ALDE sub conducerea lui Tăriceanu, a adunat 53 de semnături pentru o moțiune simplă împotriva ministrului justiției, Raluca Prună. Până aici, nimic deosebit. O moțiune simplă este utilă, în cele mai multe cazuri, arată că există una sau mai multe disfuncții în funcționarea guvernului sau a unui minister sau există o stare de lucruri la care guvernul nu a reacționat deși trebuia să acționeze. Mai pe șleau, moțiunea simplă trage de urechi prim-ministrul sau un ministru pentru lipsa de activitate sau pentru o activitate care nu este corectă.
Partidul „copy-paste”, partidul marionetă ALDE, cu Tăriceanu în frunte, are însă alte „valori”. Destul de ciudate, dacă citești cu atenție ce le trece prin cap.
Ministrul Raluca Prună a comentat, pe pagina ei de pe facebook pe marginea adoptării OUG care permitea continuarea urmăririi penale prin folosirea mijloacelor tehnice ale SRI de interceptare a comunicărilor între persoanele aflate în atenția organelor de urmărire penală:
„OUG adoptată vineri nu restrânge drepturi şi libertăţi, ci tocmai le face efective. Cu o urmărire penală şi o combatere a infracţionalităţii slabe, discuţia despre drepturi e un lux teoretic”.
Am mai spus și la momentul „0” că Raluca Prună are dreptate. Revin și acum. Are perfectă dreptate.
Tăriceanu care are dificultăți în a pricepe ceva, orbit de vanitate, a ieșit intempestiv în presă cu o declarație iar acum vedem cum încearcă să își apere propria prostie. Cu sprijinul altor politicieni cu mintea la fel de tulbure.
Tăriceanu a luat ultima propoziție din frază „discuția despre drepturi este un lux”, și a început să speculeze că aceasta ar fi de fapt ideea din postare. Prostul până nu'i fudul, parcă nu este prost destul. Din nefericire pentru noi, a mai adunat în juru'i și pe alții.
Propoziția nu poate fi scoasă din context. Trebuie citită toată fraza și înțeleasă în esența ei. Iar esența, la care Tăriceanu și gașca de troglodiți nu are cum ajunge pentru că au mintea plecată cu sorcova, este în Constituție. Bine, este greu pentru niște parlamentari de asemenea factură să cunoască Constituția, chiar și așa, superficial. Ei nu au timp, pentru că au mintea ocupată cu alte-alea.
Să mergem la Constituție. Fraza se referă la „urmărirea penală” ca mijloc și la „combaterea infracționalității” ca scop. Cine trebuie să facă „urmărirea penală” ? Procurorii care fac parte din Ministerul Public, procurori care sunt constituiți în parchete. Parchete care funcționează pe lângă instanțele de judecată. Procurorii sunt obligați să „conducă și să supravegheze activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii”. Spune art. 131 din Constituție, în alineatele (1), (2) și (3).
Se cuvine, pentru o mai completă înțelegere, să accentuez prevederile alin. (1): „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor”. Dacă inteligențele din jurul lui Tăriceanu ar fi citit Constituția ar fi văzut că propozițiile ministrului justiției Raluca Prună sunt în concordanță cu aceasta. Nu ar fi greu de înțeles, cred eu, din moment ce o parte dintre semnatarii moțiunii simple sunt plini de diplome academice (ceea ce presupune ceva !).
Inteligențele ar fi trebuit să vadă și faptul că „urmărirea penală” este procedura prin care statul, prin procurori, identifică faptele penale și autorii acestora în vederea pedepsirii lor apărând, astfel, drepturile și libertățile cetățenilor români împotriva acelor care le-au încălcat, pedeapsa dată de instanța de judecată fiind pedeapsa dată de societate celor care încalcă drepturi și libertăți civile. Inteligențele de la ALDE sau PSD care au semnat ar fi trebuit să știe că toate actele incriminate de legea penală ca infracțiuni sunt acte de încălcare a drepturilor și libertăților civile ale celorlalți ! Dacă ai o urmărire penală slabă, nu poți apăra drepturile și libertățile civile ale cetățenilor români dar și ale altora, este la mintea cocoșului ! Este normal să judeci că în momentul în care nu poți apăra drepturile și libertățile civile, discuția despre drepturi este un lux ! În caz contrar, faci discuții ca să discuți ! Mai ales când tu, cel care provoci o astfel de discuție ești parlamentar, ești cel mandatat de unii cetățeni să participi la construcția legilor și să urmărești ca drepturile și libertățile civile să fie apărate !
Nu este cazul lui Tăriceanu și a acoliților lui. El este împotriva întăririi urmăririi penale și combaterii infracționalității prin activitatea procurorilor. Este împotriva OUG care permite, până la adoptarea unei legi în Parlament, continuarea netulburată a urmăririlor penale deja începute. De fapt, acesta este scopul acestei moțiuni.
Are dreptate Alina Gorghiu când spune că Tăriceanu cheamă la „apărarea cetății când aceasta nu este atacată”. Eu spun că Tăriceanu face chiar altceva. Încearcă să dărâme zidurile cetății. La câtă minte i-a rămas ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu