miercuri, 13 decembrie 2017

Bugetul și Tudose. Tudose nu respectă programul de guvernare

Comunicat de presă al deputatului PNL Ioan Balan:

Bugetul trebuie respins în Parlament, iar Tudose să plece acasă pentru că nu respectă Programul de guvernare


Deputatul PNL Ioan Balan susține că va vota împotriva proiectului de buget pentru anul 2018, deoarece este un buget slab, puternic dezechilibrat, anti-dezvoltare și pro-sărăcie, în care nu se regăsește nici una dintre măsurile cu care românii au fost înșelați de coaliția PSD-ALDE în campania electorală din anul 2016:

Economia României ”duduie”, însă peste 5 milioane de români se zbat în sărăcie, dintre care copiii și bătrânii sunt cel mai puternic afectați.

În privința regiunilor sărace, nu s-a schimbat nimic: Moldova și Oltenia sunt tot primele, nu numai din România, ci din toată Uniunea Europeană. Paradoxal este faptul că, în România, Guvernul se laudă cu mari realizări, în vreme ce populația trăiește tot mai greu, mai ales ca urmare a creșterii prețurilor.

Cine a pus umărul la creșterea prețurilor, prin majorarea absurdă a prețurilor la carburanți? Nu oare chiar domnul Tudose, deși știa că toate prețurile vor exploda?

De parcă nu ar fi fost îndeajuns că Guvernul a luat atâtea măsuri greșite în anul 2017, PSD și ALDE nu se dezmint și au trimis Parlamentului un alt buget slab, cârpit în grabă, gândidu-se că mașinăria de vot, denumită pompos majoritate parlamentară, îl va adopta pe repede înainte, fără dezbateri, fără amendamente, pentru a se evita prea multe critici din partea noastră, a opoziției. Uite că s-au înșelat! Ghinion!

M-am uitat cu atenție peste acest proiect de buget și pot să afirm fără echivoc faptul că el este proba tuturor păcălelilor, dovada tuturor promisiunilor mincinoase, care nu au avut niciodată o susținere reală în structura finanțelor publice ale țări.

De pildă, unde sunt majorările de salarii promise medicilor și profesorilor de la 1 ianuarie 2018? Uite că nu mai sunt, pentru că PSD-ALDE ce dă cu o mână, ia cu două mâini, iar, prin transferul poverii fiscale în integralitate la angajați, această majorare a fost anulată.

Unde e majorarea anuală, de la fiecare 1 ianuarie, a pensiilor, așa cum spune Legea nr. 263/2010 pe care PSD și ALDE nu mai vrea și nu mai poate să o respecte, pentru că nu mai are bani. Nici aceea nu este, pentru că doamna Olguța Vasilescu a amânat majorările de pensii până în luna iulie.

Unde sunt tichetele, primele, plata orelor suplimentare, drepturile salariale câștigate de profesori în instanță? Nici pentru acestea nu mai sunt bani și, drept urmare, Guvernul Tudose le mai amână încă 3-4 ani.

Unde sunt banii pentru construcția unei infrastructuri moderne de transport? Nu-i căutați pentru că nu sunt. O fi rămas domnul Dragnea fără carioci? Căci în campania electorală desena pe harta României mii de km de autostrăzi, inclusiv autostradă până la Alexandria. Anul acesta s-au  inaugurat, deși nu s-au construit, doar 15 Km de autostradă! Da, 15 Km! Iar anul viitor e posibil să nu se demareze nimic! În ritmul acesta, de la Suceava și până la București vom avea un drum rapid în cel puțin 25-30 de ani!

Despre spitale sau școli, bătaia de joc va ajunge la apogeu 2018! Așadar, se taie bani exact de acolo de unde ar fi trebuit să se pună mai mulți, adică de la medicamente pentru unitățile sanitare, de la dotarea și reabilitarea spitalelor, de la investiții în infrastructura școlară.

Bugetul din 2018 nu prevede nici tichete sociale pentru școlari și preșcolari și nici bani pentru contul educațional prevăzut de Legea educației.

Orice om care ține la țara lui nu ar putea să voteze un asemenea buget de austeritate, în plină creștere economică.

Tigrul Europei cu care se laudă Tudose e un tigru leșinat de foame.  Eu voi vota împotrivă și sper ca domnul Tudose să plece cât mai repede de la conducerea Guvernului, pentru că a eșuat în tot și în toate!” a declarat deputatul PNL.

Ioan Balan

Deputat PNL

Niciun comentariu: