M-a deranjat comportamentul celor de la Antena 3, Ursu și Stoiceasca în particular, cu ocazia „ruperii de nori” din zona Galați. Cu o mutră de acuzator public fioros, Ursu acuza meteorologii că nu au informat din timp pe cetățenii comunelor afectate de necazul ce s-a abătut asupra lor. O doamnă în studio încerca să explice că ei lucrează după un sistem care are drept consecință o probabilitate iar anunțarea despre posibilele consecințe nu poate ajunge la „beneficiar” cu suficient timp înainte pentru luarea unor măsuri.
Hai să nu o mai dau cotită. Cei de la Antena 3, la fel ca ceilalți „fioroși” din media care au tratat problema arătând cu degetul, acuzator către unii și alții sunt niște cretini. Fără nici un dubiu. Din mai multe considerente.
Trăim într-o epocă de schimbări climatice. Avem ploi torențiale, avem furtuni (mai multe decât în anii știuți de noi), avem tornade (cine dracu a auzit de ele în copilărie - mă refer la cei mai în vârstă), avem fenomene meteo față de care nu suntem pregătiți. Nu au mai fost sau nu au avut aceeași intensitate în timp pentru a face oamenii conștienți de ele și a-i pregăti să le înfrunte. Practic am ajuns într-o situație de excepție. Iar într-o astfel de situație nu trebuie să ne comportăm ca în situații normale. Trebuie să vedem ce vom face și nu să ne repezim să restabilim situația anterioară. Pentru că așa vom ajunge mereu și mereu victime ale intemperiilor. Mai bine zis, vom fi victime ale incapacității noastre de adaptare la mediu. Victime ale prostiei.
Politicianist, Ponta a promis oamenilor că le va trimite fonduri și materiale de construcție pentru ca ei, victimele inundațiilor, să poată recupera, cumva, din pierdere. De la fondul de rezervă bugetară. Fond destul de limitat, totuși. În situația în care fenomenul se va repeta și în alte zone, vom ajunge în situația în care fondul va dispare. Astfel, se va produce o discriminare. Cei care vor fi victime ale acestor fenomene în zilele următoare vor primi mai puțin sau chiar deloc. Apoi urmează iarna cu posibile fenomene extreme - înzăpezirile, temperaturile extreme etc. - și apoi va veni primăvara cu inundațiile ei. Nu este exclus ca victimele de azi să devină victime și mâine, după ce își vor fi reparat casele și redus pagubele. Atunci ne vom pune întrebarea, dacă ne-o vom pune. care este soluția ? Mare lucru de nu se va ajunge la o mai atentă analiză geologică și geografică a zonelor calamitate și nu vor fi soluții deosebite. Casele din zona „x” sunt greșit amplasate așa că trebuiesc mutate. Terenul este predispus alunecărilor de teren așa că localitatea nu are șanse de supraviețuire. Locuitorii trebuie să plece. Oamenii nu vor vrea astfel că anual vom avea victime și pagube.
Discutăm de ani de zile despre zonele inundabile. Discutăm, pentru că nu ne doare gura. Cei de pe plan local lasă discuțiile celor de la nivel central. Așteaptă ca cei de la guvernare să facă și să dreagă. Între timp, administratorii locali permit, în continuare, construcții definitive sau temporare, în zone inundabile. Presa noastră politicianistă nu vede prostia în plină manifestare însă se repede la guvern, la instituțiile publice care nu au avut nici în clin și nici în mânecă cu deciziile persoanelor afectate și nici ale administrației locale. Discutăm de ani de zile despre înzăpezirea localităților. La fel ca la inundații sărim, omenește, în ajutorul victimelor. După ce trece iarna, nimeni nu mai este preocupat de actele și faptele oamenilor care au fost victime și ale administrațiilor locale pentru prevenirea sau reducerea pagubelor în iernile ce vor veni. Vom asista în continuare la înzăpeziri, la case acoperite cu zăpadă (poate aceleași !), la eforturi umanitare ... Nu este cam mult, totuși ?! Ajuți oamenii victime ale unei situații de excepție. Să continui a ajuta oamenii care se încăpățânează să trăiască în situații de excepție este prea mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu