Presa „bubuie”. Un eveniment în premieră. Consiliul local Titu, în prezența primarului Traian Niculae (PNL), fost primar PSD, cu intenție declarată de a candida în 2016 din partea UNPR, devenit candidat al PNL până la urmă, decide să acorde fostului primar PSD Ion Niculae, titlul de cetățean de onoare. Viceprimarul Teodor Rădoi, președintele PNL Titu, se opune și susține politica PNL de a nu colabora cu PSD.
De aici începe „circul”. Un număr de 8 consilieri ai PNL cer schimbarea din funcția de vice-primar a președintelui organizației locale a PNL, Teodor Rădoi!
Traian Niculae - primar și Teodor Radoi - viceprimar |
“Acordarea titlului de cetățean de onoare domnului Ion Nicolae este o decizie corectă, având în vedere că acest om este o figură emblematică pentru orașul Titu, deținând, de-a lungul carierei sale, poziții politice și administrative importante, funcții din care a ajutat enorm de mult orașul Titu.
În afară de faptul că acest om a fost primar al orașului, deputat și vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, îmi este și prieten de 40 de ani, iar la alegerile locale din iunie 2016, acesta m-a ajutat în campania electorală, fiind alături de mine și de PNL (Sic !), astfel că și cu sprijinul dansului, PNL Titu a obținut un număr de 13 mandate de consilieri locali, iar simplul fapt că acesta este membru PSD nu ne putea face să nu-i recunoaștem meritele deosebite pe care acesta le-a avut în dezvoltarea orașului Titu“ - „ripostapenet”.
Declarație însoțită de atenționarea către aleșii locali: „Băi, ați uitat că am fost toți PSD-iști!”
Opoziția, în numele PNL, a viceprimarului Teodor Rădoi și președinte al PNL Titu s-a lăsat cu „o sancțiune”. Cei 8 consilieri locali ai PNL care au susținut propunerea primarului Traian Niculae au depus o „propunere de schimbare a viceprimarului”! A șefului lor ierarhic pe linie de partid!
Propunere din data de 4 decembrie 2017 |
„ ... nu ne-am bucurat de un sprijin real în inițierea unor proiecte ale orașului, tot timpul din partea acestuia reieșind motivația că este necesar acordul partidului”.Suntem în fața unei eliminări a PNL, ca partid politic, din administrarea orașului Titu! Politica PNL cu privire la administrația publică locală a fost înlocuită, de nou-veniții de la PSD, de „politica personală” a primarului Traian Niculae. Este un evident conflict al reprezentării, o abatere gravă de la principiile reprezentării politice.
Lucrătura merge mai departe. Propunerea este acceptată iar primarul Traian Niculae asigură satisfacerea colegilor consilieri în ziua de 11 decembrie 2017. De fapt, continuă propria „lucrătură”.
Ordinea de zi |
În urma ședinței ordinare a CL Titu, cei 8 consilieri locali ai PNL care au inițiat procedura și cei 4 consilieri locali ai PSD au asigurat majoritatea de 12 voturi pentru eliberarea din funcție a viceprimarului Teodor Rădoi.
O formulare pe care am tot găsit-o în presa dâmbovițeană ne ajută să înțelegem cam ce se întâmplă acolo:
„...primarul Traian Niculae, care nu a admis să fie trădat de colaboratorii să apropiați și nici ignorat de partid când se iau unele decizii.”Mai pe șleau, Traian Niculae, om de afaceri local, are echipa lui, oamenii lui, cu care a venit de la PSD, pe care i-a impus pe listele PNL pentru CL Titu la alegerile din 2016 și de care se folosește pentru a impune propria politică la nivel local. PNL este important (dar oare o fi?) pentru el atât timp cât îl lasă în pace. Nu îl lasă în pace, nici o problemă pentru Niculae, schimbă partidul!
Nu trec mai departe fără a mă gândi la faptul că pregătirea pentru alegerile locale în Dâmbovița, inclusiv primirea de noi membri în organizațiile PNL și stabilirea listelor cu candidați - la primării și la consiliile locale -, s-a desfășurat sub stricta supraveghere a conducerii PNL Dâmbovița! Interimară ea, dar cu putere de decizie! Acum se vede cu câtă responsabilitate au tratat problemele. Ce se obține cu ușurință, cu ușurință se pierde!
CL Titu are 17 consilieri. PNL are 13 consilieri locali, din care 8 au defectat, urât. I-au mai rămas 5 consilieri locali, unul dintre ei fiind președintele PNL Titu, Teodor Rădoi. PSD are doar 4 consilieri locali dar, până nu sunt demiși de PNL cei 8 consilieri locali care au defectat, PSD deține o majoritate de 12 voturi.
Într-o afirmație a lui Traian Niculescu, încă membru PNL, către ceilalți consilieri locali ai PNL (opozanții!), a fost în sensul că PNL nu mai are capacitatea de a domina CL Titu, pentru că rezerva de pe lista consilierilor locali mai are doar 6 nume! Iar el, Traian Niculae, nu se teme de alegeri anticipate, prevăzând că PNL nu va mai ocupa vreun loc la CL Titu.
Îmi pun întrebarea: de când a plănuit Traian Niculescu despărțirea de PNL? Era chiar așa mare grabă oferirea titlului de cetățean de onoare a orașului Titu fostului primar Ion Niculae?
Ion Niculae |
Președintele Ludovic Orban a afirmat de mai multe ori că între PNL și PSD este „o prăpastie doctrinară”.
„Am o durere în suflet că niste impertinenți au făcut presiuni asupra consilierilor de la Titu (n.m.„impertinenții” fiind PNL Dâmbovița!), cu o oră înainte de ședința de consiliu (n.m. consiliul local Titu din 11 dec 2017) Îm pare rău că oamenii au fost amenințați. Cum să ameninți consilerii aceștia? Cei mai mulți provin din PSD și au muncit să scoată scor pentru PNL. Eu le mulțumesc tuturor consilierilor, președintelui PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, primarului Traian Niculae și președintelui PSD Titu, Vlad Oprea pentru susținere. Îmi pare rău că s-a ajuns la amenințări la adresa consilierilor locali.” - Ion Niculae
PNL Dâmbovița va lua măsurile statutare. Consilierii locali ai PNL care au trecut pe față în tabăra PSD vor fi excluși. Nu știu dacă va fi exclus și primarul Traian Niculae, el oricum nu poate fi scos din funcție prin excludere de către partid. După informațiile în circulație ar mai fi 6 potențiali candidați ai PNL de pe lista depusă de PNL în 2016. Vor dori să ocupe posturile? Sunt ai PNL sau ai PSD? Este o situație fluidă. Totuși, o soluție trebuie găsită și aplicată.
Învățătură de minte! Nu poți face din toți PSD-iștii adepți ai democrației! Nu o au în ADN.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu