joi, 13 aprilie 2017

Guvernul PSD a terminat Strategia Generală de descentralizare. Semne de întrebare ?

Agerpres pune două știri importante legate de descentralizare și funcționarul public.

Vice prim-ministrul Sevil Shhaideh anunță că a terminat Strategia Generală de descentralizare dar a terminat și Codul Administrativ, ce urmează a fi înaintat Guvernului spre însușire și apoi Parlamentului pentru adoptare.

Din foarte multe puncte de vedere, nu le mai enumăr, sunt de acord cu ideea descentralizării administrative dar și cu eficientizarea administrației publice, prin adaptarea rolului și funcției publice la cerințele societății.

Până la studiul strategiei și a Codului, să vedem ce își dorește Guvernul PSD (nu îi mai pomenesc pe cei de la ALDE pentru că nu au nici o valoare, în afara existenței unor persoane puse să facă sluj în Guvern și la Parlament).

În Strategia Generală de descentralizare, Sevil Shhaideh ne anunță că autoritățile locale primesc competențele de implementare, la nivel central rămânând competențele de reglementare, control și inspecție.

- Agricultură: este vizată descentralizarea implementării politicilor cu privire la amenajarea și dezvoltarea durabilă a teritoriilor rurale, avizele și autorizările în privința desfășurării activităților agricole;

- Culturăavizarea concesionării dării în folosință sau avizării intervențiilor la monumentele istorice de clasă B;

- Turism: oportunitatea transferului cu privire la emiterea brevetului de turism, testarea ghizilor, clasificarea structurilor de primire turistică, autorizarea plajelor turistice, avizarea documentațiilor tehnice privind construcțiile din domeniul turismului;

- Protecția Mediuluielaborarea strategilor județene în domeniu, parcurgerea procedurilor privind actualizarea, revizuirea avizelor/acordurilor/autorizațiilor de mediu, realizarea lucrărilor de întreținere și ecologizare a plajelor turistice;

- Sănătate: descentralizarea activităților desfășurate de direcțiile de sănătate publică, respectiv (...) încheierea contractelor cu cabinetele medicilor de familie, coordonarea unităților sanitare din rețeaua autorităților locale;

- Educațiedescentralizarea activităților extrașcolare care se desfășoară în palatele copiilor sau cluburile copiilor;

- Tineretul și Sportul: descentralizarea va viza taberele școlare, cluburile școlare și cluburile sportive.

Normal, nu putea să apară și o întrebare „de jurnalist”:
Autoritățile locale au personal pregătit să se ocupe de noile competențe odată cu descentralizarea ?”
Vai ! Nu se poate ! Cum să dai competențe celor de la autoritățile locale ? Păi, ăia sunt pregătiți să dea avize ? Știu ăia carte ? Au citit ăia legea ?

Întrebarea „jurnalistului” m-a dărâmat. Noroc că stau pe canapea, altfel mă tăvăleam pe jos „de durere”.

Bine-bine, Sevil Shhaideh i-a răspuns „liniștitor”, să nu cumva să aibă „jurnalistul” vreo traumă intelectuală, că Strategia odată adoptată se va trece la pregătirea procesului de implementare, că sunt niște etape care urmează a fi parcurse, că se vor modifica niște legi etc.

Cei care activează în domeniile ce urmează a primi ceva descentralizare vor avea mai multe de spus. Trebuie însă să judecăm puțin asupra unor consecințe. Bănuiesc că există propuneri de lege ferenda în cadrul ministerelor pentru că se produc modificări structurale atât în componența ministerelor de linie cât și în componența Consiliilor județene sau a primăriilor. Din discursul lui Sevil Shhaideh trag concluzia că se știe bine ce se vrea.

Ar fi nevoie de mai multă descentralizare ? Probabil că da. Suntem pregătiți pentru această descentralizare și, evident, pentru alte descentralizări ? Eu spun că da ! Știm însă că PSD, sub toate denumirile pe care le-a avut, a susținut, constant, că nu suntem pregătiți și că trebuie să facem pași mici-mici pentru a evolua (marele maestru al tergiversărilor era, cum altfel, mătrăguna Ion Iliescu !).

Rămâne de clarificat o problemă. Mare ! Cât de liberali vor să fie pesediștii ? Nu de alta, dar infractorul Liviu Dragnea începe să semene din ce în ce mai mult cu Traian Băsescu de la anii 2004-2008 și nu este mare lucru să îi vedem pe cei din PSD trecând, peste noapte, de la socialiștii europeni la ALDE-iștii europeni ! Tot niște socialiști, dar cu mai mult liberalism „în instalații”. Sau, de ce nu, să îi vedem pe cei din PSD trecând la grupul oportuniștilor (redevin frați de sânge cu Traian Băsescu și PMP, tot luptă ei împreună împotriva Justiției și în special împotriva DNA !). Dar se vor alinia și „linei” politice promovată de Putin, Erdogan și „prietenul” Viktor Orban de la Budapesta. Mai știi ?

Codul Administrativ vine cu o noutate, ne spune Sevil Shhaideh.
Foarte important aici este acest statut al funcționarului public și o prevedere pe care noi o considerăm că va clarifica multe elemente este cea legată de răspunderea administrativă
A fost introdusă o clarificare cu privire la răspunderea administrativă, în sensul că cel care trebuie să răspundă administrativ pentru conținutul documentului este funcționarul care răspunde pentru partea tehnică sau pentru cea de legalitate, iar primarul sau președintele consiliului județean are rolul de a "investi cu autenticitate" documentul, astfel încât cetățeanul, în momentul în care primește autorizația de construire și vede că este semnătura primarului pe acest document, să știe că este emis de primăria respectivă.
Avem Strategia Generală de descentralizare dar, avem și o redistribuire a responsabilității. Aici,  sunt probleme neclare pentru mine. Primarul sau președintele Consiliului local sunt șefii administrativi ai funcționarului public sau ai consilierului juridic. În Statutul funcționarului public există o prevedere care spune că acesta poate refuza o însărcinare dacă o consideră nelegală, în scris, dacă însă șeful ierarhic insistă, o va executa pe răspunderea acestuia. În varianta prezentată de Sevil Shhaideh, funcționarul public este bun de plată. Indiferent de situație ! Dacă nu face ce spune primarul sau președintele consiliului județean, este dat afară. Dacă face și documentul emis este atacat în contencios administrativ și instituția este bună de plată, cel care plătește daunele este funcționarul public din compartimentul în care a fost dat avizul etc.

Am impresia că PSD își pregătește cu mare atenție „oștile” pentru viitoarele alegeri. Are majoritatea parlamentară necesară pentru adoptarea legilor necesare, președinții de consilii locale și primarii văd că le este apărat fundul pentru eventualele tâmpenii și că răspunderea de orice fel trece în cârca funcționarilor publici și vor apăra cu îndârjire pe binefăcătorii lor: infractorul Liviu Dragnea și PSD-ul cel „liberal”. Atenție ! Prin evitarea asumării răspunderii de către conducători, măsurile își pierd caracterul „liberal” sau „de dreapta” ! Ca să nu avem discuții !

Dacă este adevărat că și în legea salarizării unitare precum și în modificările la codul fiscal dar și în alte legi se urmărește același scop, înseamnă că unul din obiectivele OUG nr. 13/2017 devine viabil: nu constituie faptă penală adoptarea unor acte normative în Parlament, Guvern sau consiliile locale cu încălcarea legii !

Niciun comentariu: