Proiect pentru modificarea legii societăților comerciale

Eliminarea „acțiunilor la purtător” din practica comercială românească și accentul pus pe  acțiunile nominative, pentru a ști cine este în spatele acțiunilor societăților comerciale merge înainte.

În scrisoarea sa către cei care îi urmăresc activitatea, deputatul PNL Florin Roman informează asupra procesului legislativ pe care îl parcurge inițiativa sa.

„Bună ziua,

Vă mulțumesc pentru interesul dvs. față de inițiativa mea privind interzicerea, în România, a posibilității de organizare a societăților comerciale prin acțiuni la purtător, singura modalitate acceptată prin lege și, în același timp transparentă, rămânând acţiunile nominative, care cuprind toate datele de identificare ale proprietarului.

Mesajele primite dar și preocupările serioase ale Comisiei Europene pe această temă, m-au determinat să finalizez proiectul de lege în sensul modificării Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, depunându-l deja la Camera Deputaților în această sesiune și fiind înaintat Senatului, ca primă cameră sesizată.

Proiectul poate fi vizualizat aici. Vă invit să urmăriți parcursul legislativ în Parlament al acestui proiect și, în același timp, vă cer permisiunea să vă informez și eu asupra momentelor importante din acest parcurs, cu speranța că proiectul va deveni lege într-un viitor apropiat.

Profit de ocazie pentru a vă ura Sărbători fericite și încă o dată, vă mulțumesc pentru interes. Sper ca timpul să vă permită să urmăriți și alte inițiative în care sunt implicat eu sau sunt implicați alți colegi.

Cu stimă,
Florin Roman
Deputat
Partidul Național Liberal”

Nu pot să nu remarc faptul că așa trebuie să se comporte un parlamentar în secolul XXI, mai ales unul liberal, unul care își dedică anii de mandat viitorului țării sale.

Sesizarea de neconstituționalitate a PNL pe Legea referendumului

Modificările aduse de PSD, ALDE și UDMR Legii referendumului sunt neconstituționale în accepțiunea PNL. De aceea, PNL a sesizat pentru neconstituționalitatea acestor modificări Curtea Constituțională. Textul sesizării este mai jos.

Sesizarea este justificată de încălcarea, în cadrul procedurii de reexaminare a legii menționate, a deciziei anterioare a CCR (nr. 612/2017), privitoare la aceeași lege, prin care a fost admise observațiile de neconstituționalitate formulate de PNL. 

SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE 

cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (PL-x nr. 240/2017), adoptată de către Camera Deputaților în şedinţa din data de 22 decembrie 2017, având în vedere următoarele considerente:

Situația de fapt sesizată

      Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului a fost adoptată de către Senatul României, ca prima cameră sesizată, în şedinţa din data de 20 iunie 2017, potrivit art.76 alin.(1) din Constituţia României, republicată şi de către Camera Deputaților în şedinţa din data de 5 septembrie 2017, potrivit art.75 alin.(1) teza a II-a din Constituţia României, republicată.

       La sesizarea cu privire la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, obiecţie formulată de un număr de 38 de senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și ale Uniunii „Salvați România”, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 612 din data de 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 922 din 23 noiembrie 2017 prin care a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 2 [cu referire: la sintagma "în termen de două zile" cuprinsă în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, la art. 6 alin. (5) fraza a doua, precum şi la art. 6 alin. (7) din Legea nr. 3/2000] şi cele ale articolului unic pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt neconstituţionale.

      Senatul și Camera Deputaților au fost sesizate cu cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (PL-x nr. 240/2017), în vederea punerii legii în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 612 din data de 3 octombrie 2017.

    Astfel, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a reexaminat legea și a reformulat textele declarate neconstituționale, adoptând, potrivit art.76 alin.(1) din Constituţia României, republicată, în şedinţa din data de 11 decembrie 2017, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului cu următorul conținut:

     “Articol unic. - Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 6, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    «Art. 6. - (1) Iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse dispoziţiilor prevăzute la art. 150 şi 151 din Constituţia României, republicată, şi prezentei legi.»

    2. La articolul 6, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3) - (5), cu următorul cuprins:

    «(3) Proiectul legii constituţionale, adoptat de către fiecare Cameră a Parlamentului sau de către Camerele reunite în caz de divergenţă conform art. 151 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se trimite de îndată Curţii Constituţionale, care procedează potrivit legii. Dacă se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată.

    (4) Dacă Curtea Constituţională constată că iniţiativa legislativă de revizuire nu depăşeşte limitele revizuirii, proiectul legii constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia Curții Constituționale. Cetăţenii României sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituționale, Guvernul având obligația de a aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia și data referendumului național.

    (5) Persoanele care au dreptul să participe la referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei, modul de desfăşurare a campaniei pentru referendum, organizarea şi desfăşurarea acestuia, organizarea şi atribuţiile birourilor electorale, faptele care constituie contravenţii, precum şi modul de constatare şi sancţionare a acestora sunt cele stabilite la art. 4, art. 7 alin. (1), precum şi în capitolele IV - VI. Rezultatul referendumului naţional se stabileşte în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) şi (3) şi ale art. 7 alin. (2).»

    3. La articolul 15 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins :

   "a) potrivit prezentei legi, în cazul referendumului privind revizuirea Constituției, cu respectarea art. 151 alin. (3) din Constituție.” 

      Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a reexaminat legea și a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (PL-x nr. 240/2017), în forma adoptată și de Senat, în şedinţa din data de 22 decembrie 2017, potrivit art.75 alin.(1) teza a II-a din Constituţia României, republicată.

      Analizând forma legii adoptată de către cele două camere ale Parlamentului în urma cererii de reexaminare, apreciem că forul legiuitor nu a pus conținutul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în deplin acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 612 din data de 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 922 din 23 noiembrie 2017, menținând în cuprinsul legii prevederi neconstituționale, încălcând astfel dispozițiile art. 147 alineatul (2) din Constituția României, republicată, pentru motivele detaliate mai jos.

Critici de neconstituționalitate: 

        În urma cererii de reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alineatul (2) și alineatul (4) din Constituția României, republicată, care prevăd:

    Art. 147 alineatul (2): În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale..

    Art. 147 alineatul (4): Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. 

       Legea criticată are ca domeniu de reglementare norme juridice privitoare la  organizarea şi desfăşurarea referendumului. În urma cererii de reexaminare, textul legii criticate nu a fost pus în deplin acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 612 din data de 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 922 din 23 noiembrie 2017.

        Astfel, art. 15 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 3/2000 în vigoare prevede faptul că ”Obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc după cum urmează: a) prin lege, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, cu respectarea art. 147 alin. (3) din Constituţie”.

       În forma inițială a legii supusă controlului de constituționalitate în urma căruia a fost adoptată Decizia nr. 612/2017, art. 15 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 3/2000 a fost abrogat.

      Autorii sesizării cu privire la obiecția de neconstituționalitate a legii adoptate inițial, au invocat critici de neconstituționalitate asupra prevederilor art. 6 alineatul (1) coroborat cu art. 6 alineatul (5) teza a-II-a și asupra normei de abrogare a dispoziţiei cuprinse în art. 15 alineatul (1) litera (a), critici rezumate astfel:

• Prin art. 6 alineatul (1) coroborat cu art. 6 alineatul (5) teza a-II-a: se elimină obligativitatea reglementării prin lege (lege organică) a aspectelor care privesc organizarea şi desfăşurarea referendumului şi se reglementează competenţa Guvernului de a stabili, prin hotărâre, data referendumului, încălcând astfel dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. (d) din Constituţie potrivit cărora organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabilesc prin lege organică, prevederile Codului bunelor practici în materie de referendum, adoptat de către Consiliul pentru alegeri democratice la cea de-a 19-a reuniune (16 decembrie 2006) şi de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 70-a sesiuni plenare (16-17 martie 2007) prin care se recomandă ca aspectele fundamentale în materie de referendum să nu fie modificate cu mai puţin de un an înaintea organizării referendumului şi să fie reglementate de Constituţie la un nivel superior legii ordinare, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 736/2012) prin care s-a statuat că, în afară de regulile privitoare la aspectele tehnice şi de detaliu care pot fi reglementate prin acte ale executivului (respectiv programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare desfăşurării referendumului, bugetul alocat acestuia, modelul ştampilelor, buletinelor de vot, listelor electorale), toate celelalte reguli care privesc procedura de organizare şi desfăşurare a referendumului, inclusiv data referendumului şi intervalul orar al referendumului (pentru motivele arătate la paragraful 3.5 al Deciziei nr. 736/2012), trebuie să fie supuse reglementării prin lege organică.
• Abrogarea dispoziţiei cuprinse în art. 15 alineatul (1) litera (a) conform căreia “Obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc după cum urmează: a) prin lege, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, cu respectarea art. 147 alin. (3) din Constituţie” afectează exercitarea unei atribuţii constituţionale de către Parlamentul României, organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, prin eliminarea prerogativei Parlamentului de a stabili prin lege organică, obiectul şi data referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, acesta reprezentând una dintre formele de exprimare a voinţei suverane a poporului român conform art. 2 din Constituţia României.

      Analizând criticile de neconstituționalitate anterior formulate, cu privire la art. 6 alin. (5) și cu privire la abrogarea art. 15 alin. 1 lit a) din Legea nr. 3/2000, Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr. 612 din data de 3 octombrie 2017, următoarele:

    “potrivit art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală, referendumul reprezintă modalitatea prin care poporul român exercită în mod direct suveranitatea naţională, constituind un mecanism eficient de manifestare a democraţiei directe. Consultarea voinţei populare prin referendum naţional, ca modalitate de exprimare a suveranităţii, se realizează prin trei tipuri de referendum naţional, şi anume, cel iniţiat de Preşedintele României asupra unor probleme de interes naţional, prevăzut de art. 90 din Constituţie, cel organizat cu privire la demiterea Preşedintelui României în cadrul procedurii reglementate în art. 95 din Legea fundamentală şi cel prin care se aprobă revizuirea Constituţiei, conform art. 151 alin. (3) din Legea fundamentală. În considerarea competenţelor specifice atribuite la nivel constituţional în ce priveşte fiecare tipologie de referendum naţional, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, în forma în prezent în vigoare, precizează tipul de act normativ prin care se stabileşte organizarea referendumului şi data acestuia, precum şi autoritatea care îl va emite, în funcţie de legitimarea sa constituţională în ceea ce priveşte declanşarea referendumului. Astfel, obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc prin lege, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, prin hotărâre a Parlamentului, în cazul referendumului privind demiterea Preşedintelui României şi prin decret al Preşedintelui României, în cazul referendumului cu privire la probleme de interes naţional. (…) Pentru coerenţa procedurii, este raţional ca aceeaşi autoritate care iniţiază organizarea referendumului să fie şi cea care stabileşte data şi obiectul referendumului. (…) De aceea, în vederea asigurării unui mecanism procedural complet, care să confere eficacitate demersului legislativ de adoptare a legii de revizuire, incluzând și reglementarea etapei finale a acestuia, Parlamentul este îndreptățit să stabilească, printr-o lege distinctă, data referendumului (s.n.), fixând astfel în timp momentul la care legea pe care a adoptat-o va fi supusă aprobării populare (…) Aşadar, Curtea constată că prevederea cuprinsă în articolul unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (5) fraza a doua din Legea nr. 3/2000, potrivit căreia Guvernul stabileşte prin hotărâre data referendumului şi aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, data acestuia, contravine dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Constituţie. Pentru aceleași rațiuni, Curtea constată că este neconstituțională și abrogarea, făcută în scop corelativ, a art.15 alin.(1) din Legea nr.3/2000 care stipulează expres că obiectul și data referendumului se stabilesc prin lege.”

       După reexaminarea legii pentru punerea ei de acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 612/2017, noua formă adoptată de Parlament modifică art. 15 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 3/2000 și prevede faptul că obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc ”potrivit prezentei legi, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, cu respectarea art. 151 alin. (3) din Constituţie”.

       Conform jurisprudenței Curții Constituționale, ”în cazul constatării neconstituţionalităţii unor dispoziţii de abrogare, acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile prevăzute de art. 147 alin. 1 din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte deoarece acesta este un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ” (Decizia nr. 1039/2012). Prin Deciziile nr. 778/2009, 414/2010, 206/2013, 447/2013, Curtea a statuat că declararea ca neconstituțională a unei norme de abrogare conduce la repunerea în vigoare a normei inițial abrogate. De asemenea, Curtea a precizat că, în astfel de cazuri, ”nu intervine o „abrogare a abrogării“, pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin. 3 teza a doua din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora „Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial“ - dispoziţii opozabile legiuitorului în activitatea de legiferare -, ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii unei norme abrogatoare, efect întemeiat pe prevederile constituţionale ale art. 142 alin. (1) care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi ale art. 147 alin. (4), potrivit cărora deciziile Curţii sunt general obligatorii.”

        În același timp, conform art. 147 alin. 4 din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României. Curtea a arătat în jurisprudența sa că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluția este aceeași și pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale.  (Decizia nr. 414 /2010).  Mai mult, nerespectarea caracterului obligatoriu al deciziilor sale, chiar și în cadrul procedurii de reexaminare, încalcă exigențele stabilite de art. 147 alin. (4) din Constituția României (Decizia nr. 581/2016, paragrafele 71 – 72).

      Întrucât Curtea a stabilit expressis verbis prin Decizia nr. 612/2017 că Parlamentul este îndreptățit să stabilească printr-o lege distinctă data referendumului, legiuitorul nu putea interveni asupra textului în modul în care a facut-o fără a nesocoti puterea de lucru judecat a deciziilor Curții Constituționale.

     De asemenea, o jurisprudență constantă a Curții Constituționale (a se vedea mai ales Decizia nr.308/2012) a stabilit că reexaminarea, mai exact punerea de acord a legii cu decizia Curții Constituționale, este necesară numai atunci când Curtea a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții ale unei legi și nu neconstituționalitatea legii în ansamblu. Însă adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte printr-o decizie a Curții Constituționale, prin care se tinde la păstrarea soluțiilor legislative constatate a fi afectate de vicii de neconstituționalitate, încalcă Legea fundamentală așa cum a stabilit și Curtea Constituțională. (a se vedea Decizia nr.581/2016, paragraful 49). Iar într-un stat de drept, astfel cum este proclamată România în art. 1 alin. (3) din Constituţie, autorităţile publice nu se bucură de nicio autonomie în raport cu dreptul, Constituţia stabilind în art. 16 alin. (2) că nimeni nu este mai presus de lege, iar în art. 1 alin. (5) că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat importanţa principiului constituţional general al comportamentului loial şi a stabilit că revine, în principal, autorităţilor publice sarcina de a-l aplica şi respecta în raport cu valorile şi principiile Constituţiei, inclusiv faţă de principiul consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanţei constituţionale (a se vedea, cu privire la înţelesul principiului comportamentului loial al autorităţilor publice, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009 sau Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 30). Prin încălcarea efectelor erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, legiuitorul procedează într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care acesta trebuie să dea dovadă faţă de instanţa constituţională şi faţă de jurisprudenţa acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, obligaţiile constituţionale care rezultă din jurisprudenţa instanţei constituţionale circumscriu cadrul activităţii legislative viitoare; or, prin adoptarea unei soluţii legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispoziţiilor Constituţiei, legiuitorul acţionează ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională rezultată din art. 147 alin. (4) (a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, paragraful 26).

       Mai mult, conținutul alineatului (4) al articolului 6 adoptat în urma reexaminării cuprinde norme contrare celor hotărâte prin Decizia nr. 612/2017 evidențiind intenția clară a Parlamentului de-a păstra soluția legislativă constatată a fi afectată de vicii de neconstituționalitate

      Art. 6 alineatul (4) : « Dacă Curtea Constituţională constată că iniţiativa legislativă de revizuire nu depăşeşte limitele revizuirii, proiectul legii constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia Curții Constituționale. Cetăţenii României sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituționale, Guvernul având obligația de a aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia și data referendumului național. »

     Reglementarea actuală a alineatului (4) al articolului 6, coroborată și cu art. 15 alin. 1 lit. a) păstrează ca soluție legislativă obligația Guvernului de a aduce la cunoștință publică data referendumului național, printr-un act normativ propriu (hotărâre de Guvern) și introduce o determinare în timp a datei referendumului (“în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituționale”) în condițiile în care Decizia nr. 612/2017 a statuat două imperative clare în materia organizării referendumului:

1. prin prisma prevederilor constituţionale care îi conferă competenţa de a declanşa un referendum, Parlamentul este îndreptățit să stabilească printr-o lege data referendumului în cazul revizuirii Legii fundamentale. Revizuirea Constituţiei, ca lege fundamentală a statului, realizându-se printr-o lege de modificare şi/sau completare a acesteia, este firesc ca actul normativ referitor la organizarea referendumului să fie tot o lege.
2. Pentru a conferi eficacitate demersului legislativ de adoptare a legii de revizuire, incluzând şi reglementarea etapei finale a acestuia, Parlamentul este îndreptăţit să stabilească, printr-o lege distinctă, data referendumului, fixând astfel în timp momentul la care legea pe care a adoptat-o va fi supusă aprobării populare. Prin urmare, data referendumului trebuie stabilită printr-o lege distinctă și ulterior adoptată celei care reglementează chiar materia referendumului (Legea nr. 3/2000).

Prin urmare, în urma Deciziei nr. 612/2017 care a declarat neconstituțională abrogarea art. 15 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 3/2000 pentru faptul că această abrogare împiedică Parlamentul să stabilească printr-o lege distinctă data referendumului, Parlamentul nu avea competența să reglementeze într-o formă și cu un nou conținut diferite art. 15 alin. 1 lit a) din Legea nr. 3/2000, întrucât acesta a rămas în vigoare ca urmare a declarării neconstituționalității abrogării.

Pentru aceste considerente apreciem ca legea adoptată în urma reexaminării încalcă art.147 alineatele (2) și (4) din Constituția României, republicată.

Semnatarii prezentei sesizări apreciem că textul reformulat și adoptat în urma reexaminării, al articolului 6, alineatul (4), teza a doua din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului încălcă și dispozițiile art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată care prevăd că: “Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.”

Dacă legiuitorul constituant ar fi dorit să stabilească o dată fixă pentru organizarea referendumului în raport de data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire, nu ar fi stabilit un termen maximal de cel mult 30 de zile, având opțiunea unei determinări calendaristice ca “referendumul să fie organizat în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire“. Termenul maximal de cel mult 30 de zile permite asigurarea unui mecanism procedural complet, care să confere eficacitate demersului legislativ de adoptare a legii de revizuire, incluzând și reglementarea etapei finale a acestuia a referendumului. A stabili chiar prin legea care reglementează materia referendumului (valabilă pentru toate formele de referendum) că data organizării referendumului național pentru revizuirea Constituției nu poate fi alta decât ultima duminică a perioadei de 30 de zile, lipsește de eficiență norma constituțională prevăzută de art. 151 alin. (3) și limitează nejustificat dreptul Parlamentului de a stabili printr-o lege distinctă și ulterioară o dată a referendumului care să fie cuprinsă în interiorul termenului constituțional de 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

**********

      Semnatarii prezentei obiecții de neconsituționalitate apreciem că Parlamentul, parcurgând procedura de reexaminare şi adoptând Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în forma care face obiectul controlului de constituţionalitate, nu a respectat prevederile constituţionale cuprinse în art. 147 alin. (2) și alin. (4) referitoare la efectele deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, care prevăd obligaţia sa de a reexamina dispoziţiile din lege constatate ca fiind neconstituţionale.

      În considerarea celor mai sus expuse, solicităm Onoratei Curţi să constate că, în raport cu criticile precizate mai sus, să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, adoptată în procedura reexaminării, este neconstitutionala ca urmare a nerespectării de către Parlamentul României a obligației constituționale prevăzute de art. 147 alin. (2) din Constituția României, republicată.

       În drept, ne motivăm sesizarea pe dispozițiile art. 146 lit. a) din Constituţia României, al art. 11 alin. (1) lit. a) raportat la art. 15, alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

Proiect lege privind venitul minim garantat

Deputatul PNL Florin Roman dă un mesaj. Cei care în România au înțeles că demersul lui legislativ este pentru susținerea muncii, îi pot urmări acțiunile în continuare.

Bună ziua,

Vă mulțumesc pentru interesul dvs. față de inițiativa mea de modificare a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (art. 15, alin 7) prin care propun ca persoanelor apte de muncă să nu li se mai acorde ajutorul social sub formă de venit minim garantat în caz că refuză un loc de muncă.

Încurajările primite și determinarea cu care mi-ați comunicat faptul că în România trebuie susținută în primul rând munca, m-au încurajat să definitivez și să depun proiectul de lege. Proiectul, trecut deja de Senat – prima cameră sesizată, se află acum în dezbatere la Camera Deputaților și poate fi vizualizat la aici.

Fiind Deputat, voi fi cât de activ posibil în susținerea lui în comisii. Vă invit să urmăriți parcursul legislativ în Parlament al acestui proiect și, în același timp, vă cer permisiunea să vă informez și eu asupra momentelor importante din acest parcurs, cu speranța că proiectul va deveni lege într-un viitor apropiat.

Profit de ocazie pentru a vă ura Sărbători fericite și încă o dată, vă mulțumesc pentru interes. Sper ca timpul să vă permită să urmăriți și alte inițiative în care sunt implicat eu sau sunt implicați alți colegi.

Cu stimă,
Florin Roman
Deputat
Partidul Național Liberal

Vrea Dragnea să moară cu țara de gât?

Vice-președintele PNL, deputatul Gigel Știrbu, a dat un comunicat de presă. O sinteză a anului care mai are puțin și se încheie.

Comunicat de presă

27.12.2017

Am asistat în anul acesta care se apropie de sfârșit la un măcel fără precedent al alianței PSD-ALDE asupra a tot ceea ce înseamnă justiție, economie, mediu de afaceri si echilibru social.

Dacă am face un bilanț al ultimului an sub guvernarea Dragnea, peisajul arată dramatic pentru România: democrația câștigată cu greu cu 28 de ani în urmă, se află acum într-un punct de răscruce nemaiîntâlnit prin lovitura aplicată legilor justiției, menită să blocheze lupta împotriva corupției; echilibrele macroeconomice sunt zgâlțâite puternic de modificările Codului Fiscal care au scopul de a cosmetiza neputința PSD  de a pune in practică promisiunile din Programul de Guvernare, iar țara se apropie din ce in ce mai mult de imaginea de maidan ucrainean atât de aspru criticat de întregul Occident.

Dacă ar fi să rezumăm toate acestea, un lucru este cert: Liviu Dragnea este hotărât să moară cu țara de gât, iar singurul care îl poate opri este PSD-ul însuși. In fond, decăderea PSD a început încă de la preluarea guvernării atunci când toate promisiunile electorale s-au dovedit a fi doar praf în ochii alegătorilor care au crezut in prosperitatea propagată pe toate canalele mediatice de liderii social democrați. A urmat, după cum bine știm cu toții, tentativa de reducere la tăcere a oricărei voci critice din partid (a se vedea episoadele Grindeanu si Chirica de la Iași).Toate acestea au fost, așa cum putem vedea acum, doar începutul planului de suspendare de țară pus la cale de Liviu Dragnea pentru albirea propriului cazier. Punctul culminant al acestui plan s-a declanșat însă în ultimele săptămâni  odată cu asaltul împotriva independenței justiției si cu tentativa de nepenalizare a hoției prin distrugerea reformelor clădite cu greu in ultimii 15 ani.

Cu toate acestea, eu nu cred ca pesediștii, în unanimitate, își doresc punerea la zid a României: în ultimele săptămâni, țara pe care ei o conduc, a fost scoasă în careu în Parlamentul European punându-se chiar problema invocării articolului 7 al Tratatului. Partenerii noștri strategici începând cu SUA, Germania, Marea Britanie sau Franța au avut reacții virulente împotriva tăvălugului politic al justiției operat voios de către PSD, și, mai mult decât atât, inclusiv lideri social democrați europeni, precum Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, sau liderul S&D Peter Simon au făcut apel la oprirea tentativei de suspendare a democrației din România.

Sunt de asemenea convins că la fel ca și mine, si ca multi alți români, o bună parte dintre pesediști au încercat sentimentul de rușine atunci când, la ordinul lui Liviu Dragnea, europarlamentarul Viorica Dancilă a considerat oportun să-i urecheze pe colegii social-democrati europeni pentru îngrijorarea legitimă manifestată în legatură cu România.

Pe de altă parte, ca liberal, si implicit ca cetățean care a votat întotdeauna dreapta, cred cu tărie in alternanța naturală la putere, așa cum cred și că România are nevoie de un partid de dreapta, de Partidul Național Liberal, dar și de o social-democrație autentică, modernă, bazată pe valori si principii sănătoase, așa cum există in orice țară occidentală. În acest sens, fac un apel către toți pesediștii de bună credință să înțeleagă, dacă nu au conștientizat deja, faptul că partidul din care fac parte s-a întors treptat la epoca de tristă amintire lui Ion Iliescu, iar ștampila PSD=PCR  nu va putea fi niciodată îndepărtată atâta vreme cât un politician precum Liviu Dragnea va ține frâiele partidului.

Așadar, stimați colegi social-democrați, nu vă complaceți in situația de a fi părtași la disputele personale cu justiția ale lui Liviu Dragnea,  și faceti ceea ce asteaptă oamenii de la voi, scăpând partidul de acest balast!

Vicepreședinte PNL, deputat Gigel Știrbu

Trei noi sesizări la CCR ale PNL

Un comunicat de presă al PNL trimis astăzi sunt prezentate alte trei sesizări de neconstituționalitate pe actele normative emise de Parlamentul României dominat de PSD și ALDE și susținut de UDMR.

• modificarea Legii 317/2004, 
• a OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă și 
• adoptarea OG 7/2013 privind supra-impozitarea gazelor

La ordonanțe, este vorba despre legile de aprobare a acestora! Avocatul Poporului, celebrul Victor Ciorbea, nu a mișcat „în front”. Nu i-au dat voie „stăpânii”.

Partidul Național Liberal a înaintat astăzi, 27 decembrie a.c., Curții Constituționale trei sesizările de neconstituționalitate, susținute de deputații PNL. 

În privința modificărilor aduse Legii 317/2004 privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, PNL a identificat vicii de neconstituționalitate de natură a invalida proiectul de lege în ansamblul său, atât în raport cu modalitatea de adoptare a acestuia, cât și în raport cu reglementări contrare Legii fundamentale, care fac referire al procedura de alegere a conducerii CSM. (textul sesizării – https://goo.gl/kts314 ) 

În ceea ce privește modificările aduse OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, au fost sesizate numeroase încălcări ale tehnicii legislative în procesul de elaborare și a adoptare a proiectului de lege, precum și instituirea unui regim juridic extraordinar care conferă Guvernului atribuții ce depășesc cadrul constituțional ( textul sesizării – https://goo.gl/4kZcY7 ) 

În același timp, a fost sesizată Curtea Constituțională cu privire la Legea de adoptare a Ordonanței Guvernului 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale. În acest caz a fost constatată o reglementare vădit discriminatorie de natură a genera o supra-impozitare a producătorilor și distribuitorilor de gaze naturale în raport cu celelalte categorii de contribuabili (textul sesizării – https://goo.gl/3UFNDk )  

Biroul de presă al PNL 

Elveția amenință cu referendum. Regatul Unit este foarte-foarte atent la rezultat. UE trebuie să aleagă calea

Doris Leuthard, președintele Elveției

Agerpres. Președintele Elveției consideră că este nevoie de un referendum pentru a clarifica relațiile Elveției cu Uniunea Europeană.

Între UE și Elveția sunt negocieri. Unele acorduri (se pare că în jur de 100) nu mai corespund etapei actuale a dezvoltării UE și Bruxelles-ul dorește să le renegocieze. Pe de altă parte, Elveția dorește ca UE să permită accesul serviciilor financiare elvețiene pe teritoriul comunitar. Nu au obținut prea mult, Bursa de Valori a Elveției a obținut un acces limitat la piața comunitară. Elveția cere mai mult.

''Calea bilaterală este importantă. De aceea, trebuie să ne clarificăm relaţia cu Europa. Trebuie să ştim în ce direcţie vom merge. De aceea un referendum fundamental ar fi util'', a declarat Doris Leuthard 

Președintele Elveției își compară țara cu Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord! Și Regatul Unit vrea să obțină liberul acces al serviciilor financiare pe piața comunitară astfel încât efectele Brexit să nu producă mai multe „daune” decât cele legate, să spunem, de libera circulație a persoanelor.

Regatul Unit are o economie bazată pe servicii. Din datele presei engleze, aproape 70% din PIB-ul Regatului Unit se bazează pe servicii. Principalul partener comercial al Regatului Unit este Uniunea Europeană în formatul UE27.

Elveția este dependentă de comerțul cu Uniunea Europeană. Are un Acord de Liber Schimb cu Uniunea Europeană din 1972 și o serie de acorduri bilaterale (cele despre care spuneam mai sus) care conferă Elveției un statut privilegiat în relația cu Uniunea Europeană.

„Aceste acorduri conferă Elveției acces direct la sectoare-cheie ale pieței unice europene, inclusiv:

• libera circulație a persoanelor,
• recunoașterea reciprocă a standardelor de produs
• Deschiderea reciprocă a pieței pentru achizițiile publice, transportul aerian și transportul rutier și feroviar pentru persoane și bunuri .

Participarea Elveției la alte sectoare ale pieței unice ale UE, cum ar fi energia electrică sau serviciile, depinde de încheierea unui acord-cadru instituțional”. Sursa este aici.

Ei bine, la accesul pe piața serviciilor s-a ajuns la impas. Dar este în curs o negociere, Elveția cerând acces deplin la toate libertățile TUE chiar dacă nu este membră a UE. Elveția are acces la celelalte libertăți însă cere accesul deplin.

Aceeași piață a serviciilor în Uniunea Europeană va scoate peri albi britanicilor! Negociatorul UE, Michel Barnier a comunicat că pentru o țară terță, cum va fi Regatul Unit, nu există „libera circulație a serviciilor”! Ele intră în pachetul libertăților UE care nu pot fi separate.

Este o situație specială pentru UE. Acceptarea pretențiilor Elveției facilitează aceleași pretenții pentru alte state cu care Uniunea Europeană are ALS-uri. Cea mai interesată în disputa UE-Elveția este Marea Britanie! Dacă se poate pentru Elveția, de ce nu s-ar putea și pentru Marea Britanie cu precizarea că linia roșie este la „libera circulație a persoanelor”.

Cât de departe va merge Elveția? Cât de departe va merge Bruxelles-ul? Ce rost mai are să devii membru al UE dacă obiectivele economice și comerciale pot fi obținute și prin ALS-uri?!

O sinteză ... cu năduf. România este forțată să se întoarcă la feudalism. Autorii merg la „Tomberon”

Un articol al lui Cristian Grosu la „cursdeguvernare” face toți banii. Prezintă o situație clară a stării în care România a ajuns sub conducerea infractorului Liviu Dragnea și a acolitului acestuia, inculpatul Călin Anton Popescu Tăriceanu.

Având în titlu concluzia „... sau despre justiția fără dreptate”, articolul este structurat, prezintă concret starea „nației”. O prezintă bine, ușor de citit și mai ales, ușor de înțeles. Situația este gravă!

Voi prelua doar unele idei, concluzii ale autorului pentru a îndemna la lectura articolului.

Are ideea, năstrușnică spun eu, să considere că de vor reuși infractorul Dragnea și inculpatul Tăriceanu să își ducă la îndeplinire planurile, celebra Ordonanță de Unrgență nr. 13/2017 ni se va părea „parfum curat” față de se pregătește acum, în special pe modificările privind împiedicarea procurorilor de a construi probatoriul pentru trimiterea în judecată a unor infractori.

„Ordonanța 13 urmărea în principal impunerea pentru abuzul în serviciu a unui prag de prejudicii mai mare decât cel care i se imputa lui Liviu Dragnea în ”Dosarul Bombonica”.

Între timp însă a apărut dosarul Teldrum, acolo unde pragul judiciar iese din discuție pentru că discutăm de prejudicii de zeci de milioane de euro – iar asta a schimbat fundamental strategia modificărilor din Justiție.”

• Dosarul Teldrum a impus schimbarea strategiei infractorilor în materie de dezmembrare a coerenței sistemului judiciar:

Miza cea mare nu mai e pragul, ci probatoriul.

„Astfel că toate așa-numitele dezbateri pe legile justiției s-au concentrat pe amputarea manierei în care o infracțiune poate fi dovedită. Iar dezbaterile și modificările sunt, parcă, fotograma în oglindă a unei scheme probatorii în cazul Teldrum, acolo unde prezumtivul abuz/abuzuri ale lui Liviu Dragnea sunt susținute cu dovezi acceptate azi de legislația judiciară.”

Jurnalistul observă, foarte bine spun eu, că în dosarul TelDrum au fost analizate „instrumentele” procurorilor de către avocați și măsurile de contracarare. Acolo unde procurorii nu mai pot fi contracarați, parlamentarii PSD-ALDE și UDMR votează eliminarea probelor și a  mijloacelor de probă din legea penală în cauză.

Pentru „a salva” pielea infractorului Dragnea, nici un parlamentar PSD-ALDE-UDMR nu se uită la consecințele din viitor asupra victimelor infracțiunilor care vor fi dovedite cu aceste mijloace de probă.

Proba video, acceptată astăzi, este „propusă” la desființare sau la eliminare în condițiile favorabile infractorului Dragnea în dosarul TelDrum! Dar așa cum este formulată „desființarea” pune în pericol dovedirea infracțiunilor de terorism sau crimele de drept comun cum ar fi furtul, tâlhăria, intrarea prin efracție în imobilele protejate etc.

Eliminarea probelor care rezultă din „urme informatice” va facilita ascunderea urmelor infracțiunilor. Iar astfel de probe au fost adunate în dosarul TelDrum! Nu mai are importanță pentru parlamentari că astfel sunt eliminate „urmele evaziunii fiscale”, în condițiile în care contabilitatea sau alte operațiuni financiare sunt, aproape toate dacă nu chiar toate, prelucrate prin sisteme informatice! Dar, cine știe, unii parlamentari chiar doresc o astfel de eliminare!

Sadism dus la extrem se vede din dorința infractorului Dragnea de a bloca declarațiile martorilor prin ideea „strălucită” a tripletei Nicolicea-Șerban-Iordache de a impune, prin norma procedurală, ca martorul să fie audiat în prezența infractorului! Chiar și victima să fie audiată în prezența agresorului! O astfel de prevedere este sinistră. Este o formă de constrângere aplicată martorilor și victimelor. În favoarea criminalilor!

O ultimă intervenție și mă opresc. Autorul observă un fenomen: PSD nu mai face politică! PSD nu mai este partid politic. Comportamentul politicianului PSD este al unui „servitor”. Nu mai are treabă cu binele țării, scopul pentru care a intrat în politică. Politicianul PSD se zbate să scape pe „stăpân” de brațul lung al legii modificând însăși legea!

Inculpatul mincinos Tăriceanu este o anexă. O anexă politică. Un cineva de care infractorul Dragnea are nevoie pentru a masca cumplita anti-democrație la care a ajuns PSD. Infractorul Dragnea a speculat, murdar pentru restul cetățenilor României, colaborarea UDMR care urmărește să aplice în România politica etnic izolaționistă a Budapestei lui Viktor Orban. Trocurile politice la care se pretează infractorul Liviu Dragnea și extremistul naționalist Kelemen Hunor fac rău. Dar pe cei din PSD-ALDE și UDMR nu îi interesează.

Sesizarea de neconstituționalitate pe legea ANI a PNL

Dacă pentru legile justiției există sesizări ale ICCJ și CSM, la care se adaugă cele ale PNL și mai apoi ale Președinției României, aici ICCJ și CSM nu mai au cum interveni doar dacă modificările au influență directă asupra justiției. Pe undeva, au. Cel puțin în prevederile prin care sunt anulate hotărârile judecătorești ce îi privesc pe cei lipsiți de integritate aflați  în funcție de demnitate publică sau care nu au mai putut ocupa funcții de demnitate publică datorită sancțiunilor legii.

Ținta PSD-ALDE și UDMR este să își aducă în prim-planul vieții politice pe acei membri care au fost sancționați de lege și nu au mai putut ocupa funcțiile de demnitate publică sau funcții publice în anul 2016! Vorbim despre cei care au fost primari sau consilieri județeni, parlamentari etc. Nu mai spun de cei care au ocupat posturi de funcționari publici, de fapt, cei care au făcut posibile multe manevre dubioase în cadrul administrațiilor publice locale.

În particular, specialiștii PNL au observat că PSD-iștii, ALDE-iștii și UDMR-iștii au revenit cu mai vechi texte care au fost deja declarate ca neconstituționale de CCR în anii anteriori! Poate-poate trec de această dată dacă schimbă „cadrul”.

Textul sesizării PNL, înaintată la CCR, privind neconstituționalitatea modificării Legii de funcționare a ANI

Vă transmitem textul sesizării depusă de PNL miercuri, 20 decembrie a.c., adresată Curții Constituționale, privitoare la Legea pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, adoptată de Senat, în ședința din data de 18 decembrie 2017:

Domnului Valer DORNEANU,

Preşedintele Curţii Constituţionale 

Stimate domnule Preşedinte,

În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României, al art. 11 lit. a) raportat la art. 15, alin. (1) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, parlamentarii enumeraţi în tabelul anexat formulează prezenta


SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE

cu privire la motivul extrinsec și motivele intrinseci de neconstituționalitate ale Legii pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, constând în încălcarea art.1 alin.(5) cât și a art.15 alin.(2) din Constituția României.


Situaţia de fapt


În data de 21 noiembrie 2017, Biroul permanent al Camerei Deputaților a fost sesizat, în procedură de urgență, cu Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normativ (Pl-x nr. 482/2017) având caracter de lege organică.

În data de 5 decembrie a.c. propunerea legislativă menționată a primit raport de adoptare, cu amendamente, din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități. După ce, pe 5 decembrie, a fost introdusă pe ordinea de zi a plenului, a doua zi a fost dezbătută, iar în data de 11 decembrie a.c. a fost adoptată de Camera Deputaților, fiind transmisă Senatului care avea calitatea de cameră decizională.

În ședința Senatului, din data de 18 decembrie a.c., Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (L544/2017) a fost adoptată.


MOTIVE EXTRINSECI DE NECONSTITUȚIONALITATE


1. Încălcarea dispozițiilor art.8 alin.(4) și ale art.41 alin.(1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative raportat la art.1 alin.(5) din Constituția României și ale art. 74 alin.(3) și (5) din Constituția României

Tehnica normativă obligă inițiatorul unui proiect sau al unei propuneri legislative să realizeze conținutul actului normativ în concordanță cu obiectul său de reglementare. Cu alte cuvinte, conținutul expunerii de motive trebuie să fie concordant cu titlul actului normativ și cu dispozițiile care alcătuiesc propunerea legislativă. Nu este cazul legii  criticate. Aceasta, prin conținutul său se referă la statutul deputaților și senatorilor, deși expunerea de motive se referă la modificarea și completarea conținutului Legii nr. 176/2010  privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Singura dispoziție normativă pe care legea o conține vizează anularea efectelor unor interdicții instituite în privința senatorilor sau deputaților identificați în conflict de interese în perioada 2007-2013 prin rapoartele rămase definitive ale Agenției Naționale de Integritate sau prin hotărâri ale instanțelor de judecată. Modificarea sau completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate cu o dispoziție al cărui conținut nu are nicio legătură cu incidentul legislativ al completării sau modificării legii în vigoare și nici cu titlul actului normativ constituie o încălcare a dispozițiilor art.8 alin.(4) și ale art.41 alin.(1) din Legea 24/2000. Inexistența identității de obiect între scopul legii și dispoziția normativă propusă face legea neclară.

De altfel, cu privire la claritatea actului normativ, Curtea Constituțională a arătat prin decizia nr.619/2016, paragraful 40: „potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, legea trebuie să întrunească cele trei cerințe de calitate care rezultă din art. 1 alin. (5) din Constituție - claritate, precizie și previzibilitate. Curtea a statuat că respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă și previzibilă, întrucât acesta nu își poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii. De aceea, una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. Așadar, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, respectiv să fie clar, precis și previzibil (în acest sens, a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragrafele 223-225, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, paragrafele 20-23, sau Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 45, 46, 55). Prin urmare, pe de o parte, legiuitorului îi revine obligația ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care își exercită această competență constituțională, să dea dovadă de o atenție sporită în respectarea principiului clarității și previzibilității legii. Pe de altă parte, organelor judiciare, în misiunea de interpretare și aplicare a legii și de stabilire a defectuozității îndeplinirii atribuției de serviciu, le revine obligația de a aplica standardul obiectiv, astfel cum acesta a fost stabilit prin prescripția normativă (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragraful 52). Curtea a stabilit că cerința de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii privește scopul și consecințele pe care le antrenează (Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 22 mai 2014, paragraful 23). De asemenea, Curtea a mai reținut că legiuitorul trebuie să se raporteze la reglementările ce reprezintă un reper de claritate, precizie și previzibilitate, iar erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare; din contră, aceste erori trebuie corectate pentru ca actele normative să contribuie la realizarea unei securități sporite a raporturilor juridice (Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 32)”.

Cu privire la titlul actului normativ Curtea Constituțională a arătat, prin Decizia nr.1/2015, „Curtea constată că titlul legii este cel care califică obiectul său de reglementare”.

Din jurisprudența expusă mai sus deducem că soluția de legiferare aleasă de către inițiator este greșită, încălcând dispozițiile art.74 alin.(3) și (5). Soluția corectă, din perspectivă constituțională, era o inițiativă legislativă de sine stătătoare, după cum a relevat Curtea Constituțională în aceeași decizie nr.1/2015 „ De asemenea, Curtea constată şi încălcarea art.74 alin.(3) şi (5) din Constituţie, întrucât textul analizat (art.IV din lege) a denaturat obiectul proiectului de lege transmis de Guvern spre adoptare, contrar art.74 alin.(3) din Constituţie, şi a eludat, astfel, reglementările cuprinse în art.74 alin.(5) din Constituţie, referitoare la iniţiativa legislativă a deputaţilor sau senatorilor, care, de principiu, trebuiau să iniţieze o propunere legislativă distinctă în vederea adoptării soluţiei legislative cuprinse la art.IV din legea analizată, propunere care s-ar fi supus dezbaterii mai întâi camerei competente să o adopte, ca primă Cameră sesizată.”

2. Legea a fost adoptată cu încălcarea competenței Camerelor – art. 60 alin. 2 şi art. 75 alin. 1 din Constituția României

Legea pentru modificarea Legii nr. 176/2010 a fost adoptată de Camera Deputaților ca primă cameră sesizată și de Senat, în calitate de cameră decizională.

Legea fundamentală prevede la art. 75 un număr limitat de situații în care prima camera sesizată este Camera Deputaților, printre care și propunerile legislative care se referă la art. 117 alin. 3, conform căruia autorități administrative autonome se pot înființa prin lege organică. Conform art. 13 din Legea nr. 144/2007, ANI este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcţionează la nivel naţional, ca structură unică, cu sediul în municipiul Bucureşti. Art. 117 alin. 3 se referă la înființarea de autorități administrative autonome, nu și la orice modificări ale organizării și funcționării acestora. Chiar și în cazul susținerii acestei ipoteze, modificările din prezenta lege nu vizează organizarea și funcționarea ANI, ci are ca obiect înlăturarea consecințelor legale ale constatării existenței conflictului de interese în cazul unei categorii de persoane.

În consecință, adoptarea de către Camera Deputaților ca primă cameră sesizată și de Senat în calitate de cameră decizională a legii în discuție reprezintă un viciu de constituționalitate extrinsecă, încălcând art. 60 alin. 2 și art. 75 alin. 1 din Legea fundamentală.


MOTIVE INTRINSECI DE NECONSTITUȚIONALITATE


1. Dispozițiile art.I și ale art. II  din Legea pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor şi demnităților publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea şi funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat prin dispozițiile art.15 alin.(2) din Constituția României.

Potrivit art.15 alin.(2) din Constituția României „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. Pe cale de consecință, orice normă care instituie efecte în trecut este neconstituțională, cu excepția celor reglementate în materia dreptului penal sau contravențional. Prin Legea pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor şi demnităților publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, Parlamentul României înlătură interdicțiile aplicate deputaților și senatorilor care s-au aflat în conflict de interese de natură administrativă, în perioada 2007-2013. Soluția legislativă este prevăzută în art.I din legea criticată: „interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor în temeiul art.25 pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr.219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept.”

Textul este completat de art. II care dispune: „modificările aduse prin prezenta lege se aplică începând cu data intrării în vigoare.”

Reglementările citate mai sus sunt calificate ca aparținând dreptului administrativ. Sunt norme de drept administrativ deoarece vizează modificări aduse statutului deputaților și senatorilor, membri ai Parlamentului României, unica autoritate publică legiuitoare a țării. De asemenea, normele care se referă la incompatibilități sau conflict de interese de natură administrativă sunt parte a dreptului administrativ deoarece se referă la conduita în exercitarea funcției sau demnității publice. Actele de constatare a stării de incompatibilitate sau de conflict de interese sunt supuse controlului de legalitate la instanța de contencios administrativ. Prin urmare, și interdicția de 3 ani prevăzută de lege de a mai ocupa o funcție sau demnitate publică are același caracter administrativ. Nefiind o normă penală sau contravențională reglementările precitate nu pot avea caracter retroactiv, deci nu pot dispune încetarea efectelor unei interdicții deja instituite. Din coroborarea dispozițiilor art.I cu dispozițiile art. II deducem, fără putință de tăgadă, intenția legiuitorului de a institui efect retroactiv unei norme cu caracter administrativ, sens dedus din reglementare: „interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor în temeiul art.25 pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 […] încetează de drept”…„modificările aduse prin prezenta lege se aplică începând cu data intrării în vigoare”. Legiuitorul reglementează art. II într-un mod neclar, impredictibil, fără a preciza dacă vizează intrarea în vigoare a legii sau data de  punere în aplicare a interdicțiilor la care se referă art.I.

Aplicând metoda logică de interpretare a textului normativ  deducem că legiuitorul a avut în vedere corelarea art. II cu art.I în sensul precizării exprese a faptului că interdicția încetează  „ab initio”. Per a contrario, legiuitorul ar fi precizat în mod expres că „modificările intră în vigoare de la data publicării prezentei legi”.

În concluzie, vă rugăm să constatați, în raport cu aspectele detaliate mai sus, că dispozițiile art.I și ale art. II sunt neconstituționale deoarece încalcă art.15 alin.(2) din Constituția României.

Evidențiem în susținerea argumentației noastre practica constantă a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea normelor care retroactivează în materie civilă, dintre care cităm Decizia CCR nr.96/1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 251 din 17 octombrie 1996, sens în care Curtea a reţinut următoarele: „[…] Dreptul relativ la exercitarea căilor de atac este fixat de legea în vigoare în momentul pronunţării, deoarece admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii şi, în aceste condiţii, nici o cale de atac nu poate rezulta dintr-o lege posterioară, după cum nici o cale de atac existentă în momentul pronunţării nu poate fi desfiinţată fără retroactivitate de către o lege posterioară”, cât și Decizia CCR nr. 447/2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial nr.674 din 01.11.2013, în care se precizează: „aşa cum s-a arătat şi mai sus, prevederile art.348 din ordonanţa de urgenţă prevăd aplicarea imediată, începând cu 25 octombrie 2013, a dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă şi procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art.183—203, care se aplică doar cererilor introduse după data intrării în vigoare a acesteia.”

Dispoziţiile acestui articol au fost criticate prin prisma dispoziţiilor art.15 alin.(2) din Constituţie, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Cu privire la acest principiu constituţional, Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa (de exemplu, prin Decizia nr.291 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.753 din 18 august 2004) că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.

Această ordonanţă de urgenţă nu conţine numai simple norme de procedură care să vizeze competenţa instanţelor judecătoreşti şi care să fie, eventual, de imediată aplicare, ci şi norme care produc efecte de ordin patrimonial, de multe ori cu caracter iremediabil. În acest sens, Curtea, cu titlu exemplificativ, reţine art.117 din ordonanţa de urgenţă, care micşorează de la 3 ani la 2 ani durata termenului pentru care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar poate intenta acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor. Tot art.117 prevede că anularea operaţiunilor în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită priveşte perioada de 6 luni anterioară deschiderii insolvenței, faţă de 3 ani cât era prevăzut în reglementarea anterioară.

Curtea reţine că atât debitorul, cât şi creditorul trebuie să aibă reprezentarea clară a acțiunilor pe care le întreprind, precum şi a efectelor acestora. Înclinarea balanței în favoarea creditorilor sau a debitorilor în cursul procedurilor deja începute este de natură să lezeze grav drepturile lor substanțiale şi interesele legitime. Tocmai de aceea legiuitorul constituant a interzis, cu valoare de principiu, aplicarea retroactivă a legii civile, pentru a se evita astfel de situaţii dăunătoare.

În lumina acestor considerente, Curtea constată că noile prevederi legale afectează efectele juridice deja produse sub imperiul vechii legi”.


2. Dispozițiile art.I și ale art. II sunt neconstituționale pentru că încalcă principiul colaborării loiale între autoritățile și instituțiile publice din România atașat dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituția României

Încălcarea principiului colaborării loiale între instituțiile statului este relevată prin dispozițiile cuprinse la art.I.2 și art. II, din legea supusă criticii de neconstituționalitate care anulează efectele unor hotărâri judecătorești, și, de asemenea, încalcă decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa obligația tuturor autorităților publice de a-și îndeplini obligațiile constituționale cu loialitate față de Constituție și în spiritul colaborării cu alte instituții și autorități publice.

În aplicarea acestui principiu, revine Parlamentului obligația de a legifera, respectând competența autorității judecătorești de aplicare și interpretare a legii, concretizată prin hotărârile pe care instanțele de judecată le pronunță. A lipsi de efecte o hotărâre judecătorească, cum sunt cele prin care s-au instituit interdicții deputaților și senatorilor aflați în conflict de interese de natură administrativă, constituie o încălcare a obligației constituționale amintite mai sus.

De asemenea, încălcarea cu bună știință a Deciziei CCR nr.619/2016 reprezintă o sfidare a Curții Constituționale, autoritate publică autonomă de rang constituțional, fundamentală pentru asigurarea respectării Constituției și o altă încălcare a principiului colaborării loiale.

Referitor la încălcarea obligației de colaborare loială cu autoritatea judecătorească aceasta este evidentă din însuși modul în care Parlamentul a legiferat, dispunând, la art. I, încetarea efectelor interdicției  instituite prin hotărâre judecătorească în situație de conflict de interese de natură administrativă. Ca urmare, toate hotărârile judecătorești prin care s-au stabilit interdicții pentru deputații sau senatorii constatați în conflict de interese de natură administrativă vor fi lipsite de eficiență.

În privința încălcării Deciziei CCR nr.619/2016 cităm următoarele considerente cuprinse  în paragraful 41: „având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că legea interpretativă, deși trebuie să vizeze numai regimul juridic civil al deputaților și senatorilor, în realitate, prin modul său de formulare, în loc să constituie un reper normativ în lămurirea problemei aplicării în timp a Legii nr. 219/2013, generează serioase incertitudini cu privire la sfera sa materială de aplicare în sensul că poate privi fapte ale deputaților sau senatorilor calificate drept abateri disciplinare sau de natură penală. Este evident că o asemenea lege ar putea să vizeze, datorită obiectului de reglementare a Legii nr. 96/2006, numai faptele calificate drept abateri disciplinare - desigur, cu respectarea principiului neretroactivității -, însă modul sibilic, închis și lipsit de transparență de formulare a legii de interpretare, mai ales a tezei finale din cuprinsul art. II alin. (2) al legii - "având în vedere faptul că anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 219/2013 nu a existat nicio restricție cu privire la personalul angajat la birourile parlamentare, deputații sau senatorii putând dispune fără nicio constrângere legală asupra angajării acestora" - ar duce la concluzia că o atare soluție legislativă ar putea să se refere și la legea penală, ceea ce este inadmisibil, având în vedere voința constituantului derivat, astfel cum a fost reținută la paragrafele 31-33. Prin urmare, Curtea constată că soluția legislativă criticată, deși pare a interpreta un text legal care vizează statutul juridic al deputaților și senatorilor, are, în realitate, efecte ce se pot răsfrânge și în materie penală, ceea ce determină concluzia irefragabilă a Curții în sensul că legea analizată nu este clară, obiectul reglementării adoptate fiind unul echivoc.”

Prin urmare, Parlamentul României a încercat, anterior, să reglementeze prin lege aceeași situație juridică, iar Curtea a constatat că reglementarea este neconstituțională. Decizia Curții Constituționale nr.619/2016 a fost comunicată Parlamentului pentru corectarea normelor identificate ca neconstituționale.

Fără a ține cont de incidența considerentelor Deciziei CCR nr.619/2016, asupra normelor cuprinse la art.I art. II, Parlamentul României a adoptat Legea pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Aceasta reprezintă o încălcare evidentă a principiului colaborării loiale și, pe cale de consecință, dispozițiile art.I și ale art. II din Legea pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt neconstituționale.

În concluzie, vă rugăm să constatați că dispozițiile art. I și art. II sunt neconstituționale deoarece încalcă art.15 alin.(2) din Constituția României. În opinia noastră toate dispozițiile Legii pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt neconstituționale și, pe cale de consecință, vă solicităm să constatați că legea este neconstituțională în integralitatea ei.

În drept, ne motivăm sesizarea pe dispozițiile art. 133 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților și art. 15 alin. (1) și (2) din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Călătoria printre celulele umane

Associate Professor John McGhee - Australia

Știința este fascinantă. Oamenii ajung să știe mai mult, înțeleg mai bine cine și cum suntem făcuți, cum funcționăm și, din fericire pentru mulți dintre noi, cum putem fi „reparați”.

Agerpres. Cercetătorii australieni au dezvoltat o tehnologie virtuală în 3D pentru a putea călători „printre” celulele umane.

Imaginile sunt de la  UNSW News / Twitter, de unde adaug și eu una dintre imaginile următoare.

Scopul cercetătorilor este lupta împotriva cancerului. Nobil scop. Va permite însă mult mai mult, având în vedere faptul că medicina reală, medicina care are la bază cercetări științifice și nu previziuni astrologice sau descântece băbești, a progresat enorm de mult, o astfel de aplicație va permite mult mai multe descoperiri în folosul tuturor oamenilor.

La adresa cu imaginile acestui articol este imaginea de mai jos și îndemnul de a viziona videoclipul (din acest link) pentru a afla cum utilizează cercetarea UNSW realitatea virtuală multi-utilizator pentru a deschide o nouă lume pentru cercetarea medicală.

"Putem avea date ştiinţifice conectate în acelaşi timp, ce permit utilizatorilor să vizualizeze aceleaşi date simultan", a declarat John MacGhee, de la facultatea de Artă şi Design care a dezvoltat proiectul împreună cu Maria Kavallaris, de la facultatea de Medicină şi Institutul de Cancer Infantil.

"Metoda îi va putea ajuta pe cercetători să-şi pună întrebări pe care înainte nu le preconizaseră", a subliniat MacGhee.

Kavallaris a precizat la rândul său că proiectul este menit să-i ajute pe cercetători să analizeze funcţionarea celulelor şi modul în care medicamentele interacţionează cu celulele cancerigene.

"Scopul nostru este de a vedea modul în care o substanţă penetrează o tumoare, pentru a putea urmări obiectivul chimioterapiei şi al radioterapiei şi a prescrie medicaţia în mod mai precis", a precizat Kavallaris

Suntem atât de avansați pe cât ne-a permis mediul în care trăim să avem acces la cercetarea științifică. Suntem atât de avansați cât ne-au permis instrumentele de cercetare avute la dispoziție și, legat de ele și finanțarea cercetărilor, cât am putut pătrunde în domeniul cercetat. Suntem limitați de „cultura” locală, de dominația religioasă și interdicțiile acesteia, de izolarea științifică și de sărăcie. Sărăcia ne ia din timpul necesar pentru cunoaștere și dezvoltare. Ne ia din tipul pentru a produce bunăstare. Deocamdată privim la ce fac, pentru că pot, cei care au posibilitatea de a face! Din toate punctele de vedere.

Simt o nemulțumire. De ce trebuie să văd astfel de realizări doar la alții?

Biroului Executiv al OFL ales în cadrul Congresului din 17.12.2017

În data de 17 decembrie 2017, la Palatul Parlamentului a avut loc Congresul Organizației Femeilor Liberale. În cadrul Congresului a fost aleasă conducerea acestei organizații. Pentru funcția de președinte OFL au candidat doamnele Cristina Trăilă și Florica Cherecheș. Doamna Cherecheș a fost aleasă președinte OFL, obținând 692 voturi.

Componența Biroului Executiv al OFL ales în cadrul Congresului:

Cherecheş Florica - Presedinte

Şoneriu Mihaela-Georgiana - Prim-vicepreședinte
Croitoru Camelia - Prim-vicepreședinte
Suciu Mihaela-Rodica - Prim-vicepreședinte
Pistru-Popa Geanina Simona - Prim-vicepreședinte

Vicepresedinti pe urmatoarele domenii:

Constantinescu Lidia - Comisia pentru strategii politice;
Pop Felicia - Comisia pentru economie, finanţe şi fonduri europene;
Chintovan Florica - Comisia pentru mediu de afaceri;
Grigorescu Iuliana Cristina - Comisia pentru muncă, protecţie socială, sindicate, patronate, organizaţii neguvernamentale şi grupuri de cetăţeni;
Rus  Roxana-Axenia - Comisia pentru administraţia publică, locală şi centală siguranţă naţională, ordine publică şi siguranţa cetăţeanului;
Morar Olivia-Diana - Comisia pentru justiţie, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti;
Isciuc Mihaela-Elena - Comisia de agricultură, silvicultură, mediu şi dezvoltare rurală;
Andreianu Mihaela - Comisia de educaţie, cercetare, cultură, culte, minorităţi şi sport;
Ioniţă Antoneta - Comisia pentru sănătate;
Firu Stela - Comisia pentru dezvoltare rurală şi regională

Vicepresedinti pe regiunile de dezvoltare:

Apostol Alina - Regiunea de dezvoltare Nord-Est
Dimitriu Ana-Maria - Regiunea de dezvoltare Sud-Est
Fedeleş  Raluca -  Regiunea de dezvoltare Sud - Muntenia
Jianu Mihaela Roxana - Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia
Mariş Daniela-Mirela - Regiunea de dezvoltare Vest
Crişan Mariana-Dana - Regiunea de dezvoltare Nord-Vest
Misachevici Adriana - Regiunea de dezvoltare Centru
Bălăşcuţă Elena Ramona - Regiunea de dezvoltare București - Ilfov

Membrii BEx al OFL

Boloş Marieta - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Stoica Alexandra-Vasilica - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Felea  Mihaela - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Dobra Carmen-Maria - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Buhaş Camelia Liana - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Culea Marinela - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Moța Maria - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Lungu Magda Florentina - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Danciu Dana Andreea - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Ignat Elena - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Mihai Aritina - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Gaiu Magdalena - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Popescu  Luminița - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Mihali Anişoara Iulia - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Togănel  Cristina Mara - Membru Bex cu rang de vicepresedinte
Miu Adina - Membru Bex cu rang de vicepresedinte

Traficul de influență. Decizie ICCJ

Imagine de pe Google

„Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că persoana care facilitează legătura dintre traficantul de influenţă şi cumpărătorul de influenţă şi intermediază primirea de către traficantul de influenţă a banilor pretinşi, fără a promite că va influenţa în mod direct funcţionarii publici abilitaţi să îndeplinească un act, are calitatea de complice la infracţiunea de trafic de influenţă, iar nu de autor al acestei infracţiuni.”

(Decizia nr. 138/A din data de 18 aprilie 2017 pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de influență)

Înalta Curte pune clar poziția intermediarului, a broker-ului de influență, a celui care facilitează întâlnirea dintre cel care are nevoie de „o influență” și cel care promite că „face rost de ea”. Condițiile ca intermediarul să devină complice la infracțiunea de trafic de influență sunt cumulative:
- să existe o legătură între traficantul de influență și cumpărătorul de influență care poate fi demonstrată că s-a făcut prin intermediar;
- să existe o intermediere a banilor promiși;
- să nu intervină direct în influențarea funcționarilor abilitați să îndeplinească un act.

Uite așa avem o adevărată profesie. ICCJ ajută prin această decizie la o clarificare necesară. Dar și dificilă. De exemplu,  dacă nu există o intermediere a banilor, traficantul de influență și cumpărătorul de influență negociind direct „prețul serviciului”, intermediarul va mai fi complice? Nu cred. Apărarea va formula motivul : am făcut un serviciu unei cunoștințe care dorea să cunoască o persoană cu influență, nu m-a interesat ce au făcut ei după aceea! Variante pot fi mai multe.

Grea muncă pentru procurori. Mai ales după ce PSD și ALDE cu sprijinul UDMR și-au pus în gând să facă munca de investigare a procurorilor mai grea decât este acum!

Sesizarea de neconstituționalitate a PNL pe Legea nr. 304/2004

Este a doua sesizare de neconstituționalitate depusă de PNL la CCR. Prima s-a referit la modificările aduse Legii nr. 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Înalta Curte de Casație și Justiție a depus, la rândul ei, sesizări de neconstituționalitate orientate către domeniul profesiei de judecător și procuror. CSM a anunțat că a depus și el. Urmează să depună și Președintele României sesizări pentru fiecare proiect de lege în parte.

Trebuie observat că doar PNL și Președintele României pot depune sesizări care îmbracă și aspectul politic al modificărilor dar și sub aspectul procedurilor în care s-au efectuat modificările. Astfel că sesizările PNL și ale Președintelui României vor fi completate de sesizările axate pe stricta specialitate ale CSM și ICCJ.

Pentru că am citit destule comentarii ale unor susținători USR sau PMP care au luat în derâdere elementele din sesizări cu privire la procedurile parlamentare, proceduri care au încălcat, la rândul lor, prevederile constituționale, trebuie să constat, cu tristețe, că nu este suficient să fii parlamentar! Trebuie să înțelegi rostul tău când ajungi să deții un loc în „organul reprezentativ al poporului român”. Trebuie să înveți să activezi ca parlamentar. Circul în timpul dezbaterilor parlamentare place doar acelor oameni care urmăresc înfruntările între alte persoane, spectatorii „bătăilor de stradă”, persoane care simt că „renasc” auzind insulte, cuvinte triviale, amenințări etc.

SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE

cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (L547/2017), adoptată de către Senatul României, în şedinţa din data de 20 decembrie 2017, având în vedere următoarele considerente:

Situația de fapt sesizată

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (PL-x nr. 417/2017) a fost adoptată, în procedură de urgență, de către Camera Deputaților, ca prima cameră sesizată, în şedinţa din data de 13 decembrie 2017, potrivit art.76 alin.(1) din Constituţia României, republicată şi de către Senatul României (L547/2017), în calitate de cameră decizională, în procedură de urgență, în şedinţa din data de 20 decembrie 2017, potrivit art.75 alin.(1) teza a II-a din Constituţia României, republicată, propunerea legislativă menționată având caracter de lege organică.

Potrivit Expunerii de motive a iniţiatorilor, scopul iniţial al legii, lapidar expus și nesusținut de către inițiatori, cu argumente, statistici sau studii de impact, în cuprinsul doar a patru alineate, a fost acela de “a pune în acord textele declarate neconstituționale din Legea nr. 304/2004, cu Decizia Curții Constituționale nr. 312/2017, eliminarea unor atribuții de la Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii și introducerea acestora la Plenul consiliului”, și „de a înființa, în acord cu Ministerul Justiției, o direcție specială, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, care să investigheze infracțiunile săvârșite de magistrați”.

În data de 12 decembrie 2017, propunerea legislativă menționată a primit un prim Raport de admitere, cu 133 amendamente admise și 185 amendamente respinse, din partea Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției (denumită generic în continuare “Comisia specială”), înregistrat sub nr. 4c-32/407/12.12.2017, raport ce a stat la baza adoptării propunerii legislative de către Camera Deputaților, în ședința din data de 13 decembrie 2017.

În data de 19 decembrie 2017, propunerea legislativă menționată a primit un al doilea Raport de admitere, cu amendamente admise și amendamente respinse, din partea Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției (denumită generic în continuare “Comisia specială”), înregistrat sub nr. 4c-32/429/ 19.12.2017, raport ce a stat la baza adoptării propunerii legislative de către Senat, cameră decizională, în ședința din data de 20 decembrie 2017.

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis prin Hotărârea Plenului nr. 1148 din 9 noiembrie 2017, avizul negativ atât cu privire la propunerea legislativă criticată, cât și cu privire la propunerile legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Guvernul, în Punctul de vedere transmis Parlamentului, a lăsat la aprecierea forului legislativ decizia privind oportunitatea adoptării acestei propuneri legislative, comunicând mai multe amendamente, parte dintre ele însușite în raportul final al comisiei 

Consiliul Legislativ, prin Avizul nr. 943/2017, a avizat favorabil inițiativa legislativă, cu observații și propuneri.

Critici de neconstituționalitate:

B1. Motive extrinseci

B1.1 Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă dispozițiile articolului 74 alineatul (1) din Constituţia României, republicată, privind dreptul la inițiativă legislativă întrucât în derularea procesului legislativ parlamentar, Comisia specială a aplicat proceduri care încalcă dreptul de inițiativă legislativă al deputaților sau al senatorilor.

Articolul 74 alineatul (1) din Constituţia României stabilește în mod limitativ subiectele de drept ce pot exercita dreptul de inițiativă legislativă astfel: „Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”.

În conformitate cu Regulamentele parlamentare în vigoare, dreptul de inițiativă legislativă aparținând deputaților și senatorilor are un conținut strict determinat, deputații și senatorii dispunând de dreptul de a înregistra propuneri legislative, precum și de dreptul de a depune amendamente, în scris, la proiectele de lege sau propunerile legislative aflate în dezbatere parlamentară. Dreptul de a depune amendamente, în scris, la proiectele de lege sau propunerile legislative aflate în dezbatere parlamentară îi revine și Guvernului României. Per a contrario, nicio altă persoană fizică sau juridică nu poate formula amendamente, scrise sau orale, la proiectele sau propunerile legislative care sunt supuse dezbaterii și aprobării în camerele Parlamentului.

Conform ambelor Rapoarte de admitere adoptate de către Comisia specială sub nr. 4c-32/407/12.12.2017 și respectiv sub nr. 4c-32/429/ 19.12.2017, din cuprinsul anexelor la acestea (Anexa nr. 1 – Amendamente admise) rezultă că, Comisia specială a luat în discuție și a aprobat un număr mare de amendamente formulate de alte subiecte de drept decât cele care au drept de inițiativă legislativă, încălcând astfel vădit dispozițiile articolului 74 alineatul (1) din Constituția României, republicată. Cu titlu exemplificativ, în cadrul Anexei nr. 1 la Raportul de admitere nr. 4c-32/407/12.12.2017, amendamentele admise privind art. 2 alin. (1) de la nr. crt. 3, art. 17 alin. (2) de la nr. crt. 10, art. 28 alin. (1) de la nr. crt. 16,  art. 28 alin. (3) de la nr. crt. 18, art. 301 alin. (2) de la nr. crt. 23, art. 31 alin. (1) litere (b) de la nr. crt. 24, art. 32 alin. (5) și alin. (51) de la nr. crt. 31 și 32, art. 36 alin. (3) de la nr. crt. 34, art. 38 alin. (2) de la nr. crt. 35, art. 50 alin.(4) de la nr. crt. 40, art. 51 litera (e) de la nr. crt. 41, art. 63 litera (k) de la nr. crt. 47, art. 64 alin. (5) de la nr. crt. 51, art. 65 alin. (3) și (31) de la nr. crt. 52 și 53, art. 661 alin. (31) de la nr. crt. 54, art. 67 alin. (2) de la nr. crt. 55, art. 69 alin. (3) de la nr crt. 57, art. 87 alin. (1) si (2) de la nr. crt. 66 și 67, art. 87 alin. (3), (6), (8) de la nr. crt. 68, 69 și 70, art. 881 alin. (5), de la nr. crt. 80, art. 883 de la nr. crt. 83, art. 887 alin. (1) de la nr. crt. 92, reprezintă amendamente formulate de alte subiecte de drept decât cele care au drept de inițiativă legislativă, acestea fiind votate și de camera de reflecție.

În mod similar, se regăsesc în Anexa nr. 1 la Raportul final de admitere nr. 4c-32/429/ 19.12.2017 al Comisiei speciale, alte amendamente formulate de alte subiecte de drept decât cele care au drept de inițiativă legislativă, acest raport stând la baza formei proiectului de lege adoptat de camera decizională (Senat).

În cadrul procedurii parlamentare de consultare publică, orice autoritate, instituție, organizație civică sau profesională sau persoană fizică poate formula si transmite opinii cu privire la redactarea unui text de lege pentru un proiect sau o inițiativă legislativă înregistrată la Parlament. O astfel de procedură se desfășoară doar prealabil procedurii dezbaterii inițiativei legislative în comisii, tocmai pentru a evita potențiale confuzii între sugestiile venite din cadrul societății civile și amendamentele formulate de parlamentari. Însușirea unor astfel de opinii de către parlamentari este posibilă, însă, în acest caz, amendamentul este al parlamentarilor și nu poate fi formal atribuit prin raport entității care l-a exprimat la origine. Nominalizarea asociațiilor profesionale ale magistraților generic denumite UNJR, AMR, Forumul judecătorilor, dar și a Consiliului Superior al Magistraturii sau Consiliului Legislativ, în Raportul elaborat de Comisia specială, ca autori ai unor amendamente, chiar alăturat mențiunii că aceste amendamente au fost însușite de unii parlamentari, încalcă prevederile articolului 74 din Constituție. Încălcarea normei constituționale este cu atât mai evidentă în situația acelor amendamente pentru care, în raportul Comisiei speciale, au fost nominalizate astfel de entități în mod direct ca autoare ale amendamentelor alături de parlamentari.

Prin raportul final de admitere nr. 4c-32/429/ 19.12.2017 al Comisiei speciale se creează impresia că autorități publice precum Consiliul Superior al Magistraturii sau Consiliul Legislativ ar putea fi autoare ale unor amendamente în cadrul procedurii legislative parlamentare, fapt ce încalcă și rolul atribuit acestora de către Constituție, respectiv prevederile art.79 și ale art.133 din legea fundamentală. În sistemul constituțional român, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Legislativ au rol în avizarea inițiativelor legislative anterior procedurii parlamentare. Consiliul Legislativ poate fi consultat pe parcursul dezbaterii parlamentare, dar avizul său nu poate deveni amendament. Consiliul Superior al Magistraturii nu poate fi nici consultat pe parcursul procedurii legislative fără a fi încălcat principiul separației puterilor în stat. Relevant poate fi și faptul că plenul Consiliului Superior al Magistraturii a exprimat prin Hotărârea nr. 1148 din 9 noiembrie 2017, un aviz negativ cu privire la această inițiativă legislativă. Opiniile formulate de unii membrii Consiliului Superior al Magistraturii ori de angajați ai Consiliului, delegați să participe la dezbaterile asupra inițiativei legislative, pe parcursul dezbaterii parlamentare, nu au valoarea juridică a avizului instituțional deja exprimat și nu pot suplini voința acestei autorități publice.

B1.2 Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă principiul autonomiei Camerelor Parlamentului, prevăzut de art. 64  din Constituţia României, republicată.

Constituția României a instituit un Parlament bicameral, format din două Camere cu egală legitimitate și competențe extrem de asemănătoare, însă diferențiate funcțional în privința funcției legislative în urma revizuirii legii fundamentale din anul 2003.

Pentru a da expresie bicameralismului, legiuitorul constituant originar a instituit, cu valoare de principii constituționale, mai multe garanții. În acest sens, unul dintre principiile de bază ale funcționării celor două Camere ale Parlamentului este cel al autonomiei Camerelor.

În conformitate cu prevederile art. 64 din Constituție, cele două Camere ale Parlamentului României dispun de autonomie organizatorică, regulamentară și financiară în sensul că fiecare Cameră are dreptul de a-și stabili singură structurile interne de lucru, normele procedurale și metodele după care își va desfășura activitatea. Această autonomie vizează atât Parlamentul în ansamblu în raport cu celelalte autorități publice (sau instituții publice), cât și fiecare din cele două Camere una față de cealaltă. Prin urmare, rezultă pe de o parte că nicio altă autoritate publică nu are competența de a stabili norme ce vizează organizarea și funcționarea Parlamentului, iar pe de altă parte, rezultă că niciun dintre camere nu poate adopta reguli care să poată fi opozabile celeilalte camere exceptând Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului care vizează însă domeniul exclusiv al situațiilor în care Camerele pot lucra în ședințe comune.

În plus, ca o continuare firească a principiului autonomiei celor două Camere, art.71 alin.(1) din Constituție precizează că nimeni nu poate fi în același timp deputat și senator. Aceasta incompatibilitate, ce funcționează încă din faza alegerilor parlamentare, înseamnă că exercitarea concomitentă a mandatului de deputat și a celui de senator este practic imposibilă.

În virtutea autonomiei parlamentare, deputații și senatorii își pot exercita drepturile numai în Camera din care fac parte, fiind interzis expres ca un senator să își poată valorifica drepturile regulamentare în cadrul lucrărilor Camerei Deputaților, iar un deputat în cele ale Senatului.  În acest sens este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale din 1993 și până în prezent (a se vedea deciziile Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 68/1993; Decizia nr. 45/1994; Decizia nr. 46/1994; Decizia nr. 1009/2009). Ignorarea ori încălcarea acestor exigențe constituționale echivalează cu încălcarea autonomiei Camerelor Parlamentului, actele astfel adoptate fiind susceptibile de neconstituționalitate.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară dedusă controlului de constituționalitate a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ce consacră autonomia celor două Camere ale Parlamentului, atât în ceea ce privește exercitarea dreptului de a formula amendamente, cât și în ceea ce privește elaborarea și adoptarea raportul comisiei sesizate în fond.

Astfel, potrivit datelor publice înscrise în fișa inițiativei legislative, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost transmisă,  în vederea avizării în fond, de către Biroul permanent al Camerei Deputaților Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției și, ulterior, de către Biroul permanent al Senatului la aceeași Comisie comună, cu mențiunea că această comisie specială comună este formată din 15 deputați și 8 senatori.

În calitate de primă Cameră sesizată, la Camera Deputaților, Comisia specială comună a dezbătut Legea privind propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, și a adoptat un raport înregistrat sub nr. 4c-32/407/12.12.2017 care a fost votat de majoritatea senatorilor și deputaților, membri ai Comisiei speciale. Mai mult decât atât, la dezbaterea legii în cadrul primei camere sesizate, respectiv Camera Deputaților, senatorii au formulat amendamente pe care, după cum rezultă din raportul comisiei speciale, aceasta le-a și adoptat. Prin urmare senatorii, membri ai Comisiei speciale comune, și-au exprimat voința și au participat la luarea unei decizii în Camera Deputaților, încălcând dispozițiile art. 64 și ale art.71 alin.(1) din Constituția României, republicată.

În mod similar, Biroul permanent al Senatului a transmis spre avizare în fond, aceleiași Comisii speciale comune, Legea privind propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară. Comisia specială a adoptat un nou Raport de admitere înregistrat sub nr. 4c-32/429/ 19.12.2017, pe care l-a supus ulterior, spre aprobare plenului Senatului, cameră decizională. Și în cadrul acestei etape a procedurii legislative au fost depuse amendamente atât de către, senatori cât și de către deputați, raportul fiind adoptat cu votul majorității membrilor Comisiei speciale sesizate în fond, adică senatori și deputați, fiind astfel încălcare din nou aceleași dispoziții ale art.64 și ale art.71 alin.(1) din Constituția României, republicată.

Semnatarii prezentei sesizări apreciem că prin adoptarea Legii privind propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară,  a fost încălcat principiul autonomiei parlamentare întrucât:

Biroul Permanent al fiecărei Camere a sesizat în fond, pentru elaborarea raportului, o Comisie comună specială; sesizarea unei comisii comune este posibilă doar de către Birourile Permanente ale celor două Camere reunite în ședință comună și nu de fiecare birou permanent în mod succesiv în funcție de camera sesizată.

Amendamentele au fost formulate de către senatori în cadrul dezbaterii de la Camera Deputaților și de către deputați în cadrul dezbaterii de la Senat; împrejurarea că deputații care au depus amendamente în cadrul dezbaterii de la Senat nu au fost primiți să le susțină pe motiv că nu au dreptul să participe la lucrările unei camere ai cărei membri nu sunt, este cea mai bună dovadă a faptului că dreptul de a formula amendamente al parlamentarilor nu se poate exercita în acest mod.

Votul exprimat în cadrul Comisiei comune speciale de către senatori a avut loc în cadrul dezbaterii de la Camera Deputaților cu privire la amendamente și pe raportul acestei comisii și, similar, votul exprimat în cadrul Comisiei comune speciale de către deputați a avut loc în cadrul dezbaterii de la Senat.

Un astfel de proces legislativ este în flagrant dezacord cu toate principiile și normele constituționale ce instituie și garantează bicameralismul funcțional consacrat de Legea fundamentală și nu poate fi justificat sau motivat de urgența ori de necesitatea aducerii la zi a reglementărilor în domeniul justiției. Desfășurarea și finalizarea unei astfel de proceduri de legiferare este un precedent cu grave consecințe pentru parlamentarismul românesc.

În raport cu cele precizate mai sus sub punctul B1. Motive extrinseci, vă solicităm să constatați că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară este neconstituțională întrucât încalcă principiul autonomiei Camerelor Parlamentului, consacrat de art. 64  din Constituţia României, republicată, precum și dispozițiile articolului 74 alineatul (1) din Constituţia României, republicată, privind dreptul la inițiativă legislativă.


B2. Motive intrinseci

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată cu încălcarea mai multor dispoziții constituţionale, respectiv:

1. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă prevederile cuprinse în Art. 1 alineatul (3) și alineatul (5) raportat la art. 148 alineatul (2) și alineatul (4) din Constituţia României, republicată, care prevăd:

Art. 1 alineatul (3): România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Art. 1 alineatul (5): În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Art. 148 alineatul (2): Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Art. 148 alineatul (2): Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

Legea criticată introduce prevederi noi ce alcătuiesc Secțiunea 21 - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, introdusă după articolul 88, care prevăd înființarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie având o competenţă materială după calitatea persoanei (judecător sau procuror, inclusiv judecator sau procuror militar si membri ai Consiliului Superior al Magistraturii).

Înfiinţarea acestei Secţii pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie are ca efect eliminarea din competenţa Direcției Naționale Anticorupție – DNA, a cercetării infracțiunilor de corupție, a infracțiunilor asimilate și în legătură directă cu acestea, comise de către judecători, procurori, respectiv de către membrii CSM.

De asemenea, prevederea de la art. 881 alin. 2 din legea criticată stabileşte faptul că: „Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție își păstrează competența de urmărire penală și în situația în care, alături de persoanele prevăzute la alin. (1), sunt cercetate și alte persoane”. O astfel de dispoziţie are ca efect eliminarea din competenţa DNA a cercetării infracțiunilor de corupție, asimilate și în legătură directă cu acestea, infracţiuni comise de alte persoane (de ex., membri ai Parlamentului, miniştrii în funcție la data cercetării sau fostii ministri, aleşi locali etc.), doar pentru faptul că au comis respectivele infracţiuni alături de magistraţi.

Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant, în jurisprudența sa, cu privire la rolul activității DNA în cadrul sistemului judiciar, statuând faptul că DNA este o „magistratură specială instituită pentru combaterea infracţiunilor de corupţie”, înfiinţată cu scopul de a creşte eficienţa luptei împotriva fenomenului corupţiei, indiferent unde apare acest fenomen (la nivelul executivului, în administraţia publică centrală sau locală, la nivelul legislativului şi la nivelul autorităţii judecătoreşti). Activitatea DNA a fost constant apreciată în rapoartele MCV, inclusiv din perspectiva combaterii fenomenului corupţiei în rândul magistraţilor.

Astfel, în ultimul raport privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului European de Cooperare și Verificare, publicat de Comisia Europeana la data de 15.11.2017, se menționează că: “În general, o evaluare pozitivă a progreselor realizate în cadrul obiectivului de referință nr. 3 se bazează pe o Direcție Națională Anticorupție independentă, care să fie în măsură să își desfășoare activitățile cu toate instrumentele pe care le are la dispoziție și să continue să înregistreze rezultate. În rapoartele anterioare, faptul că Direcția Națională Anticorupție a continuat să înregistreze rezultate în ciuda faptului că s-a confruntat cu o presiune puternică, a fost menționat drept un semn de sustenabilitate.”

Aceste rapoarte au fost considerate obligatorii în jurisprudenţa Curţii Constituţionale și au fost raportate de jurisdicția constituțională, la îndatorirea autorităților publice de a aduce la îndeplinire obligațiile care rezultă din tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, căpătând astfel valoare de reper în cadrul controlului de constituționalitate. Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 2/2012 asupra respingerii obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, următoarele: „calitatea de membru al Uniunii Europene impune statului român obligaţia de a aplica acest mecanism şi a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actele aderării şi din prevederile alineatului (2)” .

Semnatarii prezentei sesizări apreciem că, în condiţiile în care se elimină din competenţa DNA, o magistratură specială instituită pentru combaterea tuturor infracţiunilor de corupţie, atât infracţiunile de corupţie comise de magistraţi, cât și infracţiunile de corupţie comise de alte persoane doar pentru că acestea sunt cercetate alături de magistraţi, rolul DNA în combaterea corupţiei va fi limitat, fiind încălcate recomandările Comisiei Europene cuprinse în rapoartele MCV şi, pe cale de consecinţă, prevederile art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituţie sunt încălcate prin adoptarea acestei initiative legislative.

Prin Art. 1 alineatul (5), legiutorul constitutional a statuat că: În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Jurisprudența constantă a Curţii Constituţionale a consacrat faptul că „respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se constituie într-un veritabil criteriu de constituţionalitate prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Constituţie” (a se vedea, între altele, Decizia nr. 22/2016).

Conform art. 14 alineatele (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ. Un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act.

În contradicție cu prevederile sus mentionate, legea de modificare şi completare a Legii nr. 304/2004 stabileşte reglementări care se află în strânsă legătură cu statutul magistraţilor, statut reglementat prin Legea nr. 303/2004. Astfel, aspectele legate de cariera magistraţilor care fac parte din Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (numirea şi revocarea procurorului şef şi procurorului şef-adjunct al Secţiei, numirea procurorilor din cadrul Secţiei, interzicerea detaşării şi a delegării procurorilor în cadrul acestei Secţii) sunt aspecte care ţin de statutul magistratului, nu de organizarea judiciară, motiv pentru care acestea trebuie reglementate în primul rând în Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, întreaga Secțiunea 21 - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, introdusă după articolul 88, încalcă dispoziţiile privind normele de tehnică legislativă şi, pe cale de consecinţă, art. 1 alineatul (5) din Constituţie.

În consecință, apreciem că întregul conținut al Secțiunii 21 Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, introduse după articolul 88, este neconstituțional pentru considerentele mai sus expuse.

2. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă prevederile cuprinse în Art. 1 alineatul (5) și art. 134 alineatul (1) din Constituţia României, republicată, care prevăd:

Art. 134 alineatul (1): Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.

În baza reglementărilor legale acum în vigoare, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt înfiinţate ca direcții specializate DNA și DIICOT. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce atât DNA, prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii, cât şi DIICOT, prin intermediul procurorului-şef al acestei direcţii.

Legea dedusă controlului de constituționalitate înfiinţează tot în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o Secție pentru investigarea infractiunilor din justitie și nu o direcție, deși criteriul ce stă la baza instituirii acestei entități este tot cel al specializării funcționale.

În primul rând, Secțiunea 21 - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, introdusă după articolul 88, în legea suspusă controlului constituțional, introduce un regim juridic distinct care nu este justificat în mod rațional prin raportare la obiectivul urmărit de legiuitor. Astfel, nu este justificată diferenţa de tratament juridic cu privire la organizarea şi funcţionarea acestei secţii prin raportare la organizarea şi funcţionarea celorlalte structuri din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ cu atribuţii similare, chiar dacă nu identice (urmărirea penală pentru anumite persoane şi pentru anumite fapte considerate a fi de o importanţă deosebită încât să necesite organizarea unei secţii sau a unor direcţii speciale în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ).

În al doilea rând, din ansamblul normelor legii de modificare şi completare a Legii nr. 304/2004 rezultă că această Secţie specială este condusă de un procuror şef de secţie numit de Plenul CSM în urma unui concurs şi nu de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ prin intermediul procurorului şef de secţie ca în cazul celorlalte două direcții specializate. Singura atribuţie de care dispune procurorul general față de secţia nou înființată este aceea de a soluţiona conflictele de competenţă ce ar putea apare între această secție şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public. Practic, întreaga reglementare referitoare la această nouă funcție de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ îi conferă o independenţă totală a acestui procuror şef de secţie faţă de Parchetul din care face parte, aspect care încalcă principiul controlului ierarhic consacrat în art. 132 alin. 1 din Constituţie.

În al treilea rând, legea de modificare şi completare a Legii nr. 304/2004 prevede în mod expres la art. 882 alin. 2 faptul că: „Este interzisă delegarea sau detașarea de procurori în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție”. Această dispoziţie instituie o excepţie de la regulile generale din Legea nr. 303/2004, conform cărora, „În interesul serviciului, procurorii pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcţii de conducere, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni” (art. 57 alin. 7), respectiv „Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale” (art. 58 alin. 1).

Întrucât aspectele privind delegarea şi detaşarea magistraților vizează în mod expres cariera magistraţilor, deci statutul acestora, toate aceste norme juridice ar trebui reglementate în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, şi nu în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Conform art. 881 alin. 2, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție își păstrează competența de urmărire penală și în situația în care, alături de procurori şi judecători, sunt cercetate și alte persoane. Reglementarea conţine germenii unor viitoare conflicte de competență, caz în care, conform art. 881 alin. 5, se prevede că Procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ soluţionează conflictele de competenţă apărute între Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public.

Procedura efectivă de soluţionare a acestor conflicte nu este reglementată expres de textul de lege, lipseşte norma de precizie şi claritate, generând impredictibilitate în aplicare şi încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa referitoare la calitatea legii, așa cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale.

Curtea, în jurisprudenţa sa, a stabilit că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, sau Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014) şi că "statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta" (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că acesta "implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenţă un stat în care se manifestă domnia legii" (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999).

În acest context jurisprudenţial, Curtea reţine că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. De aceea, "nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii" (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, şi Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014); de aceea, respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se constituie într-un veritabil criteriu de constituţionalitate prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Constituţie (ad similis, a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, precitată, sau Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragrafele 95 şi 96).

În consecință, apreciem că întregul conținut al Secțiunii 21 Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, introduse după articolul 88, este neconstituțional pentru considerentele mai sus expuse.

3. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă prevederile cuprinse în Art. 1 alineatul (3), (4) și (5) precum și ale art. 133 alineatul (1) din Constituţia României, republicată, care prevăd:

Art. 1 alineatul (3): România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Art. 1 alineatul (4): Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

Art. 1 alineatul (4): În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

 Art. 133 alineatul (1): Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.

Prevederile articolului 135 alineatul (1) din Legea nr. 304/2017 a fost modificat prin inițiativa legislativă în sensul eliminării avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea statelor de funcţii şi de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii şi parchete. Dimensionarea instanțelor și parchetelor reprezintă un element esențial pentru buna funcționare a acestora, dar și pentru asigurarea independenței funcționale a acestora. Transferul puterii de decizie în totalitate către ministrul justiției, factor politic, reprezintă o reală amenințare la adresa independenței justiției, încălcându-se art. 1 alineatul (4) din Constituție, care consacră principiul separației puterilor în stat, art. 124 alin. (3) din Constituție - Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii - și art. 131 alin. (1) din Constituție - În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. întrucât este afectat chiar rolul instanțelor și al Ministerului Public, precum și capacitatea acestora de a pune în practică misiunea stabilită de legiuitorul constituant.

Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa, că atât independenţa justiţiei (componenta instituţională), cât şi independenţa judecătorului (componenta individuală) implică existenţa unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri în activitatea de judecată, faptul că niciun alt organ decât instanţele nu poate decide asupra competenţelor lor specifice prevăzute prin lege, existenţa unei proceduri prevăzute de lege referitoare la căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti, existenţa unor fonduri băneşti suficiente pentru desfăşurarea şi administrarea activităţii de judecată, procedura de numire şi promovare în funcţie a magistraţilor şi, eventual, perioada pentru care sunt numiţi, condiţii de muncă adecvate, existenţa unui număr suficient de magistraţi ai instanţei respective pentru a evita un volum de muncă excesiv şi pentru a permite finalizarea proceselor într-un termen rezonabil, remunerare proporţională cu natura activităţii, repartizarea imparţială a dosarelor, posibilitatea de a forma asociaţii ce au ca principal obiect protejarea independenţei şi a intereselor magistraţilor etc. (a se vedea cu precădere Decizia nr. 873/2010). Principiul independenţei justiţiei implică o serie de garanţii, cum ar fi: statutul magistraţilor (condiţiile de acces, procedura de numire, garanţii solide care să asigure transparenţa procedurilor prin care sunt numiţi magistraţii, promovarea şi transferul, suspendarea şi încetarea funcţiei), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanţiile financiare, independenţa administrativă a magistraţilor, precum şi independenţa puterii judecătoreşti faţă de celelalte puteri în stat. Pe de altă parte, independenţa justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor.

Curtea a mai statuat că dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, conform cărora "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii" nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie".

Prin urmare, eliminarea CSM, garant al independenţei justiţiei conform art. 133 alin. (1) din Constituţie, din procedura de stabilire statelor de funcţii şi de personal ale instanțelor și parchetelor reprezintă o nesocotire garanțiilor oferite la nivel constituțional independenței justiției, componentă a statului de drept prevăzută de art. 1 alin. (3) din Constituție. 

Nu în ultimul rând, dispozițiile art. 135 alin. (2) din legea de modificare şi completare a Legii nr. 304/2004 menționează că „majorarea sau reducerea schemelor de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii şi parchete se aprobă cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al ministrului justiţiei”. Așadar, numai majorarea sau diminuarea schemelor de personal se fac cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, însă stabilirea acestor state de funcții se face prin simplul ordin al ministrului. Necorelarea celor două alineate încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție în dimensiunea sa referitoare la claritatea, precizia şi predictibilitatea legii. 

**********

În considerarea celor mai sus expuse, solicităm Onoratei Curţi ca, în raport cu criticile precizate mai sus, să constate că întreaga Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este neconstituțională ca urmare a nerespectarii principiului autonomiei Camerelor Parlamentului, consacrat de art. 64  din Constituţia României, republicată, a dreptului constituțional la inițiativă legislativă prevăzut de art. 74 alineatul (1) din Constituţie, iar Secțiunea 21 - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, introdusă după articolul 88, precum și articolul 135 alineatul (1) din legea criticată sunt neconstituţionale pentru considerentele arătate in capitolul Motive intrinseci.

În drept, ne motivăm sesizarea pe dispozițiile art. 146 lit. a) din Constituţia României, al art. 11 alin. (1) lit. a) raportat la art. 15, alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.