Încă din prima clipă din care a început urmărirea penală în cazul meu, am susţinut cu tărie că sunt un om cinstit, un om corect, un om care respectă legea şi care respectă instituţiile fundamentale ale statului român. Încă din primul moment am anunţat că sunt nevinovat şi mi-am susţinut acest punct de vedere. Iată că astăzi Înalta Curte de Casaţie prin completul de apel format din 5 judecători, a hotărât că ceea ce am susţinut din prima clipă este adevărat. Nu mi-a fost uşor, ultimii doi ani de zile au reprezentat o grea încercare atât pentru mine, cât mai ales pentru familia mea, pentru soţia mea, pentru mama mea, pentru băiatul meu, pentru fratele meu şi pentru toate rudele mele.
De asemenea a fost o încercare grea pentru prietenii mei şi pentru foarte mulţi dintre colegii mei de partid, în toată această perioadă nu am făcut altceva decât să îmi susţin, în primă fază în faţa procurorului, iar ulterior pe parcursul cercetării judecătoreşti, în faţa Instanţei de fond şi în faţa Instanţei de apel, nevinovăţia, să susţin că nu am comis nicio faptă imorală, că nu am călcat nicio lege, că nu am făcut nimic care să mă facă pasibil de a fi considerat vinovat pentru încălcarea legii. După cum bine ştiţi, din momentul urmăririi penale, m-am retras din toate funcţiile conducerii din partid, din Camera Deputaţilor, mi-am retras candidatura la Primăria Capitalei şi de asemenea nu am mai candidat pentru Parlamentul României.
Toate aceste decizii le-am luat considerându-mă nevinovat, am luat toate aceste decizii pentru că aşa mi s-a părut normal, firesc, corect pentru orice democraţie, ţară şi societate în care există domnia legii. Am făcut lucrul acesta pentru că eu consider că nimeni nu este mai presus de lege, aşa cum spune Constituţia şi pentru a fi judecat ca orice om obişnuit, ca orice om normal în ţara asta. Nu am atacat DNA-ul , nu am atacat sistemul de justiţie, nu m-aţi văzut cu bodyguarzi la ÎCCJ, nu am făcut niciun miting în faţa DNA-ului ca să protestez, nu am instrumentat nicio campanie de presă împotriva sistemului de justiţie din România, împotriva puterii judecătoreşti, împotriva Parchetelor. Dimpotrivă am făcut ceea ce trebuie să facă orice om normal şi pot să spun astăzi că mi s-a făcut dreptate, încrederea mea în puterea judecătorească, în sistemul de justiţie din România s-a dovedit corectă şi că aşa cum mie mi s-a făcut dreptate, oricărui cetăţean român i se poate face dreptate şi că puterea judecătorească şi că sistemul de justiţie din România are capacitatea de a face dreptate oricărui român.
După aceşti doi ani de încercare grea am ieşit întărit sunt şi mai determinat, şi mai hotărât, şi mai motivat să construiesc PNL alături de colegii mei ca alternativa de care are nevoie România astăzi. Cred că orice om cinstit, normal din ţara asta poate să facă o diferenţă clară între mine, între noi Partidul Naţional Liberal şi celelate formaţiuni politice. Poate dacă majoritatea liderilor politici s-ar fi comportat normal, aşa cum consider că m-am purtat eu, România ar fi fost astăzi mult mai departe. Cred că nu mai trebuie călcată în picioare puterea judecătorească, independenţa justiţiei, trebuie lăsat sistemul de justiţie să se auto-corecteze, să îşi corecteze toate eventualele erori apărute pe parcurs iar oamenii politici să nu intre cu bocancii în activitatea puterii judecătoreşti. Celelalte puteri ale statului să nu încerce să risipească posibilitatea puterii judecătoreşti de a face dreptate în societatea românească.
Ca Partid Naţional Liberal vom continua să susţinem independenţa justiţiei, vom continua să susţinem lupta împotriva corupţiei, vom fi şi mai tari, mai fermi în atitudinea noastră pe care am avut-o nu de ieri de astăzi, ci de o bună bucată de vreme şi anume aceea de a respinge orice propunere legislativă care riscă să încalce independenţa justiţiei, de a vota la vedere în Parlament orice solicitare formulată de justiţie, de a nu transforma Parlamentul într-un zid de apărarea a corupţilor aşa cum a făcut majoritatea actuală şi anterioară, de a susţine drepturile şi libertăţile fundamentale ale României, de a susţine valorile europene, de a susţine o justiţie care să aibă capacitatea de a face dreptate fiecărui român.
Jurnalist: O mai susţineţi la şefia DNA pe domana Kovesi, chiar acum când s-a dovedit că dosarul dumneavoastră nu a fost foarte bine instrumentat? Mai consideraţi că DNA funcţionează atât de bine?
Ludovic Orban: E treaba mea? Părerea mea este că nu oamenii politici trebuie să analizeze activitatea unei instituţii sau a alteia din sistemul de justiţie, ci ordine în justiţei trebuie să facă instituţiile care sunt abilitate prin Constituţie şi prin lege, acest punct de vedre a fost unul constant exprimat dea-lungul diferitelor situaţii chiar dacă au fost în favoarea sau în defavoarea Partidului Naţional Liberal.
Jurnalist: Se face anti-corupţie selectivă, pentru că în momentul în card vi s-a deschis acest dosar, a coincis cu cel al candidaturii la Primăria Capitalei?
Ludovic Orban: În România există o Constituţie, există instituţii care se ocupă de auto-reglarea care se face în sistemul de justiţie, în special Cosiliul Superior al Magistraturii, care funcţionează normal, s-a exprimat faţă de toate situaţiile care au apărut de-a lungul timpului în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiilor din cadrul sistemului de justiţie, există Inspecţia Judiciară, practic nu cred că oameni politici şi în special Liviu Dragnea, Tăriceanu, Şerban Nicolae, Nicolicea, Iordache şi alţii trebuie să facă ordine în sistemul juridic, altfel ne vom trezi cu ei călcând în picioare independenţa justiţiei.
Jurnalist: CSM , Inspecţia Judiciară a protejat mereu în special pe doamna Kovesi şi vă reamintesc că şi dumneavoastră aţi spus despre doamna Kovesi acest lucru.
Ludovic Orban: Asta aţi văzut dumneavoastră, vă rog frumos să nu daţi citate cu ani în urmă, pentru că astea sunt nişte selecţii care nu fac altceva care să alimenteze o propagandă manipulatorie la care eu nu vreau să fiu parte.
Jurnalist: Dar Ministrul Justiţiei tocmai ce a trimis preşedintelui Iohannis cererea de revocare a doamnei Kovesi.
Ludovic Orban: Ministrul Justiţiei s-a făcut de râs şi dacă tot a făcut o vizită în Japonia, ar trebui să îşi facă sepuku după acest eşec lamentabil.
Jurnalist: Credeţi că a fost instrumentat cu rea-credinţă dosarul dumneavoastră?
Ludovic Orban: Din punctul meu de vedere am primit satisfacţie în acest dosar, pentru că după achitarea mea în Instanţa de fond, procurorul care mi-a instrumentat dosarul a părăsit DNA, aşa că din punctul meu de vedere instuţiile din Justiţie au capacitatea să îşi facă ordine şi să scape de uscături.
Jurnalist: Ce poate face PNL să împiedice să nu se mai întâmple pe viitor acest lucru, poate cu oameni care nu au tăria de caracter, nici resurse financiare pentru a parcurge un asemenea proces penal.
Ludovic Orban: Eu nu am resursele financiare, eu am fost un om care nu a câştigat nimic în viaţă nemeritat, am câştigat numai prim muncă, prin efort şi nu există realizare care să nu aibă în spate un merit. În ceea ce priveşete tăria de caracter , mi-ar fi fost şi mie simplu să fac ca alţi lideri politci care imediat cum au intrat în vizorul DNA au început să dea cu pietre în DNA, au început să se victimizeze, au început să se ascundă în spatele imunităţii parlamentare, au ţinut cu dinţii şi ghearele de funcţiile politice pe care le-au deţinut , eu nu sunt omul acela. Eu cred că normalitatea este ca oamenii politici să ofere un exemplu cetăţenilor, ca oamenii politici să aibă comportamente fireşti într-o democraţie, într-o ţară în care în spatele fiecărei funcţii publice trebuie să stea o uriaşă responsabilitate.
Jurnalist: Recomandaţi şi celorlalţi oameni politici să se retragă din funcţiile pe care deţin până la o decizie definitivă a instanţei?
Ludovic Orban: Eu nu am intenţia să îi învăţ pe alţii lucruri pe care ar fi trebuit să îi înveţe în cei 7 ani de acasă. Şcoala o poţi face dacă nu ai făcut-o la timp, dar cei 7 ani de acasă dacă nu îi ai, nu îi ai. Consider că este normal aşa cum am procedat eu, pentru că este normal ca un om care deţine putere atunci când este trimis în judecată să nu se ascundă în spatele funcţiilor publice pe care le deţine, să nu încerce să se sustragă unei anchete, cercetări penale care trebuie să fie corecte, trebuie să se comporte şi trebuie să fie judecat ca orice alt cetăţean.
Jurnalist: Aţi avut un dosar instrument politic?
Ludovic Orban: Mi-aţi pus întrebarea asta de o sută de ori, este un dosar în care în rechizitoriu nu au avut elemente care să convingă instanţa, pentru că nu a existat nicio faptă care să poată să fie considerată infracţiune. Faptul că un procuror a luat decizia să înceapă urmărirea penală şi să mă trimită în judecată este problema acelui procuror. Eu cred că oamenii politici, oamenii care intră în viaţa publică trebuie să îşi depăşească egoismele, sentimentele de natură personală, trebuie să nu acţioneze în baza unor instincte primare, a unor instincte care nu sunt fireşti în viaţa publică, trebuie să acţioneze aşa cum trebuie pentru principiile care guvernează o societate democratică
Jurnalist: Acum vă gândiţi la o funcţie publică? Poate Premier?
Ludovic Orban: Obiectivul meu este să contribui cu toată energia, cu toată forţa şi întărit cum sunt astăzi după această încercare, la transformarea PNL în forţa politică de care are nevoie România, care să asigure o traiectorie ascendentă, eurpo-atlantică pentru România, care să ofere fiecărui om şansa de a se realiza în viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu