Consiliul European, Bruxelles, 17-19 0ctombrie

Comunicat al Administrației Prezidențiale.

Participarea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European şi la cel de-al 12-lea Summit Asia-Europe Meeting (ASEM)
12 Octombrie 2018 | Uniunea Europeană

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa la Bruxelles, în perioada 17-19 octombrie a.c., la reuniunea Consiliului European, precum şi la cel de-al 12-lea Summit Asia - Europe Meeting (ASEM). De asemenea, în marja reuniunii Consiliului European, Președintele României va participa și la Summitul Euro în format extins.

Temele de discuție de pe agenda reuniunii Consiliului European se referă la procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, gestionarea fenomenului migraţiei, securitatea internă şi relațiile externe ale Uniunii.

Referitor la procesul de retragere a Marii Britanii din UE, Președintele Klaus Iohannis va reitera sprijinul Românei în vederea agreării Acordului de retragere cât mai curând posibil și va sublinia că țara noastră este în favoarea unui proces ordonat și previzibil privind Brexit, care să constituie ulterior baza pentru stabilirea unei relații viitoare cât mai apropiate între UE și Marea Britanie.

Totodată, Președintele României va sublinia că țara noastră își dorește încheierea unui acord cât mai cuprinzător privind relațiile viitoare și identificarea unor noi modalități de colaborare între Uniunea Europeană și Marea Britanie în arii prioritare, precum securitatea, apărarea și politica externă, domenii în care contribuția britanică este substanțială.

Referitor la migrație, Președintele Klaus Iohannis va susține necesitatea unui dialog intensificat cu statele de origine și tranzit ale migranţilor, în care accentul să fie plasat pe dezvoltare, educație și construirea capacităților.

Președintele României va exprima susținerea țării noastre pentru consolidarea Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, menționând că România a avut constant o contribuție substanțială la activitatea acestei agenții.

În domeniul securității interne, Președintele Klaus Iohannis va sublinia importanța implementării instrumentelor legislative și non-legislative destinate unei mai bune cooperări și coordonări la nivelul Uniunii Europene. Totodată, Președintele României va evidenția faptul că prevenirea și contracararea radicalizării și a terorismului trebuie să rămână printre preocupările prioritare ale statelor membre și va reafirma sprijinul țării noastre pentru demersurile și eforturile în plan european de a consolida reziliența Uniunii în fața amenințărilor hibride.

Joi, 18 octombrie a.c., Președintele Klaus Iohannis va participa la Summitul Euro în format extins. Cu acest prilej, Președintele României va menționa că țara noastră susține obiectivul de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare urmărind îndeaproape impactul tuturor inițiativelor care vizează această zonă, având în vedere obiectivul României de aderare la Zona Euro cât mai curând posibil.

În zilele de 18 și 19 octombrie a.c., Președintele Klaus Iohannis va participa la lucrările celui de-al doisprezecelea Summit Asia-Europe Meeting (ASEM).

Summitul, cu tema „Parteneri globali pentru provocări globale”, va reuni cei 53 de parteneri ASEM, vizând un angajament sporit al statelor partenere din Europa și Asia în abordarea problemelor complexe într-un context global în continuă schimbare.

Principala temă a dezbaterilor este conectivitatea la toate nivelurile - politic, economic, cultural, digital, instituțional și interuman - pentru a transmite un mesaj consolidat de recunoaștere a interdependențelor în creștere între cele două continente.

Mirajul funcției publice. Politica ciolanului

Știre importantă sau nu?!

Președintele Organizației de Tineret a PMP, Gabriel Popa, a anunțat că el și o parte a tinerilor din conducerea organizației de tineret a PMP dar și alți tineri au trecut la PSD, „în mod firesc”, pentru ... accederea în funcții publice!

PMP a mai avut astfel de pierderi. Dacă iau doar informația dată tot de acest „rătăcitor” tânăr politician că tinerii din PMP au mai plecat la PSD, într-un interviu dat ziarului Adevărul în august 2016, avem o imagine mai clară a componenței politice a unei bune părți din PMP. Un fel de rezervă a PSD!

„Despre fuziunea dintre PMP şi UNPR
La nivelul organizaţiei de tineret nu au fost probleme. O parte din colegi au ales să plece la PSD, dar este vorba de o mică parte.”

Pentru PMP, fuziunea cu UNPR a avut rolul de a se întări ca organizație. UNPR a fost bine organizat în teritoriu iar PMP a venit doar cu Traian Băsescu și o parte din cei care încă îl văd ca pe un fel de „Mesia” politic. Fuziunea însă, îi este nocivă PMP. UNPR-iștii au dezertat în masă la PSD iar cei care au rămas, au reușit să blocheze fuziunea. Mai mult, după anul 2016, PMP este aliatul PSD, atât în localitățile în care au ajuns în consiliile locale cât și în Parlament!

Dar, este treaba PMP ce face și ce nu face. Accederea PMP în Parlament în 2016 este rezultatul fuziunii (încă neterminate) cu UNPR!

Faptul că PMP-iștii aleg PSD nu ar trebui să ne mire. Traian Băsescu și ceilalți însoțitori ai săi din fostul PDL sunt adepții politicii pentru accederea în funcțiile publice. Nu pot ajunge în funcțiile publice, trec la partidul care oferă posibilitatea accederii în funcțiile publice. Iar PSD este campionul absolut al acestei politici. De câte ori a venit la putere, PSD a curățat funcțiile publice de conducere până la nivelul birourilor din instituțiile publice pentru a-și planta membrii și simpatizanții. Indiferent de instituția publică în care și-au adus membrii, neamurile, prietenii, creditorii etc.

Politica în România are această boală gravă: politizarea funcției publice. Este cancerul politicii în România! Este una din cauzele majore pentru care România stagnează! Decizia publică este în mâna habarniștilor cu carnet de partid.

Din cauza acestor „convingeri politice” avem un deficit de democrație, avem un deficit de doctrine politice. Renunțarea la doctrine pentru a avea membri care urmăresc în activitatea politică doar ajungerea în funcțiile publice macină partidele. Iar fuziunile, ei bine, ele sunt o formă de răspândire a acestui cancer. Nu cred că voi găsi fuziuni politice care să urmărească întărirea unei doctrine politice! În mai toate fuziunile care au avut loc scopul final a fost obținerea unor poziții politice care să ofere posibilitatea accederii la funcții publice sau demnități publice în urma victoriei electorale. Nu pentru toți membrii și susținătorii unui partid politic. Doar pentru unii lideri politici și „neamurile” lor. Nu trebuie să ne ascundem după deget. Dacă partidul în cauză nu ajunge la „ciolanul puterii”, o parte dintre noii veniți dar și alții mai vechi migrează către partidul la putere care le „întinde mâna”. Și le întinde pentru că unii membri ai partidelor opozante au în spate adevărate „oști de votanți”, eu le spun „trupe de mercenari politici”. Mercenari care votează mai apoi, fără nici un fel de jenă, cu partidul pe care liderul lor informal îl indică. Chiar dacă în campaniile electorale, „mercenarii” se fac că „luptă politic” cu viitorii lor colegi politici!

Partidul lui Traian Băsescu devine „victima” propriei concepții despre politică. Nu are ciolan de dat, pierde membrii care visează să ajungă la ciolan. Se pare că PMP nu mai are „ciolan”. PSD îl cam faultează. Înțelegerile politice dintre PMP și PSD încep să pice iar membrii PMP care până mai de curând au susținut PSD împotriva opoziției manifestate de PNL nu mai au de gând să aștepte. Trec în masă la PSD pentru că, de fapt, au „ciolaniada” în ADN! Iar PSD se pare că în pregătirea pentru alegerile viitoare a dat semnalul că cei care nu vor fi în PSD la momentul declanșării campaniei, nu vor mai avea acces la „funcțiile și demnitățile publice” pe care PSD le va obține.

Că tot sunt la PMP cu această sumară analiză, se pare că ieșirile din ultimul timp ale băsescienilor fideli împotriva PSD și declararea cu glas mare a faptului că PMP este singurul partid care face opoziție PSD are profunde cauze interne. Cred că PMP își „cântă” de fapt neputința. Nu este un partid de doctrină așa că nu are un suport ideologic. Este o adunătură de oportuniști, nocivă pentru oricare alt partid doctrinar. De aceea PMP trebuie ocolit, chiar dacă unele voci „pragmatice” din PNL, de exemplu, o mermelesc spunând că PNL trebuie să fie deschis la toate persoanele „recunoscute” a avea vederi politice de dreapta. PMP este un partid de oportuniști. Este un partid canceros. Mai ales pentru PNL! Traian Băsescu este unul dintre politicienii care promovează iliberalismul! Iar cei din PMP îl susțin. Primirea în PNL a unor membri actuali ai PMP ar însemna revigorarea cancerului politic care, de bine de rău, în PNL este în regres. Pentru PSD nu este o problemă. Este printre puținele partide care trăiesc excelent într-un corp cuprins de „cancer politic”. PSD este o hidoșenie, dar nici nu poate fi altfel.

Plecarea tânărului Gabriel Popa din PMP este o știre? Este. Este un semnal că taberele politice se pregătesc de viitoarele bătălii electorale. Este pentru că PSD confirmă decizia de a forța aducerea în rândurile lui a tuturor celor care au cochetat cu PSD din postura de membri ai altor partide politice. Este pentru că indirect, PSD ne spune că are la rându-i probleme cu migrația membrilor. Gurile rele spun că ALDE ar fi „autorul” migrației pesediștilor. Este pentru că tânărul PMP-ist a fost unul dintre liderii PMP! Liderul „schimbului de mâine”, el însuși fiind, cumva, o rezervă la poziția de președinte al partidului. Iar dacă „rezerva” pleacă astăzi pentru ziua lui de mâine, avem o informație de primă mână care ne spune că PMP este, cumva, pe ducă. Ducă-se!

Limitele „drepturilor omului”. Se cam trage de ele.

Imaginea îl surprinde pe Anders Behring Breivik în timpul masacrului pe care l-a comis în iulie 2011. În Norvegia. În total, 77 persoane ucise pentru că el este împotriva „multiculturalismului”. Un terorist cu nimic mai prejos decât cei care promovează extremismul folosindu-se de confesiunea musulmană.

Un raport al Apărătorului drepturilor publice din Norvegia de anul trecut i-a furnizat argumente să dea în judecată statul norvegian pentru modul în care își execută pedeapsa stabilită de lege, în izolare. Individul consideră și avocatul lui arată că „menținerea lui în izolare reprezintă un risc de tratament inuman”. Ce este culmea, pentru 77 de persoane ucise creatura asta a primit maximum de pedeapsă prevăzută de legea norvegiană, 21 de ani de închisoare !

Eu îmi pun serios întrebarea cu privire la aceste „drepturi ale omului”. La limitele până unde se întind aceste drepturi. Panarama asta cere să îi fie respectate „drepturile” după ce a luat viața celor 77 de oameni ?! Oameni pe care i-a ucis cu sânge rece ? Oameni care potrivit aceleiași legi la care creatura infamă apelează aveau dreptul la viață, principalul drept al omului. Le-a fost luat acest drept iar societatea care l-a condamnat este trasă la răspundere că nu îi crează asasinului condiții „umanitare” pentru executarea pedepsei ! Ceva este în neregulă cu aceste drepturi ale omului. Mi se pare mie sau este vorba despre norme de lege care protejează soarta criminalilor ! Ucide unul o familie întreagă și după niște ani îl vedem prosper om de afaceri pentru că instanțele au fost obligate să constate că legea îl apără. Vezi, Doamne, mașina pe care o conducea nu a răspuns la comenzi când a efectuat o depășire riscantă.

Într-o țară, o grupare armată ucide niște reprezentanți ai autorităților și populație civilă (pentru vina de a fi de altă confesiune) iar legea îi condamnă la moarte. Așa este legea. Organismele internaționale sar în sus revoltate.

În altă țară, un individ ucide și se tot smiorcăie că s-a speriat și a crezut că se apără iar aceleași organisme internaționale plâng în hohote soarta bietului criminal supus presiunilor de către anchetatori, condițiilor de detenție etc.

Devine absurd. Organismele internaționale care mor de grija drepturilor omului apără drepturile criminalilor. Au devenit organisme criminale, avocați „ai diavolului”. Este enervantă situația. Una nu cere pedeapsa maximă pentru crime, toate au grijă însă să ceară pedepse mai mici, condiții de hotel de cel puțin 2 stele pentru viața criminalilor în detenție, toate au grijă ca nu cumva criminalii să fie puși la muncă pentru a plăti cumva detenția. Pentru că detenția costă, plătitorii fiind victimele schilodite rămase în viață sau rudele lor. Nu mai spun de restul populației.

Dreptul la viață, principalul drept al omului, a devenit un moft. Suntem în fața celei mai grave crize sociale din ultimii ani. Marea migrație. Toți, dar absolut toți sunt axați pe soarta imigranților din Europa. Nu sunt refugiați însă pentru că anumite interese politice vor să fie impuse unii lideri europeni îi declară „refugiați”. Mai puțini sunt cei care se îngrijorează de soarta băștinașilor țărilor invadate. ca să nu spun că îi doare'n cot de morții care au tot început să apară prin diferite locuri ca urmare a „supărării” imigranților. Nu mai spun despre modificările impuse modului de viață unor comunități să nu fie „supărați imigranții”. Nu mai spun despre „ofensele” resimțite de imigranți pentru că localnicii au anumite obiceiuri religioase, alimentare, comportamentale etc. Europenii, oriunde ar fi ei sunt obligați de administrațiile locale și centrale să își tempereze confesiunea, să nu își mai promoveze mâncarea, să nu își mai facă sărbătorile pentru că imigranții declarați „refugiați” se simt „ofensați”. Unde am ajuns ? Unde mergem ? Către ce viitor ? Cum este posibil să accepți, tu, autoritate publică a unui stat o lege religioasă în dauna legii civile a statului de care aparții ?! Care mai sunt valorile statului pe care l-ai tot apărat până acum ? Ce mai cauți tu, cetățeanul „X”, în funcția de autoritate publică dacă vii și spui alor tăi să nu deranjeze „musafirii refugiați” cu obiceiurile și religia lor ?!

Debandada criminală promovată inițial de Germania, Franța, Austria și alte state cu niște luni în urmă a început să primească replici. S-a ajuns ca Uniunea Europeană să fie pusă sub semnul întrebării. Statele inițiatoare ale migrației necontrolate vor fi și cele care vor suporta „beneficiile” lipsei de securitate socială. Germania s-a ales cu aproape 1.200.000 de imigranți. Alții sunt pe drumuri. Statele nordice îi refuză. Suedia a introdus controale, Finlanda nu îi mai primește, Norvegia în întoarce, Danemarca îi gonește, statele central și est europene se opun aranjamentelor obscure ale statelor care au sprijinit migrația. Italia și Grecia, statele care au permis migrația vor suporta la rândul lor consecințele. Vor rămâne cu imigranții care vor deveni o povară bugetară și mai grav, vor instaura insecuritatea socială.

Dacă ne uităm cu atenție la componenta politică a puterii din statele care sunt implicate în procesul migrației fără control vedem că este socialistă. În Grecia este Syriza, în Italia sunt socialiștii, în Germania este vicecancelarul Sigmar Gabriel, în Franța este Hollande ... pfui, toți unul și unul. Ba, ce este și mai deranjant, socialiștii cer solidaritate din partea celorlalte state pentru a-i salva de porcăriile făcute. Ei le fac iar alții să le suporte ! Curat-murdar, coane Iancule !

Migranții europeni vs. imigranții din terțe țări.

Un tabel Eurostat folosit pentru analiza de aici.

M-am uitat cu atenție la unele țări să văd unde sunt românii. Ei bine, sunt, în Italia și Spania în număr foarte mare, sunt principalii imigranți în acele țări însă nu sunt singurii în număr mare. În Ungaria suntem tot pe prima poziție.

Pe de altă parte, dacă este să vedem care țară a oferit migranții cei mai mobili atunci ordinea este Polonia, Germania și apoi România.

Tabelul reflectă rezultatul în cadrul Uniunii Europene a conceptului „libertății de mișcare” a forței de muncă dar și al libertății de stabilire a cetățenilor UE în statele membre. Sunt prezentate doar primele 5 (cinci) poziții. Nu prezintă doar migrația intra-europeană, sunt și state terțe care au o migrație semnificativă în unele țări europene. Este bine să ne uităm cu atenție la aceste cifre.

Urmărind presa, sub impresia „dezastrului” promovat de presa din România, am crezut că noi, românii, suntem cei mai cei din lume în migrație. Pe naiba. Cine citește mai atent tabelul capătă altă impresie.

Românii sunt „luați în seamă” în Italia cu 1.081.400 imigranți, în Spania cu 728.252 imigranți, în Germania cu 245.248 imigranți, în Grecia cu 46.524 imigranți, în Portugalia cu 34.204 imigranți, în Ungaria cu 30.924 imigranți, în Cipru cu 23.706 imigranți și în Slovacia cu 4.941 imigranți. Este evident că sunt numere relativ mari și în alte state însă nu au reușit să intre în „top 5”.

În Marea Britanie se face mare tam-tam pe imigranții români și bulgari care vor să o invadeze. Datele spun altceva:
1. Polonia - 758.207
2. India     - 347.732
3. Irlanda  - 336.780
4. Pakistan- 195.565
5. Lituania- 164.204

Franța, mult timp „oripilată” de invazia românilor are următorul „top 5”:
1. Portugalia - 500.109
2. Algeria     - 468.121
3. Maroc       - 437.058
4. Turcia       - 221.670
5. Italia         - 173.440

România are și ea un „top 5”, cu o oarecare semnificație:
1. Moldova - 10.952
2. Turcia     -   8.143
3. China      -   6.624
4. Italia       -   5.554
5. Sirya      -    3.588

Vorbim doar despre persoanele care au o altă cetățenie decât a Marii Britanii, Franței sau României. Aici nu intră persoanele care provin din alte state care au dublă cetățenie (a doua fiind a statului respectiv) și nici persoanele care provin din alte state care au doar cetățenia celui de al doilea stat.

Probabil că în anumite analize, la nivel național de această dată, sub forța evenimentelor teroriste din acest an, se fac și astfel de analize. Este imperios necesar pentru securitatea unui stat să se cunoască, în amănunt, posibilele surse ale terorismului. Etnia și religia sunt surse. De când există lumea asta.

După finalizarea „primirii” refugiaților de război, datele Eurostat se vor schimba. Fără doar și poate.

Germania are următorul „top 5”, până la „invazie”:
1. Turcia     - 1.424.294
2. Polonia   -    559.410
3. Italia       -    506.507
4. Grecia    -     290.243
5. România -    245.248

Italia are următorul „top 5”:
1. România   - 1.081.400
2. Albania     -    495.709
3. Maroc       -    454.773
4. China        -    256.846
5. Ucraina     -    219.050

Unele migrații au „istoric” în acțiunile anterioare ale țărilor respective. Germania, de exemplu, are o populația de etnie turcă numeroasă. Sunt „muncitorii invitați” și urmașii lor în urmă cu aproape o jumătate de veac să lucreze pentru refacerea țării distrusă în al doilea Război mondial. Un milion și jumătate de turci fără cetățenie contabilizați astăzi sunt cei care au legături cu cei naturalizați în timp. În rest, în Germania sunt prezenți italienii, polonezii și românii care au iar o îndelungată tradiție în forța de muncă de pe piața germană dar și grecii.

Franța excelează în relațiile istorice cu Algeria, Maroc, Turcia. Italienii sunt o prezență activă în Franța din perioada Renașterii. Portughezii sunt mereu prezenți „pe lângă casă”.

 Masiva migrație din acest an a celor din Siria, Irak, Pakistan, Iran, Bangladesh etc. o nouă dimensiune situației din statele europene. Este prea numeroasă, este chiar brutală (folosesc termenul fără a mă feri deoarece s-a confirmat faptul că printre imigranți s-au strecurat și teroriști), este incomodă, va fi foarte dificil de administrat. O soluție populistă, susținută de liderii statelor care au chemat de fapt migranții, este aceea a cotelor. Repartizarea imigranților declarați „refugiați” (pentru a ascunde realitatea politică mizeră cu care unii politicieni din Europa s-au jucat) pe cote este o porcărie. Strânși cu ușa, promotorii ideii au dat-o la întors. Nu pot impune „refugiaților” o țară în care să se stabilească pentru o perioadă de 3 ani (până va fi înapoiat în țara de emigrare !). Le propun și dacă nu acceptă ... asta este. Nu pot nici să le refuze dreptul de azil, justiția din respectiva țară va da peste nas politicienilor și autorităților dacă vor încerca așa ceva. Suedia a făcut, pe repede înainte, experimentul. Autoritățile suedeze au bătut în retragere. Din moment ce au declarat politic că sirienii și irakienii sunt „refugiați de război”, atunci și-au pus „cătușele pe mâini”. Sunt obligați să îi accepte.

Migrația pentru muncă din interiorul UE asociată cu migrația pentru muncă din afara UE de până acum a dus la dezvoltare în statele în care au activat migranții. Datele economice ale statelor care au beneficiat de migranții pentru muncă sunt edificatoare.

Invazia din acest an (depășește un milion de persoane, foarte multe dintre ele bătrâni, femei și copii !) nu se știe ce valoare are (mă refer la piața muncii). După reacțiile din ultima perioadă de timp, Angela Merkel este „la dispoziție”, se pare că una au căutat și alta au găsit. Declarația lui Merkel că imigranții vor trebui să își însușească cultura germană dacă vor să mai rămână în Germania are o importanță majoră. Multiculturalismul degradant promovat de Franța, Belgia, Olanda și alte țări nu este dorit în Germania. Rezultatul tipului de multiculturalism din aceste țări este înspăimântător. În Franța și Belgia s-au format „state în stat”. State islamice ! Cele două țări au pierdut suveranitatea pe propriul teritoriu din moment ce organele de ordine publică și Justiția nu intră în acele spații. Toate statele europene au văzut și înțeles asta. Toate statele europene se feresc de astfel de consecințe. Opoziția la cotele de „refugiați” este o formă de protecție națională. Nu peste mult timp majoritatea statelor membre UE vor forma un pol, cu a anumită atitudine față de migrație iar unele state membre vor forma polul opus, favorabile migrației.

Să ne amintim cum am fost criticați de Franța pentru că dăm cetățenie moldovenilor. Și nu doar Franța ci și Belgia și Olanda. În timp ce ele dădeau cetățenie într-o veselie islamiștilor din fostele teritorii franceze. Nu am auzit de terorism dus în Europa de români și moldoveni însă terorism pus în aplicare în Europa de naturalizații islamiști, francezi și belgieni, avem presa plină. Plus naturalizații din Marea Britanie.

În Europa nu am rezolvat problema sărăciei. La noi, avem în jur de 40% din populație săracă, la limita subzistenței. Mă deranjează atitudinea unor „îmbuibați” de la noi care s-au repezit să ceară admiterea „refugiaților”. Nu știu ce au în cap. Oamenii, cetățeni români, trăind în mizerie nu îi mișcă, nu le crează nici o impresie copiii muritori de foame din România însă îi emoționează la culme imigranții și problemele lor. Componenta socială din buget este mare pentru că dezvoltarea economică este slabă. Îmbuibații noștri ar cam trebui să facă afaceri în țară, pentru a ridica nivelul de trai al populației țării și când vom deveni suficient de bogați să dăm și la alții. Austria are un nivel al sărăciei foarte redus. A declarat că poate primi „doar” până la 100.000 de refugiați anul viitor. Înseamnă că au cu ce îi întreține. Noi ce avem ? Praful de pe tobă.

Aud spunându-se mereu să îi aducem acasă pe cei plecați. O idee politicianistă. De ce să nu ne preocupe să îi ținem acasă pe cei care încă mai sunt în România ?! De ce să nu creem locuri de muncă pentru toți cei rămași acasă ?! Din moment ce am permite economiei să se dezvolte, s-ar crea noi locuri de muncă și piața muncii din România ar deveni atractivă pentru cei plecați de acasă dar care nu s-au stabilit în alte țări. Unii s-au stabilit deja peste graniță, alții urmează a primi cetățenia acelor state, ba chiar au devenit persoane active, utile societății fiind mandatați de comunitățile locale să participe la conducerea lor. Aceștia vor rămâne români dar nu vor mai reveni ca cetățeni. S-au realizat în țările care le-au permis acest lucru. Italia și Spania sunt cele mai tentante, mai permisive, asta nu înseamnă că alte state cum ar fi Germania, Marea Britanie sau Norvegia ar fi mai prejos.

Noi trebuie să creem aici, acasă, condițiile pentru ca cei care au ajuns la maturitate să se dezvolte. Vor reveni cei care vor dori. Vor veni și alții dacă sunt condiții favorabile dezvoltării lor. Unii mai curajoși din alte țări au venit, au investit și au rămas aici devenind utili societății. Indiferent de naționalitate sau culoare a pielii. Migrația ponderată este bună, migrația forțată duce la dezastru.

Între toleranță și radicalism. Lumea și-a pierdut măsura. „Politicile corecte” duc la moartea nativilor unei națiuni.

Lumile calificate ca „moderne”, lumile în care s-a impus, din punct de vedere politic, discursul dominat de toleranță, calificat ca fiind „corect politic”, își dau „obolul de sânge” pentru prostie manifestă. Rădăcinile comportamentului prostesc sunt în doctrinele de stânga moderate.

Egalitatea de șanse a fost extinsă de la proprii cetățeni la persoanele din toată lumea, de cele mai multe ori proprii cetățeni fiind uitați sau lăsați la urmă sau pur și simplu neglijați, guvernarea pentru bunăstarea propriilor cetățeni a fost extinsă la guvernarea pentru persoanele din toată lumea prin diminuarea agresivă a bunăstării proprii, migrația unor persoane a fost extinsă la emigrația unor întregi populații și acceptarea fenomenului ca fiind normal, cetățenia (ca formă de identificare și protecție a populației native) a devenit „bun comercial” fiind oferită tuturor celor care vor să o obțină pe considerente din ce în ce mai ciudate (uneori) etc. Am ajuns să ne discriminăm proprii cetățeni pentru a avea laude de la organisme internaționale din ce în ce mai dubioase.

Mai mult, Organizația Națiunilor Unite s-a transformat din for al națiunilor componente în susținător al globalizării orientat către susținerea migrațiilor și acordării în cadrul națiunilor constituite a unor facilități pentru imigranți superioare celor acordate populațiilor autohtone. ONU a ajuns să lucreze împotriva națiunilor, în special împotriva celor care au evoluat. Evoluția a început să fie considerată „o crimă” împotriva statelor care nu evoluează din diferite considerente, împotriva unor populații care nu vor să evolueze, împotriva unor religii care țin în întuneric populațiile asupra cărora au influențe.

Am ajuns în situația absurdă în care contabilizăm săracii locali dar susținem cu înfocare imigranții, cu măsuri la care proprii cetățeni nu au acces. Plângem la imaginile cu copiii imigranților și nu ne uităm la imaginile cu copiii săracilor din propria țară. Cerem Guvernului să accepte imigranții și să li se asigure resurse financiare pentru  un trai decent dar nu vedem cei peste 4 milioane de români săraci, flămânzi, cu copii mici în bălțile din fața caselor. Pe românii săraci îi facem „puturoși”, fără a judeca cauzele care îi țin în starea de sărăcie pe când migranților le aducem laude că sunt oameni cultivați necesari economiei, schimbului cultural, întăririi solidarității internaționale etc.

Aici, în România, îi facem pe săraci „țigani”, „jegoși”, „puturoși” etc. dar nu ne îngrijim să aducem dezvoltarea acolo unde ei trăiesc. Nu le facem drumuri, nu le ducem canalizare, nu le ducem curent electric, nu încurajăm investițiile în care săracii să poată aplica ... nu facem multe.

Sunt împotriva imigrației necontrolate. Sunt împotriva discriminării propriilor cetățeni pentru a da mai mult altora din taxele și impozitele plătite de mine. Solidaritatea internațională nu trebuie să facă săraci în propriile țări. Ajungem să trăim într-o lume absurdă. Să ne negăm propria familie pentru a face bine cuiva de a cărui existență nu am știut până la un moment dat. Să nu mai lăsăm copiilor, celor din sângele nostru, averea, bunurile, valorile pentru că trebuie să le împărțim cu alții, pentru a respecta principiul egalității promovat cu ostilitate de unii de pe aiurea.

Ne pierdem măsura. Una este să accepți, într-un plafon rezonabil, niște străini în propria țară, propria familie, străini care acceptă că vin într-o altă lume, o lume cu valori diferite de cele din țara din care vine, cu o altă educație, religie, ba chiar cu mai multe religii care nu sunt în opoziție violentă, se acceptă unele pe altele și sunt gata să se adapteze culturii locale și alta este să accepți niște străini care vor să își impună propriile obiceiuri, propriile comportamente religioase, care promovează violența religioasă, violența domestică etc.

Comportamentul prostesc, lipsit de măsură al multiculturalismului promovat de socialiștii europeni, al egalitarismului, al solidarității internaționale își arată fața hâdă astăzi. Franța își dă obolul de sânge pe altarul prostiei socialiste, al internaționalismului socialist, o urmează Germania, Belgia, Olanda, Spania, Italia, Grecia, SUA etc.

Pe cine protejăm din solidaritate internațională ?

Criminalii din Franța s-au plimbat prin Europa cum au vrut ei pentru că aveau documente de identitate franceze ! Nu îi poți opri pe criminalii „jihadiști” pentru că Franța sare în sus de indignare. La fel și Germania. La Budapesta și-au căutat complici. În Belgia, Franța dar și în alte țări, imigranții deveniți cetățeni au format enclave culturale în care populația de baștină nu mai are dreptul să intre. A devenit „pământ supus legii islamice” ?! În Marea Britanie promotorii islamismului radical nu se sfiesc să propage islamismul și violența islamică apărați de „drepturile omului”. Apărați de aceste drepturi au comis acte de o violență extremă. Judecata s-a făcut doar asupra persoanei/lor. Presa serioasă scoate în evidență zilnic acte de violență extremă comise de imigranții din diferite țări, imigranți care au primit cetățenia, sunt abia veniți sau sunt copii sau nepoți ai imigranților mai vechi. Victimele lor sunt însă cetățenii care fac parte din etniile locale. Sunt nativii acelei țări sau cei care s-au adaptat acelei țări.

Reacția radicală a societății este normală. Este forma de autoapărare a fiecărei comunități conștiente de drepturile și libertățile sale. Nu laud radicalismul, îmi este peste putință. Radicalismul aduce moarte și pentru vinovați dar mai mult pentru nevinovați.

Nu am de gând să susțin măsurile de solidaritate pentru imigranți. Nu avem, aici, în România, rezolvată problema săracilor noștri. Avem prea mulți săraci la câtă populație avem. Principala noastră obligație este să asigurăm bunăstarea tuturor românilor, să le încurajăm evoluția personală, să îi facem independenți de asistența socială, abia după ce avem mâncare, haine și case pentru toți românii putem contribui, dacă avem cu ce, la îmbunătățirea vieții în alte părți ale globului pământesc.

Pentru a nu avea terorism în propria țară, trebuie să controlăm imigrația. Nu o facem, vom vedea cum ne mor concetățenii pentru considerente absolut străine culturii noastre. Este aberant !

Politica este „înaltă”, dar ... să o știm și noi !

Două state, Germania și Franța ne-au băgat în ceață. Din cauza unei migrații apocaliptice din statele în care există o stare de conflict sau chiar de război între islamiștii de o anume orientare doctrinară și islamiștii de alte orientări doctrinare. Unii au devenit „teroriști”, calificați astfel de organismele internaționale sau doar de către anumite grupuri de state.

Teroriștii au susținere internațională. Fie sunt ajutați direct, cum este se pare ISIS de către Qatar, fie sunt ajutați prin neimplicare. Aici, sunt voci care acuză Turcia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite etc. Teroriștii primesc bani (din toată lumea !), primesc arme moderne, primesc tehnică de luptă modernă (inclusiv sisteme de rachete de toate tipurile), primesc echipament și sunt susținuți logistic. ISIS „exportă” petrol cu care își finanțează războiul din Irak și Siria. Talibanii afgani „exportă” droguri. „Produsele” teroriștilor ajung și în statele europene. Acum ajung aici și „produsul” numit refugiați. Pe lângă ei, ajung și cei de care nu avem nevoie.

Acordul Schengen care a eliminat controalele la frontierele interne (frontierele dintre statele semnatare ale Acordului) impune un control sever la intrarea în spațiul protejat de Acord. Una din condițiile aderării la Spațiul Schengen este să ai frontiere sigure astfel încât să preiei asupra ta (a țării) garanția de securitate pentru toate celelalte state membre ale Acordului cu privire la migrația ilegală, traficul de persoane, traficul cu droguri, contrabanda, traficul cu arme și mijloace de producere a acestora etc.

Acordul Schengen nu elimină suveranitatea statelor aflate la frontiera externă a spațiului Schengen, mai mult, le cere mai multă suveranitate. Statele au fost obligate să își întărească legislația anti-migrație, să își întărească și completeze legislația pentru blocarea la frontiera externă a riscurilor de securitate pentru toate statele membre ale spațiului Schengen. Ei bine, am ajuns la situația absurdă ca toate aceste obligații să fie depășite de o situație absolut neprevăzută. Unele țări membre au încurajat și încurajează încălcarea obligațiilor angajate de statele de la frontiera externă cerând, în același timp, acelorași sate, să „cearnă” dintre imigranți doar pe cei care sunt „refugiați” din zonele de război.

Germania și Franța au transmis că primesc refugiații de război, că primesc migranții. Mesajele au fost greșit formulate și absurd susținute. A rezultat că Germania și Franța primesc toți migranții din zonele de conflict. Nu a fost nevoie de mai mult. Traficanții de persoane (o estimare recentă vorbește de 30.000 !) s-au pus pe treabă. Au început să atragă spre migrația către Germania sute de mii de refugiați din Turcia, Liban, Irak, Siria. Oamenii au crezut că soarta lor se va îmbunătăți pentru că au avut la dispoziție și declarațiile „inconștiente” ale Angelei Merkel - Germania se pregătește să primească până la 800.000 de imigranți ! În Ungaria erau, la un moment dat, peste 130.000 de migranți. Toți, dar absolut toți convinși că Germania îi așteaptă.

Așa-zisa acțiune umanitară a provocat dezordine în statele aflate pe drumul către Germania. Suveranitatea lor este pusă grav în pericol. Migranții încalcă, flagrant, legile respectivelor țări, le ignoră susținând sprijinul Germaniei. De parcă aceste țări ar fi doar niște teritorii oarecare, niște state aservite Germaniei care nu au dreptul la propria identitate. Este normală reacția lui Orban, premierul Ungariei. Omul se zbate să refacă suveranitatea țării sale pusă în grav pericol de valul migrator. Vor urma reacțiile la fel de dure ale premierilor celorlalte state afectate de valul migrator. Statele lor sunt la ananghie. Problema „siriană” și-a depășit propriile granițe și s-a mutat în Europa. Avem o mare problemă de statalitate. Avem o mare problemă de recunoaștere a statalității Greciei, Macedoniei, Serbiei, Ungariei. Migranții nu vor să le recunoască acestor state suveranitatea asupra teritoriului lor, dreptul lor de a dispune cu privire la cine intră și cine iese din țara lor, dreptul asupra bunurilor lor, obligația și dreptul lor de a proteja bunurile propriilor cetățeni etc.

Prostia plecată din Germania a generat alte prostii. Cota de imigranți are scopul de a salva imaginea Germaniei, de a arăta că prostia este asumată de toată Uniunea Europeană. Răspunsul mai multor state că acea cotă nu este admisibilă și că fiecare stat membru al UE va admite doar acel număr de imigranți capabil să îl asimileze. Este un semnal de solidaritate fără a acoperi și prostia.

Aproape toate statele membre ale UE au reacționat mai dur sau mai voalat. România, prin vocea lui Klaus Iohannis, va primi doar atâți migranți cât poate asimila și punct. În plus, Președintele Iohannis a exprimat și un alt punct de vedere care se poate numi și ordin de misiune pentru Poliția de Frontieră Română, Poliția Română, Jandarmerie, serviciile de informații, Justiție etc.: în România nu se va petrece ce s-a petrecut în celelalte state. Este evident că la frontiera României nu va fi o cale liberă pentru migranți. Vor fi opriți la frontieră și vor fi întorși pe teritoriul statului de unde au venit. ce va face mai departe statul vecin, este treaba lui.

În același timp, prin vocea ministrului de externe, Bogdan Aurescu, România atrage atenția că problema este în Siria și nu în Europa. Prin vocile autorizate, România spune că va amplifica ajutorul dat Serbiei pentru aderarea la UE ( a se citi în context, Serbia va fi sprijinită pentru un mai bun control al frontierelor și combaterii imigrației).

Europa trebuie să se implice, dacă tot a fost atinsă de „mila creștină”, în sprijinirea Turciei, Libanului, Iordaniei pentru păstrarea refugiaților în taberele deja constituite. Financiar în primul rând, logistic îndeosebi. Bunurile de care au nevoie refugiații sirieni pot fi duse în aceste tabere. Voluntari care să lucreze cu refugiații pentru realizarea tuturor obiectivelor propuse se găsesc. Materialele de construcție necesare dezvoltării taberelor și creșterii nivelului de viață al refugiaților pot fi duse cu vapoarele, trenurile, avioanele de care statele europene dispun.

Mai este ceva care trebuie clarificat.

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Syrian_civil_war.png#/media/File:Syrian_civil_war.png

Guvernul lui Bashar Al-Assad este cu roșu, verde este zona acoperită de opoziția siriană, cu galben sunt kurzii, cu negru este ISIS, cu alb este Frontul al-Nusra, cu maro sunt zone disputate.

La Wikipedia (aici), sunt mai multe informații cu privire la războiul civil din Siria, informații care justifică migrația. Acolo, toată lumea luptă cu toată lumea, ba mai au și susținători internaționali.

Se poate gândi că acceptul migranților în Europa este și un semnal pentru implicarea UE, într-o formă sau alta, în acest război civil. Alături de America, desigur !

Rusia obține de la Bashar Al-Assad un port la Mediterana. Are Rusia nevoie. Pe lângă portul din Cipru, are nevoie de încă unul pentru a-și asigura un teritoriu în care să își dispună flota din mediterana. A trimis navele de luptă, a trimis materiale, armament, muniție, dronă, urmează să ajungă și avioane. Trecerea rușilor prin Bosfor a fost înregistrată. Imaginile nu pot fi contrazise, Putin a recunoscut că a trimis ce trebuie, că are de gând să apere ce a primit (portul și teritoriul aferent !). Normal că rușii nu vor sta cu mâinile în sân. Au început deja să lupte cu opozanții lui Al - Assad aflați „prin apropiere”.

America s-a dus în Turcia și dă cu bombele în capul celor de la ISIS. Acum văd o știre că dă și în capul unei formațiuni de opoziție din Siria care ... ocupă un teritoriu ce poate da de gândit. Nu dau cu bombe americanii doar așa, să se afle în treabă.

Se pare că opoziția are sprijinul europenilor și al SUA.

Ca să fie rezolvată problema siriană, statele lumii se vor înfrunta în Siria. Unii de o parte, alții de alta. Am mai spus, undeva, că migrația asta poate fi un semnal că în Siria se va ajunge la un conflict mai amplu. Pentru că am văzut undeva o limită în timp de primire a refugiaților sirieni de 5 ani, gândesc că anumite state implicate în „problema siriană” (SUA, Franța, Germania etc.) și-au stabilit atingerea unui obiectiv în această perioadă de timp. Prin război, normal.

După ce au făcut tot felul de scenarii în cercuri restrânse de gânditori strategici, după ce au provocat situația actuală de risc maxim pentru stabilitatea europeană, Franța și Germania cer, intempestiv, controlul la frontieră al migranților și verificarea statutului lor. Se primesc numai sirienii refugiați, restul să plece acasă la ei.

Ei bine, vom avea o perioadă de risc maxim în Europa. Cei care nu sunt refugiați însă au profitat de migrația asta promițătoare vor reacționa. Victimele vor fi europenii, în primul rând. Nu este exclus ca printre victime să fie și sirienii, cei „fericiți de soartă”.

În loc de o acțiune cu cap s-a ajuns la una de tot rahatul. Când ceva este să iasă prost, va fi gândită prost.

Să nu aud de migrație ilegală. Ilegalitatea apare doar atunci când autoritatea unui stat constată că migrantul nu are dreptul de intrare în acel stat și a intrat prin încălcarea legii. Dacă este să iau acest concept în considerare (îl iau !), toți migranții care refuză în statele prin care au trecut să fie înregistrați sunt ilegali. Indiferent de ce categorie ar fi ei. O ilegalitate încurajată de Germania și alte state care îi cântă în strună (cum este Austria).

Iar noi nu am fost primiți în Schengen pentru că ... ce ?!

Încă o săptămână a trecut, cu bune și cu rele.

În iureșul generat de presă „toată lumea contra toată lumea”, se disting lucruri bune și altele mai puțin bune. Iese în evidență lipsa educației „actorilor publici”, lipsa interesului pentru propria țară, dorința de a avea fără a distinge clar de unde.

Retrimiterea Codului fiscal la Parlament și-a arătat roadele. A stimulat spiritul civic, a provocat luări de poziție, a agitat spiritele. Cumplita indiferență față de ce face Guvernul și tratarea cu maximă superficialitate a problemelor care privesc funcțiile statului au fost deranjate. S-a văzut în agitația jurnaliștilor (mai toți de doi bani bucata), în agitația analiștilor de tot felul, în agitația formațiunilor politice, a fost stricată comoditatea în care se complăceau politicienii.

S-a ajuns la formarea a două tabere. De o parte, cei care își doresc „o dezvoltare accelerată a economiei”, după cum spune Tăriceanu iar de cealaltă parte, cei care își doresc o dezvoltare echilibrată, bazată pe capacitatea economiei de a folosi resursele - poziție exprimată, cel mai bine, de Isărescu. Mă poziționez de partea celor care își doresc echilibrul.

Tăriceanu a mai clacat odată. În perioada 2007-2008 a condus așa de bine economia României încât am „beneficiat” de cea mai radicală perioadă de criză în anii 2009-2010. Cu concursul lui Băsescu și al guvernului Boc care, în 2009, când se mai putea salva ceva, au preferat să își vadă de alegerile prezidențiale în loc să prevină prăbușirea. Tăriceanu nu mai poate fi credibil. Țările dezvoltate nu au ajuns unde sunt prin politici de accelerare artificială a economiei. Țările din estul Europei care se dezvoltă economic nu apelează la „dezvoltare accelerată”. Au apelat și se țin de o dezvoltare prudentă, în limita posibilităților lor de folosire a resurselor la care au acces. Noi am avut nefericirea de a fi guvernați de „săltăreți”, de politicieni care și-au dorit „glorie” la guvernare, exact în timpul în care guvernau, de politicieni care și-au dorit cu disperare să intre în cărțile de istorie ca „făuritori de țară”. Au ratat și vor rata toți obiectivele personale pentru că nu vor să vadă interesul țării în fața interesului personal. Victor Ponta este din același aluat.

După mintea mea, toată tulburarea politică din ultimul timp are un câștig. Este determinat de voturile ce urmează a se da pentru Codul fiscal în Parlament - ar fi motivul principal, la o analiză superficială. Partidele au revenit la „necesitatea dialogului” politic pentru problemele importante ale țării. PNL a cerut dialogul. UNPR s-a alăturat. UDMR s-a situat alături de PNL. După un timp, după ce unii lideri ai PSD au refuzat dialogul prin declarații ostile, noul șef al PSD, Liviu Dragnea, salută invitațiile la dialog și plusează, cerând ca dialogul să devină o componentă a vieții politice și să privească mai multe domenii de interes național. Practic, Liviu Dragnea își sancționează colegii „guralivi”. Primul dintre ei este Victor Ponta care a continuat, în concediu fiind, să atace opoziția. Liviu Dragnea are mai multă minte „politică” decât zăpăucii din PSD și din ALDE. Și-a dat seama că PSD va pierde în fața celorlalți. Și nu sunt puțini. Președintele Iohannis, partidele din opoziție, BNR, CE, BCE, FMI, Consiliul Fiscal etc. PSD este pe cale să își piardă „aliatul” UNPR. Are nevoie de dialog și îl acceptă. Se va ajunge la un consens. Codul fiscal poate intra în vigoare și cu măsuri de temperare. Nu este obligatorie „accelerarea”. Liviu Dragnea se gândește mai departe. Are nevoie de consens politic și pentru proiectul de regionalizare și descentralizare administrativă la care a lucrat și care a fost părăsit de PSD imediat ce s-a rupt USL. Are nevoie de consens și pentru a continua proiectul de modificare a Constituției, alt proiect al USL părăsit de PSD. Are nevoie de consens și pentru politicile guvernului legate de dezvoltarea economică și crearea de locuri de muncă. Alt proiect părăsit de PSD după ruperea USL.

Înclin să cred că va câștiga poziția celor care s-au orientat către echilibru. Către respectarea angajamentelor asumate față de populație și față de partenerii externi. PSD va pierde sprijinul UNPR când UNPR va constata că bugetul apărării nu va putea fi mărit la 2% sau când acest 2% la care se ajunge va fi valoric sub cel de 1% de azi. Ce nu înțeleg agitații, este că UE nu va accepta creșterea deficitului structural pentru problemele apărării. Apărarea națională trebuie asigurată din resursele bugetare normale și nu din deficit. Iar resurse bugetare normale se obțin nu din „salturi”, din accelerări, din „alba-neagra” fiscală, se obțin din creșteri echilibrate, sigure.

Internațional, suntem deja în „cercul de foc”. Ucraina este în război, Turcia este în război, Ungaria are probleme cu migranții (sunt mii !), Serbia la fel, Grecia este în mare dificultate (inclusiv din cauza migranților), Cehia are probleme cu migranții ... Noi încă nu însă vom avea și noi. Avem nevoie de resurse pentru a face față situației. Resurse financiare, în special. La nivelul Guvernului. Iar Guvernul vrea să renunțe la o mare parte din ele. Cu ce le va înlocui ? Este cineva de la Guvern care se gândește la riscuri ? Sunt riscuri de țară, nu aiureli ! Este momentul să faci o relaxare fiscală acum, atât de severă ?

Pentru analiștii care au tot perorat gândind doar la „beneficii” pentru economia privată - am mari îndoieli că economia privată nu va reacționa, nu se va restrânge la stimulii externi nefavorabili -, am numai gânduri de „bine”.