Traseismul politic este ca o boală. Iar boala trebuie combătută.

La Comisia parlamentară pentru revizuirea constituției sunt trei propuneri. Una spune că parlamentarul care o ia pe alte cărări își pierde mandatul - propunere la care eu subscriu -, alta spune că se merge în colegiul parlamentarului unde, în urma unui referendum se vede dacă parlamentarul mai are susținerea alegătorilor - sună ca dracu -, ultima spune că parlamentarul care „traseește” nu va mai avea dreptul de a candida la următoarele alegeri - o încălcare a dreptului de a fi ales, nașpa.

Împotriva traseismului politic au fost multe discuții. Toată lumea l-a dorit combătut însă mai toți politicienii din Parlament au ridicat problema „independenței parlamentarului”. O problemă falsă. Toți „teoreticienii” politici au apelat, cu sârg, la art. 69 din Constituție, în special la paragraful (2): Orice mandat imperativ este nul. Și l-au extins asupra voinței alegătorilor. Rezultatul ?! Unul simplu. Din punct de vedere teoretic, dus în practică cu rezultate catastrofale, pentru democrație, exonera parlamentarul odată ales de răspunderea față de alegători. O prostie ! Mai ales că primul paragraf stipulează, imperativ, că „deputații și senatorii sunt în serviciul poporului”. Păi, să îmi fie cu iertare, din moment ce ești în serviciul poporului, în special al poporului care ți-a dat votul pentru a ajunge deputat și senator, atunci, de bună seamă, ești obligat - este o obligație de serviciu - să împlinești voința acelui popor. Iar acel popor te-a votat pentru că ai angajat ceva anume în campania ta electorală. Ai arătat poporului că faci parte dintr-o familie politică, ai spus poporului că vei lucra în legislativ pentru promovarea valorilor politice ale acelei familii politice, ai promis poporului votant că vei susține, în numele și pe seama acelui popor acele acțiuni politice care să îi favorizeze exercitarea drepturilor și libertăților civile, să îi asigure o stare de sănătate corespunzătoare nevoilor acelui popor, că vei lucra pentru ca el, poporul și urmașii acelui popor să aibă o instrucție corespunzătoare pentru a face față cu brio încercărilor vieții etc. Mai mult, ai asigurat, chiar de nu ai spus, acel popor că va avea parte de judecăți drepte, că nu va mai fi supus ca pe timpul comunismului liberului arbitru, că va avea libertatea de a face ce dorește în propria țară fiind apărat de o armată performantă, că va putea călători în oricare parte a lumii fără a fi victima discriminărilor de orice fel pentru că tu, parlamentarul, vei susține alături de partidul tău, o politică externă care să îți favorizeze libera circulație etc.

Trebuie luat în calcul și faptul că poporul care a avut dreptul de a alege a fost divizat la momentul votului. Tu, parlamentarul, ai câștigat pentru că ai avut votul unor alegători anume. Cei care sunt membri sau susținători ai unui anume partid politic sau coaliții politice. Este mai mult decât evident că tu ai obligația, mandatul imperativ al alegătorilor de a satisface voința lor politică. Este inadmisibil ca eu, alegătorul tău, să accept ca tu, pe timpul îndeplinirii mandatului, să treci de partea celorlalți. Dacă îmi doream să obțin ce propuneau ceilalți, atunci le votam candidatul.

De aceea consider că soluția simplă pentru a rezolva problema traseismului este pierderea mandatului în momentul în care parlamentarul părăsește formațiunea politică în numele și pe seama căreia a candidat.

Celelalte propuneri sunt aiurea. Duce în ambiguitate democrația. Una face un talmeș-balmeș din regulile din timpul jocului iar cealaltă încalcă un drept constituțional: acela de a fi ales. Prea mult.