luni, 17 aprilie 2017

Cineva suferă de ipocrizie. Nu este o noutate !

AgerpresSerghei Lavrov speră că Statele Unite nu vor acționa unilateral împotriva Coreii de Nord

Donald Trump este imprevizibil. Obama a practicat politica tergiversărilor. Acțiunile directe au lăsat loc acțiunilor indirecte. A fost „epoca răbdării strategice” a lui Obama care a oferit perioada de glorie a revenirii Rusiei pe prima scenă a lumii. Dar și a Iranului. Astfel că Rusia a dat mâna cu Iranul pentru a ocupa „lumea islamică”. Ba,  mai mult, Rusia a ajuns să își ducă avioanele de bombardament, în zboruri „de antrenament”, până la granițele Regatului Unit. Nu mai spun de acțiunile rusești de la Marea Neagră, din Mediterana sau Marea Baltică. Acțiuni la „limita pericolului”.

Vicepreședintele american, Mike Pence, este în Coreea de Sud. Vizita are rolul de a arăta că SUA și apreciază prietenii și este angajată în protejarea lor. A dat garanții că SUA va acorda o atenție specială măsurilor de protecție a Coreei de Sud și Japoniei. Garanții care se vor materializa prin sistemul de apărare anti-balistică THAAD și prin prezența, de acum constantă, a unei flote de intervenție în apropierea Coreei de Sud.

Mike Pence a declarat că SUA sunt dispuse să rezolve prin metode pașnice și prin negocieri problemele de securitate provocate de programul de înarmare nucleară a Phenianului. A atras însă atenția că „toate opțiunile sunt pe masă” și că Phenianul nu trebuie să „nu pună la încercare determinarea” președintelui Donald Trump. Iar aici au fost date ca exemplu bombardarea bazei militare din Siria și bombardamentul din Afganistan.

Ei bine, în presa străină se vorbește că mai toți actorii politici din statele lumii care s-au manifestat la un moment dat cu privire la Trump au avut una din cele mai neplăcute surprize când Trump a ordonat bombardamentul din Siria. Acum sunt analizate „armele” pe care SUA este posibil să le folosească la nevoie. În Coreea de Nord, de exemplu.

Preventiv, în Coreea de Sud au fost deplasate 2 lansatoare din cadrul sistemului THAAD, a venit flota cu nave purtătoare de rachete, în special Tomahawk, iar în Afganistat a bubuit „mama tuturor bombelor”. Bine, Rusia a reacționat cum îi stă ei bine. A anunțat că ea îl are pe „tatăl tuturor bombelor”, mult mai puternic decât „mama” americanilor. Numai că Rusia nu spune în capul cui îl dă !

Vladimir Putin este și el în ceață. A venit încet-încet și persistă. A recunoscut că nu îl mai înțelege pe Trump. Una a spus și alta face. Iar acum este foarte aproape să considere că amenințările lui Kim Jong-Un sunt reale și că acesta vrea să construiască o rachetă cu care să ducă bombele nucleare pe teritoriul Americii. A afirmat foarte clar că îl va împiedica pe Kim Jong-Un să aibă această armă !

După declarațiile de astăzi ale lui Mike Pence dar și după alte declarații date de oficiali americani - consilierul pentru securitate al Președintelui Donald Trump în Afganistan : „McMaster a mai declarat televiziunii ABC, preluate de Reuters, că este timpul pentru discuții dure cu Rusia, în privința sprijinului acordat de Moscova regimului "oribil" de la Damasc, precum și a acțiunilor "subversive" în Europa”, Serghei Lavrov a ieșit cu declarații care arată îngrijorarea. Numai că declarația lui este și o mare probă de ipocrizie.
Nu acceptăm aventurile nucleare și balistice ale Phenianului, care încalcă rezoluțiile ONU, dar această nu înseamnă că poate fi încălcat dreptul internațional prin folosirea forței
Sfânta mare ipocrizie ! Rusia și China „au întărit” Coreea de Nord până acum. Eu nu exclud posibilitatea ca Rusia și China să fie și la baza industriei de rachete a Coreei de Nord. Rusia și China s-au făcut că nu văd „eforturile” lui Kim Jong-Un de înarmare nucleară, abia după ce acesta nu a mai răspuns la apel s-au alăturat celorlalte state în condamnarea programului nuclear nord coreean. Program care se perfecționează.

Uită Lavrov de încălcarea dreptului internațional prin folosirea forței din Ucraina ?

Intervenția SUA în zonă le strică planurile. Și rușilor și chinezilor. Iar o eventuală intervenție a SUA împotriva Coreei de Nord pentru a împiedica finalizarea programului nuclear care ar duce la distrugerea Coreei de Sud și a Japoniei ar duce, evident, la declanșarea unui război în această parte a lumii. Iar mesajul lui Trump a fost foarte clar. Va opri construirea unei rachete care ar putea aduce pe teritoriul american o bombă nucleară.

Cineva spunea că fiecare secol a avut războiul lui. În acest secol avem deja războiul din lumea islamică. Kim Jong-Un vrea un război al lui. Numai că are vecini care nu își doresc un război, Rusia și China. Normal ar fi ca Rusia și China să intervină ferm pentru a-l calma pe Kim Jong-Un. Altfel ...

Niciun comentariu: