miercuri, 20 aprilie 2016

Imbecillitas este slăbicune, în latină, spune Paleologu. Imbecilitate în limba română ... este altceva !

Theodor Paleologu ne vorbește românește însă ne cere să înțelegem sensul unor cuvinte în limba latină. De tot râsul. Hai totuși să nu accept lălăiala lui ineptă și să tratez problema așa cum trebuie.

Paleologu este adeptul asumării de către PNL a candidaturii lui Nicușor Dan. Declarația este directă, este pe față și este urmată de cea mai mizerabilă caracterizare făcută de intelectualul Paleologu colegilor din PNL (unde a ajuns, probabil, din întâmplare. Nu a fost atent pe unde merge, cine știe !).

Am citit interviul dat celor de la Mediafax (aici). Eu nu am de gând să tac. De aceea scriu aceste rânduri.

Poziția adoptată de el (ca să fiu, cât de cât, elegant) a fost exploatată de presa ostilă PNL și candidaților aleși de PNL (să mă mențin în zona eleganței în exprimare !) pentru a afirma, de bună seamă, că în PNL sunt discuții violente, sunt nemulțumiri, sunt ruperi, este în curs de desfășurare un fel de apocalipsă. Bine, nu este singurul care s-a manifestat. Mai este Petre Roman, mai este Ovidiu Raețchi, mai este Adriana Săftoiu mai sunt.

Doar că acești vehemenți opozanți sunt ... destul de stingheri. De ce ? Pentru că au o altă opțiune decât a majorității membrilor PNL. Nici nu vor să se amestece cu prostimea !

Reporterul: Domnule Paleologu, aţi spus despre nominalizarea lui Marian Munteanueste, citez, “de o piramidală imbecilitate.

Notă: nu trec la răspunsul lui pentru că este nevoie să înțelegem termenii folosiți.

În limba română uzuală, termenul „piramidal” are un sens figurativ, cel folosit de Paleologu: „De proporții foarte mari, enorm, uriaș”.

Termenul „imbecilitate” are următoarele sensuri:

1. Deficiență mintală gravă, caracterizată prin incapacitatea de a depăși nivelul intelectual al vârstei preșcolare; idioțenie, tâmpenie.

2. Comportare sau vorbă de imbecil sau de om necugetat; prostie, inepție, neghiobie.

Se poate „traduce” expresia folosită de Paleologu astfel: nominalizarea lui Marian Munteanu este de o prostie/ inepție/ neghiobie uriașă/ enormă.

Bine, el vine să ne facă o combinație latino-română. Păstrează sensul literar românesc pentru „piramidal” și propune sensul literar latin pentru „imbecilitate” urmând să rezulte următorul înțeles al afirmației: nominalizarea lui Marian Munteanu este de „o slăbiciune” uriașă.

Așa propune el reporterului interpretarea:

Ar trebui să spun, ca să nu se supere nimeni, că n-am făcut pe nimeni imbecil în persoană, da? Am zis că e vorba totuşi de o imbecilitate colectivă. Să ne gândim la originea cuvântului ...  în latineşte “imbecilitas” înseamnă slăbiciune. E vorba de o slăbiciune intelectuală.

Am căutat cuvântul în latină: imbecillitas, -atis s.f. slabiciune; boala; lasitate

Mi se pare că musiu Paleologu o cam dă la scăldat. Nu prea iese. Le îmbârligă grosier. Contrar aparenței din media unde este vizibil cu pipă și papion.

Păi cum musiu, colo vorbești despre „slăbiciune intelectuală”, combinând termenul „imbecilitate” din limba română care are sensul de „deficiență mintală gravă, caracterizată prin incapacitatea de a depăși nivelul intelectual al vârstei preșcolare”, adică mai de-a dreptul „idioțenie” sau „tâmpenie” cu termenul latinesc „imbecillitas” care înseamnă „slăbiciune” ? Între intelectualii de rasă ai SAR sau RC, GDS, România liberă, EvZ, Revista 22 poate merge dar la „nevolnici” ca mine nu prea.

Mie îmi sună ca o insultă. Te voi trata ca atare.

Mai spune Paleologu: „E vorba de o slăbiciune intelectuală. De o incapacitate de a trasa o linie clară, incapacitate de a învaţă din greşelile trecute, de a învăţa din eşecuri, din înfrângeri. E vorba de o consternantă decerebrare colectivă. Totuşi, ansamblul BPN-ului a votat în unanimitate această aberaţie consternantă”.

După care declară, nonșalant, că nu are nimic cu Marian Munteanu !

Omul ăsta are toate țiglele pe casă ? Insultă grosolan pe toți membrii PNL, câteva sute de mii, calificați ca imbecili și decerebrați și mai stă în PNL ?

Dacă nu pleacă singur, după o astfel de ieșire, pot constata că individul nu are nici în clin și nici în mânecă cu onoarea, cu demnitatea, cu actul civic.

Dacă va avea susținători în PNL voi avea grijă să mă distanțez și față de aceștia.

Niciun comentariu: