Unanimitatea liberală

În aceste zile de reflecție asupra vârtejului politic de pe piața politică m-au atras, normal, părerile celor din jur. Celor apropiați mie, în special prin ideile promovate. De preferință, cele recunoscute ca fiind din patrimoniul liberalismului. Iar cea mai puternică, azi, este cea privind independența liberalului față de decizia politică a formațiunii din care face parte sau o susține.

Mă iau ca etalon. Este cel mai apropiat mie și, consider eu, cel mai corect. Altfel, ar însemna să îi judec pe alții, ceea ce nu ar fi corect.

Independența are chichițele ei. Părerea independentului poate fi acceptată, în totul sau în parte sau poate fi respinsă, în totul sau în parte. Depinde de la care din capete tragi. Sau, depinde cum vezi paharul asupra căruia faci observațiile. Cum consideri fie partea plină fie partea goală. Sau dacă dai atenție și părții pline și celei goale. Pentru că și partea goală poate avea consecințe pozitive asupra vieții noastre. De exemplu, faptul că dictatura băsesciană nu a avut timpul să umple paharul cu fierea abuzului, a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ce ne sunt protejate prin lege, faptul că încă mai avem în instanțele de judecată un aliat împotriva abuzurilor administrative și politice ale PDL-UDMR-UNPR-BNR și minorităților naționale, chiar dacă aceste puteri au ajuns să modifice legile pentru ca dreptatea să nu mai poată fi apărată de Justiție, reprezintă un lucru ce se cuvine apreciat ca pozitiv.

Au loc dezertări din PDL. Oameni cu poziții dominante în această adunătură de tâlhari au ales să plece în formațiunile politice care constituie, azi, opoziția. Nu au ales să plece din viața politică, nu, vor din nou la putere, vor din nou să ajungă factori de decizie politică și administrativă. Pentru că aderarea la un partid politic urmărește, în general, puterea politică. Dacă ar fi dorit să fie în atenția publică dar nu în puterea politică a unei guvernări ar fi ales un sindicat sau un ONG. Ei bine, acești defectori profită de conjunctura destrămării PDL, apusul puterii băsesciene și vor să continue să fie la putere. Problema este că „tortul puterii” este, fizic, bine determinat. Nu se lărgește, nu se dilată, nu crește ca în basme. Admiterea lor în PNL face ca liberalii de bună-credință care au suportat din partea puterii băsesciene toate mizeriile posibile, închipuite sau neînchipuite vreodată, să fie înlăturați de la tortul puterii în beneficiul torționarilor lor de până mai ieri. Își pun întrebarea liberalii, pe bună dreptate, de ce se întâmplă așa ceva ?

Adversarilor politici din alte formațiuni le contrapui capacitățile din rândul formațiunii tale. În cazul în care primește în rândul formațiunii tale și oferi poziții de putere politică și administrativă unor persoane care au activat, până la un moment dat, în rândul partidului politic oponent, negi, de drept, capacitatea propriilor membri de a performa în acele domenii. Le negi evoluția, le negi oportunitatea de a beneficia de propria muncă în cadrul partidului său, le desconsideri eforturile depuse. Iar o astfel de atitudine este total în dezacord cu principiile statutului liberal și ale bunei-cuviințe, al respectului față de ființa umană.

Cazul Frunzăverde este emblematic. Liberalii pot spune, cu deplin temei, că „ne-am înfrânt”. Ne-am înfrânt pentru a da adversarului politic posibilitatea de a rămâne la „cașcavalul politic”, de a beneficia, pe nedrept, de eforturile tuturor liberalilor de bună-credință depuse pentru înlăturarea de la putere a regimurilor besmetice băsesciene. Cum ne vede lumea acum ? Ca pe niște incompetenți, ca pe niște oameni incapabili să performeze prin propriile mijloace, ca pe niște fripturiști ordinari care adună „performerii” adversari în contul unei guvernări ulterioare. Păi, să îmi fie cu iertare, dar dacă noi, liberalii, re-aducem la putere tâlharii pedeliști băsescieni, să nu ne mire că lumea nu va mai avea încredere în noi. Iar după Frunzăverde au urmat și alții. Vom ajunge ca în zeci de localități să păstrăm fripturiștii băsescieni care au în cap terenuri de sport în pantă, parcuri comunale în păduri, patinoare, bazine de înot incapabili să pună temelia dezvoltării locale cu propriile forțe. Readucem pomanagii care promit beneficii locale de la bugetul de stat, nu din modul în care comunitatea va exploata resursele locale, nu din o mai bună organizare a comunității pentru obținerea beneficiilor existenței respectivei comunități.

Toți fripturiștii pedeliști ce vin la PNL au susținut, până acum, cu cerbicie, pe Traian Băsescu pentru realegerea în funcția de Președinte al României, au mânărit voturile la urne pentru a câștiga PDL alegerile, au asuprit liberalii și membrii sau simpatizanții altor formațiuni politice prin eliminarea lor din structurile administrative (practic, i-au condamnat la înfometare, pe ei și familiile lor), au săvârșit, după mintea mea, cele mai odioase fapte în funcțiile publice de primari sau consilieri iar pentru toate cele arătate mai înainte noi ne-am ridicat la luptă, inclusiv am participat la protestele „fluviu” gen Piața Universității în București și în multe localități din țară. Unii dintre ai noștri au „gustat” din bastonul de jandarm și au constatat că doare, în urma dispozițiilor date jandarmeriei de un Frunzăverde și alții ca el. Iar azi, când se apropie momentul în care eforturile și coastele rupte ar trebui recompensate prin accederea la puterea politică și administrativă vedem că decizii înalte, la nivel local sau central pun la masa puterii pe torționarii noștri. Cum naiba să nu te revolți.

La nivelul politic al BPN al PNL s-a admis, cu unanimitate de voturi, primirea în PNL a lui Sorin Frunzăverde, dar și a acoliților lui din PDL, acoliți care nu au treabă cu PNL și liberalismul însă au treabă cu Frunzăverde „oriunde se va duce acesta”. Așa au declarat. Și vor fi aleși cu votul liberalilor - poruncă de la Împărăție - să guverneze majoritatea localităților din jud. Caraș-Severin. Liberalii din Caraș au fost condamnați să piardă fie că respectă decizia de la nivel central fie că nu o respectă. La fel se interpretează situația în oricare zonă din țară în care defectorilor din PDL li s-a deschis ușa PNL, PSD sau PC. Pentru că făcând parte din USL, liberalii își dau votul pentru adversarii de până mai ieri din PSD sau PC și, ca o cireașă pe tort, torționarilor din PDL. Cumplit.

Nu, eu nu susțin această unanimitate. Motivarea ei este slabă. Este dăunătoare susținerilor mele de până acum. Una este să dau votul lui Robert Negoiță candidatul PSD/USL la primăria S3 și alta este să dau votul unui politician care a defectat din PDL.

Îmi place o vorbă a lui George Șerban, pusă pe blogul lui: „Eu pentru asta am venit in Partidul National Liberal, cu 12 ani in urma. Pentru ca la liberali, exista unanimitati doar atunci cand tara este atacata …”


Alături de alte exprimări asemănătoare, ale unor lideri liberali, potrivit cărora liberalilor nu li se pot da ordine, liberalii fiind independenți în gândire și acțiune și că forța partidului, în fapt, stă în recunoașterea și promovarea  acestei independențe, exprimarea lui George vine să clarifice un model de comportament social. Liberal. Confirmă faptul că liberalii sunt ceea ce promovează. Oameni independenți, oameni capabili să își ia soarta în propriile mâini, oameni care își cunosc valoarea și care au capacitatea să o promoveze dispuși să participe la competiția socială alături de ceilalți membri ai comunității pentru ca, în final, comunitatea să beneficieze de cei mai performanți membri ai săi. Păi, cum să accept acest abuz comunistoid în care liberalii onești sunt înlăturați pentru a face loc fripturiștilor din PDL ? Nu. Nu îl accept. Este nedrept pentru colegii liberali din acele zone în care fripturiștii PDL devin, peste noapte, promotori ai progresului USL, apărători ai cetățenilor împotriva abuzurilor băsesciano-pedelisto-udemeristo-uneperiste din guvernările succesive ale incompetentului Boc și, acum, ale mafiotului Ungureanu.

Cred că unanimitatea liberală nu există. Nu sunt singurul care „latră la lună” ca urmare a defectărilor pedeleprelor, dar asta nu înseamnă că suntem unanimi. Sunt destui cei care văd în aceste acțiuni beneficii. Superfiale în esență, de spectacol public în realitate. Suntem infestați cu ciuma portocalie iar unii dintre noi aplaudă entuziaști. Păcat de ei.

Prevenția

Mascarada așa-zisei lupte împotriva corupției începută în vămile române, cu livrări de corupți către DNA „la vrac”, nu mai produce senzații tari, în special în rândul celor care mai au un gram de minte la dispoziție.

Într-o postare anterioară am spus că acțiunea, exceptând modul în care s-a desfășurat și încă se mai desfășoară, are o parte bună dar și o parte rea. Partea bună este minoră. Se scoate în evidență modul de lucru al unor vameși și polițiști de frontieră din punctele vamale. Dar asta nu înseamnă că toți vameșii și polițiștii de frontieră sunt corupți. Sunt corupți o parte dintre colegii lor. Cunoașterea celor care practică această formă de corupție - mica corupție - în punctele de trecere a frontierei este o parte bună. Iar aici ne oprim cu laudele pentru aceste acțiuni. Nu mai avem cum merge mai departe pentru că nu mai există părți bune. Iar părțile rele încep să fie din ce în ce mai des scoase în evidență în media de către oameni cu pregătire diferită, nu mai spun de cei care au cunoștințele și pregătirea necesară pentru a da un punct de vedere avizat în materie.

Informațiile procurorilor provin din înregistrări ambietale, din declarații, din unele probe adunate cu ocazia descinderilor la punctele de trecere și la locuințele autorilor prezumtivi ale faptelor de corupție. Înclin să cred că acolo unde au doar înregistrări nu vor face mare lucru. Chiar de au obținut arestarea preventivă, nu este exclus ca fie în interiorul termenului unii dintre aceștia să obțină un recurs favorabil și sigur după cele 29 de zile de arest preventiv, mare parte dintre aceștia să fie puși în libertate. Pentru că, să fie clar, eu unul judec că arestul preventiv în această cauză este ca o frecție la un picior de lemn. Nu previne nimic. Dar absolut nimic. Este doar un spectacol gratuit oferit populației în scopul stimulării acesteia pentru a vedea în Băsescu, PD-L, DNA și o parte a Justiției marii luptători ai anticorupției.

Când eram în activitate, astfel de acțiuni de supraveghere pentru combaterea corupției în punctele de trecere a frontierei se desfășurau zilnic. Aveam mai multe calități, la fel ca alți colegi ai mei. Eram desemnat ca președinte sau membru al comisiilor de disciplină și am avut cazuri în care polițiștilor de frontieră care au comis astfel de acte li se finaliza acțiunea disciplinară și era sesizat parchetul competent pentru începerea urmăririi penale, eram și ofițer cu cercetarea penală specială, desemnat prin ordin al ministrului, eram desemnat să desfășor și investigarea unor fapte săvârșite de cei din punctele de trecere a frontierei, unele dintre ele având legături cu infracțiunile de corupție, dosarele întocmite ajungând la comisiile de disciplină competente. O mare parte dintre colegii mei de la IGPF erau zilnic angrenați în astfel de acțiuni. Însă noi acționam la primele semnale primite de la alte autorități, de la participanții la traficul de frontieră sau de la populație, iar acolo unde probele și mijloacele de probă erau insuficiente, iar informația plauzibilă, se luau măsuri administrative, până la înlăturarea din punctele de trecere a frontierei a persoanelor suspecte. Nu mai spun despre faptul că supravegherea persoanelor suspecte se făcea inclusiv prin identificarea averii acestora și sesizarea instanțelor competente cu privire la posibilitatea ca „X” polițist de frontieră să fie vinovat de îmbogățire fără just temei. Pentru sesizarea faptelor de corupție în punctele de trecere a fost înființat și a devenit funcțional un număr de telefon, un fel de „telefon verde”, foarte util, chiar dacă unele apeluri erau doar o răzbunare a unor persoane împotriva unor polițiști de frontieră. Au fost și astfel de cazuri, în care contrabandiștii semnalau ca fiind corupți acei polițiști de frontieră care i-au oprit din acțiunea infracțională. Nu neg faptul că este posibil ca unii dintre cei din punctele de trecere a frontierei să fi fost protejați. Posibil.

Acțiunile noastre preventive au atras atenția altor agenții guvernamentale străine. Vama americană ne-a contactat în vederea unui parteneriat, în urma unor rapoarte ale unor agenții străine care considerau Poliția de Frontieră Română ca principala agenție din România implicată în lupta împotriva contrabandei și corupției din frontieră cu rezultate palpabile. Și aveam rezultate. Nu glumă. Iar vama americană nu a fost singura.

Între timp totul s-a stricat. Eu am ieșit la pensie în aprilie 2005. Văd că modul nostru de lucru nu a mai fost urmat, în punctele de trecere a frontierei au intrat tot felul de mafioți, posibil ca urmare a unor comenzi politice, acțiunile preventive au fost lăsate la o parte pentru a face loc acțiunilor spectaculoase cu mascați și DNA, contrabanda și corupția au înflorit, iar imaginea instituției la care țin atât de mult are de suferit. Modul de lucru al lui Traian Băsescu este de netolerat. Iar PD-L este un partid de nimic.

Culmea, când noi aveam astfel de rezultate, Președinte era Ion Iliescu iar premier era Adrian Năstase. Însă la conducerea PFR era o persoană care ținea la instituție, cu „sânge în instalație”, persoană controversată însă care cerea rezultate colaboratorilor lui fără însă a fi o moașă comunală pentru aceștia. Nu pot spune că nu avea „protejații” lui, că unii nu făceau măgării, că în unele cazuri, în urma unor intervenții de pe la minister sau de mai sus, se luau alte măsuri decât cele impuse de lege, dar exista un control asupra fenomenului din punctele de trecere.

Nu pot încheia, mă grăbesc pentru alte treburi, fără a pune în evidență o postare a lui George Șerban pe blogul său. Despre prevenție. Prevenția adevărată, nu mascarada băsesciană din aceste zile.

Și, iar nu pot să nu evidențiez pe Valeriu Pricină, colonel în rezervă, care la RTv a pus punctul pe „i”: acțiunile acestea sunt la comandă, nu sunt naturale, ceea ce este periculos pentru un stat democratic. Faptul că o acțiune de restabilire a legalității este legată de voința unui decident politic, faptul că un partid politic se împăunează cu „conducerea” prin reprezentanți săi guvernamentali a acestor acțiuni ar trebui să ne îngrozească. Se confirmă prin aceste declarații ale lui Băsescu, Boc și gașca ce îi susțin a faptului că Justiție le este subordonată, că administrația publică prin forțele de ordine le sunt subordonate și că aici, în România, statul democrat a ajuns la limita sa cea mai de jos. Dacă nu cumva este pe moarte.

Sancționarea colaboraționiștilor

George Șerban. Îmi place. Mult. Are idei cu care sunt de acord. De multe, multe ori.

A lansat, la finele lui ianuarie, tema sancționării colaboraționiștilor, după modelul francez. A făcut și precizarea că are în vedere doar pe cei care ocupând funcții sau demnități publice au încălcat jurământul față de țară și popor și s-au pus în slujba ocupantului criptofascist portocaliu.

Trebuia să discut pe temă de mai mult timp. Este discutată pe facebook. Va trebui amplificată în spațiul public, în media. Nu mai spun de bloguri. Motive avem, motivări găsim zilnic. Circul portocaliu vine în permanență cu „numere” noi. Pe lângă arestările abuzive avem și interceptările ilegale, nu mai spun de mizeriile STS cu blogurile și se poate continua.

Ieri, la emisiunea lui Gâdea, cei trei invitați de marcă - Crin Antonescu, Victor Ponta și Daniel Constantin - au marcat, dacă pot spune așa, sarcina USL ca, odată ajuns la guvernare, să readucă România în spațiul european al statului de drept. Iar așa ceva nu se poate fără a sancționa colaboraționiștii. Cei care au falsificat alegerile, cei care au fraudat voturile în Parlament, cei care au construit și instrumentat dosare politice ... Ponta a fost, dintre cei trei, cel mai direct în exprimare, în acest sens.

Lumea hăituită, chinuită, batjocorită de criptofasciștii portocalii așteaptă ca statul de drept să se manifeste și acești nemernici să își primească pedepsele prevăzute de lele. Iar lege avem. Procurori cinstiți există. Judecători cu coloană vertebrală avem, slavă Domnului. Nu avem, din nefericire, statul care să le permită să își exercite profesia.

De aceea vreau să arăt că susțin ideea lui George. Colaboraționiștii trebuie sancționați după ce puterea portocalie va fi obligată să cedeze puterea.

La miting.

Am fost la miting. După ce am făcut un marș-marș pentru a mă întâlni cu membrii mișcării „No Băsescu Day”. Deh, lipsa atenției m-a făcut să bat pasul între Piața Victoriei și Piața Presei Libere. Știu, cârcotașii vor spune că mișcarea face bine sănătății. Soția va fi chiar fericită că mi-am mișcat fundul și am făcut mișcare. Dar eu ? Cine a transpirat ? Eu. Așa că ...

M-am întâlnit cu prietenii în limita de timp rezonabilă. Cu mult înainte de ora 13.00, ora limită potrivit aprobării pentru desfășurarea mitingului. Pupături, strângeri de mâini, fluiere, sirene, huo Băsescu, jos Guvernul, întrebări de sănătate, curiozitățuri ... Violeții erau violeți. M-am pricopsit cu un tricou violet scos din rucsacul lui Dan de soția acestuia. Nu l-am mai dat inapoi. Eram deja transpirat. Am refuzat balonul violet oferit de ... cine oare ? Lilick ?

L-am cunoscut pe George Șerban. M-am bucurat. Îi citesc blogul dar nu ne-am întâlnit față în față. Are niște idei interesante și a promis că le va pune pe blog. Sunt de acord cu el și abia aștept postarea pentru a dezbate problema.

Lilick a scris despre minerii care au venit la miting. Oamenii care au votat cu Băsescu la indicația sindicatelor miniere care aveau un protocol cu Videanu. Le promiteau pedeleii portocalii marea-cu-sarea. Le-au dat „praful de pe tobă”. Au fost înșelați la fel ca profesorii care iau dat votul pentru cei 50% mărire de salariu, promisă de Boc cel incompetent în campanie.

După cum se vede în imaginea luată de Lilick sunt la fel ca ceilalți. Civilizați. Nu cum au încercat goarnele portocalii, Sever Voinescu și Lăzăroiu să înspăimânte bucureștenii.

De la Theodora iau alte imagini. Prima este cu colegii din gruparea „No Băsescu Day”.

Următoarea este cu polițiștii care au confecționat „scuturi de protest sindical”. M-am bucurat să îi văd.


Am trecut de două ori pe lângă ei mărșăluind cu pas vioi în căutarea „violeților români”. Am văzut și un polițist de frontieră în uniformă însă ... era singur și cam grăbit. Până să îl salut a trecut. Regret. Theodora mai are poze, eu mă opresc aici.

Ajuns acasă aflu că mizerabilul Hoară a fost trimis de partid să provoace. Că nu pot numi altfel deplasarea acestuia la mini-studioul Antenei 3 din Piața Victoriei. Slugarnicul și scârbosul pedelist a avut rolul de a sonda reacția mulțimii la vederea unui portocaliu. Deși sunt sigur că între manifestanți erau mulți portocalii, unii chiar cu carnete de partid în buzunare și poșete, Marcel Hoară era notoriu. Prin prostie, slugărnicie, pupinbăsism, avariție ... și tot ce gasiți voi mai rău despre ființa umană. Din Gândul iau un colaj cu Hoară în diferite ipostaze memorabile. În ziar găsiți detalii mai multe, pe minute, ale manifestării și imagini.

Marius Mina are o postare corectă cu privire la subiect. Prezența lui Hoară în preajma manifestanților a fost o diversiune. Noroc cu poliția lui Chiliman care a scos hahalera din mijlocul oamenilor înfuriați că cine știe ce s-ar fi întâmplat.

Preiau de la Antena 3 momentul Hoară.







Imaginile sunt sugestive. Dacă membrii Guvernului de handicapați Boc-Udrea ar fi fost în piață aveau soarta lui Hoară.

Pentru că în piață au fost sindicalisti și ne-sindicaliști, bugetari și ne-bugetari, pensionari și ne-pensionari, liber-profesioniști și alții, unii care nici nu pot fi încadrați însă cu toții români, consider că au fost reprezentați aproape toți cetățenii țării. Normal, cu excepția băsescienilor și altor portocalii care s-au repezit la televiziuni să ne intoxice cu acuzații către partidele politice din opoziție care nu vor să fie solidare cu Guvernul lui Băsescu în aceste „vremuri grele prin care trece țara, vremuri care își au rădăcinile în anul 1945, toamna spre iarnă, când ... bla, bla, bla și mai ales de pe timpul guvernării liberale care nu a lăsat bani în visterie” pentru a sătura nesățioasele căpușe portocalii sau portocalizate „în interes național”.

Și pentru că scriu târziu, nu pot finaliza fără a arăta reacția PD-L. Guvernul Boc-Udrea își va asuma răspunderea pe proiectele de lege care taie 25% din salariile bugetarilor, 15% din pensii și ajutoare de șomaj, X% din alte ajutoare și care desființează alte ajutoare.

Anunțul Guvernului Boc-Udrea se poate sintetiza astfel: ne doare-n cur de protestul vostru !

M-am liniștit.

Zilele trecute am auzit „știrea”. Emil Constantinescu s-a opus arestării lui Traian Băsescu în cazul „Flota”. Sincer, am fost deranjat. Nu am scris deoarece mă simțeam lezat de o astfel de posibilitate. Cred, cu convingere, că Emil Constantinescu este singurul Președinte al României care nu a considerat țara și instituțiile acesteia ca părți ale „moșiei personale”, că nu a cerut vreodată procurorilor cui să facă dosar penal și nu a recomandat judecătorilor soluțiile în cauzele deduse judecății. Precedentul fusese creat de Ion Iliescu, cu privire la retrocedarea proprietăților către proprietarii de drept sau moștenitorilor. De la intervenția lui Iliescu am pierdut la CEDO o mulțime de procese iar noi, toți, am plătit și daunele stabilite de instanța internațională. Problema era nu doar a demnitarului care cere, era în special a magistratului care acceptă și dă curs demersului politic sau politicianist. O astfel de știre, analizată sub aspectul calității umane a magistraților români, ar fi dat fiori. Așa cum ne dau fiori azi informațiile confirmate sau nu despre magistrații care nu mai aplică legea în România ci „indicațiile prețioase” ale „potentatului zilei”.

Am discutat problema cu „Zeus”, într-o pauză a întâlnirii Clubului Bloggerilor Liberali (aici, aici, aici ...) întâlnire la care Varujan Vosganian ne-a expus situația economică la zi și măsuri ce ar trebui luate de o guvernare responsabilă. Dar, unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, așa că ...

„Zeus” a scris. La club m-a întrebat ce cred. Părerile noastre au coincis. M-a spus că a postat pe subiect. Acasă, am citit cele scrise și i-am dat dreptate. Am citit și comentariul dnei Zoe Petre de la postare și, deși am fost convins că știrea este reală, nu mi-am pus măcar un mic semn de întrebare. Până nu am citit la George Șerban postarea care tratează subiectul, am dat credit acestei știri. M-am lămurit. Mi-am dat seama că am comis una din greșelile pe care, de multe ori, le văd și le critic la alții. Nu am analizat „știrea” celor de la Antena 3 în contextul anului la care se face referire. Așa cum a procedat George.

Mă văd obligat să ma autoanalizez. Sunt un credul. Am ajuns, se pare, la stadiul în care cred că „tot ce zboară se mănâncă”. Ar fi comic dacă nu ar fi trist. În fine ...

Mă bucur că adevărul a ieșit la iveală. Cred că cei de la Antena 3 ar trebui să își ceară scuze. Dar pot ?