Agerpres. În noul format pe net. Ultimele comunicate. Acum o oră, PDL a trimis un comunicat privind procedura pe care partidul o adoptă pentru desemnarea candidatului PDL pentru Președintele României la alegerile din 2014.
Se vor lăuda cu democrația la ei. Normal. Din moment ce fiecare regiune de dezvoltare, și avem 8, are obligația de a prezenta o listă cu 5 (cinci) candidați regionali, prioritizați după „meritele fiecăruia” !
Întâi am spus că nu mai citesc bine. Păi, din moment ce PDL are posibilitatea să aleagă din 40 de candidați pentru viitorul Președinte al României, cum naiba să nu am îndoieli asupra capacităților mele vizuale ?
Trag concluzia că PDL nu prea este de acord cu Băsescu. Sărmanul Băsescu. El nu vede, încă, un candidat pentru Președinția ce urmează să o predea în 2014. PDL însă, mai potent, are de ales între 40 de candidați. Asta fiind semifinala. Pentru că până la lista regională, sunt listele județene, orășenești și comunale (spun și eu, așa, pentru că au potență).
La „inundația” asta cu candidați (listele sunt obligatorii !), sigur au liste mai largi cu potențiali miniștri, secretari de stat etc. Probabil că mai sunt niște ospătari, frizeri, bucătari sau cine știe ce alte profesii cu apetență pentru treburile publice la nivel național care și-au manifestat intenția de a deveni miniștri. Începutul a fost făcut de cismarul Ceaușescu și vaporeanul Băsescu. Igaș a confirmat ... păi ce, numai un câine este scurt de coadă ?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu