ADN-ul trădării

Ioan Oltean, secretarul general al PD-L a transmis un comunicat agențiilor de presă în care se bagă pe sine în seamă dar bagă și PD-L. Apreciază, în urma unei declarații a lui Adrian Năstase, soarta USL susținând că partidele componente au în sânge „ADN-ul trădării”. Cine spune ? PD-L ? Păi, normal. După alegerile parțiale de duminică se cerea ca în fața cititorilor de informație, din țară și străinătate, să fie jucată piesa negării și ponegririi adversarului politic pentru a bulversa gândirea acestora și a ascunde adevărul. Vorba aia. O minciună repetată la nesfârșit devine adevăr.

Motivul care a generat declarația, aparent inofensivă, însă doar aparent, este declarația lui Adrian Năstase potrivit căreia „în cadrul USL, PSD și PNL vor avea probleme în a-și armoniza pozițiile”. De la ea, Oltean construiește, singur sau cu ajutorul lui Mezeșan și al aparatului de propagandă condus de aceasta, o întreagă aiureală ce se încadrează în declarațiile politice, aiureală ce conține în esență ideea ruperii USL datorită PSD care își dorește așa ceva, PNL urmând să își dea seama că Antonescu i-a dus pe un drum greșit  Auditoriul necesar există. Din abundență. Iar răspândacii ideii sunt gata să bage zâzanie în rândurile liberalilor și susținătorilor acestora, în special cei care „au lucrat sub acoperire” pe rețelele de socializare.

Declarația este pe Mediafax, Agerpress este preluată de restul mediei avidă de rating.

Adrian Năstase a spus, de fapt, o banalitate. Este absolut normal ca între PSD și PNL să existe diferențe majore din punct de vedere doctrinar, sub toate aspectele vieții și administrației publice, este absolut normal ca între membrii celor două partide să existe diferențe majore de interpretare a modului în care România trebuie guvernată, este absolut normal ca între liderii celor două formațiuni politice să se caute o armonizare a pozițiilor politice astfel încât membrii celor două formațiuni să fie mulțumiți de compromis iar liderii, Crin Antonescu și Victor Ponta, să își păstreze pozițiile deținute acum. Adrian Năstase se gândește serios la faptul că această construcție politică, USL, are șanse mari de a avea succes doar în măsura în care la nivelul pozițiilor doctrinare ale celor două mari partide componente se ajunge la un compromis convenabil ce nu va afecta doctrinele partidelor respective. Liberalii vor rămâne liberali, social-democrații vor rămâne social-democrați însă se poate admite și construi o combinație politică temporară care să urmeze niște programe care să nu afecteze doctrinele celor două mari forțe politice componente. O banalitate care vine în ajutorul construcției USL, o atenționare, în același timp, a membrilor celor două formațiuni politice asupra faptului că USL nu va înlocui partidele componente și că programele USL vor reflecta interesele majore ale membrilor celor două partide. Armonizarea pozițiilor înseamnă acceptarea unei limite comune, o limită de jos, la care trebuie să se ajungă pentru ca programele construite împreună să poată avea valoare în plan politic. Până unde se va ajunge ? Vor judeca persoanele desemnate de cele două partide să lucreze pe domeniile de interes ale fiecărui partid în parte. Raționamentul lui Năstase ne mai arată că în unele domenii se lucrează greu, posibil ca în domeniile în care divergențele doctrinare să fie atât de mari încât o poziție comună să nu poată fi atinsă, situație ce necesită, obligatoriu, o consultare a propriului electorat în caz că se dorește, la nivelul conducerilor, ajungerea la un anume rezultat. Nu este exclus ca un program sau mai multe să nu aibă profunzimea cerută de partide. În aceste situații se va menține situația de azi, ceea ce, din punctul de vedere al membrilor celor două partide ar fi inacceptabil.

Folosind o stratagemă străveche, o combinație între negare și ponegrire, PD-L prin Ioan Oltean vine și dă cu bâta'n baltă. Trădare ? Haida-de. Tocmai PD-L ? Păi ei sunt campionii trădării. Au trădat CDR, au trădat Internaționala Socialistă unde erau membri de drept - urmași ai PCR, PD fiind urmașul FSN, eșalonul II al PCR învingător în revoluția de la '89 -, au trădat alianța DA - încercând să absoarbă PNL și să înlăture pe Călin Popescu Tăriceanu din fruntea guvernului, ei făcând opoziție în guvern (!) -, au trădat tot și pe toți. Păi, să avem iertare, dar trădarea în ADN este la PD-L. PD s-a trădat până și pe sine, devenind din social-democrați, populari. Faptul că au trădat formațiunile politice cu care s-au aliat de-a lungul timpului reprezentând o nimica-toată.

Restul comunicatului lui Ioan Oltean nu mai merită atenție. Este placa portocalie cu destrămarea USL, cu greșelile lui Crin Antonescu ... Gargară cu pioneze.

Adevărul este crud. Întotdeauna.

Actualizare:

Tot de la Cosmin.

„exemplu de organizare PDL-ista :
activistii de partid locali au fost trimisi fiecare in localitatile unde s-au nascut ( sau au familiile ).

asa se explica campania "din poarta in poarta " . cunoscand oamenii , au stiut foarte bine cui sa-i dea si cui nu "atentii" elctorale ( fara teama de a fi reclamati ) . 

in ciuda "protestelor " USL , pana la data de 21.08.2011 , la BEJ Neamt nu a fost depusa nici macar o singura contestatie (este comunicatul BEJ). 

psd a vorbit de turism elecoral , ulterior , ponta a retras acuzatiile ( jenant) . in neamt , s-a experimentat , pentru prima data acel sistem de scanare al CI , tocmai pentru prevenirea turismului elecoral . ponta nu stia asta ? 

USL este probabil singura solutie . cu o conditie . sa isi aleaga bine oamenii in teritoriu ”.

Un prieten, un foarte bun prieten mă ajută. Ce am bănuit eu este apă de ploaie față de adevărul de la Neamț.

Preiau, integral, ce îmi scrie pe blog Cosmin. Citiți și vă cruciți.

„urmarind reactiile dupa alegeri , observ faptul ca , la bucuresti , nimeni nu intelege nimic .

in ultimele 2 luni , PDL a facut cea vrut in colegiu . USL , nici macar nu a fost prezent sa constate ilegalitatile . 

cei care au "adunat " dovezile ' , au fost jurnalistii locali , care prezentau zilnic in jurnale de stiri campania agresiva a PDL si se intrebau de ce USL nu face campanie ? 

raspunsul liderului PNL neamt , a fost : " oamenii s-au saturat de campanie electorala " . 
marea majoritate a comunelor din colegiu au primari USL . puteau castiga lejer ( victor surdu castigase colegiul cu 66% ).

toata lumea a inteles blatul , la nivel local , populatia sanctionand de fapt USL pentru lipsa de respect fata de problemele lor . intamplator , am rude in 3 comune din acest colegiu . fraza pe care am auzit-o cel mai des : " macar astia se obosesc sa faca campanie in fiecare sat , chiar daca lumea ii injura ". 

inainte de a jigni alegatorii din neamt , macar PNL , ar trebui sa se uite la rezultatul alegerilor din ultimii 20 de ani , din acest judet ( si din Piatra Neamt ) . atat in 2008 , cat si la alegerile prezidentiale din 2009 , PDL - a pierdut .

 
cei de la conducere sunt atat de superficiali , prezentand judetul ca un fief portocaliu . FALS . populatia nu poate face nimic , pentru ca nu are pe cine vota .discuta cineva desp[re dzastrul facut de pinalty , in piatra ??? NU . de ce ? aveau argumente pentru ai zdrobi in campanie . 

si apropo de "colegiul rural nesemnificativ " , cum a fost caracterizat de ponta : 90% din cei tineri sunt plecati in occident ( la munca ) . localitatile sunt foarte apropiate de piatra si roman , au acces la informatie . multe 'babe " au trait si traiesc si ele pe acolo , crescandu-si nepotii . 

in luna august , adica acum , toti cei din strainatate au venit acasa , in concediu .un alt motiv de a face campanie electorala ( si mai vorbim de diaspora?).

cosmin
22 august 2011, 16:27”

Cosmin trebuie crezut. El este de acolo !

Alegeri cu cântec

Alegerile de ieri, de la Neamț și Maramureș, au fost câștigate de Rădulescu de la PD-L (până mai ieri independent) la Neamț și Tătaru de la PSD (pentru USL). Contracandidații perdanți, Harbuz de la PSD la Neamț și Mariana Pop de la PD-L nu sunt cu nimic mai prejos decât câștigătorii, când vorbesc de „cântecul” din titlu.

Până la ajunge la ei, la oameni, observ că PSD - ei au nominalizat candidații, potrivit înțelegerii din coaliție -, a pierdut un loc în Parlament. La Neamț. Pinalti a deschis mai larg punga, a fost mai vizibil, a comis cu mai multă nonșalanță niște ilegalități, a fost mai prezent în viața și la porțile electorilor „agricoli” din colegiul în cauză. A fost mai „deștept”. Harbuz însă, a pierdut timpul pe la televiziunile centrale să-l vadă țară. O prostie. Alegătorii țintă se uitau mai atent la ugerul vacii și la rodul merilor decât la Tv. Cum îți așterni așa dormi. Spune o vorbă bătrânească. Somn ușor, Harbuz.

Dacă eram votant al colegiului de la Neamț aș fi stat acasă. Harbuz are în spate atât de multe ... Dar nici cu Rădulescu nu mi-e rușine. Și ăsta este un escroc, la fel de patentat ca Harbuz. Cu privire la Harbuz, eu iau de bune cele scrise de George Șerban, pe blogul lui. Cu privire la Rădulescu, am niște amintiri, relativ proaspete la scara istoriei și o oarecare documentare privind afacerile acestuia în Muntenia, unde a intenționat să ocupe o poziție de monopol în creșterea și procesarea cărnii de porc. Afacere mult lăudată de unii aflată însă în faliment după ce a fost prost organizată - lăcomia a fost principalul ingredient -, și prost administrată. Nu a adus nimic bun. Date și comentarii am găsit aici. La comentarii sunt cei înșelați, în majoritate.Le consider reale, având în vedere faptul că am stata la masa negocierilor, cu niște ani în urmă, împreună cu un prieten iar el avea alături pe cel care cu puțin timp în urmă gestiona fonduri Sapard la ministerul agriculturii pe timpul guvernării Năstase. Adrian Rădulescu este impresionant în CV-ul lui. Dar, vorba aia, afară este vopsit gardul, înăuntru este leopardul.

USL a primit o palmă severă de la alegători. Nu că alegătorii ar fi avut această întenție, ci pentru că marii maeștri ai USL au gândit prost. Nu au cunoscut alegătorul. Nu i-au vorbit pe limba lui. Nu i-au știut nevoile. Iar aici trebuie să arăt că un țăran în vârstă, abia mergea, a punctat decisiv. Nu a refuzat mita candidatului Rădulescu, pe care l-a votat, pentru că alimentele alea nu se pot refuza ! A primit o pungă înainte de vot, a mai primit una după vot. Așa că, pentru el, om bătrân și cu multe neputințe, mita îi mai asigură niște zile cu stomacul plin. Pe cine să condamni ? Bașca faptul că din informațiile vehiculate se degajă (na vorbă mare !) ideea că și Harbuz ar fi umblat cu niște pachete. Păi, dacă este așa, omul simplu a ales pe cel care a dat mai mult. Iar eu, cârcotașul blogului de față, trag concluzia că între Harbuz și Rădulescu nu există nici o deosebire, din punct de vedere politic. Amândoi sunt corupți și coruptibili. Mi se confirmă și faptul că în cadrul partidelor componente USL nu există departamente care să se ocupe de analiza factorilor de risc. Posibil să existe ceva legat de riscul politic, dar în mod sigur nu există ceva coerent din punctul de vedere al riscului electoral. Se pare că la nivel central, în toate partidele componente USL, nu se cunoaște alegătorul român, nevoile și putințele acestuia. Probabil că presa este singura lor sursă de informație, ceea ce este o mare eroare, iar membrii lor de la nivel local nu se înghesuie să vorbească cu oamenii de pe stradă sau uliță, după caz, pentru a da cuiva informațiile necesare în vederea cunoașterii alegătorului român. Nu mai spun despre faptul că se „lucrează” doar cu valori mari, cu turma, cum spuneam în altă postare. Ei bine, au greșit grav și vor mai greși pentru că nu sunt capabili să învețe din greșeli. Nu îi cred capabili să facă din aceste alegeri cazuri de analiză amănunțită care să le dea învățămintele necesare câștigării alegerilor viitoare. Nu cred.

Mie aceste alegeri îmi confirmă și o altă idee. Electoratul român care își exprimă votul nu este cel căruia i se adresează programele politice sau de guvernare. Proiecțiile de viitor sunt pentru tineri. Oamenii trecuți de prima tinerețe nu au gânduri pentru proiecții prea lungi ale viitorului. Pentru ei, ziua de mâine este cea în care vor ieși la pensie iar sistemul actual instaurat pe timpul guvernărilor socialiste ale PSD, menținute parțial de PNL și accentuate radical de PD-L, nu îi dau speranța că vor mai fi activi și după o anumită vârstă. Nu mai spun de cei care deja au ieșit la pensie și sunt văzuți ca o ciumă de cei mai tineri - Băsescu și gașca lui de idioți au avut grijă să facă din pensionari principalii vinovați pentru lipsa banilor de la buget în timp ce aceștia sunt „dăruiți” clientelei lor politice prin tot felul de programe, care mai de care mai tâmpit, garantate de Elena Udrea. USL nu are programe pentru cei peste 45 de ani ! Nu îi ia în calcul ? Mare greșeală. De asta au pierdut și vor mai pierde. Nici la PNL nu se zbat cei responsabili să repare această eroare. Tinerii sunt cei mai folosiți. Dar ... sunt buni doar pentru hămăleală. Marea mută. Ciocul mic și joc de glezne. Dacă aduni aceste aspecte nu ai cum evita concluzia că politicienii - cei de la vârful partidelor - trag sforile pentru beneficiul lor. De aici la „toți sunt la fel” nu este o distanță prea lungă.

Concluzia acestor alegeri este simplă. USL nu a confirmat. Țăranii ăia de la Neamț nu au treabă cu viața din capitală și cu luptele politice între Băsescu și gașca lui cu celelalte formațiuni parlamentare. Nu mai spun de faptul că la Neamț, în mod special, candidații nu erau ai locului ! Nici Rădulescu nu are treabă cu acel colegiu dar nici Harbuz. Oare PSD nu a avut nici un personaj al locului care să fie simțit de localnici că este al lor ?

Este de ales ?

Discutând cu diferiți oameni, majoritatea prieteni, unii cunoștințe iar alții convivi ocazionali, am constatat că ne apropiem, periculos de mult, iar, de partidul stat. Oamenii doresc ca USL să devină pentru o perioadă mult prea lungă de timp „partidul stat” care să guverneze până prin 2020, reparând acolo unde PD-L și UDMR au distrus cu inconștiență pe baza unor principii de guvernare aservite marelui capital. Oamenii doresc  să iasă din „capitalismul bancar”, o formă diformă a societății bazată pe „scopul” comercial al celor care au înființat băncile și să revină la capitalismul tradițional unde banu nu este stăpânul ci doar instrumentul cu care se înființează și dezvoltă o afacere, este obiectul care simulează o valoare convenită la un moment dat și nu valoarea obiectului de schimb în sine.

Eu cred că o astfel de idee nu este benefică omului, în primul rând, fiind la fel de nocivă ca și gândirea economică și guvernamentală a actualei puteri băsesciene. Iar PNL, partid de oameni independenți, proprietari ai propriului destin, este în pericol să fie absorbit de un partid de mase, cum este PSD, datorită mulțimilor care se complac în sisteme care le conduc și care sunt prea leneșe să impună conducerea de către societate a sistemelor. Mai pe șleau spus, în loc să ne asumăm responsabilitatea pentru a avea o societate democratică alegem să mimăm democrația.

Constat cu surprindere că liberalii care pun pe primul plan partidul și valorile liberalismului au mari șanse de a fi puși la colțul rușinii atunci când se exprimă fie negativ fie cu îndoială cu privire la alianța dintre PNL(+PC) și PSD. USL devine în mentalul colectiv o formațiune politică unificatoare și nu o alianță între formațiuni politice de sine-stătătoare. Astfel, cei care încearcă să își apere identitatea politică, mai ales cei din PNL, devin ținta batjocurii și urii celorlalți, persoane care simt că exprimarea liberă a liberalilor le pune în pericol noul Eden promis de unii politicieni guralivi ai formațiunilor politice în cauză. Ei bine, eu mă delimitez de cei care duc în derizoriu principiul libertății de asociere și care desființează, dintr-un condei, identitatea politică și socială a celorlalți.

După mine nu este de ales. Rămân consecvent atașat de ideile liberalismului și doresc dezvoltarea mișcării liberale în România și a Partidului Național Liberal, în special. Nu vreau să devin un simplu votant USL în contrapartidă cu votanții băsescieni. Consider că dezvoltarea și întărirea PNL este mai importantă decât o alianță, conjuncturală, așa cum este USL. Pentru că în viitor, mai apropiat sau mai depărtat, PSD va încerca să încalece PNL și să se ajungă la partidul stat social-democrat. Iar eu vreau un stat liberal, care înseamnă altceva. Las teoreticienii nimicului să despartă firul în patru, eu am credința și voința mea și nu renunț la PNL pentru un ipotetic pericol național ce este promovat apocaliptic de către susținătorii înfocați ai USL.

Fac precizarea că ce am pus aici nu este împotriva unor persoane anume. Este impotriva unei idei nocive care își face loc cu insistență în viața mea. Poate și a altora.

El știe.

Întâlnirea cu Stelian Tănase a avut ceva deosebit față de celelalte. Stelian a dorit să ne determine să îl abordăm din perspectiva scriitorului și cumva a jurnalistului și nu a omului care se mai ocupă de politică deși, pe ici pe colo („prin părțile esențiale”), ne-a adus aminte că el a fost și om politic, „nașul” politic al lui Crin Antonescu - PAC, primele alegeri libere din anii '90, Crin era disputat de mai multe formațiuni ale CD etc.

Debutul a fost „furtunos” în sensul impunerii identității. Scriitorului Stelain Tănase. Care a scris, harnic, dedicații în toate cărțile lui, cumpărate atunci sau aduse de acasă, întinse pe masă. Abia după ce și-a îndeplinit acest atribut scriitoricesc am intrat în probleme.

El știe. Știe multe, în amănunt, are cunoștințe și cultivă relații, a răscolit și răsfoit (dacă se poate spune așa) arhive, dosare, cărți, ziare, tot ce se putea și tot ce i-a fost la îndemână pentru a ști. Are siguranța celui care și-a format opinia, nu are prea multe întrebări de pus afirmațiilor pe care le face și nici nu se chinuie să le pună. Ele îl poziționează în sfera celor „bogați” în informații certe. Este adevărat că nu pot fi verificabile, pentru că sursele trebuiesc protejate (boală jurnalistică), dar noi trebuie să îl credem. Garanția pusă de Stelian Tănase în contrabalanța afirmațiilor lui este reputația lui. Joc periculos. Întotdeauna, acolo unde este puterea este și slăbiciunea. O vorbă, se pare că din China, spune că acolo unde zidurile sunt puternice poarta este slabă și invers. Eu cred că aici, în siguranța informațiilor afișată de Stelian Tănase stă și slăbiciunea lui. Și mă refer doar la „bomba” cu Patriciu, ca să nu mai „dezgrop morții”. Nu intru în detalii, am comentat zilele trecute tema, spun doar că Stelian Tănase a insistat asupra veridicității informației și a speculat că există o anume preocupare în acest sens, la nivelul conducerilor centrale ale partidelor implicate ... însă nu crede că Patriciu va deveni premier. Eu nu îl văd pe Patriciu premier, așa că l-am lăsat pe Tănase cu ale lui iar eu am rămas cu ale mele.

USL a devenit, încet dar sigur, temă de dezbatere. Normal. Este o alianță politică care are o imagine destul de puternică în rândul opiniei publice însă are și slăbiciuni. Cea mai mare este lipsa de încredere în sinceritatea și corectitudinea cu care unii lideri ai PSD și PNL, ca să nu mai spun de PC, tratează această alianță. Subiectul nu a fost tratat prin prisma PSD, nu suntem pesediști, ci prin prisma PNL. Alianța a venit prea repede - PNL ar fi trebuit să își consolideze poziția lui 20% obținută la prezidențialele din 2009 -, angajamentele alianței sunt prea rigide (impresia mea), imaginea de putere politică promovată de liderii alianței duce la siguranța trecerii pragului de 50%+1, o slăbiciune în perspectiva alegerilor parlamentare viitoare în accepțiunea multora dintre participanți, PSD „o va coti” către individualism politic imediat ce condițiile îi vor fi favorabile, afirmațiile lui Băsescu cu privire la desemnarea premierului au suport în acțiunea politică - chiar dacă legal, constituțional, ele sunt total aiurea -, chiar de USL va forma guvernul viitor va fi erodat rapid de criza mondială în plină desfășurare - iar de aici la scenarii diverse nu te poți abate, și nu ne-am abătut -, UNPR vor fi „revelația” alegerilor locale prin achizițiile pe care le fac acum din rândurile aleșilor locali ... Impresia mea a fost că sindromul „scenaritei la români” a fost, cu acest subiect, pe deplin demonstrat. Oricărei afirmații i se pot aduce observații pertinente, care fie o consolidează fie o desființează. După părerea mea, toate scenariile omit, cu bună știință (?!), actul de voință al oamenilor care vor vota. De ei nu se ține seama. În plus, modul acesta de abordare a problemelor jignește, consider eu, demnitatea celor de bună credință. Este un subiect asupra căruia simt nevoia să insist, pentru că îl consider deosebit de important.

Scenarita are în prim plan liderul politic - conducătorii partidelor - și, cu ceva bunăvoință, unii sau alții dintre cei aflați în conducerile formațiunilor politice care pot, la un moment dat, să determine un anume comportament al membrilor partidului respectiv sau al unor simpatizanți. Restul membrilor partidului sau simpatizanții acestui sunt aduși, fără voia lor, la stadiul de „animale de turmă”. O ia „berbecul” la stânga, turma după el, o ia la dreapta, turma după el. Dar dacă nu va fi așa ? Dacă „berbecul” va fi părăsit ? Sau asta nu este voie să intre în scenariu ? Nu face bine la rating-ul publicației sau portului media ? Eu cred că voința membrilor partidelor politice, nu doar a liderilor de la nivel central sau local, este cea care va hotărî. De aceea nu cred că plecarea unui lider local de la PNL sau PSD la PD-L sau UNPR va antrena plecarea celorlalți membri. Nu pot crede că oamenii, membri ai unor formațiuni politice se consideră oi ! Nu pot să cred că toți sunt pedeliști în cuget și simțire ! Pentru PNL, plecarea „oilor” este benefică, partidul fiind populat cu cei care consideră și valorifică propria persoană și personalitate, de aceea se spune că PNL este un partid „de cadre”. Mă înspăimântă doar faptul că sunt puțini români acum care își valorifică politic și social propria personalitate. PNL și cultura liberală au puțini adepți, încă. Dar asta este altă discuție. Pentru cele de mai sus consider că scenaritele vânturate în cadrul discuțiilor de ieri sunt deja eșuate.

Prea mult Băsescu. O altă temă importantă, bine punctată de Tănase. Liderii politici ai USL se complac în manevrele jurnaliștilor și intră fără prea multă judecată în jocul propagandistic al Cotrocenilor. Trage Băsescu o bășină, hop și ei cu comunicatul de presă sau cu părerea personală. Acest lucru trebuie să înceteze. Iar Tănase a punctat bine faptul că Tăriceanu, la un moment dat, premier fiind, nu a mai răspuns atacurilor lui Băsescu. Încet, înevitabil, Tăriceanu a început să crească în percepția publică, PNL a avut de câștigat, guvernarea Tăriceanu s-a menținut - cu compromisurile de rigoare -, azi putând vorbi, când ne mai lasă loc presa, de un regret al populației după guvernarea liberală, perioadă de garanție a prosperității dacă nu chiar a prosperității unora. Eu am impresia că doar Vosganian mai promovează vechea guvernare, fie prin prezența lui în media fie pe blog. Și face bine. Eu apreciez asta. Concluzia a fost că Băsescu are ca scop spargerea USL sau, dacă asta nu se poate, împiedicarea USL de a ajunge la 50%+1 la parlamentare. Iar de se va ajunge acolo, Băsescu ar căuta motive pentru a provoca alegeri anticipate în speranța că erodarea rapidă a guvernării USL va crește procentajul PD-L și al aliaților lor (UNPR, PP-DD, UDMR ...).

Tănase ne-a propus să abordăm teme cu adevărat liberale. Să combatem, de exemplu, cârdășia dintre politică și biserică. S-au construit din bani publici peste 4000 de biserici însă nu s-au făcut drumuri, nu s-a dus curent electric în nu știu câte localități, unii români trăiesc, încă, ca la începutul secolului XIX, dar noi suntem preocupați să asigurăm clerului bunăstarea. Interesant este faptul că propunerile lui Tănase se completează cu cele ale lui Patriciu care ne-a propus, la rându'i, să tratăm probleme economice și financiare după doctrina liberală. Urmează să ne clarificăm în aceste privințe, cu Tănase urmând a ne mai întâlni, la fel și cu Patriciu, iar una din teme, consistente, va fi cea a rolului și locului intelectualului român în ziua de azi. Va fi interesant, pentru că noi am mai fost la o conferință ce a tratat tema, dar cu privire la intelectualii români din perioada interbelică. Chiar și noțiunea de „intelectual” va fi subiect al discuțiilor, cuvântul fiind aspru criticat pentru confuziile pe care le induce. Iar cu intelectualii ... discuția s-a dus la „intelectualii lui Băsescu” noi fiind fermi, Tănase evaziv, reacția intelectualilor recunoscuți sau mai bine spus lipsa lor de reacție la afirmațiile agresive ale lui Băsescu cu privire MS Mihai de România.

El știe. Și eu știu. Și alții știu. Dar eu cred că el este prea sigur pe ce știe. Este de comentat. Mie unul, discuția mi-a plăcut chiar dacă, uneori, mustăceam nemulțumit de prea multe „verdicte”.

Intoxicați cu „premierul” Patriciu

Știrile au ajuns bun de larg consum. Sunt multe, enorm de multe, imposibil de urmărit. Iar domeniile pe care le copleșesc sunt prea multe pentru a putea fi acoperite. Bașca faptul că multe dintre știri sunt bulevardiere, mai aproape de bârfa satului decât de interesul general.

Patriciu a intrat în calculele lui Băsescu pentru postul de premier în locul lui Boc. De la Stelian Tănase citire, pe blogul lui, în gura tuturor comentatorilor Tv de pe la oricare stație Tv din România până la băncile parcurilor unde se întâlnesc prietenii la o vorbă „înțeleaptă” sau la marginea șanțului din sat. Patriciu a dezmințit, ferm, o atare posibilitate, iar cei care au mai mult de un neuron în tărtăcuță au înțeles că omul este sincer. O analiză detaliată a posibilului dar improbabilului eveniment ar cuprinde prea mult spațiu aici și mi-ar ocupa ziua cu nimicuri. Totuși, cel mai puternic argument este acela că Băsescu are agenda și modul lui de a guverna iar Patriciu are altceva în minte. Este om de afaceri și nu are de gând să renunțe la ele pentru a deveni sluga lui Băsescu. Pentru că trebuie să fie clar. O acceptare a lui Patriciu, pentru năstrușnicia aruncată în piața de știri de Stelian Tănase, presupune o acceptare de către acesta a politicilor lui Băsescu, controlul în Parlament al majorității lui Băsescu (majoritatea verde+portocalie+roșie comunistoidă a UNPR și niște unii ce se vor reprezentanți ai românilor minoritari de alte etnii), guvernul lui Băsescu ... la naiba, prea mult Băsescu. Nu mai spun despre pierderile pe care Patriciu le va suporta în plan personal, începând cu actele notariale și comerciale prin care ar trebui să iasă din toate afacerile pe care le are, să nu se mai implice în derularea lor ... pierderi financiare imense dacă nu stagnare. Măi fraților, este cam prea mult.

Stelian Tănase revine, pe blog, la gânduri mai bune. Bănuiesc eu că nu s-a gândit la toate cele de mai sus, pentru că altfel ... nu dădea cu bomba. Gata, am scăpat de bomba cu Patriciu, chiar dacă moderatorii Tv își satisfac plăcerea insistând asupra subiectului când au ca invitat pe Crin Antonescu.

Dinu Patriciu, omul.

Ieri seară, la 18.00 trecute fix, nu a fost Ludovic Orban a fost Dinu Patriciu. O surpriză de proporții. Plăcută, chiar foarte plăcută, sentiment căpătat după finalizarea discuțiilor. Omul Patriciu a confirmat. Liberalul Patriciu a garantat că el rămâne liberal până în ultima celulă din care este construit. Omul de afaceri Patriciu și-a arătat interesul, atât cât putea încape în dialogul cu bloggerii liberali, priceperea și concepțiile despre afaceri, stat, prezent și viitor. De toate și din destul pentru puținul timp petrecut în dialog. Eu rămân cu impresia, puternică, că această întâlnire este un câștig. Cel puțin din punctul meu de vedere.

A răspuns invitației la întâlnire chiar dacă dimineața a fost plecat din țară. De la aeroport a venit direct la Cafenea. A spus că încă îi huruie motorul avionului în cap. Respect. A luat bile albe, un coș plin pentru gest. Prima impresie, extrem de favorabilă despre omul Dinu Patriciu, a fost completată, mai apoi liberal și omul de afaceri. Dinu Patriciu nu mai este om politic. Este bine să separăm apele de la început pentru că ideea politicianului Patriciu deformează realitatea. A fost om politic însă a renunțat în momentul în care, cu ani în urmă, un ministru de finanțe a emis un ordin ce obliga oamenii de afaceri onești să nu mai facă politică. Cei rămași în politică au probleme cu onestitatea. Este plin Parlamentul de ei.

Omul Patriciu avea trac, la începutul întâlnirii. Părerea mea. A evaluat sala și persoanele prezente. Hârtia cu întrebările i-a dat posibilitatea să „se pună în ordine”. A citit întrebările în diagonală. Avea agenda lui iar întrebările erau, unele, pe agendă. Altele ... au fost tratate deschis și fără menajamente.

Prima și cea mai stresantă problemă a noastră a fost aceea a relațiilor lui Dinu Patriciu cu Traian Băsescu. Abia apoi s-au descătușat mințile și limbile, abia apoi s-au putut pune întrebările fără ipocrizie, abia apoi întâlnirea a devenit pur și simplu un atelier al schimbului de idei. Pentru că așa a fost. Pe lângă ideile expuse de Dinu Patriciu au fost și ideile participanților. Concluzia a fost clară. Dinu Patriciu nu l-a reevaluat pe Traian Băsescu. Evenimentul din 2004, de la Ploiești, filmat de o televiziune locală aparținând unui PD-ist pe atunci, azi se pare un „independent”, dar la care Dinu Patriciu a fost prezent ca Președinte al filialei PNL Prahova, a dus la despărțirea de Băsescu. Patriciu a spus că după ce a văzut ce a făcut Băsescu a plecat de pe scenă. De atunci Băsescu nu mai prezintă interes pentru el. Ca atare, bârfa politică despre susținerea lui Băsescu de către Patriciu a picat. Cu brio. A afirmat răspicat că în relațiile inter-umane este un conservator. Dacă și-a format o impresie despre un om nu și-o mai schimbă. Suficient. Și clar. Așa că ce au scris jurnaliștii portocalii în EvZ după interviul acordat de Dinu Patriciu sunt simple fabulații. Dinu Patriciu a recunoscut că în urma interviului dat EvZ au apărut în media tot felul de fabulații pe temă. Nu sunt realități.



Dinu Patriciu nu este „dușmanul” USL. Chiar a contribuit la formarea acestei alianțe. Dorința lui este însă ca PNL să fie locomotiva alianței și nu vagonul remorcat !



În linia dialogului bloggerilor liberali cu personalitățile invitate, Dinu Patriciu și-a exprimat opțiunea monarhică, justificând-o, pragmatic, cu nevoia de stabilitate, respectarea tradițiilor și echilibru în stat.



A arătat că el consideră Constituția de la 1923 ca fiind mult mai consistentă și mai democratică ca actuala Constituție a României, de aceea el o preferă. Ideea de revenire la Constituția de la 1923 este mai veche, are fundamente obiective tocmai în prevederile acesteia, parte dintre acele prevederi fiind de actualitate și în prezent. Problema este că trecerea la monarhie sau o formă de guvernământ diferită de cea de acum se poate face doar prin schimbarea actualei Constituții. Inconvenientul este că adepții schimbării Constituției sunt mai puțini decât adepții modificării ei. PSD vrea modificări ale actualei Constituției și nu vor fi de acord cu revenirea la monarhie. Adepții PSD sunt mulți, un impediment major. Este însă posibil ca în urma modificărilor să se ajungă la soluția gândită de Călin Popescu Tăriceanu, republica parlamentară, unde Președintele României să aibă limitate acele atribuții care permit azi lui Traian Băsescu să își bată joc de o întreagă țară.

O parte consistentă a dialogului a fost ocupată de economie, finanțe, afaceri, statul social.



Video are o foarte mică parte din discurs. Dinu Patriciu a făcut „o călătorie” lungă, pentru exemplificarea opțiunilor lui, până în Statele Unite, unde a evidențiat că datoria publică americană are ca structură împrumutul de la proprii cetățeni în proporție de 75% (bondurile de stat), față de datoria publică din statele UE care are o structură diferită, ponderea principală constituind-o împrumuturile de la bănci care s-au internaționalizat, astfel că SUA are o poziție mult mai bună decât coana Europa. Malaezia este iar unul din exemplele preferate de Patriciu prin politicile economice luate, politici care fac din acest stat un exemplu de succes. În special a lăudat faptul că Malaezia a oferit capitalurilor străine condițiile obligatorii pentru ca acestea să devină o prezență consistentă în economia țării: stabilitate politică și profitabilitate financiară. Iar o astfel de politică de stat ar trebui să aibă și România. Normal, cu actuala guvernare este imposibil, Patriciu fiind clar în această privință.

A insistat destul de mult asupra separării Europei comunitare în două zone economice distincte. Nordul, cu state organizate în jurul ideii potrivit căreia comunitatea este mai importantă decât individul și sudul care situează în centru atenției individul și mai apoi comunitatea în care acesta trăiește. Din acest motiv Patriciu crede că nu poate să fie acceptată o politică fiscală comună a UE. Cei din nord nu vor accepta să plătească fanteziile individualismului uman ale celor din sud iar cei din sud nu vor accepta impozitări ca a celor din nord. Ajuns aici, a vorbit despre Turcia ca aparținând zonei de sud, lăudând pe premierul Erdogan pentru inteligența cu care a reușit să implice moscheia în relația Guvernului cu cetățenii. Precizarea și amănuntele date de Patriciu mi-au fost de un real folos pentru a înțelege anumite aspecte rezultate din informațiile trunchiate apărute în presa română despre vecinul nostru de la Marea Neagră.

Patriciu a confirmat o idee a lui referitoare la regenerarea, naturală, a resurselor minerale, de toate felurile. Discuția a fost deosebit de interesantă și a confirmat și faptul că are un interes major în exploatarea resurselor din Marea Neagră, altele decât hidrocarburile în modul deja cunoscut. Deja a investit bani serioși în vederea materializării acestei idei. Are convingerea că România stă foarte bine cu privire la resursele naturale necesare unei economii performante, problema este însă în legislația proastă și în mentalitățile comuniste care persistă în modul de organizare și funcționare a statului. După el, toate formațiunile politice românești au mentalități socialiste, mentalități ce reies atât din comportamentul Guvernului Boc și al lui Băsescu cât și din proiectele de programe ale USL. Ne place sau nu, Dinu Patriciu are, pe undeva, dreptate.

O altă idee a lui, mai veche, a fost pusă în discuție, la întrebarea unui blogger. Bucureștiul, capitală economică și financiară, a unei zone ce poate fi acoperită cu avionul într-o oră. Mi-a plăcut ideea și atunci când a lansat-o, îmi place și acum, impedimentul este că nu avem stabilitate politică iar de condiții de profitabilitate pentru capitalul investit nici vorbă. Guvernarea portocalie a început prin ai declara pe investitori „infractori fiscali” !

Bucureștiul este un oraș al calcanelor. Afirmația lui Dinu Patriciu a fost urmată de poziția lui față de preocupările unora sau altora de a construi în București. Discuția a fost foarte interesantă. Opinia lui Patriciu fiind aceea că dacă trebuie tăiat un bulevard care să satisfacă necesitățile de transport în capitală, atunci trebuie făcută treaba. Iar cu privire la monumentele istorice din București care nu pot fi dărâmate, părerea lui Patriciu este fermă: nu există. A dat exemplul pieței Matache. Dacă sunt nostalgici care vor să o salveze, să pună bani la bătaie și să o mute. Mai clar de atât nu se poate. Nu mă pronunț, deși parcă, parcă i-aș da dreptate. Remarc, și aici, absența lui Adrian Crăciunescu. Un schimb de replici între doi arhitecți cu viziuni cumva diferite ar fi fost interesant.

A prezentat, succint, ideile lui cu privire la holdingul Adevărul, la ziarul cu același titlu, la faptul că se va adăuga un post de radio și o televiziune, din toamnă. El consideră televiziunile ca fiind perdante în fața presei scrise în special a celei on-line. Conceptual, Dinu Patriciu construiește compania media având în centru o structură care produce și care distribuie celorlalte componente media ale grupului produsele ce urmează a satisface cerințele pieței. Interesant, el vrea să facă din ziarul Adevărul a platformă liberală în presa scrisă, contrar ideilor lui Cartianu care își dorea ca Adevărul să nu promoveze politicul. Totuși, Cartianu a devenit un limbist băsescian alături de Cristoiu și Turcescu. În fața reacțiilor noastre negative față de Gregoar cel băsescian Patriciu i-a luat apărarea lăudând comportamentul acestuia la conducerea ziarului (este un manager care duce o treabă la sfârșit) și ușurința cu care mânuiește condeiul. Sunt sigur ca a receptat mesajul nostru nefavorabil băsescianului Cartianu. S-o schimba Cartianu în timp ? Iată o întrebare care își va aștepta răspunsul.

Să nu uit. Cu referire la articolele lui din Adevărul s-a exprimat în sensul că deși scrisul lui este apreciat, ca formă, inclusiv de noi, lui îi vine greu să își păstreze acest stil. Ar prefera să își formuleze ideile într-un stil care să fie mai aproape de limbajul economiștilor și finanțiștilor. Are două incoveniente: 1/ ziarul Adevărul este generalist și are cititorii majoritari nespecialiști în aceste domenii și 2/ imaginea lui (la care ține) va avea de suferit.

Ne-a făcut o propunere. Promovarea în spațiul virtual a unor concepte și idei liberale, cum ar fi cele despre fiscalitate. Urmează ca propunerea să îmbrace forma unui proiect ce ne va fi prezentat în toamnă, după ce și noi ne vom face calculele necesare. Ideea este interesantă. Să vedem ce va fi.

Regret că nu mai pot scrie. Și așa m-am întins. Pentru că despre această întâlnire se poate scrie mai mult. Fie sunt alte informații aduse în dialog de Dinu Patriciu, fie sunt opinii separate, fie sunt comentarii de făcut. Sunt însă consemnări despre întâlnire la bloggerii prezenti. Lilick, Ionuț Iancu, Clubul Bloggerilor Liberali, Tudor Mihăescu și alții.

Un masacru „ideologic” ?

Anders Behring Breivik, a devenit „celebru”, după propria voință - să fie perceput „drept cel mai mare monstru de după al Doilea Război Mondial”. Individul a provocat, cu intenție, o cumplită tragedie țării sale, Norvegia, pentru a „combate” islamul, marxismul și multiculturalismul.


Tragedia are ca bilanț 92 de morți. Oameni nevinovați, unii aflați la servici,  în centrul Oslo unde a detonat o bombă de mare putere și pe o insulă unde laburiștii desfășurau o „școală de vară”, unde, prin folosirea a două arme de foc a produs cele mai multe victime. Oribil.


Mă folosesc de textul pus la dispoziție de Mediafax, după ce am lecturat mai multe texte puse pe facebook (în grupul PNL și Crin Antonescu Președinte) și informația Agerpres.





Sunt mai multe elemente pentru diferite analize. Eu aleg acum doar elementele care îl definesc politic pe acest (ne)om. Observ o tendință accentuată a unora de a merge fie de la dreapta spre extrema dreaptă fie de la stânga spre extrema stângă. Înclin să cred, este doar părerea mea, că „joaca” politologilor, analiștilor politici și a jurnaliștilor de a defini partidele politice ca fiind de stânga sau de dreapta, de extremă stângă sau extremă dreaptă, de a da „note” la purtare liderilor politici în funcție de sistemele lor de evaluare (discutabile în fond, însă negativiste) poate duce la astfel de rezultate sinistre. Nu spun că „X” politolog, sau analist politic sau jurnalist sunt autorii morali ai unor astfel de manifestări oribile deși, cred că există un astfel de personaj sau mai multe în Norvegia sau aiurea în lume după care s-a inspirat Anders Behring Breivik.


Parcursul politic al individului are ceva ce îmi dă fiori. În 1999 se înscrie în Partidul Progresului (FrP), formațiune de dreapta populistă - ceva cam ca PD-L la noi. Până în 2006 când la părăsit pentru a adera în 2009 la un forum extremist norvegian - Nordisk -, și-a însușit ideile care în aceste zile au fost puse în aplicare. Posibil ca individul să fi cochetat cu extremiștii norvegieni și străini chiar pe timpul activității în FrP, pentru că în 2009 acuză FrP de "dorinţa de a satisface aşteptările multiculturale şi idealurile suicidare ale umanismului".


Campaniile antiislamice din țările nordice, dar și acțiunile teroriste ale fundamentaliștilor islamici sunt la baza antiislamismului lui „armat”. Dar, individul este la fel de pornit și împotriva multiculturalismului (concept al Uniunii Europene - ce privește nu doar populațiile țărilor membre, limbile și culturile europene ci și migranții legali și chiar ilegali din alte state de pe alte continente) sau a umanismului, alt concept european și mondial, concept ce are ca suport legal declarațiile privind drepturile omului adoptate la nivel global (ONU) și european. Practic, umanismul și multiculturalismul reprezintă fundamentul ideologic al multor partide, în special cele liberale. Drepturile și libertățile fundamentale ale omului stau la baza societăților moderne, chiar dacă la conducerea acestora sunt formațiuni politice de dreapta, centru sau stânga (și derivatele acestora, mai puțin extremismul ideologic).


Individul este descris ca un „fundamentalist creștin” cu orientări politice de dreapta care a ales ca metodă de promovare a ideilor politice de care este animat "folosirea terorismului ca mijloc de trezire a maselor" ! Seamănă cumplit cu metodele și procedeele folosite de liderii Al Qaeda. Gestul său oribil nu diferă de gestul cumplit din 11 septembrie 2001 al sinistrei organizații islamiste din New York. 


Am observat că unii îi contestă creștinismul și orientarea „de dreapta”. Contestă degeaba. Orice om este ceea ce declară el că este. Tristul eveniment îmi confirmă impresia că joaca cu „dreapta-stânga” nu clarifică nimic și duce uneori la poziții absurde. De aceea eu sunt adeptul poziției clare, fără echivoc, a formațiunii din care faci parte. Liberal, conservator, populist, social-democrat, socialist, comunist etc. Că este văzută ca fiind de dreapta sau de stânga nu este treaba mea. Unii nu au ce face și se joacă de-a calificativele.


Îmi exprim regretul pentru un astfel de fapt oribil și transmit condoleanțe familiilor norvegiene afectate. Sper ca politicienii din toate țările să înțeleagă că extremismul politic naște monștri. Sper ca la noi, în România, lumea să vadă apucăturile extremiste ale PD-L și UDMR, să înțeleagă faptul că oprirea manifestărilor acestora îndreptate împotriva românilor trebuie oprite.


Să nu uităm: criminalul norvegian s-a format politic la popularii norvegieni, a adoptat terorismul ca formă de promovare a ideologiei extremei drepte, este un criminal politic - gestul său neagă omul și drepturile sale, sacrificiul uman fiind considerat necesar pentru a impresiona și supune ceilalți oameni.

Despre întâlnirea cu Tăriceanu

Evenimentul de la Cafeneaua Liberală a trecut. Au scris despre el unii participanți. Lilick, Marius Ghilezan, Stelian Tănase, Tudor Mihăescu, Liviu Jicman, Radu Fătulescu și probabil și alții pe care nu îi mai pomenesc, cu scuzele de rigoare.

Ca să fiu sincer, am așteptat cu interes această întâlnire. O dovadă este faptul că scriu despre ea după mai bine de 24 de ore de la consumare. Nu sunt reporter sau obișnuit cu lucrul în media, cum sunt Stelian Tănase sau Marius Ghilezan care au scris ca de pe front. Imediat ce au ajuns la un calculator. Au scris bine, cu vervă, la obiect. O să mă exprim și cu privire la subiectul abordat, cu insistență, de cei doi.

Întrebările adunate de Lilick de pe la toți cei care au dorit să le pună au fost interesante. Răspunsurile lui Tăriceanu au fost în nota obișnuită a comportamentului și gândirii acestuia. Poziția unui liberal cu capul pe umeri.

O himeră politică vânturată de propaganda portocalie, probabil că are ca sursă grupul „SS” dezertat din PNL sub conducerea lui Stolojan, spune că alianța PNL cu PSD va avea drept consecință derapajul doctrinar al PNL către stânga politică astfel că PD-L rămâne singurul partid care prin discurs și comportament guvernamental asigură existența și promovarea valorilor de dreapta. Răspunsul lui Tăriceanu a fost clar. Nu este cazul. Nu există motive care să confirme un derapaj spre stânga al PNL. Legat de acest subiect, Tăriceanu a venit și cu precizarea că noi, liberalii, ar trebui să refuzăm agenda publică aruncată în media de PD-L și aliații acestora și să ne concentrăm pe evenimentele care sunt în atenția PNL: scăderea dramatică a nivelului de trai, proasta administrare a treburilor statului de guvernul lui Băsescu, lipsa cronică a locurilor de muncă, abuzul ordonanțelor de urgență și al angajărilor de răspundere în fața Parlamentului, criza și consecințele acesteia asupra mediului economic și a vieții cetățenilor în situația actuală în care Guvernul Băsescu-Boc nu a luat măsuri de combatere a fenomenelor acesteia și nici de prevenire a unor fenomene negative (măsurile sunt la îndemâna Guvernului însă nu sunt luate datorită unei gândiri defectuoase). Legat de criză și măsurile guvernamentale necesare, Tăriceanu a revenit la o mai veche idee a lui cu privire la deficitul bugetar. Idee cu care eu sunt de acord. O guvernare cu mintea acasă ar folosi deficitul bugetar pentru dezvoltare, cu prioritate a infrastructurii de drumuri care va permite dezvoltare zonelor pe care drumurile bune le vor străbate. S-a referit în acest context la țările dezvoltate din Europa și din lume care abia după ce și-au construit infrastructura necesară au adoptat ca politică guvernamentală reducerea deficitului bugetar la valori care să fie sustenabile economic. Sunt absolut de acord cu el. Politici de control sever, în cifră fixă, a deficitului bugetar nu sunt pentru țările care abia se dezvoltă. Sunt pentru țările dezvoltate. Însă, dacă ne uităm cu atenție la Franța, Germania dar și alte țări dezvoltate, vedem că ele lucrează cu deficitul bugetar și azi, ținând cont de necesitățile sociale ale cetățenilor lor și mai puțin de regulile convenite, tot de ei, în cadrul Comunității Economice Europene. Subiectul acesta îmi aduce în minte laudele pe care și le acordă Băsescu și campaniile portocalii din media cu privire la respectarea cifrei magice a deficitului bugetar și mă întreb dacă, nu cumva, prostia este o boală portocalie ?

Să revin, după ce am plimbat ursul prin porumb, la ideea de la care am plecat. Derapajul spre stânga al PNL. Este o dorință a PD-L, o himeră politicianistă și o oportunitate jurnalistică. Membrii PNL, cei convinși de doctrina liberală, nu membrii de adunătură aduși în partid datorită unor evenimente și calcule politice, nu au cum să își schimbe ideile. Iar partidul este o sumă a acestor membri, este organizația care îi reprezintă. Ideea mi se pare de un absurd grotesc. Cum să trec eu, de exemplu, de la ideile liberalismului la cale ale socialismului ? Nu mai spun de alți membri ai PNL care s-au exprimat public în acest sens. Chiar dacă, prin absurd, lideri politici ai PNL ar accepta un astfel de derapaj problema se corectează prin alegerea altora. Simplu.

Legat de subiect se mai vehiculează ideea, că alianța USL va promova în ochii electoratului ideea că USL este de centru-stânga. Abrupt gândind, afirmația poate fi corectă. Va fi sprijinită de media, în mod sigur. Ideea obligă PNL să iasă în public mai mult, nu doar cu Crin Antonescu, ci cu toți liderii politici reprezentativi pentru prezentarea contribuției PNL la programele alianței. Oamenii, în special cei mai puțin informați însă dispuși să susțină PNL vor avea astfel posibilitatea să vadă că ideile liberale nu au fost părăsite. Astfel că o mare parte a electoratului va înțelege că alianța USL este conjuncturală, determinată de cerințele constituționale ale formării unei majorități politice care să obțină jumătate plus unul la alegerile parlamentare de anul viitor dar și de comportamentul lui Băsescu ca Președinte al României, total pe lângă spiritul Constituției care, în caz contrar, ar putea perpetua guvernarea portocalie în situația în care partidele componente ale USL ar merge la alegeri separate. Este și explicația dată de Tăriceanu pe timpul întâlnirii. În plus, PSD a fost foarte insistent în realizarea acestei alianțe atât de devreme, motivul fiind pomenit în presă și în comentariile analiștilor politici: teama că PNL ar putea să „bată palma” cu PD-L astfel că PSD ar fi rămas de căruță încă un ciclu parlamentar.

Peste toate cele spuse mai sus, eu cred că electoratul PNL se formează greu. Pentru a avea liberali, țara ar trebui să fie pe un trend de dezvoltare. Independența financiară a individului este cea mai bună invitație adresată acestuia de a îmbrățișa ideile liberalismului, de a-l încuraja să fie propriul stăpân și să își asume obligații și pentru colectivitatea în care trăiește față de obligațiile familiale pe care le are. La cum merge țara acum, este greu, dacă nu împosibil să poți lămuri oamenii sărăciți să adere la ideile liberale. Plus propaganda nesimțită a băsescienilor. Dar nu este imposibil. Promovând aducerea aminte despre Guvernul Tăriceanu și realizările acestuia, când majoritatea românilor au simțit că se poate să ai sau să speri la o viață mai bună, este posibil să crească numărul susținătorilor liberali. Legat de acest subiect, cred că speranța unui procent de 30-35% la alegrile parlamentare pentru PNL ar fi un obiectiv realizabil.

Referitor la sistemul de vot, VUM sau proporțional cu compensare, Tăriceanu a fost categoric pentru cel din urmă. VUM nu asigură reprezentativitatea electorilor, este un sistem al ciubucului electoral, al „pumnului norocos” ca să îl definesc cumva. După mintea mea, nu după a altora deși, sunt convins, politologii folosesc construcții elevate pentru a-l defini. VUM aduce în Parlament oportuniști gen Prigoană, Elena Udrea, Ridzi, Plăcintă etc. preocupați să își promoveze propriile afaceri din poziția de parlamentari și nu de a reprezenta interesele alegătorilor lor din colegii. Nu ar fi vota împotriva electorilor lor legea pensiilor, legea învățământului, codul muncii etc. VUM a dat guvernarea portocalie. Sistemul proporțional cu compensare susținut de Tăriceanu ar pune în prim plan partidele și programele lor politice construite având ca suport doctrinele respectivelor partide. În cazul USL și a programelor prezentate de acesta până în prezent se observă influența doctrinară a partidelor componente. Pentru cine le-a citit. Pentru cei care doar le povestesc din auzite există dubii cu privire la identitatea doctrinară în respectivele programe. Cu privire la afirmația lui Crin Antonescu că PNL susține VUM, chiar mai radical decât îl promovează public Băsescu și gașca portocalie, Tăriceanu a explicat că a fost o manevră. Aplicarea, în continuare, a unui VUM radical ar duce, în condițiile actuale, la pierderea de către PD-L a 2/3 din numărul de parlamentari. Practic, Antonescu pune în dificultate PD-L pe tema VUM. Ce vor face portocalii ? Nu sunt toți tâmpiți acolo. Vom vedea. Mai ales, dar mai ales că VUM atacă, astăzi, poziția de partid parlamentar a UDMR iar UNPR ...

Cu privire la sistemul parlamentar și al activității Parlamentului am avut satisfacția unor răspunsuri tranșante din partea lui Tăriceanu. Democrația costă. Dacă vrei democrație, atunci trebuie să plătești. Fără Parlament nu ai democrație. Noi avem un deficit de reprezentare. Iar acest deficit este determinat de modul în care au fost aduși în Parlament „aleșii” și de modul în care se lucrează în plen și pe comisii. Parlamentul nu mai dezbate. Se lucrează doar în Comisii și se votează în plen. Iar lucrul în comisii este din ce în ce mai absurd. La Comisia Economică unde este un „patron” Iancu (PSD) care a introdus un mod de lucru prin care se consideră a fi toți prezenți chiar dacă scaunele sunt goale. Ce hotărăște un mic grup prezent se duce în fața plenului (dacă este titulara problemei) sau se trimite la Comisia titulară fără a avea aportul celorlalți parlamentari din partidele parlamentare. Ca la balamuc. În plen nu se mai fac dezbateri, nu se mai depun amendamente. Se votează după „deget”. Dacă liderul de grup greșește semnalul, trece sau nu legea supusă votului. Este evident că Parlamentul a devenit un fel de Mare Adunare Națională iar susținerile portocalii pe simplificarea procedurilor parlamentare sunt doar gargară cu pioneze. Normal, dar absolut normal, o lege nu trebuie să treacă de Parlament până nu răspunde dorinței electoratului. Pentru că nu interesează pe badea Gheorghe al cui este meritul pentru promovarea legii, pe el îl interesează dacă legea respectivă este sau nu în favoarea lui și a familiei lui, este în favoarea muncii lui și mai ales dacă este în favoarea protecției lui față de comportamentul abuziv al altora sau al instituțiilor statului. Guvernarea Băsesciană portocalie are ca reper tocmai persecutarea lui „Gheorghe” pentru niște idealuri așa-zis de dreapta și niște concepții total aiurea despre administrarea statului. Tăriceanu a adus în discuție și modelul parlamentar din alte state, în special Marea Britanie, unde premierul vine săptămânal în fata Parlamentului pentru susținerea obiectivelor guvernului în săptămâna următoare dar și pentru a da seamă parlamentarilor opoziției despre ce a făcut în săptămâna în curs. Ideea este excelentă. Premierul englez are timp, premierul român nu are. Al nostru taie panglici.

Un subiect interesant, așteptat cu nerăbdare de o parte dintre colegi, a fost cel cu privire la sistemul de stat. Republică sau monarhie ? Tăriceanu a fost tranșant. Ar susține un stat monarhic. Un asemenea sistem de stat ar scoate de sub influența politicului pe conducătorul statului. Totuși, a recunoscut că timpurile nu sunt în favoarea acestui tip de stat așa că susține o republică parlamentară, în care șeful statului are un rol strict de reprezentare a statului, de echilibru între puterile statului, fără însă a fi doar o prezență simbolică. Aici a făcut o figură de stil, spunând că „Oamenii îşi imaginează că un simbol este cineva sau ceva pe care îl plimbi pe stradă şi îl arăţi lumii ca pe  urs”. Așa am ajuns la Băsescu.

Normal că au fost întrebări legate de raporturile lui ca om și prim-ministru cu zurbagiul de la Cotroceni. A spus și o glumă, este bine redată de Radu Fătulescu pe blogul lui. Concluzia este că Băsescu a introdus în viața publică „președintele jucător” cu rol multiplu: atacant, portar, executant al loviturii de la 11 m, arbitru, spectator fraudulos și hooligan. Tăriceanu susține că acest tip de conducător trebuie evitat, pentru asta fiind necesară inclusiv modificarea Constituției.

Au fost și alte discuții. Merită pomenită întrebarea referitoare la sloganul liberal „prin noi înșine”. Răspunsul a fost în sensul că România este acum membră a UE și că dezvoltarea țării necesită folosirea sprijinului celorlalte state UE, în special a fondurilor structurale însă nu așa cum se acționează acum. Dacă, de exemplu, înainte de aderare, fondurile alocate României pe diferite programe au dus la o absorbție de peste 95%, astăzi, după aderare, în special în anii guvernării portocalii, am absorbit 2% în 2009 și cu 50% mai mult în 2010, adică 3% ! De tot râsul. La care se adaugă nemulțumirile OLAF față de secretomania comportării guvernului față de fondurile cerute sau atrase deja, dublarea programelor finanțate de UE, BM sau altele cu programe guvernamentale, în scopul transferului financiar de la bugetul de stat către clientela politică - metodă practicată cu suscces de Elena Udrea.

Gata. Mă opresc după ce pun colajul realizat de mine cu pozele făcute de Marius și distribuite de Lilick.

Despre statul social

După ce am citit „o căruță de vorbe” despre statul social am ajuns să le dau dreptate tuturora. De ce nu ?! Fiecare dintre noi are dreptul să aibă propria viziune cu privire la statul în care trăiește și plătește taxe, la funcțiile sale, la modul în care statul trebuie să relaționeze cu alte state în folosul, normal, al cetățenilor săi. Le respect opțiunile însă nu voi fi de acord cu ele. Nu le voi încuraja și voi combate, de fiecare dată, preluarea și promovarea unor astfel de opțiuni. Am observat însă faptul că viziunile sunt radicalizate. Că au un ce anume ce le face de nesusținut, în integralitatea lor. De aceea am propria viziune, mai aproape cumva de cea liberală, pentru că o găsesc realizabilă fără costuri sociale inutile.

Plec de la principiile liberale, expuse pe site-ul PNL, deoarece le găsesc ca fiind suficient de simplu expuse și complete pentru a construi viziunea pe care o agreez despre statul social românesc. Mă refer doar la cele despre stat, fără a omite faptul că ele se completează cu celelalte principii despre om și libertățile acestuia, despre economie, despre celelalte funcții ale statului așa cum sunt ele văzute în doctrina liberală. Mai apoi voi merge la un articol al lui Dinu Patriciu din „Adevărul” și la o postare a lui Adrian Năstase pe blogul personal. De oi mai găsi ceva în timp ce scriu, voi folosi.

Liberalii din PNL consideră că :

„2. Societatea nu este exterioară indivizilor. Ea nu îi domină precum o forţă străină, impusă şi suprapusă lor, ci este exclusiv ceea ce rezultă din cooperarea dintre indivizi, atunci când fiecare individ în parte acţionează potrivit alegerilor şi preferinţelor sale. Modelele sociale (de ex. statul social, modelul european) nu au valoare decât dacă sunt interiorizate în relaţiile concrete dintre indivizi, iar credinţa în existenţa unor legi imuabile ale societăţii reprezintă o iluzie periculoasă. 

În privinţa organizării societăţii, sunt posibile două atitudini. Societatea poate fi organizată de sus în jos, atunci când un grup de oameni puternici îşi propune să transforme relaţiile dintre indivizi potrivit unor idei abstracte, cu ajutorul ingineriei sociale. Acesta este modelul constructivist şi voluntarist de societate, pe care liberalii nu îl agreează. Societatea poate fi însă organizată de jos în sus, atunci când legislatorii ascultă tradiţiile încorporate în viaţa de zi cu zi a oamenilor şi se străduiesc să valorifice puterea de organizare a libertăţii. Acesta este un model de societate bazat atât pe raţionalitatea ordinii legiferate, cât şi pe aceea a ordinii spontane. Liberalii favorizează organizarea de jos în sus, deoarece ei cred că nu guvernanţii fac societatea, ci indivizii şi tradiţiile care încorporează formele cele mai fertile de cooperare.

Liantul social nu poate fi nici prestabilit, nici inventat. Relaţia dintre indivizi rezultă din ceea ce ei aleg să facă în mod efectiv, în fiecare clipă a existenţei lor; relaţia inter- individuală este forma în care se realizează convieţuirea umană.

Viitorul acestei convieţuiri nu este predeterminat, iar societatea liberală - în măsura în care face din libertate reperul ei esenţial - este o societate deschisă, care valorifică la maximum potenţialul fiecărui individ în parte”.

Ca să am un stat social, un stat dedicat societății care l-a creat trebuie să am o societate. Cum este cea descrisă mai sus, o societate conștientă de propria sa valoare și putință. Societatea română actuală, în totalitatea ei, nu este în măsură să răspundă la cerința de valoare iar cu privire la putința ei de impune statul social, cu atât mai puțin. Din această cauză suntem în situația neplăcută de a suferi consecințele organizării societății după modelul constructivist și voluntarist de societate, model practicat și de comuniști, și de cei de dinaintea lor (în special în perioada dictaturii carliste, guvernarea legionară și în perioada autoritarismului antonescian) dar și de cei care au ajuns la putere imediat după toamna-iarna lui 1989. Aproape fără excepție. Și Ileascu a guvernat încercând să construiască societatea românească după cum a considerat el mai mai bine (voluntarism), și Constantinescu a guvernat după aceleași principii, și Isărescu a știut el cel mai bine ce le trebuie românilor, nu mai vorbesc de Năstase pe timpul guvernării acestuia iar Băsescu ... ei bine, Băsescu vrea să modifice tot ce au făcut ceilalți pentru a arăta că el are alte viziuni. Modelul constructivist și voluntarist de societate are în Băsescu cel mai de seamă reprezentant, comparabil doar cu Ceaușescu. Nu l-am uitat pe Tăriceanu, însă guvernarea liberală sub conducerea acestuia nu are atâtea păcate câte au celelalte. Mai mult, pe timpul guvernării liberale s-a constatat că statul a intervenit mai puțin în viața economică a societății, pe ici pe colo a mai ajustat legile și normele de stat pentru a elibera libera inițiativă iar rezultatele nu au întârziat să apară. Pentru că toți ceilalți au dorit să impună, de sus în jos, altceva decât au făcut anteriorii, suntem în situația actuală o țară fără busolă, o țară a deznădejdii, o țară sărăcită, o țară nevolnică.

Am pomenit mai sus pe Dinu Patriciu cu un material din „Adevărul”. Intitulat „Între înjurături”, anunță falimentul statului social din poziția întreprinzătorului însă vede aplicarea unor soluții tot de sus în jos. Legate ideile din acest articol de alte idei expuse anterior, Dinu Patriciu vede o diminuare a rolului statului în economie - idee liberală, excelentă -, pornind tot de la voința unui lider național. Cel puțin așa înțeleg eu. În partea opusă acestuia, Adrian Năstase vorbește despre statul social din perspectiva socialistă, dar tot de la nivelul liderului național. De fapt, tot un drac. Dinu Patriciu își poate găsi aliații în Băsescu și ai lui, pentru că ce promovează el se poate obține în timp scurt doar prin aplicarea brutală a forței statului. Ce spune Năstase este cam la fel. Chiar dacă liberalii ar găsi în expozeul lui Patriciu idei dragi lor, modul de aplicare este la fel de nociv. Pentru că el privește problema de pe poziția șefului unei corporații uită că în spatele convențiilor sociale sunt oameni. Se ajunge ușor la ideile tâmpite expuse de reprezentanții PD-L cu privire la eficiența economică a funcțiilor publice: învățământ, sănătate, apărare, securitate, ordine publică ! Iar de aici se ajunge, fără doar și poate, la o altă tâmpenie, venită din laboratoarele BRN, a preemțiunii legilor economice față de legile naturale și sociale care protejează drepturile și libertățile civile ale oamenilor. de parcă legile economice sunt cele care stau la baza formării și evoluției omenirii și nu drepturile naturale ale oamenilor, cum ar fi dreptul la viață, dreptul la identitate, dreptul la sănătate, dreptul la proprietate la care s-au adăugat drepturile sociale cum ar fi dreptul la muncă, dreptul la învățătură, dreptul la asistența socială etc.

Băsescienii, și nu numai, au lăudat părerile exprimate de Patriciu. Au găsit „izvorul” ce le justifică măsurile luate cu parul. Eu nu agreez modul. Ideile sunt bune, aplicarea lor este proastă. Nu subordonez statul imperativelor economice mondiale, permit acestora să intre în viața publică a cetățenilor mei doar dacă le aduce bunăstare. Dacă nu, iau măsurile de protecție necesară pentru a împiedica multinaționalele să își deconteze erorile de prin alte părți pe spinarea românilor. Nu a aplici ca orbetele măsuri luate de alții pentru ca să arăți, în cercurile de interese în care vrei să ajungi, că ești un globalist, pui interesul național în fața intereselor corporațiilor multinaționale și a intereselor altor state și alegi calea care să te protejeze chiar dacă nu place unora sau altora. Iar modele de urmat, de este nevoie de ele, sunt suficiente, chiar în Europa.

Adrian Năstase o ține pe a lui. România trebuie să fie stat social. Da, dar unul care să aibă din ce în ce mai puțini cetățeni care să apeleze la solidaritatea socială, un stat care să se dezvolte prin încurajarea liberei inițiative, un stat care să favorizeze personalitatea individului și libertățile acestuia. Ce observ eu la Năstase este faptul că principiul solidarității sociale a devenit suportul statului social, iar de aici la nemuncă (rezultă persoane defavorizate !) și pomană, inclusiv electorală, nu este decât un pas. Nu mai spun de autoritarismul guvernării Năstase și apetența lui pentru a impune de sus în jos modelele de urmat.

România trebuie să devină statul care să asigure tuturor cetățenilor săi accesul la bunăstare. Pentru asta trebuie să elimine o mulțime de legi, legi care supranormează în fiecare domeniu drepturile și libertățile civile, obligațiile instituțiilor publice, metodele și procedurile de urmat. Rămâne să determinăm cât participă statul la asigurarea sănătății, în mod direct, la asigurarea învățământului, la asigurările sociale, la sistemele de pensii etc. Dar asta se poate face doar în timp, pentru că schimbarea unor sisteme, apropierea lor de nevoile cetățenilor și eliminarea intereselor de stat din domenii în care nu are ce căuta cere timp și multă înțelepciune. Suntem moștenitorii unor sisteme construite de sus în jos care își dovedesc ineficiența socială, complicată de consumarea haotică a resurselor alocate acestora, trebuie să le modificăm însă nu cu prețul suferinței beneficiarilor acestor sisteme.

 Este clar că nu pot fi nici de partea celor care îmbrățișează pe Năstase și nici de partea celor care îl iau ca model pe Patriciu. Eu spun că statul social nu este falimentar. El va trebui să existe însă, va trebui să fie redefinit și redimensionat. Îmi amintesc de începutul guvernării Boc cu PSD în coadă când au introdus acel venit minim pentru toate persoanele care nu au alte resurse. Așa au primit, de exemplu, părinții lui Boc câte o „pensie” din bugetul de asigurări sociale, la fel ca mulți-mulți alții care nu au contribuit vreodată la bugetul de stat și la cel al asigurărilor sociale de stat. O astfel de măsură nu are treabă cu statul social. Are treabă cu pomana socială ceea ce este cu totul și cu totul altceva.