joi, 11 aprilie 2013
Procurarizarea Justiției va cunoaște noi culmi.
Băsescu l-a caracterizat anul trecut ca fiind un om maleabil. Normal. Persoana care își formează cariera în jurul capacității de a purta vorbele trebuie să fie maleabil. Azi are un șef, mâine are altul. Fiecare șef are un anume comportament, o anume gândire, anumite gânduri ascunse și dorințe de împlinit. Purtătorul de vorbe trebuie să aibă capacitatea de a îi asculta șefului doleanțele, de a-i fi confident, de a-i umple urechea cu toate bărfele și nemerniciile care îl încojoară, de a-i recomanda poziția pe care se cuvine, în interes propriu, să o adopte etc. Este și asta o meserie.
L-au folosit, intens, cei din PDL de cum au ajuns la guvernare. USL l-a eliberat din funcție la preluarea guvernării iar Ponta a intervenit și, prin ordin, l-a pus din nou la „căldurică”. La MAE, la prietenul Corlățean.
Nu pot nega cunoștințele omului pentru că nu îl cunosc. Sincer. Mă uit la CV-ul pus la dispoziția presei și trag niște concluzii, cât mai „cenușii” cu putință. Omul este bun la comunicare. La Justiție este necesar un ministru care să facă politici referitoare la sistemul Justiției, la întărirea celei de a treia puteri în stat. Asta fără doar și poate pentru că Ministerul Justiției este singura instituție care poate avea inițiativă legislativă în domeniul Justiției. Iar în acest domeniu nu văd calificarea omului. Înclin să cred că alegerea acestui Cazanciuc are scopul de a permite lui Ponta să facă reformele în Justiție după cum doresc mușchii lui. Iar mușchii lui Ponta sunt asemănători cu mușchii lui Macovei: procurorii trebuie să fie egali judecătorilor. Doar dacă mă raportez la acest aspect pot concluziona că o Justiție independentă nu va putea fi realizată în viitorul imediat și chiar mediu.
Nu pot să nu fac referire la mandatul Monei Pivniceru. Mandat care a declanșat o eliberare a judecătorilor de reținerea profesională și se începuse o reformare, pe fond, a Justiției pentru obținerea acelei independențe constituționale atât de clamate de magistrați și societatea civilă. Acum, cu această numire, indiferent cât ar fi de lăudată, constat că s-a revenit la modelul Băsescu-Macovei. Acum vom avea tandemul Ponta-Cazanciuc.
Procurrarizarea Justiției va continua. Independența acesteia rămâne o speranță.
duminică, 27 ianuarie 2013
Independența Justiției nu se negociază !
După întâlnirea de la Parlament a lui Băsescu cu Antonescu, Ponta și Zgonea, la ceas deseară, presa a speculat intens. Unii jurnaliști și analiști au clamat victoria lui Băsescu care ar fi impus numirea lui Morar ca șef al Ministerului Public (Parchetul General) urmând ca Mona Pivniceru (Ministrul Justiției) să impună numirea la DNA a unui procuror urmând ca Băsescu să semneze decretele fără nici un impediment.
Era o veste rea, dacă ar fi fost așa cum au clamat-o unii. Era un semnal negativ al cârdășiei între politicieni pentru a-și prezerva puterea. Ar fi fost o notă proastă pentru actuala putere parlamentară și pentru PNL în special. Pentru Antonescu în particular. Așa că erau necesare clarificările din conferința de presă.
Iau de la Agerpres amănuntele.
"Poziţia Uniunii Social Liberale, a Partidului Naţional Liberal, poziţia mea personală de principiu, în raport cu toate temele care privesc sistemul judiciar din România şi cu toate aceste lucruri legate de raportul dintre acesta şi puterea politică, nu s-a schimbat cu nimic. Independenţa Justiţiei este un lucru la care ţinem şi pe care îl considerăm definitoriu pentru statul de drept şi pentru o democraţie reală, europeană, în secolul XXI, respectarea sub toate formele şi toate împrejurările că nimeni nu e mai presus de lege, lupta reală şi nediscriminatorie politic împotriva fenomenului corupţiei prin toate instituţiile statului român care au această misiune, independenţa tuturor instituţiilor şi tuturor instanţelor din sistemul judiciar în raport cu factorii politici - că e vorba de preşedinte, de Guvern, de Parlament sau de majorităţi parlamentare. Nimic din lucrurile acestea nu s-au schimbat şi reafirm convingerea că majoritatea copleşitoare pe care USL o are în acest moment şi o va avea în anii următori în Parlamentul României nu e de natură să modifice cu nimic aceste principii", a precizat Antonescu.
"Nu avem ce negocia în această privinţă, nici noi, ca lideri de partid, nici eu, ca preşedinte al Senatului, preşedinţii Camerelor, primul-ministru. Legea ne spune foarte limpede cum se face această numire - art. 544 din Legea 303 pe 2004 republicată care se referă la statutul procurorilor şi judecătorilor", a motivat Antonescu.
"În aceste condiţii, ca preşedinte al PNL, de copreşedinte al USL, de preşedinte al Senatului, nu am avut şi nu am ce negocia nici cu preşedintele României, nici cu altcineva, nu am exercitat nici eu, nici vreo altă persoană din PNL niciodată vreo influenţă, cu atât mai puţin vreo presiune, nu am făcut nicio sugestie ministrului Justiţiei", a precizat Crin Antonescu.
"Nu a avut şi nu va avea loc sub nicio formă o negociere între minte şi preşedintele României în legătură cu acest subiect. Ştiu că punctul acesta de vedere al legii, punctul principal în această chestiune este împărtăşit şi de premier, şi în sensul acesta cred că şi dl Traian Băsescu, care a vorbit multă vreme despre aceleaşi principii pe care le invoc şi le respect, ar trebui să înţeleagă că nu are subiect de negociere, că aceste lucruri nu se mai pot schimba peste noapte, că legea trebuie respectată, că nu putem, când îi convine domniei sale, să schimbăm înţelesul unor articole din Constituţie sau să ignorăm articole explicite din lege. Nu putem fi de acord cu ideea că am putea să negociem procurori - unul mie, unul ţie sau cum doreşte dl Băsescu - nu putem fi de acord că legea e ignorată şi CSM face propuneri pe care le avizează ministrul Justiţiei. Avem o lege, o înţelegere de principiu cu instituţiile europene, care adaugă sau dezvoltă la această lege, neputând s-o exceadă sau s-o infirme şi cred că lucrurile se rezolvă principial, corect", a mai spus preşedintele PNL.
Este suficient. Faptul că Băsescu va mai încerca să împiedice desemnarea unor procurori în fruntea parchetelor împiedicând finalizarea unui proces legal, este de o importanță secundară. Chiar dacă presa de mântuială din România va face din aceste acțiuni băsesciene „știri de importanță națională”. Vor fi la fel de importante ca știrile privind viața de noapte în localurile din țară.
Rămâne ca Mona Pivniceru să reia procedura de selecție a procurorilor pentru aceste funcții, important este ca procurorii care sunt sătui de ingerințele lui Băsescu și a sinistrei Monica Macovei în viața Justiției să își asume schimbările necesare și să candideze. Pus în fața faptului împlinit, Băsescu nu va avea ce face. Încă un refuz al lui ar fi pentru el o notă nu proastă, ci foarte proastă. Nu în fața noastră, ci în fața acelor străini care, cu dispreț față de noi și cu încălcarea celor mai elementare reguli de comportament diplomatic, au cauționat menținerea la putere a lui Băsescu atunci când o întreagă țară s-a exprimat pentru demiterea lui.
luni, 1 octombrie 2012
Mona Pivniceru se ține de cuvânt. Realizează.
Articolul și imaginea, luate de pe site luju.ro , aduce în fața noastră un ministru care își ține cuvântul dat. Mona Maria Pivniceru.
Articolul este amplu, suficient de documentat pentru a înțelege ce se petrece în guvernul Ponta. Faptul că sumele necesare aplicării noilor coduri, de la sumele pentru încadrarea cu personalul necesar, judecători, până la alte cheltuieli ce se impun pentru acest proiect amplu, au fost acceptate de întreg guvernul, ad literam, după Memorandumul depus de Mona Pivniceru, ne arată determinarea cu care partenerii din USL ai judecătorului Mona Pivniceru înțeleg să participe la reforma Justiției. O reformă pentru Justiție, pentru contribuabili. Nu pentru hăndrălăii băsescieni care au maltratat-o și violat-o până acum.
Vorbind despre Justiție, se cuvine a arăta și faptul că este mai urmărită sceneta melodramatică a ultimelor manevre băsesciene de la nivelul Ministerului Public. Da, are loc rotirea cadrelor PDL. Kovesi va trece la DNA iar Morar va trece la Ministerul Public. Se va întâmpla așa pentru că pixul este la Băsescu. Pentru că CCR i-a dat lui Băsescu atribuții peste competențele sale constituționale și legale. Se întâmplă pentru că urmează un nou raport MCV și pentru că pixul UE este la o anume Reding care abia așteaptă un semnal de la Băsescu să mai arunce cu noroi în România.
Față de realizarea Guvernului Ponta, în domeniul Justiției, mascarada cu rotirea cadrelor PDL este ca apa de ploaie.
miercuri, 29 august 2012
Justiția are probleme. Unii/ele se vor stat în stat.
Justiția a fost, este și sper să nu mai fie angajată politic. Pe timpul lui Iliescu a fost evidentă aplecarea către servilism politic a procurorilor și judecătorilor. Excepțiile au fost puține și nu au ajuns în spațiul public. Băsescu a fost mai direct. A impus procurorii - de la șefimea unităților de parchet până la procurorii șefi de secții, bașca procurorii de toată mâna care luați de te miri unde au ajuns să reprezinte interesele generale ale societății -, a impus judecătorii - manevrele INM și ale CSM sunt de notorietate, la Băsescu au ajuns ca propuneri de intrare în magistratură a celor care au făcut dovada culorii portocalii cu trandafir a sângelui purtător de oxigen băsescian. Am ajuns în situația stupidă ca procurorii să acuze în numele PDL, partidul luând locul societății, judecătorii nu mai apără drepturile subiective ale justițiarilor ci „drepturile” guvernelor portocalii și mofturile lui Traian Băsescu, în dispozitivul hotărârilor pronunțate în cauzele penale sau administrative având un spațiu din ce în ce mai generos motivările judecătorești copy-paste din expunerile de motive sau notele de fundamentare ale actelor normative de pe timpul sinistrelor guvernări Boc și Ungureanu, plus aiuritoarele explicații ale diferitelor comisii prezidențiale băsesciene ce încearcă să inducă ideea renunțării la statul social și ducerea țării către epoca bunului plac guvernamental. O spun pentru că sunt pățit cu „onorabilul” Tribunal București. Am rămas șocat când am găsit în dispozitivul unei hotărâri motivările din expunerea de motive a unei ordonanțe a Guvernului Boc. Am renunțat la recurs, ar fi fost o acțiune inutilă din moment ce am constatat că judecătorii Tribunalului au renunțat să mai judece și au trecut la copy-paste. Când vezi așa ceva știi, sau ar trebui să știi, că nu mai ai parte de justiție ci de pumnul în gură cu care guvernările băsesciene ne-au gratulat până acum. Ce mă întristează, dacă pot spune așa, este faptul că la actualii guvernanți nu văd îngrijorare față de actele justiției, față de nedreptățile flagrante comise de instanțele de judecată împotriva cetățenilor, față de abuzurile comise pe față de judecători și procurori. Nu sunt suficiente explicațiile sofisticate și pretins intelectuale de la posturile Tv sau din paginile jurnalelor, este nevoie de acțiune politică exprimată în legislaltiv de către Guvern și nu de către parlamentari. În fine. Să mergem la CSM care dă semne că ar vrea să fie stat în stat.
Potrivit Constituției, art. 134 alin. (1) și (2) CSM are două atribuții principale. Constituționale. Propune Președintelui numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor, cu excepția celor stagiari (precizare foarte importantă, fiind vorba despre prima numire în funcție a acestora) și a doua se referă la rolul CSM de instanță de judecată (un fel de instanță de fond) în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. Atât. Acestea sunt atribuțiile constituționale. Are și alte atribuții legale, pentru a îndeplini funcția de garant al independenței justiției, însă primele atribuții sunt cele constituționale ceea ce duce la concluzia că independența justiției se realizează cu prioritate printr-o politică severă de resurse umane. Un control serios la intrarea în magistratură și acțiuni de sancționare severă a magistraților care calcă în străchini.
CSM are, în ultimii ani, inițiative politice. Nu mă refer doar la ieșirile și discursul evident politic al unor membri ai CSM în media, mă refer și la acte ale CSM care îi depășesc, evident competențele. Acum vrea, nici mai mult și nici mai puțin, să devină „superiorul” Ministerului Justiției, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al instanțelor judecătorești. În scrisoarea adresată ministrului justiției, dna Mona Pivniceru, CSM vrea și dispune, recomandă și impune, acuză și vrea sancțiuni. Extrase din scrisoare sunt la Agerpres.
Ori cucoanele care asigură conducerea CSM au luat-o razna ori suntem de fapt în fața unei acțiuni de comando a susținătorilor lui Băsescu din Justiție pentru a limita noului ministru al justiției câmpul de acțiune. Înclin să cred că este așa. Înclin deoarece în textul scrisorii se face referire la acțiunile petrecute în România după 6 iulie 2012, deoarece se cere, imperativ, adoptarea unor acte normative prin care să fie stabilite sancțiuni penale sau administrative politicienilor din parlament și guvern care critică judecătorii și procurorii etc. Nu doar că cererile lor sunt anti-constituționale, dar nici nu fac parte din competențele lor. Mai mult, prin cererile formulate CSM se vrea minister. Total aiurea. Și instanță de judecată în domeniul disciplinar pentru judecători și procurori (instanță specială pe care constituția noastră o impune) și organ administrativ judiciar. Este cam aiurea. Total aiurea. Pentru administrativ am Ministerul Justiției.
Culmea, scrisoarea are o particularitate. Apare după ce revenirea lui Băsescu la Cotroceni a devenit o certitudine. Adică marți. Ca să vezi poznă.
vineri, 11 septembrie 2009
CSM se alatura magistratilor protestari
Dupa sedinta de ieri in care Traian (Habarnam) Basescu a aflat ce este cu adevarat Justitia, CSM a punctat sec, prin jud. Virgil Andreies, presedintele CSM, urmatarele:"1. Consiliul Superior al Magistraturii considera revendicarile magistratilor legale, intemeiate si justificate si le va sustine in consecinta.
2. Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de oferta de negociere din partea Executivului.
3. In raport de rezultatul negocierilor, Adunarile Generale ale judecatorilor si procurorilor pot lua in calcul suspendarea, sau, dupa caz, incetarea protestelor.
4. Pe termen mediu si lung reiteram invitatia mai veche de a semna un pact intre toate puterile statului in ceea ce priveste statutul magistratului".
Ramane ca ICCJ, prin presedintele inca in functie jud. Lupascu, sa isi exprime, ca institutie sustinerea. Inclin sa cred ca o va face.
Pentru ca s-a nimerit asa, voi pune doua citate din Charles de Secondat Montesquieu, pe care le-am citit, intamplator, azi, cand am deschis la intamplare o carte:
"pentru a impiedica abuzul de putere, lucrurile trebuie astfel oranduite incat sa ingradeasca puterea" - Spiritul legilor, XI, 4 si
"Daca as sti ceva ce mi-ar fi de folos, dar ar dauna familiei mele, mi l-as indeparta din minte. Daca lucrul acela ar fi folositor familiei mele, dar daunator patriei mele as incerca sa il uit; daca el ar fi folositor patriei mele, dar daunator Europei, sau folositor Europei, dar periculos pentru specia umana, l-as considera o crima" (Pensees, Pleiade, vol. 1, p. 981).
Pentru primul citat aleg, asa vor muschii mei, interventiile jud. Mona Pivniceru la CSM cand a dat replica primului habarnist al tarii.
MonaMulte sunt de discutat aici. Ma opresc doar asupra unui aspect de fond, nepriceput de multi dintre cei care au terminat dreptul si o fac pe marii juristi, in special avocati dar si dintre magistratii cozi de topor. Mona Pivniceru spune un lucru deosebit de important: magistratii nu sunt in greva, nu pot fi in greva pentru ca judecatorii nu au un contract de munca cu guvernul. Constientizand aceasta realitate, putem merge mai departe si ajungem la ceea ce este un judecator. Este cel care imparte dreptatea. Judecator este investit cu imperium, adica are in mana si cantarul dar si sabia pe care o foloseste pentru a taia nodul gordian al litigiului dintre partile aflate in conflict. Ca atare judecata nu este o munca in sensul dat de legile care privesc raporturile de munca, este un proces, cu preponderenta intelectual cu rolul de a desface incalceala actelor umane si a le repune pe fagasul permis de normele de viata convenite in societate si codificate sub forma legilor.Pivniceru: Aveti rabdare sa discutati cu noi. Daca prezidati aceasta sedinta, aveti rabdare sa ascultati punctul nostru de vedere, ca asa traiti cu un punct de vedere predeterminat asupra miscarii magistratilor, aveti cel putin aparenta creativa ca ne ascultati si pe noi.
Mona Pivniceru: Eu fac parte din marea multa. In mod exceptional, am fost scosi din matca noastra, din existenta noastra profesionala.
Mona Pivniceru: Dreptul are corelativ o obligatie si va rugam, in virtutea acestei obligatii, sa ascultati si pasul nostru.
Mona Pivniceru: Dar sa il ascultam in cadru organizat, cu incadrarea juridica in drept. Dumneavoastra deja ati calificat atitudinea noastra ilegala.
Mona Pivniceru: Ea este foarte legala. Puterea judecatoreasca direct din Constitutie isi trage obligatia de a-si apara independenta. Nu trebuie sa ne-o dati dumneavoastra, nici legislativul. Ea este in mod direct castigata constitutional.
Mona Pivniceru: Asta incercam sa va explicam. Dumneavoastra ati venit cu un punct de vedere gata stabilizat, potrivit cu care miscarea, protestul judecatorilor este o greva ilegala. Dar judecatorii nu au un contract de munca cu guvernul, judecatorii detin prerogativa puterii judecatoresti. Vreau sa va explic…
Mona Pivniceru: Deci obligatia noastra directa este de a ne prezerva independenta. Dumneavoastra spuneti: fiti independenti, dar nu fata de lege. Cum as putea eu vreodata sa fiu independent, daca instantele sunt subfinantate, daca un judecator la nivelul Inaltei Curti intra cu 300 dosare, transformata in timp intr-o instanta de drept comun, daca potrivit legii unice de salarizare, in mod penibil, se explica public ca veniturile magistratilor nu vor diminua la intrarea in vigoare a legii noi, cand ea in realitate diminueaza. Sunt un manunchi de chestiuni simple, care trebuie sa le discutam cu cineva. Bugetul instantelor a trecut, pentru ca trecerea taxelor de timbru si a celorlalte venituri rezultate din activitati judiciare au fost depuse la consilii locale. Exista recomandari internationale care obliga finantarea completa a instantei, pentru ca este criza. Nu ar fi normal ca acele bugete sa treaca inapoi la instante? Domnul ministru Predoiu a spus ca nu i-am putut face demonstratia ca exista vreo instanta in Romania in pragul evacuarii, cu somatie de evacuare. V-o prezint acum, dumneavoastra. Avem probleme grave, le discutam cu cineva vreodata?
Mona Pivniceru: Nu am terminat, pentru ca mai sunt si alte chestiuni. Exista un set important de recomandari ale Comitetului Ministrilor, care configureaza un statut al puterii judecatoresti, dat de obligatia statului roman pentru a-i asigura increderea populatiei in sistemul judiciar. Dupa iesirile publice, inclusiv ale dumneavoastra, inclusiv ale altor oameni politici, este greu a spune ca dvs. respectati obligatia de a asigura increderea populatiei in sistem, cand dvs. sunteti cel care discreditati. Deci eu as dori, in conditiile in care am savarsit vreo abatere disciplinara sau, vreo infractiune, sa fiu pusa pe masa CSM-ului sau sa fiu deferita procuraturii, dar nu acceptam ca, in mod public, pentru un caz izolat, sa fie afectata independenta intregului corp judiciar. Am vazut aseara, cand s-a inceput prigoana impotriva pensionarilor, am vazut aseara ca parlamentarii incep a discuta ca dreptul castigat nu este drept castigat, Deja noi stim ca asa va fi, pentru ca nici in aceasta lege dreptul castigat nu este drept castigat. Si vom asista la o prigoana a sistemului judiciar – zicem noi – abil intretinuta in aceasta perioada de criza, confundandu-se criza cu munca si salarizarea sau pensionarea unui om. Pai, eu ma gandeam ca dvs. veniti sa mediati. Asta ar fi intr-adevar o chestiune de mediere constitutionala – cand lucrurile sunt impinse intr-o extrema, cand singura autoritate care ar putea constitutional sa le solutioneze sunteti dumneavoastra. Asta vara ati facut o mediere sa ne dati voie sa protestam? Sau drepturile salariale ale Inaltei Curti de Casatie neplatite de trei luni de zile? Pai este admisibil ca un judecator in Romania la Inalta Curte sa nu fie platit de trei luni de zile, inclusive tot personalul Inaltei Curti? Pai, este foarte bine ca va avem printre noi, ca sa stiti in mod real care sunt probleme noastre. Si daca este sa accedem la o justitie europeana, sprijiniti chestiunea aceasta, ca este obligatia statului roman. Am vazut aseara sau ieri la televizor ca ati adus la ordine procurorii republicii! L-ati pus in fata celeilalte parti, intr-un dosar care nu era finalizat, era in curs de cercetare. Pai, daca dumneavoastra dati acest semnal public, lumea incepe sa se intrebe ce inseamna independenta judecatorului? Si, cu fiecare noi autoritati care se succed la putere, valorile constitutionale le rediscutam de la capat! Pai, haideti sa sprijiniti sa intram intr-o normalitate! Este posibil ca si in sistemul nostru sa fie carente. Ajutati-ne sa le inlaturam, nu sa distrugem intregul corp de magistrati. Ce efect juridic mai are o hotarare pe care o pronuntam noi? Degeaba ai judeca, ai mai sta in roba, intr-o parodie de justitie, daca nici dumneavoastra nu respectati hotararile, nici ministrul de finante nu respecta hotararile? Or, acum sunt bune sau rele, asa sunt ele, nu mai poti sa mai faci nimic, nu mai ai nici o cale de atac, iar cazul putea fi judecat ca si o lege. Or, in conditiile, in care eu nu am drepturile constitutionale, statul nu isi executa obligatiile care le are fata de magistrati, in conditiile in care activitatea noastra este dusa pe apa sambetei, de tot felul de declaratii politice, pai dvs. ne faceti, altii ne fac idioti in “prime time”, cum se spune, care ar mai fi normalitatea de sistem? Pai, nu este normal ca noi, toti magistratii din Romania, care detinem puterea judiciara, sa incercam impreuna cu dumneavoastra, impreuna cu Parlamentul, sa vedem care ne sunt competentele fiecaruia dintre noi si sa ajutam sistemul judiciar sa intre in normalitate? Nu putem submina la infinit. Sunt doua variante: or ne alearga lumea prin republica, pentru ca apelul dumneavoastra la a relua activitatea este, de fapt, tot o aparenta publica, pentru ca eu reiau activitatea in aceeasi conditie de subfinantare, in aceeasi pletora imensa de dosare, cu aceeasi legislatie. Domnule prezident, eu va invit, experimental, sa faceti o simulatie de proces cu mine, ma ofer eu. Pentru o sedinta de judecata…
Mi-ar lua prea mult sa pun aici si habarnismele unor juristi, sau asa zis juristi cu titulaturi de avocati, procurori sau judecatori, sustinatori ai habarnistului national dar ar fi o pierdere te timp si ar insemna sa stric frumusetea demersului intelectual al jud. Mona Pivniceru.
Nu ma astept ca Basescu (Habarnam) Traian sa fi priceput ce i-a spus Mona. Nu ma astept nici ca boccistii sa se aplece, cu judecata neafectata de partidism asupra acestor vorbe. Sper insa ca alti oameni, neafectati de basism si neo-comunismul promovat de PD-L si PSD sa inteleaga ca trebuie sa ne despartim de dictatura basesciana, ultima forma a neocomunismului in Romania.




