UDMR vrea anticipate. Cu disperare.

Iau de la Adevărul. Kelemen Hunor și ai lui se spală pe mâini de PDL și UNPR, cu care au ronțăit, fiecare pe limba lui, ciolanul puterii și au prăduit resursele naționale și afirmă, cu subiect și predicat că ei, maghiarii , nu mai au treabă cu partidele cu care au prăduit. Până acum. Pentru că de acum încolo nu se pune problema că ar mai putea avea vreo mână în sipetul național cu comori. Comori luate cu japca de statul hrăpăreț de la mine, de la tine, de la ăia.

UDMR are o problemă. Una mare de tot. Chiar uriașă. O problemă care poate cauza la sănătatea șubrezita a construcției lor politice aflată în criză în mediul lor electoral semnificativ datorită faptului că în timp s-au îndepărtat inconștienți de propriul electorat și au jucat periculos pe cartea „familiei politice europene”, coaliția cu PDL și eventualele rezultate pozitive ale guvernărilor portocalii (de două ori picate prin moțiuni de cenzură !) ar fi constituit o mare șansă pentru UDMR de a deveni partid parlamentar și nu doar o uniune de formațiuni politice și asociații civice maghiare care își doresc să trăiască din prăduirea bugetului național. Au ratat. Nu le-a ieșit pasiența iar Băsescu a epuizat așii ascunși în mânecă cu care vrăjea prostimea care îl admira tâmpă atunci când se simțea mare și tare. Acum privirea tâmpă o are Băsescu, individul simte cum îi intră „țeapa” aia mare'n cur, ce o pregătise pentru Năstase, are creierul blocat din lipsă de sânge, alcoolul având alte treburi decât sângele în organism. Băsescu suferă iar UDMR simte cum îi sunt controlate „șuncile” căpătate din pradă. Slăbește. Repede. În HARCOV se anunță alte vedete maghiare care se laudă că sunt mai fercheșe și mai maghiare decât maghiarii de la guvernare. Iar alegătorii UDMR își fac calcule. Simple. UDMR ne-a tăiat salariile, în cârdășie cu PDL și UNPR, la porunca lui Băsescu și după recomandarea lui Isărescu. UDMR ne-a umblat la pensii, pentru că trebuie să se știe că și în maghiarime am  colegi rezerviști, oameni de toată isprava, foarte buni colegi și prieteni apropiați. De gândesc eu așa, musai și ei gândesc la fel, având, cu toții, aceeași educație. UDMR ne-a luat ajutoarele pentru copii și persoanele cu handicap, UDMR ne-a adus coplata și ne-a închis spitalele. UDMR ne-a închis școlile, alea mici și necesare de la sate de au ajuns copiii să umble chiauna pe câmpuri ore întregi la învățătorul care să îi învețe buchiile. Iar toate astea se completează cu zâzania tâmpită indusă între maghiari și români, uitând UDMR de faptul că românii și maghiarii din România au construit familii, au copii unii cu alții și au rude pe fiecare linie de la București la Budapesta.

UDMR vrea anticipate. Vrea să fie salvat de partidele USL, dar și de PDL. Culmea este că și PDL, din aceleași considerente ca UDMR ar trebui să își dorească anticipate. Pentru că se va întâmpla ca mandatul scurt al guvernului Ponta să aibă pe primul plan organizarea alegerilor locale și parlamentare va avea, în mod sigur, și mandatul de a efectua un audit cu ținte precise, în special cu privire la banii bugetului și a destinației lor și nu este exclus ca descoperirile să nu fie urmate de niște invitații pe la DNA unde niște procurori descătușați și dornici de a ieși în evidență vor pune niște întrebări cu țintă precisă și vor găsi, fără ajutorul interceptărilor telefonice (dar nu este exclus să le aibă deja), cauzele care au determinat și condițiile care au favorizat comiterea unor acte și fapte ce își găsesc, lejer, o încadrare juridică sub aspectul infracțiunii în Codul Penal sau în legile speciale cu sancțiuni penale.

UDMR tremură de teama parlamentarelor. Unii lideri mai însemnați au ales să își încerce norocul la locale. De vor lua posturile pentru care concurează, îi interesează mai puțin ce vor face cei care vor da socoteală.

Înclin să cred că și UDMR mai are puțin și se destramă. Este posibil să mă înșel, eu așa simt.

Jos Băsescu !

În Adevărul văd această poză și citesc doar în prezentare că Ștefan Filipaș, cunoscut ca Ștefan pantofarul, care i-a făcut lui Băsescu o pereche de pantofi este acum un protestatar anti-Băsescu. Este unul dintre miile de români care au protestat astfel începând cu ianuarie acest an. Aseară am întrebat pe FB dacă ieșind în stradă sub guvernarea USL vom mai primi bătaie cu bastoanele de la jandarmi. „Lupul” USL își va păstra „năravul” ? Sau va trece la salvarea ordinii și liniștii publice puse în pericol de ciumpalacii, viermii, inculții protestatari. Nu de alta, dar ciuma roșie, Ion (Ilici) Iliescu tocmai ce la reevaluat pe Băsescu și găsește cu cale că ar fi normală a coabitare, cel puțin a PSD - prin Victor Ponta premier -, cu derbedeul de la Cotroceni.

Noi avem o treabă neterminată. Cam tot ce a strigat lumea prin piețele orașelor și orășelelor din România s-a împlinit. Nu a demisionat bețivanul de la Cotroceni, Traian Băsescu. Așa că vom fi luați de neserioși dacă nu continuăm „treaba” până la obținerea rezultatului final.

Traseismul sau trădarea în politică.

Încep să mă satur să tot aud cum vor face și vor drege politicienii pentru a sancționa și astfel a împiedica traseismul politic. De aici la tot felul de explicații și motivații tâmpite nu a fost decât un pas.

Eu înțelegeam sancționarea traseismului când la alegeri ești desemnat de conducerea partidului să fii parlamentar iar alegătorii confirmă sau infirmă dacă tu, partidul „X” sau „Y” ai ales bine. Ca la 6/49. Nimerești „gustul„ alegătorului, ai votul. Dar o astfel de teorie este la limită. O limită constituțională periculoasă. Se încalcă principiul potrivit căruia mandatul nu poate fi imperativ. Atunci când a fost introdus acest principiu în Constituție se vota pe liste. Se considera, în dispreț profund față de alegător, că mandatul îi este dat parlamentarului de către partid. Azi, situația este categoric modificată. Partidele atrag personalitățile locale care pot influența alegătorul să pună ștampila pe sigla partidului. Este evident faptul că pe alegător nu prea îl interesează partidul ci persoana în care își pune încrederea că le va reprezenta interesele în Parlament. Un alt principiu constituțional este acela potrivit căruia fiecare este liber să se asocieze și să facă parte dintr-o organizație. În condițiile ultimelor alegeri, parlamentarii trebuie să reprezinte interesele comunităților care i-a ales. Dacă dau un vot împotriva deciziilor partidelor din care fac parte, există sancțiunea excluderii lor din partid. În foarte multe din cazurile din urmă, așa s-a întâmplat. La grămadă cu cei care întâi au plecat din partid și apoi au votat împotriva lui, cei care au fost excluși din partid pentru vot au fost numiți „traseiști”, „trădători” etc.

Pentru că sunt „N” situații în care un parlamentar alege să își exprime votul într-un fel sau altul, consider că discuțiile pe această temă sunt de un populism grețos.

Nutzi Udrea a tastat în draci împotriva trădătorilor și traseiștilor, uitând iapa blondă de traseiștii Stolojan-Stoica și toată gașca care i-a însoțit la nou formatul PLD, uită individa de periplul ei pe la PSD, apoi PNL și apoi PD. Uită ea de traseismul PD de la social-democrație la popularii europeni. Dar nu-i bai. Nici așa nu are multă minte, am pomenit-o deoarece este mai guralivă ca ceilalți din PDL. A uitat de traseimul UNPR care a asigurat PDL supremația în Parlament. A uitat.

Acum am citit la site-ul Realitatea Tv. perorația lui Kelemen Hunor:

„Consider că migraţia politică trebuie restricţionată sau eliminată cumva din viaţa politică. În caz contrar, credibilitatea clasei politice va fi într-o continuă scădere. (...) Votul cetăţenilor trebuie să se regăsească în structurile Parlamentului şi implicit în deciziile care se iau. (...) Aceste trădări sunt păcătoase, iar actualul sistem electoral, cu care noi nu am fost de acord, a contribuit la adâncirea acestui fenomen. (...) Foarte repede trebuie găsit un medicament la această maladie a clasei politice”.

Or fi plecat de la ei. Ar fi fost motivată această ieșire. Aaaaaa. I-a afectat. I-a scos de la guvernare. Le blochează niște cereri iredentiste care puteau fi realizate dacă nu cădea guvernul „europeanului” Ungureanu. Normal, pe baza șantajului politic. Păi, după umila mea părere, urgent este să scoatem din politică șantajul practicat de UDMR și nu migrația politică. Iar ei, cei din UDMR se declară evoluați, democrați, apărători ai drepturilor și libertăților civile. Aiurea.

Îmi este teamă că partidele politice au adoptat acest ton total aiurea de frică. Le este frică de lipsa lor de performanță. Au găsit cea mai idioată măsură: sancțiunea politică. Însă sancțiunea lor nu se duce doar la politicianul care îi părăsește, se duce la alegătorii din colegiul care au mandatat pe respectivul politician să îi reprezinte.

Consider că singura sancțiune care trebuie să funcționeze în acest caz trebuie să fie doar internă. Excluderea acelui politician din partid îl exclude și din majoritatea parlamentară, dacă face parte din ea sau chiar dacă este la opoziție îl exclude din colectivul care ar putea să îi ia în considerare solicitările pentru alegătorii lui.

Nu, nu sunt de acord nici cu sancționarea primarilor, a consilierilor locali și a președinților de consilii județene. Este un abuz grav de la democrație. Nu voi susține niciodată o sancțiune politică prin lege care ar fi un atac la drepturile și libertățile civile.

PDL în chinurile refacerii

PDL se destramă. A început de la cei pe care îi numim, îndeobște, fruntașii politici ai unui partid: lideri la nivel central, parlamentari, președinți de consilii județene, consilieri, primari. Susținătorii PDL urmează, îi însoțesc pe cei de care se simt legați pe plan local. Destrămarea va continua până la un punct. Se speculează că vor ajunge pe la 7-9%, acolo de unde au plecat în aventura pentru cucerirea puterii. Da, dar acele zecimale cu o cifră aveau în spate pe unii dintre cei care au plecat acum. Apoi, venirile în PD de la liberali au adus, într-o primă fază, un plus de peste 10%, plus care s-a micșorat în timp fără a se  fi epuizat complet. Flutur sau Pinalti, ca să dau doar aceste exemple încă mai există în PDL și au intenția de a ocupa mai mult spațiu în partid. În timp, vechilor pediști li s-au alăturat oportuniștii de toată mâna, parte dintre ei fiind și azi de partea PDL pentru că au mirosit că în PDL se vor produce severe modificări în structura puterii și că au astfel oportunitatea să urce mai sus, pe baza principiului „fidelității portocalii”.

PDL a trecut, „statutar”, la măsuri extreme. Vasile Blaga, cel care nu are o funcție oficială în partid a primit sarcina politică de a coordona campania PDL pentru alegerile locale. Normal, Blaga și-a ales și continuă să își aleagă oamenii pe care îi agrează. Este modul lui de a lucra, el are nevoie de oameni care să îi arate, schematic, în domenii pe care nu le stăpânește, care este situația reală pentru a lua decizia ce se cuvine. Dacă înainte de moțiunea de cenzură care a dat „șterge” guvernării băsesciano-portocalii, Blaga era forțat să țină în grupul de conducere a campaniei oameni agreați de Elena Udrea, Falcă, Flutur etc., acum el va forța nota și îi va îndepărta. Vasile Blaga are nevoie de oameni inteligenți și dispuși la un efort susținut pentru îndeplinirea unor obiective cu minim de resurse și maxim de efort, într-u timp dat. Conducătorul Blaga nu suportă altfel de comportamente acolo unde el lucrează și are puterea. Așa că Blaga va apăsa butonul „șterge” oamenilor trimiși de habarniștii băsescieni în curtea lui pentru a-i aminti că trebuie să țină cont și de interesele lor atunci când se întrevede la orizont un ciubuc, o sinecură, ceva pecuniar, acolo.

Da, Blaga va conduce campania electorală pentru locale însă eu bag seama că rolul lui este mai profund. Una din atribuțiile șefului de campanie este aceea de a coordona organizarea alegerilor pe plan local. Organizare. Cuvântul magic. Păi, aici, Blaga va face tot ceea ce este posibil pentru ca odată cu organizarea alegerilor, cu oamenii care au mai rămas, cu cei care doresc să se mai implice, să se facă, din mers o reorganizare și o stabilizare a acelorași organizații. De fapt, dacă stau eu și mă gândesc mai bine, sub umbrela coordonării alegerilor locale, Blaga a fost mandatat de cei care îi doresc pe Boc și gașca lui eliminați de la putere să reorganizeze partidul și să creeze condițiile pentru ținerea, la o dată stabilită după alegeri, congresului lor care să dea încredere portocalezilor că pierderile lui Băsescu-Boc-Udrea pot fi trimise în istorie și că noua conducere, posibil cu Blaga în frunte, va reface puterea politică și gloria PD-ului anterior venirii în partid a veneticilor de la PNL.

Scriam zilele trecute că esența zilei moțiunii de cenzură o constituie destrămarea unei puteri. O destrămare care nu doar a desfăcut o coaliție la guvernare, a acționat și asupra suportului uman în interiorul fiecărui partid în parte. Sunt sigur că ce se întâmplă în PDL se întâmplă și în UDMR și în UNPR. Declarațiile ulterioare ale celor din UDMR sunt false. Da, este posibil ca un grup restrâns dintre udemeriști să susțină cele declarate de liderii formațiunii însă sunt la fel de sigur că masa lor de alegători îi reneagă acum. De aceea eu cred că UDMR va juca rolul formațiunii maghiare care se sacrifică pentru interesele maghiarimii și va coabita în opoziție fiind, cu puterea. Adică va mai încerca să pupe'n cur, să lingă niște mâini, să șteargă niște scame de pe sacoul vreunui lider politic din USL pentru a da impresia alegătorilor lor că au înțeles să își ducă crucea. UNPR știe că este pe moarte. Politică. Generalul peste ismenele soldaților, Gabriel Oprea face sluj, grețos, conducerii PSD. Intuiesc că unii uneperiști au afirmat clar în cavoul în care își țin ședințele că vor vota alături de PSD. Oprea a exprimat altfel sprijinul față de Ponta și PSD ca să nu cadă de fraier. Mai are puțin și aterizează și va purta pe frunte banderola „prostul național șef”. Ceilalți uneperei vor fi doar „prostul național” sau „prost național onorific”, potrivit organigramei UNPR.

Mă interesează PDL, măcar pentru perioada 2012-2016, perioada guvernării USL. Este nevoie de el pentru că USL are nevoie de opoziție. Normal că până la alegerile din toamnă când vom vedea din ce va fi compusă opoziția, acum este și nu prea este nevoie de o opoziție consistentă, suntem în perioada în care PDL trebuie să dea socoteală, trebuie ajutat să devină cât mai mic cu putință, dacă se poate să ajungă la valoarea lui reală, portocaliu pur, fără verziturile putregaiului lui Udrea sau căcăniul lui Flutur. Îi urez succes lui Blaga, în mod sincer, pentru că mai târziu, atunci când vom reveni la normalitate, de va mai intra PD în Parlament, PNL să poată face o alianță pentru guvernare cu un partid care, măcar declarativ, este de dreapta. Atunci vor fi lupte grele cu un PSD foarte puternic. Din moment ce alegătorul român este de stânga este normal ca PSD să aibă mai multe șanse de cucerire a puterii. Dar, de va crește nivelul de trai, de va crește conștiința românilor că au un patrimoniu pe care doresc să îl apere, atunci sunt șanse ca o creștere a clasei de mijloc să ducă și la o creștere a ponderii PNL în opțiunea electoratului. PNL fiind singura forță politică de dreapta semnificativă pe dreapta eșicherului politic. Da, vor mai fi încercări de forma enclave de dreapta dar acelea vor fi sectele religioase. Nu le poți interzice, însă bunul simț te obligă să le ei în considerare.

Moțiunea a trecut. Băsescu se aruncă'n cap.

Moțiunea a trecut. Cu puține voturi față de strictul necesar însă suficiente pentru destrămarea unei coaliții de guvernare și a unei dominații portocalii agresive și cretine. Din imaginea luată de la Evenimentul Zilei se vede un Băsescu râzând. Am luat imaginea de la EvZ pentru că indivizii au pus o legendă care nu reflectă adevărul : „dacă va fi investit în fruntea guvernului, Victor Ponta va trebui să coabiteze cu Traian Băsescu”. Ca să vezi Marghioalo ! Au băieții ăștia un umor negru de cea mai bună calitate.

Moțiunea a avut de toate. Un discurs în limbă de lemn a lui Ungureanu, lung și acuzator la dresa foștilor premieri ai PSD și PNL, cu motivări cretine a gafelor proprii, normal tot sub forma acuzelor de tip stalinist, cu atacuri imunde la adresa democrației. Slab. Foarte slab. Idiot chiar.

Un discurs aplicat al lui Victor Ponta, un discurs de premier al unui guvern din umbră, discurs care a completat moțiunea și explicat cumva necesitatea depunerii ei. Un discurs politic excelent al lui Crin Antonescu, care se încheia, invariabil, după fiecare constatare concretă a unor derapaje ale guvernării Ungureanu, cu concluzia „și pentru asta trebuie să plecați”. Mie îmi suna, de cele mai multe ori, ca discursul sever al unui profesor care face evaluarea unor lucrări prezentate de student (consider că Ungureanu era la studii superioare despre guvernare) care se încheia, pentru fiecare lucrare, cu sentința: și pentru asta ai nota 4. Votul în favoarea moțiunii a confirmat nota proastă primită de Ungureanu la cursul scurt, despre guvernare, făcut cu Traian Băsescu. De la un „profesor” habarnist un student nu poate lua decât un „habarnam” plin.

În sala Parlamentului s-au întâmplat multe. Pedeleprele au folosit până în ultima clipă „strategia dosarelor” pentru a-și lămuri „ostașii” să nu dezerteze. Madam Plăcintă a fost una dintre victimele excesiv prezentate în media. S-a scris, se va scrie, s-a comentat la Tv și se va mai comenta despre lacrimile madamei Plăcintă asuprită de altă madamă, Elena Udrea și despre „vitejia” madamei Plăcintă care a anunțat că votează moțiunea însă până la urmă, din cauză de pântecăraie politică acută, a lipsit de la vot. Nici o problemă. Până aici. Problema se naște atunci când madama Plăcintă se va afilia unui partid politic aflat la putere. Presa spune de PNL, în alte locuri se spune de PSD. Sincer, indiferent unde va ajunge, cred că nu se va constata o creștere a nivelului de inteligență a respectivului partid.

Așa numita „trădare” a minorităților se consideră a fi cauza căderii guvernului Ungureanu. Așa consideră Boc cel mic și prostovan, așa guiță toată floarea hanaliștilor portocalii, așa spun o parte dintre presari. Or fi dat și cei de la minorități niște voturi favorabile moțiunii, iar celor care au luat decizia să voteze după interesul minoritarilor pe care îi reprezintă se cuvine a li se recunoaște contribuția. Însă esența celor întâmplate ieri în Parlament nu este această „trădare”. Esența este descompunerea unei puteri. A puterii portocalii. Pentru că imediat după aflarea rezultatului, Boc a anunțat că s-a destrămat coaliția care a susținut puterea portocalie, maghiarii din UDMR au anunțat că vor sprijini viitorul Guvern dacă acesta nu se va atinge de „cuceririle lor politice” iar maimuța aia în uniformă de general, Gabriel Oprea a constatat imediat că UNPR-ul lui este frate cu PSD iar el este prieten cu Victor Ponta. Grupul minorităților naționale a trecut, tradițional, cu cățel și purcel de partea viitorului guvern Ponta. Într-o clipă, tot ce a construit Băsescu prin trădare și minciună s-a destrămat.

Traian Băsescu sigur a înțeles că i-a murit scroafa în coteț. Obligat de Constituție a chemat partidele parlamentare la Cotroceni. Nu a avut timpul necesar pentru a mai pune de o mânărie așa că l-a desemnat pe Ponta candidat la funcția de premier. Are însă timp până la votul de investitură în Parlament să încerce reconstituirea urgentă a unei coaliții, măcar între PDL și UDMR și niscai trădători de pe la UNPR pentru a nu permite USL să construiască o majoritate solidă. Are mare nevoie de o astfel de acțiune pentru că la PNL încă se clocește o suspendare în Parlament în vederea demiterii. Iar PSD nu îi convine acum o stricare a relațiilor cu PNL. Este evident că Victor Ponta și cei care îl susțin în PSD au mai multă minte ca radicalii PSD care ar dori ca azi, dacă nu ieri, PSD să se despartă de PNL pentru a acapara, prin achiziții toată puterea.

Aici, pe ideea improbabilă, acum, a despărțirii USL, pot fi mai multe variante. PD-ul lui Blaga (posibil) curățat de oportuniștii fosti liberali ar fi agreați într-o alianță de către PNL la care, mintenaș, ar veni UDMR, formând, ad-hoc, o nouă majoritate parlamentară. Totuși, având în vedere că PSD are anumite relații cu Băsescu, are încă posibilitatea să facă, dacă mai deține Băsescu controlul la PD, o alianță cu PD la care ar veni haita UNPR. Există între PNL și PSD o evidentă separare cu privire la Traian Băsescu și soarta lui. PNL îl vrea la gunoi, Ponta și ai lui cred că se poate realiza o coabitare „pentru stabilitatea politică a țării”. Spun că este improbabilă deoarece actualele conduceri ale PNL și PSD au obiective complementare. PSD ajută PNL să ajungă formațiunea politică de dreapta dominantă pe scena politică iar PNL să îi aducă la guvernare pe cei din PSD după anii de foamete de până acum. Din declarațiile pesediștilor se evidențiază, de multe ori, o oarecare ostilitate față de PNL și mai ales față de guvernarea Tăriceanu care a stricat aranjamentele pesediste imediat după ce alianța DA a preluat puterea. În fine, se pot coace tot felul de scenarii. Nu trebuie excluse însă nici nu trebuie umblat cu ele în vârf de băț în permanență. De fapt, pesediștii care au apărut pe la televiziuni după succesul moțiunii au evidențiat discursul lui Ponta și au considerat „bun” discursul lui Antonescu. Era o discrepanță evidentă între exprimările lor și ale celorlalți convivi care vedeau în discursul lui Antonescu cel mai bun discurs politic din ultimii ani.

Esența zilei de ieri este destrămarea unei puteri. O destrămare care poate avea, dacă se exploatează la maxim, consecințe extraordinare pentru toate partidele din USL. O mare parte dintre pedeliștii „plimbăreți” s-au dus la PSD. Normal, spun eu, PSD fiind de fapt matca loc, a celor din PD. O parte, mai puțini, vin la PNL. Oamenii au fost de dreapta, s-au exprimat ca politicieni de dreapta, au acceptat că dreapta nu este Traian Băsescu (ar fi și culmea), nu este nici în PDL - lup care și-a schimbat părul -, nu va fi nici în grupuscurile băsesciene construite în speranța lui Băsescu că forma majoritatea de dreapta în România în jurul numelui lui în continuarea, într-un fel, a partidelor istorice românești: PNL și PNȚ. De aceea PNȚ Pavelescu a fost înregimentat în PDL. Să îi aducă istoria antebelică și blazonul. Odată cu ștampila, normal.

Publicațiile băsesciene și nu numai dezbat, furios, declarațiile anterioare ale lui Băsescu și Ponta. Nu le mai enumăr și enunț aici, fac doar precizarea că deși Băsescu iese în evidență cu o declarație care îl face de băcănie prin desemnarea lui Ponta, acesta din urmă a făcut o declarație care, după desemnare, nu îl acuză. Ponta a spus că nu va fi vreodată „premierul lui Băsescu, așa ca Boc și Ungureanu”. Foarte corect. El va fi premierul USL, din acest moment jucătorul Băsescu luând repaus. Forța parlamentară deja declarată a guvernului Ponta fiind mai puternică decât puterea „constituțională” clamată de Băsescu. Prin desemnarea lui Ponta, Băsescu și-a dat singur cu parul în cap. Este subiect de bășcălie jurnalistică și populară, mitul invincibilității lui s-a făcut praf, toată lumea îi vede, acum, goliciunea. Căderea lui Băsescu va fi la suspendare. Nu cred că Ponta i-a promis, așa cum sugerează niște „hanaliști” pe la Tv sau în ziare, stabilitatea până la terminarea mandatului. Nu cred că PNL ar fi de acord cu așa ceva. Nu de alta, dar și în PNL se manifestă, din acest moment, o anume febrilitate pentru a grăbi cumva lucrurile. Anumite lucruri. Așa că, eu, în mintea mea, trag concluzia că următoarea mare acțiune politică va fi suspendarea lui Băsescu.

Chiar de voi trata, probabil altă dată, o spun acum: nu sunt de acord cu o lege care să sancționeze „traseiștii”  politici. Partidele au posibilitatea să dea un răspuns concret celor care, din oportunism, schimbă taberele politice. Ar fi o idioțenie de cartea recordurilor să faci o lege prin care să îi sancționezi pe traseiști cu pierderea locurilor în Parlament. Dar dacă alegătorii lor nu sunt de acord ca aceștia să mai rămână în partidul pentru care au candidat ? Nu cumva o astfel de sancțiune asupra mandatarului sancționează mandanții ? Ba da. Iar eu nu sunt de acord cu o astfel de măgărie. Mai mult, consider că și celelalte prevederi legale care sancționează primarii sau consilierii locali sunt abuzive. Ar trebui desființate.

Moțiunea ia mințile unora

Moțiunea asta începe să ia mințile unora și altora. Frământărilor interne ale partidelor li se adaugă această moțiune care poate avea un final fericit. Căderea guvernului Ungureanu. Ar fi un final imediat, cu impact social mare, cu încărcătură emoțională mare - unii se vor simți răzbunați -, cu noi probleme pentru câștigători dar și pentru susținătorii lor. Ce se va face în continuare ? Culmea, acest viitor incert până la numărarea voturilor le ia mințile unora. Au început „războaiele” între „câștigători”, dar și între „perdanți”, se folosește cu nerușinare mita electorală, se fac mici alianțe locale ciudate (PNL sau PSD cu PDL ?!) . Presa susține cu disperare conflictele, închipuite sau nu, din taberele politice aflate în câmpul de bătălie. Ungurii, interesați ca moțiunea să pice (au onoare de aliați în disprețul rezultatelor profund antisociale și antieconomice ale muncii lor pe timpul guvernărilor băsesciene) s-au dat la o parte, spun ei, vin la Parlament dar nu votează. Adică susțin PDL-ul fără a folosi metoda „confiscării” parlamentarilor (de fapt este o confiscare mascată).

Mai este puțin până la ora 9.00 când începe votul. Pe ultima sută de metri se negociază, crunt, se fac presiuni, se amenință (probabil), se vinde pielea ursului din pădure în timp ce acesta este încă viu și în putere. Unii politicieni ai puterii și opoziției vântură la presă „arme” sofisticate aflate încă în proiect sau doar în mintea lor bolnavă. Paranormalul ia locul normalului. Un delir.

Aștept, normal, la calculator, cu o televiziune de pe net „în viață” rezultatele. Dacă au voturile anunțate, de unii și de alții, opoziția va trece moțiunea. De nu, nu. problema este ca acțiunea cu moțiunea să fie exploatată ca o victorie chiar dacă nu va trece. Este evident că acțiunea „moțiunea de cenzură” a produs fracturi serioase PDL și coaliției la guvernare. Sper ca partidele din USL să aibă pregătită și o acțiune politică consistentă în caz că moțiunea nu trece. Destrămarea PDL se poate realiza prin aceste acțiuni concrete. Scopul, totuși, până la urmă, este cucerirea puterii parlamentare semnificative pentru ca PDL să nu mai reprezinte o formațiune politică puternică. După aceea, rezultatele votului de la locale poate fi „alterat” prin pierderea de către PDL a câștigătorilor din iunie, cu măsura extremă de organizare, pentru defectori, a unor noi alegeri locale în care aceștia să câștige sub sigla partidului în care defectează.

Autovictimizarea portocalie.

Vai, astăzi sunt băiat de treabă. Sau ... relativ de treabă. Mai bine așa. Îi promovez pe pedeleii trecuți la strategia autovictimizării. Ieri Roberta Anastase aiurea în declarații de presă, iar azi citesc în „Excrementul Zilei”, iar de aici în „Hydepark”, ultima creație publică a compilatorului Tismăneanu care se lamentează la fel ca Roberta de discriminare. Nu, acest articol nu este o compilație, este o creație personală, nu ca raportul devenit celebru de condamnare a comunismului care a rămas, pentru autor, se pare, opera lui civică cea mai îndrăzneață. Să îți pui tatăl la zid și să apeși pe trăgaci doar pentru a da capital politic unui aventurier bețivan este mare lucru.

Intitulat „Retorica urii și sindromul PSM” are scopul să ne ducă, pe cei care am trăit istoria acestor momente în coșmarul primilor ani de viață ai socialismului „biruitor” la orașe și sate iar pe cei mai tineri să îi ducă în haos. Este nemernică încercarea. De la asasinatele politice denunțate de Roberta Anastase la discriminările denunțate de Tismăneanu, înclusiv ideea că viitorii conducători politici din USL ar putea ajunge să ardă în piața publică mărețele capodopere ale așa-zișilor „intelectuali ai lui Băsescu”, totul este spus cu disperarea cărturarului neînțeles însă dornic de o remunerație pentru că există pur și simplu. Parcă pentru a apăra o enclavă ce dă să se spargă, în viitorul apropiat, Tismăneanu îi înșiră pe cei care fac parte din găștile băsesciene. Nume sonore, auto-promovate prin intermediul Humanitas sau al publicațiilor plătite din bani publici după ce diferitele guverne perindate pe la Palatul Victoria s-au lăsat păcălite de cântecul de sirenă al câte unui așa-zis intelectual sinecurist și au dat hotărâri de guvern prin care le-au ridicat la rangul de instituții de utilitate publică. Îi înșiră ca pe ață pentru ca ei să priceapă, de au cumva gânduri ascunse, că sunt în aceeași barcă și că trebuie să se salveze împreună. Cumva îl înțeleg. Andrei Pleșu este maestru în devieri, Patapievici ar cam face niște mătănii pe la biserică și s-ar spovedi conștiincios cu posturile TV alături de fusta popii etc.

Să înțeleg că presa băsistă, aceste bordeluri cu jurnaliști, se va umple de autovictimizări ?

Salvați onoarea pierdută a lui MRU !

Mi-am băgat nasul pe la Adevărul de azi. Presa „bubuie” de informații care mai de care. Lupanarele politice băsesciene luptă cu înfrigurare pentru onoarea neonorantei parlamentare Roberta Anastase, femeia promovată în politică și în funcții înalte de Traian Băsescu, după cum declară acesta, împreună cu Elena Udrea, Sulfina Barbu, fiiesa Elena Băsescu, Boagiu, Țurcanu ... hoața națională care a distrus parlamentarismul în Camera Deputaților pentru ca Băsescu să își realizeze obiectivele politice. Bine, acum și hoției i s-a dat aură politică. Presa de opoziție o face însă praf. Declarațiile de ieri ale Robertei au făcut deliciul emisiunii de aseară a lui Mircea Badea, au fost „analizate” la sânge în alte emisiuni, fiecare cu concluziile rezultate potrivit fișei postului moderatorilor desemnați.

În Adevărul însă, Mircea Vasilescu (cel din imagine), redactor-șef la „Dilema Veche” (devenit de ceva ani bordel băsist), lucrează pentru salvarea onoarei lui MRU. O face inteligent însă îi scăpară pe „gură” și porumbeii disprețului față de cei pe care îi „critică”.

„MRU e totuşi din altă clasă. Dacă e tobă de carte, nu e cazul să fie luat la mişto de orice semidoct (căci până şi ştiinţa de carte i se impută!). Dacă nu se „dă în stambă" şi nu e „popular", dacă nu se trage de brăcinari cu toată lumea, ci păstrează o anumită etichetă, nu înseamnă că e „arogant". Dacă zâmbeşte discret şi politicos în împrejurări în care alţii hăhăie abundent, nu se cheamă că are „un surâs timorat".

Curios, ca orice semidoct, caut să văd cine este Vasilescu ăsta. Recunosc că nu m-a chinuit curiozitatea să cunosc numele și operea scriitorilor post-decembriști, a redactorilor șefi de ziare și a filosofilor de toată mâna care populează tot felul de organizații apărute ca ciupercile după ploaie. Am alte priorități și este corect să fiu făcut de un doct, așa cum bănuiesc că este și se consideră Vasilescu, semidoct. Fiecare cu „doctul” lui. Al meu, din punctul lui de vedere, este pe jumătate, al lui, din punctul meu de vedere, nu există. Pentru că specializarea mea nu este la îndemâna lui, nici chiar de ar citi, începând de acum și până la sfârșitul vieții, doctrina aferentă. Nu mai are timpul fizic să împace teoria cu practica. A, este posibil să devină „mare specialist” dacă, în interesul PDL, este numit ministru de interne. Ar fi totuși ceva mai mult decât Igaș.

Văd că individul este băgat până la gât, cel puțin, în fundația lui Soros în România. Cu un CV pe cinste, Vasilescu își permite să se uite de sus inclusiv la postacii internetului care, probabil, sunt cei care formează grosul „clasei semidocților”. Iar dacă a devenit pentru 2 ani șeful fundației, am convingerea că între el și Ungureanu via Băsescu sunt oarece legături. Iar cuvântul „Soros” îmi aduce în minte și pe sinistra Monica Macovei bașca gașca de „intelectuali” și jurnaliști hămesiți la sinecurile statului băsescian.

„Adevărul” este în prima linie a luptei pentru promovarea lui MRU, a „liberalului” MRU. Îmi amintesc că Dinu Patriciu ne spunea, nouă, bloggerilor liberali, că face din „Adevărul” un ziar eminamente liberal. Ei bine, încep să mă lămuresc. Din ce citesc la Cartianu și alții concluzionez că este un ziar pentru „liberalii” lui Băsescu. Iar MRU este omul lui Băsescu. Iar „Adevărul” lucrează și promovează jumătățile de adevăr.

Poți fi pervers când citești ?

Întărâtat de unii de pe facebook am fost în vizită înternaută la Cațavencu. Nu prea mai merg eu pe acolo, în mod curent, însă îi am în atenție ... poate-poate se vor face de treabă.

Am citit articolul lui Doru Bușcu. „Unde se duc Lupea și Pora când se duc ?”.

Hai că este interesant, îmi spun eu în barbă. Îl știam pe Doru Bușcu de negru în cerul gurii așa că am fost curios să văd ce are el cu Pora și Lupea. Pe cele două le mai văd, ocazional, debitând tâmpenii, cu emfază pe la stațiile Tv băsiste. Recunosc că după câteva clipe de dezgust butonez aiurea, nu de alta, dar nu îmi doresc nopți agitate în care hidoasele matracuci să fie personajele principale. Am citit. Cuvânt cu cuvât, atent, cu un zâmbet mulțumit în colțul gurii. În minte, ca la un semnal, perversul din mine a luat la numărat, odată cu Bușcu, toată „flota” cea vestită din media băsesciană. La cât i-am boscorodit eu, la câte „urări” de bine le-am dorit eu, am avut o plăcere perversă constatând că și alții „îi apreciază” cum se cuvine pe pupincuriștii și pupincuristele băsesciene de la numitele bordeluri media.

Chiar, azi când din barca PDL se cară lumea într-o veselie, după cum constată și Cristian Teodorescu, tot la Cațavencu, ce vor face pupincuriștii  băsescieni de ambele sexe aciuați peste tot unde banul public poate ajunge pentru a recompensa lingăii ? Bușcu spune că „tehnica” jurnalistică în materie se bazează pe mijloacele moderne: telefonul lui Ponta sau Crin, ba chiar și al altora din cei care vor ajunge la putere, sms-uri către foștii colegi din breaslă care au rămas la media anti-băsistă. Și, îmi place la nebunie finalul, vor garanta, probabil, că după ce au mâncat căcatul băsescian vor mânca, ca un fel de mea culpă, căcatul învingătorilor: „Acum, ca şi Puterea, jurnaliştii Puterii sînt în căutare de job. Un loc călduţ, în presa de opoziţie, unde să poată mînca mîine, în libertate, un căcat”.

Ce mai, sunt pervers. Imaginația lui Bușcu are la origine ceva polițe de plătit unora sau altora din presa aservită lui Băsescu. Acum sunt alături de el. Unde vor merge hahalerele băsiste mâine ? Ce cururi vor pupa ? Sigur, cei de dreapta își fac curaj în speranța că un cur „pardonabil” ar fi acela al lui Ungureanu, cel liberal din născare, dar au ceva probleme. Liberalii nu îl vor. Ar mai fi niște găști nășite de Băsescu, noi republici sau noi drepte, dar nu sunt siguri că vor ajunge la putere. Poate în mileniu următor. Cei de stânga, adică cei care însoțesc pe pedeliștii care se înscriu în PSD, vor merge pe mai departe, probabil, cu aceștia, dar deși vor avea nod în gât când vor vorbi de Iliescu sau Năstase, nu vor ezita să îi dea pantalonii jos lui Ponta să îi arate ce tânăr și plăcut este noul lider social-democrat.

Constat că sunt pervers și că îmi place. Mai ales când este vorba despre Băsescu, PDL și pupincuriștii lor.

Traseismul, moțiunea, speranța, deziluzia, deșertăciunea ...

Moțiunea de cenzură ocupă prima pagină a ziarelor. Nu, nu este singurul subiect al dezbaterilor. Finalul de mandat băsesciano-boc-udristo-ungurenesc dă cu minus. Mult minus. Înfiorător de mult minus. Despre unele minusuri presa scrie în draci. O parte a presei. Negativ. Altă parte a presei le vede cu plus. Totul este la extreme. Acolo unde este negru deplin, Boc și slugoii băsiști din presă văd albul imaculat. Ici colo câte un pupinbăsist sinecurist din presă declară, pe propria răspundere, că nu a fost „bine aplicat” principiul „X”. Că niște habarniști au dat cu „muci'n fasole” întinând nobilele idealuri ale băsismului luminos la orașe și sate.

Ieri Boc, la TVR Internațional, guița așa cum nu mai el știe să guițe, că măsurile luate de el și guvernul lui în 2010 au dus România pe calea progresului și prosperității. Că Europa nu are ce model să ne dea pentru dezvoltare, dimpotrivă, perversa europă preia azi măsurile „dure” luate de România în 2010 pentru ași face curățenie financiară în propria ogradă. Acum, să fiu serios, nu cred că dobi-Boc-ul are aici ceva din mintea lui. Pentru că din practica ultimilor ani nu a dat dovadă că ar avea ceva în minte.  A încheiat cu asigurarea că moțiunea nu va trece pentru că USL nu are cum să adune numărul de voturi necesare, timpul fiind prea scurt iar oamenii care constituie fibra reală a partidului băsescian PDL vor da o cumplită lovitură adversarilor poltici și vor câștiga și alegerile locale, nu mai vorbim despre cele parlamentare. Na poznă. Nu și-a schimbat refrenul politic. Cine i-a dat poezia lozincară nu îl are prea mult la inimă. Din penibil a devenit jenibil. Bașca faptul că la întrebarea câți parlamentari mai are PDL nu a știut să răspundă. „Suficienți” nu este un răspuns inteligent. Sau o fi ? Are un secret, ceva, acolo ?

Moțiunea a devenit un motiv și un termen limită pentru niște treceri mediatizate de la PDL la USL. Marele partid de dreapta PDL pierde o parte din fruntașii politici tocmai în tabăra social-democratică. Sunt persoane care au luat parte la deciziile „de dreapta” ale PDL, decizii cu care PDL se laudă, peste laudele aplicate de aplaudacii pupinbăsiști din presă și din diferitele conclavuri oengiste. Decizi declarate de portocalii băsescieni de dreapta însă devoalate de cunoscători ca fiind neocomuniste, nici măcar de stânga. Adică totalitariste. Adică din categoria „așa vrea mușchii mei”. Nu, nu mușchii lui Boc sau ai PDL, mai degrabă mușchii lui Băsescu, consiliat de niște aventurieri cu școli înalte, prin cele străinătățuri, capabili să recite, pe de rost, texte întregi ale unor indivizi promovați ca minți luminate ale economiei mondiale ... Și da, o parte din „mușchii prezidențiali” au fost „detașați” la Nutzi moartea constituției, care a avut rolul de control și îndrumare în guvernările de tristă amintire Boc fără număr. Unii, se pare mai mulți, au venit la PNL sau au declarat că PNL este partidul în care vor ei să formeze dreapta românească, solidari fiind ei cu Sorin Frunzăverde, cel mai important lider PDL care a părăsit corabia portocalie până acum. Și ei au girat, cu semnătura sau cu votul în Parlament măsurile zise de dreapta ale dementului de la Cotroceni.

Termenul limită dat de USL portocalezilor a grăbit defluirea. Bine, nici unul dintre ei nu vorbește despre supraviețuirea lui politică și bucățica de ciolan la care speră sau pentru care a negociat. Nu ar fi elegant așa ceva. Ce ar spune alegătorul luat de prostul satului ? Așa că unii dau cu barda în modul de funcționare a propriului partid, dictatorial (de parcă la partidele USL nu s-ar practica așa ceva !), alții critică măsurile guvernului Ungureanu, de parcă măsurile astea nu vin din urmă, nu vin de la „votul” în organele de conducere ale PDL pentru satisfacerea cererilor amenințător formulate de derbedeul cotrocenist, alții îl urmează pe Frnzăverde, pur și simplu. Se folosește noțiunea de traseism. Eu nu sunt de acord. Pentru unii da, au deja un traseu, fiind când la PNL, când la PSD, când la PDL, când la ... care o mai fi, după care reiau traseul funcție de cum se cucerește puterea. Se mai folosește noțiunea de trădători. Iar nu sunt de acord. Aici este mai bine să îl aduc în față pe CTP care sintetizează mai bine ca mine situația, în ziarul Gândul. Eu adaug faptul, în completare, că de pleacă portocalii din PDL pentru un interes național, ei bine nu se mai pune problema trădării. Totuși, dacă îmi amintesc eu bine, la începuturile guvernării Băsescu-Boc când erau dați afară pe capete din administrația publică toți cei care au ocupat funcțiile pe timpul altor guvernări, acțiune care s-a lăsat cu enorm de multe procese câștigate de funcționarii care au existat în acele instituții de pe timpul CDR, „Boc cel viteaz” a introdus, inclusiv prin act normativ, principiul fidelității față partidul aflat la putere. Acest „principiu” aplicat prin părăsirea corăbiei de către pedeliștii „trădători”, pentru a fi fideli partidelor care vor ajunge la putere, exclude, consider eu, posibilitatea ca aceștia să mai fie considerați trădători. Sau, nu cumva, Boc și ai lui din PDL au memoria serios afectată de grijile cotidiene ?

Moțiunea și traseismul au născut speranța în căderea monstruoasei coaliții pro-băsesciene. Sunt semnale că lumea speră. O speranță disperată că în curând călăii României vor fi alungați de la putere și vor plăti pentru crimele săvârșite. Îi spun speranță disperată pentru că s-a ajuns la manifestări ale acesteia în forme care pur și simplu o neagă, dacă pot spune așa. Sunt persoane care pe lângă un sincer „nu cred”, caută nod în papură la orice. La defectările din PDL și trecerea defectorilor în USL, la timpul în care aceste defectări au loc, la calitatea celor care defectează, la măsurile interne luate de PNL, PSD sau PC pentru a se organiza în vederea bătăliilor electorale etc. În fapt, eu cred că nivelul de așteptare este atât de mare încât și de va trece moțiunea vor exista indivizi care să nu o mai recunoască. Cârcotași, ce mai. Așa sunt românii.

Citind eu pe ici-colo puncte de vedere cu privire la evenimentele din aceste zile, în limita permisă de mijloacele pe care le am la dispoziție, trag concluzia că nu avem educația necesară pentru a purta o bătălie, pentru a duce o luptă. În locul unei rațiuni benefice unei astfel de acțiuni speciale, mulți dintre cunoscuții mei pun prea mult din suflet, simpatia pentru unul sau altul dintre actorii politici angrenați mai mult sau mai puțin în lupta publică. Nu există luptă fără victime. O formulă simplă a victoriei într-o bătălie spune că cei care au mai puține pierderi ocupă câmpul de luptă și au astfel victoria. Pentru că orice luptă are ca scop ocuparea unui spațiu, în lupta politică spațiul este scena politică și apropierea puterii administrative. Puterea administrativă în orice spațiu politic este recompensa supremă. Fie ea la o primărie, la un consiliu local, la Parlament sau la Guvern. Unii dintre participanți vor cade în luptă, alții vor beneficia de roadele finale. Îi putem plânge pe cei căzuți însă nu se cuvine a da cu pietre în învingători. Părerea mea.

Am vorbit și despre un anume final însă azi suntem abia în faza pregătirii luptei. Declarația de război a fost dată și citită potrivit legii în Parlament, oștile se dispun în teren după cum au dictat strategii, ostașii puterii se uită cu jind la viitor, în speranța unora că nu va fi așa de negru. Practic, oastea portocalie este, deja, deziluzionată. Erau pe cai mari iar azi nu mai au nici mârțoage. Dezertarea de pe câmpul de luptă ar fi ea benefică însă „dușmanul” ia doar politicieni cu „dosar de cadre sănătos”. Mulți dintre luptătorii portocalii sunt de strânsură, sunt bătăuși de cartier, de bodegă iar acum, când ofițerii partidului au plecat deja la alții sau s-au pensionat (plecări în funcții publice mai comode, inclusiv financiar), sunt aruncați în luptă ca ofițeri fără a pricepe ce sunt ofițerii și ce pot face aceștia. Dar nu trebuie să ne mire. Boc și gașca lui portocalie au pus în funcții de demnitate publică tot felul de parveniți, foști ospătari, barmani, soliști vocali de manele, tâmplari, tinichigii, comercianți de tarabă etc. Păi, din moment ce au făcut politică de cadre ca pe timpul comunismului, după ce au făcut administrație ca pe timpul comunismului, vor duce și lupta la fel cum au dus-o comuniștii. Brutal (deja ies la iveală mânăriile - la București sunt peste 400 mii de votanți în „evidențe” peste populația stabilă a orașului ?!), la întâmplare și cu gând de dezertare.

Culmea este că eu dau tuturor posibilitatea să aibă propria părere. Așa consider eu că trebuie să mă comport. Voi aprecia pe cei care se vor apropia de modul meu de a gândi, voi constata că alții au altă părere, posibil să intru în unele dispute, funcție de starea în care mă aflu însă voi respecta, că îmi place sau nu, părerea tuturora.

Are gura aurită ?

La Agerpres, știre: Vicepreşedintele democrat-liberal Elena Udrea susţine că parlamentarii Puterii care vor să opteze pentru PSD sau PNL mai au doar trei zile să facă acest lucru, după aceea "nu vor mai găsi locuri nici la USL".


După ce am lecturat emisiunea de la Turcescu cu Crin Antonescu, pe blogul lui Gondolin, unde Crin a declarat că își dorește dispariția PDL de pe scena politică ca o măsură de igienă strict necesară, idee aprig dezbătută în ziarele puterii și chiar criticată de unii și alții care, chipurile, ar ține cu liberalii, am dat și peste „capodopera” lui Udrea.


Hai să citesc cum vrea mușchiul meu. Stâng. Celui drept i-am dat repaus.


Eu zic că Udrea își atenționează colegii că este puțin probabil ca PDL să mai intre în Parlament, așa că singurele locuri eligibile sunt la USL. 


Pentru că ani și ani de zile s-a tot dat în bobi că ce spune Udrea azi, mâine se împlinește, concluzionez că undeva, acolo, fie înspre Cotroceni fie înspre Modrogan, o ghicitoare de asta pricopsită i-o fi ghicit blondei viitorul. Iar ea, fată de treabă, și-a anunțat și colegii în măsura în care viitorul ei se intersectează cu al lor.


Nu cumva o avea Nutzi spaima constituției gură aurită ?

Îmi sări țandăra.

Cotidianul, al lui Nistorescu, sub semnătura unui anume Vlad Dumitraș, despre care a scris și Adrian Năstase, normal, la bășcălie, are un atac dur la Ludovic Orban care a participat la un dialog cu cei de la Evenimentul Zilei.

Vlad Dumitraș acesta ia pe cont propriu o decizie: excluderea lui Ludovic Orban din PNL pentru interviul din Evenimentul Zilei.

Ce spune hahalera: „Prima grijă a lui Orban - ca a oricărei cozi de topor băsiste - a fost să dea verdicte cu privire la iminenta rupere a Uniunii Social-Liberale imediat după alegeri”.

Ludovic Orban „coadă de topor băsistă” ! Individul nu este sănătos la cap. Iar dacă citesc într-o anumită cheie tot articolul, cred că individul este dus rău de tot cu pluta. De fapt, încep să nu mă mai mir. Nistorescu pe unde apare o ia și el pe ulei. Iar dacă ziarul face politica personală a lui Nistorescu, un fel de dictator în media, atunci ziarul ăsta nu mai are nici o valoare.

Îmi sări țandăra. Îmi vine să înjur, să spurc pe cei de la Cotidianul, mai ales acum după ce citii și la Adevărul niște aiureli semnate Cartianu, bașca la amândoi am citit și comentariile cititorilor lor. Nu, cele două ziare nu mai sunt ca pe timpuri. Au alți cititori, mai portocalizați sau mai aplecați către nimicuri mărunte.

Să nu uit. Tot în Cotidianul, în zilele din urmă, când cu deciziile BPC la București, noi, bloggerii liberali, eram făcuți praf și pulbere, sinecuriști în solda lui Chiliman sau DC Popescu, cu mese asigurate de cei doi pentru a trăi și noi puțin mai bine. Nu știu, nu mai caut, dacă nu cumva tot idiotul ăsta era autorul.

Speculez despre moțiunea de cenzură a USL

Moțiunea de cenzură a USL a intrat în malaxorul dezbaterilor. La PDL s-a hotărât că pică. Toată jalnica coaliție de la guvernare se va face scut în fața oribilei agresiuni asupra minunatului Guvern Ungureanu și a mărețelor lui realizări aflate în faza de „clocit sub cloșcă”. A anunțat Ungureanu că va face și va drege de parcă ar avea la dispoziție vreo 50 de ani de guvernare băsesciană însă acum se ocupă doar cu plasarea pomenilor electorale și vânzarea pe nimic a resurselor naturale. Bașca stimulează iredentismul maghiar pentru că așa vrea mușchiul guvernamentalilor UDMR, fără a verifica dacă întreaga comunitate maghiară din România este de acord să își ostilizeze vecinii de altă origine etnică.

Pentru cele făcute dar și cele necunoscute încă că ar fi fost făcute, pentru cele declarate că le va face punând în pericol grav țara, vine această moțiune. Pentru ea s-a început și atragerea unor pedeliști și uneperiști în formațiunile USL, motiv de mare scârbă și gâlceavă, chiar disperare din partea unor liberali sau social-democrați cu vechime și dorință de promovare. USL este pe aproape. Nu știm tot adevărul racolărilor. Se spune că vor mai fi, la care se adaugă voturile unor pedeliști și uneperiști care nu mai sunt de acord cu liderii coaliției din care fac parte însă nu și-au manifestat încă intenția de a merge în tabăra useliștilor. În unele zone ale media, analiștii de toată mâna ai lui Băsescu sau chiar ai PDL, se pronunță, cu subiect și predicat, că posibilitatea trecerii moțiunii este exclusiv la îndemâna USL. O ști ei ceva mai multe decât știm noi, iar așa ceva nu este exclus.

Am spus mai înainte că PDL a hotărât că moțiunea pică. Azi, incompetentul Emil Boc a declarat presei această mare concluzie a clicii portocalii. A confirmat acest lucru și liderul informal al PDL, sinistra Elena Udrea. Hmmm. Dacă este după cum spun analiștii/comentatorii lor pupincuriști, atunci ăștia doi sunt ca în zicala aia românească: curaj găină că mâine te tai.

Tema preferată a pupincuriștilor băsescieni de la EvZ, B1 Tv, Realitatea Tv (cea cu Hurezeanu în chip de șef), a altor stații Tv de mai mică anvergură, este moțiunea pe care opoziția nu o vrea trecută. Culmea. Iar motive ... gârlă. Aseară guița Cristoiu la Turcescu, disperat și înfuriat la culme pe opoziție care face o acțiune pur și simplu degeaba, doar pentru a strica imaginea bună și notorietatea în creștere a „geniului” Ungureanu. Boda alături încerca să fie mai înțelept iar Gușă mai pragmatic. Turcescu era dispus să fie de acord cu cel care ar fi găsit clenciul care să facă din moțiune cea mai tâmpită acțiune a opoziție de la formarea Romei încoace. Până una-alta a rămas ca în tren. Pentru mine. Nu știu dacă pentru pupinii băsescieni televizioniști cu normă la B1. În articolele lor din EvZ aceeași bulibășeală de la B1.

Mi se pare că doar la Realitatea Tv, acolo unde Hurezeanu îi băga strâmbe lui Crin Antonescu s-a pronunțat, de către Crin, parcă, concluzia că o moțiune trecută naște o nouă majoritate parlamentară. Având în minte o astfel de realitate, înainte de a fi pronunțată de Crin, mă cruceam ascultând aberațiile lui Cristoiu dar și a altora care au mai trecut pe la posturile Tv sau când citeam, uneori conștiincios, recunosc, murdăriile din EvZ sau de pe aiurea.

Cu nouă majoritate parlamentară, după moțiune, se pot petrece lucruri foarte interesante în viața publică românească.

În cazul în care Băsescu reîncepe joaca cu refuzul de a desemna pentru premier pe liderul cerut de opoziție, vom asista probabil la un jos foarte viguros în Parlament al proiectelor de acte legislative trecute de noua majoritate în regim de urgență, acte normative care vor viza, în primul rând, referendumul pentru demiterea președintelui, legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale - vor fi abrogate sau rescrise în sensul anterior acele prevederi care dau dezonorantei curți posibilitatea să facă echipă politică cu șeful statului -, vor fi rescrise regulamentele camerelor astfel încât opoziția devenită putere să scoată din circuit pe Roberta Anastase, PDL-ul va fi încurajat să se reformeze în ritm accelarat și nu este exclus să vedem că se poate face așa ceva. Între timp, la Guvernare, cu rolul de a semna condica de prezentă dar cu interdicția de a mai promova acte normative sau a gestiona banii bugetului altfel decât a aprobat Parlamentul va sta cabinetul demis Ungureanu.

Practic, Parlamentul cu noua majoritate, va trece la guvernare concomitent cu acțiunile pentru demiterea lui Traian Băsescu.

De nu va face așa Traian Băsescu și va desemna premierul cerut de opoziție, se vor câștiga între 2-3 luni pentru promovarea ideilor urgente ale USL. În primul rând se va face o rectificare bugetară pentru a da bani oamenilor, banii la care oamenii au dreptul în virtutea unor sentințe judecătorești definitive și irevocabile, se vor da bani special pentru campaniile electorale pentru ca votul în ambele alegeri să fie cât mai ferit de actul de corupție, se vor modifica acele legi care au aruncat democrația la coșul de gunoi a istoriei și care au permis lui Băsescu și ai lui să încerce reîntoarcerea la statul totalitar comunist.

După părerea mea, USL are obligația să treacă moțiunea, dacă o poate face. Să lase analiștii USL lamentările și speculațiile tâmpite ale pupincuriștilor băsescieni și să urmărească atingerea obiectivelor uniunii chiar de acum, prin modificările legislative urgente care să permită maturizarea lor până în toamna acestui an, astfel ca renașterea economică și socială a țării să dea semne pozitive înainte de noul an.

Totuși, de la ar trebui la ce se poate întâmpla este cale lungă. Sunt sigur că Băsescu va face tot ce îi stă în putere să împiedice USL să ajungă la putere acum pentru că și existența lui la Cotroceni se va reduce corespunzător. Vom asista la un nou circ băsescian în care mușchiul lui de derbedeu ajuns la ciolan va încerca să arate cine este mai tare. De fapt, încep să cred că pe Băsescu nici nu îl mai interesează viitorul lui politic. Știe că istoria îl va consemna ca un derbedeu politic, așa că nu mai are nimic de pierdut. Se va comporta ca un marinar beat în cârciuma unde se bate pentru vre-o fufă pe care o vede în dublu exemplar.

Promovarea cultului personalității.În alb și negru.

Observ, cu îngrijorare, că în cercurile liberale se practică, de către unele personaje, promovarea cultului personalității lui Crin Antonescu. Nu mai văd susținerea unei personalități care s-a angajat că va face o altfel de politică, s-a trecut la cult. S-a trecut la radicalism. Se formulează atribute care nu îi sunt aplicabile, se folosesc fără justificare superlativele. În același timp, imaginea negativă a lui Crin Antonescu promovată de adversarii politici și media care încă mai „luptă” pentru Traian Băsescu, Elena Udrea și acoliții lor devine, pe zi ce trece, „o armă” în mâna celor care sunt sau se consideră liberali însă nu sunt de acord cu unele măsuri luate de PNL în ultima perioadă pe plan organizatoric sau chiar politic. Imaginea negativă a lui Crin Antonescu promovată de adversarii politici se adaugă imaginii negative promovată de unii dintre liberali, ajunge la îndemâna maselor de alegători și influențează astfel negativ efortul PNL de a crește și a deveni o forță reală pe plan politic față PSD. Pentru că este clar, PNL este și va fi adversarul politic al PSD, un adversar care într-un viitor apropiat va lupta pentru cucerirea puterii politice și formarea guvernelor care să aplice măsuri de dreapta. Iar Crin Antonescu este azi liderul ales al PNL.

Am căutat să mă lămuresc asupra identității unor susținători înfocați ai lui Crin Antonescu, susținători exagerați și am găsit că au orientări politice din cele mai diverse. Liberali, susținători ai liberalilor, neafiliați politic, creștini-democrați, social-democrați, populari ... de toată mâna. Aceștia atacă în grupurile de socializare pe internet pe toți cei care îl critică pe Crin Antonescu, cu sau fără dreptate, s-a ajuns la măsuri radicale, de excludere a unor membri ai grupurilor, se practică blocarea identității internauților, se poartă un adevărat război mediatic, de multe ori și cu ajutorul unor publicații media din on-line. Ca la balamuc. Culmea este că în media de pe net nu mai sunt luptători contra propagandei cotroceniste și udriste. „Războiul inter-liberal” este prea ocupat cu scopurile lui neclare încât să mai acorde atenție propagandei nocive a dușmanilor și adversarilor politici. Astfel că trec neobservate alegațiile șandramalei comuniste Ion (Ilici) Iliescu sau ale susținătorilor lui din PSD care văd în PNL un pericol, nu mai spun de bolboroselile lui Cristoiu sau ale celor de la Ev.Z, ba chiar și murdăriile la adresa lui Crin Antonescu și a soției sale, Adina Vălean din Adevărul, murdării scrise și promovate de omul de casă a lui Dinu Patriciu, Grigore Cartianu. Acum au și televiziuni noi unde Cartianu se poate „produce” liniștit în contra PNL, dar în special a lui Crin Antonescu.. Nimeni nu mai acordă atenție tâmpeniilor din Modrogan, acolo unde Sever Voinescu guiță doct și atoate-știutor despre disoluția USL și căderea vertiginoasă a PNL. Iar în presa „doctă”, acolo unde scriu „intelectualii”, unde se desfășoară fără opreliști tot felul de pupincuriști băsescieni se scriu multe, se comentează mult și se fac tot felul de planuri contra PNL.

Privind așa, la general, intuiesc că atacurile la PNL au dublu rol. Pe de o parte descurajarea politicienilor de dreapta, de oriunde or fi ei, de a se duce la PNL, salvarea cât de cât a ce a mai rămas din PDL și, dacă nu se poate așa, promovarea PSD și a lui Victor Ponta astfel încât PSD să domine PNL categoric în luptele politice ce se duc azi în cadrul USL, dar și în viitor. Cum-necum, PNL se dorește a scade și a nu deveni singura forță politică pe dreapta eșicherului politic. Ce mă deranjează pe mine, este participarea, cu știință sau fără, liberalilor la acest joc periculos de partea adversarilor noștri politici. Nu poți din antipatie față de Crin Antonescu să declari PNL ca fiind PCR sau partid totalitar.Ca să dau doar un exemplu.

Crin Antonescu are parte, în aceste zile, de o promovare a cultului personalității în ambele sensuri, ambele la fel de nocive. Pe de o parte este văzut în calitate de conducătorul „luminos” al României de mâine (comparabil cu liderii care au beneficiat de cultul personalității de-a lungul istoriei), pe de altă parte este văzut ca dictatorul odios al aceleiași Românii căreia, deja, i se plânge de milă, în situația în care Crin Antonescu va ajunge să câștige alegerile prezidențiale viitoare.

Nu am văzut nici o abordare despre Crin Antonescu ca personalitatea care are obligația de a se pregăti pentru funcția de Președinte al României. Pentru că s-a convenit că Traian Băsescu este cel mai mare eșec politic al ultimilor ani, pentru că s-a văzut care sunt deficiențele constituționale ce urmează a fi corectate pentru ca un viitor Președinte să nu o mai ia razna pe coclauri, pentru că se discută despre eșecurile grave de politică externă cu care ne-a „îmbogățit” Traian Băsescu, pentru că am început să avem o știință a medierii în plină dezvoltare, mă așteptam ca măcar liberalii și social-democrații să trateze în discuțiile despre Crin Antonescu subiectele ce țin de viitoarea lui prestație în funcția de demnitate publică pentru care va aplica la alegerile prezidențiale viitoare. Dar nu. Liberalii noștri de pe net au alte preocupări.

Ici-colo apar tineri liberali care încearcă să calmeze pe cei care o iau pe alături în dezbaterea publică. Cinste lor. Ei sunt o garanție pentru normalitatea de mâine. Chiar și cei care nu îl agrează pe Crin Antonescu, ca persoană, însă abordează subiectele cu luciditate. Pentru că politica trebuie făcută cu luciditate, atât în interiorul formațiunii politice cât și în afara ei. Opozanții interni radicali ai unui lider ales se exclud singuri, fiind eliminați de ceilalți membri ai partidului care au propriile obligații față de cei pe care îi reprezintă. De aceea după câte o încercare de opoziție cu năbădăi vedem cum se calmează lucrurile chiar dacă încă mai apar în media declarații ce definesc o opoziție față de lider. De la acești opozanți pleacă și exagerările. Sunt susținători ai lor care printr-o susținere exagerată atacă liderul, în cazul nostru Crin Antonescu, făcând rău propriului lider local. Acesta va ajunge, la un moment dat, în fața liderilor celorlalte formațiuni liberale din teritoriu și se va supune judecății lor. În loc de colegialitate și parteneriat va găsi ostilitate, pentru că fiecare își cunoaște interesul iar acțiunile de ostilitate asupra partidului și a liderului ales nu sunt privite cu ochi buni. Din acest motiv aflăm, pe surse, că la nu știu ce organizație au fost luate măsuri de înlocuire a unor lideri locali cu alții care să garanteze continuitatea unui program politic cu care liderul național a câștigat alegerile de investire în fruntea partidului. Din moment ce liderul național își respectă angajamentul, va avea de partea lui majoritatea covârșitoare a liderilor locali care au subscris la acel angajament.

Sper ca cei care se ocupă de PR-ul PNL și a lui Crin Antonescu, în special, să analizeze acești factori de risc și să degajeze terenul minat pe care Crin Antonescu pășește acum. Iar Crin Antonescu să iasă mai mult în media nu cu teme minore ci cu subiecte care privesc modul în care el, viitorul Președinte prezumat al României va acționa pentru îndeplinirea atribuțiilor constituționale, altfel decât derbedeul Traian Băsescu aflat azi la Cotroceni. Pentru problemele interne ale PNL, pentru achizițiile politice din tabăra PDL ar trebui să vorbească alți lideri marcanți ai PNL, persoane care în viitor vor lucra cu cei care azi sunt invitați în partid pentru a consolida dreapta românească. O astfel de abordare a problemei are logica ei. Crin Antonescu devenit Președinte al României nu va mai fi lider al PNL, nu va mai fi nici membru, nici măcar „autosuspendat” cum zice MRU că este. Mai mult, pierderea alegerilor prezidențiale de către Crin Antonescu, de se va întâmpla așa, îl va face unul dintre simplii membri ai partidului, ascensiunea lui politică având, pentru că așa a ales el, finalitate odată cu alegerile prezidențiale următoare. Una din declarațiile lui anterioare a semănat, uluitor, cu o declarație a lui Traian Băsescu care, după îndeplinirea funcției prezidențiale consideră că revenirea în formațiunea politică care l-a propulsat i-ar scade, vezi Doamne, gloria personală. Păi din moment ce Crin Antonescu are aceeași părere, atunci trebuie sprijinit să își îndeplinească scopul politic deja anunțat și cunoscut de la alegerea lui în fruntea PNL. Noi ar trebui să avem grija altor lideri ai PNL care ar putea, posibil foarte curând, să candideze pentru funcția supremă în partid.

Liberalii nu au avut lideri politici din categoria „superman”. Ar fi o prostie ca azi, sub presiunea unor aventurieri, să cădem în greșeala să ne construim unul. Trebuie să îl considerăm pe Crin Antonescu acea personalitate liberală care poate atinge, cu sprijinul nostru, unul dintre obiectivele PNL: punerea în fruntea țării a unui liberal. Sună simplu, însă este foarte complicat.

Forțarea bipartidismului politic

Mediafax face public protestul unor organizații civice față de sistemul de vot uninominal pur și dur într-un singur tur promovat, un timp de PDL, iar de ceva timp și de USL. Nu sunt specialist în sistemele de vot, am prieteni care au studiat sistemele de vot existente prin lume și pot, mult mai bine ca mine, să explice ce și cum cu fiecare sistem.

Prima oară am auzit noi de acest uninominal pur și dur într-un singur tur în trăncăneala individului de la Cotroceni, numit Traian Băsescu. În spatele creaturii un număr de tineri ideologi agresivi, specialiști în canibalism și pupincurism politic, guițau duios despre beneficiile uninominalului pur și dur, despre avantajul sistemului pentru beneficiarul din toată țara care ar fi avut astfel controlul deplin asupra alesului său, despre avantajul unui Parlament dominat de un partid care astfel ar avea capacitatea să adopte legile „necesare” pentru reforma țării bla, bla, bla. Nu am fost de acord. Nici atunci și nici acum. Totuși ...

După un timp, după ce au protestat viguros împotriva ideilor băsesciene, liberalii au constatat că sistemul, aplicat la aceste alegeri, ar scoate, cumva, PDL și UDMR din spațiul public politic. La UDMR ar fi problema pragului electoral, în scădere dramatică după ce în rândul comunității maghiare s-au format alte formațiuni politice, care mai de care mai agresive și ultranaționaliste. PDL este în mare dificultate pentru că urmează a deconta harababura guvernărilor băsesciene din acești ani. Este evident că PDL este asociat cu Traian Băsescu, este evident că din PDL ies în față, ca râia, nume de politicieni habarniști ca Elena Udrea, Emil Boc, Elena Băsescu, sinistra Monica Macovei, traseistul socialist Teodor Stolojan și eminența cenușie a mânăriilor politice și financiare Valeriu Stoica, nu mai spun de „matematiciana” Roberta Anastase sau aiuritorul Ioan Oltean. Mai vechii pediști aruncați de campaniile de ponegrire ale lui Băsescu în mocirla porcărelii politice apar, culmea, din ce în ce mai mult, ca niște pete luminoase în haosul portocaliu. În consecință, cineva de la nivelul de analiză al PNL și de la PSD au considerat că promovarea ideilor băsesciene în condițiile ascensiunii fulminante a USL în imaginația publicului votant ca singura șansă să se revină la normalitate, ar duce nu doar la o victorie liniștită la alegerile parlamentare, ar duce chiar la curățirea scenei politice de acele formațiuni „balama” care au șantajat constant toate guvernările de până acum și ar curăța partidele de acei politicieni care s-au evidențiat prin prostie publică crasă.

Scriam ieri că se duce o luptă politică crâncenă pentru forțarea bipartidismului în viața politică românească. O vorbă românească spune că pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Noi, liberalii, nu am lăsat PD să moară, atunci când îi venise sorocul, prin anii 2002. Am făcut alianța D.A., am câștigat alegerile, am avut Guvernul însă am dat țării și beleaua numită Traian Băsescu în funcția de Președinte. Rezultatul a fost cuantificat prin pierderea unui număr mare de fruntași liberali și a unui număr foarte mare de membri PNL, destructurarea organizațiilor locale, o campanie anti-PNL care are și azi efecte - focusată pe liderii naționali și locali fideli liberalismului cum ar Tăriceanu, Orban, Antonescu, Norica Nicolai, Dan Radu Rușanu, Fenechiu, Chiliman etc. -, încercările nereușite ale lui Traian Băsescu și ale acoliților săi din PD de a absoarbe PNL și a desființa ideea de liberalism în România. Norocul PNL a purtat numele lui Călin Popescu Tăriceanu, liderul care a reușit să administreze partidul în așa fel încât să reziste și chiar să se dezvolte în aceste condiții vitrege. Au fost pierderi, au existat nemulțumiri - Dăianu, Cioroianu etc. -, partidul s-a rearanjat în teritoriu, au fost redeschise ușile PNL pentru a primi noi membri, a existat o campanie constantă de a prezenta ideile liberalismului în opoziție cu neocomunismul băsescian. Azi s-a ivit această oportunitate. Destructurarea PDL și eliminarea neo-comunismului băsescian prin limitarea accesului politicienilor PDL de a mai accede în Parlament. Cei care vor rămâne lideri pe plan local vor fi în situația primarilor PNG, PRM sau PNȚ-CD, fie vor trece, măcar declarativ, de partea partidelor la putere.

Susținerea de către USL a legii propuse de ei pentru votul uninominal pur și dur este o opțiune democratică. Nu este un atentat la democrație. Aici nu sunt de acord cu ong-urile protestatare. Nu de alta, dar cei care azi protestează au lăudat, cu gura plină, pe Traian Băsescu și măsurile „corecte” impuse de acesta pentru reforma partidelor politice (?!) și a statului, pentru contracararea crizei economice mondiale (?!) etc. Acum, deodată, sunt foarte îngrijorate că unele partide, nu cumva PDL, UDMR și UNPR (?!), sunt în pericol de a nu mai intra în Parlament.

Eu sunt pentru votul politic, pe liste, vot care permite fruntașilor politici să intre în Parlament, astfel că votul politic asigură scopul votului uninominal, permite negocierea politică pentru formarea majorităților parlamentare care să asigure o guvernare coerentă, politică, excluzând situațiile în care aventurierii zilei impun o anume abordare a vieții publice, așa cum se întâmplă în prezent, de la 2008 încoace.

Sunt și împotriva pragului electoral. Acesta da, este nedemocratic. Împiedică manifestarea voinței electoratului. Acesta ar trebui desființat. Nu sunt de acord cu sancționarea parlamentarului care părăsește formațiunea pe lista căruia a candidat. Nu este exclus ca acel parlamentar să răspundă nevoilor și percepției electoratului său față de formațiunea politică în care a activat până atunci, exemplul parlamentarilor PDL este elocvent.

Constat că acele ong-uri guralive au treabă cu democrația cum am eu cu viața pe Marte.

Dacă se poate elimina Traian Băsescu și derbedeii lui din viața publică și politică a țării prin intermediul unui sistem de vor dur, așa cum este uninominalul băsescian, atunci trebuie aplicat. Chiar dacă mai târziu se va modifica legislația pentru a trece, la alegerile din 2016, la un alt sistem de vot, considerat „mai democratic”. Acum se duce luptă politică.

Las moraliștilor politici posibilitatea să peroreze, duios, despre grija față de „sărmana democrație”. Cum-necum se va ajunge la scopul politic exprimat de Traian Băsescu cu ani în urmă: în viața publică să rămână doar două mari forțe politice, una de dreapta și una de stânga. Viitorul PD este nesigur, numai spun de viitorul acoliților lui Băsescu. Fie va cere să fie absorbit de PNL fie va dispare. Asta este. PNL este și trebuie să rămână singura forță politică ideologic de dreapta. Iar venirile în PNL a unor lideri ai PDL de la nivel local (cei de la central, cu mici excepții, sunt inacceptabili) tocmai asta sugerează.

Să nu pierdem esența zilei politice

Îmi încep ziua cu lectura știrilor. Încerc să las la o parte „gunoaiele”, acele informații care se nasc din disperarea mediilor informatice care nu mai știu cum să atragă cititorii sau ascultătorii și apelează la nimicuri. Caut informația care îmi poate arăta cum stăm, în realitatea socială.

O lectură la Varujan Vosganian mă convinge că liberalul are ochiul format. Scriind despre Caragiale ne arată că de vrem să vedem sufletul oamenilor să apelăm la Caragiale, un „doctor” care vede omul altfel decât doctorii ceilalți, cu tehnologi moderne, cu înțelegerea diferită a construcției corpului și a comportamentului diferitelor organe care, mereu și mereu se „strică”. Scriitorul Vosganian pune, concis, o concluzie:

„În ce priveşte actualitatea lui Caragiale, ea este remarcabilă nu numai din modul în care surprinde matricea tipologiei umane şi descrie situaţii – standard cu comportamente – standard. Actualitatea lui Caragiale stă, în acelaşi timp, în detalii, în replici, în reacţii de o clipă, în răbufniri. Şi ea este înlesnită şi de o realitate tulburătoare: în ceea ce priveşte cultura civică, societatea românească a evoluat prea puţin de atunci şi până acum. Poate că utilizarea verbului „a evolua” e improprie, dacă socotim că nu am avut o evoluţie organică şi că tendinţele sunt contradictorii, într-unele am adăugat, într-altele am păgubit”.

Am senzația că actualitatea noastră azi a fost prevăzută de Caragiale în scrierile sale: avem detalii, avem reacții, avem răbufniri. În toate colectivitățile sociale, fie că sunt colectivități politice - având ca fundament voluntariatul -, fie sunt colectivități administrative - având ca fundament dorința individului de a-și face o carieră. Este evident faptul că aceleași „metehne” sunt comune și colectivităților formate în mediul de afaceri privat sau al mediului profesiilor liberale etc. Concluzia este evidentă: cultura civică a românilor este aceeași cu cea de la vremea anilor în care Caragiale a observat viața comunității în care trăia și a creat operele pe care azi, mulți dintre noi, le vedem cu mare plăcere, ne distrăm copios fără a înțelege că, de fapt, este vorba despre noi. Trahanache, Farfuridi, Brânzovenescu, Cațavencu, Ghiță, cetățeanul turmentat suntem noi, trăind în alte vremuri, diferența fiind hainele, anii în care ne-am expus și lipsa instrumentelor de înaltă tehnologie care nu ne-a permis, atunci, să socializăm pe net. A, nu erau nici televizoare, era însă presa, o presă cu titluri teribile, vindicativă și perversă la fel ca presa actuală.

Suntem personajele lui Caragiale. Ar cam trebui să avem „puțintică răbdare” atunci când ne repezim să gratulăm, cu deferență pe unii și cu vrăjmășie pe alții. Pentru că vrăjmașul de ieri ne devine coleg și prieten cu mare rapiditate, iar cel apreciat la superlativ ne devine dușman de moarte.

Ne zbatem și dezbatem înverșunați situații și stări politice și sociale care ne ating însă nu ne implicăm. Cerem altora să facă și să dreagă, cerem altora să își asume responsabilitatea, cerem altora să suporte, în locul nostru, efectele presiunilor exercitate de noi anapoda asupra unui mediu social fragilizat de sărăcie și lipsa educației civice. Suntem atât de perverși încât ne părăsim pe noi și viața noastră și umblăm aiurea în alte societăți să căutăm bunăstarea pe care ar fi trebuit să o construim la noi. Îi facem pe români de tot rahatul și lăudăm pe alții care, acolo, în lumea lor, sunt niște personaje comune fie lideri spirituali ai unor grupuri mici, a unor enclave spirituale de genul GDS-ului românesc.

Politic suntem în fața unei premiere. PNL și PSD, două partide care pot acumula o largă majoritate parlamentară au hotărât să acționeze împreună pentru a depăși cea mai cumplită criză socială de după 1989. Prin alegerea și realegerea lui Traian Băsescu am încercat să revenim, cu inconștiență, la regimul comunist al lui Ceaușescu. Parțial am reușit, dovadă rezultatele guvernărilor Băsescu-Boc-Udrea-Isărescu, Băsescu-Ungureanu. Cineva, undeva, concluzionând asupra mișcărilor politicienilor și administratorilor de localități din ultimele zile, a spus că este o situație asemănătoare anilor 1996 și 2000. Sunt anii în care mișcările actorilor politici au dus la dispariția, aproape, a unor partide, PNT-CD fiind deja un partid emblematic în managementul defectuos al propriei existențe, atunci s-au pus bazele unor alianțe care au creat iluzia unor decizii sănătoase pentru viața politică, decizii torpilate de aventurierii politici ai vremii, Traian Băsescu fiind un politician emblematic pentru capacitatea de a distruge totul în jur, atunci au fost mișcări de atragere a personalităților vieții publice în partide sau măcar în siajul acestora, PD fiind, în timp, partidul care a atras, prin sinecurism, pleiada intelectualilor organizați în diferite organizații așa-zis civice, cu oarecare notorietate căpătată prin abuz de expunere, personalități care azi se dezic de Traian Băsescu și clica lui încercând, din ce în ce mai agresiv să își declare aparteneța și apetența pentru alte grupări politice care, potrivit studiilor de piață, urmează să ajungă la putere și, normal, vor avea capacitatea să dea ceva din ciolanul puterii și celor care au capacitatea și talentul de a pupa în cur pe puternicii zilei.

Șandramaua comunistă, Ion Iliescu, observă bine realitatea politică de azi. Mediafax publică observațiile lui. De aici trebuie înțeles și altceva. Alianța între PNL și PSD are și obligația de a curăța scena politică de azi și de a stabili, pentru viitor, care sunt forțele politice ale României, forțe care își vor disputa, în viitor, puterea. Pe dreapta va fi PNL iar pe stânga va fi PSD. Pentru ca această obligație să aibă finalitate trebuie ca destructurarea PDL și a acoliților lui, UDMR și UNPR, să fie deplină. Politicienii lor care au capacitatea de a concura pe scena politică vor trebui să aleagă culoarea politică pe care o preferă. Cei care își doresc „să circule” pe dreapta sunt aproape obligați să vină la PNL, cei care se consideră de stânga vor merge la PSD. Iar poziționarea aceasta agresivă are efecte nedorite în viața partidelor puternice. Vrem nu vrem, sunt personalități în partidele care se destructurează care au o mai mare vizibilitate în comunitățile pe care le reprezintă decât personalitățile din PNL și PSD care li se opun. Viitorul sună trist pentru unii dintre colegii liberali. Nou veniții azi în PNL, dar și cei care vor veni mâine, au în spate un număr de alegători și un CV mai bun. Nu în toate cazurile, însă în multe dintre ele, cu atât mai vizibile cu cât liderii liberali în cauză sunt mai iubiți de colegii lor și apreciați de ceilalți liberali, indiferent de locul în care trăiesc. Pe de altă parte, trebuie înțeles faptul că achizițiile nu trebuie făcute fără măsură. Trebuie clarificat, nu doar în vorbă ci și în faptă, faptul că cei care vin azi în PNL trebuie să treacă la coadă, să accepte că sunt pe o poziție defavorabilă față de liberalii cu vechime și că evaluarea lor este făcută, vro nu vor, de cei care le-au fost adversari politici până mai ieri. Este ingrată această poziție însă ar trebui să îi stimuleze să facă dovada capacităților lor și a bunelor intenții cu toate obstacolele și suspiciunile generate de fosta lor activitate. Apoi, de vin în organizațiile liberale, ei trebuie să își facă mea culpa cu sinceritate și să accepte acuzele membrilor organizațiilor liberale în care vor activa pentru activitatea anterioară, activitate care a dus la asuprire politică, la dezastru economic, la destructurarea societății, la distrugerea sistemelor de învățământ, sănătate și ordine publică, la moartea prematură a sute și mii de români. Nu au scuze. De vor să mai facă politică în viitor vor trebui să conștientizeze că viitorul lor poate fi doar în cele două partide mari: PSD și PNL.

După alegerile parlamentare, PNL și PSD nu vor mai umbla cu mănuși. Vor încerca să destructureze orice încercare de formare a unor formațiuni politice care să le pună în pericol pozițiile pe scena politică. Vor reactiva sinecurismul politic, vor găsi formule prin care de la bugetul de stat să îndestuleze pupincurismul, vor face ce critică azi la PDL și coaliția nocivă de la guvernare. Vor deveni nocive la rândul lor însă vor avea destui „intelectuali” la îndemână care să facă din rahat bici și să îl pună să pocnească.

Esența zilei politice este de fapt lipta pentru supremația politică pe dreapta și pe stânga românească. PNL se întărește, în realitate, prin achizițiile din PDL. La fel și PSD. Au la dispoziție o perioadă de guvernare care le pune la îndemână instrumentele necesare pentru a forma statul român politic bipolar. Va fi schimbată Constituția, vor fi modificate legile și nu este exclus ca între PNL și PSD să nu se convină un gentlemen's agreement politic pentru viitor în care să nu mai aibă loc mârșăviile politice promovate și aplicate de Traian Băsescu și clica lui portocalie.

„E vorba de a construi o dreapta in interiorul PNL”

Așa a concluzionat Sorin Frunzăverde azi, la Timișoara, după ce s-a făcut „mezanplasul ” primirilor în PNL Timiș. Marius Cristian Dugulescu și Nelu Balas, al doilea un sinecurist local al PDL, fost candidat al PDL pentru Parlament la alegerile anterioare.

„E vorba de a construi o dreapta in interiorul PNL”, ca o concluzie și o explicație a lui Frunzăverde pentru trecerile repetate și sinistru de rapide de la PDL la PNL, în toate situațiile de până acum și, probabil, la cele viitoare.

Expresia este o sancțiune dată PNL, în fond. PNL nu este un partid de dreapta, este concluzia care se desprinde din această afirmație. Norocul nostru că vin niște social-democrați până mai ieri, traseiști și pe cărarea ideologiei, care să nu ducă spre dreapta. Este ciudat. Ce mă deranjează cel mai tare, este faptul că nu a venit, mai pe ocolite măcar, replica lui Crin Antonescu că PNL este un partid cu ideologie, că ideologia PNL este, tradițional, de dreapta, că membrii PNL autentici sunt oameni de dreapta și că nou veniții din PDL abia acum vor trebui să învețe ce este dreapta în politică și ce este acea ideologie de dreapta prin studiul, măcar, al statutului PNL.

Nu am știut că sunt de stânga. Sincer. Noroc cu Frunzăverde. Așa voi afla și eu ce înseamnă dreapta în politică.

Sper ca cineva din PNL să îi atragă atenția lui Frunzăverde că prin această formulare atacă, pur și simplu, membrii partidului care ani și ani de zile au militat pentru ideile de dreapta ale liberalismului în politica românească.

Eu îl bag în măsa. Să fie clar. Nu mă interesează ce părere vor avea liderii partidului însă eu nu accept ca o creatură venită de la PDL, la mine în casă, să îmi nege convingerile și să mă anunțe că el a venit să mă facă de dreapta. 

Auzi la el, panarama. Vrea să construiască „o dreaptă în interiorul PNL”. Păi, PNL nu este de dreapta ? Nu vrea ca PNL să devină singura formațiune de dreapta pe eșicherul politic actual ?

Ne portocalizăm

Ieri Mihaela Popa de la Iași, azi Marius Dugulescu de la Timișoara. PDL își salvează toxinele prin transferul lor controlat în PNL prin nou înființata aripă Sorin Frunzăverde.

Zice presa că la Timișoara, la sediul PNL, Crin Antonescu alături de noii și vechii lideri ai PNL, Sorin Frunzăverde și Dan Radu Rușanu, au oficiat botezul liberal pentru această imensă valoare politică numită Marius Dugulescu.

Dacă mai apar astfel de „evenimente” voi avea o stare de vomă pronunțată,  ca în urma unei toxiinfecții severe.

Înțeleg necesitatea de a doborî clica portocalie, înțeleg cererea populației pe care nu o interesează cum se face asta, dar mă revoltă faptul că aceeași populație a votat cu ambele mâini pentru Traian Băsescu și PDL, aceeași populație a stat la televizor sau nici măcar acolo în timp ce eu și prietenii mei am stat în frigul Pieței Universității, alături de mulți alți oameni, cu alte opțiuni politice însă conștienți că doar protestul civic poate sensibiliza restul opiniei publice.

Gata. M-am săturat. Prea mult dispreț față de liberalii care au stat până acum pe baricade.

Se prăbușește PDL însă noi îi salvăm. Mare lucru de nu cumva noii „liberali” nu vor vota pentru MRU la moțiune ! După cum s-a exprimat Mihaela Popa, noua senatoare liberală, ea îl susține pe MRU. Frunzăverde a făcut la început aceeași declarație. Cei veniți din PDL pe filiera Frunzăverde consideră că măsurile luate de nenumăratele guverne Boc au fost corecte și necesare pentru a combate efectele crizei, ducând la moarte mii și mii de români. Ce naiba ? Oare trebuie să luăm la noi toate toxinele din PDL pentru a da jos, chipurile, un guvern de marinonete băsesciene ?