Politizarea. Părerea mea.

Ziarele „puterii” portocalii fac tapaj de „politizarea” instituțiilor publice. Ca soluție, oferă ei, deștepții țării, revenirea la vechile metehne, care îl au în frunte pe Traian Băsescu. Care, de bună seamă, nu a politizat nimic. Chiar dacă a numit în fruntea instituțiilor respective fripturiști și sinecuriști ce s-au dovedit singuri mai apoi. Patapievici, Valeriu Stoica și alte panarame.

Politizarea este un fenomen social. Niște partide aleg în funcții publice - pentru că au această posibilitate - persoane care fie sunt membre ale respectivului partid, fie sunt simpatizanți, fie sunt agreate de aceste partide. Când numirile sunt făcute în Parlament, atunci trebuie însoțite de prezumția de voință și accept al majorității cetățenilor țării. Pentru că politicienii parlamentari sunt mandatați de noi să ne reprezinte în cel mai înalt for al democrației din România și toate actele și faptele lor parlamentare sunt, deja, rodul voinței noastre.

Când numirile sunt făcute de Guvern, de membrii guvernului, având doar această calitate, putem vorbi doar despre un accept al membrilor și simpatizanților politici ai respectivului demnitar, iar dacă demnitarul este un independent, atunci aceste numiri au în spate acceptul corpului profesional de care aparține demnitarul - sau o mare parte a membrilor acestui corp profesional.

Când numirile sunt făcute de Președintele României, se poate considera că are acceptul celor care i-au dat votul la alegeri și al celor care îl susțin politic.

Cum-necum, dacă este să fim corecți, întotdeauna numirile în demnități publice au fost politice. Din cele mai vechi timpuri. Și vor fi politice cât timp specia umană va mai exista pe pământ în formă organizată.

Numirile politice au însă părți pozitive și negative. Pozitive sunt acele garanții că pe timpul unei guvernări numiții vor aplica cu mai multă determinare programul de guvernare spre atingerea acelor scopuri pentru care Guvernul a primit investitura Parlamentului. Corect din punctul meu de vedere. Negative sunt acele excese în numirile pe criteriul politic. Undeva ele trebuie să se oprească. Dar ca să fie oprite, trebuie ca și guvernarea să aibă garanția că persoanele care au funcții publice nu vor acționa împotriva programului de guvernare. Cum se întâmplă de obicei. Iar pentru aceasta trebuie umblat la legea privind statutul funcționarilor publici. O lege excesiv de protectoare pentru funcționarii publici, o lege care le permite să fie cu curul în două luntre și le mai permite să facă, chipurile sub protecția legii, ce doresc ele în situații date.

Și pe timpul guvernării Năstase și pe timpul guvernărilor PDL cu Boc cel incompetent și Ungureanu (mai puțin), politizarea s-a dus până la cele mai joase nivele. O exagerare cumplită, o deformare a realității atât la nivel național cât mai ales local. Nu trebuie să vorbim de politizare în sensul negativ când este vorba de instituții publice centrale, cum este ICR, ci când vorbim despre administrația publică, când se merge mai jos de secretarul de stat din minister și directorul de agenție publică din teritoriu. Când dăm agenția sub controlul local al unor politicieni aleși politic: primari, președinți de consilii etc.

Undeva trebuie gândit cu capul și nu cu buzunarul. Pentru că facem mare tapaj pentru ICR, o instituție care are menirea să creeze o imagine a culturii române în spațiul public al altor state, iar politizarea este chiar necesară și nu vorbim cu aceeași intensitate despre înlocuirea din funcție a unor experți, consilieri sau referenți de pe funcții de execuție până la nivel local.

Cred că tot ce este reprezentativ pentru o guvernare se cuvine a fi încadrat cu persoane care să reprezinte respectiva guvernare. Și atât. Prea mult duce la distorsiuni grave în funcționarea instituțiilor. Și apoi, oameni de înaltă calitate profesională nu sunt suficienți pentru toate posturile din administrația publică. Sunt peste un milion de funcții publice și nu există un partid care să aibă atâți oameni competenți pentru a ocupa posturile, ce naiba.