Doris Leuthard, președintele Elveției |
Între UE și Elveția sunt negocieri. Unele acorduri (se pare că în jur de 100) nu mai corespund etapei actuale a dezvoltării UE și Bruxelles-ul dorește să le renegocieze. Pe de altă parte, Elveția dorește ca UE să permită accesul serviciilor financiare elvețiene pe teritoriul comunitar. Nu au obținut prea mult, Bursa de Valori a Elveției a obținut un acces limitat la piața comunitară. Elveția cere mai mult.
''Calea bilaterală este importantă. De aceea, trebuie să ne clarificăm relaţia cu Europa. Trebuie să ştim în ce direcţie vom merge. De aceea un referendum fundamental ar fi util'', a declarat Doris LeuthardPreședintele Elveției își compară țara cu Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord! Și Regatul Unit vrea să obțină liberul acces al serviciilor financiare pe piața comunitară astfel încât efectele Brexit să nu producă mai multe „daune” decât cele legate, să spunem, de libera circulație a persoanelor.
Regatul Unit are o economie bazată pe servicii. Din datele presei engleze, aproape 70% din PIB-ul Regatului Unit se bazează pe servicii. Principalul partener comercial al Regatului Unit este Uniunea Europeană în formatul UE27.
Elveția este dependentă de comerțul cu Uniunea Europeană. Are un Acord de Liber Schimb cu Uniunea Europeană din 1972 și o serie de acorduri bilaterale (cele despre care spuneam mai sus) care conferă Elveției un statut privilegiat în relația cu Uniunea Europeană.
„Aceste acorduri conferă Elveției acces direct la sectoare-cheie ale pieței unice europene, inclusiv:
- libera circulație a persoanelor,
- recunoașterea reciprocă a standardelor de produs
- Deschiderea reciprocă a pieței pentru achizițiile publice, transportul aerian și transportul rutier și feroviar pentru persoane și bunuri .
Participarea Elveției la alte sectoare ale pieței unice ale UE, cum ar fi energia electrică sau serviciile, depinde de încheierea unui acord-cadru instituțional”. Sursa este aici.
Ei bine, la accesul pe piața serviciilor s-a ajuns la impas. Dar este în curs o negociere, Elveția cerând acces deplin la toate libertățile TUE chiar dacă nu este membră a UE. Elveția are acces la celelalte libertăți însă cere accesul deplin.
Aceeași piață a serviciilor în Uniunea Europeană va scoate peri albi britanicilor! Negociatorul UE, Michel Barnier a comunicat că pentru o țară terță, cum va fi Regatul Unit, nu există „libera circulație a serviciilor”! Ele intră în pachetul libertăților UE care nu pot fi separate.
Este o situație specială pentru UE. Acceptarea pretențiilor Elveției facilitează aceleași pretenții pentru alte state cu care Uniunea Europeană are ALS-uri. Cea mai interesată în disputa UE-Elveția este Marea Britanie! Dacă se poate pentru Elveția, de ce nu s-ar putea și pentru Marea Britanie cu precizarea că linia roșie este la „libera circulație a persoanelor”.
Cât de departe va merge Elveția? Cât de departe va merge Bruxelles-ul? Ce rost mai are să devii membru al UE dacă obiectivele economice și comerciale pot fi obținute și prin ALS-uri?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu