Pe Facebook se face dreptate. Aflăm adevăruri pe care „hoarda” JanDragneriei Române vrea să le ascundă.
A apărut o imagine cu Ștefania, jandragnerița bătută de unii protestatari. În ținută de țestoasă, în dispozitiv, cu butelia de gaz lacrimogen-iritant la dispoziție. Unii au spus că există și o poză în care individa gaza niște „copilandri” la Antipa! De aici se poate deduce și cauza pentru care niște protestatari au vrut să îi îndoaie coastele!
Bine, mai spun unii că această poză ar fi făcută după ce a fost „maltratată”, că ea ar fi venit de la spital bine-mersi și a intrat în dispozitiv. Nu știu dacă știrea este credibilă, dar poate fi pentru că nu știu când a avut loc incidentul. Dacă acesta a avut loc pe la orele 21.00, după știrile privind controlul spitalicesc care au determinat faptul că are doar niște vânătăi (denumite și ele doctoricește, cu prețiozitate după locul în care apar), un timp de 40-50 de minute, nu este exclus ca jandragnerița să ajungă iar în dispozitiv în jurul orelor 22.30 sau 23.00. Dotată cu butelia de gaz pentru a îndeplini ordinul de misiune să consume tot ce are Jandragneria în dotare că le iese naibii gazul iritant-lacrimogen din garanție și au dat naibii 13 mil lei degeaba! Și pentru că nu putea face ca acel coleg care a consumat butelia de gaz în sens opus față de protestatari (un gest absolut nedemn pentru un jandragnam conștiincios!), și-a consumat butelia în ochii unor copii față de care avea imaginea unei adevărate forțe a naturii.
O altă imagine care se cere analizată. Ce avem noi aici? Păi, nici mai mult și nici mai puțin decât un „ultras” din mijlocul protestatarilor care poartă o discuție civilizată cu un jandarm care, nu este exclus, are rolul să intermedieze liniștea și pacea planetară cu ceilalți protestatari. Probabil că „ultrasul” avea aceeași misiune, că de aceea avea fața acoperită!
Ca un făcut, multe alte imagini arată astfel de colaboratori ai JanDragneriei agitând spiritele, făcând gesturi obscene către jandragni, aruncând în ei cu „peturi” (să nu le provoace naibii răni grave), ba chiar și cu „borne din plastic” aduse de jandragni pentru delimitarea spațiului de protest. Bine, au primit și ei niște jeturi în ochi dar, aici am eu o bănuială, fie erau buteliile lor pline cu apă sub presiune fie substanțele iritant-lacrimogene au ieșit din garanție și aveau același efect ca apa. Este o întrebare pentru mine dar, nefiind de specialitate, las cercetătorii să găsească explicația. Pentru că este foarte curios cum alți jandarmi au îndreptat jeturile către protestatarii „civili” iar ăia ua simțit cum le ia corpul foc până în stomac (după cum descriu mai mulți senzația avută după ce au primit în plină față jeturile de lichid toxic!). Treaba asta a Jandragneriei aduce puțin cu gazările din Siria, ale lui Assad, doar că în speranța șefilor Jandragneriei stă garanția că mafioții de la care au cumpărat au spus că lichidele sunt neletale. Chiar dacă și după 3 zile oamenii se plâng de tulburări grave de sănătate. Nu vreau să iert. Una este să faci un nor de gaze care să alunge protestatarii turbulenți, alta este să le dai lichidul toxic direct în figură. Efectele nocive se multiplică și pot apare alte probleme de sănătate la victimele agresiunilor gratuite de jandragnilor iresponsabili.
O rapidistă a aflat că cei din galeria echipei de fotbal Rapid București au fost năimiți să provoace tulburări pentru 100 de lei de persoană. Femeia este nemulțumită.
Alte informații vorbesc și despre ultrașii de la alte echipe de fotbal. Nu doar aceia au fost în piață pentru a asigura alibiul Jandragneriei pentru folosirea disproporționată a forței.
Se pare că aranjamentele ante-protest au fost făcute cu atenție. În imaginea de jos apar „gardienii lui Dragnea”, infractorul, cei care au înlocuit protecția asigurată de SPP. Respectivii „gardieni”, asigurați de Codrin Ștefănescu au apărut mai peste tot. Față de ofițerii SPP ei nu trec în catastife misiunile îndeplinite alături de infractorul Liviu Dragnea. De aceea sunt preferați! Infractorul Dragnea știe că dacă nu vrea să aibă soarta lui Gabriel Oprea, cel care este „dat în gât” de catastifele MAI, trebuie să scape de protectorii de stat care sunt cam birocratici, pentru că trebuie să justifice fondurile cheltuite din banii țării pentru protecția infractorului.
Pentru că sunt pe blog, pentru că știrile despre evenimentele teribile din 10 august 2018 din Piața Victoriei au înconjurat mapamondul, pentru că toate declarațiile infractorului Dragnea și ale miniștrilor lui sunt falsuri ordinare, contrazise inclusiv de jurnaliștii străini agresați, în mod gratuit, pur și simplu, de bandiții purtători ai uniformei de jandarm, mă opresc aici. Ne întâlnim pe Facebook, pe grupul Tomberonul unde postez mai mult.
Se afișează postările cu eticheta minciuni. Afișați toate postările

duminică, 12 august 2018
luni, 27 noiembrie 2017
Constat că ticăloșia nu doare
Știre Agerpres. Iordache, despre Legile Justiției: Nu discutăm de un dialog al surzilor sau al celor care aud mai bine
Minte. Minte cu aplomb. Minte făcând mincinoși pe românii care au ieșit la proteste, nu doar aseară! Români care l-au auzit cum a respins observațiile judecătorilor delegați de CSM la comisia specială condusă de el pentru legile justiției că judecătorii și procurorii nu au drept de inițiativă legislativă iar propunerile CSM sunt printre alte propuneri sunt făcuți mincinoși. Cine este surd? Cel care una spune ieri, înainte de proteste sau cel care astăzi are o poziție „nuanțată” afirmând că ține cont de punctele de vedere al profesioniștilor justiției dar, ce să vezi, printre alte puncte de vedere! Inadmisibil! Prin afirmațiile lui confirmă că profesioniștii justiției sunt la cheremul altora când este vorba despre propria profesie și evoluție profesională. Ticăloșia nu are limite.
PSD și ALDE vor trebui să înțeleagă lucruri elementare. Politicul nu poate face chiar orice. Politicul ajuns la putere nu poate răsturna Constituția cu fundu'n sus afirmând că o face în numele poporului. Puterea nu le este dată să facă ce vor ci să facă mai bine decât cei pe care i-au înlocuit dar în limitele constituționale, în limitele legii. Modificările la lege nu trebuie făcute pentru că legea „x” nu place unui potentat al zilei care vrea să facă „afaceri” pe lângă prevederile legale. Modificările la lege se fac doar atunci când se dorește o mai bună protecție a intereselor generale.
„Atât timp cât factorul politic nu intervine decât prin a prelua toate amendamentele venite de la asociațiile profesionale, cred că e cel mai bun mod de consultare. Toți cei care protestează ar trebui să vadă că încercăm cu sprijinul asociațiilor profesionale, cât și al CSM să facem niște legi mai bune. Am constatat cu toții că Legile Justiției adoptate la momentul 2004, modificate în 2005 sunt niște legi care acum ar trebui modificate pentru că, pe de o parte, nu conțin deciziile CCR la foarte multe din acele articole.
2 — există acum, discutăm de Legea 303 o decizie unanimă în care se dorește separarea carierelor. În momentul în care discutăm despre aceasta, trebuie să ținem cont de opțiunea judecătorilor și procurorilor. Apoi, o chestiune foarte importantă — discutăm de răspunderea magistraților. Dacă nu facem aceste lucruri printr-o dezbatere transparentă, ținând cont de toate observațiile pertinente (...) și nu în Parlament, atunci unde?” - Florin IordacheȘi am văzut cum ține cont. Majoritatea magistraților, judecători și procurori, s-au exprimat: pe fond, inițiativa legislativă a parlamentarilor PSD-ALDE pe legile justiției este nocivă. Afectează grav independența justiției. Sunt elemente care duc la subordonarea justiției interesului politic. De aceea, votul dat în adunările generale ale instituțiilor judecătorești și în unitățile de parchet aferente acestora a fost de respingere. Ei bine, Florin Iordache „dă la spate” această situație și merge ca orbul înainte pentru realizarea obiectivului politic: subordonarea justiției Parlamentului și Guvernului. Asta are de realizat, asta face. Iar publicului în prezintă informații deformate, minciuni ordinare.
| Dana Gârbovan |
Cât privește „asociațiile profesionale” să vedem că este vorba doar despre UNJR, condusă de judecătorul Dana Gârbovan, foarte activă în „lupta contra președintelui Iohannis” și aprigă susținătoare a puterii PSD-ALDE. Iar acest UNJR, cu aproximativ 100 de membri la înființare, acum cu mult mai puțini, exprimă de fapt doar ideile judecătoarei Gârbovan.
Avem un punct de vedere al Danei Gârbovan, pe facebook. Nu îl pun aici. Cei care doresc deschid legătura și îl au la dispoziție. Pe lângă unele idei are însă un fundament nociv:
- președintele României este om politic - în sensul că reprezintă un curent politic! Este o mică mare minciună. Constituțional, președintele nu poate fi membru al unui partid politic pe timpul exercitării mandatului! Poate se mai uită Dana Gârbovan pe Constituție și înțelege că din moment ce nu mai este membru al unui partid politic, Președintele României nu mai face politica partidului din care provine. Ba, ar trebui această Gârbovan să lucreze și cu ipoteza unui posibil președinte independent. Mai are valoare ipoteza ei? Evident că nu!
- Președintele României poate împiedica un judecător să acceadă la funcții înalte, de conducere, primind informații în cadrul CSAT de la SRI. Este grav, cucoano! Este foarte grav. Pentru că SRI este o instituție care asigură, potrivit competențelor legale, securitatea internă a cetățenilor României. Când ajungi subiect de cercetare la SRI înseamnă că ai luat-o pe arătură. Rău de tot. Mai ales ca judecător. Ca atare, dacă un judecător vrea să ajungă într-o funcție de conducere în sistemul justiției, trebuie să fie curat ca lacrima.
Este foarte grav că un fost judecător - apare că a lucrat la justiție, că a lucrat la Curtea de Apel Cluj -, este sursă de drept pentru un sistem din care se pare că a ieșit! Un fel Alistar în fustă, dedicat trup și suflet partidului conducător! Sinecuristă.
S-au adunat informațiile și astfel ies la iveală ticăloșiile. Iar un Iordache le dă glas. Învârtind cuvinte goale. Mi se pare absurd. Un fost judecător este mai important decât judecătorii și procurorii care compun a treia putere în statul democratic România!
Bașca faptul că în explicațiile elaborate ale numitei Gârbovan sunt ușor de găsit confuzii sau neglijențe (ca să fiu elegant) în folosirea unor concepte.
miercuri, 8 noiembrie 2017
Minciunile debitate de Florin Iordache, privind „reforma justiției”, au picioare scurte
Îmbârligătorul Florin Iordache bagă strâmbe. Ieri l-am văzut la TVR1 (înainte de interviul luat președintelui Ludovic Orban) când a dat cu oiștea'n gard încercând să explice ce nu se poate, practic, explica. Tâlhăria pe care o comit cei din PSD și ALDE cu privire la „reforma justiției” nu au explicații logice. Sunt pe lângă orice gândire rațională. Sunt acțiuni determinate de pasiuni sinucigașe sau, mai corect spus, ucigașe. În urma lor, cei afectați vor fi cetățenii cărora Justiția le asigură realizarea, neîntreruptă, a drepturilor și libertăților fundamentale. Ei bine, clica PSD-ALDE din care face parte și acest Florin Iordache, atacă, grosolan, primitiv, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor prin afectarea structurală, sistemică a celei de a treia puteri a statului - puterea judecătorească.
M-a enervat, în mod deosebit, faptul că individul Iordache nu a fost capabil să explice de ce au păstrat Președintele României în procedura de numire și revocare a șefilor instituțiilor care compun „Autoritatea judecătorească”. Ei bine, „juristul lui pește”, are la dispoziție Constituția.
Pentru judecători există articolul 125 alin (1) unde este norma imperativă a numirii lor de către Președintele României pentru a obține „inamovibilitatea”. La intrarea în magistratură ca judecători.
Pentru ca magistrații judecători sau procurori să fie numiți în funcții există prevederile art. 134 alin (1) unde se prevede că CSM propune Președintelui României „numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor cu excepția celor stagiari, în condițiile legii”. Condițiile legii, pentru capul prost al lui Iordache dar și a altora ca el, se referă la condițiile care trebuiesc îndeplinite de CSM și candidatul la funcție pentru a ajunge la aprobare!
Ipochimenul lăsa impresia că ei, complotiștii la distrugerea Justiției, au avut inima mai largă și l-au lăsat pe Președintele României care autoritate publică care numește magistrații în funcții. Greșit. Nu este după cum vor mușchii lor, este după cum dispune imperativ Constituția.
Specialiștii PNL au studiat noua inițiativă a PSD-ALDE pentru distrugerea Justiției. Concluziilor lor sunt relevante. Totul se face cu rea credință.
„PNL respinge în mod categoric inițiativa PSD-ALDE pentru modificarea Legilor Justiției, întrucât menține mecanismul prin care vor punerea sub control politic a actului de Justiție.
Propunerile rămân la fel de toxice, iar PNL suspectează că mai sunt pregătite și amendamente care vor fi introduse pe ultima sută de metri în Parlament, după modelul „Marțea Neagră”.
Chiar dacă PSD-ALDE folosesc drept paravan câteva modificări și ajustări normale cerute de sistemul judiciar, asta nu înseamnă că adevăratele „bombe” strecurate în proiect pot fi acceptate la pachet. Din acest motiv și CSM a respins și forma propusă de ministrul Justiției, Tudorel Toader.
Obsesia PSD de sabota independența magistraților se poate observa clar prin:
1. Restrângerea atribuțiilor președintelui României, față de actualul mecanism, pentru numirea/revocarea procurorilor cu funcții de conducere.
Reprezentanții PSD au încercat să creeze aparența că actualele reglementări care privesc implicarea președintelui României în procesul de numire în funcție nu vor mai fi modificate. Fals!
2. Inspecția Judiciară este desființată, prin efectul legii PSD-ALDE. Este propus un text de principiu care va genera haos
- Actualul text legislativ privitor la Inspecția Judiciară (capitolul VII din Legea 317/2004, adică articolele 65 - 79) este desființat.
- Adică, PSD-ALDE propune scoaterea din vigoare a tuturor normelor legale în baza cărora funcționează în prezent Inspecția Judiciară, fără instituie nicio normă tranzitorie.
- În locul Capitolului VII sunt propuse câteva paragrafe de principiu, care prevăd instituirea unui Consiliu Național de Integritate, cu „activitate nepermanentă”(!), a cărui organizare și funcționare nu este reglementată acum, ci printr-o lege viitoare.
- NU este prevăzută nicio garanție cu privire la statutul independent al viitoarei Inspecții Judiciare, componența acesteia, mecanismele de selecție și numire în funcție, raportul juridic clar în raport cu CSM.
- Practic, este temporizată decizia asupra Inspecției Judiciare, astfel încât printr-o viitoare propunere legislativă majoritatea PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR, să impună controlul politic și asupra funcționării acesteia.
- Inspecția Judiciară nu poate fi scoasă de sub tutela CSM, care prin Constituție este garantul independenței justiției, lucru afirmat clar și răspicat de președintele Klaus Iohannis.
- Inspecția Judiciară poate avea în schimb un grad de autonomie sub tutela CSM, unde își poate perfecționa activitatea, dar acest lucru nu se va întâmpla în mod cert prin punerea acesteia sub control politic.
3. Înființarea Direcției Speciale pentru cercetarea penală a magistraților - instrument politic de represiune
Înființarea Direcției speciale de investigare a infracțiunilor săvârșite de magistrați este menținută în proiectul PSD-ALDE, în ciuda protestelor magistraților și a criticilor din partea profesioniștilor dreptului.
- Este de neînțeles care este scopul acestei structuri. Singura explicație plauzibilă este aceea de a o folosi ca instrument de intimidare a judecătorilor și procurorilor care nu se conformează ordinelor politice.
- 20 de procurori plus 30 de specialiști ar urma să ancheteze infracțiuni specifice pentru care există deja direcții specializate (DIICOT si DNA), cu competențe dovedite în astfel de fapte, fiind vorba totuși de un număr mic de astfel de cazuri.
- La fel ca și în cazul procurorului general, șefii DNA, DIICOT și adjuncții, președintele României nu este parte a procedurii de revocare din funcție.
- În plus, procurorii șefi de secție din cadrul Direcției speciale sunt numiți în funcție după același mecanism, respectiv cu eliminarea președintelui României din procedură.”
Este mai mult decât clar. Minciunile în lanț spuse în fața camerelor Tv denotă o lipsă crasă de bun-simț. Bădărănie la superlativ.

- Președintele României este eliminat din mecanismul de revocare din funcție a procurorului general, procurorului șef DIICOT, procurorului șef DNA și adjuncților acestora.
- Chiar dacă este menținut în procesul de numire în funcție, în cazul revocării nu mai are niciun atribut, fiind încălcat principiul simetriei juridice (cine numește și revocă)
- Președintele României este eliminat din mecanismul actual de numire a procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului General, DNA, DIICOT! În prezent, procurorii șefi de secție (categorie diferită față de procurorul general, șefii DNA, DIICOT și adjuncții acestora), sunt numiți în funcție pe același mecanism ca și procurorul general, șefii DNA și DIICOT.
- Astfel, proiectul PSD-ALDE impune control politic direct asupra procurorilor șefi de secție, care lucrează sub procurorul general, șefii DNA și DIICOT.
- De ce este vorba de control politic: conform proiectului numirea efectivă o face ministrul Justiției (inerent politic), chiar dacă în mod formal numirea în funcție aparține secției de procurori din CSM. Aceasta pentru că propunerile făcute de ministrul Justiției pot fi refuzate o singură dată!
- Practic, ministrul Justiției poate numi în aceste funcții, efect al acestor prevederi, pe cine dorește pentru că dacă prima propunere va fi refuzată, a doua propunere devine obligatorie pentru CSM.
- Spre deosebire de ministrul Justiției, care inevitabil are apartenență politică întrucât Guvernul este unul politic, președintele României este deasupra instituțiilor politice. Din momentul preluării funcției președintele României nu poate fi membru al niciunui partid, conform Constituției, în vreme ce ministrul Justiției nu are această interdicție.
2. Inspecția Judiciară este desființată, prin efectul legii PSD-ALDE. Este propus un text de principiu care va genera haos
- Actualul text legislativ privitor la Inspecția Judiciară (capitolul VII din Legea 317/2004, adică articolele 65 - 79) este desființat.
- Adică, PSD-ALDE propune scoaterea din vigoare a tuturor normelor legale în baza cărora funcționează în prezent Inspecția Judiciară, fără instituie nicio normă tranzitorie.
- În locul Capitolului VII sunt propuse câteva paragrafe de principiu, care prevăd instituirea unui Consiliu Național de Integritate, cu „activitate nepermanentă”(!), a cărui organizare și funcționare nu este reglementată acum, ci printr-o lege viitoare.
- NU este prevăzută nicio garanție cu privire la statutul independent al viitoarei Inspecții Judiciare, componența acesteia, mecanismele de selecție și numire în funcție, raportul juridic clar în raport cu CSM.
- Practic, este temporizată decizia asupra Inspecției Judiciare, astfel încât printr-o viitoare propunere legislativă majoritatea PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR, să impună controlul politic și asupra funcționării acesteia.
- Inspecția Judiciară nu poate fi scoasă de sub tutela CSM, care prin Constituție este garantul independenței justiției, lucru afirmat clar și răspicat de președintele Klaus Iohannis.
- Inspecția Judiciară poate avea în schimb un grad de autonomie sub tutela CSM, unde își poate perfecționa activitatea, dar acest lucru nu se va întâmpla în mod cert prin punerea acesteia sub control politic.
3. Înființarea Direcției Speciale pentru cercetarea penală a magistraților - instrument politic de represiune
Înființarea Direcției speciale de investigare a infracțiunilor săvârșite de magistrați este menținută în proiectul PSD-ALDE, în ciuda protestelor magistraților și a criticilor din partea profesioniștilor dreptului.
- Este de neînțeles care este scopul acestei structuri. Singura explicație plauzibilă este aceea de a o folosi ca instrument de intimidare a judecătorilor și procurorilor care nu se conformează ordinelor politice.
- 20 de procurori plus 30 de specialiști ar urma să ancheteze infracțiuni specifice pentru care există deja direcții specializate (DIICOT si DNA), cu competențe dovedite în astfel de fapte, fiind vorba totuși de un număr mic de astfel de cazuri.
- La fel ca și în cazul procurorului general, șefii DNA, DIICOT și adjuncții, președintele României nu este parte a procedurii de revocare din funcție.
- În plus, procurorii șefi de secție din cadrul Direcției speciale sunt numiți în funcție după același mecanism, respectiv cu eliminarea președintelui României din procedură.”
Este mai mult decât clar. Minciunile în lanț spuse în fața camerelor Tv denotă o lipsă crasă de bun-simț. Bădărănie la superlativ.
sâmbătă, 21 octombrie 2017
Îndrăznește să crezi că este și va fi mai rău
Au ieșit pesedeii la rampă cu marile succese la 100 de zile de guvernare. Fiecare „mărunțiș” local este tratat ca o mare realizare guvernamentală. Când le legi, pentru o imagine generală asupra țării, constați că ai doar niște pete, mai colorate sau mai puțin colorate de „succesuri”.
Nimic despre mai binele cetățenilor. Dar absolut nimic. Dimpotrivă. Cetățenii sunt chiar pe ultimul loc. Ce este și mai grav, este faptul că această guvernare PSD-ALDE nu poate prezenta o garanție că este capabilă să facă ceva bun. Nici nu are cum din moment ce fondul problemelor este altul decât cel prezentat cu atâta emfază în media aservită puterii politice. Baza economiei române este grav afectată din cauza aventurilor politice ale celor din PSD și ALDE cu largul sprijin al celor de la UDMR - cu observația, de bun simț spun eu, că cei din UDMR sunt capabili să fie la guvernare chiar dacă declară că sunt în opoziție !
Hai să le luăm pe rând. PSD și ALDE nu au spus în campania electorală pentru care au primit voturile:
Nu le-au spus că nu mai pupau voturi. Au fluturat doar „marile binefaceri” cu care vor copleși poporul votant. Iar poporul votant fie le-a dat votul, cei cu limba scoasă după chilipir au mers la vot iar ceilalți, mai educați după cum au pretenția, au văzut că și dacă nu merg la vot tot PSD va câștiga așa că și-au ocupat timpul cu o petrecere, cu o excursie în străinătate, cu o odihnă binemeritată alături de alți prieteni „educați”. Iar mulții votanți din străinătate au stat și ei acasă, la vot mergând doar un procent dintr-o singură cifră ! S-a ajuns să avem în Parlament reprezentanți ai diasporei care nu au nici o reprezentare ! Cei din a doua categorie sunt mulți. Foarte mulți. Peste 60% dintre cetățenii cu drept de vot !
Scurt, puterea PSD-ALDE a renunțat ferm să mai realizeze următoarele promisiuni:
Tradiția locului, adică tradiția PSD în România, spune că ce promite și nu face PSD rămâne nefăcut de-a lungul următoarelor veacuri. Tot tradiția locului spune că atunci când PSD ajunge la guvernare dărâmă tot ce s-a făcut bun pentru țară în guvernările anterioare, chiar dacă au fost tot ale PSD ! Astăzi, greaua moștenire poartă numele „guvernarea PSD Ponta din perioada 2012-2015” ! Ce s-a realizat atunci, este pus astăzi la zid și se umblă la legi într-o veselie distructivă cum nu s-a mai văzut.
Cifrele oficiale, nu „pe surse”, cele de la INS ne arată „hăul” guvernării PSD-ALDE. Unii glumeau că din cauza scumpirii gazelor din cauza guvernării PSD sau provocată de PSD până și „Iadul” s-a închis ! PSD și ALDE au găsit însă o variantă ca „Iadul” nației să fie „Iad”, chiar dacă este mai rece și cu burta lipită de șira spinării.
Sunt convins, deja, că cei din PSD au o ambiție uriașă când ajung la putere în partidul ăla al lor de comuniști. Sunt deciși să arate că sub conducerea lor România o poate duce mai rău decât sub conducerea predecesorului din PSD, desigur. Iar de când l-au luat ca aliat pe Tăriceanu și gașca de „liberali socialiști” care îl însoțește, elanul distrugerii este și mai mare. Normal să fie așa. Tăriceanu și Vosganian sunt rămași în urma evoluției economice a omenirii. În timp ce unii economiști au evoluat urmărind atent evoluția pieței, folosind mijloace moderne de analiză, Tăriceanu și Vosganian și care or mai fi pe acolo, au rămas la modelul „caietului maculator și creionului chimic”.
Îndrăznește să crezi că promisiunile PSD sunt minciuni. Hai, îndrăznește ! Pentru că dacă nu îndrăznești, vei trăi în minciună !

- Că puterea de cumpărare, în loc să crească, va scădea prin: creșterea inflației, a prețurilor produselor și utilităților (electricitate/gaz), a ratelor la bănci, a prețurilor locuințelor.
- Că, în realitate, creșterea economică nu se va resimți în buzunare, iar mare parte din surplusul economic a fost exportat (dezechilibrarea balanței comerciale importuri vs. exporturi), ca efect al modelului bazat doar pe consum.
- Că nivelul investițiilor va fi aproape de zero, la cel mai mic nivel din ultimii 10 ani.
- Că majorările de salarii pentru bugetari vor fi doar pe hârtie, întrucât sunt anulate de transferul contribuțiilor sociale în sarcina angajatului.
- Că scăderea impozitelor și contribuțiilor, prin modificarea modului de calcul și sistemului de referință, nu se vor resimți în mod real în beneficiile salariale, ba chiar există riscul scăderii veniturilor nete (cu certitudine în cazul activităților independente: drepturi de autor/profesii liberale).
- Că vor fi majorate taxe și impozite: creșterea accizei la combustibil, supraimpozitarea contractelor part-time, taxa de solidaritate, impozitul pe cifra de afaceri, subminarea Pilonului 2 de pensii (reducerea contribuțiilor), introducerea sistemului split TVA.
Nu le-au spus că nu mai pupau voturi. Au fluturat doar „marile binefaceri” cu care vor copleși poporul votant. Iar poporul votant fie le-a dat votul, cei cu limba scoasă după chilipir au mers la vot iar ceilalți, mai educați după cum au pretenția, au văzut că și dacă nu merg la vot tot PSD va câștiga așa că și-au ocupat timpul cu o petrecere, cu o excursie în străinătate, cu o odihnă binemeritată alături de alți prieteni „educați”. Iar mulții votanți din străinătate au stat și ei acasă, la vot mergând doar un procent dintr-o singură cifră ! S-a ajuns să avem în Parlament reprezentanți ai diasporei care nu au nici o reprezentare ! Cei din a doua categorie sunt mulți. Foarte mulți. Peste 60% dintre cetățenii cu drept de vot !
Scurt, puterea PSD-ALDE a renunțat ferm să mai realizeze următoarele promisiuni:
- Neimpozitarea veniturilor sub 2.000 de lei, care avea efect inclusiv asupra veniturilor de peste 2.000 de lei în sensul că ar fi fost supus impozitării doar ceea ce depășea acest prag. (3,5 milioane de contracte de muncă sunt pe sume de până în 2.000 lei)
- Facilitățile pentru personalul medical
- Reducerea TVA la 18% de la 1 ianuarie 2018.
- TVA zero pentru achiziționarea de locuințe.
- Impozitul zero pe dividende de la 1 ianuarie 2018.
- Legea pensiilor amânată de la aplicare. Ministrul Muncii promitea adoptarea până la 1 octombrie și aplicarea începând de anul viitor. Dragnea a anunțat amânarea pentru 2019.
Tradiția locului, adică tradiția PSD în România, spune că ce promite și nu face PSD rămâne nefăcut de-a lungul următoarelor veacuri. Tot tradiția locului spune că atunci când PSD ajunge la guvernare dărâmă tot ce s-a făcut bun pentru țară în guvernările anterioare, chiar dacă au fost tot ale PSD ! Astăzi, greaua moștenire poartă numele „guvernarea PSD Ponta din perioada 2012-2015” ! Ce s-a realizat atunci, este pus astăzi la zid și se umblă la legi într-o veselie distructivă cum nu s-a mai văzut.
Cifrele oficiale, nu „pe surse”, cele de la INS ne arată „hăul” guvernării PSD-ALDE. Unii glumeau că din cauza scumpirii gazelor din cauza guvernării PSD sau provocată de PSD până și „Iadul” s-a închis ! PSD și ALDE au găsit însă o variantă ca „Iadul” nației să fie „Iad”, chiar dacă este mai rece și cu burta lipită de șira spinării.
- Rata inflației a crescut de la 0.1% în lanuarie la 1.8% în septembrie.
- Prețul carburanților s-a majorat cu 2,19% într-o singură lună, septembrie față de august, conform datelor INS.
- Creșterea prețurilor carburanților a fost însoțită de un val de scumpiri în luna septembrie:
- România a înregistrat cea mai mare creștere de prețuri din ultimele douăsprezece luni (cu 0,50% în septembrie față de august 2017).
- Prețurile produselor alimentare au crescut într-o singură lună cu 0,54% (plusuri de 0,61% la carnea de porc, 0,60 % la preparatele din carne, 2,06% la unt, 4,16% la ouă, 2,61% la legume și conserve de legume etc).
- Produsele nealimentare s-au scumpit cu 0,54% (plusuri de 0,61% la confecții, 0,62% la încălțăminte). Prețul serviciilor s-a majorat cu 0.32%.
- Valul de scumpiri se va accentua în ultimele trei luni din 2017. Tabloul statistic al creșterilor de prețuri nu a luat încă în calcul etapa a doua a creșterii accizei la carburanți (de la 1 octombrie), scumpirea tarifelor la electricitate (cu 5 %, de la 1 octombrie) și preconizata scumpire a gazelor (cu 6 %, amânată la presiuni politice, dar inevitabilă).
- Semnale de alarmă vin de peste tot. Potrivit unei anchete realizate recent de INS, managerii societăților comerciale din domeniul comerțului cu amănuntul estimează o creștere a prețurilor de 25% până la sfîrșitul lui noiembrie.
- Cele două scumpiri ale curentului electric de anul acesta îi vor afecta serios pe consumatorii casnici rămași captivi în sistemul reglementat. În ultimele trei luni ale lui 2017, aceștia vor plăti facturi majorate cu peste 20% față de perioada similară din 2016
- Prețul locuințelor crește în ritm alert - cu 4,9% în trimestrul doi din 2017, comparativ cu precedentele trei luni, conform datelor publicate de Eurostat. În aceeași perioadă, preţurile locuinţelor s-au majorat cu doar 1,8% în Uniunea Europeană şi 1,5% în zona euro.
- Ratele românilor cu credite în lei cresc îngrijorător. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut până la nivelul cel mai mare din ultimii trei ani. Ieri a depășit pragul de 2% la 9 luni !
- Efectele majorării abrupte a dobânzilor vor fi dureroase pentru cei cu împrumuri în lei. Românii care s-au împrumutat la plafonul maxim pentru achiziționarea de apartamente vechi vor plăti cu 140 de lei în plus la rata lunară (programul ”Prima Casă”)
- Veniturile salariale de la stat și din privat, erodate de scumpiri, vor fi lovite și de transferul cotelor de contribuții la asigurările sociale și de sănătate la angajat. Această măsură va topi măririle salariale acordate bugetarilor și va afecta negativ salariile nete din sectorul privat.
- În cel mai optimist scenariu, salariile nete ale bugetarilor vor crește cu doar 3,8 % din cele 25 % promise (dacă vor scădea cotele de contribuții cu 4,5% concomitent cu scăderea impozitului pe venit de la 16 la 10 %).
- Ca să mențină salariul net, dacă rămâne în vigoare actuala fiscalitate, pe angajatorul privat îl va costa cu aproximativ 12% mai mult, în medie, pe angajat.
- Toate acestea sunt efecte directe și indirecte ale politicilor incompetente și populiste promovate de guvernele patronate de Dragnea în complicitate cu Tăriceanu. În ultimii 28 de ani, niciodată nu a fost mai mare diferența între promisiuni și realități.
- De altfel, sub toate guvernările PSD săracii au devenit și mai săraci, deși pesediștii le-au promis marea cu sarea și pozează în apărătorii păturilor sociale defavorizate.
- Statisticile ultimei perioade a guvernării Ponta sunt nemiloase: rata de sărăcie în rândul persoanelor în vârstă s-a mărit de la 12,7% în 2014, la 15,8% în 2015; inegalitățile între veniturile românilor s-au adîncit cu peste un procent (1%) între 2014 și 2015; într-un singur an, 2014/2015, rata sărăciei a crescut cu cinci procente în regiunea Sud-Muntenia și cu patru procente în Regiunea Sud-Vest Oltenia, zone administrate, în bună parte, de baronii PSD, locotenenții de azi ai lui Dragnea (cifrele sunt oferite de INS, într-un raport despre rata sărăciei publicat în noiembrie 2016).
Sunt convins, deja, că cei din PSD au o ambiție uriașă când ajung la putere în partidul ăla al lor de comuniști. Sunt deciși să arate că sub conducerea lor România o poate duce mai rău decât sub conducerea predecesorului din PSD, desigur. Iar de când l-au luat ca aliat pe Tăriceanu și gașca de „liberali socialiști” care îl însoțește, elanul distrugerii este și mai mare. Normal să fie așa. Tăriceanu și Vosganian sunt rămași în urma evoluției economice a omenirii. În timp ce unii economiști au evoluat urmărind atent evoluția pieței, folosind mijloace moderne de analiză, Tăriceanu și Vosganian și care or mai fi pe acolo, au rămas la modelul „caietului maculator și creionului chimic”.
Îndrăznește să crezi că promisiunile PSD sunt minciuni. Hai, îndrăznește ! Pentru că dacă nu îndrăznești, vei trăi în minciună !
vineri, 23 iunie 2017
După un an de mandat, Firea este tot cu „vom” în gură
Nici Agerpres, agenția statului (actual PSD), nu a reușit să identifice ceva palpabil în bilanțul sinistrei Gabrieala Vrânceanu Firea, primarul general al Capitalei.
Realizările cu care se laudă Firea sunt nepalpabile ! Nu sunt pentru bucureșteni ! Sunt pentru ea și clica pe care a adus-o de la Voluntari.
Deblocarea a „zeci de șantiere”, în unele nu s-a lucrat de 2 ani, altele au ajuns la finalizare ?! Cică Bucureștiul a prins viață !
Poate ne face un hatâr Primăria Generală și pune lista cu acele zeci de șantiere, stadiul la care Firea a preluat lucrările și stadiul la care lucrările au ajuns după un an sub directa ei conducere. Poate ! Nu de alta, dar în București sunt mereu și mereu lucrări în execuție, iar o astfel de vorbă aruncată la cea de bilanț este posibil să fie doar gargară cu pioneze ! Mai ales când s-a referit, imperial, la „șantiere blocate”.
Cu șantierele este clar. Este vorbă spusă aiurea până la proba contrară. Mai departe, ce a reușit ?
A spus „stop contractelor păguboase pentru capitală” ! Tot la general, tot fără alte amănunte semnificative. Care erau acele contracte ? Care sunt firmele care an de an erau abonate la acele contracte păguboase ? Ce măsuri pentru recuperarea pagubelor a luat Primăria Generală după ce a „stopat” acele contracte ? În ce a constat paguba ? Cine a încheiat acele contracte ? Unde sunt responsabilii Primăriei Generale care au încheiat contractele păguboase ? Cu ce au fost înlocuite contractele păguboase ? Cu frecția la un picior de lemn din discursul festiv al Gabrielei Vrânceanu Firea ?
Păi, să ne fie cu iertare, dar nici asta nu este o realizare. Pentru că nu este palpabilă ! Din moment ce ai încheiat socoteala cu niște contracte păguboase, trebuia să ne spui și ce mare realizare ai cu noile contracte și, desigur, pentru că suntem la un bilanț festiv, trebuia să spui și cât s-a economisit în urma încheierii noilor contracte ! Ce vei face cu banii economisiți ? Dar dacă nu s-a economisit nimic ? Dacă doar a fost înlocuit „Gigel” din Dâmbovița cu „Ionel” din Ialomița ?! Pot crede că noile contracte de vor fi reale sunt mai avantajoase ? Nu. mai ales când afirmația este făcută de Gabriela Vrânceanu Firea !
Ce urmează, este bomba-bombelor ! O gândire catastrofală este tratată ca realizare genială:
Notez cu mult pesimism că suntem în fața unei masive intoxicări din partea Gabrielei Vrânceanu Firea, acest primar general ales de o parte a bucureștenilor pentru că „arată bine la Tv” !
Nu îi mai popularizez inepțiile. Pun părerea lui Cristian Bușoi pe pagina lui de pe Facebook, preluată și de Agerpres. Îmi doream, să fiu sincer, un comunicat de presă al PNL București pentru ce a făcut Gabriela Vrânceanu Firea în anul de mandat alături de alte comunicate de presă ale organizațiilor PNL de sectoare pentru primăriile de sector. Dar dacă nu este, mă mulțumesc cu ce este !
Având cel mai mare buget din România, având cele mai sigure surse de finanțare, Firea și primarii ei de sectoare s-au băgat în programele guvernamentale pentru cei mai mulți bani. Și cu localitățile din țară care nu au surse de finanțare pentru propriile programe, cum rămâne ? De unde se vor mai scoate banii necesari dezvoltării ?
În concluzia concluziilor: după un an de mandat, Gabriela Vrânceanu Firea continuă cu „vom face, vom drege, vom rezolva”. Până acum a făcut vorbe. Multe vorbe, multe scârbavnice, multe minciuni.

„Am avut, de asemenea, curajul să stârpim firmele căpușă de la cele două mari regii ale Capitalei: RADET și RATB. În sfârșit se lucrează acum transparent, pe proceduri. Există obiectivitate, există un mediu economic sănătos. A fost greu, acolo erau grupuri de interese transpartinice, de ani de zile, familii de afaceri. Nu poți să te pui cu toți deodată. Dar, pentru că am promis în fața dvs, mi-am asumat acest risc și am reușit”Care este impactul asupra cetățenilor ? A, zilele în care s-a tremurat de frig copios în apartamente ? Zilele în care apa caldă era un vis ca pe timpul lui Ceaușescu ?
Notez cu mult pesimism că suntem în fața unei masive intoxicări din partea Gabrielei Vrânceanu Firea, acest primar general ales de o parte a bucureștenilor pentru că „arată bine la Tv” !
Nu îi mai popularizez inepțiile. Pun părerea lui Cristian Bușoi pe pagina lui de pe Facebook, preluată și de Agerpres. Îmi doream, să fiu sincer, un comunicat de presă al PNL București pentru ce a făcut Gabriela Vrânceanu Firea în anul de mandat alături de alte comunicate de presă ale organizațiilor PNL de sectoare pentru primăriile de sector. Dar dacă nu este, mă mulțumesc cu ce este !
„Singurul câștig după un an de mandat cu doamna Firea este imaginea primarului de Las Fierbinți: guralivă, incapabilă și fără absolut nicio direcție pentru București. De când conduce Capitala, doamna primar Gabriela Firea: a băgat RADET în insolvență; a demis conducerea instituțiilor subordonate primăriei, ca să pună în loc politruci din Voluntari; a înființat 21 de societăți comerciale, care vor gestiona netransparent toate serviciile Primăriei; a decorat orașul de Paște și a propus concursuri de răsplătire a celui mai frumos balcon; a găsit un logo total inutil pentru Capitală, care ulterior s-a dovedit a fi copiat; a organizat concerte cu note de plată piperate de Ziua Europei și de Dragobete”Culmea realizărilor primăriței VIP a Bucureștiului o constituie abonarea la bugetul de stat, motiv pentru care bănui eu, Grindeanu a suferit o parte din necazuri, încheiate cu demiterea lui prin moțiunea de cenzură cerută de Firea !
Având cel mai mare buget din România, având cele mai sigure surse de finanțare, Firea și primarii ei de sectoare s-au băgat în programele guvernamentale pentru cei mai mulți bani. Și cu localitățile din țară care nu au surse de finanțare pentru propriile programe, cum rămâne ? De unde se vor mai scoate banii necesari dezvoltării ?
În concluzia concluziilor: după un an de mandat, Gabriela Vrânceanu Firea continuă cu „vom face, vom drege, vom rezolva”. Până acum a făcut vorbe. Multe vorbe, multe scârbavnice, multe minciuni.
luni, 23 ianuarie 2017
Angajamente politice ? Ce's alea ? Mușchii mei contează !
De la Agerpres am luat pe bucățele. La „cursdeguvernare” am găsit ceva mai mult, tot din datele oficiale, fără comentarii răuvoitoare, cum le fac eu, de obicei. Recunosc, fără a fi spășit, că sunt nu doar neîncrezător în angajamentele electorale ale PSD și ALDE, sunt îngrijorat că acești indivizi au gânduri negre față de mine și alții ca mine care „nu le cântă în strună”.
Nu iau tot. Unii, mai ales dintre cei care știu cum este cu bugetul și evoluția lui, știu ce este cu PIB-ul și cum crește el, au luat datele țintă ale politicilor anunțate și au spus că sunt fantezii. Nesustenabile, ăsta este termenul folosit de ei. Nu se susțin bă, infractorule Dragnea. Chiar dacă tu ești șmecher și vei spune mai târziu că nerealizările, care vor apare mintenaș, sunt din cauza lui Iohannis și a adversarilor politici, ale Europei „decăzute” etc., ale lui Soros sau investitorilor străini, ale cui vrea mușchii tăi, politicile tale sunt nesustenabile pentru că sunt pur și simplu fantezii SF.
Să începem cu asta:
Produsul intern brut (PIB) pentru 2017 este estimat la 815,195 miliarde de lei (182,78 mld. euro, conform cursului mediu estimat), veniturile la bugetul general consolidat la 254,717 miliarde de lei (31,2% pondere în PIB) şi cheltuielile la 278,817 miliarde de lei (34,2% pondere în PIB), rezultând un deficit de 24,1 miliarde de lei (2,96% din PIB).
Măi infractorule Dragnea, ce zici, faci o comisie parlamentară care să cerceteze pe Grindeanu și habarniștii lui de la Guvern în cazul în care fanteziile de mai sus nu se realizează ? Nu de alta, dar ai făcut deja o comisie care cercetează de ce Guvernul Cioloș nu a reușit să aducă la buget „gaura” aia de 10 mld lei prognozată ! Pe de altă parte, saltul de la 165 mld euro, PIB în 2016 la 182 - 183 mld euro în 2017 nu este cam mare ? PIB-ul calculat în 2016, pentru 9 luni, a fost de aproximativ 119 mld euro, ultimul trimestru fiind prognozat ca unul de scădere a creșterii PIB, așa că probabil mai adăugăm acolo ceva în jur de 40 mld. euro și se va ajunge undeva pe la 160-165 mld euro ! Cum crești tu aproape cu 20 mld euro PIB-ul în 2017 ? Tot pe consum ca în 2016 ? A, ai mărit salariile și pensiile și speri că românii își vor umple burțile, vor deveni mai grași, își vor lua plasme mai mari și mai multe telefoane etc. Fantezie ?
Proiecţia veniturilor bugetare propune pentru anul 2017 o proporţie 32,2%, de 32,4 % în anul 2018, şi de 32,8 % din PIB, în anul 2020, „evoluţie determinată de evoluţia indicatorilor macroeconomici pe orizontul de referinţă, precum şi de actele normative adoptate până la acest moment”.
Iar mă dă pe spate. De la 29-30% din PIB de până acum, trecem ferm la 32% ! Suntem ultima găină din UE cu privire la veniturile bugetare din PIB, până și Bulgaria ne este în față, nu mai spun de Ungaria care s-a cățărat pe la 40% din PIB, iar acum spunem că vom colecta 32% din PIB. Cum mama dracului infractorule Dragnea ? Nu cumva ai scăzut sursele bugetare ? Din ce scoți banii ? Din piatră seacă ? Iar SF, hai !
La bugetul de stat ai ministere care își vor suge de sub unghii. Le scazi veniturile.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) primește de la bugetul de stat aproape 11,179 miliarde de lei, cu 4,26% mai puțin decât execuția preliminată pe 2016. Alocarea reprezintă 1,37% din PIB, potrivit „Sintezei fondurilor alocate pe surse si pe titluri de cheltuieli”, din anexa la proiectul bugetului total, și 95,96% din totalul bugetului ministerului, restul urmând să se asigură din venituri proprii.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) primește de la bugetul de stat 11,022 miliarde de lei, cu 2,21% mai puțin decât execuția preliminată pe 2016. Această alocare bugetară reprezintă 1,35% din PIB, potrivit „Sintezei fondurilor alocate pe surse si pe titluri de cheltuieli”, din anexa la proiectul bugetului total şi 96,36% din totalul bugetului MApN.
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), primeşte 7,109 miliarde de lei, cu 14,48% mai puțin decât execuția preliminată pe 2016. Alocarea reprezintă 0,87% din PIB, potrivit „Sintezei fondurilor alocate pe surse si pe titluri de cheltuieli”, din anexa la proiectul bugetului total, şi 96,41% din totalul bugetului ministerului.
Parcă nu este suficient cât rău faci, te apuci infractorule Dragnea și umbli și la destabilizarea macro-economică.
Documentul precizează că, pe orizontul de referinţă, se estimează o deviere de la Obiectivul Bugetar pe Termen Mediu (OTM) stabilit pentru România, respectiv 1% din PIB, deficitul structural pe anul 2017 fiind estimat la 2,92% din PIB, în anul 2018 la 2,97% din PIB, urmând sa înregistreze o traiectorie descendenta începând cu anul 2019, respectiv 2020.
„Chiar în condiţiile manifestării acestui risc, devierea de la OTM s-ar produce în condiţiile menţinerii, pe întreg orizontul de planificare, a unui nivel sustenabil al datoriei publice de sub 40% din PIB”, se mai spune în raport.
Ca atare, ieșim, pentru că așa vor mușchii tăi din echilibrul macro-economic și o luăm pe arătură iar. Bine, ai lângă tine pe sinistrul Tăriceanu, tatăl crizelor economice, marele specialist care a rămas fidel modelului economic al „împrumuturilor pentru dezvoltare”, banii obținuți din activitatea economică fiind destinați către consum, iar acolo unde nu ajung, împrumuturile rezolvă treaba. Scuza cu încadrarea datoriei publice sub 40% din PIB nu ține, nu acesta trebuie să fie scopul ci echilibrul economic.
De fapt, proiecția ta infractorule Dragnea are marele merit că urmează să ne mai împrumutăm pentru că după tine, PIB-ul urmează să crească ca Făt Frumos, într-un an câți alții în 7 ani ! Astfel de gogomănii SF merg la cei care stau cu mâna întinsă să le mai dai ceva, nu la toți !
Este evident că proiecția ta bugetară suferă cumplit. Fuge după o Fata Morgana a creșterii de 5,2% a PIB pentru 2017, cu mult peste capacitatea economiei românești de a crește - specialiștii spun că economia actuală poate crește, sustenabil, cu maxim 3,5% -, creșterea pe bază de consum merge câteva trimestre, cum a fost și în 2016 unde s-a „descărcat” surplusul oferit de scăderile TVA și măririle salariale, iar în ultimul trimestru și aceste consumuri au scăzut. Românii vor cumpăra acum, când primesc plusul de bani după care vor sta cuminți să plătească ratele, banii fiind mai mulți la cumpărător, producătorii și vânzătorii vor crește prețurile pentru că piața vrea echilibru - uite, cafeaua pe care o iau eu a crescut cu peste 6 lei la 500 g ! Iar tu promiți marea cu sarea ! Iar proiecția ta bugetară va fi plină de „găuri” ca un șfaițer ! Adică se va dovedi o minciună și o gravă lipsă de responsabilitate în actul de guvernare.

marți, 17 ianuarie 2017
Încurcă-ne Drace !
Cineva minte mai mult decât altcineva. Da, dar asta ... e cam de multișor poveste pe la PSD. Se pare că pe la PSD se fac jocuri de societate de genul „cine minte cu folos”. Dragnea este, evident, câștigătorul. Minte cu mai mult talent decât amărâtul ăla de Ponta. Bag seama că la ei, la PSD, minciuna bătrână face zeama bună !
Pe o filieră numai de el știută, infractorul Liviu Dragnea obține de la un infractor mai bine dotat la pungă, din țara aia de peste ocean, o invitație la o paranghelie privată pentru sărbătorirea cocoțării în fotoliul de Președinte a celebrului deja Donald Trump.
Încep să curgă minciunile.
La Camera Deputaților se aprobă o deplasare privată a infractorului Liviu Dragnea în SUA pentru a participa la evenimentul festiv al instalării noului Președinte Trump. Din multe puncte de vedere, știrea este în regulă. Dar de ce este necesară aprobarea Biroului Permanent al Camerei pentru o vizită privată ? Aici este o șmecherie. Dacă nu este o vizită de curtoazie cu caracter oficial, sceneta de la Camera Deputaților este o mascaradă !
Jurnaliștii întreabă iar infractorul Dragnea minte cu zâmbetul pe buze: deplasarea în SUA va fi plătită de către Camera Deputaților.
Președinția, atentă la detalii și la implicarea țării acolo unde nu îi este treaba, comunică că România va fi reprezentată de ambasadorul Maior, potrivit protocolului existent la Washington.
Infractorul Liviu Dragnea își manifestă nemulțumirea. Președinția i-a stricat jucăria, i-a stricat frumusețe de minciună cu pampon. Lumea află că el, infractorul Liviu Dragnea nu va reprezenta România la eveniment ci se va prezenta pe sine, un oarecare pe acolo având cu totul și cu totul alte interese.
Jurnaliștii nu se lasă și vor să afle cine plătește deplasarea. Prinși la înghesuială, pomana din bugetul Camerei Deputaților fiind imposibil de atins în aceste condiții, din banii de la Guvern aiurea pomană, trezorierul PSD, Mircea Drăghici, face o declarație „liniștitoare”:
Hai din nou la momentul inițial, al memorandumului aprobat la Camera Deputaților, cel care spune, probabil negru pe alb, că infractorul Liviu Dragnea este invitat ca oficial al statului român. Ba, ce să vezi, în entuziasmul generat de larga recunoaștere internațională, gașca de pupinicuriști ai PSD dar și a aliaților, au titrat că SUA nu îl invită pe Președintele Iohannis ci pe câștigătorul alegerilor din România. Entuziasm peste măsură, minte sub nivelul genunchiului broaștei.
Tot mister Drăghici vine cu o lămurire:
Stai să ne calmăm și să judecăm ceva. Să înțeleg că membrul Partidului Republican din SUA, finanțator al campaniei lui Donald Trump, Elliott Broidy, invită în nume personal pe președintele partidului social-democrat din România, la fel de infractor ca și el, partenerul politic al democraților din SUA cărora le cânta în strună până mai ieri să participe și să se bucure de urcarea pe tronul de Președinte al SUA a republicanului Donald Trump ?
Oameni buni, eu am mai văzut treceri de la stânga la dreapta, celebrul Traian Băsescu a transformat peste noapte un partid socialist în partid creștin-democrat dar să rămânem fără social-democrație în România nu mi-am închipuit ! Vom asista la trecerea PSD de la stânga lui Obama la dreapta lui Trump ?
Pe de altă parte, tare mai este „în pungă” PSD-ul ăsta ! După o ditamai campanie își trimite președintele peste mări și țări la o paranghelie pe banii partidului. Bine, este declarată, ca la PSD, cheltuială în interesul major al partidului care partid reprezintă interesele politice ale unor cetățeni ai României cu buzunarele pline de bani, ba chiar le crapă buzunarele de cât bănet au.
Măi frate, măi ! Dar tare teleormăneană mai este povestea asta. Ei, vezi, cine știe să mintă cu folos ajunge președintele PSD.
Informațiile în „tacâm complet” le-am luat de la Digi24.

„Nicio sumă. Eu plătesc de la partid, eu sunt trezoierul partidului şi plătesc de la partid şi pentru domnul Grindeanu şi pentru domnul Dragnea. Acum merg la firmele de turism să negociez probabil şi un discount dacă se va putea. Achităm atât deplasarea, cât şi cazarea, totul se achită prin agenţii de turism. Nu vă pot spune suma, pentru că nu o cunosc la momentul acesta”Hopa ! O fi bine, o fi rău ?!
Hai din nou la momentul inițial, al memorandumului aprobat la Camera Deputaților, cel care spune, probabil negru pe alb, că infractorul Liviu Dragnea este invitat ca oficial al statului român. Ba, ce să vezi, în entuziasmul generat de larga recunoaștere internațională, gașca de pupinicuriști ai PSD dar și a aliaților, au titrat că SUA nu îl invită pe Președintele Iohannis ci pe câștigătorul alegerilor din România. Entuziasm peste măsură, minte sub nivelul genunchiului broaștei.
Tot mister Drăghici vine cu o lămurire:
Invitaţia e nominală şi pe partid. Memorandumul a fost doar ca să se ştie că se pleacă, dar nu are nicio conotaţie financiară pe CamerăMă oameni buni, minciuni-minciuni dar la așa mărime și intensitate rar mai vezi.
Stai să ne calmăm și să judecăm ceva. Să înțeleg că membrul Partidului Republican din SUA, finanțator al campaniei lui Donald Trump, Elliott Broidy, invită în nume personal pe președintele partidului social-democrat din România, la fel de infractor ca și el, partenerul politic al democraților din SUA cărora le cânta în strună până mai ieri să participe și să se bucure de urcarea pe tronul de Președinte al SUA a republicanului Donald Trump ?
Oameni buni, eu am mai văzut treceri de la stânga la dreapta, celebrul Traian Băsescu a transformat peste noapte un partid socialist în partid creștin-democrat dar să rămânem fără social-democrație în România nu mi-am închipuit ! Vom asista la trecerea PSD de la stânga lui Obama la dreapta lui Trump ?
Pe de altă parte, tare mai este „în pungă” PSD-ul ăsta ! După o ditamai campanie își trimite președintele peste mări și țări la o paranghelie pe banii partidului. Bine, este declarată, ca la PSD, cheltuială în interesul major al partidului care partid reprezintă interesele politice ale unor cetățeni ai României cu buzunarele pline de bani, ba chiar le crapă buzunarele de cât bănet au.
Măi frate, măi ! Dar tare teleormăneană mai este povestea asta. Ei, vezi, cine știe să mintă cu folos ajunge președintele PSD.
Informațiile în „tacâm complet” le-am luat de la Digi24.
vineri, 10 iulie 2015
O campanie murdară „a la Victor Ponta” și PSD pe tema „ordonanței demnitarilor”.
DCNews (aici). Gabriel Oprea lămurește situația. Obligat. A căzut la mijloc. Este luat de „prostul satului”. Jucat de Ponta și PSD.
Victor Ponta este autorul ideii de majorare a salariilor demnitarilor. Ca să nu pară că sunt prea mulți - ideea era să acopere 71 de demnitari -, a renunțat la o parte și au rămas 48. Oprea spune că Guvernul este co-inițiator. Să îmi fie cu iertare dar nu prea cred. Guvernul are mulți, mulți membri. Este evident că ideea a fost a cuiva care a impus-o beneficiind de o poziție de forță.
Ieri, la România Tv, se chinuiau să „încarce vina” în spinarea lui Iohannis. După mințile tulburi ale jurnaliștilor acestui post TV, „Iohannis i-a cerut lui Oprea” să dea ordonanța. Răzvan Dumitrescu, la Antena 3, este mereu pe poziție. Cum se ițește posibilitatea să se mai arunce un hârdău cu rahat în direcția lui Iohannis, apare și el cu fel și fel de interpretări idioate.
Oprea spune:
„Miniștrii Muncii, Finanțelor și Justiției au susținut această ordonanță, iar poziția lor se regăsește în stenogramele ședinței de guvern. Miercuri dimineața, când a venit la guvern, l-am informat pe Victor Ponta în legătură cu ordonanța, iar el a avut rezerve ca decizie politică, în sensul că nu avea certitudinea că șeful statului își va arăta susținerea față de adoptarea actului normativ”.
Se pare că s-a lămurit și cu „complicitatea” lui Iohannis.
Jegoșii care au făcut mizerie informativă ar cam trebui să își tragă palme în fața oglinzii. Sunt niște jeguri.

sâmbătă, 25 octombrie 2014
Minciuna are picioare scurte. Victor Ponta minte, minte de îngheață apele.
PSD își face campania negativă - este modelul ales în mod intenționat -, pe minciună. Grosieră, grosolană, axată pe denigrarea principalului contracandidat la prezidențiale. În cazul nostru, Klaus Iohannis. Este ajutat plenar de ceilalți contracandidați care, la rândul lor, nu au ce oferi în mod substanțial.
În „Cotidianul” (aici), Lucian Gheorghiu face o mică trecere în revistă a unor minciuni grosolane uzitate de Victor Ponta în campanie, fără însă a le cuprinde pe toate.
Lucian se oprește, cumva, la marea manipulare ce urmează a fi folosită fie acum, fie imediat după primul tur. Renașterea USL.
S-a folosit de „USL” și la europarlamentare. Tăriceanu și-a axat campania de atragere a unor liberali pentru ipoteticul PLR tot pe promisiunea refacerii „USL”. Lumea care nu are suficientă informație și nici cunoștințe juridice este dispusă să îi creadă. Ei bine, refacerea USL este imposibilă. Ar fi o singură posibilitate care însă este nu mai puțin probabilă, este imposibilă de-a binelea. PSD împreună cu PC și PNL să reformeze USL. Numai că PNL nu mai vrea o astfel de relație cu PSD și nici cu PC. De aceea a ales să dezvolte dreapta românească prin fuziunea cu PDL (care a fuzionat cu PFC), sub denumirea de PNL.
Unii au uitat, probabil, zilele și lunile de frământări din interiorul USL. Au uitat probabil de afirmațiile lui Ponta din ultimul trimestru al anului 2013, când acesta răspundea la întrebări privind funcționarea USL că nu mai există PNL. Că se vorbește numai de USL și membrii USL și că nu mai există liberali. Mai mult, Ponta a spus, aseară la B1Tv (unde a fost primit și ascultat la fel ca Elena Udrea !) că el nu a fost de acord cu desemnarea de către PNL a lui Klaus Iohannis ca vicepremier și ministru de interne (exact ce au susținut liberalii), astfel că autorul ruperii USL este Victor Ponta sprijinit sau obligat de PSD. Acceptarea de către PNL a „voinței” PSD în acea desemnare ar fi dus la subordonarea politică a PNL. De aici ruptura.
PLR-ul lui Tăriceanu este doar o fata morgana. Partidul Național al Mediului (un breloc politic de vânzare) nu și-a schimbat nici denumirea și nici liderul. Tribunalul București nu a aprobat documentația prezentată de așa-zisul congres și nici transformarea. Tăriceanu nu este, legal, președintele acelui partid. PLR nu există. Juridic. Asta nu împiedică pe Tăriceanu și gașca lui de lingăi pontiști să facă valuri în media că ei sunt continuatorii PNL și că vor reface USL ! Zilele trecute, Tăriceanu vorbea despre intrarea la guvernare a PLR, cel mai târziu după turul II ! A unui PLR care nu există !
Pe minciună nu se construiește nimic. În plus, deși recunoaște că temele de campanie pe care le folosește sunt de competența guvernului, Ponta nu se sfiește să continue să mintă. El nu a venit cu nici o temă de competența Președintelui. Nu poate veni pentru că nu va putea fi, vreodată, acel moderator între puterile statului - cu el la Cotroceni, cu PSD la Parlament și la Guvern, nu va mai modera între puterile statului ci le va subordona, așa cum a făcut Băsescu. Nu va putea fi un moderator între instituțiile statului și societatea civilă pentru că el se va substitui statului - având controlul asupra puterilor statului. Ce va spune el societății civile care reclamă abuzurile statului ? Că așa vrea mușchiul lui ?! Este evident că Ponta nu va putea fi un președinte. Va fi, cel mult, un vătaf pe moșia fiecărui baron roșu care îl susține la președinție. El va avea rolul să închidă gura celor din societatea civilă care vor reclama abuzurile baronilor roșii.

luni, 10 martie 2014
Liviu Dragnea dă explicații la B1Tv, la Sorina Matei. Îi dau 10 pentru „frumusețea” minciunilor.
M-am uitat la B1Tv, emisiunea în reluare a Sorinei Matei cu Liviu Dragnea. Întrebări cuminți, explicații cuminți, totul este în pace și armonie. Liviu Dragnea liniștit, cu părerile lui, cu unele ale PSD, cu unele nedumeriri. Subiecte multe.
Pe scurt, după părerea lui (nu a PSD), timpul lui Mircea Geoană a trecut. Momentul lui a fost în 2009. Tot după părerea lui, candidatura lui Tăriceanu la președinția Senatului din partea PSD este problematică (Ponta a declarat fără să se împiedice în verb că este o variantă viabilă), că PSD va trebui să construiască o motivare solidă pentru susținerea lui Tăriceanu. Pentru același motiv nici candidatura lui Tăriceanu la președinție nu este viabilă din partea PSD (Victor Ponta a speculat cu această posibilitate).
Părerea lui, contrară zvonurilor și declarațiilor lui Victor Ponta au dat un parfum de credibilitate pentru toată prestația. În final, cei care au urmărit emisiunea, au ajuns la concluzia că PNL și Crin Antonescu au fost cei care au rupt USL în scopul maximizării candidaturii lui Crin Antonescu la Președinția României din opoziție.
Numai că, toată prestația lui Dragnea a fost o cumplită dezinformare. Nu știu cu ce impresie a rămas moderatoarea, Sorina Matei sau telespectatorii fideli postului B1Tv, eu însă am simțit că mă încearcă supărarea. Trebuie să recunosc, totuși, că Dragnea are tot interesul ca dezinformarea promovată de PSD și oficinele media care îl deservesc să aibă succes. Este vorba, până la urmă, de interesul lui ca politician de frunte al PSD să aibă succes în campaniile politice care urmează. Îi dau nota 10 pentru prestație. A mințit cu grație.
Ruperea USL nu a avut ca punct de pornire doar candidatura lui Crin Antonescu la Președinție din partea PSD și a zecimalelor care îl acompaniază. Ruperea USL are în spate mult mai multe momente dificile ale relației PNL cu PSD în alianța USL.
Candidatura lui Crin Antonescu a fost pusă sub semnul întrebării din partea PSD cu mult timp înainte. Mircea Geoană, Ilie Sârbu, Ioan Rus, Vasile Dâncu, Gabrieala Firea, Radu Mazăre, Oprișan și mulți alții din eșalonul doi al PSD au tot lucrat, cu spor, în mediul public, la ideea că PSD trebuie să aibă candidat propriu la Președinție pentru că este partidul mai mare. Nu de anul trecut ci chiar din anul alegerilor, din 2012. Organizații județene ale PSD au dat comunicate că ei nu îl mai susțin pe Crin Antonescu la Președinție cu mult timp înainte, începutul anului 2013 fiind, totuși, un timp prea apropiat. Acțiunile pesediștilor din teritoriu au fost acompaniate de sociologii care s-au pus preș în fața lui Victor Ponta și a intereselor PSD care au tot comunicat rezultatele sondărilor lor care arătau că USL a ales „greșit” un candidat în persoana lui Crin Antonescu că sunt alte persoane cu notorietate care ar putea să îi ia locul cu succes. Mereu și mereu au băgat în față pe Mugur Isărescu, Sorin Oprescu, Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta etc. Iar media aservită PSD alături de cea aservită lui Traian Băsescu au popularizat în exces sondajele contrafăcute pentru a discredita pe Crin Antonescu și PNL. Despre astea nu a vorbit Liviu Dragnea pentru că dacă vorbea se observa că nu este sincer. Dacă PSD ar fi fost cinstit în angajamentele asumate, nu ar fi promovat așa ceva. Pentru susținerea angajamentelor sale, în cadul USL, socilogii PSD sau acreditați PSD ar fi măsurat valorile de notorietate între candidatul USL, candidat anunțat cu surle și trâmbițe în 3 congrese, și candidații celorlalte formațiuni politice. Predoiu de la PDL, Mihai Răzvan Ungureanu de la PFC și PNȚ-CD plus cei care ar putea candida ca independenți. Așa ar fi fost cinstit, politic. Dar nu a fost. Sondorii PSD au tot băgat nume de competitori din interiorul USL pentru a scade notorietatea lui Crin Antonescu. De ce ? Simplu. Pentru că ei, cei din PSD, lucrau să renunțe la candidatura comună pentru o candidatură a unuia din PSD. Garanțiile lui Dragnea că el și Victor Ponta îl păstrau pe Crin Antonescu drept candidatul lor pică. Pică și zicerea lui Dragnea că „PSD era setat pe candidatura lui Crin Antonescu”. Să mori tu ?!
Între realitatea care s-a consumat în timp și declarațiile de ieri ale lui Dragnea cu privire la Antonescu este o prăpastie uriașă. Nota 10 pentru o minciună bine spusă.
Guvernarea în pace și veselie a fost o altă gogoriță aruncată în fața telespectatorilor. Ascultând pe Dragnea aveai impresia că totul a fost perfect. Victor Ponta și el au respectat miniștrii liberali și le-au permis să își promoveze inițiativele. Ce frumos ! Numai că ... aici iar nu se pupă declarația lui Dragnea cu realitatea. Da, s-au luat măsuri de reparare a nedreptăților persoanelor care au suferit amputări de drepturi pe timpul guvernărilor Băsescu-Boc însă nu au fost luate măsuri pentru sprijinirea întreprinzătorilor să producă banii aceia pe care guvernul Ponta îi dă cu „larghețe”. Ministrul liberal Câmpeanu a clarificat care sunt problemele în domeniul de activitate și le-a pus la dispoziția primului-ministru Victor Ponta și a miniștrilor Cabinetului însă ea nu se ocupa cu strângerea banilor și stimularea economiei. Cu astea se ocupau ceilalți miniștri liberali însă ei nu au reușit să promoveze mare lucru. Reforma economiei începută de Vosganian a tot fost faultată în interiorul guvernului, în schimb a fost stimulată colectarea veniturilor prin intermediul finanțelor conduse de Chițoiu. Peste starea de dezechilibru instaurată pentru scopuri politice electorale, cei din PSD, UNPR și PC au venit cu tot felul de aranjamente ciudate fie pentru sistemul energetic, fie pentru RMGC, fie pentru gazele de șist. Ciudățenii cu dedicație pentru „băieții deștepți” care nu erau nici în programul de guvernare și nici nu au fost convenite în ședințele politice ale USL. Mai mult, Ponta s-a arătat deranjat de intervențiile PNL în deciziile lui „strategice”. Pentru PNL a fost foarte grav faptul că miniștrii săi nu au mai venit la partid să își informeze colegii liberali despre măsurile guvernului astfel că liberalii au aflat despre politicile administrative ale guvernului Ponta II din presă, la fel ca ceilalți cetățeni. A fost evident că miniștrii liberali au fost încălecați de Ponta și presați să nu își mai informeze partidul cu ce face el. Iar acei miniștri au acceptat să acționeze în dauna partidului. Așa au apărut ordonanțe și ordonanțe de urgență ciudate dar și proiecte de acte normative care deși priveau politicile publice nu aveau girul partenerului politic PNL. Încet-încet, Victor Ponta și PSD confiscau guvernarea USL în beneficiul propriu.
Dragnea primește și aici nota 10 pentru minicună.
Dragnea nu a vorbit despre conflictele politice. Ba, la un moment dat, ca un nevinovat, a acuzat PNL că ar fi impus destrămarea USD pentru a nu rupe USL. Nevinovat nevoie mare. Numai că iar nu suntem în concordanță între declarații și realitate. Pentru că și aici suntem în fața unor situații pur și simplu strigătoare la cer.
Acolo unde au avut puterea, cei din PSD au eliminat liberalii din structurile administrative și i-au înlocuit chiar cu „prieteni” din opoziție. În întreaga țară au fost conflicte dure între cei din PSD care au trecut la acapararea puterii fără menajamente și fără a ține seama de parteneriatul cu PNL. În replică, liberalii s-au aliat cu alte formațiuni pentru a rezista „tăvălugului” PSD/UNPR și de la un timp PC. Pentru că și aici avem o situație fără precedent. PSD „a lucrat” pentru acapararea partenerului PNL, PC. A lucrat bine. PSD a fost acel „aghiuță” de care vorbea Dragnea aseară cu referire la Crin Antonescu, care a băgat în capul celor de la PC ideea să ceară mai mult PNL în cadrul alianței ACD. PNL a refuzat. Contractul este contract. Răspunsul PC a fost bine orchestrat. În primăvara lui 2013, PC a denunțat protocolul ACD, fără însă a-l rupe și a trecut, pe față (nu pe dos ca până atunci) de partea PSD înclinând sever balanța politică în USL de partea social-democrată. În guvern, echilibrul relativ de până atunci a fost rupt. Nu mai era un dialog PSD cu PNL cu luarea deciziilor la paritate, social-dmocrație și liberalism. PSD a impus, încet încet o nouă procedură de discuții politice în USL, UNPR - partid afiliat și nu membru - a primit „drept de vot” la fel ca și PC care era, până atunci, reprezentat de Crin Antonescu în ACD. PNL a pierdut un aliat iar PSD a schimbat raportul de forțe și partenerii USL. Cererea intempestivă a PSD a fost ca PNL să accepte o nouă realitate și un nou regulament al jocului politic din USL. În timpul jocului ! Cererile politice ale PSD au culminat cu momentul schimbării miniștrilor PNL. PSD a cerut să fie 4 vicepremieri care să ia deciziile politice în guvern, prin vot, eliminându-se astfel capacitatea conducerii PNL de a avea un cuvânt de spus. În noua organizare politică a guvernului, PSD ar fi avut 3 voturi contra 1 (al PNL), astfel că deciziile politice ale guvernului puteau fi luate fără acceptul PNL.
Explicațiile „sincere” ale lui Dragnea, de aseară, nu mai stau în picioare. Îi dau nota 10 și pentru minciunile „politice”.
Nu am ce reproșa moderatoarei. Din ce am citit cu privire la prestațiile ei, nu i-am văzut emisiunile, aveam impresia că este o băsistă „feroce”. Aiurea. A fost foarte bine-voitoare. Iar asta îmi dă de gândit. Sigur, sub impresia „băsismului” de care era acuzată. Voi mai urmări emisiuni la B1Tv să văd dacă nu cumva s-a înscris și acest post în campania contra PNL dusă de Antena 3, România Tv și alții.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)