COP 21, spre un mediu „sănătos” în viitor. Să vedem cum va fi.

Agerpres (aici).

S-a ajuns la un acord. Reducerea încălzirii globale ca urmare a acțiunii umane. Atât cât aparține oamenilor, cât poluează oamenii. Și poluează. Din cauza lăcomiei.

Mai pe scurt, statele și-au luat angajamentul să scadă, an de an, infestarea aerului cu substanțe care facilitează încălzirea globală. Reducerea emisiilor de carbon devine obiectiv de prim rang pentru fiecare țară. Și nu doar carbonul este ținta !

Practic, statele vor renunța încet și ferm la exploatarea cărbunelui pentru arderea lui în termocentrale, la exploatarea petrolului, la defrișarea pădurilor, la asanarea zonelor umede etc. Mineritul își trăiește ultimele „zile”. Producerea energiei se va duce către energia regenerabilă, nepoluantă. Se va ajunge la folosirea cărbunelui doar ca materie primă în industria chimică însă nu ca sursă de energie, ci ca resursă pentru alte elemente componente. Dacă acele componente pot fi luate din alte materii, mai ușor de exploatat, cărbunele va rămâne ca o rezervă, acolo sub pământ, o rezervă excepțională.

Petrolul are și el zilele numărate. Pe de o parte este din ce în ce mai scump să îl extragi, pe de altă parte sunt descoperiri ale științei și tehnologiei care dau la o parte petrolul ca resursă de energie. Va rămâne și el acolo, în adâncimea pământului, ca resursă strategică de rezervă.

Lemnul este încă exploatat intens. Mult prea intens. În timp ce în Austria, Cehia, Germania etc. sunt declarate din ce în ce mai multe zone ca fiind protejate, s-a reușit reîmpădurirea zonelor defrișate și refacerea mediului, inclusiv a zonelor umede - un documentar despre fluviul ELBA arăta cum s-a refăcut viața de-a lungul acestuia prin protejarea lui, cum după o dispariție în 1934, vidrele au reapărut după 1990, dar și alte viețuitoare deosebit de importante pentru mediul creat de fluviu -, în alte țări unde lăcomia și inconștiența, disprețul față de mediu este mai puternic, zonele de pădure sunt defrișate sălbatic. Noi suntem în această situație.

Cărbunele care se formează din lemn, petrolul care se formează din materia organică animală (de la bacterii, cele mai importante până la organismul animalelor superioare), lemnul pe picior sunt depozite ale carbonului. Și nu doar ele, ci și calcarul dar și alte „pietre”. În dezvoltarea noastră am ajuns să eliberăm într-un ritm accelerat carbonul din aceste rezerve constituite de-a lungul timpului. La concurență cu planeta care, la rândul ei, prin mișcările tectonice și vulcani eliberează în atmosferă cantități imense de „poluanți”, carbonul și sulful fiind pe primul loc.

În acest timp, consumăm și oxigenul, sursă a vieții, prin ardere, în primul rând, ardere intensă a cărbunelui, a petrolului, a lemnului în competiție cu natura. Nimic nu poate fi mai dezastruos.

Procesele naturale de producere a oxigenului sunt perturbate de activitatea umană. Oxigenul consumat pentru susținerea vieții este din ce în ce mai puțin pentru că marii producători - bacteriile din oceane, iarba, copacul, alte forme de viață terestră etc. -, sunt eliminați de activitatea industrială umană, de modul de viață al omului - opulent, peste necesarul de resurse. În atmosferă există mai puțin oxigen ca în alte epoci istorice ale pământului. Plantele și animalele devin mai mici. În zonele în care protecția mediului este mai puternică, surplusul de oxigen are efecte asupra mărimii animalelor, a plantelor specifice zonelor respective. Cresc mai mari, au mai multă putere. Acolo unde oxigenul este mai puțin, plantele și animalele sunt mai mici, mai firave, predispuse la extincție.

Acordul la care s-a ajuns va avea efecte „dureroase”. Dispar activități umane „primitive”. Exploatarea cărbunelui, a petrolului sunt activități „primitive”. Cu toate modernizările tehnologice create de om. Evoluția este în altă formă primitivă însă mult superioară. Exploatarea resurselor de energie oferite de soare și de planetă, în mod direct. Energia solară, energia oceanică, energia apei, energia vântului, energia calorică oferită de scoarța terestră. Peste toate este energia pe care o oferă „hidrogenul”. Este peste tot. Spațiul cosmic este „plin” de el, fie în starea pură fie în combinație cu oxigenul. Apa este comună în univers, este peste tot. Pământul primește hidrogen și apă zilnic din spațiu. Avem o resursă care cere mai multă inteligență și imaginație tehnică creativă.

Să vedem cum va fi. Vreau să cred că noi vom alege calea statelor care renunță la cărbune, petrol, lemn. Să lăsăm carbonul acolo unde procesele naturale îl depozitează. Să lăsăm doar natura să răscolească aceste depozite iar noi să folosim din ce în ce mai mult resursele mult mai ușor de accesat oferite de planetă și sistemul solar.

Bugetul, între rațiunea execuției și iresponsabilitatea parlamentarilor.

Bugetul statului este în prim-plan. Azi, când este aproape de aprobare dar și în zilele ce urmează când tot felul de persoane se vor gândi să intervină și să explice ele cum ar fi fost mai bine. Evident cu folosirea unor cuvinte pompoase, idei gelatinoase și păreri porcoase.

Am luat de la Guvern (aici) textul scurt al principiilor și obiectivelor generale ale bugetului. O motivare a Guvernului privind construcția bugetului propus aprobării. De ce așa și nu altfel. Care sunt constrângerile, care sunt obiectivele, care sunt așteptările. Este pe înțelesul tuturor, este partea literară și nu tehnică a construcției bugetare. Nu este nevoie să fii economist să pricepi ce se vrea.

Bugetul a fost construit având în vedere riscurile macroeconomice care abia așteaptă să explodeze. Ca să fim cinstiți, Guvernul Ponta și parlamentarii care încă mai sunt în activitate au băgat fitile peste fitile pentru a favoriza explozia. Nu atât măririle salariale, destul de mari în valoare, cât lipsa finalizării investițiilor care să producă plus-valoare în viitor constituie principalul factor de risc. Are dreptate Alina Gorghiu când afirmă că PSD a acționat pentru a „împărți sărăcia” și nu pentru a dezvolta România ! Guvernul Cioloș caracterizează acest buget ca fiind „conservator și realist”.

Principiile sunt însă interesant motivate:

1. Prioritizarea. Guvernul face o mărturisire interesantă: nu vrea o „shopping list”, care să risipească resursele ci s-a axat pe proiecte care pot fi finalizate, care pot produce efecte benefice în viitor. Formularea îmi place: „nu începe mai mult decât poate termina” !

Să vedem ce s-a întâmplat după ce bugetul a ajuns la Parlament. Ca de obicei, parlamentarii s-au repezit să își prezinte și să ceară cu aroganță acceptarea „listelor lor de cumpărături politice”. După ce le-au fost refuzate au început, înainte de aprobarea bugetului, să critice lipsa de viziune a Guvernului, „crimele” săvârșite prin neluarea în considerare a părerilor lor „experte”, să plângă de mila celor care vor fi văduviți de lipsa resurselor pentru te miri ce.

2. Transparența. Se referă la contractele publice în curs de derulare sau cele care se vor încheia. Guvernul vrea să pună la dispoziția publicului modul în care se derulează aceste contracte, care sunt sumele cheltuite, situația realizării obiectivelor contractate pe etape etc. Așa vom afla cum și când se termină o relație contractuală, vom ști cum își respectă părțile contractante obligațiile, vom ști dacă investiția ne va folosi sau nu în funcție de calitatea pe care o va avea. Legată de primul principiu, al prioritizării, transparența ne va permite să vedem în viitor. Să vedem cum realizăm un obiectiv și cum putem să legăm de acel obiectiv un altul care devine necesar. Cum putem crește eficiența investițiilor (cu condiția obligatorie ca viitoarele guverne să fie serioase, nu ca cel al lui Ponta sau Băsescu !).

3. Eficiența. Guvernul îi spune „condiție cheie”. Starea României azi este că are „bugete mici și multe nevoi de dezvoltare”, ne spune Guvernul. De aceea, eficiența devine cuvântul cheie când definim condiția guvernării. Obiectivele sunt spuse în puține cuvinte însă au „adâncime”: cetățenii trebuie să înțeleagă de ce este nevoie de un buget la nivelul statului (!) iar statul trebuie să cheltuiască acești bani cu eficiență. Statul, prin Guvern trebuie să oprească risipa. Iar ca primă măsură ce însoțește bugetul este „reforma administrației publice”. Atât sub aspectul reorganizării structurilor administrative și a reformulării atribuțiilor acestor structuri cât și o reformă a personalului.

4. Prudența. Guvernul consideră acest principiu ca fiind „crucial”. Are dreptate. În urma „haiduciei” din anul 2015 cu noul Cod fiscal și majorările salariale, haiducie care poate fi absorbită cu inteligență însă pentru asta îți trebuie prioritizare, transparență, eficiență și prudență, deficitul prognozat va fi de 2,95%. Nu prea lasă loc de manevre - cele din „lista de cumpărături politicianiste” ale parlamentarilor sau ale partidelor politice. De aceea, Guvernul a stabilit un „plafon de blocare” a cheltuielilor publice cu bunurile și serviciile de 10%. Ministerele, agențiile, administrațiile publice finanțate de la bugetul de stat vor trebui să se limiteze la cât le-a fost planificat. Este o situație tristă pentru cei care au obiceiul să cheltuiască după cum vor mușchii lor având obiceiul să facă presiuni la Guvern pentru a li se aloca alți bani „în interesul național”. Tot în interiorul acestui principiu, Guvernul a decis să nu ia în calcul evoluția determinată de creșterea veniturilor ca urmare a efectului „de runda a doua” a relaxării fiscale (bani care rămân în circuitul privat cu efect de multiplicare”. Este o mare mână întinsă economiei, investitorilor dar și evoluției de viitor la nivel național.

5. Predictibilitatea și stabilitatea. Of ! Economia cere cu disperare respectarea acestui principiu. Guvernul se angajează, de fapt, să nu îi mai forțeze să refacă planurile de afaceri, să nu mai umble (obligați de lege !) la ajustări, la rezerve, la relocări etc. Este și angajamentul de a face doar două rectificări bugetare. Care va fi conținutul lor vom afla atunci când se vor face. Fie se mai dă, fie se mai ia. După cum vorbește Guvernul în această notă de motivare, înclin să cred că vor pierde cei care nu vor fi capabili să ducă la îndeplinire programele. Fie datorită unor cauze independente de voința lor (incapacitatea fizică de a absorbi fondurile planificate), fie ca urmare a incompetenței celor desemnați să execute respectivul program.

Nota continuă cu obiectivele pe principalele domenii de interes: educație și cercetare (au cu +), sănătate, transport etc. Dacă este mult sau puțin, fiecare poate aprecia funcție de propriul interes.

Important este să se mențină echilibrul anunțat în prima parte, să existe la finalul anului de mandat fie realizări certe, palpabile, evaluabile într-o proiecție a viitorului, fie să fie îndeplinite condițiile la fel de palpabile pentru o realizare certă.

Pot părea exagerat însă am impresia că la nivel parlamentar ar trebui umblat la reguli și modalități de lucru. Dacă la o comisie parlamentară, investită cu competența de a analiza și aproba un proiect se ajunge la o soluție, în plen să nu mai existe păreri contrare. ale unor parlamentari care vor ei neaparat să rămână în istorie ca opozanți ai unei idei, legi, proiecții. Raportul comisiei să nu mai fie consultativ, în comisie fiind, totuși, reprezentanții tuturor partidelor parlamentare, aceștia urmând a aduna părerile, propunerile colegilor și a le prezenta în cadrul dezbaterilor.

Aceste Parlament a dus parlamentarismul la limita cea mai de jos de la marele FSN încoace. Este cel mai oribil. Nu din cauza numărului de parlamentari, nu aceasta este problema, ci din cauza calității parlamentarilor susținuți de partide. Reforma politică prin care trec partidele ar trebui să devină, eu sper să devină, o reformă a Parlamentului.

Mai ușor cu sentimentalismul pe scări ! Se poate sparge !

Iar se „zgâlțâie” lumea pe numele alese de partide pentru a candida la diferite funcții politico-administrative. Iar au apărut promotorii ideii că deciziile politice trebuie combătute iar alegerea partidelor trebuie sancționată de către membrii și simpatizanții acestora pentru că, vezi Doamne, nu place nu știu cărui politician sau formator de opinie, jurnalist sau analist politic. Unii cunoscuți, alții doritori de notorietate.

Partidele politice sunt grupări de oameni constituite pe baza liberului consimțământ, care acționează pragmatic, conștient și organizat pentru a servi interesele unor clase sociale, a unor grupuri sociale, comunități umane, pentru dobândirea și menținerea puterii politice, în vederea organizării și conducerii societății, conform cu idealurile proclamate în platforma program. Wikipedia (aici). Mai clar nu se poate.

Într-un partid politic nu este nevoie să existe „dragoste” între membri. Susținerea unui membru al partidului este dictată de interes. Îl susții pe cel care obține acceptul majorității membrilor pentru a îndeplini o funcție pe baza unui program. Chiar dacă tu, ca membru, nu l-ai votat susținând un contracandidat. După alegerea liderului prin votul celorlalți te aliniezi acțiunilor viitoare ale partidului pentru că ai un interes care poate fi apărat doar în interiorul partidului, prin acțiunea unitară a tuturor membrilor partidului. Acțiunile „pragmatice, conștiente și organizate pentru a servi interese” acoperă și interesul tău nu însă și starea ta afectivă. Ba, îndrăznesc să spun că stările afective te pot îndepărta de restul membrilor partidului, fie prin refuzul lor de a te mai accepta fie din cauza ta, cel „afectat”, care refuzi să mai participi la protejarea interesului comun. Cred că ar putea fi scrisă o istorie a stărilor afective ce au devenit nocive intereselor majorității.

Întotdeauna vor fi membri ai partidului care vor pierde în timp ce alții vor câștiga. Cei care vor pierde vor acuza pe cei care nu l-au vrut că au trădat „interesele partidului”, confundând propriul interes cu cel al partidului. Cei care nu l-au vrut îl vor acuza de egoism, egocentrism, atitudine dictatorială, narcisism, incapacitate politică etc. Câștigătorul nu ar trebui să se considere un fericit. Fericirea durează destul de puțin, funcția de demnitate în partid la fel ca aceea din administrația publică obligă la performanță, de cele mai multe ori câștigătorii de azi sunt marii perdanți de mâine. Cu toată dragostea pe care le-o arată, cu mai mult sau mai puțin interes (!), unii dintre membrii și simpatizanții partidului sau chiar simpatizanții exclusivi ai respectivului lider (este natural ca un lider să aibă proprii simpatizanți, în afara membrilor sau simpatizanților partidului) îl vor critica atunci când pierde, când vor observa că a pierdut pentru acțiuni ce le pune în pericol propriul interes.

Uite că am o imagine plastică în minte. Un partid este ca o cometă. Când se apropie de soare (alegeri !), se încălzește și începe să împrăștie în spațiu din substanța pe care o conține. Cu cât este mai mare „temperatura”, cu atât „coada” este mai mare. O parte dintre membrii partidului rămân pierduți în spațiu, altă parte „revoltată” va rămâne în apropierea cometei și va reveni la corp prin acreție. Tot prin acreție, cometa va deveni mai mare atunci când va exista materie în jurul ei care va completa sau chiar va depăși materia pierdută. Procesul se repetă până când cometa nu va mai avea materie pe care să o atragă.

În completarea imaginii de mai sus, în 2014, PNL a crescut prin fuziunea cu PDL (acreție, atragerea de material cosmic aflat la dispoziție !). A devenit mai mare și a putut astfel să atragă mai mulți membri și simpatizanți, câștigarea alegerilor prezidențiale fiind un rezultat al acestei acțiuni. Fuziunea cu PDL și apropierea alegerilor prezidențiale a „încins” pe unii membri și simpatizanți care au vrut altceva așa că aceștia au părăsit partidul. Între timp, numărul membrilor de partid și al simpatizanților a crescut. Acum ne apropiem de „soare” (alegeri) și vom fi alături de el mai mult timp, un an întreg, astfel că se va forma o altă coadă a cometei, cu alți membri și simpatizanți nemulțumiți. Unii vor rămâne în spațiul public urmând să se alipească fie altor partide, mai micuțe sau chiar adversarilor politici, alții vor reveni.

Domnii și doamnele cu sentimente puternice, cu idei radicale, ar trebui să știe că între sutele de mii de membri ai partidului (mă refer la PNL) ei devin o minoritate. Sunt ca materia expulzată de cometa încălzită de razele soarelui. Reprezintă 0,00x din „substanța” partidului. Nesemnificativ.

Sunt aproape 3000 de primării care vor avea candidați din partea PNL. Toți candidații acceptați de partid vor fi reprezentanți ai majorității membrilor de partid. Ai majorității, nu ai tuturor membrilor. Cei care au pierdut acum trebuie să se uite în oglindă. Să vadă în ei, să vadă în jurul lor de ce au pierdut. Să înțeleagă de ce au pierdut. Dacă nu vor înțelege, atunci pierd totul. Unii merită o a doua șansă (sunt sentimental acum !).

Un nou model, alt tip de comportament, altă viziune.

Agerpres (aici).

Dacian Cioloș s-a întâlnit cu membrii comisiilor parlamentare reunite pentru afaceri europene cu care a discutat problematica Consiliului European la care va participa sub mandatul dat de Președintele Klaus Iohannis.

Evident că parlamentarii vor ști poziția României la Consiliu. Atât cea politică, pe care bănuiesc că o cunosc suficient de bine pentru că au tot aprobat acte normative în Parlament dar și pe cea administrativă ce decurge din acțiunea politică, limitele pe care România le poate accepta pentru că are, din punct de vedere administrativ, alte posibilități (mai reduse) decât a altor state și, de ce nu, o  altă cultură ce impune abordări atente ale unor probleme comunitare (cum ar fi problema migrației, „importul” de religie, integrarea străinilor etc.).

Sunt sigur că Dacian Cioloș a vorbit înainte de a se întâlni cu parlamentarii cu Președintele Iohannis. Îmi doresc ca pentru primul trimestru al anului viitor, Președintele Iohannis să aibă, la rându-i, o întâlnire cu parlamentarii înainte de a merge la Consiliu. Obținerea unei poziții politice comune înainte de a prezenta poziția politică a României la Consiliu ar fi o stare de normalitate.

Apropo ! Băsescu o face pe deșteptul, în ultimul timp, însă este depășit. Iohannis îi dă clasă. Acum o face și Cioloș. Nu peste mult timp va fi depășit de toți cei care fac politică rațională și nu una abramburită. Dacă avem o „abramburica” este normal să avem și un „abramburic”, pe Băsescu.

Dîncu spune adevărul. Trist ! Crud ! Inuman !

Agerpres (aici).

Spune Vasile Dîncu, în cunoștință de cauză, fără floricelele politicianiste ale unor politicieni handicapați de genul lui Ponta, Tăriceanu sau alte hahalere:

„Avem o creștere economică continuă cu care ne împăunăm în statistici, dar e o creștere fără dezvoltare și o creștere fără dezvoltare nu folosește oamenilor și nu folosește viitorului. E o creștere care consumă mai degrabă, care consumă resurse, îți dă senzația unei dinamici pozitive, dar de fapt nu folosește la nimic”.

Refuz să mai ascult pe cei care vorbesc despre „creșterile” economice și „dezvoltare” de pe timpul lui Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc sau Victor Viorel Ponta.

Când consumi este normal „să pui” mai mult „pe tine”, dar asta nu înseamnă „creștere economică”, nu înseamnă dezvoltare (în nici un caz dezvoltare a învățământului, o dezvoltare a sistemului de sănătate, o dezvoltare a cercetării științifice și tehnologice, o dezvoltare care să te arate ca o altfel de țară). Creșterea cu care se laudă politicienii de mai sus, plus Băsescu (otrava națională, alături de alți feseniști de seamă !) aduce mai mult a obezitate. Nu degeaba „operațiile” pe care le suportă societatea în aceste zile sunt axate pe combaterea corupției. Averile adunate de hrăpăreții neamului nu au dus la dezvoltare.

Ioan Nicolae, cel din închisoare pentru finanțarea frauduloasă a PSD, protejat de Varujan Vosganian pe timpul guvernării Tăriceanu și mai apoi de Adriean Videanu pe timpul guvernării Băsescu-Boc, s-a îmbogățit din banii pe taxe și impozite ca să, vezi Doamne, nu închidă făbricile chimice. Să nu pună pe drumuri 9000 de salariați. Le-a închis. A primit de la stat prin forme ale corupției aproape 1 (un) miliard de euro !

Din manevrarea unor statistici spunem că avem creștere economică. Aiurea ! Fără dezvoltare economică, așa cum bine spune Dîncu, această creștere nu are sens.

Poate aude și Victor Viorel Ponta care se laudă cu așa-zisa creștere. Care se laudă cu excedentul bugetar datorat neexecutării investițiilor - de infrastructură rutieră, feroviară, navală, energetică etc.

Adevărul este deosebit de crud. Avem o creștere economică - statistică -, care nu folosește la nimic. Asta înseamnă că am avut guverne degeaba. Niște caricaturi de miniștri care s-au făcut că lucrează. Care au furat speranțe și încredere, care au furat din viața oamenilor, care au fabricat săraci. Din moment ce sărăcia s-a agravat, în toată țara, lauda cu creșterea economică este o mare ticăloșie. Iar susținerea lăudătorilor este o formă de tembelism.

Între toleranță și radicalism. Lumea și-a pierdut măsura. „Politicile corecte” duc la moartea nativilor unei națiuni.

Lumile calificate ca „moderne”, lumile în care s-a impus, din punct de vedere politic, discursul dominat de toleranță, calificat ca fiind „corect politic”, își dau „obolul de sânge” pentru prostie manifestă. Rădăcinile comportamentului prostesc sunt în doctrinele de stânga moderate.

Egalitatea de șanse a fost extinsă de la proprii cetățeni la persoanele din toată lumea, de cele mai multe ori proprii cetățeni fiind uitați sau lăsați la urmă sau pur și simplu neglijați, guvernarea pentru bunăstarea propriilor cetățeni a fost extinsă la guvernarea pentru persoanele din toată lumea prin diminuarea agresivă a bunăstării proprii, migrația unor persoane a fost extinsă la emigrația unor întregi populații și acceptarea fenomenului ca fiind normal, cetățenia (ca formă de identificare și protecție a populației native) a devenit „bun comercial” fiind oferită tuturor celor care vor să o obțină pe considerente din ce în ce mai ciudate (uneori) etc. Am ajuns să ne discriminăm proprii cetățeni pentru a avea laude de la organisme internaționale din ce în ce mai dubioase.

Mai mult, Organizația Națiunilor Unite s-a transformat din for al națiunilor componente în susținător al globalizării orientat către susținerea migrațiilor și acordării în cadrul națiunilor constituite a unor facilități pentru imigranți superioare celor acordate populațiilor autohtone. ONU a ajuns să lucreze împotriva națiunilor, în special împotriva celor care au evoluat. Evoluția a început să fie considerată „o crimă” împotriva statelor care nu evoluează din diferite considerente, împotriva unor populații care nu vor să evolueze, împotriva unor religii care țin în întuneric populațiile asupra cărora au influențe.

Am ajuns în situația absurdă în care contabilizăm săracii locali dar susținem cu înfocare imigranții, cu măsuri la care proprii cetățeni nu au acces. Plângem la imaginile cu copiii imigranților și nu ne uităm la imaginile cu copiii săracilor din propria țară. Cerem Guvernului să accepte imigranții și să li se asigure resurse financiare pentru  un trai decent dar nu vedem cei peste 4 milioane de români săraci, flămânzi, cu copii mici în bălțile din fața caselor. Pe românii săraci îi facem „puturoși”, fără a judeca cauzele care îi țin în starea de sărăcie pe când migranților le aducem laude că sunt oameni cultivați necesari economiei, schimbului cultural, întăririi solidarității internaționale etc.

Aici, în România, îi facem pe săraci „țigani”, „jegoși”, „puturoși” etc. dar nu ne îngrijim să aducem dezvoltarea acolo unde ei trăiesc. Nu le facem drumuri, nu le ducem canalizare, nu le ducem curent electric, nu încurajăm investițiile în care săracii să poată aplica ... nu facem multe.

Sunt împotriva imigrației necontrolate. Sunt împotriva discriminării propriilor cetățeni pentru a da mai mult altora din taxele și impozitele plătite de mine. Solidaritatea internațională nu trebuie să facă săraci în propriile țări. Ajungem să trăim într-o lume absurdă. Să ne negăm propria familie pentru a face bine cuiva de a cărui existență nu am știut până la un moment dat. Să nu mai lăsăm copiilor, celor din sângele nostru, averea, bunurile, valorile pentru că trebuie să le împărțim cu alții, pentru a respecta principiul egalității promovat cu ostilitate de unii de pe aiurea.

Ne pierdem măsura. Una este să accepți, într-un plafon rezonabil, niște străini în propria țară, propria familie, străini care acceptă că vin într-o altă lume, o lume cu valori diferite de cele din țara din care vine, cu o altă educație, religie, ba chiar cu mai multe religii care nu sunt în opoziție violentă, se acceptă unele pe altele și sunt gata să se adapteze culturii locale și alta este să accepți niște străini care vor să își impună propriile obiceiuri, propriile comportamente religioase, care promovează violența religioasă, violența domestică etc.

Comportamentul prostesc, lipsit de măsură al multiculturalismului promovat de socialiștii europeni, al egalitarismului, al solidarității internaționale își arată fața hâdă astăzi. Franța își dă obolul de sânge pe altarul prostiei socialiste, al internaționalismului socialist, o urmează Germania, Belgia, Olanda, Spania, Italia, Grecia, SUA etc.

Pe cine protejăm din solidaritate internațională ?

Criminalii din Franța s-au plimbat prin Europa cum au vrut ei pentru că aveau documente de identitate franceze ! Nu îi poți opri pe criminalii „jihadiști” pentru că Franța sare în sus de indignare. La fel și Germania. La Budapesta și-au căutat complici. În Belgia, Franța dar și în alte țări, imigranții deveniți cetățeni au format enclave culturale în care populația de baștină nu mai are dreptul să intre. A devenit „pământ supus legii islamice” ?! În Marea Britanie promotorii islamismului radical nu se sfiesc să propage islamismul și violența islamică apărați de „drepturile omului”. Apărați de aceste drepturi au comis acte de o violență extremă. Judecata s-a făcut doar asupra persoanei/lor. Presa serioasă scoate în evidență zilnic acte de violență extremă comise de imigranții din diferite țări, imigranți care au primit cetățenia, sunt abia veniți sau sunt copii sau nepoți ai imigranților mai vechi. Victimele lor sunt însă cetățenii care fac parte din etniile locale. Sunt nativii acelei țări sau cei care s-au adaptat acelei țări.

Reacția radicală a societății este normală. Este forma de autoapărare a fiecărei comunități conștiente de drepturile și libertățile sale. Nu laud radicalismul, îmi este peste putință. Radicalismul aduce moarte și pentru vinovați dar mai mult pentru nevinovați.

Nu am de gând să susțin măsurile de solidaritate pentru imigranți. Nu avem, aici, în România, rezolvată problema săracilor noștri. Avem prea mulți săraci la câtă populație avem. Principala noastră obligație este să asigurăm bunăstarea tuturor românilor, să le încurajăm evoluția personală, să îi facem independenți de asistența socială, abia după ce avem mâncare, haine și case pentru toți românii putem contribui, dacă avem cu ce, la îmbunătățirea vieții în alte părți ale globului pământesc.

Pentru a nu avea terorism în propria țară, trebuie să controlăm imigrația. Nu o facem, vom vedea cum ne mor concetățenii pentru considerente absolut străine culturii noastre. Este aberant !

Bătrâni, moș, babă, pensionar ... persoane vârstnice. Conceptul „îmbătrânire activă”.

Avem o provocare. Reformarea legislației României privind persoanele vârstnice. Introducerea în legislație și în modul nostru de viață a conceptului „îmbătrânire activă”.

Seniorii din vechiul PNL București (OPV3) și reprezentanții Comisiei de muncă, familie și protecție socială de la nivelul PNL București au avut o întâlnire cu caracter de informare. Comisia de muncă la nivelul PNL București a lucrat la un material în domeniu care cuprinde și invitația de a schimba actuala legislație privind persoanele vârstnice, cu argumente bine fundamentate. Propunerea lor este de a prelua agenda Comisiei Europene în „programul Europa 2000” și a o transpune în legislația română cu privire la persoanele vârstnice.

Acum avem o legislație restrictivă. Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată în 2007 și modificată în 2008 la care se adaugă normele privind alte drepturi ale persoanelor vârstnice cum ar fi pensia, asistența socială a persoanelor cu handicap etc.

Legislația este restrictivă. Este neclară. Voit. A permis interpretări socio-profesionale aberante, mai ales pe timpul guvernării Băsescu-Boc, când se considera că sunt prea mulți bătrâni și se dădea ca soluție „eliberarea mediului social pe cale naturală”.

În primul rând, Legea 17/2000 face o distincție severă cu privire la persoanele în vârstă pe care le apără: persoanele care au ieșit la pensie potrivit legii. O aberație legislativă, pe de o parte pentru că nu are în vedere toate persoanele în vârstă, foarte multe dintre ele fiind în mediul rural, chiar în comunități mici și foarte izolate, altele au activat doar în mediul familial (casnice), altele au lucrat ocazional etc., persoane care nu se pot încadra în definiția dată de respectiva lege.

„Sunt considerate persoane vârstnice, în sensul prezentei legi, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege”.

Pe bună dreptate s-a observat faptul că legile dau vârste de pensionare diferite, în funcție de domeniul de activitate și riscurile exercitării unei profesii în respectivul domeniu. Minerii, aviatorii, scafandrii cei care lucrează în zone de lucru deosebit de grele ies la pensie la vârste între 45 și 50 de ani, militarii și polițiștii sau cei asimilați acestora ies la pensie la vârste între 55 și 60 de ani, alte categorii socio-profesionale ies la pensie la vârste peste 62 de ani. Datorită acestor particularități, potrivit legii, unul care iese la pensie la 55 de ani într-un domeniu de activitate este considerat „persoană în vârstă” iar altul care are vârsta de 55 de ani dar va mai lucra până la 62 de ani este considerat „verde” și bun de lucru ! Aberația din lege nu ține cont nici de termeniul „vârstă” din DEX:

VẤRSTĂ, vârste, s. f. 1. Timpul scurs de la nașterea unei ființe până la un anumit moment din viața ei; numărul de ani (și de luni, de zile) prin care se exprimă acest timp; etate. ◊ Președinte de vârstă = președinte al unei adunări ales în persoana celui mai în etate dintre membri. ◊ Loc. adj. În vârstă = bătrân. De-o vârstă cu... = care are același număr de ani cu... Fără vârstă = a cărui vârstă nu se poate preciza, de vârstă incertă. între două vârste = care nu este nici prea bătrân, nici prea tânăr. 2. Etapă din viața unei ființe caracterizată printr-o anumită fază de dezvoltare. ◊ Vârsta a treia = perioada de după pensionare. 3. Număr de ani împliniți care se cer pentru ca cineva să se bucure de anumite drepturi (civile, politice etc.) 4. (înv.; în sintagma) Vârsta de mijloc = Evul Mediu. 5. Cea mai mică subdiviziune a timpului geologic în decursul căreia s-a format un complex de strate grupate într-un etaj geologic. [Var.: (reg.) vrấstă s. f.] – Din sl. vrusta. 

În timp ce legea tratează, exclusiv, situația persoanelor de „vârsta a treia = perioada de după pensionare”, folosește un termen care arată cu totul altceva: persoane vârstnice = bătrâni. Este o evidentă inducere în eroare, poate voită, poate nu. Prostească,  tembelă însă este. Ar fi o problemă dacă această „manevră” a fost făcută cu intenție. Situație în care ne aflăm în fața uneia dintre cele mai mari ticăloșii politice.

Nu avem un concept privind politica persoanelor vârstnice. Pentru cei care nu știu, „politică” înseamnă guvernare, înseamnă administrarea situației persoanelor vârstnice la nivelul întregii națiuni, luând în considerare toate situațiile în care aceștia se pot afla. Legislația actuală se referă doar la pensionari și la resursele pe care pensionarii le au pentru a fi accesate în eventualitatea acordării unei forme de asistență socială (Ministerul Muncii aici).

Pentru a schimba politica „strâmbă” de până acum, se impune a da o definiție pentru persoanele în vârstă care vor fi subiectele active ale legilor viitoare. Ne referim doar la persoanele care au activat în câmpul muncii sau ne referim la toate persoanele în vârstă ?

Un răspuns îl avem în conceptul „îmbătrânirii active” al Comisiei Europene în programul Europa 2000: îmbătrânirea activă este percepută drept „ajutorul acordat oamenilor pentru ca aceștia să rămână responsabili pentru propria viață cât mai mult timp posibil, pe măsură ce îmbătrânesc și dacă este posibil, să-și aducă contribuțiile în economie și societate (Comisia Europeană 2014).

Aici se vorbește despre toți oamenii, fie că au fost pe piața muncii, fie că nu. Elementul important, marcant chiar, este sprijinirea oamenilor să rămână activi cât mai mult posibil, să fie responsabili pentru propria existență, să continue să își câștige existența până la vârste foarte înaintate, contribuția lor la economie și societate să fie cunoscută și respectată la fel cum este contribuția altor categorii de vârstă.

Organizația Mondială a Sănătății dă o altă definire conceptului „îmbătrânire activă”, o definire legată de obiectivul fundamental al organizației: „un proces de optimizare a oportunităților de sănătate, participare și securitate pentru a crește calitatea vieții, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc (Organizația Mondială a Sănătății 2002)”.

Vom avea „o primă rundă” de discuții cu colegii Comisiei de muncă, familie și protecție socială a PNL București în curând, puțin peste o săptămână. Până atunci, materialul transmis de secretariatul comisiei la organizațiile seniorilor liberali de la sectoare va fi însușit, analizat, criticat, completat, modificat etc.

Articolul meu urmărește să stimuleze reacții, să îmi aducă propuneri, idei, critici cu privire la starea acestei categorii sociale atât de puțin dorită de politicieni - „dinozauri”, „sugative”, „găuri negre”, „balast social” -, pe care să le preiau, să le aranjez într-o structură formală care să fie utilă colegilor care se ocupă de problematică din Comisia PNL în domeniu.

În primul rând ne trebuie o definiție pentru persoanele în vârstă a căror soartă va face obiectul reglementării legislative. Persoane în vârstă sunt și „boierii” sunt și „gunoierii”. Persoane în vârstă sunt și femeile, sunt și bărbații. Persoane în vârstă sunt și cele cu handicap și cele fără handicap. Persoane în vârstă sunt și pensionarii dar și cei care însă sunt în câmpul muncii însă au o anumită vârstă biologică. Trebuie să ținem cont nu doar de starea socială a persoanei, ci și de starea ei fizică, trebuie să recunoaștem etatea acesteia și consecințele ei, trebuie să acceptăm faptul că de la o anumită etate este în plină desfășurare un proces de degradare fizică a corpului persoanei, cu sau fără voința acesteia etc.

Aștept sugestii, propuneri etc.

Bugetul. Altă filosofie, altă construcție. Unele vești sunt chiar bune.

Anca Paliu Dragu, ministrul finanțelor publice, a ieșit la înaintare. A prezentat o concepție a bugetului care unora dă speranțe, altora le dă fiori reci.

Domeniile de activitate care au fost anunțate atât de Klaus Iohannis cât și de Dacian Cioloș ca fiind prioritare, domenii susținute inclusiv de PNL prin propriul program de guvernare, sunt în prim-plan. Învățământul, sănătatea, apărarea, dezvoltarea economică.

Agerpres ne oferă o sinteză (aici).

A fost eliminată de pe pereți carpeta cu „caii verzi”. Promisiunile lui Victor Ponta de majorări peste majorări de venituri au fost date deoparte. Ce există în legi este respectat. Au fost votate legile cu măriri de salarii la bugetari, vor fi respectate. Avem un cod fiscal nou, va fi respectat. De aici se pleacă.

Promisa de Ponta și PSD a majorării salariului minim de la 1050 la 1200 va mai avea de așteptat. Anca Paliu Dragu a arătat că bugetarii au salariul minim peste această valoare astfel că sarcina de finanțare a guvernului este îndeplinită. O majorare a salariului minim peste această valoare prin lege va pune probleme mediului privat. Poate afecta competitivitatea României, firmele străine care au investit aici pot pleca, produsele acestor firme se pot scumpi ... doar belele. Nu ne permitem salturi aiurea, populiste, așa cum s-a angajat incompetentul Ponta să facă. Firmele solide pot oferi un salariu minim mai mare de cel stabilit prin lege, de câteva ori mai mare. Firmele aflate la început de drum vor oferi un salariu minim mai mic, fără a intra sub 1050 ron. Pe de altă parte, chiar dacă salariații din mediul privat cer ca statul să oblige firmele să le dea un salariu mai mare nu este sigur că se va putea. Investitorul privat pus în fața acestei situații va alege o cale. Dacă are bani, dă salarii mai mari, dacă nu are suficienți bani va renunța la o parte dintre angajați pentru a respecta grila de salarii (o nedreptate față de cei care vor fi trimiși în șomaj !) iar mai apoi vor închide afacerea și se vor orienta către afaceri care aduc bani însă nu au nevoie de prea mult personal. Decizia din „pixul guvernului” în privința salarizării în mediul privat poate avea consecințe catastrofale pentru mediul economic.

O altă observație se referă la realismul economic. Bugetul este construit pe realitatea execuției bugetare din 2015. Nu se mai repartizează bani pentru „cai verzi pe pereți”. Că vom face și vom drege. Degeaba repartizezi bani dacă nu există capacitatea de a-i cheltui. Nu repartizezi banii pentru a obține „aplauzele” diferiților „analiști” iar la execuție „tai frunza la câini”.

Ideea realismului în repartiția bugetară îmi dă speranța că vor fi eliminate, încet-încet și investițiile tembele. Presa a tot pomenit cazurile de investiții total aiurea. Este adevărat, foarte multe dintre ele începute pe timpul ministeriatului Elenei Udrea însă au fost continuate și pe timpul Guvernului Ponta. Bani aruncați pe apa sâmbetei. Programe cu finanțare de la CE construite total aiurea, aprobate politic de către „experții guvernamentali”. Comună care nu are canalizare, nu are aducțiunile cu apă (se trage apa tot din fântână), nu are curent electric în toate satele dar a „realizat” o bază sportivă de nivel olimpic ! Îți pui întrebarea dacă nu cumva cei care au aprobat un astfel de program sunt cam duși cu capul ?! Nu mai spun despre terenul de fotbal în pantă ! Și alte minuni administrative de pe timpul lui Boc-Băsescu-Udrea sau Ponta și camarila.

Înțeleg că a fost tăiată și finanțarea cultelor, a Catedralei și a altor biserici. Este bine. Ar trebui ca această finanțare să nu mai revină. Suntem una dintre țările cu cel mai scăzut nivel de cunoaștere științifică. În timp ce în alte țări se acceptă evoluția speciilor, la noi are întâietate creaționismul religios. Aproape jumătate din populația țării este convinsă că Soarele se învârte în jurul Pământului. Unii, destul de mulți, te trimit la plimbare dacă le spui că omul a ajuns în cosmos, că au fost zeci de misiuni pe Lună, că sunt misiuni pe Marte sau în atmosfera mațiană, nu doar ale SUA ci și ale Indiei, Japoniei, Chinei, Rusiei etc. Această gravă, foarte gravă lipsă de cultură științifică are o cauză: religia. Dacă religia catolică „s-a împăcat” cu știința, Papa Ioan Paul al II-lea cerând savanților ca în cercetările lor să nu promoveze îndoiala asupra caracterului divin al vieții (indiferent de forma pe care viața o ia !), religia ortodoxă refuză categoric orice interferență cu știința. Ba, mai mult, promovează ideea că oamenii de știință și ateii sunt „dușmanii” lui Hristos ! O aberație !

Credința religioasă este o problemă a persoanei. Așa trebuie să rămână. Nu este o problemă a comunității. Mai multe persoane care doresc clădiri în care să își manifeste credința să și le construiască. Din veniturile lor. Dacă vor să își educe copiii în mediul credinței să o facă în biserici și acasă, nu în școli.

Deocamdată suntem în fața unui concept. Urmează discuțiile cu partidele care vor avea dorințele și chiar pot impune anumite modificări la legea bugetului care să le satisfacă orgoliile politicianiste (se vor lăuda la aplaudaci cu impunerea !). Până când va fi aprobat bugetul mai este drum. NU foarte lung însă mai este. Are gropi, șanțuri „de apărare politică”, multe curbe etc. Seamănă cu unele drumuri ale României construite pe timpul lui Boc și Ponta.

România are o poziție clară. Fără echivoc. Rușii și politrucii lor din România spun baliverne.

Ministerul Afacerilor Externe (aici). Agerpres (aici).

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu a participat la mai multe întâlniri la Bruxelles axate pe problematica NATO. Cu această ocazie, s-a semnat acordul și a fost lansată invitația NATO către Muntenegru de a fi parte a NATO, s-a semnat Acordul suplimentar la Protocolul de la Paris din 1952 privind statutul comandamentelor militare internaționale - pentru a permite funcționarea în România a comandamentelor NATO -, ministrul român s-a întâlnit cu parteneri din alte state membre NATO în special cu John Kerry - care a acceptat invitația de a vizita România -, dar și cu partenerul strategic din Polonia după care s-a întâlnit cu partenerii din Georgia și Estonia.

La dineul ministerialilor s-au purtat discuții și s-au conturat poziții. Ei bine, Rusia este în prim plan alături de terorismul internațional. De fapt, Rusia practică o formă de terorism internațional, sunt suficiente exemple în zona Caucazului - Georgia -, Crimeea, sud-estul Ucrainei, statele baltice ba chiar și Suedia, Marea Britanie sau SUA.

Discursul elegant al diplomaților nu lasă loc de întors:

„Discuţiile s-au concentrat asupra evoluţiilor din vecinătatea estică a Alianţei Nord-Atlantice, cu accent pe viitorul raporturilor dintre NATO şi Rusia, pe reducerea riscurilor de incidente militare  (n.m. avem un exemplu în Turcia, cu provocarea rușilor sancționată de turci prin doborârea avionului rusesc), şi pe situaţia de securitate în Marea Neagră şi în Marea Baltică.

Şeful diplomaţiei române a subliniat necesitatea unei abordări strategice ample cu prilejul Summit-ului de la Varşovia din iulie 2016, pentru a asigura stabilitate şi securitate în vecinătatea estică. Această abordare strategică ar angaja mai multe paliere de acţiune:

- măsuri consolidate de apărare şi descurajare prin implementarea deplină a Planului de Acţiune al Alianţei pentru creşterea capacităţii operaţionale (Readiness Action Plan/RAP) şi o prezenţă Aliată robustă, credibilă şi predictibilă în flancul estic, inclusiv pentru creșterea securității la Marea Neagră. În context, a anunţat activarea Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est (MND-SE HQ) din România;

- măsuri de reducere a riscurilor de incidente militare (n.m. cazul din Turcia), pentru a preveni escaladarea tensiunilor în contextul intensificării activităţilor militare ale Federaţiei Ruse - măsuri care să fie analizate, în cadrul OSCE, în discuţiile pe tema modernizării Documentului Viena;

- o abordare strategică, mai coerentă şi mai eficientă în relaţiile de parteneriat, care să permită atât creşterea capacităţii partenerilor de a face faţă provocărilor din mediul de securitate, cât şi o cooperare substanţială a acestora cu NATO în domenii de interes crescut, precum: contracararea terorismului şi a ameninţărilor hibride (n.m. iar avem Rusia ca stat ce se folosește de astfel de amenințări, la fel ca organizațiile teroriste internaționale !), securitatea cibernetică (Rusia este, deja, cap de afiș !).

Şeful diplomaţiei române a mai subliniat că parametrii raporturilor pe termen lung cu Rusia - stabiliţi cu prilejul Summit-ului NATO din Ţara Galilor - rămân valabili, natura relațiilor cu Rusia fiind condiţionată de schimbări clare şi constructive în comportamentul autorităţilor de la Moscova, în conformitate cu dreptul internaţional”.

Într-un alt articol semnalam faptul că Rusia pune sub semnul întrebării tratatele internaționale. Diplomații au mai multe surse și mult mai multe informații decât are presa, fie ea și „de stat”, astfel că propoziția care cuprinde monitarizarea autorităților din Rusia cu privire la respectarea dreptului internațional vine să completeze imaginea unei Rusii care nu vrea să îl mai respecte, care se folosește de forță pentru a schimba apartenența unor teritorii, a unor zone de interes strategic etc. În urma invitației Muntenegrului la NATO, Rusia deja a trecut la amenințări la adresa NATO dar și a statului Muntenegru.

O mică privire asupra Balcanilor și a apartenenței la NATO ne arată că Rusia a rămas doar cu un singur aliat: Serbia.

Ca cetățean, am un sentiment de siguranță când văd că autoritățile statului român sunt clare în opțiunile de asigurare a protecției țării în fața unei eventuale agresiuni din partea oricărui vecin.

Rusia forțează o altă ordine mondială. Acum neagă tratatele la care este parte.

Întâi am citit informația la Digi24 pe facebook (aici).

Am verificat la Agerpres și am găsit informația (aici).

Consiliul Europei a avut o reacție, destul de ezitantă, pentru a lăsa „loc de întors”. Daniel Holtgen, purtătorul de cuvânt al secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, susține că procesul legislativ nu s-a încheiat iar adoptarea legii în discuție ar putea să fie oprită. Slabe speranțe.

Rusia a încălcat grosolan Actul Final al acordurilor de la Helsinki din 1975 (aici), atunci când a ocupat Crimeea și a invadat Ucraina în regiunile sud estice. De ce s-ar împiedica de alte tratate internaționale care nu îi convin ?

Unul dintre foarte puținii parlamentari ruși care s-au opus actului normativ în discuție a pus punctul pe „i”:

„În Europa, deputații se gândesc la cel mai bun mod de a aplica dreptul internațional. Iar aici, ne gândim la modul de a-l ocoli” - deputatul Dmitri Gudkov.

Întâi Actul Final de la Helsinki, acum Convenția Europeană a Drepturilor Omului (semnată de Rusia în 1996 !), mâine cine știe ce mai neagă rușii pentru că este „împotriva intereselor naționale ale Rusiei”.

Deputatul Viaceslav Lisakov al partidului la putere, Rusia Unită, afirmă tranșant:

„Această lege are scopul să permită guvernului să-și apere drepturile dacă decizia unei organizații internaționale este împotriva intereselor sale naționale”.

În timp ce în constituțiile europene există prevederi exprese care stabilesc superioritatea dreptului internațional la care statul respectiv este parte față de legile sale interne, Rusia adoptă, de când Putin a venit la putere, soluția opusă. Dreptul intern rus este superior dreptului internațional. Curtea Constituțională a Rusiei va putea să nege convențiile internaționale anterioare dacă acestea contravin intereselor exprimate de Guvernul Federației Ruse.

Situația devine foarte gravă. Sunt puse sub semnul întrebării toate tratatele la care și Rusia este parte. Tratate privind frontiera cu statele vecine, tratate privind exploatarea resurselor minerale din spații comune (oceane, mări, Antactica !). În privința Antarcticii, Rusia a cerut ca o suprafață imensă să fie recunoscută pe plan internațional ca aparținând ca teritoriu Rusiei, urmând a se aplica în acel teritoriu legile ruse. O cerere care neagă dreptul internațional în materie. În privința Oceanului Înghețat, dar și a altor suprafețe marine, Rusia a cerut (până acum ONU nu a fost de acord) să aibă drepturi mai mari decât alte state.

Când trecem să vedem tratatele privind dezarmarea, reducerea armamentelor ofensive, reducerea arsenalului nuclear etc., pericolul să se ajungă la o nouă cursă a înarmărilor este iminent.

Eu îmi pun întrebări acum: din moment ce Rusia neagă tratatele europene aflate sub „grija” Consiliului Europei (care este format din toate statele europene indiferent de alte asocieri !), cum va mai fi considerată Rusia în interiorul organizației ? Mai poate fi Rusia partener al celorlalte state europene ? Mai poate participa Rusia la negocieri în acest cadru, din moment ce imediat după aceea ea va nega, dacă nu îi convine la un moment dat, actul internațional abia semnat ? Din moment ce CEDO este eliminat din ecuație, va fi eliminată și Curtea de la Haga ? Acolo unde sunt soluționate litigiile de drept internațional (unde noi am câștigat teritoriul la Marea Neagră în litigiul cu Ucraina ? Vor fi negate și legile războiului și ale păcii ? Va mai ține cont Rusia de „legile războiului” ?

Mă deranjează faptul că în România nu avem o presă care să apere interesul național dar și european în același timp. Astfel de evenimente cu consecințe deosebit de grave ar trebui mai amplu dezbătute de presă.