Se afișează postările cu eticheta internet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta internet. Afișați toate postările

luni, 24 iulie 2017

Facebook în România. Unii sunt mai ... iar alții nici nu sunt

Este interesant să mai vedem și cum stăm noi, cei din România, cu rețelele de socializare. Suntem cei mai tari la viteză, la acoperire, la ce vrea românul, dar ... ce să vezi, Facebook a penetrat doar la 44,44% din populația România, la internauți penetrarea este 85,44% iar cu toții suntem 9.600.000 de FB-iști.

La Agerpres am găsit „informația” iar ei au preluat-o și tratat-o jurnalistic de la „facebrands” - aici și aici.

Am „șterpelit” o listă cu situația facebook-iștilor pe localități. Cât aveau și ei. Nu bag de la mine.

Este interesant de urmărit de cei care se ocupă cu studiile sociologice, în special este utilă lista dar și datele oferite de „facebrands” privind populația „facebook-sistă”.


Gata ! Nu mai comentez că dau idei.


Oras         Utilizatori Procent

Bucharest 1.760.660 19%
Cluj-Napoca       300.000 3.24%
Iasi                     290.200 3.13%
Timisoara     290.000 3.13%
Constanta     202.990 2.19%
Craiova             200.810 2.17%
Brasov             180.090 1.94%
Galati             170.200 1.84%
Ploiești             140.000 1.51%
Oradea             137.200 1.48%
Arad             120.360 1.3%
Bacau             120.040 1.3%
Sibiu             110.200 1.19%
Pitești             110.000 1.19%
Braila             101.140 1.09%
Targu-Mures         97.230 1.05%
Voluntari               93.000 1%
Baia Mare       90.000 0.97%
Buzau               78.090 0.84%
Suceava               74.120 0.8%
Botosani               74.050 0.8%
Râmnicu ...            72.700 0.78%
Satu Mare       70.500 0.76%
Târgu Jiu               63.260 0.68%
Piatra Neamt         56.000 0.6%
Targoviste       55.000 0.59%
Focsani               55.000 0.59%
Drobeta-T...           54.000 0.58%
Bistrița               52.000 0.56%
Tulcea               50.000 0.54%
Slatina               48.000 0.52%
Alba Iulia       45.000 0.49%
Vaslui               42.000 0.45%
Reșița               40.000 0.43%
Deva               39.000 0.42%
Calarasi               38.000 0.41%
Giurgiu               35.150 0.38%
Roman               34.000 0.37%
Zalău               34.000 0.37%
Barlad               34.000 0.37%
Sfantu...               29.540 0.32%
Hunedoara            29.000 0.31%
Alexandria            28.000 0.3%
Slobozia               27.570 0.3%
Turda               25.000 0.27%
Miercurea...          24.100 0.26%
Medias              24.000 0.26%
Popesti-L...           24.000 0.26%
Mangalia              24.000 0.26%
Lugoj              24.000 0.26%
Tecuci              23.000 0.25%
Onesti              23.000 0.25%
Sighetu...              22.000 0.24%
Petrosani              21.000 0.23%
Câmpulung          21.000 0.23%
Campina              21.000 0.23%
Odorheiu...           20.300 0.22%
Navodari              20.000 0.22%
Mioveni              20.000 0.22%
Caracal              20.000 0.22%
Curtea De...          19.000 0.21%
Dej                      19.000 0.21%
Medgidia              18.000 0.19%
Reghin              17.770 0.19%
Ramnicu...            17.100 0.18%
Caransebeș           17.000 0.18%
Pascani              17.000 0.18%
Bragadiru      15.000 0.16%
Sighisoara            15.000 0.16%
Falticeni              15.000 0.16%
Floresti              15.000 0.16%
Draguseni      15.000 0.16%
Chiajna              14.500 0.16%
Fagaras              14.000 0.15%
Pantelimon           14.000 0.15%
Carei              13.350 0.14%
Rosiorii...      13.110 0.14%
Târgu...              13.000 0.14%
Radauti              13.000 0.14%
Sebes              12.000 0.13%
Vulcan              12.000 0.13%
Motru              12.000 0.13%
Husi              12.000 0.13%
Fetesti              12.000 0.13%
Otopeni              12.000 0.13%
Buftea              11.000 0.12%
Lupeni              11.000 0.12%
Gherla              11.000 0.12%
Orastie              11.000 0.12%
Dragasani      11.000 0.12%
Dorohoi              11.000 0.12%
Codlea              11.000 0.12%
Petrila              11.000 0.12%
Câmpia...              11.000 0.12%

M-am uitat mai mult și mai atent pe grafic. M-am uita și pe listă, m-am uitat și la celelalte date de pe site-ul specializat. Hm. Nu cumva cei lipsă la apel pentru ocuparea unor locuri de muncă sunt pe facebook ? Când mă uit la niște localități mai mici îmi pun întrebarea dacă nu cumva toată populația este pe Facebook !

Pe de altă parte, mă uit și văd că unele zone din România nu prea „există” ! Fie nu a ajuns la ei curentul electric, fie nu sunt în zone acoperite cu internet, fie ... calculatorul și „facebook-ul” sunt lucruri „diavolești” !

Oricum, cu 44,44% acoperire la populație ar cam trebui să se facă alte analize cu privire la „penetrarea” mesajelor politice prin intermediul „diavolescului” calculator.

duminică, 18 decembrie 2016

Informațiile false transmise pe internet au devenit o problemă europeană. Rusia este la capătul de emisie al falsurilor.

Începe lumea să se trezească. Democrația are efectul pervers al somniferului luat cu inconștiență.

Paradoxal, oamenii au multe drepturi, poate că nu suficiente însă cele pe care le au le folosesc inconștient, abuziv, cu sfidarea drepturilor celor din jur. Și consideră că este normal. Ceea ce este absolut anormal.

Libertatea de a comunica ce îți trece prin cap, prin orice mijloc la dispoziție, devine un risc la adresa siguranței persoanei. Atât a celui care comunică cât și asupra altora. Ei bine, acest „altora” tinde să devină o țintă pentru corectarea reglementărilor în statele membre ale Uniunii Europene.

Rusia și-a dezvoltat un aparat de propagandă care exploatează la maxim atât lipsa de educație cât și fobiile populațiilor către care se îndreaptă. Statele Unite ale Americii au oferit exemplul cel mai bun pentru a judeca „dreptul la libera exprimare”. Iar aici avem o problemă. Mare, spun eu.

Legislația națională este limitată teritorial de frontierele țării. Până la frontieră se întinde suveranitatea legii. Peste frontieră, intri în teritoriul de suveranitate al legii statului vecin. În SUA, Rusia a profitat de permisivitatea legii și a acționat lejer pentru a influența cu știri false masele de alegători astfel că Donald Trump a primit Președinția SUA. Rețelele de socializare au devenit „calul troian” al rușilor.

La noi, se pare că s-a procedat la fel. Este explicabil. Rușii au acționat și vor acționa în toate statele în care opoziția față de Rusia este majoră. Mai ales în statele care sunt implicate profund în procesele de integrare europeană sau NATO. Iar România este unul dintre aceste state. Nu vorbesc prostii. Pe timpul acestui an s-au transmis suficiente mesaje anti-NATO și anti-UE prin intermediul politicienilor care au „cucerit puterea politică” și se pregătesc de guvernare. Datorită prevederilor Constituției, victoria nu este deplină. Parlamentul are ca organ de control Curtea Constituțională iar Guvernul are, până la controlul parlamentului, ICCJ, Președintele țării și CSM. De aceea Președintele Klaus Iohannis a devenit ținta imediată a propagandei ruse duse prin intermediul unor trusturi de presă dar și al politicienilor care au ajuns la putere. Înlăturarea Președintelui dedicat integrării europene mai profunde și dezvoltării apărării NATO la frontiera de sud-est a UE este deja un imperativ. Iar susținătorii PSD, ALDE și a altor actori politici fac treaba rușilor fără nici o jenă, considerând în întelepciunea care îi caracterizează că fac un lucru bun. Îmi vine să spun când mă uit la ei cum a spus Galileo după ce a fost condamnat și obligat să-și abjure doctrina: „și totuși se învârte”/ „Eppur si muove”. Nu este singura țintă. Justiția este, în egală măsură, ținta propagandei anti-statale duse prin intermediul agențiilor media. În special prin intermediul Antenei 3 și a site-ului „luju.ro”.

În Germania se agită apele. Tristele evenimente din SUA și mai ales convingerea că propaganda rusă a reușit să influențeze alegerile prezidențiale, a trezit din somnolență Guvernul german.

AgerpresMinistrul german al justiției cere măsuri penale pentru difuzarea de informații false
Este necesar să utilizăm pe deplin cadrul legislativ într-un mod consecvent
După victoria neașteptată a lui Donal Trump la alegerile prezidențiale din SUA la 8 noiembrie, atenția politicienilor germani s-a focalizat asupra amplorii pe care le-ar putea lua site-urile de știri false, în cazul în care s-ar da drept mass-media legitime, pentru a influența opinia alegătorilor.

Într-un recent discurs în parlament, cancelarul Angela Merkel a recunoscut rolul pe care l-ar putea juca știrile false în timpul alegerilor din Germania, solicitând noi modalități pentru a reglementa informațiile on-line și măsuri mai severe pentru incitarea la ură.

Martin Schulz pledează pentru o nouă legislație privind răspândirea informațiilor false atât în Germania cât și la nivelul Uniunii Europene.

Dacă nemții au ajuns să se agite, înseamnă că treaba este necurată. Dar rău.

Normal că am căutat la noi să văd care este treaba. Protecționistă pentru cei care vor să facă rău. Pur și simplu.

Infracțiunea din Codul penal privind „Comunicarea de informații false”, de la art. 404, sancționează numai transmiterea acelor informații false care afectează securitatea națională !

M-am dus la Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată în 2014, să caut definirea securității naționale.
LEGE nr. 51 din 29 iulie 1991 (*republicată*)
privind securitatea naţională a României*
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 18 martie 2014
Data intrării în vigoare: 18 Martie 2014
Formă consolidată valabilă la data de 11 Septembrie 2014
ART. 1
Prin securitatea naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie. 
Ei bine, am încercat să mă leg de „starea de legalitate”, singura care mi se pare mie că ar putea fi imputată celor care atacă permanent Justiția și instituțiile fundamentale ale statului, cum ar fi Președinția, ICCJ, CSM, CCR, instanțele de judecată etc. Ei bine, împotriva agențiilor de presă, a televiziunilor avem o instituție care trebuie să le tragă de urechi dar, nu o face sau dacă o face este doar de ochii lumii. CNA-ul românesc este o rușine instituțională. CNA ar trebui să sancționeze abuzurile dar și să sesizeze, ca organism de evaluare abilitat, procurorii când prin acțiunile lor televiziunile atacă instituțiile statului furnizând informații false sau folosind informații. Dar nu o face. Din această cauză promovarea informațiilor false sau falsificate care au ca rezultat crearea unei stări favorabile unor forțe străine - în cazul nostru al Rusiei -, beneficiara campaniei anti-UE și anti-NATO dar și a campaniei anti-Justiție și anti-Președintele României.

Marea problemă pe plan european este rețeaua de socializare Facebook. Aceasta nu este controlată de nimeni. Este supravegheată, desigur, altfel nu ar fi atât de îngrijorați germanii, dar nu poate fi oprită proliferarea grupurilor și paginilor prin care propaganda rusă își face mendrele. La noi este la fel. Mereu ai surpriza să ți se pună în față nu știu ce idee preluată de la un grup de propagandă rus care după ce transmite câteva mesaje prin care „tulbură” mintea unora dispar. Apar altele și astfel propaganda anti-europeană și anti-NATO se desfășoară fără nici o opreliște. Prinde orbul, scoate-i ochii !

Cineva ar putea spune că utilizatorii Facebook ar fi cei care ar trebui să acționeze. Vin cu întrebarea: au toți utilizatorii de Facebook instrucțiuni de folosire a creierului ?

miercuri, 6 aprilie 2016

Internetul și securitatea cibernetică. O mare problemă !

Am citit un material (aici), intitulat „Supravegherea în masă atrage după sine autocenzura”. Autorul articolului, român de la Agerpres, a prezentat niște concluzii ale unui studiu făcut în SUA.

Eu am ajuns la concluzia mea. Autorii studiului „își doresc cum să arate internetul”, promovează idei „nobile” contrazise de realitatea cotidiană.

După ce au speculat, copios, pe fenomenul „spirala tăcerii”, după ce au fabulat idei privind exprimarea unor puncte de vedere reținute, ba chiar contrare propriei păreri - la fel cum fac jurnaliștii plătiți să scrie la comandă pentru a induce o idee -, au ajuns la un fel de concluzie:

Elizabeth Stoycheff, profesor universitar angajat în lupta împotriva supravegherii în masă concepute în SUA, a mai atras atenția că adoptarea de către guverne, dar și de către companiile private, a tehnicilor de supraveghere online în masă subminează rolul internetului de a funcționa ca o platformă neutră pentru dezbatere liberă și onestă, arată Washington Post”.

Să îmi fie cu iertare, dar oamenii ăștia trăiesc pe Lună ! Bine, ei se referă la platforma „facebook”, în studiul lor, uitând probabil că cel care scrie pe facebook o face din proprie inițiativă, ca răspuns la postarea altuia sau pentru a provoca o discuție în cercul „de prieteni” din care face parte.

Faptul că autorii studiului fac o cercetare pe o platformă care folosește internetul și apoi duc „concluzia” la tot internetul arată clar că este vorba despre o mare acțiune de manipulare contra reglementărilor autorităților de stat care luptă, că place sau nu unora, contra folosirii internetului, a platformelor de socializare, ca instrumente pentru comiterea infracțiunilor.

Internetul este folosit nu doar pentru a purta discuții puerile, sterile sau pentru promovarea unor idei sau a unor persoane publice. Este folosit și pentru promovarea doctrinelor criminale,  pentru promovarea violenței domestice, pentru înșelăciune, pentru comiterea infracțiunilor financiare, sexuale (în special pentru atragerea copiilor în cercuri de pedofili), pentru spionaj, pentru atacarea structurilor informatice ale instituțiilor statelor lumii dar și a structurilor informatice ale companiilor private etc.

Promovarea concluziei la care a ajuns această Elizabeth Stoycheff, mai degrabă un mesaj anti-stat, este o acțiune tembelă. În primul rând nu s-a limitat doar la platforma de socializare „Facebook”, pe care a făcut experimentul, a tras concluzia pentru tot internetul.

Eu credeam că numai la noi în România sunt tâmpiți notorii (pentru noi, desigur), dar văd că și la alții se poartă prostia cu ștaif.

Am început cu știrea privind studiul americanilor. Ajung la niște concluzii, păreri, expuse la o altă activitate de aici, din România, cu privire la „securitatea cibernetică”, în cadrul conferinței „Securitate cibernetică — Amenințări. Măsuri legislative și aplicare”. Informațiile sunt aici, aici, aici ...

Și aici avem o presă de rahat, cu jurnaliști de rahat care preiau tâmpenii citite pe nu știu unde și le promovează agresiv.

Nu există date 100% sigure și, dacă vedem creșterea din ultimii ani a atacurilor cibernetice, putem presupune că, în următorii ani, va deveni o problemă globală, nu numai a societății noastre. Ținând cont de arhitectura actuală a internetului este aproape imposibil de determinat sursa atacului. Generatorul de politici trebuie să țină cont de structura actuală a internetului și nu neapărat de cum am vrea noi să fie internetul. Toate teoriile, toate tehnicile, dacă nu sunt în concordanță cu realitatea, riscăm să facem construcții inutile și legislație care nu poate avea mare efect” - Marius Bostan, ministrul MCSI.

Florin Cosmoiu, șeful CYBERINT de la SRI afirmă franc că securitatea cibernetică depinde de fiecare cetățean care posedă un calculator, de care se folosește pentru a intra în relații cu alte persoane, care transmite și primește date și care poate produce pagube altor persoane dacă nu își întreține unealta și dacă și își protejează programele pe care le rulează. Unul care are un calculator infestat va pune în pericol pe toți ceilalți cu care intră în contact dacă și aceia au calculatoarele neprotejate.

Hai să fim realiști. Acesta este adevărul. Iar dacă îi luăm în calcul și pe cei care produc și răspândesc produse care infestează, atunci chiar avem o problemă când acceptăm tembelisme ca acelea din studiul americanilor.

Din păcate, trebuie să ne gândim și să fim mai atenți, dar totuși cei angrenați facem destul de puțin atunci când vine vorba de securitate cibernetică. Trebuie să acționăm și trebui să creștem. Dacă urmărim niște statistici la nivel internațional vedem că numărul de calculatoare infectate cu botnet, România este unul dintre liderii mondiali (...) Promovarea culturii de securitate în România este importantă. Securitatea cibernetică depinde de fiecare dintre noi, Fiecare calculator din această țară influențează securitatea infrastructurilor cibernetice. Dacă folosim un sistem de operare 'crackuit' care nu deține update-uri sau dacă folosim sistemul de operare XP, care nu mai are niciun fel de upgrade, permanent calculatorul persoanei fizice va fi vulnerabil. Prin acel calculator pot fi infectate alte rețele. Trebuie să schimbăm mentalități. Cetățeanul trebuie să aibă încredere în Lnternet. Trebuie acționat în creșterea serviciilor online, în e-Guvernare și în e-Commerce. Plus să avem garanția că ceea comunicăm ajunge doar la destinatarul cu care comunicăm”.

Augustin Jianu, directorul-general al CERT-RO: „Nicio soluție de securitate nu ne poate proteja de amenințări 100% necunoscute. Ca să ne putem proteja, trebuie să înțelegem noile amenințări. Unul dintre scopurile legii este să cunoaștem mai întâi noile amenințări, să avem niște mecanisme prin care să ajutăm oamenii. Legea nu rezolvă problema, dar diminuează riscurile. Nu putem să securizăm 100% toate atacurile, dar putem preveni” și „Mi-am dat seama că foarte multe voci care se împotrivesc unor reglementări nu înțeleg ce este cu Legea securității cibernetice. În momentul de față, nu avem uneltele necesare prin care să putem interveni adecvat. Conceptul de răspuns la incidentele de securitate cibernetică există. În cazul în care se întâmplă un incident, putem răspunde în mod eficient. Sute de mii de servere, la nivel mondial, sunt vulnerabile. O vulnerabilitate extrem de mediatizată este 'Heartbleed', iar lumea, deși știe de ea, totuși avem sute de mii de servere la nivel mondial vulnerabile. Dacă în România am avea o Lege a securității cibernetice, această vulnerabilitate nu va exista. Companiile din România care au servere vor fi obligate să ia măsuri”.

Suntem în fața unei decizii majore. Ne maturizăm sau ne comportăm ca niște indivizi cu „țigle lipsă pe casă” ?!

Pot recunoaște faptul că eu susțin o lege a securității cibernetice dar și o lege mai bună (în sensul să dea instituțiilor statului mai multe instrumente utile !) pentru combaterea infracțiunilor care folosesc internetul, pentru combaterea terorismului, pentru contracararea „spionajului privat” - exemplul este proaspăt, Kovesi este una dintre țintele unui astfel de spionaj care afectează inclusiv securitatea națională -, etc.

Sunt convins că jurnaliștii care tot combat împotriva protecției de stat în domeniul cibernetic nu au habar ce vorbesc. Dacă nu cumva sunt plătiți, de „forțe obscure”, pentru a face așa ceva. Nu este exclus ca unii să fie plătiți. Foamea este mare.

luni, 6 octombrie 2014

În linie dreaptă. Manipularea cu sondajele la posturile PSD se contracarează cu munca de la om la om.

Slugoiul PSD de la Antena 3, Radu Tudor, prezenta, aseară, foarte satisfăcut, un sondaj Avangarde, al lui Pieleanu.

Bine-bine, chiar dacă Pieleanu însuși a atras atenția, de câteva ori, că măsurarea este cumva asupra unui număr restrâns de persoane care au avut o opțiune, astfel că din 100% intervievați „X”% sunt cei care au dat răspunsurile „Y”, astfel că sondajul nu este decât „o poză” la un moment dat care nu confirmă și nici nu face o predicție, panarama de Radu Tudor avea altă părere.

Pentru că PSD mai are niște „case de sondare” arondate, vom asista zilnic la emisiuni ale Antenei 3 și României Tv în care acestea vor fi „dezbătute” furibund în dauna principalului adversar al lui Victor Ponta. Klaus Iohannis.

Pentru că ACL nu are simpatia nici unei televiziuni, ne rămâne doar posibilitatea de a contracara cu munca de la om la om. Cu materiale care să arate cum este guvernarea Ponta, cine este Ponta, cum lucrează Ponta, ce vrea să facă PSD etc. comparativ cu propunerea noastră, Klaus Iohannis și o guvernare PNL.

Ca participant la promovarea candidaturii lui Iohannis pe internet trebuie să constat că internetul este insuficient. Campania lui Klaus Iohannis pe internet este sabotată de cei care, chipurile, sunt liberali, sunt de dreapta, sunt ce vor ei. Motive au găsit cu duiumul. Sunt monarhiști și nu votează președinți, sunt liberali „criniști” și nu votează cu Iohannis, sunt liberali tăriceniști care vor să „reformeze” liberalismul, sunt de dreapta dar parcă mai bună este Macovei, sunt de dreapta însă mai bună este Udrea, sunt useliști etc.

Toți acești așa-ziși liberali sau așa-ziși susținători ai dreptei lucrează, de fapt, pentru victoria lui Victor Ponta. Cu știință sau nu. Înclin să cred că cei mai mulți o fac cu știință. Din păcate.

Fără a neglija rețelele de socializare pe internet, consider că munca de la om la om, dusă cu răbdare și tenacitate este singura care ne va aduce rezultatul dorit. Internetul s-a contaminat de minciună și manipulare după modelul televiziunilor.

luni, 23 aprilie 2012

Promovarea cultului personalității.În alb și negru.

Observ, cu îngrijorare, că în cercurile liberale se practică, de către unele personaje, promovarea cultului personalității lui Crin Antonescu. Nu mai văd susținerea unei personalități care s-a angajat că va face o altfel de politică, s-a trecut la cult. S-a trecut la radicalism. Se formulează atribute care nu îi sunt aplicabile, se folosesc fără justificare superlativele. În același timp, imaginea negativă a lui Crin Antonescu promovată de adversarii politici și media care încă mai „luptă” pentru Traian Băsescu, Elena Udrea și acoliții lor devine, pe zi ce trece, „o armă” în mâna celor care sunt sau se consideră liberali însă nu sunt de acord cu unele măsuri luate de PNL în ultima perioadă pe plan organizatoric sau chiar politic. Imaginea negativă a lui Crin Antonescu promovată de adversarii politici se adaugă imaginii negative promovată de unii dintre liberali, ajunge la îndemâna maselor de alegători și influențează astfel negativ efortul PNL de a crește și a deveni o forță reală pe plan politic față PSD. Pentru că este clar, PNL este și va fi adversarul politic al PSD, un adversar care într-un viitor apropiat va lupta pentru cucerirea puterii politice și formarea guvernelor care să aplice măsuri de dreapta. Iar Crin Antonescu este azi liderul ales al PNL.

Am căutat să mă lămuresc asupra identității unor susținători înfocați ai lui Crin Antonescu, susținători exagerați și am găsit că au orientări politice din cele mai diverse. Liberali, susținători ai liberalilor, neafiliați politic, creștini-democrați, social-democrați, populari ... de toată mâna. Aceștia atacă în grupurile de socializare pe internet pe toți cei care îl critică pe Crin Antonescu, cu sau fără dreptate, s-a ajuns la măsuri radicale, de excludere a unor membri ai grupurilor, se practică blocarea identității internauților, se poartă un adevărat război mediatic, de multe ori și cu ajutorul unor publicații media din on-line. Ca la balamuc. Culmea este că în media de pe net nu mai sunt luptători contra propagandei cotroceniste și udriste. „Războiul inter-liberal” este prea ocupat cu scopurile lui neclare încât să mai acorde atenție propagandei nocive a dușmanilor și adversarilor politici. Astfel că trec neobservate alegațiile șandramalei comuniste Ion (Ilici) Iliescu sau ale susținătorilor lui din PSD care văd în PNL un pericol, nu mai spun de bolboroselile lui Cristoiu sau ale celor de la Ev.Z, ba chiar și murdăriile la adresa lui Crin Antonescu și a soției sale, Adina Vălean din Adevărul, murdării scrise și promovate de omul de casă a lui Dinu Patriciu, Grigore Cartianu. Acum au și televiziuni noi unde Cartianu se poate „produce” liniștit în contra PNL, dar în special a lui Crin Antonescu.. Nimeni nu mai acordă atenție tâmpeniilor din Modrogan, acolo unde Sever Voinescu guiță doct și atoate-știutor despre disoluția USL și căderea vertiginoasă a PNL. Iar în presa „doctă”, acolo unde scriu „intelectualii”, unde se desfășoară fără opreliști tot felul de pupincuriști băsescieni se scriu multe, se comentează mult și se fac tot felul de planuri contra PNL.

Privind așa, la general, intuiesc că atacurile la PNL au dublu rol. Pe de o parte descurajarea politicienilor de dreapta, de oriunde or fi ei, de a se duce la PNL, salvarea cât de cât a ce a mai rămas din PDL și, dacă nu se poate așa, promovarea PSD și a lui Victor Ponta astfel încât PSD să domine PNL categoric în luptele politice ce se duc azi în cadrul USL, dar și în viitor. Cum-necum, PNL se dorește a scade și a nu deveni singura forță politică pe dreapta eșicherului politic. Ce mă deranjează pe mine, este participarea, cu știință sau fără, liberalilor la acest joc periculos de partea adversarilor noștri politici. Nu poți din antipatie față de Crin Antonescu să declari PNL ca fiind PCR sau partid totalitar.Ca să dau doar un exemplu.

Crin Antonescu are parte, în aceste zile, de o promovare a cultului personalității în ambele sensuri, ambele la fel de nocive. Pe de o parte este văzut în calitate de conducătorul „luminos” al României de mâine (comparabil cu liderii care au beneficiat de cultul personalității de-a lungul istoriei), pe de altă parte este văzut ca dictatorul odios al aceleiași Românii căreia, deja, i se plânge de milă, în situația în care Crin Antonescu va ajunge să câștige alegerile prezidențiale viitoare.

Nu am văzut nici o abordare despre Crin Antonescu ca personalitatea care are obligația de a se pregăti pentru funcția de Președinte al României. Pentru că s-a convenit că Traian Băsescu este cel mai mare eșec politic al ultimilor ani, pentru că s-a văzut care sunt deficiențele constituționale ce urmează a fi corectate pentru ca un viitor Președinte să nu o mai ia razna pe coclauri, pentru că se discută despre eșecurile grave de politică externă cu care ne-a „îmbogățit” Traian Băsescu, pentru că am început să avem o știință a medierii în plină dezvoltare, mă așteptam ca măcar liberalii și social-democrații să trateze în discuțiile despre Crin Antonescu subiectele ce țin de viitoarea lui prestație în funcția de demnitate publică pentru care va aplica la alegerile prezidențiale viitoare. Dar nu. Liberalii noștri de pe net au alte preocupări.

Ici-colo apar tineri liberali care încearcă să calmeze pe cei care o iau pe alături în dezbaterea publică. Cinste lor. Ei sunt o garanție pentru normalitatea de mâine. Chiar și cei care nu îl agrează pe Crin Antonescu, ca persoană, însă abordează subiectele cu luciditate. Pentru că politica trebuie făcută cu luciditate, atât în interiorul formațiunii politice cât și în afara ei. Opozanții interni radicali ai unui lider ales se exclud singuri, fiind eliminați de ceilalți membri ai partidului care au propriile obligații față de cei pe care îi reprezintă. De aceea după câte o încercare de opoziție cu năbădăi vedem cum se calmează lucrurile chiar dacă încă mai apar în media declarații ce definesc o opoziție față de lider. De la acești opozanți pleacă și exagerările. Sunt susținători ai lor care printr-o susținere exagerată atacă liderul, în cazul nostru Crin Antonescu, făcând rău propriului lider local. Acesta va ajunge, la un moment dat, în fața liderilor celorlalte formațiuni liberale din teritoriu și se va supune judecății lor. În loc de colegialitate și parteneriat va găsi ostilitate, pentru că fiecare își cunoaște interesul iar acțiunile de ostilitate asupra partidului și a liderului ales nu sunt privite cu ochi buni. Din acest motiv aflăm, pe surse, că la nu știu ce organizație au fost luate măsuri de înlocuire a unor lideri locali cu alții care să garanteze continuitatea unui program politic cu care liderul național a câștigat alegerile de investire în fruntea partidului. Din moment ce liderul național își respectă angajamentul, va avea de partea lui majoritatea covârșitoare a liderilor locali care au subscris la acel angajament.

Sper ca cei care se ocupă de PR-ul PNL și a lui Crin Antonescu, în special, să analizeze acești factori de risc și să degajeze terenul minat pe care Crin Antonescu pășește acum. Iar Crin Antonescu să iasă mai mult în media nu cu teme minore ci cu subiecte care privesc modul în care el, viitorul Președinte prezumat al României va acționa pentru îndeplinirea atribuțiilor constituționale, altfel decât derbedeul Traian Băsescu aflat azi la Cotroceni. Pentru problemele interne ale PNL, pentru achizițiile politice din tabăra PDL ar trebui să vorbească alți lideri marcanți ai PNL, persoane care în viitor vor lucra cu cei care azi sunt invitați în partid pentru a consolida dreapta românească. O astfel de abordare a problemei are logica ei. Crin Antonescu devenit Președinte al României nu va mai fi lider al PNL, nu va mai fi nici membru, nici măcar „autosuspendat” cum zice MRU că este. Mai mult, pierderea alegerilor prezidențiale de către Crin Antonescu, de se va întâmpla așa, îl va face unul dintre simplii membri ai partidului, ascensiunea lui politică având, pentru că așa a ales el, finalitate odată cu alegerile prezidențiale următoare. Una din declarațiile lui anterioare a semănat, uluitor, cu o declarație a lui Traian Băsescu care, după îndeplinirea funcției prezidențiale consideră că revenirea în formațiunea politică care l-a propulsat i-ar scade, vezi Doamne, gloria personală. Păi din moment ce Crin Antonescu are aceeași părere, atunci trebuie sprijinit să își îndeplinească scopul politic deja anunțat și cunoscut de la alegerea lui în fruntea PNL. Noi ar trebui să avem grija altor lideri ai PNL care ar putea, posibil foarte curând, să candideze pentru funcția supremă în partid.

Liberalii nu au avut lideri politici din categoria „superman”. Ar fi o prostie ca azi, sub presiunea unor aventurieri, să cădem în greșeala să ne construim unul. Trebuie să îl considerăm pe Crin Antonescu acea personalitate liberală care poate atinge, cu sprijinul nostru, unul dintre obiectivele PNL: punerea în fruntea țării a unui liberal. Sună simplu, însă este foarte complicat.

joi, 9 iunie 2011

Protest de militar

Preiau un mesaj primit de la colegii mei, militarii. Fără intervenții din partea mea. Aplic doar regula „citește și dă mai departe”.

O poezie-protest, conceputa de un ofiter, circula, tot de la Timisoara, sub forma de viral, pe internet . Textul este dedicat aliantei toxice PDL-UNPR-UDMR, tripleta care si-a propus sa distruga total aceasta tara. Incepem si noi, ca oameni bine informati, sa credem ca indivizii astia sunt tradatori de neam si tara. Versurile, maestre:

Nu-i iertaţi!

o haită de borfaşi, mecanic colorată,
supusă ritualic aceluiaşi consemn,
îndepărtată crud de mamă şi de tată,
ne-aduce existenţa în sapa lor de lemn…

în fruntea ei, dementul, o javră ordinară
care ne-a sechestrat şi dreptul de-a vorbi,
descreieratul care a semănat în Ţară
doar vrajba dintre noi, în dreptul de-a muri…

nu ne-aţi iertat niciunul, ne-aţi pângărit pe toţi,
pe medici şi pe dascăli i-aţi răstignit borând,
adunătură oarbă de venetici şi hoţi...
fugiţi, spre-a nu vă prinde răbdarea explodând…

aţi umilit Ostaşul, tăcut, dar suveran,
artistului i-aţi pus bir până şi pe scenă,
justiţia aţi frânt-o în râvne de maidan,
pe nimeni n-aţi cruţat de jeg şi anatemă…

ne mor copiii arşi, în leagăne de îngeri,
bătrânii tac şi plâng, în rezumate seci,
guvernul ne dictează fatalele constrângeri,
e semn că este vremea cu haita ta să pleci…

pe poliţişti i-aţi dus mai jos de disperare,
pe mame le-aţi distrus în fondul lor suprem,
ai pus guvernul ţării elenei la picioare
şi balele oranj în cale i se-aştern…

din lege aţi făcut cheremul poftei chioare,
iar din legislativ, un jaf şi-o mascaradă,
simţind pe os cuţitul, nimic nu ne mai doare
borfaşi înveşmântaţi în straie de paradă…

ne-aţi asmuţit pe toţi în contra tuturora
spre a vă aduna voi, haita, tot mai strâns,
azi au sosit, istoric, secundele şi ora
să vă-aruncăm din jilţuri, să ne oprim din plâns…

nu bogăţia haitei, nici luxul sau huzurul,
nu desfătarea oarbă-a lichelelor ne doare,
ci aroganţa lor, cinismul şi sperjurul
jucat naţional făr` nicio remuşcare..

nu contrarelativa (!) noastră sărăcie
ne judecă speranţa şi viaţa ne-o apasă,
ci starea ei impusă, de gravă umilire,
pe care-au strecurat-o în fiecare casă…

pe-această-adunătură de hoţi şi de lichele
doar disperarea noastră o va putea opri,
să le-aruncăm cinismul în lanţuri şi zăbrele,
stârpiţi-i fără milă, oriunde-i veţi găsi…

nu îi iertaţi nicicum, revolta socială,
e tot ce ne-a rămas ca şansă de a fi,
lăsaţi blândeţii voastre dreptul la răscoală
şi răsplătiţi borfaşii cu dreptul ... de-a muri. ”