O tratare simplistă a problemei duce la ferma condamnare a senatorului Cîțu. După ce punem creierul la treabă, având grijă să eliminăm „analizele” pline de populism agresiv ale unor „înțelepți ai neamului”, vom vedea că enunțul nu este chiar așa de „grav”. Pentru că, să ne fie cu iertare, dar nu poți să ai educație competitivă la nivel național și internațional și nici sănătate minimă a populației fără resursele minime necesare. Financiare, umane, logistice etc.
Totul costă bani. Iar banii nu sunt făcuți de cei care îndeplinesc funcțiile publice. De la orice nivel! Din orice profesie! Toți consumă banii produși de industrie, agricultură și servicii. Toate celelalte domenii sunt domenii suport. Educația și sănătatea sunt domenii suport pentru sectoarele productive. Educația preia de la industrie, agricultură și servicii cea mai bună practică și o transmite viitorilor lucrători iar sănătatea are grijă ca viitorii lucrători să fie apți de muncă iar după ce ies din activitatea productivă să aibă o bătrânețe cât mai ușoară. Pentru ca educația și sănătatea să poată să își îndeplinească rolul, trebuie să existe banii și produsele necesare. Iar banii și produsele vin din ramurile producătoare. Nu din altă parte.
Un alt aspect. Foarte important! Nu am o educație bună fără să am o bună practică în activitățile productive! Dacă activitatea economică se limitează la producția manufacturieră mică, așa zis tradițională, educația este limitată de nivelul de cunoaștere și experiență al micii producții. Nu mai spun de educația complet ieșită din zona ei de responsabilitate. O educație pentru educație în care sunt înghesuite materii care nu au nici o legătură cu un viitor legat de producție al absolvenților!
Înclin să îi dau dreptate lui Florin Cîțu. Dând prioritate sectorului privat, productiv, prin politicile guvernamentale și locale, obțin nu doar mai mulți bani (ar fi o gândire simplistă), obțin locurile de muncă pentru viitorii absolvenți ai sistemului de educație, sprijin educația să se lege de producție și asigur finanțarea sistemului de sănătate, atât din resurse private cât și din resurse ale statului prin colectarea taxelor destinate sistemului de sănătate.
În sectorul privat va intra inclusiv educația și sănătatea. De acord, astăzi nu putem renunța la educația și sănătatea asigurată prin sistemul de stat, pentru că populația țării nu a ajuns la nivelul în care să își aleagă singură operatorul din educație unde să își ducă copiii să învețe pentru viitorul lor și nici operatorul din sănătate unde să se trateze pentru eventualele afecțiuni. Dar pe măsură ce nivelul de trai va crește, ca urmare a dezvoltării economice, sistemul de stat va face loc sistemului privat care va fi preferat de populație. Pentru că sistemul privat de educație va fi orientat spre eficiență, va concura cu alți operatori privați iar pentru asta va dezvolta inclusiv cercetarea științifică proprie fie va participa la cercetarea științifică a unor operatori independenți. La fel operatorii privați din sănătate vor căuta eficiența pentru a se menține în preferințele populației. Prin natura lor, operatorii din sistemele de stat sunt limitați la resursa financiară asigurată de comunitate. Comunitățile sărace vor avea operatori „săraci”, atât din punctul de vedere al personalului didactic cât și din punctul de vedere al asigurării logistice. Atât în educație cât și în sănătate!
Judecând cu mai multă deschidere afirmația lui Florin Cîțu, fără a avea pretenția că sunt cuprinse toate elementele unei analize aprofundate - și aici trebuie făcută o distincție între datele analizate, pentru că în aceste două sisteme publice există o tradiție populistă, birocratică, care aduce un surplus de date absolut nesemnificative -, înclin să îi dau dreptate. Ca să am o educație la care am pretenția, ca om modern, ca să am un sistem de sănătate competitiv trebuie să plec de la producție. Iar producția competitivă o poate asigura doar mediul privat.
Dezvoltând sectorul privat, educația și sănătatea se vor plia pe necesitățile lui. Mediul privat are nevoie de personal competitiv însă trebuie să acceptăm ideea că ordinea de prioritate este sectorul privat care va face cererea și apoi educația care va veni să asigure necesarul, potrivit cererii sectorului privat. La fel este și cu sănătatea.
Trebuie să renunțăm la formalismul absolut dăunător: educație pentru educație și sănătate pentru sănătate. Educația și sănătate trebuie legate de un scop. Iar acela este legat de sectoarele productive. De existența și eficiența sectoarelor productive. De capacitatea lor de a fi competitive.
Am tendința de a califica educația de acum, pe baza rezultatelor comunicate de presă în urma unor examene. Este trist să afli că 50% dintre absolvenții de clasa a VIII-a au dat testele la matematică și abia 33% dintre ei au luat notă peste 5 (cinci)! Acesta este învățământul necompetitiv. Prost conceput, prost organizat, prost aplicat. Copiii sunt victimele educației pentru educație!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu