polițiilor de frontieră europene sub coordonarea FRONTEX. Se pun în mișcare și structurile de cooperare și colaborare polițienească europene și nu numai pentru controlul migrației în interiorul statelor.

Toți imigranții vor fi opriți și amprentați în țara europeană în care intră. Este absolut obligatorie o astfel de măsură. Foarte mulți imigranți nu vor primi viza politică. Vor fi întorși în țările de proveniență. Cei care vor primi viza vor fi obligați ca pentru perioada vizei să nu se plimbe ca „vodă prin lobodă” prin Europa. Fotografia, amprentele, alte date biometrice ce vor fi prelevate vor permite polițiilor europene să aibă un control asupra imigranților.

Descurajarea migrării necontrolate este iar o măsură bună. Vor putea pleca mai departe doar cei care primesc acceptul de la țara aflată pe traseul de migrație care, la rândul ei, face parte dintre țările care le acceptă viza pentru rezidență pe perioada de valabilitate a acesteia sau are acceptul altui stat, către care imigranții se vor îndrepta. Țară care va fi informată de țara care îi are pe imigranți sub control.

Statele care au acceptat aceste condiții dar și altele vor fi sprijinite cu finanțare de la BEI - Banca Europeană de Investiții - și BERD - Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Bănuiesc că nu vor fi împrumuturi acordate acestor state, împrumuturile presupun înapoierea sumelor iar țările respective nu sunt „beneficiarele” acestor împrumuturi. Probabil că acestea vor fi împrumuturi ale altor state sau ale UE în ansamblul lor. Mă gândesc că Germania va fi unul dintre statele care vor achita aceste împrumuturi, nu de alta dar aceste măsuri sunt în sprijinul Germaniei, Austriei, Suediei etc.

Combaterea traficului cu ființe umane va crește în intensitate. Măsura aceasta este legată ferm de colaborarea cu Turcia dar și cu alte state, în special cu cele care sunt sursă de imigranți. Imigranții din Pakistan, Afganistan, Irak și Bangladesh vor fi înapoiați țărilor de care aparțin. Probabil nu toți însă în marea lor majoritate. Cooperarea cu aceste state pentru combaterea traficului cu ființe umane este obligatorie și poate fi realizată. Este, cumva, în interesul lor să nu le plece populația din țară. Mai ales cea tânără și cu un grad mai mare de instruire.

Cât despre acțiunea de politică externă a lui Ponta la Sofia ... așa este când te duci bou și te întorci vacă.

Maghiarii vor să ocupe teritorii după modelul rușilor.

Mediafax (aici). ”Focuri de veghe” aprinse de mii de maghiari, pentru a lumina delimitarea ”Ţinutului Secuiesc”.

Acțiunea este anticonstituțională. Nu trebuie să mă mire. Este încă o acțiune pentru ocuparea unei părți a teritoriului statului român și stabilirea unei alte administrații decât cea a statului. Istoria este chemată în ajutor în speranța că cei care văd ce fac maghiarii nu se uită cu atenție la istoria României și a Ungariei, de bună seamă. Este încă o acțiune de destabilizare a statului român cu concursul declarat sau nu al altor state.

Statul maghiar are o contribuție directă pentru că finanțează organizațiile maghiarilor care organizează aceste acțiuni. Având în vedere „dragostea” mare dintre ruși și unguri, mai ales când este vorba despre România dar și despre alte state unde trăiesc comunități maghiare - Ucraina, Slovacia, Serbia -, nu pot trece cu vederea posibilitatea ca rușii să fie, din umbră, susținători ai destabilizării României. Au toate motivele, mai ales în ultima perioadă. Scutul de la Deveselu stă ca un pai în ochii strategilor de la Moscova. Ca o curiozitate (și nu prea !), campania anti-NATO a Moscovei este însoțită de mișcări destabilizatoare în statele țintă. În cazul nostru, al României, „himera” ținutului secuiesc este o componentă de bază, pe lângă acțiunile unor organizații zis civice care luptă cu pieptul dezgolit pentru pace și natură, pentru „păstrarea” unor valori care nu mai au valoare sau pentru blocarea unor acțiuni statale pentru folosirea, în interes național, a resurselor existente fie pe sol fie în subsolul țării.

Maghiarii sau secuii care se declară maghiari au aprins focuri pentru delimitarea „ținutului secuiesc”. Proclamația difuzată cu ocazia acțiunii mi-a atras atenția cu următorul text:

„Viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat altfel decât ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite, situată între limitele sale regionale fireşti, formate în cursul istoriei. (…) Vrem să dispunem de dreptul nostru la autodeterminare, iar în baza acestui drept solicităm autonomia Ţinutului Secuiesc în cadrul statului român! Ţinem la hotarele Ţinutului Secuiesc compus din opt scaune şi 153 municipalităţi secuieşti, hotare care vor fi definitivate prin referendumuri locale”.

Este normal că m-am dus la „istorie”, să văd mai bine ce și cum. Wikipedia are o pagină cu „Ținutul secuiesc” (aici). Este evident că nu a fost scrisă de un român ci de unul care știe limba română sau a fost tradusă (din limba maghiară) de unul care știe limba română, textul și nu conținutul fiind edificator. Ca să dau unele exemple:

„Fauna regiunii este extrem de variat ...”,

„Cea mai întinsă de pădure din municipiul Târgu Mureș ...”

etc.

Există și contradicții de fond. În prezentarea etniei, pentru ziua de astăzi, se spune că secuii sunt „subgrup etnic maghiar”. Când se ajunge la pomenirea istorică a secuilor, textul este mai mult decât clar:

„Prima mențiune documentară privitoare la existența secuilor pe aceste meleaguri datează din anul 1116, secuii fiind amintiți alături de pecenegi ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare.[17] Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniței sudest-transilvane nou extinse. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei”.

Secuii au fost „popor asociat maghiarilor” ! Deci, nu maghiari, nici măcar ca subgrup etnic maghiar !

Aflați în serviciul militar al regilor maghiari, secuii au fost colonizați pe teritoriul de graniță al regatului maghiar care stăpânea Principatul Transilvaniei, în sud-estul teritoriului cucerit prin forța armelor. Colonizarea nu presupune împroprietărirea ci punerea la dispoziție a unui teritoriu pentru nevoile de trai ale unei populații.

Istoric, secuii nu sunt proprietarii teritoriului în care au fost colonizați ci uzufructuari. Împărțirea lor pe „scaune secuiești” este o împărțire administrativă cu caracter juridic, secuii având dreptul la propriile instanțe de judecată și la propria administrație comunală. Este evident că secuii erau altceva decât maghiarii. Faptul că au vorbit limba maghiară și că au combinat-o în timp cu limba vorbită de ei nu îi face maghiari. Sunt tot „popor asociat”.

„Scaunele secuiești și desființarea lor în 1876

Cele șase Scaune Secuieşti (în afara Scaunului Arieș): Scaunul Mureș, Scaunul Odorhei (Tileagd), Scaunul Ciuc, Scaunul Sepsi, Scaunul Chizd și Scaunul Orbai. Cele trei din urmă s-au unit sub nume de "Trei Scaune".
Primele izvoare scrise privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare.[25] Sarcina principală a contingentelor secuiești a constat în consolidarea și apărarea fortificațiilor de graniță (în maghiară gyepű) (aproximativ „palisadă”) numite și "prisăci". În consecință, comunitățile secuiești au fost deplasate treptat, concomitent cu avansarea hotarelor statului maghiar spre estul și sud-estul Transilvaniei.

Scaunele secuiești au fost unitățile de administrare judecătorească ale secuilor din Transilvania, menționate începând cu deceniul al treilea al secolului al XIV-lea. În 1867 autoritățile maghiare de la Budapesta au decis desființarea scaunelor secuiești, iar în locul lor au fost înființate patru comitate (vármegyék).

Proiectul de reorganizare a Austro-Ungariei publicat în anul 1906 de Aurel C. Popovici, intitulat Statele Unite ale Austriei Mari, prevedea ca "Scaunele secuiești" să fie una din cele 15 „țări” alcătuitoare ale confederației.

Scaunele secuiești, existente până în 1876, se întindeau pe mare parte din actualele teritorii ale județelor Covasna și Harghita, precum și în partea de mijloc a actualului județ Mureș; în afara acestei zone, scaunele secuiești cuprindeau și câteva localități din județele Alba și Cluj (între Turda și Vințu de Sus, care țineau în trecut de Scaunul Secuiesc al Arieșului), trei comune din județul Neamț (Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean și Dămuc) și o comună din județul Bacău (Ghimeș-Făget), incluse prin reforma administrativ-teritorială din 1968 în cele două județe moldovene.

Scaunele secuiești, inițial șapte la număr, apoi cinci (prin constituirea celor Trei Scaune în unul singur), au fost desființate în anul 1876, odată cu reforma administrativă a Regatului Ungariei, în sensul extinderii organizării comitatelor la nivelul întregii țări. Teritoriul fostelor scaune secuiești nu are în prezent un statut administrativ deosebit de mulțimea de ținuturi istorice românești, deci are administrație publică de tip județean”.

Câteva constatări:

1. Secuii au locuit pe diferite teritorii, pe măsură ce Imperiul Austro-Ungar își extindea granițele prin acțiuni militare. Locul unde au rămas să trăiască astăzi este limita maximă de extindere a Imperiului. Ca atare, ei nu sunt proprietari ai teritoriului, proprietatea fiind a împăratului Austriei sau a regelui Ungariei. În fond, a statului care îi folosea ca oaste de graniță.

2. Scaunele secuiești au fost desființate de statul maghiar în 1876. Dreptul secuilor la auto-determinare nu există în decursul istoriei. Ce fac secuii/maghiarii astăzi este o interpretare abuzivă a istoriei și a drepturilor pe care o populație le are asupra teritoriului locuit. Faptul că scaunele secuiești au fost desființate de statul maghiar este o dovadă clară a lipsei acestora de autonomie. Nu au avut-o. Ca exemplu, împotrivirea lor la formarea regimentelor grănicerești ale Imperiului Austro-Ungar a fost înnăbușită în sânge de armata austro-ungară. Este pomenit „masacrul de la Siculeni”, din 1764 unde „istoricul” care a scris pagina de pe Wikipedia nu pomenește decât de armata austriacă, evident cu scopul de a scoate maghiarii din cauză.

3. Cât timp Regatul Maghiar a fost pașalâc turcesc, Principatul Transilvaniei a fost autonom. Secuii au fost „grănicerii” principatului și nu ai regatului maghiar.

4. Unirea Transilvaniei cu Regatul României îi prinde pe secui ca populație etnică de sine stătătoare, la fel ca sașii, nu de etnie maghiară.

Ce se întâmplă astăzi este o încercare a guvernului de la Budapesta de a dezgropa morții și de a destabiliza România. Cu sprijin de la Moscova, evident.

Secuii sunt, așa cum au fost de-a lungul istoriei, doar niște instrumente ale politicii Budapestei și nu exclud niște încurajări de pe la Viena.

Ce cer secuii acum este aberant ! Desființarea scaunelor secuiești a fost hotărâtă și realizată de Regatul Ungar în 1976 și nu de Regatul Român sau de România. Nu s-au împotrivit pentru că statutul lor în Regatul Maghiar era acela de coloni, de soldați cu simbrie care aveau dreptul să folosească teritoriul pe care au fost dispuși pentru a trăi. Puteau fi scoși din teritoriul respectiv și duși în alt teritoriu în funcție de interesele Ungariei. Abia după unirea Transilvaniei, a Bucovinei și a Crișanei cu România secuii au fost considerați populație conlocuitoare. Abia după acest moment istoric au devenit sedentari.

Istoria, chiar cea scrisă de maghiari, nu le este favorabilă. Ce fac acum politicienii maghiari și cei care încă se mai declară secui este o acțiune în forță pentru destabilizarea statului român. Unirea Transilvaniei cu România a schimbat definitiv situația administrativă a teritoriilor. Sunt proprietate a statului român și nu pot fi preluate, prin nici un fel de acțiune, de către o populație conlocuitoare indiferent cum se va numi ea. Cu atât mai puțin maghiarii.

Tot istoric avem și niște repere clare. Maghiarimea din România, din noul stat român, nu a recunoscut autoritatea statului român. Unirea Transilvaniei cu Regatul României are un moment în care maghiarii au jurat credință statului Maghiar, devenit sub Bella Kun republică socialistă. Nu am citit că secuii să fi jurat credință statului maghiar. Ucrainenii nu au mai votat unirea cu România, s-au retras, în 1918.

Cumva, statul român va trebui să stopeze, prin mijloacele legale pe care le are la dispoziție, apetența unor politicieni care își doresc să devină „făuritori de țară”. Tot ce fac politicienii maghiari este împotriva mersului istoriei în Europa. Sunt, evident, agenți ai unei puteri străine rămasă ca mentalitate în evul mediu.

Motivarea unui maghiar că teritoriile cucerite sunt ale cuceritorului pică. Cuceritorul nu mai există, cel puțin în teritoriul care este spațiul administrativ al României. România este azi stăpânul teritoriului. Fostul cuceritor a fost învins. Să stea în banca lui. Nu mai are drepturi. Dacă nu îi place, se poate recoloniza în teritorii din afara României.

PPE și o rezoluție importantă. Cu privire la migranți și imigrație.

Pe blogul său (aici), Ramona Mănescu evidențiază rezultate ale Congresului PPE de la Madrid cum este rezoluția „Protejarea refugiaților – securizarea granițelor externe ale UE – întărirea acțiunilor împotriva imigrației ilegale”.

Fiind grupul politic majoritar în Parlamentul European, având o reprezentare semnificativă în Comisia Europeană, inclusiv pe președintele Comisiei, având la conducerea unor state importante din UE partidele afiliate, PPE are posibilitatea să influențeze politica viitoare a UE în multe domenii. Cel al securității frontierelor și combaterea imigrației ilegale fiind unul foarte important.

Criza imigranților din aceste zile ne arată că nu pot fi luate măsuri individuale, fiecare după cum îl duce capul. Conceptele „frontierele externe” ale UE și ale „Spațiului Schengen” au fost pe punctul de a muri. Cauzele sunt mai mult decât evidente. Tratarea cu superficialitate a problemelor (deși se vorbea mult și cu patos despre ele de către „marii” responsabili ai UE !), a încurajat slăbirea supravegherii frontierelor.

Cu niște ani în urmă am lucrat la un scenariu privind supravegherea frontierelor externe ale UE. Partea care mi-a revenit era axată pe frontierele terestre (fac precizarea că la scenarii alternative se lucra și în alte locuri). Căutând informații privind dotarea și modul de folosire a mijloacelor de către polițiile de frontieră/jandarmi (acolo unde frontierele sunt supravegheate de forțe ale jandarmeriilor naționale) am constatat că există diferențe de la stat la stat. Problema era ca toate acele forțe să conlucreze la liniile de frontieră comune pentru combaterea unui grup sau unor grupuri de imigranți. Scenariul nu trebuia să prevadă acțiuni comune pe teritoriul unui stat ci doar colaborarea prin schimbul de informații, responsabilitatea reținerii grupului de imigranți revenind exclusiv statului peste frontiera căruia intrau în spațiul UE. Tot responsabilitatea acelui stat era și aceea a acordării unui statut legal imigranților reținuți sau retrimiterii lor în statul din care au venit sau în statul din care provin. Importantă în scenariu era coordonarea forțelor naționale de către FRONTEX - structură de coordonare subordonată CE - pe baza informațiilor obținute din statele sursă, din statele prin care grupurile de imigranți pot traversa către statele țintă, din statele țintă - informații obținute de către fiecare stat în parte prin mijloacele pe care le are la îndemână și, în special, pe baza colaborării internaționale -, precum și colaborarea polițienească între statele membre UE cu statele vecine pe unde imigranții pot veni către UE. Problema este complexă. În fond, este vorba despre securitatea internă a tuturor statelor, fie ele membre ale UE fie ele state vecine. Imigrația ca fenomen are și părți bune dar are și multe părți rele. Nu știi cine vine, ce gânduri are, cine este el de fapt în țara din care vine. De foarte multe ori este aproape imposibil să afli cine este cel din fața ta care îți cere protecția statului pe care îl reprezinți. Țara de unde vine nu îți oferă informațiile necesare din varii motive. Fie nu știe cine este propriul cetățean (dacă este cetățean !), fie nu vrea să te informeze. Fie nu o interesează. Mai mult, unele state vor să scape de unii dintre cetățenii sau rezidenții lor din diferite motive. Pentru ele este mai bine ca „x” sau „y” să nu mai trăiască în acea țară. Până și rușii negau, cu niște ani în urmă, că anumite persoane ar fi cetățeni ai lor (am avut un astfel de caz ciudat).

Cineva din Franța avea în atenție frontierele maritime. Principalii factori de risc au fost identificați la frontierele maritime, în special la Marea Mediterană. Sunt sigur că majoritatea țărilor cu ieșire la Marea Mediterană au identificat corect riscurile. Problema a fost însă la stabilirea măsurilor pentru combaterea riscurilor. Fiecare țară s-a orientat către măsuri pe care le puteau aplica având în vedere mijloacele pe care le aveau la dispoziție. Unele țări au mijloace mai multe, altele mai puține. Nu exista o uniformitate care să permită acțiuni coordonate. Mai mult, fiecare stat are propriul „interes național”. Dacă privesc în ansamblu problema, este vorba despre o formă de egoism. Își folosesc forțele doar pentru protecția propriului stat colaborarea fiind acceptată doar la linia de frontieră maritimă sau în marea liberă. Este evident că aici era o zonă de risc care a fost exploatată la maxim de către traficanții de migranți. Nu am avut acces la scenariul conceput în Franța însă îmi dau seama că problemele pe care eu le-am văzut la frontierele terestre (sunt sigur că alți colegi - din țară sau străinătate - care au lucrat la scenarii asemănătoare au găsit și alte „minuni”) au fost, la nivelul de concept sau procedură, văzute și de către ei. Colaborarea prin schimbul de informații era sau putea fi bună însă cooperarea prin acțiuni comune nu. Egoismul statal era mai puternic.

Nu mă miră faptul că în aceste zile au revenit idei formulate înainte de anul 2000. Polițiile de frontieră naționale să fie conduse de către structuri europene. Cumva, statele trebuie să accepte să facă un pas mare. Dacă vorbim de frontierele UE atunci va trebui să se accepte ideea că acestea sunt protejate de către poliția de frontieră a UE. Astăzi sunt state care beneficiază, teoretic, de protecția frontierelor externe ale UE fără ca ele să mai contribuie la protecția acestora pentru că au doar frontiere interne (la uscat) sau foarte mici frontiere externe la uscat și frontiere externe aeriene sau maritime. Austria, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, Elveția, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia etc. Și-au redus cheltuielile și au redus personalul specializat. O economie la bugetul statului respectiv importantă. Astăzi s-au trezit că sistemul „altul să facă și noi să beneficiem” nu funcționează.

Ce am scris eu s-a referit doar la partea problematicii frontierelor în sine însă rezoluția PPE trateaza situația în complexitatea ei. Nu este o abordare nouă, este confirmarea unor abordări mai vechi. Boala se tratează în primul rând la pacient, măsurile de prevenție trebuie să privească posibilul pacient și abia apoi pe ceilalți.

Ramona Mănescu mă încurajează cu această formulare:

Așa cum am susținut de fiecare dată, este mult mai eficient ca eforturile Uniunii Europene să se îndrepte cu predilecție asupra acestei centuri de state ce începe în Turcia și se termină în Maroc, trecând prin întreg Orientul Mijlociu și unde trebuie localizată cea mai mare parte a mecanismelor de răspuns. Aceste mecanisme menționate în Rezoluția PPE sunt foarte diverse și merg de la eforturile de pacificare a zonei și lupta împotriva terorismului până la centre de informare și triere a solicitanților de azil care să funcționeze în aceste țări din vecinătatea UE.

Orientarea este bună. Foarte bună. Nu exclude încercările de trecere ilegală a frontierei, nu pot fi excluse, le reduc însă în mod semnificativ. Transformă aceste state în parteneri ai UE și participă la dezvoltarea lor pentru ca populațiile din zonă să rămână în țările lor. Se reduc riscurile conflictelor interculturale și, mai ales, inter-religioase.

Altă remarcă are importanța ei deosebită.

„În final, doresc să remarc includerea în Rezoluția de ieri a unor deziderate clare cu privire la politica de repatriere a celor care nu se încadrează în criteriile de azil. Este esențial ca UE să-și păstreze intacte valorile umane și democratice pe care a fost construită. Avem capacitatea de a demonstra lumii întregi soliditatea noastră față de cei care ne bat la ușă nu pentru 100€ în plus la salariu ci pentru a-și salva viața și familia din calea unor conflicte ce nu mai țin cont de niciun fel de reguli. În același timp, UE trebuie să aibă și mecanismele necesare pentru ca în situații precum cea de ieri, din tabăra de lângă Brezice, Slovenia, unde câțiva imigranți au incendiat corturile și păturile primite ca ajutoare, cerând trecere liberă Germania, să fie repatriați de urgență în țările de origine”.

Ei bine, eu văd aici determinarea partidelor politice din PPE de a lucra în așa fel încât problemele imigrației să fie tratate în toate țările în linia plecată de la CE. Avem un regulament comun de bune practici la frontieră care a înlocuit regulamentele Schengen naționale. Toate statele aplică prevederile Acordului Schengen și ale Acordului de aplicare a acestuia indiferent dacă sunt sau nu state membre ale Spațiului Schengen. Trebuie mers mai departe. Acordul de la Dublin trebuie adus la zi, în acord cu politica comună privind frontierele. Astăzi este un acord care fragmentează responsabilitățile. Este un acord care protejează excesiv statele din interiorul UE față de statele de la exteriorul UE. Este inechitabil. Din moment ce se va umbla la reglementările privind imigrația se va ajunge, că se vrea sau nu, la trecerea responsabilității privind frontierele de la statele naționale către CE. Se va trece și la uniformizarea practicilor consulare. Criza aceasta a demonstrat că o Uninune Europeană fragmentată, cum este acum, nu are șanse de supraviețuire. Acordul Schengen a fost în mare pericol. Libera circulație a persoanelor în spațiul Uniunii Europene a fost pe cale să dispară. Egoismul de stat - manifestat în special în Germania, iar eu nu îl pot uita pe vice-cancelarul socialist Sigmar Gabriel -, a pus în pericol toate statele europene. Era să ne întoarcem la începuturile uniunii pierzând tot beneficiul câștigat în timp.

Mi-a plăcut articolul de pe blogul Ramonei Mănescu. Informațiile date de ea sunt cu mult peste cele date de așa-zisa presă română.

Moartea polițistului ne arată că sistemul MAI este putred.

Am participat la discuțiile pe facebook legate de moartea polițistului. Am constatat că sunt mai mult emoționale și orientate către obținerea unei satisfacții sociale imediate prin demisia sau demiterea lui Gabriel Oprea, ministerul administrației și internelor.

Au și emoțiile rolul lor. Pe mine mă interesează să vedem care sunt cauzele care au dus la tragedie, pentru că nu este singura tragedie în care sunt implicați polițiștii. Mă refer aici doar la tragediile care îi au ca victime fizice pe polițiști, fără însă să uit că în spatele lor sunt și alte tragedii tratate cu superficialitate de către public fie din cauza lipsei de cunoștințe, fie din cauza indiferenței, fie din cauza emoțiilor care opresc rațiunea.

Ministrul Gabriel Oprea se folosește de demnitatea publică în mod abuziv, pentru confortul personal. Nu este sigurul demnitar cu astfel de apucături. Este evident vinovat pentru tragedia produsă, este autorul moral al ei, nu mai mult, pentru că există prevedere de lege care pune în sarcina polițistului care a condus coloana oficială răspunderea pentru accident. Gabriel Oprea se va apăra de răspunderea directă prin faptul că el a fost beneficiarul coloanei oficiale, nu conducătorul ei. În mod sigur va spune că ofițerul care a condus dispozitivul avea obligația să ia deciziile necesare pentru prevenirea accidentelor. Inclusiv reducerea vitezei de deplasare pentru a preveni producerea unui accident de circulație și a proteja, astfel, pe beneficiar. Sunt sigur că va exista o astfel de apărare din partea lui Oprea.

Pe undeva va avea dreptate. Răspunderea pentru deplasarea unui demnitar cu coloană oficială aparține șefului de dispozitiv, ofițer de poliție. Răspunderea pentru accident o are conducătorul auto, fie din cadrul dispozitivului fie unul din participanții la trafic care a circulat periculos. Ofițerul care conduce dispozitivul este cel care ia deciziile. Procurorul de caz va analiza aceste aspecte și nu vina morală a lui Gabriel Oprea. În acest caz.

Gabriel Oprea poate fi însă judecat pentru abuz în serviciu și folosirea abuzivă a resurselor ministerului, în interes personal, dacă și numai dacă primul-ministru sau Camera Deputaților / Senat cer anchetarea lui penală pentru aceste fapte.

Elemente sunt. Procurorii au constat că poliția rutieră are zilnic misiuni de însoțire a ministrului Oprea. Bine, legea îi permite să își aprobe coloane oficiale însă există o prevedere de lege care spune că el, ca ministru, poate apela la ele în situații deosebite. Deplasarea la și de la servici precum și la diferite activități legate de serviciu nu pot fi activități deosebite pentru ministrul de interne și activități curente, obișnuite pentru ceilalți miniștri. Este evident un abuz din partea lui Gabriel Oprea. Un abuz care costă bani. Toți cei angrenați în activitatea de însoțire a lui Oprea, plecând de la oameni dar și punând accent pe mijloacele folosite consumă resurse ale ministerului care sunt luate de la activități în folosul comunității locale. Comunitate care este privată, astfel, de serviciul polițienesc necesar menținerii ordinii publice prevăzute de lege.

Plecând de la folosirea resurselor ministerului ajungem la o întrebare esențială: cum sunt cheltuiți banii publici ?

Nu am de gând să tratez emoțional cazurile. Ele au, în general, cauze care le generează. Aici avem un abuz al ministrului de interne în folosirea resurselor ministerului. Faptul că salariații ministerului au încălcat legile și reglementările în vigoare în materie este răspunderea lor. Există prevedere legală care îi obligă pe salariații ministerului să nu execute acele acțiuni/operațiuni care nu sunt legale sau care îi pot pune în pericol. Sunt și excepții însă nu este cazul aici. Este evident că salariații ministerului nu se opun cererilor abuzive. Este vorba despre o mentalitate greșită, menținută ca urmare a modului în care funcționează Guvernul. Un guvern abuziv va avea funcționari cu comportament de slugă. Legile vor fi încălcate nu doar de demnitari ci și de funcționari. Când demnitarul va cere ceva ilegal, funcționarul îi va satisface cererea pentru a nu pierde funcția publică. Toate activitățile cu caracter ilegal vor păgubi cetățeanul. Atât cât privește realizarea funcției publice cât și susținerea financiară a activității. Nu mai sunt bani de la buget - pentru că au fost consumați pentru satisfacerea vanității demnitarului -, nu sunt bani pentru soluționarea cererii sau nevoii cetățeanului. Iar asta este cea mai gravă problemă.

Moartea polițistului este stupidă. Nu era în serviciul public. Coloana oficială a funcționat în afara condiției legale a stării „deosebite”. Dispoziția lui Oprea să i se asigure o coloană oficială este un abuz în serviciu. Sper ca procurorul de caz să observe aceste lucruri pentru că ele sunt evidente. În registrul poliției circulație trebuie să existe o cerere/decizie de punere la dispoziție a coloanei oficiale.

Demisia lui Oprea este doar o consecință a evenimentului. De onoare sau nu, ea trebuie să se producă. Sper ca în Parlament să existe o inițiativă de constituire a unei comisii de cercetare a modului cum Oprea își îndeplinește atribuțiile la minister cu accent pe abuzul în serviciu și folosirea abuzivă a resurselor ministerului. Ar fi timpul ca demnitarii să lucreze în interesul societății și nu să fie preocupați doar de bunăstarea lor și satisfacerea vanității.

Votul prin corespondență dă ... fiori. UDMR știe că poate să nu prindă Parlamentul !

Agerpres (aici).

Votul prin corespondență ar facilita accesul la vot pentru românii din diaspora. În special al celor care sunt departe de localitățile în care se constituie secții de vot (ambasade și consulate), dar și al celor care în ziua votului ar avea alte preocupări (nu poți ști ce are de făcut omul în ziua „x”, foarte multe evenimente nu țin de voința lui).

Cei care au votat până acum la secții de votare, fiind mai aproape de ele, o pot face în continuare. O minimă logică ne spune că această lege va aduce un număr oarecare de votanți în plus față de cei care au votat până acum. Mărindu-se numărul de votanți, poate nu cu mulți, există pericolul ca unele partide să nu mai prindă Parlamentul. UDMR este deja pe muchie. Se învârte în jurul lui 5%. ALDE al lui Tăriceanu ajunge la 5% cu ajutorul sociologilor. PMP-ul lui Băsescu care va ajunge MP după congresul ce urmează să îl facă nici nu este băgat în seamă, de aceea Băsescu s-a înscris în partid și vrea să îi schimbe denumirea (vrea să elimine imaginea „partidul lui Udrea”).

Kelemen Hunor este tranșant:

„Sper că anumite chestiuni pot fi discutate rațional și putem să renunțăm la acel populism care ne-a dus până la acest moment, într-o situație care nu va fi din punct de vedere politic foarte bună pentru România. Sper că în Camera Deputaților vom reuși să schimbăm ceea ce trebuie schimbat și va rămâne pentru alegerile parlamentare modul de a vota pentru diaspora așa cum este în lege — în mod direct și cu secții de votare în străinătate, atâtea secții de câte este nevoie și pentru prezidențiale fiind un singur colegiu se poate discuta despre o variantă inclusiv votul prin corespondență și cu niște proceduri care vor asigura toate elementele necesare din punct de vedere practic și constituțional pentru o lege funcțională”.

Vrea să împiedice mărirea numărului de votanți la parlamentare pentru a evita pericolul „trecerii” pe lângă Parlament. Califică neintrarea UDMR în Parlament ca fiind o situație „care nu va fi din punct de vedere politic bună”. UDMR vântură fantoma „indispensabilității UDMR” pentru a primi note bune la purtare din partea occidentului. De aceea dorește cu disperare ca numărul votanților din diaspora să fie mai mic. Chiar dacă măsura administrativă folosită este de fapt o îngrădire a dreptului la vot !

Ca să fiu rău, este mai ieftin să folosești sistemul de vot prin corespondență pentru alegătorii din străinătate decât să înființezi secții de votare în toate localitățile în care trăiesc grupuri de români. Și avem o situație destul de clară. Italia și Spania sunt pline de români împrăștiați prin aceste țări. A menține actualul sistem înseamnă a-i priva de dreptul de a alege. Costurile pentru a înființa secții de votare în toate localitățile ar fi imense.

Vedem că UDMR deja știe că pierde intrarea în Parlament. Tăriceanu este alt înverșunat adversar al votului prin corespondență. UDMR se bazează pe ALDE dar și pe alte formațiuni (chipurile) mai mici din actualul Parlament pentru a strânge semnăturile pentru o contestație la CCR.

PNL și PSD vor avea câștig de cauză. UNPR a anunțat deja că este în barca PSD așa că nu are rost să îl tratăm ca partid de sine stătător. Rămâne Băsescu cu partidulețul lui, actualul PMP și peste câteva zile MP. Azi, Băsescu este în Spania să își agite susținătorii, să le promită marea cu sarea, să ia de la PNL și de la M10 a lui Macovei tot ce se poate lua. Logic, nici Băsescu nu ar intra în Parlament cu ce are acum. El speră la voturile din diaspora. În special la cele din Moldova și din Spania unde sunt mai mulți susținători de-ai lui. Nu degeaba este el azi la Madrid / Coslada.

Votul prin corespondență trebuie adoptat. Este o modalitate de vot de care românii trebuie să aibă cunoștință, este o modalitate de vot care îi scutește pe mulți români să facă drumuri lungi și chinuitoare la secțiile de vot din străinătate unde, din experiențele nefericite trăite până acum, ajung să nu fie primiți la vot.

Trebuie adoptată urgent această lege. Și, de ce nu, trebuie să ieșim din optica politicilor în cârdășie cu formațiuni anti-statale. Nu pot să uit remarca lui Marko Bela care era îngrijorat de naționalismul năvalnic provocat de criza imigranților care ar duce la coșul de gunoi al istoriei eforturile lui și ale UDMR de a distruge „statul național”. Omul a fost tranșant. Au lucrat, cu fervoare, până acum, la distrugerea statului național român. Ieșirea UDMR din Parlament și imposibilitatea UDMR de a mai ajunge la puterea guvernamentală ar fi cea mai dură lovitură primită de gașca lor. Pentru că sunt o gașcă. Chiar dacă cu preocupări politice. Viitorul pentru comunitatea maghiară radicală poate fi reprezentat de un deputat din partea minorității maghiare. Trebuie însă să vedem și faptul că o parte dintre maghiari au ales să activeze în formațiunile politice doctrinare, PNL și PSD. Pierderea de către UDMR a Parlamentului poate duce (sunt aproape sigur că va duce) la spargerea formațiunii în organizațiile componente, organizații doctrinare care se vor alătura partidelor mari ce pot promova politici ale naționalităților conlocuitoare având în vedere interesele întregii comunități.

Sprijinul fără echivoc al Președintelui Klaus Iohannis este deosebit de important. El însuși este reprezentantul unei minorități care a ales calea „statului național, unitar și indivizibil”. Această lege, adoptată de Parlament, promulgată de Președintele României, avizată favorabil de Curtea Constituțională va reprezenta sfârșitul epocii cârdășiei politice pentru plăcerea occidentului. Va restarta unele relații internaționale. Va opri șantajul etnic asupra politicilor publice. Va face ca toți cetățenii să fie egali.

Despre politica noastră externă cât se poate de clar. Cu Bogdan Aurescu.

Agerpres (aici).

Recomand citirea interviului. Ca de obicei, Bogdan Aurescu este clar. Este și ceva deosebit aici. Tradiționala secretomanie a ministerului de externe este pe cale să „sufere” fisuri, ba chiar să construiască porți către public. Nu este un pericol. Este în beneficiul țării ca populația să fie informată corect și să vadă avantajele activităților de politică externă la un moment dat ale conducerii țării. Populația va susține mai apoi pe cei care au acționat corect, în interes național, pe linia politicii externe. Cât privește lozinca promovată insistent de Ion Iliescu și Traian Băsescu că „populația României nu este pregătită pentru a înțelege politica înaltă”, slogan în baza căruia cei doi și asistenții lor au comis tâmpenii peste tâmpenii în politica externă a României cu consecințe în politica internă, aceasta pică. Se prăbușește pe măsură ce informația necesară va ajunge la public. Problema noastră este că presa nu este în măsură să ducă informația la public. Jurnaliștii români sunt incapabili să transmită corect o informație. Între chiloți lui Zăvoranca și dedesupturile relațiilor politico-militare din Siria vor alege chiloții Zăvorancei. Sunt mai siguri de rating decât să arate care este poziția României în acea zonă din lumea arabă. Jurnaliștii noștri sunt incapabili să vadă urmările nefavorabile pentru România din tratarea cu superficialitate a unor situații conflictuale din imediata vecinătate.

Deschiderea către public promovată de Președintele Klaus Iohannis va trebui „să lupte” pentru a-și ocupa locul bine meritat și a face din populația României nu doar o populație informată ci un partener în activitatea de politica externă.

Chiar și pe timpul lui Băsescu era o secretomanie accentuată. Băsescu, la fel ca Iliescu, nu considera populația suficient de „pregătită” pentru a afla cum este construită politica externă a României și cum va arăta viitorul datorită pozițiilor de politică externă adoptate. Consecința este vizibilă astăzi în media și în societatea civilă. Unele persoane interesate de politica externă au venit cu propriile interpretări și au impus o anume înțelegere a evenimentelor. Având acces la presă, fie din poziția de jurnaliști (deveniți „experți” pe probleme de politică externă) fie din poziția de „abonați” la diferite organisme media, au exprimat punctele lor de vedere astfel că în mintea ascultătorilor au rămas ideile acestora fără o legătură prea strânsă cu realitatea.

Interviul ne prezintă lucruri foarte interesante. Pentru cei de bună credință, informațiile oferite sunt convingătoare. România are poziții foarte clare cu privire la aspectele de politică externă de interes imediat. Toate în interesul României, fie direct, fie prin rezultatele ulterioare.

În problema imigrației, Aurescu punctează faptul că România a apărat un concept împotrivindu-se cotelor. Ba chiar punctează pe ideea că măsurile propuse în grabă de unele state europene tratează consecințele și nu cauza. Ca atare, Problema nu este rezolvată prin cote de imigranți distribuiți statelor membre ale UE ci prin soluții care să umble la cauzele care determină și condițiile care favorizează producerea migrației. Și aici face o corectă apreciere a intervenției Rusiei în Siria, intervenție care împiedică soluționarea politică a crizei.

Sprijinul Rusiei pentru regimul criminal al lui Bashar Al-Assad s-a transformat din condiție care favoriza migrația în cauză a migrației. Reușitele militare ale Rusiei pun mai multe paie pe foc. De fapt, ele întăresc aversiunea populației față de regimul Assad, determină oamenii din zonă să aleagă orice forță combatantă care luptă împotriva lui Assad, întăresc de fapt terorismul. Numai orbii nu văd.

Tot de la Aurescu aflăm contribuțiile României pentru întărirea măsurilor de prevenire a imigrației ilegale dar și de sprijin pentru statele care sunt confruntate cu aceasta, precum și sprijinul pentru organizația ONU care activează pe problema migrației. România este a doua țară care oferă FRONTEX experți și tehnica necesară (echipamente) controlului și supravegherii frontierelor. Iordaniei i-au fost oferite 250.000 dolari, Serbia a primit de la România un ajutor material în aceeași sumă, UNHCR va primi de la România pentru Fondul Alimentar Mondial 300.000 euro în perioada următoare etc.

În afara știrilor de can-can promovate de presa română (cea mai jalnică presă din lume !), Aurescu pune punctul pe „i” privind relațiile cu Ungaria. Din ce spune Aurescu, în relația cu Ungaria avem realizări deosebite, ca între parteneri strategici. Cât privește relația și modul de abordare a situației din R. Moldova avem o poziționare foarte corectă, atentă la detalii.

Cine va citi materialul va avea de câștigat.

Eu rămân la impresia că presa română este sub linie. Nu este presă, este o adunătură de boschetari.

Alo ! PSD-ule ! Mai ușor cu pianul pe scări !

PSD se laudă peste tot cu buna lor guvernare. Se laudă cu creșterea economică. Se laudă fără a spune care este, totuși, realitatea. Care realitate are alte coordonate.

Bine, înțeleg că la Congresul lor unde s-a făcut, de fapt, schimbarea la putere între grupurile de interese, grupul condus de Liviu Dragnea preluând conducerea iar grupul lui Ponta a pierdut tot ce a avut și, probabil, ceva pe lângă (din averea personală, de această dată), s-au adus laude „stilului” de guvernare PSD. Ponta spune că este stilul lui, Dragnea spune că este al PSD - declarația lui Dragnea că Ponta este la dispoziția partidului are însemnătatea ei -, că PSD a reușit o politică de creștere economică ... bla, bla, bla.

Am citit două materiale. Primul (aici) ne spune că am avut o creștere economică „0” pe ultimii 6 ani, folosindu-se de datele INS și ale BNR. Instituții care nu au de ce să mintă. Cumva, nu au cum. Deși au fost unele încercări de transmitere a unor informații incomplete care au dat o imagine ușor deformată în favoarea Guvernului. A trecut. Nu a durut prea tare.

Observăm că anul 2009, an al guvernării PDL-PSD - până în preziua alegerilor prezidențiale -, scăderea economică a României a fost de - 7,1%. Anul următor, când a rămas doar PDL la guvernare, scăderea a fost de - 0,8% ca din 2011 să se treacă la creștere economică de 1,1%.

Să ne amintim de anul 2009 ca an în care PSD a tras tare să iasă în evidență cu măsuri de corecție drastică a situației economiei țării în urma prăduirii comise de Tăriceanu, mai ales în 2008 când a lăsat pușculița guvernului goală-goluță încercând prin pomeni electorale să obțină capital electoral pentru a câștiga alegerile. Acum recunosc că a fost așa, pe atunci nu știam prea multe. În fine.

Creșterea economică este pe undeva falsă. Pentru că în chimia ei, există o stare care are efecte grave pe termen lung, efecte pe care le vom resimți emoțional. Concluzia autorului care îmi dă frisoane este dură:

„De la 49% din media UE28 la indicatorul sintetic de referință PIB/locuitor, România a urcat la 55%, ceea ce înseamnă că am avansat în medie cu un procent pe an.

Explicațiile acestei situații sunt două :

aprecierea leului în termeni reali și, atenție, scăderea destul de semnificativă a populației la care se raportează rezultatul economic”.

Mai pe șleau spus, am produs cam la fel însă din cauza scăderii populației am împărțit la mai puțini și astfel am „crescut”. Este o creștere ... catastrofală.

Laudele celor din PSD sunt ca mărgelele pentru primitivă. Le atârnă de gât dar sunt tot în curul gol.

Alt material care confirmă analiza de mai sus este de la Coface (aici). România are niște avantaje, are potențial însă are deficiențe structurale grave care anulează, deocamdată, ce avem la dispoziție. Mai grav, reducerea populației native este nu tristă, este foarte gravă, urmările vor fi în multe alte domenii unde numărul populației este vital. Despre ele nu vorbesc acum. Sunt domeniile apărării și securității naționale, afectate grav de economia în stagnare, de lipsa finanțării care blochează, pur și simplu, domeniul cercetării științifice care constituie pentru aceste domenii dar și pentru economie (în ansamblul ei) resursa care asigură dezvoltarea.

Ce spune Coface:

„Analiza Coface reliefează și punctele forte ale României, menționând piața internă extinsă, potențialul agricol mare, producția proprie de petrol și gaze, producția diversificată, stabilitatea monedei naționale în raport cu euro. La toate acestea se adaugă faptul că România este membru al Uniunii Europene și NATO.

În ceea ce privește punctele slabe ale economiei, România se confruntă cu o populație în scădere, cu deficiențe în administrație și justiție, cu o economie gri la scară mare, o infrastructură de transport slabă și cu probleme cu integrarea minorităților rome și ungare”.

Toate punctele forte sunt de potențial. Este trist dar acesta este adevărul. Punctele slabe ale economiei țării sunt identificate în realitatea cotidiană. Nu trebuie să ne mai ascundem după degete. Guvernarea PSD nu a reușit, din 2012 când PSD a dat primul-ministru și a acaparat toată puterea administrativă, să îndrepte punctele slabe ale economiei.

Populația scade, în continuare. Faptul că cei rămași au mai primit câte ceva mărunțiș nu este o realizare. Este o redistribuire. Nu mai sunt cei plecați sau cei morți, se distribuie la cei rămași în țară sau în viață. Cât privește deficiențele în administrație și justiție, aici putem vorbi mult. Din nefericire tare mult. Noroc cu DNA și mai de curând cu DIICOT că vedem adevărul ascuns atât timp de ochii noștri. Corupția administratorilor numiți politic are un desfășurător la DNA. Zilnic au loc descinderi ale DNA care confirmă deficiențele în administrație. Cât privește deficiențele în Justiție, aici putem pune pe primul loc atât corupția care a cuprins procurorii cât și judecătorii. Rămâne în grija ICCJ și Ministerului Public să facă curățenie la ei însă sunt și ele victime ale politicului care se opune, cum știe el sub conducerea lui Tăriceanu și a lui Zgonea ca statul să recupereze în integralitate pagubele generate de politicienii ajunși în funcții de demnitate publică sau în funcțiile publice de decizie.

Infrastructura de transport slabă ! Nu este o noutate. Guvernările PSD, de la Văcăroiu la Năstase și apoi la Ponta sunt deja celebre pentru tunurile trase în domeniul transporturilor, în special a infrastructurii de transport. Unde au lucrat alții (politicieni), se vede. ceva există și funcționează. Unde au lucrat pesediștii, praf și pulbere. Acum pică și autostrăzile. CNADR-ul condus exclusiv de PSD și-a dat măsura incompetenței și a corupției ce îi circulă prin vene.

PSD ar trebui să tacă. Mult. Dacă tot vrea să facă schimbare, Dragnea ar trebui să impună niște ani de tăcere și să îi mai pună odată pe pesediști să se scoale de pe scaune și să ceară cetățenilor țării iertare pentru „crimele” comise împotriva României ca urmare a ticăloșiilor din guvernările girate de ei. Din 1990 încoace, inclusiv de pe timpul guvernării liberale sub Tăriceanu, când PSD a avut anumite beneficii și i s-au acoperit anume ticăloșii pentru susținerea politică din parlament a guvernului liberal. Inclusiv de pe timpul guvernării cu PDL, în cumplitul an 2009. Adevărul iese la iveală, abia în această perioadă însă nu este prea târziu. Și Tăriceanu va trebui să răspundă în fața justiției pentru complicitățile lipsite de onoare la care s-a pretat în timp.

Festivismul din aceste zile în tabăra PSD se poate transforma în priveghi. Ar fi o cale normală pentru acest partid care este urmașul cel mai îndreptățit al comuniștilor, al acelor politicieni care au distrus o țară în interesul exclusiv personal al vârfurilor politice. Al comuniștilor care ajunseseră să impună o dinastie conducătoare. Dacă nu ar fi existat anul 1989, azi eram la nivelul Coreii de Nord.

Poziția României este clară. Foarte clară. UE, SUA, NATO. Fără Rusia.

Agerpres (aici).

La un forum organizat de Institutul Aspen România, Bogdan Aurescu, ministrul nostru de externe, a formulat clar poziția României într-o problemă sensibilă sau care devine sensibilă în cadrul UE:

„Cooperarea transatlantică este crucială. Prezența Statelor Unite în Europa reprezintă un angajament puternic pentru securitatea noastră comună și pentru securitatea mondială, fundamentală pentru securitatea comună. Numai o comunitate euroatlantică unită poate face față amenințărilor și poate proiecta stabilitate. România poate depune mărturie în acest sens. Parteneriatul strategic cu Statele Unite este una dintre dimensiunile fundamentale ale politicii externe românești. Prezența Statelor Unite în România este un factor de reasigurare”.

Mai zilele trecute, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a emis niște aprecieri cu privire la Rusia care nu concordă cu părerile pe care le au statele membre ale UE.

Hotnews (aici):

„Trebuie, o spun deschis, sa ii tratam pe rusi corect. Stiu din conversatiile mele cu Putin ca nu accepta fraze ca cea in care Barack Obama a spus ca Rusia este o putere regionala. Ce vrea sa insemna asta! Nu vorbim asa de Rusia!

Rusii vor sa fie tratati de la egal la egal si aici rusii au dreptate, nu trebuie impinsi in spatele scenei pentru ca, asa cum am vazut, fac sa se vorbeasca despre ei foarte repede”.

Președintele Iohannis a avut o reacție foarte civilizată însă fermă:

„Aceasta pozitie e una surprinzatoare si voi afla mai multe detalii cu ocazia intalnirilor de la Consiliul European.  E neobisnuit ca presedintele CE sa faca declaratii in chestiuni cheie fara sa armonizeze aceste declaratii cu statele membre.  Prefer sa aflu ce a dorit sa spuna si dupa aceea sa comentam”.

Am câteva observații de făcut.

Juncker a comis-o. Problema lui. Așa cum bine observă Iohannis, este neobișnuit ca președintele CE să facă declarații de politică externă care privesc statele membre fără să aibă acceptul acestor state. Sunt probleme care țin de securitatea statelor membre, probleme care nu sunt de competența UE. Țin de competența NATO iar CE nu are ce căuta în această zonă.

Cu toată înțelegerea de care statele membre vor da dovadă, declarațiile lui Juncker vor fi taxate, în continuare, sever. În PE au fost deja exprimate critici severe la adresa lui Juncker. Tocmai din partea popularilor europeni, cei care l-au pus în funcția de astăzi. Bine, probabil că socialiștii și aldiștii din PE aplaudă. Ei sunt susținătorii Rusiei în spațiul UE. Socialiștii sunt și oponenții severi ai colaborării cu SUA.

La forumul despre care fac vorbire, Bogdan Aurescu pune punctul pe „i”. România nu este de acord cu Juncker și consideră colaborarea și cooperarea cu SUA, chiar și în afara cadrului NATO însă cu sprijin pe această organizație militară ca fiind vitală pentru securitatea României.

Păi cum altfel ?!

Germania a transferat tehnologie militară înaltă Rusiei, Franța era să îi vândă două nave ultra-moderne de desant și sprijin aerian al trupelor care debarcă, nave care ajung astăzi în Egipt. Doar din ce am aflat din presă. Dacă ne uităm la hartă, vom vedea că în partea europeană a granițelor Rusiei sunt Ucraina, Georgia, Turcia, România, Polonia, țările baltice, Finlanda, Norvegia. Împotriva căror state ar fi urmat Rusia să folosească tehnica și tehnologia preluată de la Germania și Franța ? Împotriva noastră, în mod sigur. Pe cine apără Juncker acum, vorbind „frumos” despre Rusia ? Pe cei care i-au vândut Rusiei tehnologia cu care aceasta iese în evidență în teatrele de operațiuni militare,  în aplicațiile desfășurate până acum. Tehnologie care este „parte” a amenințărilor proferate de oficialii ruși la adresa statelor din vecinătatea lor, inclusiv a noastră.

UE nu are o poziție de politică externă fermă. O băltește. Când așa, când invers. După cum dictează interesele economice și financiare ale statelor mai dezvoltate. Juncker își depășește sfera de competență și lucrează în numele unor interese private. Se pare că sancțiunile impuse Rusiei a golit niște pușculite europene obișnuite cu abundența. Practic, Juncker nu mai este credibil. De când cu imigranții o dă în baltă continuu.

Noi trebuie să ne apărăm interesele. Ca țară. Este sigur că nu avem interese de politică externă comune cu a altor state europene. Nu putem dormi „în papuci” când există un al doilea stat românesc cu teritoriul ocupat de armata rusă, unde Moscova își impune deciziile de politică externă. Nu putem sta nepăsători când Rusia ocupă, prin folosirea forței armate, teritorii din statul vecin Ucraina - după peninsula Crimeea au ajuns să ocupe o parte a regiunii Donbas, regiunea cea mai industrializată din Ucraina -, nu putem sta liniștiți când Rusia menține și distruge suveranitatea Georgiei. Nu putem pentru că după aceste state putem fi următorii pe listă. Avem încă ambasadă la Damasc, avem ambasade și în alte părți de unde „fermii” europeni din vest s-au retras „cu indignare”. Avem nevoie de SUA ca partener strategic, împotriva părerii lui Juncker și a celor din spatele lui care își doresc o mai mare „independență” față de SUA. O „independență” care capătă luciditate abia când pericolul este cât casa.

Pot înțelege grija patronilor din industria auto din Europa după ce s-a descoperit că Volkswagen a furat, a mințit și a poluat - acum s-a mai descoperit o înșelăciune, încă un program ascuns -, pot înțelege grija lor față de pierderea unor piețe de desfacere însă nu pot fi de acord cu afectarea siguranței statelor care sunt în relații strategice cu SUA. Înțeleg faptul că Germania va avea de suferit în urma acestei crize a mediului și a reputației industriei auto germane, înțeleg că investițiile private în Germania vor fi sever amputate, înțeleg că bugetul de stat al Germania va suferi niște pierderi (la nivelul bugetelor locale, în special), înțeleg că se pun serioase probleme privind evoluția unor localități germane dependente de industria auto însă nu am de gând să înțeleg și să fiu de acord cu ruperea relațiilor cu SUA doar pentru a „răzbuna” onoarea pierdută a unor „lăcomilă”. Mai mult, nu pot fi de acord cu „reevaluarea” Rusiei ca urmare a problemelor pe care produsele auto germane le au pe piața SUA. Să fin serioși !

La summit-ul de azi, Iohannis va spune ce ne-a comunicat la plecare dar, trebuie să înțelegem că va spune și în cazuri particulare ceea ce Bogdan Aurescu a spus la forumul Institutului Aspen din România. Uniunea Europeană nu are atribuții în asigurarea securității statelor membre, Franța și Germania, Austria mai aproape de noi, precum și alte state fondatoare au fost împotriva unei politici comune privind securitatea și apărarea comună. Mai grav, au fost foarte vocale în susținerea cerințelor Moscovei de reducere a armatelor și a armamentelor, de reducere a cheltuielilor pentru apărare. Moscova rămânând cu tehnologia scoasă din Europa în spațiul asiatic, azi nu face decât să o aducă câteva mii de km cu trenul punând Europa în fața faptului împlinit. Ei au, noi nu. Încercăm să modernizăm și imediat sare Rusia de fund în sus. De ce modernizăm ? Împotriva cui modernizăm ? Ca un făcut, în anumite capitale europene apar oficiali care cer să „negociem” cu Rusia câtă apărare să ne asigurăm. Ca să nu îi supărăm pe ruși.

Așa cum face Juncker în aceste zile.