Se afișează postările cu eticheta Florin Iordache. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Florin Iordache. Afișați toate postările

miercuri, 5 decembrie 2018

Opoziţia a avut majoritate; Dragnea şi Iordache nu mai au voie să conducă nicio şedinţă de vot final

Agerpres - Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că Opoziţia a avut, miercuri, majoritatea în Camera Deputaţilor, iar cele două proiecte de hotărâre de revocare din funcţie a preşedintelui forului legislativ, Liviu Dragnea, şi a vicepreşedintelui Florin Iordache au fost regulamentare şi urmează să fie supuse votului, context în care cei doi nu mai au voie să conducă şedinţele de vot final.

"Astăzi, Opoziţia a avut majoritate şi am reuşit desemnarea ca preşedinte de şedinţă a lui Marilen Pirtea, care este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi introducerea pe ordinea de zi şi dezbaterea celor două proiecte de hotărâre, respectiv proiectul de hotărâre de demitere a lui Dragnea şi proiectul de hotărâre de demitere a lui Florin Iordache. Urmează votul final. (...) Ce este cert este că nici Dragnea şi nici Iordache nu mai au voie să conducă nicio şedinţă de vot final, pentru că sunt obligaţi să introducă pe ordinea de zi aceste proiecte de hotărâre, iar Regulamentul Camerei stipulează clar că nu au voie să conducă şedinţa în cazul în care sunt supuşi procedurii de revocare. Astăzi, am arătat că printr-o mobilizare bună şi prin negocieri am reuşit să formăm o majoritate favorabilă demiterii lui Dragnea. Faptul că nu s-a ajuns la votul final se datorează în exclusivitate încălcărilor flagrante ale Regulamentului, care au fost săvârşite de Florin Iordache, dar bătălia continuă şi vom depune toate eforturile să ducem la bun sfârşit această propunere care este aşteptată cred de 90% din populaţia României", a declarat pentru AGERPRES Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, cele două proiecte de hotărâre privind revocarea lui Liviu Dragnea şi Florin Iordache de la conducerea Camerei au fost regulamentare.

"Baza legală a proiectului de hotărâre (n.r. - de revocare a lui Liviu Dragnea) este conferită de două hotărâri ale CCR, una dintre ele dată după revocarea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a Robertei Anastase şi înlocuirea ei cu Valeriu Zgonea în 2012. În plus, am înaintat şi un proiect de hotărâre de demitere a lui Florin Iordache. Tactic, pentru că există o prevedere regulamentară care interzice unui vicepreşedinte sau preşedintelui Camerei dacă este supus procedurii de revocare să conducă şedinţa. Ne-am confruntat cu refuzul total neregulamentar, disperat al lui Florin Iordache de a părăsi conducerea şedinţei. În ciuda tuturor argumentelor legale, regulamentare, constituţionale pe care reprezentanţii PNL şi ai celorlalte formaţiuni din Opoziţie le-au formulat, Florin Iordache, în disperarea de a-şi apăra şeful, s-a legat cu lanţuri de fotoliul de preşedinte de şedinţă, sfidând Regulamentul", a afirmat preşedintele PNL.

Orban a susţinut că reprezentanţii Puterii au fost "penibili" şi au pierdut majoritatea.

"Dacă aveau majoritatea, de ce nu au supus la vot? Cum să refuzi să introduci pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care este iniţiat în mod regulamentar? Cum să te încăpăţânezi să conduci o şedinţă în condiţiile în care prevederile Regulamentului îţi interzic să conduci o astfel de şedinţă? Ce s-a petrecut astăzi din partea PSD, mai ales, (...) a fost de un penibil absolut şi a arătat disperarea şi degringolada în care se găseşte acest partid, iar din punctul meu de vedere parlamentarii PSD trebuie să aleagă cine se salvează - ori îl salvează pe Dragnea, ori salvează PSD, pentru că menţinerea lui Dragnea în fruntea Camerei Deputaţilor aduce grave prejudicii de imagine României în plan internaţional şi este împotriva voinţei cvasi generale din populaţia României", a arătat liderul PNL.

În opinia sa, Liviu Dragnea s-a comportat ca un "laş".

"S-a ascuns ca un şobolan într-o gaură de pământ. Probabil şi-a forţat puţinii pretorieni care i-au rămas în jur să facă orice este posibil ca să fie salvat, dar convingerea mea este că, astăzi, inclusiv în Camera Deputaţilor, Dragnea nu mai are susţinerea majorităţii deputaţilor, că există foarte mulţi parlamentari din majoritatea guvernamentală care ar putea să voteze demiterea lui din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Ca atare, zilele lui Dragnea sunt numărate şi mai devreme sau mai târziu vom reuşi eliberarea României de sub călcâiul clanului lui Dragnea", a subliniat Orban.


Întrebat dacă este un moment bun pentru depunerea moţiunii de cenzură, Orban a răspuns: "Urmează şi moţiunea de cenzură".

luni, 27 noiembrie 2017

Constat că ticăloșia nu doare


Știre Agerpres. Iordache, despre Legile Justiției: Nu discutăm de un dialog al surzilor sau al celor care aud mai bine

Minte. Minte cu aplomb. Minte făcând mincinoși pe românii care au ieșit la proteste, nu doar aseară! Români care l-au auzit cum a respins observațiile judecătorilor delegați de CSM la comisia specială condusă de el pentru legile justiției că judecătorii și procurorii nu au drept de inițiativă legislativă iar propunerile CSM sunt printre alte propuneri sunt făcuți mincinoși. Cine este surd? Cel care una spune ieri, înainte de proteste sau cel care astăzi are o poziție „nuanțată” afirmând că ține cont de punctele de vedere al profesioniștilor justiției dar, ce să vezi, printre alte puncte de vedere! Inadmisibil! Prin afirmațiile lui confirmă că profesioniștii justiției sunt la cheremul altora când este vorba despre propria profesie și evoluție profesională. Ticăloșia nu are limite.

PSD și ALDE vor trebui să înțeleagă lucruri elementare. Politicul nu poate face chiar orice. Politicul ajuns la putere nu poate răsturna Constituția cu fundu'n sus afirmând că o face în numele poporului. Puterea nu le este dată să facă ce vor ci să facă mai bine decât cei pe care i-au înlocuit dar în limitele constituționale, în limitele legii. Modificările la lege nu trebuie făcute pentru că legea „x” nu place unui potentat al zilei care vrea să facă „afaceri” pe lângă prevederile legale. Modificările la lege se fac doar atunci când se dorește o mai bună protecție a intereselor generale.
„Atât timp cât factorul politic nu intervine decât prin a prelua toate amendamentele venite de la asociațiile profesionale, cred că e cel mai bun mod de consultare. Toți cei care protestează ar trebui să vadă că încercăm cu sprijinul asociațiilor profesionale, cât și al CSM să facem niște legi mai bune. Am constatat cu toții că Legile Justiției adoptate la momentul 2004, modificate în 2005 sunt niște legi care acum ar trebui modificate pentru că, pe de o parte, nu conțin deciziile CCR la foarte multe din acele articole.
2 — există acum, discutăm de Legea 303 o decizie unanimă în care se dorește separarea carierelor. În momentul în care discutăm despre aceasta, trebuie să ținem cont de opțiunea judecătorilor și procurorilor. Apoi, o chestiune foarte importantă — discutăm de răspunderea magistraților. Dacă nu facem aceste lucruri printr-o dezbatere transparentă, ținând cont de toate observațiile pertinente (...) și nu în Parlament, atunci unde?” - Florin Iordache
Și am văzut cum ține cont. Majoritatea magistraților, judecători și procurori, s-au exprimat: pe fond,  inițiativa legislativă a parlamentarilor PSD-ALDE pe legile justiției este nocivă. Afectează grav independența justiției. Sunt elemente care duc la subordonarea justiției interesului politic. De aceea, votul dat în adunările generale ale instituțiilor judecătorești și în unitățile de parchet aferente acestora a fost de respingere. Ei bine, Florin Iordache „dă la spate” această situație și merge ca orbul înainte pentru realizarea obiectivului politic: subordonarea justiției Parlamentului și Guvernului. Asta are de realizat, asta face. Iar publicului în prezintă informații deformate, minciuni ordinare.

Dana Gârbovan

Cât privește „asociațiile profesionale” să vedem că este vorba doar despre UNJR, condusă de judecătorul Dana Gârbovan, foarte activă în „lupta contra președintelui Iohannis” și aprigă susținătoare a puterii PSD-ALDE. Iar acest UNJR, cu aproximativ 100 de membri la înființare, acum cu mult mai puțini, exprimă de fapt doar ideile judecătoarei Gârbovan.

Avem un punct de vedere al Danei Gârbovan, pe facebook. Nu îl pun aici. Cei care doresc deschid legătura și îl au la dispoziție. Pe lângă unele idei are însă un fundament nociv:

- președintele României este om politic - în sensul că reprezintă un curent politic! Este o mică mare minciună. Constituțional, președintele nu poate fi membru al unui partid politic pe timpul exercitării mandatului! Poate se mai uită Dana Gârbovan pe Constituție și înțelege că din moment ce nu mai este membru al unui partid politic, Președintele României nu mai face politica partidului din care provine. Ba, ar trebui această Gârbovan să lucreze și cu ipoteza unui posibil președinte independent. Mai are valoare ipoteza ei? Evident că nu!

- Președintele României poate împiedica un judecător să acceadă la funcții înalte, de conducere, primind informații în cadrul CSAT de la SRI. Este grav, cucoano! Este foarte grav. Pentru că SRI este o instituție care asigură, potrivit competențelor legale, securitatea internă a cetățenilor României. Când ajungi subiect de cercetare la SRI înseamnă că ai luat-o pe arătură. Rău de tot. Mai ales ca judecător. Ca atare, dacă un judecător vrea să ajungă într-o funcție de conducere în sistemul justiției, trebuie să fie curat ca lacrima.

Este foarte grav că un fost judecător - apare că a lucrat la justiție, că a lucrat la Curtea de Apel Cluj -, este sursă de drept pentru un sistem din care se pare că a ieșit! Un fel Alistar în fustă, dedicat trup și suflet partidului conducător! Sinecuristă.

S-au adunat informațiile și astfel ies la iveală ticăloșiile. Iar un Iordache le dă glas. Învârtind cuvinte goale. Mi se pare absurd. Un fost judecător este mai important decât judecătorii și procurorii care compun a treia putere în statul democratic România!

Bașca faptul că în explicațiile elaborate ale numitei Gârbovan sunt ușor de găsit confuzii sau neglijențe (ca să fiu elegant) în folosirea unor concepte.

miercuri, 8 noiembrie 2017

Minciunile debitate de Florin Iordache, privind „reforma justiției”, au picioare scurte

 Îmbârligătorul Florin Iordache bagă strâmbe. Ieri l-am văzut la TVR1 (înainte de interviul luat președintelui Ludovic Orban) când a dat cu oiștea'n gard încercând să explice ce nu se poate, practic, explica. Tâlhăria pe care o comit cei din PSD și ALDE cu privire la „reforma justiției” nu au explicații logice. Sunt pe lângă orice gândire rațională. Sunt acțiuni determinate de pasiuni sinucigașe sau, mai corect spus, ucigașe. În urma lor, cei afectați vor fi cetățenii cărora Justiția le asigură realizarea, neîntreruptă, a drepturilor și libertăților fundamentale. Ei bine, clica PSD-ALDE din care face parte și acest Florin Iordache, atacă, grosolan, primitiv, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor prin afectarea structurală, sistemică a celei de a treia puteri a statului - puterea judecătorească.

M-a enervat, în mod deosebit, faptul că individul Iordache nu a fost capabil să explice de ce au păstrat Președintele României în procedura de numire și revocare a șefilor instituțiilor care compun „Autoritatea judecătorească”. Ei bine, „juristul lui pește”, are la dispoziție Constituția.

Pentru judecători există articolul 125 alin (1) unde este norma imperativă a numirii lor de către Președintele României pentru a obține „inamovibilitatea”. La intrarea în magistratură ca judecători.

Pentru ca magistrații judecători sau procurori să fie numiți în funcții există prevederile art. 134 alin (1) unde se prevede că CSM propune Președintelui României „numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor cu excepția celor stagiari, în condițiile legii”. Condițiile legii, pentru capul prost al lui Iordache dar și a altora ca el, se referă la condițiile care trebuiesc îndeplinite de CSM și candidatul la funcție pentru a ajunge la aprobare!

Ipochimenul lăsa impresia că ei, complotiștii la distrugerea Justiției, au avut inima mai largă și l-au lăsat pe Președintele României care autoritate publică care numește magistrații în funcții. Greșit. Nu este după cum vor mușchii lor, este după cum dispune imperativ Constituția.

Specialiștii PNL au studiat noua inițiativă a PSD-ALDE pentru distrugerea Justiției. Concluziilor lor sunt relevante. Totul se face cu rea credință.

„PNL respinge în mod categoric inițiativa PSD-ALDE pentru modificarea Legilor Justiției, întrucât menține mecanismul prin care vor punerea sub control politic a actului de Justiție.

Propunerile rămân la fel de toxice, iar PNL suspectează că mai sunt pregătite și amendamente care vor fi introduse pe ultima sută de metri în Parlament, după modelul „Marțea Neagră”.

Chiar dacă PSD-ALDE folosesc drept paravan câteva modificări și ajustări normale cerute de sistemul judiciar, asta nu înseamnă că adevăratele „bombe” strecurate în proiect pot fi acceptate la pachet. Din acest motiv și CSM a respins și forma propusă de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Obsesia PSD de sabota independența magistraților se poate observa clar prin:

1. Restrângerea atribuțiilor președintelui României, față de actualul mecanism, pentru numirea/revocarea procurorilor cu funcții de conducere.

Reprezentanții PSD au încercat să creeze aparența că actualele reglementări care privesc implicarea președintelui României în procesul de numire în funcție nu vor mai fi modificate. Fals!


  • Președintele României este eliminat din mecanismul de revocare din funcție a procurorului general, procurorului șef DIICOT, procurorului șef DNA și adjuncților acestora.


  • Chiar dacă este menținut în procesul de numire în funcție, în cazul revocării nu mai are niciun atribut, fiind încălcat principiul simetriei juridice (cine numește și revocă)


  • Președintele României este eliminat din mecanismul actual de numire a procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului General, DNA, DIICOT! În prezent, procurorii șefi de secție (categorie diferită față de procurorul general, șefii DNA, DIICOT și adjuncții acestora), sunt numiți în funcție pe același mecanism ca și procurorul general, șefii DNA și DIICOT.


  • Astfel, proiectul PSD-ALDE impune control politic direct asupra procurorilor șefi de secție, care lucrează sub procurorul general, șefii DNA și DIICOT.


  • De ce este vorba de control politic: conform proiectului numirea efectivă o face ministrul Justiției (inerent politic), chiar dacă în mod formal numirea în funcție aparține secției de procurori din CSM. Aceasta pentru că propunerile făcute de ministrul Justiției pot fi refuzate o singură dată!


  • Practic, ministrul Justiției poate numi în aceste funcții, efect al acestor prevederi, pe cine dorește pentru că dacă prima propunere va fi refuzată, a doua propunere devine obligatorie pentru CSM.


  • Spre deosebire de ministrul Justiției, care inevitabil are apartenență politică întrucât Guvernul este unul politic, președintele României este deasupra instituțiilor politice. Din momentul preluării funcției președintele României nu poate fi membru al niciunui partid, conform Constituției, în vreme ce ministrul Justiției nu are această interdicție.


2. Inspecția Judiciară este desființată, prin efectul legii PSD-ALDE. Este propus un text de principiu care va genera haos

- Actualul text legislativ privitor la Inspecția Judiciară (capitolul VII din Legea 317/2004, adică articolele 65 - 79) este desființat.

- Adică, PSD-ALDE propune scoaterea din vigoare a tuturor normelor legale în baza cărora funcționează în prezent Inspecția Judiciară, fără instituie nicio normă tranzitorie.

- În locul Capitolului VII sunt propuse câteva paragrafe de principiu, care prevăd instituirea unui Consiliu Național de Integritate, cu „activitate nepermanentă”(!), a cărui organizare și funcționare nu este reglementată acum, ci printr-o lege viitoare.

- NU este prevăzută nicio garanție cu privire la statutul independent al viitoarei Inspecții Judiciare, componența acesteia, mecanismele de selecție și numire în funcție, raportul juridic clar în raport cu CSM.

- Practic, este temporizată decizia asupra Inspecției Judiciare, astfel încât printr-o viitoare propunere legislativă majoritatea PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR, să impună controlul politic și asupra funcționării acesteia.

- Inspecția Judiciară nu poate fi scoasă de sub tutela CSM, care prin Constituție este garantul independenței justiției, lucru afirmat clar și răspicat de președintele Klaus Iohannis. 

- Inspecția Judiciară poate avea în schimb un grad de autonomie sub tutela CSM, unde își poate perfecționa activitatea, dar acest lucru nu se va întâmpla în mod cert prin punerea acesteia sub control politic.  

3. Înființarea Direcției Speciale pentru cercetarea penală a magistraților - instrument politic de represiune

Înființarea Direcției speciale de investigare a infracțiunilor săvârșite de magistrați este menținută în proiectul PSD-ALDE, în ciuda protestelor magistraților și a criticilor din partea profesioniștilor dreptului.

- Este de neînțeles care este scopul acestei structuri. Singura explicație plauzibilă este aceea de a o folosi ca instrument de intimidare a judecătorilor și procurorilor care nu se conformează ordinelor politice.

- 20 de procurori plus 30 de specialiști ar urma să ancheteze infracțiuni specifice pentru care există deja direcții specializate (DIICOT si DNA), cu competențe dovedite în astfel de fapte, fiind vorba totuși de un număr mic de astfel de cazuri.

- La fel ca și în cazul procurorului general, șefii DNA, DIICOT și adjuncții, președintele României nu este parte a procedurii de revocare din funcție.

- În plus, procurorii șefi de secție din cadrul Direcției speciale sunt numiți în funcție după același mecanism, respectiv cu eliminarea președintelui României din procedură.”

Este mai mult decât clar. Minciunile în lanț spuse în fața camerelor Tv denotă o lipsă crasă de bun-simț. Bădărănie la superlativ.

luni, 6 noiembrie 2017

După Iordache citire, protestele sunt degeaba

Complicii la „legile justiției”

Agerpres. VIDEO UPDATE Iordache: Solicitările din Piață noi le-am transpus în lege; dacă protestăm, hai să ne uităm și pe legi

„Din punctul meu de vedere, solicitările din Piață noi tocmai le-am transpus în lege. Ori există o foarte mare dezinformare, ori cei care protestează nu cunosc legile, pentru că cele două probleme invocate: cea cu numirea și revocarea procurorilor — noi am prevăzut ca președintele să fie cel care are ultima semnătură-, iar în ceea ce privește Inspecția Judiciară — noi am prevăzut să fie instituție independentă. Deci, repet, dacă protestăm, hai să ne uităm și pe legi”

Superficial și mincinos. Între el și specialiștii care s-au exprimat ferm împotriva inițiativei celor 4 de mai sus de a măcelări legile Justiției, preluând de la Tudorel Toader inițiativa (se pare că ministrul s-a ... pe el și a pasat „cartoful fierbinte” celor cu mai mult „șorici”), aleg să am încredere în specialiști. Ce au păstrat ei, este doar actul formal al Președintelui României (doar semnătura) nu și competența de a cântări propunerile venite de la executiv! De fapt, parlamentarul Iordache și ceilalți, obligă pe Președinte să „execute” dispoziția Executivului privind componența altei puteri a statului, puterea judecătorească. Iar această formă de intervenție legislativă este, evident, o subordonare a Justiției de către politic. Nu mai spun de bugetul Justiției, de cariera magistraților etc. Multe, foarte multe intervenții în legile Justiției care o duc „cu căciula în mână” la Executiv!

miercuri, 1 februarie 2017

Prostul dacă nu'i fudul, parcă nu e prost destul !


Am citit despre o declarație a inculpatului Tăriceanu.
„Atitudinile CSM si ale procurorului general au devenit din ce in ce mai politice. Trebuie sa aplice legea, nu au rolul de a fi parte activa in dezbaterea politica”, a sustinut presedintele Senatului.
Inculpatul Tăriceanu uită, intenționat sau nu, de prevederile constituționale sau, le interpretează după cum vrea mușchii lui.

Art. 1 alin. (4) din Constituție spune clar, imperativ:

(4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației parlamentare.

La art. 133 alin (1) din Constituție se prevede atributul de bază al CSM care este clar : garantul independenței Justiției !

Punând alături cele două prevederi imperative ale Constituției, vedem că la art. 1 puterile statului sunt separate și sunt în echilibru. Iar asta înseamnă că există între ele un control, o balanță care le aduce pe toate trei puterile în echilibru. Mai mult, legiuitorul constituțional a prevăzut că legislativul și executivul ar putea să o ia razna și a prevăzut pentru CSM atributul de garant al independenței Justiției - adică al înfăptuirii actului de justiție, așa cum este prevăzut la art. 126 alin. (1) : Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege.

Suntem în fața unui act normativ (OUG, emis de Guvern !) care îngrădește puterea Justiției cu privire la unele fapte cu caracter penal, fapte de o largă răspândire, dovada fiind numărul mare de dosare penale în curs de urmărire penală, în curs de judecată sau care au deja sentințe rămase definitive.

Pe de altă parte, există documente oficiale, strategii la nivel național, care stabilesc politica penală cu privire la faptele de corupție sau asimilate faptelor de corupție. Puterea judecătorească este parte a acestor strategii la fel ca celelalte puteri ale statului cu care se află în echilibru. Ca atare, cele trei puteri ale statului trebuie să conlucreze pentru ca eventualele acte normative care privesc legile de interes pentru organizarea și funcționarea Justiției să fie adoptate după ce ele, cele trei puteri, ajung la consens. Iar acest consens nu a fost realizat pentru că niște indivizi care reprezintă puterea legislativă și puterea executivă au niște interese personale să scoată de sub sancțiunea legii propriile persoane pentru infracțiuni săvârșite cu un timp în urmă.

Prin acest OUG emis de guvern, Justiția nu mai este independentă. După modelul adoptat de actualul Guvern, fiecare alt Guvern poate veni și, în funcțiile de interesele politicienilor care formează Parlamentul sau care activează în Guvern, dispune alte și alte modificări la legile penale astfel încât actul de Justiție să devină o amintire.

Este evident că CSM, care are prin legea sa organică și atributul de avizare obligatorie a proiectelor de acte normative care privește Justiția - tocmai pentru apărarea independenței acesteia -, are obligația să se exprime cu privire la acest OUG.

Cât privește Procurorul General, el este „reprezentantul intereselor generale ale societății”, potrivit art. 131 din Constituție, este obligat să apere ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

Ce se întâmplă cu prevederile acestui OUG de modificare a CP ? Păi, sunt afectate drepturi și libertăți ale cetățenilor și este afectată ordinea de drept din moment ce funcționari și demnitari publici nu mai pot fi trași la răspundere penală pentru abuzul comis prin folosirea după bunul plac a fondurilor publice ! Din moment ce exercitarea funcției publice în folosul cetățenilor este afectată grav prin larga permisivitate acordată funcționarilor publici și demnitarilor în relația cu cetățenii. Este scos de sub controlul cetățenesc activitatea funcționarilor publici și a demnitarilor ! Nu doar fondurile bugetare adunate din taxele și impozitele plătite de cetățeni.

Obtuz, îngâmfat, vanitos, tovarășul inculpat Tăriceanu spune tâmpenii după tâmpenii. Susținut de infractorul Liviu Dragnea. Parcă ar fi frați !

Ar fi timpul să fie trimis acasă.

luni, 30 ianuarie 2017

Iordache mi se pare confuz. Are ceva în tărtăcuță, are niște obligații de partid (nu este degeaba ministru !), este la strâmtoare.

Astăzi a avut loc așa-numita, de Iordache, consultarea publică pe marginea OUG-urilor care destramă democrația în România. Agerpres vine cu mai multe calupuri de știri însă, după părerea mea, esența este alta. Nu este de esență scandalul iscat la consultare, nu este de esență faptul că niște condamnați penal au participat și au exprimat puncte de vedere în sprijinul inițiativei personale a deputatului Iordache aduse în zona puterii administrative și impuse cu sprijinul Guvernului. De esență sunt actele normative în cauză care presupun un atac virulent la adresa democrației. Acolo este esența.


50-100 de persoane într-o sală înghesuită sunt considerate de Iordache mai importante decât cei aproape sau peste 100.000 de persoane care au manifestat pe străzile din București, Cluj, Timișoara, Iași, Sibiu, Brașov, Constanța, Bacău etc.

Niște universitari de pe la niște facultăți private sunt mai importanți decât CSM, PICCJ, DIICOT, DNA. Sunt mai importanți decât organizațiile profesionale ale magistraților care au ca scop social protejarea profesiilor și a practicienilor din profesiile juridice implicate în magistratură.

Părerea unui „neica nimeni” este mai importantă pentru Iordache decât cererea Președintelui României de a retrage OUG-urile și de a urma o procedură parlamentară care să aibă valoarea unei voințe politice clar exprimate.

Am auzit tot felul de afirmații. Și de la Iordache și de la Grindeanu. Să îmi fie cu iertare, dar îmi pun serios întrebarea: diplomele de studii pe care cei doi le dețin sunt pe bune ? Au măcar jumătate din nivelul de cunoștințe presupus ca urmare a diplomei primite ?

OUG pentru grațiere este o făcătură. Ordinară. Nu rezolvă nici o situație din penitenciare. Iordache este fie surd, fie orb, fie nu poate înțelege realitatea. Președintele CEDO a constatat că în România este o problemă de structură a sistemului penitenciar care nu permite îndeplinirea condițiilor elementare de detenție, nu este o problemă de conjunctură care poate fi rezolvată, pentru moment, printr-o grațiere colectivă. Grațierea nu rezolvă problema condițiilor de detenție din penitenciare. Numărul probabil al celor care ar beneficia de grațiere nu elimină supra-aglomerarea. O reduce nesemnificativ ! Pentru că existența supra-aglomerării va fi și după această grațiere. Continuarea unor reclamații la CEDO nu este împiedicată ! Singura soluție pe termen scurt este un efort financiar prin care să fie amenajate ca închisori cu îndeplinirea standardelor CEDO imobilele puse la dispoziție de MApN. În acest an ar putea fi înființate 1-2 închisori care vor slăbi supra-aglomerarea. Nu trebuie uitat faptul că reducerea supra-aglomerării presupune personal pentru noile închisori, de la administrația închisorii la gardienii absolut necesară, cabinete medicale cu medici și asistenți etc. Cu grațierile nu se rezolvă nimic ba, mai grav, prin grațiere sunt insultate victimele grațiaților. Ce folos că avem legi dacă infractorii sunt grațiați pentru că un Guvern nu este capabil să pună la dispoziția ANP închisorile de care este nevoie ?! Pentru ce mai avem coduri și legi penale dacă toată munca polițiștilor, procurorilor, judecătorilor, personalului din administrația penitenciarelor este aruncată la coșul de gunoi prin grațierea pedepselor infractorilor ?! Pentru ce mai avem legi penale dacă politica penală a PSD și ALDE presupune eliberarea infractorilor ?

M-a uimit declarația prim-ministrului Grindeanu care a susținut că grațierea era prevăzută în programul de guvernare sub sintagma „grija față de cetățeni” ! Este culmea indolenței dacă nu a prostiei. Cum adică, PSD și-a construit programul de guvernare pentru a elibera infractorii din pușcării ? Cu ceilalți cetățeni ce se va întâmpla din moment ce infractorii sunt eliberați pentru a comite alte noi infracțiuni ? A, noile victime ale infractorilor vor fi victime colaterale ale politicii penale adoptată de Guvern ? Halal Guvern !

Pentru ca ticăloșia să fie completă, inițiatorul Florin Iordache a introdus o noutate: grațierea pedepselor pentru cei care au suspendată executarea pedepsei în penitenciar. Este fabulos individul ! Grațierea este un act de clemență, cum susțin sus și tare Adrian Năstase și Rodica Stănoiu. Prin grațierea aceasta dispare actul de clemență și ajungem la un act administrativ. Pentru că nu sunt grațiați cei care au „note bune la purtare” date de administrațiile din penitenciare, clemența fiind în deplinătatea ei funcțională, ci sunt luați alandala niște infractori și eliberați pentru că odată cu ei să scape niște persoane față de care puterea politică are un anume interes. Iar grațierea pedepselor celor care au o pedeapsă cu suspendarea executării în penitenciar ne spune că există clar un interes politic și nu unul juridic.

Este mai mult decât evident că această grațiere are scopuri politice și nu salvare a penitenciarelor. Motivările cu amenzile „uriașe” pe care România le-ar primi la CEDO sunt simple fabulații. Dar,  ține la prostime sau sprijină acțiunile de manipulare ale rău-voitorilor.

Cât privește modificarea codurilor penale, este evident că suntem în fața unei grosolănii politice și o ingerință în actul de Justiție. Este evident că modificarea normei „abuzului în serviciu” se urmărește albirea dosarelor unor politicieni iar prin dezincriminarea neglijenței în serviciu sunt eliberați fără a mai fi cuprinși în grațiere, alți politicieni. De aici se vor elibera o mulțime de infractori condamnați de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu ! Aici va fi grosul eliberărilor ! Aici sunt sutele de mii de dosare care urmează a fi închise pentru că noile norme nu mai prevede abuzul ca infracțiune decât dacă îndeplinește cumulativ niște condiții ferme. Jumătate din dosarele DNA intră urgent la arhivă. Mii de șmecheri cu carnet la PSD sau ALDE se întorc curați și parfumați la locul de muncă să își reia activitatea. Dacă condamnare nu mai este, nici interdicția de a ocupa funcția publică nu mai este !

Nu este greu să înțelegi aceste lucruri. Bat la ochi. Iar Iordache o ține langa-balanga de parcă a uitat toată materia dreptului pe care spune că a parcurs-o la Craiova și la Chișinău.

vineri, 20 ianuarie 2017

Iordache spune că protestatarii nu au înțeles proiectele de ordonanțe. Specialiștii, instituțiile spun că sunt catastrofale.


Senin, actualul ministru al Justiției, PSD-ist de seamă, a afirmat că protestatarii nu au înțeles proiectele de ordonanțe care grațiază pedepse pentru infracțiuni și modifică codurile penale. A trimis un secretar de stat să le explice.

Nu am mai aflat dacă acel secretar de stat a explicat mulțimii, în mod calificat, conținutul celor două proiecte de ordonanță însă, din reacțiile apărute în urma publicării lor, în special din comunicatele PICCJ,  DIICOT, DNA, CSM sau ale diferitelor asociații care se declară „societate civilă”, se poate trage concluzia fără nici o greșeală că proiectele normative în discuție sunt un adevărat atentat ordinea publică, la stabilitatea socială a țării.

Nu o să pun aici, în detaliu, toate explicațiile date în respectivele comunicate. Pe site-ul „juridice” există acest articol „unificator” care poate fi citit de cei care au răbdarea necesară și, mai ales, curiozitatea să înțeleagă. Sunt descrise foarte clar consecințele adoptării acestor norme, sunt arătate foarte clar consecințele asupra politicii penale a României de până acum, mare parte din infracțiunile sancționate de lege urmând a fi eliminate iar obiectivele de politică penală ale Ministerului Public, obiective stabilite prin lege dar și ca urmare a prevederilor constituționale care investesc procurorii ca reprezentanți ai interesului public devin un fel de apă de ploaie.
Prioritatea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în acest moment o reprezintă consolidarea capacității instituționale în lupta împotriva criminalității, în general, și a corupției și conflictului de interese, în mod special.
Inițiativa PSD și ALDE scoate, de sub sancțiunea legii, majoritatea actelor de corupție „mică”, „medie” și chiar cea „mare”, iar conflictul de interese este aruncat la coș fără nici o jenă. Beneficiarii direcți ai inițiativei legislative sunt în Parlament, la Guvern, în administrațiile publice centrale și locale. Este un „cadou” oferit de PSD unei părți a bazinului său electoral. Funcționari publici, bugetari, aleși locali.
Printre infracţiunile vizate de proiectul de graţiere se regăsesc infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social cum ar fi evaziunea fiscală în forma cea mai gravă (prevăzută de dispoziţiile art. 9 din Legea 241 din 2005) sau abuzul în serviciu sub toate formele sale, precum şi infracţiunile asimilate celor de corupţie.
De asemenea, prin proiectul de lege ar urma să fie graţiate şi infracţiuni precum uciderea din culpă sau vătămarea corporală din culpă, ceea ce ar implica nesocotirea vieţii ca valoare socială fundamentală. Cel mai elocvent exemplu în acest sens îl constituie cauza denumită generic Colectiv.
Cât privește infracțiunile asimilate faptelor de corupție, mai puțin sau de loc cunoscute publicului, ele sunt prevăzute în Legea nr. 78/2000 art. 5 alin. (2) pe care le-am arătat într-un articol de pe blog din 18 ianuarie 2017. Le voi pune și aici pentru că ajută la înțelegerea intențiilor autorilor inițiativei legislative. Noi avem dreptul să interpretăm gestul politic al PSD și ALDE ca parte a societății care devine victimă a modificărilor legii. Enunțul sintetic de mai sus al PICCJ este lămuritor. Condamnați pentru fapte grave, iresponsabili care au comis „din culpă” omoruri, vătămări corporale grave sunt grațiați ! Poate că nici nu și-au executat pedeapsa astfel că „îndreptarea” lor nu a avut loc. Sunt lăsați în libertate pentru a comite alte omoruri „din culpă” - culpa este forma penală a lipsei de responsabilitate !

Să revin la faptele asimilate corupției care sunt grațiate.

Art. 10 
Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi urmatoarele fapte, daca sunt savarsite in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
a) stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate, fata de valoarea comerciala reala, a bunurilor apartinand operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare ori de executare silita, de reorganizare sau lichidare judiciara ori cu ocazia unei operatiuni comerciale, ori a bunurilor apartinand autoritatii publice sau institutiilor publice, in cadrul unei actiuni de vanzare a acestora sau de executare silita, savarsita de cei care au atributii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silita, de reorganizare ori lichidare judiciara;
b) acordarea de subventii cu incalcarea legii sau neurmarirea, conform legii, a respectarii destinatiei subventiilor;
c) utilizarea subventiilor in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate, precum si utilizarea in alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmeaza sa fie rambursate din fonduri publice

Art. 11
(1) Fapta persoanei care, avand sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, indeplineste pentru acesta vreo insarcinare, intermediaza ori inlesneste efectuarea unor operatiuni comerciale sau financiare ori participa cu capital la un asemenea operator economic, daca fapta este de natura a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 5 ani si interzicerea unor drepturi .
(2) Daca fapta prevazuta la alin. (1) a fost savarsita intr-un interval de 5 ani de la încetarea însarcinarii, pedeapsa este inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Art. 12
Sunt pedepsite cu inchisoarea de la 1 la 5 ani urmatoarele fapte, daca sunt savarsite in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
a) efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, atributiei sau insarcinarii sale;
b) folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.

Art. 13
Fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

Cu puțină atenție, se observă că faptele de la art. 11 la 13 au limita maximă de 5 ani închisoare. Faptele de la art. 10 au între 3 și 10 ani închisoare însă vor fi beneficiari ai legii toți cei care au o condamnare de până la 5 ani.

Poate că protestatarii au ieșit în stradă fără să cunoască în amănunt proiectele de ordonanțe, dar din ce am aflat citind cu atenție nu doar proiectele ci și interpretarea lor de către oameni calificați să o facă, putem ajunge la concluzia să populația care protestează a sesizat pericolul venit din partea puterii PSD și ALDE. Viața oamenilor, proprietatea lor este în pericol pentru că prin grațierea pedepselor de până la 5 ani readuce în stradă infractorii care au fost trimiși după gratii pentru că prin faptele lor au atentat și chiar au luat viața unor semeni. Nu doar atât, cei care ar urma să fie grațiați sunt „campioni” ai corupției, a corupției care ucide nu doar fizic ci și social prin deturnarea fondurilor luate din buzunarele cetățenilor prin taxe și impozite și „orientarea” acestora către propriile buzunare și ale acoliților în săvârșirea infracțiunilor.

Cumva, cireașa de pe tortul actului politic este grațierea de executare a pedepsei în libertate, pedepsele cu suspendarea executării în penitenciar. Măreța idee este absolut pe dinafara obiectivului motivat în notele de fundamentare ale inițiativei legislative, ceea ce întărește convingerea că aceste acte normative sunt cu dedicație, primul între beneficiari fiind infractorul Liviu Dragnea.

Să așteptăm, nu pasiv, analizele și concluziile calificate ale corpului magistraților - judecători și procurori -, care urmează a ne fi prezentate în ziua de 27 ian. 2017 după ce la CSM se va face centralizarea punctelor de vedere de la toate instanțele de judecată. Avem reacțiile PICCJ, DIICOT, DNA, UNJR. Mai sunt 7 zile să aflăm și concluziile instanțelor de judecată și apoi să vedem dacă puterea politică PSD și ALDE se șterg la fund cu aceste concluzii sau nu.

Nu pot să nu remarc faptul că cei care au reacționat deja au atras atenția că aceste inițiative nu fac corecturile cerute de deciziile Curții Constituționale ! Se folosesc de aceste decizii fără însă a face modificările cerute ba, mai mult, agravează neconstituționalitate unor prevederi observate anterior și aduc neconstituționalitate acolo unde ea era respectată.

Site-ul „juridice” la care am făcut o legătură mai sus, comunică astăzi că CCR a mai admis 4 excepții de neconstituționalitate la legile penale ! Nu cred că Ministerul Justiției condus de PSD prin Florin Iordache este dispus să corecteze legile penale în urma acestor decizii. Are alte scopuri imediate. Primul, intuit de mai toată lumea, este scoaterea infractorului Liviu Dragnea de sub acțiunea penală în curs de judecare (o amnistie mascată !) și „curățirea” aceluiași infractor de pedeapsa anterioară. Cum-necum, PSD și ALDE vor ca infractorul Liviu Dragnea să ajungă prim-ministru, unele persoane din PSD sau de pe alături să ajungă miniștri prin transformarea lor cu violarea legilor în „oameni de treabă”. Dacă le reușește, Președintele Klaus Iohannis va fi obligat să respecte voința majorității parlamentare de a pune în fruntea administrației publice centrale și locale persoane certate cu legea.

miercuri, 18 ianuarie 2017

Și totuși, principalul beneficiar al legii grațierii și al intervențiilor pe legile penale era infractorul Liviu Dragnea !

Dacă până acum se bănuia fără a avea în față proiectele actelor normative, acum este evident, se vede de pe Lună, că principalul beneficiar ale intervențiilor urma să fie infractorul Liviu Dragnea.

Două surse mi-au dat ideea. Digi24 care prezintă evenimentul și aduce în completare, pentru confirmare, proiectele de OUG și Agerpres.

Grațierea are schepsis. Sunt grațiate pedepsele cu închisoare de până la 5 ani și amenzile aplicate de instanțele de judecată (adică sunt salvați bănuții, drăguții, fie ai inculpaților fie ai avocaților prea largi la gură !) indiferent de modul de executare al pedepsei ! Iar aici îl avem pe infractorul Liviu Dragnea cu pedeapsa de 2 ani cu suspendarea executării pedepsei în închisoare. Și nu doar pe el, avem o mulțime de parlamentari care au pedepse cu suspendarea executării în închisoare. Ca atare, motivarea că se scot din închisoare 2.500 de infractori pică. Este băgată pentru a impresiona. Evident, mai mult decât evident, introducând la grațiere și pe cei care execută o pedeapsă în afara închisorii, vedem care este de fapt scopul grațierii.

Grațiat prin propria acțiune, la o nouă condamnare, infractorul Liviu Dragnea scapă de o pedeapsă cu închisoarea, instanța putând să îi mai dea o pedeapsă cu suspendare. Dar, și acest raționament pică dacă mergem la al doilea proiect de ordonanță de urgență care face ordine și în procesul pe care infractorul Dragnea îl are pe rol.

Proiectul privind Modificări legislative în Codul penal începe cu durerea mare a infractorului Dragnea: abuzul în serviciu. Este principala acuzație care i se aduce în procesul ce urmează de către procurorii DNA.

Nicolicea, Șerban Nicolae, Iordache și câți or mai fi pe acolo au inventat o porcărie. Se cercetează ca încălcare a legii abuzul în serviciu care generează un prejudiciu de 200.000 lei ! Nu ai atins plafonul prevăzut de PSD, vei fi cercetat doar administrativ nu și penal. În cazul infractorului Liviu Dragnea, prejudiciul imputat de procurori este de doar ceva peste 100.000 lei. Au pus 200.000 lei ca măsură de siguranță. Cine știe ce mai găsesc procurorii ! Administrativ, funcția publică nu mai este pusă în pericol ! Penal însă funcția publică dispărea.

Până aici, se cuvine să observăm că „legiuitorul” a avut mare grijă de situația infractorului Dragnea. Îl grațiază de pedeapsa cu suspendare și îl face curățel pentru mai târziu, îi desființează dosarul în curs de judecare pentru abuz în serviciu astfel că infractorul Liviu Dragnea devine „domnul” Liviu Dragnea și poate pretinde funcția de prim-ministru. Însă trebuie să vedem că legiuitorul mai comite o faptă. Scoate la grațiere și faptele asimilate faptelor de corupție, prevăzute în Legea nr. 78/2000, art. 5 alin. (2) ! Sunt faptele prevăzute la art. 10-13 din aceeași lege.
SECTIUNEA 3: Infractiuni asimilate infractiunilor de coruptieArt. 10Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi urmatoarele fapte, daca sunt savarsite in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:a)stabilirea, cu intentie, a unei valori diminuate, fata de valoarea comerciala reala, a bunurilor apartinand operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare ori de executare silita, de reorganizare sau lichidare judiciara ori cu ocazia unei operatiuni comerciale, ori a bunurilor apartinand autoritatii publice sau institutiilor publice, in cadrul unei actiuni de vanzare a acestora sau de executare silita, savarsita de cei care au atributii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silita, de reorganizare ori lichidare judiciara;b)acordarea de subventii cu incalcarea legii sau neurmarirea, conform legii, a respectarii destinatiei subventiilor;c)utilizarea subventiilor in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate, precum si utilizarea in alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmeaza sa fie rambursate din fonduri publice.Art. 11(1)Fapta persoanei care, avand sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, indeplineste pentru acesta vreo insarcinare, intermediaza ori inlesneste efectuarea unor operatiuni comerciale sau financiare ori participa cu capital la un asemenea operator economic, daca fapta este de natura a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 5 ani si interzicerea unor drepturi .(2)Daca fapta prevazuta la alin. (1) a fost savarsita intr-un interval de 5 ani de la incetarea insarcinarii, pedeapsa este inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda.Art. 12Sunt pedepsite cu inchisoarea de la 1 la 5 ani urmatoarele fapte, daca sunt savarsite in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:a)efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, atributiei sau insarcinarii sale;b)folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.Art. 13Fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.
Ei bine, citind cu atenție faptele propuse pentru grațiere, putem vedea că penitenciarele se eliberează tocmai de „clienții politici” ! Cei care au condamnări cu suspendare sunt „buni” de comiterea altor infracțiuni. Cât privește prostimea care va beneficia de grațiere, nici o problemă, unele statistici ne arată că marea majoritate a infractorilor care au beneficiat de o grațiere s-au întors la pușcărie. Motivul este simplu. Profesia de infractor nu le oferă altă alternativă.

Prin grațierea faptelor din Legea nr. 78/2000 (actualizată), activul de partid al PSD scapă de condamnări. Nu am umblat încă la Legea privind modificarea Codului penal însă, nu este exclus, ca autorii matrapazlâcurilor penale să umble la ipotezele legii penale pentru a face inutile chiar și prevederile Legii nr. 78/2000 !

Să nu uit ! Mafioții neamului au dat declarații că infracțiunile de corupție nu sunt subiect al grațierii. Unii au pus botul. Au văzut că nu sunt grațiate darea și luarea de mită, traficul de influență dar nu au văzut că sunt grațiate faptele asimilate faptelor de corupție !

Guvernul cu „elefanți”. Iohannis blochează una din marile porcării ale PSD și ALDE.

Ședință de Guvern cu musafir neașteptat. Președintele Iohannis află, din timp, de iminenta producere a unei măgării politice de anvergură. Modificarea legilor penale prin OUG pentru ca unele fapte să fie altfel interpretate - ipoteza normei de sancționare să sufere mici modificări astfel încât un număr oarecare de persoane „interesate” să fie scoase de sub puterea legii -, și OUG de grațiere a pedepselor unor persoane care nu au suficient confort în penitenciare. Vorba aia, prietenul la nevoie se cunoaște.

Agerpres ne spune multe. Ne spune, de exemplu, cum a reacționat primul  ministru Grindeanu, agasat că nu a putut duce la bun sfârșit sarcina de partid primită de la președintele infractor al PSD, Liviu Dragnea.
Conform Constituției, avem voie să dăm grațiere și amnistie? Scrie că avem voie să facem lucrurile astea? Da. Deci nu sunt împotriva legii
Ministrul Justiției, Florin Iordache, cunoscut pentru ideile strălucite prin care să fie maltratată ordinea de drept, prin intermediul operațiunilor de modificare și completare a legilor în funcție de cum dictează mușchii liderilor PSD, declară și el senin că a pregătit la Ministerul Justiției proiectele de acte normative sensibile pentru a fi aprobate prin OUG la ședința de Guvern. Agerpres ne comunică știrea în două postări. Grațierea este prezentată ca o urgență privind scoaterea din penitenciare a 2.500 persoane ! Formidabil ! Dar are un argument care nu clarifică fondul problemei. Din moment ce penitenciarele au un grad de ocupare de 150%, cât la % reprezintă degrevarea lor cu prezența a 2.500 persoane ? Ei, șmecherul PSD-ist nu ne mai spune. Dacă este să mergem mai departe cu judecata, în timp ce vorbim Justiția merge mai departe, în toată țara, se pronunță sentințe cu pedepse privative de libertate. Cumva, locul celor 2.500 de „aleși” ai guvernării PSD și ALDE, va fi luat urgent de alții. Păi, coane Iordache, cam ce scop poate avea o grațiere azi ? Sau voi vă propuneți să emiteți legi de grațiere într-un ritm constant pe măsură de penitenciarele se umplu cu noi și noi infractori ? Sau, nu cumva, grațierea de care vă țineți ca scaiul de pantaloni are ca obiectiv scoaterea din penitenciare a anumitor persoane, dragi vouă, restul infractorilor urmând a fi beneficiarii „momentului potrivit” ?

Fac o intervenție după ce am pus articolul pe Facebook. Sistemul penitenciar are, potrivit legii penale, posibilitatea să elibereze înainte de termenul stabilit prin sentințele de condamnare pe acei condamnați care fac dovada îndreptării. Există o procedură clar prevăzută în lege prin care instanța competentă de la locul de detenție poate aproba reducerea executării pedepsei în penitenciar la propunerea unei comisii de evaluare a comportamentului deținutului. Este un sistem care oferă garanția, relativă dar garanție, că cel care va fi eliberat se poate încadra în societate ! Grațierea nu oferă așa ceva. Printr-o lege a grațierii sunt eliberați, de-a valma, toți cei care au norocul să se încadreze între limitele stabilite cu scop politic. Prin grațiere se poate ajunge ca infractorii să fie invitați să comită alte infracțiuni. Statistic, majoritatea celor grațiați ajung din nou în penitenciar pentru alte fapte săvârșite cu încălcarea legii ! La ce mai este bună grațierea ? La atingerea unui scop politic. Eliberarea din penitenciar a colegilor politici !

Tot ministrul jocurilor perverse, Florin Iordache, ne spune că au finalizat proiectele de acte normative care să pună în acord legile penale cu deciziile CCR. Cine nu a fost atent la ce se întâmplă în domeniu, trebuie să afle, măcar acum, că PSD și ALDE la guvernare de prin 2012 până în 2015 nu au avut mâncărimi undeva să pună legile penale în acord cu deciziile CCR. Deciziile CCR existau și în 2015, în 2014, în 2013 și chiar mai înainte ! Mai mult, unii ar trebui să își amintească că fostul ministru tehnocrat al Justiției, Raluca Prună, a dorit această punere de acord însă „onorabilii” din PSD și ALDE, alături de cei din UNPR deveniți între timp „oastea lui Băsescu” s-au opus. Considerentul major invocat de ei a fost că doar un nou guvern politic și un nou Parlament pot avea legitimitatea să umble la legile penale.

De ce nu au fost de acord ? Simplu. Ministrul tehnocrat al Justiției, Prună, nu ar fi umblat la ipotezele normelor de incriminare, cele care stabilesc de ce o faptă este considerată infracțiune și în ce situație, astfel că scopul politic al PSD și ALDE, dar și al altor politicieni, nu ar fi fost atins. Probabil că proiectul legii de modificare a legilor penale existent la Ministerul Justiției a fost „îmbunătățit” pe ici pe colo prin părțile esențiale pentru a se obține scopul politic: salvarea liderilor de pușcărie și scoaterea din pușcărie a „colegilor”. Este evident că modificarea unei ipoteze dintr-o normă penală obligă la punerea de acord a altor norme, de procedură în special, așa că actul normativ la care se referă Iordache ar putea să fie o distrugere a relațiilor sociale. Ce considerăm astăzi că sunt infracțiuni, că pun în pericol relațiile sociale vor deveni fapte onorabile. Înșelăciunea, furtul, abuzul, crima etc.

Conștient de pericolul execuției democrației și deschiderii cufărului cu libertăți pentru infractorii colorați politic, Președintele Iohannis s-a dus peste Guvern la ședința care ar fi trebuit să realizeze „minunea PSD”.

Agerpres ne spune ce a declarat.
Cunoașteți povestea că este un elefant în încăpere, dar nu se vede. Sunt doi elefanți — ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale. Evident că și despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai de dimineață, iar domnia sa mi-a spus că discuția avusese loc deja cu anumiți colegi din Guvern și că nu vor fi puse pe ordinea de zi suplimentară aceste două chestiuni privind grațierea și modificarea codurilor
Personal, înclin să cred că Grindeanu a fost prins cu chiloții în vine și a inventat o discuție care nu a avut loc. După mecla pe care o Grindeanu alături de Iohannis,  înclin să cred că se gândește la perdaful pe care îl va primi de la infractorul Liviu Dragnea că nu l-a scăpat de pușcărie !
S-a angajat (premierul — n.r.) ca aceste chestiuni să nu fie băgate peste noapte în nicio ședință de Guvern, ci imediat ce documentele vor fi clarificate, evident, sub conducerea ministrului Justiției, a doamnei ministru de Interne și a doamnei ministru delegat pentru Afaceri Europene să fie puse în transparență, adică, mai clar, să fie date spre consultare tuturor entităților prevăzute de lege: CSM, organizații profesionale, organizații ale judecătorilor și, bineînțeles, opiniei publice
Acest paragraf este, în sine, o barieră. Stop ! Aceste legi, în mod special acești „doi elefanți invizibili”, trebuie să devină vizibili. Iar procedura ce trebuie urmată are potențialul de a declara ca neconstituționale respectivele acte normative în caz că nu este urmată.
Înainte să ajung eu la Guvern, domnul prim-ministru analizase cu maximă responsabilitate aceste chestiuni și așa a fost posibil ca în 20 de minute sau cât am stat noi doi împreună să ajungem la consens, fiindcă amândoi și, evident, toți membrii Guvernului dorim să consolidăm statul de drept și atunci o parte importantă este respectarea normelor și, nu în ultimul rând, respectarea românilor și a societății civile care, cu toții, vă asigur sunt foarte interesați de aceste spețe
Biciul și borcanul cu miere ! Arta de a conduce. Președintele Iohannis are, cu această ocazie, o demonstrație cu final fericit. Cine, când și cum să facă ceva. Locul, timpul și obiectivul. Plastic poți afirma că PSD și ALDE au fost puse în banca lor. Dacă este adevărat că un număr oarecare de persoane de prin presă au manifestat o profundă revoltă față de acțiunea Președintelui Iohannis, înseamnă că Președintele și-a îndeplinit obiectivul. A împiedicat un atac la democrație din partea Guvernului Grindeanu.

joi, 12 ianuarie 2017

„Dorel” din „gaură” infractor și inculpat Dragnea dă sarcini Justiției prin ministrul de resort !

Agerpres îmi dă o știre. Iordache: Nici măcar ministrul nu trebuie să interfeze în actul de justiție

Cum ? La indicația ultra-prețioasă a infractorului și inculpatului Liviu Dragnea, marele Președinte al tuturor PSD-eilor și descoperitorul „găurilor” un ministru PSD-ist poate să se opună ? Inadmisibil ! Nu poate fi primită o astfel de știre fără a face un micuț atac de panică.

Agerpres spune că infractorul și inculpatul Liviu Dragnea a făcut următoarea declarație:
Să vedem ce se întâmplă în perioada următoare. Cred că ministrul Justiției trebuie să se exprime la un moment dat. Cred că trebuie să aibă un punct de vedere, totuși. (...) Nu se poate trece peste aceste lucruri, nu pot fi trecute la 'și altele'. E vreo vină, nu e vreo vină. Să nu fie foarte mult film, foarte multă ficțiune. Trebuie să iasă la iveală, pentru că altfel toți actorii au o problemă. Încrederea în cele două instituții are de suferit și nu e în regulă. L-ați auzit pe domnul președinte Klaus Werner Iohannis având vreun punct de vedere pe subiectele astea?
În capul acestui „Dorel” al puterii politice numit Liviu Dragnea, ministrul Justiției trebuie să se exprime asupra declarațiilor unui plecat cu sorcova, cum este inculpatul Sebatian Ghiță. În ce calitate ? Nu cred, îmi este imposibil să cred că ministrul Justiției a primit atribuții, odată cu investirea, de „reprezentare a intereselor generale ale societății”. Este atributul procurorilor, nu al politicienilor. Politicienii pot lucra în interesul general al societății, ar fi bine să fie așa, dar acțiunea judiciară nu le mai aparține. A, pot sesiza procurorii cu o încălcare a interesului general al societății, este altceva.

Mă miră răspunsul pe care Florin Iordache îl dă:
Ar fi un amestec al ministrului Justiției în actul de justiție. Există un dosar în acest moment, există organe competente care trebuie să soluționeze și eu cred că nici măcar ministrul Justiției nu trebuie să interfereze în actul de justiție
Mă miră pentru că parcă mai ieri susținea că în Parlament ar fi locul în care să se dezbată consecințele declarațiilor inculpatului fugar Sebastian Ghiță ! Are, se pare, un consilier care mai știe ceva despre Justiție, despre drept etc.

Mă întreb dacă avocatul Sergiu Andon a citit informația. Dacă a priceput că al treilea om în stat, Președintele ales al Camerei Deputaților, cere ministrului Justiției să se exprime și, desigur, să ia măsuri într-o problemă de resortul Justiției. Justiția aia care trebuie să se închidă într-o lume a ei și care nu trebuie să mai interfereze cu celelalte puteri ale statului.

Să fim serioși, la câți dilii are țara asta, la câte „viziuni” se exprimă la posturile Tv - în special cele aservite unor lideri politici -, a cere Președintelui României să se exprime sau a numi câte o comisie parlamentară pentru fiecare tâmpenie numai un „Dorel politic” poate face asta. Iar infractorul și inculpatul Liviu Dragnea tocmai ne arată că „Dorel” există.

vineri, 6 ianuarie 2017

Iohannis la CSM atacă politicienii anti-justiție. Atacă „puterea” PSD-ALDE !

Președintele Iohannis este în ofensivă. Astăzi la CSM a susținut Justiția. Discursul este excelent. Poate fi citit aici.

A atacat frontal intenția puterii PSD-ALDE de a introduce un proiect de lege al amnistiei și grațierii. Având alături pe ministrul Justiției, Florin Iordache, i s-a adresat direct.

CSM i-a cerut să apere independența Justiției în fața intenției politicului de a se băga peste ea. Sunt câteva paragrafe din discurs care oferă judecătorilor și procurorilor indicii mai mult decât clare privind susținerea lui, din poziția de Președinte al României, pentru apărarea independenței justiției. Pentru că discursul lui ajunge în presă și de aici la cetățenii României, a definit și rolul Justiției în existența și funcționarea statului de drept.

Fără nici o greșeală se poate afirma că prin discursul de astăzi, Președintele Iohannis a dorit să arate că prin poziția de apărător al Justiției și al statului de drept este în opoziție față de puterea politică constituită de PSD și ALDE. A atras atenția că are atribuții care îi permit să intervină când independența Justiției este atacată de politic. Spre luare aminte !

Fac observația că Președintele Klaus Iohannis a ales altă cale de a-și transmite mesajele decât predecesorul său, Traian Băsescu. Nu se folosește de presă în mod direct, se folosește de evenimentele publice care vor fi preluate de presă. Se adresează instituțiilor statului și funcționarilor acestuia și nu jurnaliștilor. Are instrumentele la dispoziția Președintelui țării pentru a face așa ceva. La nevoie, crează evenimentele de care are nevoie. Constituția îi permite ca din fiecare participare la o ședință a instituțiilor statului să facă un eveniment. Poate participa la ședințele de guvern, pe care le și conduce în acele momente, și poate crea un eveniment unde să își expună ideile. Poate cere o ședință la ICCJ sau la Ministerul Public unde poate face expuneri privind independența Justiție etc. În înfruntarea care este posibil să aibă loc cu forțele adunate de PSD și ALDE, Președintele Iohannis își va folosi toate competențele date de Constituție și de lege pentru a puncta. Are avantajul că va puncta în calitatea lui oficială și nu de „gargaragiu politic” cum fac astăzi infractorul Liviu Dragnea și inculpatul Tăriceanu.
Daţi-mi voie să bazez cele câteva idei la începutul acestei şedinţe pe un articol din Constituţie, articolul 133, aliniatul 1, care vă defineşte activitatea: «Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiţiei».
Greu de găsit o sarcină mai dificilă descrisă în mai puţine cuvinte. Aceasta este sarcina dumneavoastră, să garantați independența justiției. De ce o fi aşa de importantă această independență a justiţiei. Nu este doar aşa importantă, este fundamentală. Nicio democraţie, niciun stat de drept nu poate să funcţioneze fără o justiţie independentă. Justiţia independentă înseamnă, şi asta înţeleg toţi foarte uşor, că nimeni nu trebuie să se amestece în treaba judecătorilor şi în treaba procurorilor, dar înseamnă în aceeași măsură şi faptul, şi asta este stipulat tot în Constituţie, că nimeni nu este mai presus de lege. Şi aici cred că ajungem la un punct la care voi reveni peste câteva paragrafe.
Nu şi-a imaginat nimeni că un simplu hoţ se poate considera sau are pretenţia să fie deasupra legii. Dar sunt unii care chiar au impresia că lor poate li se cuvine să fie deasupra legii, şi mă refer aici la persoane care, de regulă, au poziţii publice, or aşa ceva nu se poate. Statul de drept în România este o noţiune care s-a vehiculat intens în ultima vreme. Personal, sunt convins că pentru asta trebuie să ne implicăm cu toţii.
O democrație puternică, fără stat de drept, fără justiție independentă, nu există. Mi-am permis, și domnul Ministru sigur își amintește, să spun aceste lucruri și la învestirea Guvernului. Sistemul judiciar singur nu are cum să-și păstreze independența. Întregul aparat de stat, toate instituțiile statului, trebuie nu doar să conștientizeze importanța acestui lucru, ci să se implice activ pentru a sprijini sistemul judiciar în a rămâne independent. Un sistem judiciar vulnerabil este ceea ce își doresc dușmanii României, fiindcă, dacă sistemul judiciar devine vulnerabil, nimic nu mai stă în picioare în România. Dacă statul de drept devine un stat de strâmb, atunci democrația dispare în scurt timp. Stabilitatea și securitatea internă ale României sunt posibile numai într-un stat de drept și cu o justiție independentă.
Dumneavoastră cunoașteți foarte bine evoluția sistemelor judiciare în ultimii 2000 de ani și știți foarte bine că, ori de câte ori s-a încercat o variantă alternativă, rezultatul a fost invariabil dispariția statului respectiv sau al imperiului respectiv. Să nu își imagineze cineva, chit că unii din zona noastră geografică cred că își imaginează, că se poate construi un stat puternic, național, fără o justiție independentă.
Eu cred că așa ceva nu se poate și România în niciun caz nu dorește să experimenteze cu așa ceva. Pe de altă parte, sistemul judiciar nu se poate izola. Nu se poate construi ceea ce unii au numit, neînțelegând foarte bine despre ce e vorba, «republica procurorilor» sau «republica judecătorilor». Nici nu cred că cineva din sală își dorește așa ceva, fiindcă un stat puternic este un stat cu instituții puternice, care colaborează, este ceea ce se numește colaborarea loială între instituțiile statului. Și mă aștept de la dumneavoastră să aveți o colaborare loială cu toate instituțiile și autoritățile statului. Un izolaționism ar fi contraproductiv, fiindcă dumneavoastră, judecătorii, procurorii, nu sunteți doar persoanele care aplică legea și au grijă să fie respectată, ci sunteți repere morale.
Judecătorii şi procurorii sunt repere morale, şi atunci trebuie să conștientizaţi că opinia dumneavoastră nu este doar valoroasă, este importantă pentru publicul general. Ar fi greşit, după părerea mea, să vă izolaţi şi să nu comunicaţi cu celelalte instituţii şi să nu comunicaţi opinii care ţin de independenţa justiţiei şi de statul de drept.Spuneţi aceste lucruri, spuneţi-le cu voce tare! Nu vă sfiiţi! Altfel ajungem în situaţii paradoxale, când infractorii spun cu voce tare ce gândesc şi cum vor să îndoaie statul de drept, iar cei care fac dreptate, nu reacționează din modestie. Fiţi mai vocali, sunt politicieni care au impresia că dacă nu spuneţi nimic, înseamnă că nu s-a întâmplat nimic. Sunt politicieni care au impresia că ce dacă au dosar penal, sau sunt trimişi în judecată, sau sunt condamnaţi, că ei de fapt sunt băieții buni, că au luat multe voturi, iar dumneavoastră să vă vedeţi de treabă. Aşa ceva nu accept!
Din sistemul judiciar nu trebuie să emane doar dreptate şi jurisprudenţă, ci şi moralitate, ori moralitatea trebuie spusă. Altfel nu ajunge la destinatari. România a trăit diferite faze în care s-a încercat, uneori aproape cu succes, supunerea justiţiei politicului. Asta ar fi o mare greşeală dacă s-ar repeta. Şi aici vorbim despre un contact sensibil, cu implicații multiple, între sistemul judiciar şi sistemul politic.
Politicienii, asta e bine, să ştiţi, de regulă, încearcă să acapareze tot. Aşa funcționează un politician, vrea puterea. De cele mai multe ori, trebuie să recunoaștem că vrea puterea din motive legitime. Este ales de oameni ca să exercite puterea, doar la unii câteodată, apare o nevoie excesivă de putere. Şi, aici, atunci apare un pericol. Iar dumneavoastră, în Consiliul Superior al Magistraturii sunteți chemați să preveniți aceste imixtiuni, când simțiți că presiunea devine mare.
Fiţi demni, nu obedienţi! Şi cu toată politeţea şi fermitatea care se impune, refuzați imixtiunea politicului în actul de justiţie.
Doar așa, vom putea să construim o Românie puternică, o Românie demnă, o democrație puternică, printr-o justiție puternică.
Suntem la începutul anului și, de regulă, la început de an, în afară de urările ce se cuvin, lumea se gândește la ce va fi în anul care vine, ce ar putea să fie bun, ce ar putea să reprezinte amenințări. Și despre una dintre ele trebuie să vorbesc astăzi, în acest loc, unde se conduce independența justiției, în Consiliul Superior al Magistraturii.
Este vorba despre speța nefericită care se numește amnistie și grațiere, un deziderat al unor politicieni. Dumneavoastră cunoașteți foarte bine când este bine și oportun să apară produceri de amnistiere sau proceduri de grațiere, de care sunt și eu, într-o oarecare măsură, responsabil, dacă vorbim de grațieri individuale.
Sigur, o să spună unii că Președintele, acum, bate câmpii, fiindcă nu există nicio intenție de a face așa ceva. Dar eu cred că Președintele trebuie să spună lucruri și preventiv.
Și, dacă ne uităm un pic în jur, domnule Ministru, nu mi-o luați în nume personal, dar constat că Ministrul Justiției, în vâltoarea audierilor, a spus, sper că nu am înțeles greșit, că ar fi oportună discutarea unei legi care se referă la amnistie și grațiere în Parlament.
În același timp, și nu pot să mă fac că nu văd, Președintele Camerei Deputaților este o persoană condamnată penal și cu urmărire penală în curs. Președintele Senatului este o persoană trimisă în judecată pentru minciună penală. Asta, doamnelor și domnilor, este, ce numesc eu, circumstanțe îngrijorătoare.
Unii ar putea să spună că, sigur, nu e niciun fel de problemă, închisorile sunt pline, foarte multe entități internaționale ne acuză că nu facem nimic. Bani nu avem, că ne trebuie școli. Hai să le dăm drumul! Doar că aceste bune intenții cred că nu sunt numai în acest domeniu. Tare mă tem că sunt politicieni urmăriți penal, condamnați penal, care ar saluta o astfel de lege, care i-ar scăpa de toate problemele.
Și aici unii ar putea să spună «și ce dacă?». S-ar dărâma statul de drept și ar exista riscul să dispară democrația din România. De ce? Odată acceptată ideea unei legi care amnistiază și grațiază inclusiv politicieni corupți, oricare Parlament ar putea să facă la fel. Un astfel de precedent creat ar duce la dispariția egalității în fața legii. De asta spun că ar duce la dispariția statului de drept din România. Ar duce România pe o traiectorie care o depărtează de valorile europene, pe o traiectorie care ar îndepărta-o de la valorile, cum se spune, euroatlantice, în care românii cred. Marea majoritate a românilor cred în asta.
Un astfel de demers, o lege a amnistiei și grațierii, care ar spăla păcatele nu numai ale unor hoți care pot fi periculoși pentru persoane, poate și pentru societate, dar ar albi dosarele politicienilor, ar fi o catastrofă pentru democrația românească, domnule Ministru!
Dacă ar exista o astfel de inițiativă, eu m-aș opune cu toată greutatea și puterea funcției prezidențiale! Sper să nu fie cazul.
Și ca să reducem probabilitatea unui astfel de demers, am spus aceste lucruri în public, în fața dumneavoastră, care, cu siguranță, le cântăriți așa cum se cuvine.
Ieri spuneam că Președintele Iohannis veghează la respectarea Constituției. Astăzi văd că veghează știind foarte bine „consemnul postului”.

miercuri, 4 ianuarie 2017

Ați furat ? Să vă fie de bine ! Vă mai dăm o șansă cu ... amnistia !


Cercul a fost închis. Infractorul Liviu Dragnea și-a asigurat fiecare mișcare pe care o va face în viitorul foarte apropiat. Nu guvernarea este problema lui în aceste zile ! Guvernarea este „pe calea cea bună”, după mintea lui creață, a nominalizat miniștrii de care are nevoie pentru alte și alte obiective, legate de propria libertate ! Nu doar a lui, nu este așa de egoist, dar interesul lui pentru viitorul lui este condiționat de interesul celorlalți din jurul lui, pupinii din PSD, ALDE și alți actori politici care, deși critică cu mânie proletară intenția declarată (mai „pe surse”, nu chiar în văzul și auzul tuturor !) așteaptă cu sufletul la gură ca „minunea” să se întâmple.

Raluca Țurcan a ridicat cu insistență problema amnistiei pe care PSD o are în atenție ca obiectiv strategic, intenție confirmată de „surse” din PSD, din actualul Parlament.

Desemnarea și numirea lui Florin Iordache ca ministru al Justiției închide cercul. Ministerul Justiției este responsabilul cu proiectul de lege al amnistiei. În cele două Camere ale Parlamentului, puterea în grupurile parlamentare ale PSD a fost dată lui Șerban Nicolae și Eugen Nicolicea. Deasupra lor sunt infractorul Liviu Dragnea la Camera Deputațiilor și inculpatul Călin Popescu Tăriceanu la Senat. Controlul legislativ este asigurat. Majoritatea este colea la îndemână. PSD și ALDE au deja majoritatea simplă la care se va adăuga, fără doar și poate UDMR (are și el niște interese majore în promovarea legii amnistiei !) și, de ce nu, și unii de prin opoziție.

Iordache, Nicolae și Nicolicea sunt autorii vocali ai altor modificări ale legilor penale care să favorizeze politicienii. Să nu uităm de „marțea neagră” pregătită tehnic (legislativ) de cei trei „crai”.

Amnistia este prevăzută de legea penală.
Art. 152 Efectele amnistiei(1) Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.(2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranță și asupra drepturilor persoanei vătămate.
În dicționarul juridic, amnistia are mai multe explicații, toate fiind legate de consecințele amnistiei și de felurile în care amnistia poate fi. Chiar există sintagma „mila publică”.
amnistie - act de clemenţă, acordat prin lege organică, în temeiul unor considerente social politice şi de politică penală, prin care se înlătură răspunderea penală, executarea pedepsei şi alte consecinţe ale condamnării, pentru infracţiuni comise până la data apariţiei legii de aministie.
~ generală - este acordată pentru orice tip de infracţiune.
~ specială - se acordă numai pentru anumite infracţiuni.
~ necondiţionată (pură şi simplă) - nu se prevede nici o condiţie pentru a obţine beneficiul ei.
~ condiţionată - este acordată numai sub rezerva îndeplinirii uneia sau mai multor condiţii.
Detalii: http://legeaz.net/dictionar-juridic/amnistie
Este evident că strategii PSD vor face o lege care să „ierte public” mai mulți pârnăiași sau candidați la pârnaie și pe lângă aceștia să fie beneficiari ai legii și politicienii interesați. Mai ales cei care au săvârșit infracțiuni cu pedepse maxime de până în 3 ani de închisoare, beneficiari ai condamnărilor executării pedepselor cu suspendare.

Paradoxul legislației române este că cei care au comis infracțiuni din poziția de demnitate publică sau funcție publică pot ajunge să își execute pedeapsa în Parlamentul României ca președinți de Camere ale Parlamentului ca să nu mai spun în cea de parlamentari. Există o „eroare” în legea privind organizarea și funcționarea Guvernului, nr. 90/2001, unde condamnaților nu li se permite să fie miniștri, dar și aceasta va fi îndreptată ultra-urgent. Responsabilul este selectat cu grijă și va ocupa funcția de ministru al Justiției, nimeni altul decât multiplul autor al strâmbelor penale Florin Iordache ! Este un paradox ca într-o țară cu pretenții europeniste să existe o astfel de posibilitate și, mai ales, după cum vorbește infractorul Liviu Dragnea, condamnații să execute benevol o muncă în folosul comunității, fără a avea o condamnare în acest sens, de pe băncile Parlamentului ! La noi ca la nimeni ! Suntem unici, având beneficiul existenței unui partid care a făcut din infracționalitate o activitate benefică societății !

Vom avea în curând, prin mila a 17% din populația țării, pe Liviu Dragnea fără calitatea de infractor, pe Tăriceanu fără calitatea de inculpat, pe Adrian Năstase fără calitatea de infractor și pe mulți-mulți alții care vor fi albi și curați ca hârtia albă. Înduioșător !

Precedentul fiind realizat, periodic vom avea un PSD gata să dea din prea-plinul bunăvoinței sale o lege a amnistiei care să îi „curețe” penalii de pete. Vom avea pentru că niște persoane ce trăiesc în România și care își cer cu insistență drepturile civile de la statul român, ba chiar și servicii de stat gratuite, vor sta acasă și nu vor merge la vot. Pentru PSD este foarte bine. Cine știe ce le mai trece electorilor prin cap în cabina de vot ?! Cum să dispară „curățătoria” penală din viața societății ?