Sesizarea de neconstituționalitate pe legea ANI a PNL

Dacă pentru legile justiției există sesizări ale ICCJ și CSM, la care se adaugă cele ale PNL și mai apoi ale Președinției României, aici ICCJ și CSM nu mai au cum interveni doar dacă modificările au influență directă asupra justiției. Pe undeva, au. Cel puțin în prevederile prin care sunt anulate hotărârile judecătorești ce îi privesc pe cei lipsiți de integritate aflați  în funcție de demnitate publică sau care nu au mai putut ocupa funcții de demnitate publică datorită sancțiunilor legii.

Ținta PSD-ALDE și UDMR este să își aducă în prim-planul vieții politice pe acei membri care au fost sancționați de lege și nu au mai putut ocupa funcțiile de demnitate publică sau funcții publice în anul 2016! Vorbim despre cei care au fost primari sau consilieri județeni, parlamentari etc. Nu mai spun de cei care au ocupat posturi de funcționari publici, de fapt, cei care au făcut posibile multe manevre dubioase în cadrul administrațiilor publice locale.

În particular, specialiștii PNL au observat că PSD-iștii, ALDE-iștii și UDMR-iștii au revenit cu mai vechi texte care au fost deja declarate ca neconstituționale de CCR în anii anteriori! Poate-poate trec de această dată dacă schimbă „cadrul”.

Textul sesizării PNL, înaintată la CCR, privind neconstituționalitatea modificării Legii de funcționare a ANI

Vă transmitem textul sesizării depusă de PNL miercuri, 20 decembrie a.c., adresată Curții Constituționale, privitoare la Legea pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, adoptată de Senat, în ședința din data de 18 decembrie 2017:

Domnului Valer DORNEANU,

Preşedintele Curţii Constituţionale 

Stimate domnule Preşedinte,

În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României, al art. 11 lit. a) raportat la art. 15, alin. (1) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, parlamentarii enumeraţi în tabelul anexat formulează prezenta


SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE

cu privire la motivul extrinsec și motivele intrinseci de neconstituționalitate ale Legii pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, constând în încălcarea art.1 alin.(5) cât și a art.15 alin.(2) din Constituția României.


Situaţia de fapt


În data de 21 noiembrie 2017, Biroul permanent al Camerei Deputaților a fost sesizat, în procedură de urgență, cu Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normativ (Pl-x nr. 482/2017) având caracter de lege organică.

În data de 5 decembrie a.c. propunerea legislativă menționată a primit raport de adoptare, cu amendamente, din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități. După ce, pe 5 decembrie, a fost introdusă pe ordinea de zi a plenului, a doua zi a fost dezbătută, iar în data de 11 decembrie a.c. a fost adoptată de Camera Deputaților, fiind transmisă Senatului care avea calitatea de cameră decizională.

În ședința Senatului, din data de 18 decembrie a.c., Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (L544/2017) a fost adoptată.


MOTIVE EXTRINSECI DE NECONSTITUȚIONALITATE


1. Încălcarea dispozițiilor art.8 alin.(4) și ale art.41 alin.(1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative raportat la art.1 alin.(5) din Constituția României și ale art. 74 alin.(3) și (5) din Constituția României

Tehnica normativă obligă inițiatorul unui proiect sau al unei propuneri legislative să realizeze conținutul actului normativ în concordanță cu obiectul său de reglementare. Cu alte cuvinte, conținutul expunerii de motive trebuie să fie concordant cu titlul actului normativ și cu dispozițiile care alcătuiesc propunerea legislativă. Nu este cazul legii  criticate. Aceasta, prin conținutul său se referă la statutul deputaților și senatorilor, deși expunerea de motive se referă la modificarea și completarea conținutului Legii nr. 176/2010  privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Singura dispoziție normativă pe care legea o conține vizează anularea efectelor unor interdicții instituite în privința senatorilor sau deputaților identificați în conflict de interese în perioada 2007-2013 prin rapoartele rămase definitive ale Agenției Naționale de Integritate sau prin hotărâri ale instanțelor de judecată. Modificarea sau completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate cu o dispoziție al cărui conținut nu are nicio legătură cu incidentul legislativ al completării sau modificării legii în vigoare și nici cu titlul actului normativ constituie o încălcare a dispozițiilor art.8 alin.(4) și ale art.41 alin.(1) din Legea 24/2000. Inexistența identității de obiect între scopul legii și dispoziția normativă propusă face legea neclară.

De altfel, cu privire la claritatea actului normativ, Curtea Constituțională a arătat prin decizia nr.619/2016, paragraful 40: „potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, legea trebuie să întrunească cele trei cerințe de calitate care rezultă din art. 1 alin. (5) din Constituție - claritate, precizie și previzibilitate. Curtea a statuat că respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă și previzibilă, întrucât acesta nu își poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii. De aceea, una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. Așadar, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, respectiv să fie clar, precis și previzibil (în acest sens, a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragrafele 223-225, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, paragrafele 20-23, sau Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 45, 46, 55). Prin urmare, pe de o parte, legiuitorului îi revine obligația ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care își exercită această competență constituțională, să dea dovadă de o atenție sporită în respectarea principiului clarității și previzibilității legii. Pe de altă parte, organelor judiciare, în misiunea de interpretare și aplicare a legii și de stabilire a defectuozității îndeplinirii atribuției de serviciu, le revine obligația de a aplica standardul obiectiv, astfel cum acesta a fost stabilit prin prescripția normativă (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragraful 52). Curtea a stabilit că cerința de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii privește scopul și consecințele pe care le antrenează (Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 22 mai 2014, paragraful 23). De asemenea, Curtea a mai reținut că legiuitorul trebuie să se raporteze la reglementările ce reprezintă un reper de claritate, precizie și previzibilitate, iar erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare; din contră, aceste erori trebuie corectate pentru ca actele normative să contribuie la realizarea unei securități sporite a raporturilor juridice (Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 32)”.

Cu privire la titlul actului normativ Curtea Constituțională a arătat, prin Decizia nr.1/2015, „Curtea constată că titlul legii este cel care califică obiectul său de reglementare”.

Din jurisprudența expusă mai sus deducem că soluția de legiferare aleasă de către inițiator este greșită, încălcând dispozițiile art.74 alin.(3) și (5). Soluția corectă, din perspectivă constituțională, era o inițiativă legislativă de sine stătătoare, după cum a relevat Curtea Constituțională în aceeași decizie nr.1/2015 „ De asemenea, Curtea constată şi încălcarea art.74 alin.(3) şi (5) din Constituţie, întrucât textul analizat (art.IV din lege) a denaturat obiectul proiectului de lege transmis de Guvern spre adoptare, contrar art.74 alin.(3) din Constituţie, şi a eludat, astfel, reglementările cuprinse în art.74 alin.(5) din Constituţie, referitoare la iniţiativa legislativă a deputaţilor sau senatorilor, care, de principiu, trebuiau să iniţieze o propunere legislativă distinctă în vederea adoptării soluţiei legislative cuprinse la art.IV din legea analizată, propunere care s-ar fi supus dezbaterii mai întâi camerei competente să o adopte, ca primă Cameră sesizată.”

2. Legea a fost adoptată cu încălcarea competenței Camerelor – art. 60 alin. 2 şi art. 75 alin. 1 din Constituția României

Legea pentru modificarea Legii nr. 176/2010 a fost adoptată de Camera Deputaților ca primă cameră sesizată și de Senat, în calitate de cameră decizională.

Legea fundamentală prevede la art. 75 un număr limitat de situații în care prima camera sesizată este Camera Deputaților, printre care și propunerile legislative care se referă la art. 117 alin. 3, conform căruia autorități administrative autonome se pot înființa prin lege organică. Conform art. 13 din Legea nr. 144/2007, ANI este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcţionează la nivel naţional, ca structură unică, cu sediul în municipiul Bucureşti. Art. 117 alin. 3 se referă la înființarea de autorități administrative autonome, nu și la orice modificări ale organizării și funcționării acestora. Chiar și în cazul susținerii acestei ipoteze, modificările din prezenta lege nu vizează organizarea și funcționarea ANI, ci are ca obiect înlăturarea consecințelor legale ale constatării existenței conflictului de interese în cazul unei categorii de persoane.

În consecință, adoptarea de către Camera Deputaților ca primă cameră sesizată și de Senat în calitate de cameră decizională a legii în discuție reprezintă un viciu de constituționalitate extrinsecă, încălcând art. 60 alin. 2 și art. 75 alin. 1 din Legea fundamentală.


MOTIVE INTRINSECI DE NECONSTITUȚIONALITATE


1. Dispozițiile art.I și ale art. II  din Legea pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor şi demnităților publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea şi funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat prin dispozițiile art.15 alin.(2) din Constituția României.

Potrivit art.15 alin.(2) din Constituția României „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. Pe cale de consecință, orice normă care instituie efecte în trecut este neconstituțională, cu excepția celor reglementate în materia dreptului penal sau contravențional. Prin Legea pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor şi demnităților publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, Parlamentul României înlătură interdicțiile aplicate deputaților și senatorilor care s-au aflat în conflict de interese de natură administrativă, în perioada 2007-2013. Soluția legislativă este prevăzută în art.I din legea criticată: „interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor în temeiul art.25 pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr.219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept.”

Textul este completat de art. II care dispune: „modificările aduse prin prezenta lege se aplică începând cu data intrării în vigoare.”

Reglementările citate mai sus sunt calificate ca aparținând dreptului administrativ. Sunt norme de drept administrativ deoarece vizează modificări aduse statutului deputaților și senatorilor, membri ai Parlamentului României, unica autoritate publică legiuitoare a țării. De asemenea, normele care se referă la incompatibilități sau conflict de interese de natură administrativă sunt parte a dreptului administrativ deoarece se referă la conduita în exercitarea funcției sau demnității publice. Actele de constatare a stării de incompatibilitate sau de conflict de interese sunt supuse controlului de legalitate la instanța de contencios administrativ. Prin urmare, și interdicția de 3 ani prevăzută de lege de a mai ocupa o funcție sau demnitate publică are același caracter administrativ. Nefiind o normă penală sau contravențională reglementările precitate nu pot avea caracter retroactiv, deci nu pot dispune încetarea efectelor unei interdicții deja instituite. Din coroborarea dispozițiilor art.I cu dispozițiile art. II deducem, fără putință de tăgadă, intenția legiuitorului de a institui efect retroactiv unei norme cu caracter administrativ, sens dedus din reglementare: „interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor în temeiul art.25 pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 […] încetează de drept”…„modificările aduse prin prezenta lege se aplică începând cu data intrării în vigoare”. Legiuitorul reglementează art. II într-un mod neclar, impredictibil, fără a preciza dacă vizează intrarea în vigoare a legii sau data de  punere în aplicare a interdicțiilor la care se referă art.I.

Aplicând metoda logică de interpretare a textului normativ  deducem că legiuitorul a avut în vedere corelarea art. II cu art.I în sensul precizării exprese a faptului că interdicția încetează  „ab initio”. Per a contrario, legiuitorul ar fi precizat în mod expres că „modificările intră în vigoare de la data publicării prezentei legi”.

În concluzie, vă rugăm să constatați, în raport cu aspectele detaliate mai sus, că dispozițiile art.I și ale art. II sunt neconstituționale deoarece încalcă art.15 alin.(2) din Constituția României.

Evidențiem în susținerea argumentației noastre practica constantă a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea normelor care retroactivează în materie civilă, dintre care cităm Decizia CCR nr.96/1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 251 din 17 octombrie 1996, sens în care Curtea a reţinut următoarele: „[…] Dreptul relativ la exercitarea căilor de atac este fixat de legea în vigoare în momentul pronunţării, deoarece admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii şi, în aceste condiţii, nici o cale de atac nu poate rezulta dintr-o lege posterioară, după cum nici o cale de atac existentă în momentul pronunţării nu poate fi desfiinţată fără retroactivitate de către o lege posterioară”, cât și Decizia CCR nr. 447/2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial nr.674 din 01.11.2013, în care se precizează: „aşa cum s-a arătat şi mai sus, prevederile art.348 din ordonanţa de urgenţă prevăd aplicarea imediată, începând cu 25 octombrie 2013, a dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă şi procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art.183—203, care se aplică doar cererilor introduse după data intrării în vigoare a acesteia.”

Dispoziţiile acestui articol au fost criticate prin prisma dispoziţiilor art.15 alin.(2) din Constituţie, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Cu privire la acest principiu constituţional, Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa (de exemplu, prin Decizia nr.291 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.753 din 18 august 2004) că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.

Această ordonanţă de urgenţă nu conţine numai simple norme de procedură care să vizeze competenţa instanţelor judecătoreşti şi care să fie, eventual, de imediată aplicare, ci şi norme care produc efecte de ordin patrimonial, de multe ori cu caracter iremediabil. În acest sens, Curtea, cu titlu exemplificativ, reţine art.117 din ordonanţa de urgenţă, care micşorează de la 3 ani la 2 ani durata termenului pentru care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar poate intenta acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor. Tot art.117 prevede că anularea operaţiunilor în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită priveşte perioada de 6 luni anterioară deschiderii insolvenței, faţă de 3 ani cât era prevăzut în reglementarea anterioară.

Curtea reţine că atât debitorul, cât şi creditorul trebuie să aibă reprezentarea clară a acțiunilor pe care le întreprind, precum şi a efectelor acestora. Înclinarea balanței în favoarea creditorilor sau a debitorilor în cursul procedurilor deja începute este de natură să lezeze grav drepturile lor substanțiale şi interesele legitime. Tocmai de aceea legiuitorul constituant a interzis, cu valoare de principiu, aplicarea retroactivă a legii civile, pentru a se evita astfel de situaţii dăunătoare.

În lumina acestor considerente, Curtea constată că noile prevederi legale afectează efectele juridice deja produse sub imperiul vechii legi”.


2. Dispozițiile art.I și ale art. II sunt neconstituționale pentru că încalcă principiul colaborării loiale între autoritățile și instituțiile publice din România atașat dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituția României

Încălcarea principiului colaborării loiale între instituțiile statului este relevată prin dispozițiile cuprinse la art.I.2 și art. II, din legea supusă criticii de neconstituționalitate care anulează efectele unor hotărâri judecătorești, și, de asemenea, încalcă decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa obligația tuturor autorităților publice de a-și îndeplini obligațiile constituționale cu loialitate față de Constituție și în spiritul colaborării cu alte instituții și autorități publice.

În aplicarea acestui principiu, revine Parlamentului obligația de a legifera, respectând competența autorității judecătorești de aplicare și interpretare a legii, concretizată prin hotărârile pe care instanțele de judecată le pronunță. A lipsi de efecte o hotărâre judecătorească, cum sunt cele prin care s-au instituit interdicții deputaților și senatorilor aflați în conflict de interese de natură administrativă, constituie o încălcare a obligației constituționale amintite mai sus.

De asemenea, încălcarea cu bună știință a Deciziei CCR nr.619/2016 reprezintă o sfidare a Curții Constituționale, autoritate publică autonomă de rang constituțional, fundamentală pentru asigurarea respectării Constituției și o altă încălcare a principiului colaborării loiale.

Referitor la încălcarea obligației de colaborare loială cu autoritatea judecătorească aceasta este evidentă din însuși modul în care Parlamentul a legiferat, dispunând, la art. I, încetarea efectelor interdicției  instituite prin hotărâre judecătorească în situație de conflict de interese de natură administrativă. Ca urmare, toate hotărârile judecătorești prin care s-au stabilit interdicții pentru deputații sau senatorii constatați în conflict de interese de natură administrativă vor fi lipsite de eficiență.

În privința încălcării Deciziei CCR nr.619/2016 cităm următoarele considerente cuprinse  în paragraful 41: „având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că legea interpretativă, deși trebuie să vizeze numai regimul juridic civil al deputaților și senatorilor, în realitate, prin modul său de formulare, în loc să constituie un reper normativ în lămurirea problemei aplicării în timp a Legii nr. 219/2013, generează serioase incertitudini cu privire la sfera sa materială de aplicare în sensul că poate privi fapte ale deputaților sau senatorilor calificate drept abateri disciplinare sau de natură penală. Este evident că o asemenea lege ar putea să vizeze, datorită obiectului de reglementare a Legii nr. 96/2006, numai faptele calificate drept abateri disciplinare - desigur, cu respectarea principiului neretroactivității -, însă modul sibilic, închis și lipsit de transparență de formulare a legii de interpretare, mai ales a tezei finale din cuprinsul art. II alin. (2) al legii - "având în vedere faptul că anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 219/2013 nu a existat nicio restricție cu privire la personalul angajat la birourile parlamentare, deputații sau senatorii putând dispune fără nicio constrângere legală asupra angajării acestora" - ar duce la concluzia că o atare soluție legislativă ar putea să se refere și la legea penală, ceea ce este inadmisibil, având în vedere voința constituantului derivat, astfel cum a fost reținută la paragrafele 31-33. Prin urmare, Curtea constată că soluția legislativă criticată, deși pare a interpreta un text legal care vizează statutul juridic al deputaților și senatorilor, are, în realitate, efecte ce se pot răsfrânge și în materie penală, ceea ce determină concluzia irefragabilă a Curții în sensul că legea analizată nu este clară, obiectul reglementării adoptate fiind unul echivoc.”

Prin urmare, Parlamentul României a încercat, anterior, să reglementeze prin lege aceeași situație juridică, iar Curtea a constatat că reglementarea este neconstituțională. Decizia Curții Constituționale nr.619/2016 a fost comunicată Parlamentului pentru corectarea normelor identificate ca neconstituționale.

Fără a ține cont de incidența considerentelor Deciziei CCR nr.619/2016, asupra normelor cuprinse la art.I art. II, Parlamentul României a adoptat Legea pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Aceasta reprezintă o încălcare evidentă a principiului colaborării loiale și, pe cale de consecință, dispozițiile art.I și ale art. II din Legea pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt neconstituționale.

În concluzie, vă rugăm să constatați că dispozițiile art. I și art. II sunt neconstituționale deoarece încalcă art.15 alin.(2) din Constituția României. În opinia noastră toate dispozițiile Legii pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt neconstituționale și, pe cale de consecință, vă solicităm să constatați că legea este neconstituțională în integralitatea ei.

În drept, ne motivăm sesizarea pe dispozițiile art. 133 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților și art. 15 alin. (1) și (2) din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.