Între echilibrul puterilor în stat și competențele funcționarilor respectivelor puteri.

Slugarnicul Avocat al Poporului, Victor Ciorbea, a comis o măgărie. A combinat niște principii de drept și niște fapte petrecute în domeniul drepturilor omului și a constatat că un infractor dovedit și condamnat, ba chiar în curs de judecată pentru alte fapte cu caracter infracțional este discriminat pentru că nu i se permite să devină primul-ministru al României. A introdus o sesizare la Curtea Constituțională prin care cere Curții să dea o decizie de neconstituționalitate unui text de lege care îl împiedică pe infractorul Liviu Dragnea să devină prim-ministru.

Situația este cunoscută. De majoritatea oamenilor care se informează. Pe marginea șanțului a ajuns informația prin intermediul România Tv și Antena 3, ca un abuz al Președintelui Klaus Iohannis asupra iubitului conducător al membrilor PSD, nimeni altul decât infractorul Liviu Dragnea, cel care, potrivit lui Radu Tudor de la Antena 3, vrea să „salveze” România !

Până acum nu am citit o analiză juridică, competentă, asupra intervenției la CCR a slugarnicului Victor Ciorbea. Știu că individul a făcut afirmația că memoriul lui prin care cere declararea ca neconstituțională a prevederii art. 2 din Legea nr. 90/2001, cea care exclude de la ocuparea unor funcții în Guvern a persoanelor care au fost condamnate, este foarte bine făcut, este de necombătut. Mai știu că CCR a decis să studieze atent memoriul pentru că în el sunt pomenite multe elemente care cer atenție. Mai știu că reacția unei părți a cetățenilor României a fost de respingere a unei astfel de idei, ba chiar s-a ajuns proteste de stradă. Faptul că în mai multe localități au fost manifestări în stradă de respingere a actului AP, faptul că pe rețelele de socializare s-au conturat acțiuni de respingere, inclusiv semnarea unui apel, faptul că o parte a jurnaliștilor și analiștilor politici, ba chiar și unii juriști, au condamnat actul AP confirmă ideea că intervenția AP nu este în favoarea drepturilor și libertăților civile a cetățenilor ci, dimpotrivă, este ostilă acestora.

Am citit pe site-ul „juridice” o analiză semnată de prof. univ. dr.  Valentin Constantin. O prezentare a lui este pe site-ul cu tematică juridică. Evident, cursurile pe care le are îl califică să se exprime pe tema în discuție. Drepturile omului și dreptul constituțional.

Cei care doresc să citească analiza în „original”, o pot face pentru că au legătura necesară în articol de față (în paragraful de mai sus !). Ceilalți vor trebui să se mulțumească, apelând la încredere, cu ce voi prezenta mai jos.

Din respect pentru autorul analizei, nu mă voi îndepărta de miezul prezentării cu interpretări proprii, unele dintre ele vin involuntar, ca urmare a stării mele de nemulțumire față de comportamentul slugarnic, nepermis al AP. Voi fi mai ponderat și voi interveni doar acolo unde consider că eu trebuie să arăt că am înțeles ce am citit.

Prof. Constantin identifică trei teze în susținerile acțiunii lui Victor Ciorbea.  Le tratează separat, în trei capitole, pentru a evita confuziile ce se pot naște în mintea cititorului mai puțin deprins cu gândirea juridică.

O primă teză folosită de Victor Ciorbea se referă la absența unor „criterii de integritate clare, obiective și general valabile pentru ocuparea funcțiilor din cadrul celor trei puteri organizate în cadrul democrației constituționale”. Consecințele ar fi, după Victor Ciorbea, „atingerea echilibrului puterilor în stat” - cu referire la art. 1 alin. (4) din Constituție -, și „încălcarea egalității în drepturi” - cu referire la art. 16 alin. (3) din Constituție.

Ciudățenia constituțională scornită de Victor Ciorbea între „calitatea persoanelor” care ocupă funcțiile în puterilor statului și „competențele instituțiilor” în sine, privite față în față, la egalitate, în echilibru de către Constituție, primește o replică dură prin aceea că AP face o gravă confuzie. Nu poate exista o legătură între ele.

Nu mi-aș fi imaginat niciodată că tocmai echilibrul puterilor în stat ar fi afectat dacă judecătorii, deputații sau miniștrii posedă criterii diferite sau criterii formulate diferit, în legătură cu antecedentele lor penale. AP susține că, dacă nu există ”condiții de integritate general valabile în exercitarea funcțiilor aparținând acestor trei puteri”, este compromis ”echilibrul de forțe între acestea”.

O formulare-concluzie a autorului este clară: „Competențele organelor statului nu decurg din drepturile persoanelor care le compun”. Simt nevoia să fac o precizare, din cauza unor confuzii existente și pe care le-am constatat în timp. Când vorbim despre „drepturi ale persoanelor” ne referim strict la drepturile și libertățile civile prevăzute în Constituție, fiecărei persoane rezidente în România, indiferent ce ocupație, profesie are persoana respectivă. Persoanele care ocupă funcții sau demnități publice au atribuții specifice poziției ocupate, au obligații nu au drepturi suplimentare conferite de funcția publică ! Instituția în sine are drepturi stabilite prin Constituție și prin legile care îi organizează activitatea. Accesul persoanelor în funcțiile și demnitățile publice se stabilesc prin lege, iar condiția de integritate devine obligatorie în acele instituții ale statului în care se manifestă puterea executivă și cea legislativă !

Până la proba contrarie, condițiile de intregritate diferite nu pot afecta de nicio manieră nici natura competențelor, nici întinderea lor și nici exercitarea lor. Distincția dintre drepturi și competențe este o distincție veche și clară. Competențele organelor statului nu decurg din drepturile persoanelor care le compun. Faptul că legislatorul a decis că un candidat eligibil la Institutul Național al Magistraturii nu poate avea antecedente penale sau cazier fiscal, iar un ministru nu trebuie să fi suferit condamnări penale, sunt ambele irelevante din perspectiva constituționalității. Decizia nr. 799/2011 a Curții Constituționale pe care o invocă AP nu face decât să sublinieze faptul că echilibrul puterilor se referă, ratione materiae, la competențe și la nimic altceva.

A doua teză formulată de slugarnicul Victor Ciorbea este tot o bălmăjeală, tot o compilație nedemnă de o persoană care ocupă o înaltă funcție de demnitate publică. Fiecare dintre noi, indiferent cine, în relația cu ceilalți membri ai comunității, face, nu face sau se abține să facă ceva. Victor Ciorbea nu s-a abținut să facă această intervenție la CCR deși, rolul lui ca instituție publică, este tocmai acela de a apăra drepturile și libertățile civile ale persoanelor în relația acestora cu puterile statului și nu de a „apăra” dreptul unei persoane de a deveni o instituție !

A doua teză se referă la lipsa de previzibilitate a sintagmei „nu au suferit condamnări penale”.

Avocatul Poporului nu este sigur dacă sintagma se referă doar la condamnările penale pur și simplu sau la condamnările penale la care se adaugă pedepsele complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică sau demnități. De aici, de la nesiguranța lui dar și a celor care îl acompaniază în interiorul instituției AP, s-a născut bălmăjeala. Condiția normei de lege de a fi clară, precisă și previzibilă nici nu poate fi pusă în această cauză. Orice specialist care ar fi fost consultat de funcționarii AP ar fi arătat că orice normă care exprimă o interdicție se interpretează textual. Iar textul spune că o persoană care a fost condamnată penal nu poate fi membru al Guvernului.

A treia teză „exploatată” de sinistrul Victor Ciorbea este cea a discriminării. Cu o formulare avocățească, ea sună așa: „lipsa unui tratament juridic diferențiat aplicabil unor persoane care nu se află în situații analoage”.

Autorul articolului nu lasă loc de joacă juriștilor de la AP.

Pentru a lua în discuție dacă cineva care dorește să devină membru al Guvernului a fost discriminat sau nu, ar trebui să stabilim în mod clar dacă persoana posedă un drept fundamental de a face parte din Guvern. Terenul de manevră al discriminării este terenul drepturilor omului, și nu terenul intereselor individuale sau al intereselor politice.

Speculațiile lui Ciorbea cu infracțiunile săvârșite cu intenție și cele din culpă nu au nici un suport juridic. Sunt infracțiuni săvârșite din culpă cu un pericol social mai mare decât al unor infracțiuni săvârșite cu intenție. Culpa nu este departe, ca gravitate, de intenție. Culpa arată că persoana respectivă are probleme privind profesionalismul, moralitatea, prudența, capacitatea de coordonare, sau chiar inteligența persoanei condamnate pentru o infracțiune săvârșită din culpă.

Cât privește exemplu din jurisprudența internațională dat de AP, se naște, de bună seamă o întrebare: care este legătura între exemplul persoanei din Grecia care nu a fost primit într-o profesie din cauza refuzului acestuia de a purta uniforma profesiei (persoana era confesional martor al lui Jehova) cu discriminarea candidaților la ocuparea unei funcții în Guvern ?

Există o expresie românească: cine fură azi un ou, mâine va fura un bou. Nu valoarea pagubei este criteriul de bază în judecată ci fapta, furtul, care încalcă un drept fundamental al persoanei păgubite, dreptul la proprietate.

Un act grav de încălcare a drepturilor și libertăților civile ale cetățenilor României a fost comis de Avocatul Poporului prin această intervenție la Curtea Constituțională. Deformarea dreptului, este un „furt”, cu atât mai grav cu cât cel care comite actul are menirea, inițială a instituției, de „apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu instituțiile publice”.

Este evident că AP și-a depășit competențele și a acționat împotriva restului cetățenilor prin susținerea unui politician care dorește să ocupe o funcție de demnitate publică în Guvernul României. Atacând o ca fiind neconstituțională a interdicție funcțională, AP devine parte la tipul de guvernare coruptă pe care o persoană lipsită de integritate ar putea să o introducă devenind autoritatea cea mai înaltă a puterii executive.