Sinteza declarațiilor președintelui PNL, Ludovic Orban, în cadrul unei sesiuni Q&A pe pagina de facebook a PNL, întâlnire moderată de Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL
Până acum, interviul a fost vizualizat de 56.000 persoane, au fost 263 comentarii. Întrebările au fost sistematizate și, prin sinteza de față, se încearcă împăcarea tuturor. Politica PNL este aceasta, omul Ludovic Orban este acesta. Între omul Ludovic Orban și PNL există compatibilitate. Clar.
Nu este exclus ca unele răspunsuri să nu satisfacă. În regulă. O poziție politică nu poate mulțumi pe toată lumea. Va încerca să mulțumească pe majoritatea iar pentru diferența care rămâne, pentru a nu acutiza o nemulțumire, măsurile administrative sau de altă natură vor avea sau ar trebui să aibă capacitatea de a se aplica în contextul generat de zona de locuit, de populație, de cultura zonei, de limba vorbită de populație, de religie etc.
Foarte important!
Una este să arăți cum gândești viitorul când iei ca reper prezentul de pe banca opoziției și alta este de pe banca puterii. Opoziția încearcă să împiedice acele măsuri care dăunează societății, opoziția poate veni cu propuneri către putere pentru aplicarea unor măsuri utile societății dar nu are cum împiedica puterea, cea care deține majoritatea parlamentară, să își aplice propriile programe sau idei. Și da, puterea PSD-ALDE își încalcă, constant, propriul program de guvernare. Al doilea, diferit complet de promisiunile electorale din 2016!
Întrebare: Cum putem opri modificarea legilor justiției dacă votul opoziției în Parlament nu va fi eficient împotriva majorității PSD-ALDE-UDMR? Când veți deveni cu adevărat opoziția PSD-ului?
Ludovic Orban: Suntem opoziția PSD. Suntem opoziția PSD cea mai serioasă, cea mai puternică și ne manifestăm la toate nivelele de acțiune. Facem opoziție in Parlament, facem opoziție în media, facem opoziție în administrația locală, facem opoziție în stradă când e nevoie, folosim toate pârghiile pe care le avem la dispoziție și în multe cazuri chiar reușim să avem unele succese.
Întrebare: De ce atacați USR?
Ludovic Orban: Tot efortul Partidului Național Liberal este concentrat în lupta cu PSD-ul, în încercarea noastră sistematică e a opri toate abuzurile PSD, toate proiectele prin care încearcă să captureze statul român, toate proiectele în care încearcă să pună pe butuci economia românească și toate încercările de a ataca libertatea și de a ataca independența justiției.
Întrebare: Susțineți poziția doamnelor Gorghiu, Turcan și Mareș în privința USR?
Ludovic Orban: Noi colaborăm în mod natural și firesc cu orice parlamentar care se opune PSD, cu orice grup parlamentar care se opune PSD. De altfel, atitudinea noastră constantă, clară, precisă, este o atitudine de respingere a oricărei tentative a PSD de a ataca drepturile și libertățile, de a afecta libertatea economică, de a afecta libertatea de exprimare, și în mod evident colaborăm nu numai cu orice grup parlamentar care se opune PSD și colaborăm cu orice cetățean, cu orice organizație din societate, indiferent că este patronat, sindicat sau organizație neguvernamentală sau asociație profesională și căutăm să îi reprezentăm pe aceștia în Parlament.
Este adevărat că de multe ori opoziția trebuie să apeleze la o luptă pe procedură. Poate că dacă ar fi fost susținute toate amendamentele de către toți parlamentarii opoziției care au formulat amendamente în comisie, dacă ar fi fost susținute s-ar fi obținut câștigul, se mai amâna cu cel puțin o zi. Prelungirea până după ora 10 seara, i-a lăsat pe cei din majoritate fără numărul necesar de parlamentari și din cauza asta au fost obligați să amâne votul final la lege pentru că nu ar fi avut numărul de voturi necesare.
Întrebare: De ce nu faceți o alianță cu toate partidele din opoziție?
Ludovic Orban: Partidul Național Liberal este forța politică cea mai puternică, cea mai serioasă, singura forță politică ce are capacitatea să bată PSD. De altfel am si bătut PSD în alegerile locale parțiale. Obiectivul meu este să construiesc un Partid Național Liberal suficient de puternic astfel încât să bată PSD.
Soluția anticipatelor
Ludovic Orban: În măsura în care este posibil noi susținem soluția anticipatelor. Din punctul meu de vedere partidul de guvernământ nu mai are nicio legitimitate de a guverna. Programul de guvernare nu mai are nicio legătură cu programul de guvernare cu care s-au prezentat în campanie, adică minciunile gogonat cu care și-au obținut voturile, iar în momentul în care un partid nu guvernează așa cum a promis oamenilor în momentul în care le-a cerut voturile întoarcerea la popor este naturală. Dacă vom avea posibilitatea, vom susține toate demersurile necesare pentru a ajunge la anticipate.
După cum au început, nu cred că vor rezista până la alegerile din 2020. Convingerea mea este că nu vor ajunge la termen.
Întrebare: Ce este mai important pentru Partidul Național Liberal? Justiția, economia, sănătatea sau educația?
Ludovic Orban: Toate sunt importante. Sigur că trebuie să te concentrezi și în funcție de ceea ce vrea să facă Guvernul. Bătălia cea mai mare se dă pe tema legilor justiției și pe tema legii bugetului de stat.
Întrebare: Puteți să ne enumerați ce inițiative constructive a avut PNL de când ați devenit președinte? Spun constructive, pentru că vreau să le disociem de acțiunea de veghe și partea critică pe care trebuie să o facă un partid de opoziție.
Ludovic Orban: Am depus o serie de inițiative legislative. În domeniul economic am venit cu un proiect de lege care să dea posibilitatea firmelor, dacă vor, să beneficieze de o scutire de 20% din impozitul pe profit pentru ca banii respectivi să-i folosească pentru a bonifica salariații companiilor lor, evident acei salariați care merită să fie recompensați financiar. Am introdus un proiect de lege foarte simplu. Persoana care refuză un loc de muncă să nu mai beneficieze de ajutor social. Nu poți la nesfârșit sa utilizezi resursele publice către oameni care nu vor să muncească. Avem proiecte de legi în domeniul administrației locale, pentru întărirea autonomiei locale, pentru a ajuta autoritățile locale să își pună în practică programele de dezvoltare. Am spus ca o parte din redevențele de până la 80% să se ducă către autoritățile locale împărțindu-se între consiliul județean și consiliul local al localității unde se află o exploatare minieră sau se află o bogăție a subsolului care este exploatată.
Avem un alt proiect de lege. Legea anti-birocrație. Instituția la care se duce cetățeanul ca să își reclame un drept, dacă are nevoie de informații pentru a acorda acest drept, instituția să fie obligată să obțină acele informații de la celelalte instituții publice și nicidecum să îl plimbe pe cetățean.
Întrebare: Se pare că PSD a dezechilibrat foarte tare în acest an economia acestei țări. Dacă acest Guvern ar cădea și ar fi numit un Guvern PNL, partidul dumneavoastră ar ști cum să îndrepte lucrurile astfel încât să echilibreze economia acestei țări?
Ludovic Orban: Cu siguranță! Avem pregătite pachete de măsuri în acest domeniu. De asemenea avem pregătite pachete de măsuri pentru îmbunătățirea mediul de afaceri, avem pachete de măsuri pentru stimularea investiților, care să reechilibreze economia românească, care să permită cu adevărat ca afacerile să se dezvolte în România.
Întrebare: Când îl dați afara pe domnul Zamfir?
Ludovic Orban: Greu de desparți de un membru de partid, cu atât mai mult cu cât el este și parlamentar. Nu îmi place ce face colegul meu în ultima vreme și urmăresc luările sale de poziție și nu voi ezita dacă va fi necesar să impun deciziile care sunt necesare.
Întrebare: Ce se întâmpla cu CASS și CAS part-time? Este prea ocupat Avocatul Poporului sau nu îi pasă?
Ludovic Orban: Avocatul Poporului a uitat complet de atribuțiile pe care le are. Din păcate, în regimul constituțional românesc, singura entitate care poate să declanșeze controlul constituțional al ordonanțelor este Avocatul Poporului. Victor Ciorbea refuză cu obstinație să își exercite această atribuție fundamentala.
Întrebare: Ce se mai poate face pe ordonanța 79 cu transferul contribuțiilor și pe ordonanța 82 cu pilonul de pensii?
Ludovic Orban: Și aici am sesizat Avocatul Poporului. Ne batem în Parlament să respingem foarte multe articole din ordonanța 79 și în mod evident dacă nu vom reuși și ea va fi adoptată deja avem pregătit, avem temeiuri serioase de atac la CCR
Întrebare: Aveți un deputat dacă nu mă înșel care mai are un pic și se pupă cu Codrin Ștefănescu la Mocirla 3. Credeți ca e ok ce face?
Ludovic Orban: Nu știu despre cine este vorba. Suntem într-un proces de restructurare al comunicatorilor. Acest proces vizează o pregătire mai temeinică a reprezentanților noștri pe tematicile care se dezbat în public, o selecție mai riguroasă a comunicatorilor.
Întrebare: Când veți renunța la baroni, la penali?
Ludovic Orban: Partidul Național Liberal este partidul care a aplicat riguros criteriile de integritate pe care și le-a votat în cadrul statutului.
Întrebare: Considerați de bun augur legea răspunderii magistraților?
Ludovic Orban: Nu suntem de acord cu prevederile pe care le-a introdus PSD, care permit abuzuri. Noi optăm pentru o lege privind răspunderea magistraților care să fie o lege în dezbatere publică, sa fie o lege dreaptă.
Întrebare: Ce va face PNL în cazul în care Guvernul Tudose va fi demis. Va propune un premier?
Ludovic Orban: Preferăm anticipate.
Întrebare: Guvernul pregătește o nouă taxă auto. Care este poziția PNL?
Ludovic Orban: Ceea ce este jenant pentru actuali guvernanți este că în campanie au venit cu un proiect de lege de reducere a taxelor și că au anulat această taxă. Până acum toate cele trei forme ale taxei au fost declarare ca neconforme cu legislația europeană și statul român a fost pus în situația în care să plătească înapoi cetățenilor care au plătit taxa auto contravaloarea acestei taxe auto. Evident că ne opunem, evident că le vom atrage din nou atenția a ceea ce au promis în campania electorală.
Întrebare: Care este poziția PNL în legătură cu reunirea cu Basarabia?
Ludovic Orban: Atunci când împrejurările ne vor permite nu vom rata ocazia să facem această unire.
Întrebare: Ce părere aveți de poziția grupului de la Visegrad pe tema migrației?
Ludovic Orban: Nu cred că trebuie încurajată migrația.
Întrebare: În ce stadiu este proiectul de lege privind traseismul politic, dacă există un astfel de proiect pe agenda PNL?
Ludovic Orban: Proiectul de lege este pregătit, suntem într-o dezbatere în interiorul partidului. Dacă este adoptat și îl atacă cineva la CCR vedem ce zice CCR, dar dacă se întâmplă să fie considerat neconstituțional înseamnă că trebuie să umblăm si la Constituție.
Întrebare: Ce spuneți de votul obligatoriu?
Ludovic Orban: Nu sunt de acord cu votul obligatoriu. Votul este un drept, nu cred că trebuie să fie o obligație.
Întrebare: Aveți un plan sau o viziune avansată despre procedura în care veți desemna lista PNL de candidați la alegerile europarlamentare? Vedeți posibilă prezența domnului Cioloș pe liste?
Ludovic Orban: În primul rând nu pot să candideze decât membrii PNL. Cine se înscrie în PNL este binevenit să candideze. În ceea ce privește procedura, va fi cu siguranță o procedură democratică, va fi cu siguranță o procedură care va permite selecția celor mai buni candidați.
Întrebare: Îl sprijiniți pe Klaus Iohannis?
Ludovic Orban: Cu siguranță!
Întrebare: În „Dosarul Transferurilor” în prima instanță s-au dat achitări pe linie, uite de ce încă nu am încredere în Orban
Ludovic Orban: Eu cunosc evoluția apelului, știu că nu am săvârșit niciun fel de faptă care să fie considerată infracțiune. Nu mi-am folosit influența politică și nu am luat niciun ban. Oricine mă cunoaște și a lucrat cu mine știe despre mine că sunt un om care sunt foarte riguros, care citesc legile, sunt un om cinstit.
Întrebare: Susțineți referendumul pentru familie? Daca da, ce faceți pentru a-l implementa?
Ludovic Orban: Asta e treaba majorității parlamentare. Nu cred că această temă trebuie politizată. În ceea ce mă privește pe mine sunt un familist convins, sunt un om care cred că familia este cea lăsată de Dumnezeu, iar dacă se va declanșa acest referendum eu voi vota in favoarea familiei tradiționale.
Întrebare: Considerați că dacă pachetul Legilor justiției va fi adoptat in forma dorită de PSD, România riscă sancțiuni din partea UE?
Ludovic Orban: Este posibil. Din păcate, PSD și ALDE ne-au întors cu ani în urmă. N-au fost atenți la luările de poziție ale partenerilor noștri europeni, n-au vrut să țină cont de poziția exprimată public de Departamentul de Stat, care este de fapt poziția oficială a Administrației americane.
Întrebare: Veți ieși în stradă? Duminică se anunță proteste
Ludovic Orban: Am ieșit în stradă în mod constant. Dacă văd obstinația acestei puteri în a își impune aceste legi care încalecă politic justiția din Romania, atât eu cât si toți membri si simpatizanții PNL vor merge sa protestăm în stradă.
Întrebare: Mai sunt alegeri în perioada următoare la diverse structuri?
Ludovic Orban: Printre obiectivele pe care le-am avut am urmărit câteva obiective precise, prin care să finalizăm până la sfârșitul anului constituirea comisiilor de specialitate ale partidului, transformarea lor practic în entități funcționale care să genereze puncte de vedere, realizarea alegerilor la toate organizațiile interne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu