marți, 11 iunie 2013

Parada prostiei și a prostului gust la Cotroceni

Iulia Moțoc. Judecătoare, doar cu numele, la Curtea Constituțională a României. Doar cu numele pentru că din activitatea ei am înțeles că are, în general, opinii foarte ciudate care sunt explicate prin noțiuni juridice însă ea, Iulia Moțoc, le caută alte înțelesuri. În plus, față de colegii ei judecători, are un comportament de țață maidaneză, prin ieșirile pe rețelele de socializare. Eu unul nu o caut însă am avut acces la unele dintre ele prin intermediul acelora care o pun în evidență. Până acum doar ca exemplu negativ.

Ținuta ei la unul dintre cele mai importante evenimente din viața instituției din care face parte, încetarea mandatului unor judecători urmat de începerea mandatului altora, aleși potrivit prevederilor constituționale, duce în derizoriu întregul demers. Față de toate celelalte femei prezente la eveniment, femei în ținute sobre, pe măsura importanței acestuia, ea a apărut îmbrăcată ca o paparudă. Înțeleg că este una dintre persoanele care vor să epateze cu orice preț, vrea să iasă în evidență, să se vorbească despre ea însă ținuta ei este ca o palmă dată peste „fața” instituției, este ca un mare semn de întrebare pe reputația instituției. Cum să crezi că CCR este o instituție serioasă când vezi că acolo îndeplinește funcția de judecător constituțional o individă care își are locul, cel mult, într-o emisiune de can-can !

În mod cu totul special, referitor la activitatea unui judecător, în oricare domeniu ar lucra, te aștepți să observi o reținere cu privire la expunerea publică. Nu doar sub aspectul comentariului public cu privire la oricare aspect al vieții societății ci și cu privire la ținuta pe care o folosește și prin care, de cele mai multe ori, vrea să transmită un sentiment de încredere, de competență profesională, de echilibru emoțional. Pentru că oamenii privesc un judecător cu mai multă atenție decât un funcționar public obișnuit. Un judecător are competența dată de noi, prin constituție și lege să hotărască asupra unor stări de fapt care ne poate afecta, de cele mai multe ori, iremediabil viața. În cazul de față, ce încredere să am eu că această Curte Constituțională are toate „țiglele” pe casă și va apăra Constituția astfel încât în judecarea unei cauze de către o instanță sau în promovarea unei legi de către Parlament interesele mele ca cetățean vor nu doar enumerate ci și garantate. Nu uit că această individă este coautoare la decizii ale CCR sub conducerea lui Băsescu (Zăgrean este manechinul) prin care au fost reinterpretate decizii anterioare ale aceleiași Curți, au fost adăugate la Constituție atribuții suplimentare pentru Traian Băsescu, astfel încât acesta să își poată îndeplini scopurile meschine, au fost suspendate pe termen lung (vorba aia, până la paștele cailor !) drepturile și libertățile civile ale cetățenilor români, au fost distruse sistemele naționale care constituie baza formării unei societăți, a unei țări.

Stupid este că nu avem, la ora actuală, o procedură prin care astfel de specimene să fie suspendate din activitate. Comportamentul lor social nu este demn de înălțimea funcției pe care o ocupă.

3 comentarii:

ADRIAN spunea...

Saruman feminin :)

ADRIAN spunea...

Fara toiag, ce-i drept. Dar cu Sauron inca la locul lui ...

Crăciun Florin spunea...

Corect, Adrian. Corect.