Partidul construit de inculpatul Tăriceanu a adunat, conștiincios, tot ce a fost obligat să plece din PNL din motive legate de încălcare a legii și a moralei. Pe lângă alții deveniți între timp „închinători” la icoana tăricenistă sau a altor indivizi cu pretenții de guru politici.
De aici, de la partidul lui Tăriceanu, se duce o campanie furibundă împotriva Președintelui Iohannis. Președintele este în mintea lor vinovatul pentru necazurile pe care le-au suportat. Printre ei, pe lângă perdantul Tăriceanu, este Varujan Vosganian. Un alt perdant deși vrea să lase impresia de „câștigător”.
Vosganian a venit cu o cerere. Fiscul să îl verifice pe Klaus Iohannis asupra veniturilor din urmă, de pe când era profesor dar să fie verificată și soția lui, să se vadă dacă au plătit taxele la stat în urma câștigurilor obținute ca urmare a meditațiilor date. Tăriceanu a susținut în fața presei ideea lui Vosganian. Iar asta înseamnă că ideea a fost clocită la ALDE, Vosganian fiind probabil autorul ei și cel care o va susține în media.
Acțiunea este tardivă juridic, există prescripția extinctivă.
Foarte repede, Cornel Nistorescu, unul dintre jurnaliștii cu mari pretenții la gloria postumă, bagă bățul prin gard.
Alți jurnaliști declară că Nistorescu a scris un pamflet. În Cotidianul, Nistorescu afirmă că ANAF a început verificările la familia Iohannis deplasând o echipă la Sibiu. Apoi, declară senin că
Absenţa taxelor din fişa fiscală a familiei Iohannis pentru sumele încasate din meditaţiile acordate de-a lungul anilor a stîrnit o adevărată panică printre funcţionari. Aceştia nu ştiu cum să comunice presei şi politicienilor că impozitele pentru sumele încasate din meditaţii pur şi simplu nu există.A lansat bomba, repede-repede alți binevoitori cu pretenții de jurnaliști s-au grăbit să umple paginile publicațiilor în care prestează cu știrea bombă.
La DCNews, un anume Vladimir Neagu preia cu entuziasm „știrea” lui Nistorescu și o dă mai departe iar de aici încolo, în mai toată presa știrea se duce ca vântul și ca gândul.
Capital.ro scrie că în urma controlului ”efectuat la Direcţia Fiscală a Muncipiului Sibiu în fişele fiscale ale lui Klaus Werner Iohannis şi doamnei Carmen Iohannis nu indică pentru perioada 1990-2017 nici o taxă achitată de aceştia pentru un asemenea venitChiar dacă jurnalistul face precizarea că „Informațiile nu sunt oficiale, însă.”, el lasă impresia că este vorba despre informații care pot deveni oficiale. Pe undeva, față de alți jurnaliști care consideră articolul lui Nistorescu un pamflet, acest Neagu transmite „știrea” ca informație care urmează a fi verificată !
Normal, au existat reacții. Tot de la DCNews iau informația. Sub semnătura jurnalistei Roxana Covrig, de data asta.
„Potrivit preşedintelui ANAF, domnul Bogdan-Nicolae Stan, la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov (pe raza căreia se află Administratia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu) nu a avut loc niciun fel de control pe aceasta temă”, precizează ANAF, marţi dimineaţă, într-un comunicat de presă.Există și o reacție de la Administrația Prezidențială potrivit căreia Președintele Iohannis și-a plătit întotdeauna taxele și impozitele.
Este evident că suntem în fața unei campanii murdare a „victimelor” intransigenței Președintelui Iohannis în fața dorinței disperate a celor cu probleme penale de a pune mâna pe puterea politică. Se pare că PSD și ALDE și-au împărțit „sarcinile”. Infractorul Liviu Dragnea are partea lui de acțiune, legată de Guvern și guvernare (doar este stăpânul pe care Tăriceanu l-a acceptat) iar inculpatul Tăriceanu are ca sarcină „rufele murdare”. Dacă nu sunt „rufe murdare”, cu ajutorul unui Nistorescu, al unui Neagu dar și a altor jurnaliști - mai ales a celor de la Antena 3 și România Tv -, se va crea impresia că ele există. Acțiunea de mai sus confirmă atât tipul de acțiune cât și potențialul ei având alături cele mai oribile cuiburi de presă din România.
Când mă gândesc că există unii prin PNL care văd o unificare cu ALDE parcă mă trec fiorii. Este inadmisibil să dai gunoiul afară și apoi, să te duci repede să îl „culegi” și să îl aduci în casă. Unii nu mai sunt sănătoși cu capul !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu