Părerile sunt împărțite. Nu diferă cu mult de părerile exprimate pe la televiziuni sau prin ziare, pe bloguri sau prin parcuri. Chiar și la colț de stradă.
Eu sunt adeptul conceptului potrivit căruia trebuie împiedicate cele două acte normative pentru care Guvernul Băsescu-Boc-Udrea dorește să își angajeze răspunderea în fața Parlamentului. Deci, sunt pentru reușita ambelor sau măcar a uneia dintre moțiuni. Ambele proiecte de lege sunt niște catastrofe pentru noi toți.
Căderea guvernului de maimuțoi băsescieni nu este o pierdere pentru România. Decât o astfel de administrație, mai bine lipsă. Avem și precedent în modul în care va acționa Băsescu în caz că îi pică al doilea Guvern moșit de el. Va desemna un alt pupincurist băsescian care să formeze un Cabinet, va urma circul consultărilor la Cotroceni, votul nesigur în Parlament ... şi se va ajunge la o altă angajare a răspunderii, pe aceleaşi proiecte de legi sau doar pe cel al echilibrului bugetar. Şi aşa va trece timpul şi ajungem la fine de an. Dar va fi bine. De ce ? Pentru că se împiedică aplicarea celor două aberații legislative. Poate că, în ultimul ceas, vor prelua din măsurile opoziției și nu vor mai pune în vârf de băț împrumutul de la FMI ci vor tăia din cheltuielile aiurea pe care le face actualul Guvern. Mai mult, un nou Cabinet presupune un nou buget ! O ocazie bună pentru a lucra un buget cât de cât real.
Dacă pică Guvernul de maimuțoi portocalii-verzi și alte coloraturi va fi bine. Asta este concluzia.
Dacă nu pică Guvernul băsescian, ne ia dracul. Nervi, procese, foamete, creșterea ratei mortalității în rândul bătrânilor și al copiilor, a bolnavilor de diabet și cancer, de boli ale inimii și sida și mai știu eu care altă boală gravă căpătată de concetățenii noștri în anii de muncă grea sau în condiții improprii „asigurate” de firmele statului român. Vom câștiga în instanțe însă după cum execută guvernanții portocalii hotărârile judecătorești rămase definitive și irevocabile mare lucru dacă nu ne vedem banii peste un an sau doi, după alegerile parlamentare din 2012 când, probabil, hienele portocalii vor trece în opoziție. Iar între timp, cei care au nevoie urgentă de bani acum vor pleca „dincolo”, cu ultimul bănuț pe limbă, în chip de obol, dacă nu cumva, Băsescu și haita lui de hiene nu îl vor smulge din gura mortului pentru asigurarea „echilibrului bugetar”.
10 comentarii:
Florin, stii ce nu înţeleg:
-când nu se respectă, aplică, îndeplinesc hotărârile instanţelor judecătoreşti, nu înseamnă că cei în cauză intră în urmărire penală? ca să nu mai spun că-în felul ăsta- nu ne aflăm intr-un stat de drept, ba din contra. Noi, ceilalţi nedreptăţiţi(instituţii, persoane fizice, juridice, categorii socio-profesionale etc.), de ce să nu le aplicăm aceleaşi măsuri, cu aceleaşi arme, că doar nu poţi să înfrăngi infractorii cu metode democratice, acolo unde nu există reguli democratice. Nu ştiu. Cred că sunt naiv, dar aşa ceva-nu respectă inclusiv drepturile magistraţilor câştigate de aceştia în instanţă, adică nu le concretizează, nu le dau curs, nu le pun în aplicare, adică îi doare la "bască" de tot şi de toate-, n-am crezut că voi trăi, vom întâmpina noi, cu toţii. De neimaginat, şi totuşi foarte real. Este clar că ţărişoara asta, poporul ăsta, oamenii aceştia n-au epuizat, încă, toate formele demonice şi inimaginabile de a se lupta , a face rău, a distruge pe ei înşişi, co propriile lor forme "ciudate" de organizare, conducere, socializare, cu proprii lor conducători, ce provin din "elita" neamului, cu atât de multe alte situaţii şi reguli de neînchipuit. Dramatic! Şi totuşi, speranţă, nu? cu respect.
Basescu i-a amenintat pe pedelisti ca daca cumva voteaza motiunea intra in opozitie. De data asta s-ar putea razbuna pe toata lumea asa.
Salut Silviu. Ce să spun. Ni se trage de la urmașii FSN. Dacă îți amintești, dacă știi, PSD recunoștea drepturile însă le suspendau prin legile anuale ale bugetelor. Când a guvernat Alianta D.A., după ce au plecat băsescienii de la guvernare, Varujan Vosganian nu a mai introdus în legea bugetului suspendările (păstrate de miniștrii PD) și au început plățile din urmă, cu alocări de la buget. Unele sume de bani au fost achitate din bugetul pe 2008, bani pentru care acum pedeleprele acuză pe liberali că au fost „populiști” ! Eu mi-am primit banii în 2008.
PD-L nici măcar nu mai maschează refuzul de a aplica hotărârile judecătorești. Începând cu Băsescu acuză judecătorii că dau prea multe sentințe favorabile celor care dau Guvernul în judecată ! Mai mult, au prioritizat interesul economic al statului - o tâmpenie atunci când se folosește cu referire la proprii cetățeni, noțiunea fiind proprie doar în relațiile comerciale internaționale, ea traducându-se prin „interesele economice ale cetățenilor români care au relații de comerț cu firme din alte state” - în detrimentul juridicului. De aici și tâmpenia pedelepristă cu art. 53 din Constituție - reducerea drepturilor și libertăților cetățenești pentru echilibrarea bugetului de stat greșit elaborat și administrat de un Guvern condus de politicieni incapabili.
Și da, refuzul sau împiedicarea, sun orice formă, a executării unei hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile este infracțiune. Numai că la noi, în România, procurorii Ministerului public au fost subordonați politicului. Procedura penală presupune acceptul procurorului șef pentru începerea unei acțiuni penale. Dacă un procuror începe o acțiune penală fără acceptul procurorului șef, acesta din urmă are puterea dată de lege de a infirma acțiunea subordonatului iar dosarul întocmit este nul de drept. Să mulțumim lui Monica Macovei pentru această lucrătură.
Lilick,
Amenințarea lui este o frecție la un picior de lemn. Dacă unii pedeliști nu mai vor cu PD-L, oricum intră în opoziție. Este groasă pentru talibanii portocalii care se țin legați de Boc și Udrea, care nu sunt primiți în alte partide parlamentare și care sunt temători a mai merge pe stradă.
Cred că dementul cotrocenist le-a făcut o invitație directă să facă pe dracul în patru (inclusiv acte de corupție) pentru a opri exodul și pentru a atrage din opoziție votanți.
Și ai dreptate. Sună a răzbunare. dar este prost. Știi și tu ... răzbunarea-i arma prostului !
Înţeleg că nu-l merită Europa, nu-l merită ţara, dar nici pedelicii nu-l mai merită?
Înseamnă că a rămas doar cu Hitlerjungen!
El, Madama şi buncărul!
Benzină or avea SPP-iştii?!
Poate facem o chetă și le dăm noi ! Ce zici Toni ? Îi ajutăm ?
Si eu sunt de parere ca ar fi mai bine sa treaca motiunea. Atunci s-ar instala echipa de rezerva si s-ar epuiza si ea extrem de rapid.
Așa este, transildania. Când execută ordine de sus de la Băsescu orice echipă s-ar epuiza.
Deci tot politic-firr-ar să fie! Unde sunt procurorii independenţi-ca-n SUA, de ex.(cel care l-a anchetat pe Clinton, când era in exerciţiul funcţiunii,atenţie!)-care să facă diferenţa: şi la Udrea, Videanu, Berceanu, dar câţi n-ar fi! Oricum, mulţumesc de lămuriri, chiar nu pricepeam, cumva, de ce nu se mişcă treaba. Eşti bine pregătit, sincer. Cu respect.
Silviule,
Suntem într-un sistem de drept diferit de cel anglo-saxon. Și la noi sunt independenți procurorii însă doar în instrumentarea cauzei aprobate. Iar dacă în cauză nu sunt personalități sau dacă nu este o infracțiune gravă, unii procurori dau, cu lejeritate, NUP (neînceperea urmăririi penale). Asta este.
Trimiteți un comentariu