A avut loc mult-așteptata întâlnire UE-Turcia. Nu a fost Consiliul European, a fost o întâlnire informală care și-a păstrat caracterul chiar dacă a fost plină de „surprize”. Iar una dintre marile surprize o constituie o propunere a Turciei. Excelentă !
Dacian Cioloș a dat explicațiile necesare, în limita posibilă a descrierii evenimentelor internaționale, cu privire la întâlnire. Agerpres (aici). De la o discuție care avea ca obiectiv doar cunoașterea mai clară a poziției țărilor din UE referitoare la migrație și la relațiile cu Turcia s-a ajuns la o altă abordare a problemelor, fără a se lua decizii, determinată de propunerile Turciei. O surpriză, spun eu, plăcută.
Preiau textul cu declarația lui Cioloș care detaliază propunerea Turciei:
„Această propunere surpriză, aș putea spune, a fost în general bune primită de șefii de stat și de guvern europeni, însă, datorită consistenței ei, s-a ajuns la concluzia că nu se poate lua o decizie astăzi dat fiind și formatul acestei întâlniri. (...) Această propunere venită din partea Turciei, după discuții cu președintele Tusk, presupune un angajament din partea Turciei de a prelua toți migranții ilegali care trec de frontiera Turciei în Uniunea Europeană, deci în Grecia, cu obiectivul de a returna în țările de origine acei migranți care nu provin din Siria și de a accepta ca migranți azilanți doar pe sirieni în tabere din Turcia, în responsabilitatea Turciei. Turcia a solicitat din partea UE pentru fiecare migrant ilegal care ar fi trecut din Turcia în Grecia și care ar urma urma să fie acceptat de Turcia în retur, Turcia să trimită în raport de unu la unu migranți legal din Turcia spre Uniunea Europeană”.
Textul este mare însă se poate simplifica.
Turcia se angajează să primească pe teritoriul său doar refugiați sirieni, să trimită în statele de origine imigranții economici, să preia imigranții economici care au ajuns în UE plecând din Turcia, dar și să trimită în locul lor pe refugiații sirieni aflați în Turcia, în raport de unul la unul. Normal că îi va trimite în UE doar pe refugiații care doresc acest lucru. Este evident că unii dintre sirieni nu au de gând să rămână în Turcia sau altă țară, vor dori să se întoarcă în Siria după terminarea războiului și instaurarea păcii. Sunt și sirienii oameni cu dragoste de țară.
Abordarea propusă de Turcia este o surpriză. O mare surpriză. Aproape că obligă la schimbarea întregii paradigme a problematicii migrației din aceste zile. Ca să fiu rău, pune în dificultate toate statele europene care au tratat cu superficialitate problematica migrației și ajutorul umanitar acordat refugiaților de război.
Pentru ca propunerea Turciei să devină un acord cu UE trebuie acceptată de Consiliul European care va avea loc săptămâna viitoare. Ca prim pas. Va urma detalierea problemelor la comisiile tehnice ale CE în procesul de negociere cu responsabilii desemnați de Turcia și aprobarea acordului final și de către Parlamentul European (codecizia !). Pentru că propunerea Turciei are și anexe. Urgentarea acceptării liberei circulații a cetățenilor turci în UE, nu din toamna anului ci de la începutul verii, acceptul UE ca Turcia să deschidă și alte capitole de negociere pentru aderarea la UE, contribuția UE la finanțarea migrației și a măsurilor de combatere a migrației începând de pe teritoriul Turciei să fie mai mare de 3 miliarde euro etc.
Cioloș spune că propunerea Turciei, discutată în prealabil cu Donald Tusk, a fost primită favorabil de celelalte state. Cred și eu ! Are calitatea unei mari clarificări a naturii migrației. Sprijină toate statele europene să scape de imigranții economici, majoritatea nedoriți însă și obligă.
Statele europene vor accepta, probabil, propunerile Turciei. Migrația este o problemă foarte serioasă care are deja consecințe grave. Creșterea exponențială a vizibilității partidelor extremiste și schimbarea componenței politice a legislativelor europene unde partidele extremiste cuceresc locuri este una dintre cele mai grave probleme cu care Europa se înfruntă. Nu mai spun de conflictul real între culturi. Cultura islamică a imigranților a devenit agresivă imediat ce imigranții au pătruns în spațiul european. Înfruntările între imigranți și organele de ordine publică au devenit știri curente. Agresiunea unor grupuri de imigranți asupra populației autohtone are zilnic loc în paginile ziarelor și pe ecranele televizoarelor. Europa este în disoluție - spațiul Schengen a fost pus serios în discuție după ce statele și-au luat măsuri de protecție -, iar resurse importante ale UE se cheltuie pentru imigranți în loc să meargă către programele de dezvoltare ale statelor europene. Migrația este o formă negativă de lux de care nu avem nevoie.
Mă gândesc că de va fi aprobată propunerea Turciei, aceasta va avea efectul unui ardei iute băgat în fund. Germania va trebui să îi caute pe cei peste 400.000 de imigranți intrați în țară și de care nu mai știe nimic. Cine sunt și unde au ajuns ? Ce au de gând să facă ? Cu ce scop au venit în Europa ? Faptul că au evitat înregistrarea pentru obținerea vizei de refugiat sau faptul că după înregistrare au dispărut ridică mari semne de întrebare. Toate statele europene din spațiul Schengen sunt în alertă. Dacă o parte dintre imigranții ajunși în Europa, o parte substanțială - peste 400.000 numai în Germania, fără a-i pune la socoteală pe cei din alte state -, evită înregistrarea, evită intrarea în legalitate, problema este deosebit de gravă. Fără menajamente, pot considera că anumite decizii politice luate în Germania, Austria, Suedia dar și în alte state care au sprijinit, irațional aceste decizii, au dus la un import masiv de infracționalitate și, mai grav, de terorism. Comportamentul Greciei și Italiei este impardonabil. Este un comportament agresiv față de celelalte state ale Uniunii Europene.
Toate statele vor trimite forțele de ordine publică pe teren pentru a descoperi imigranții și a-i depune în centrele de cazare în vederea returnării în Turcia. Va fi un efort uriaș după o perioadă de „lasă că merge și așa”. Înlocuirea imigranților economici cu refugiați sirieni va schimba și problematica regimului acestora. Termenul de 3 ani pentru viza de refugiat va avea o anume însemnătate. Siria va ști că cetățenii ei vor reveni în țară la terminarea războiului și va avea cu cine să refacă țara. Siria va avea politic un sprijin. Indiferent de cine va conduce Siria. Statele europene au posibilitatea ca în acești 3 ani, dacă doresc ca unii refugiați să rămână, să vadă care dintre ei au capacitatea de a se adapta culturii locale, limbii și specificului muncii. Se atenuează conflictul cultural între refugiații care știu că se vor întoarce acasă după terminarea războiului și gazdele lor, populația autohtonă a diferitelor state. Devine acceptabilă repartiția unor refugiați între state, scopul repartiției într-o țară anume ieșind din calcul. Poate fi o dorință însă nu este obligatoriu să fie îndeplinită.
Ar mai fi de scris, rămâne să continui abia după ce Consiliul European se va întruni și va da o formă finală pachetului de propuneri. Rămân consecvent ideii că Turcia trebuie să intre în UE. Avem nevoie de Turcia în UE la fel de mult cum Turcia are nevoie de UE. Din foarte multe considerente.
Nu pot încheia fără să evidențiez pe doi dintre politicienii români care nu scapă ocazia să se facă de râs. Călin Popescu Tăriceanu și Traian Băsescu.
Băsescu s-a grăbit să iasă în față ca o codoașă declarând că Iohannis ar fi trebuit să amâne vizita în Israel și Palestina și să meargă la summit-ul UE-Turcia. Ei bine, nu a fost nevoie. Iar rezultatul participării lui Cioloș este unul bun. Chiar foarte bun. Este și mai bun pentru modul de a face politică în România. În același timp, respectând calendarul diplomatic, Iohannis a făcut o figură bună în Israel. Declarația lui că securitatea Israelului este axiomatică, întărind astfel convingerea israelienilor că România este un partener de nădejde, un aliat serios, în care poate avea maximă încredere, are reverberații și asupra partenerilor României din lumea islamică. Să nu uităm și faptul că nu cu mult înainte, ministrul de externe, Lazăr Comănescu a fost în Iran unde a revăzut cu iranienii problematica româno-iraniană și au convenit asupra dezvoltării relațiilor. Comănescu a fost primit la cele mai înalte nivele ale conducerii Iranului, a avut un mandat deplin, un mandat care a permis adoptarea unor decizii în funcție de situația constatată și posibilitățile de cooperare. Băsescu este deja depășit de situație. Se comportă ca un mahalagiu. Bine, comportamentul lui are scop politic. Vrea să atragă lângă Mișcarea Populară pe cei care îl înjură pe Klaus Iohannis. Vrea să îi atragă pe cei care înjură pe Dacian Cioloș și Guvernul condus de acesta.
Băsescu este pe același culoar cu Tăriceanu. Și Tăriceanu nu scapă ocazia de a „da cu munci'n fasole” când îl atacă pe Iohannis sau atacă pe Cioloș. Ultima găselniță a lui Tăriceanu a fost să declare summit-ul UE-Turcia drept Consiliul European și să cheme pe Cioloș să dea socoteală în Parlament că a mers fără mandat de la el, Tăriceanu.
Tăriceanu și Băsescu devin, pe zi ce trece, doi maimuțoi penibili.
Putem compara comportamentul lui Iohannnis și Cioloș cu comportamentul lui Băsescu și Tăriceanu. Pentru Băsescu trebuie să mergem cu ceva timp în urmă când se dădea rotund ca Președinte al României. Compararea nu lasă loc de dubii. Tăriceanu și Băsescu se comportă ca doi mârlani. Iohannis și Cioloș se comportă ca doi lideri politici europeni. Fără discuție.
marți, 8 martie 2016
luni, 7 martie 2016
Să mai liniștim niște ape ca să le putem agita cum trebuie în vederea alegerilor.
Azi au fost stabiliți candidații la sectoare, mai puțin sectorul 6, sector care va mai avea puțin de așteptat pentru o mai bună clarificare a poziției candidaților.
Cătălin Predoiu a comunicat că la S1 a fost ales Alexandru Nazare, la S2 a fost ales Dan Cristian Popescu, la S3 a fost ales Florin Ștefan Vasile, la S4 a fost ales Răzvan Sava iar la S5 a fost ales Ovidiu Raețchi. Agerpres (aici).
Se cuvine a combate, acum, gogomănia lansată de unii jurnaliști „de bună-credință”:
„În orice caz, aș dori să precizez fără echivoc că nu vom merge la sectorul 6 cu domnul Florescu. Deci dezavuez orice speculație pe această temă. Nici nu s-a pus problema și nici nu se va pune problema să mergem la sectorul 6 cu domnul Florescu”.
Să încerc să le pun și pozele aleșilor:
La Sectorul 1, Alexandru Nazare
La Sectorul 2, Dan Cristian Popescu
La Sectorul 3, Florin Ștefan Vasile
La Sectorul 4, Răzvan Sava
La Sectorul 5, Raețchi Ovidiu Alexandru
Cu Ludovic Orban în frunte va fi echipa de primari propusă de PNL. În echipa „de luptă” vor intra, evident, propunerile PNL pentru consilierii locali la sectoare și consilierii generali la municipiu.
După ce aflăm și propunerea pentru Sectorul 6 vom avea echipa completă.
Cătălin Predoiu a comunicat că la S1 a fost ales Alexandru Nazare, la S2 a fost ales Dan Cristian Popescu, la S3 a fost ales Florin Ștefan Vasile, la S4 a fost ales Răzvan Sava iar la S5 a fost ales Ovidiu Raețchi. Agerpres (aici).
Se cuvine a combate, acum, gogomănia lansată de unii jurnaliști „de bună-credință”:
„În orice caz, aș dori să precizez fără echivoc că nu vom merge la sectorul 6 cu domnul Florescu. Deci dezavuez orice speculație pe această temă. Nici nu s-a pus problema și nici nu se va pune problema să mergem la sectorul 6 cu domnul Florescu”.
Să încerc să le pun și pozele aleșilor:
La Sectorul 1, Alexandru Nazare
La Sectorul 2, Dan Cristian Popescu
La Sectorul 3, Florin Ștefan Vasile
La Sectorul 4, Răzvan Sava
La Sectorul 5, Raețchi Ovidiu Alexandru
Cu Ludovic Orban în frunte va fi echipa de primari propusă de PNL. În echipa „de luptă” vor intra, evident, propunerile PNL pentru consilierii locali la sectoare și consilierii generali la municipiu.
După ce aflăm și propunerea pentru Sectorul 6 vom avea echipa completă.
Migrația își arată fața hâdă, se văd cusăturile cu „ață albă” ale unei construcții politice imorale.
Sunt fost grănicer așa că judec problema actualei migrații altfel decât o fac multe alte persoane. Interesul țării mele este mai presus de așa-zisul umanism sau „ajutor” umanitar, promovat ostentativ de presă și unele ONG-uri.
Europa este dezbinată din cauza migrației generată de interesele obscure ale unor state, ale unor economii naționale care au crezut că stările conflictuale din Siria și Irak sunt numai bune să fie exploatate și să atragă o forță de muncă din ce în ce mai necesară în țările care se află într-un proces accelerat de îmbătrânire a populației.
Sub acoperișul „ajutorului umanitar” pentru persoanele afectate de războiul din Siria și Irak, Germania, Suedia și Austria au dat semnale, perverse le spun eu, că ar fi disponibile să primească „refugiați”. Scopul însă a fost acela de a primi forță de muncă ieftină. De fapt, imigranții ajunși în Europa, intervievați de jurnaliști, au declarat, fără a fi trași de limbă, că și-au vândut proprietățile și nu înțeleg de ce nu sunt primiți cu brațele deschise. Când îți vinzi proprietatea în țara de origine și emigrezi, nu mai ai de gând să te întorci. Chiar dacă ești dintr-o zonă în care au loc conflicte militare, nu mai ai statutul de refugiat ci pe cel de emigrant economic.
După ce s-au comis, de către imigranți, acte impardonabile împotriva populației autohtone, statele „vinovate” au acceptat unele definiții și au făcut unele precizări. Sunt calificați ca „refugiați” doar cei din Siria și Irak, ceilalți sunt calificați ca imigranți economici. Imigranții economici vor fi înapoiați în țările de origine. Treabă grea, majoritatea celor care au invadat teritoriul european sunt, de fapt, imigranți economici. A căzut „măgăreața” pe toți cei din Africa, Afganistan, Pakistan, Bangladesh, Iran. Asta după ce Germania și Austria au gonit din țările lor pe albanezi, kosovari, sârbi, muntenegreni, macedoneni, cărora le-a încetat statutul de „refugiați politici”, țările lor fiind declarate „țări sigure” din punct de vedere politic.
Macedonia a mers chiar mai departe. De teamă că devine un stat tampon, un fel de tabără permanentă pentru imigranți, Macedonia nu mai primește în țară decât „refugiați” din Siria și Irak care fac dovada că vin din zonele aflate în stare de război. Ca atare, irakienii din Bagdad și sirienii din Damasc nu mai sunt primiți. Rezultatul, previzibil, nu a întârziat să apară. Imigranții din Afganistan au rămas în Grecia, au devenit violenți împotriva forțelor de ordine macedonene de la graniță, devin o problemă pentru Grecia. S-a ajuns ca în Macedonia să intre doar câteva sute de persoane pe zi, după un control riguros la frontieră privind identitatea.
Grecia tratează absurd de ireal problema. Aduce din insule imigranți cu toptanul, fără o verificare a acestora. Are acum la frontiera cu Macedonia peste 13.000 de imigranți care nu sunt primiți de statul vecin. Majoritatea sunt afganistanezi ! O notă proastă pentru Grecia.
Statele de pe ruta balcanică nu au ratat ocazia și acuză Grecia că nu își îndeplinește obligațiile asumate potrivit reglementărilor Schengen. Serbia și Croația procedează, la rândul lor, la verificări minuțioase. Ungaria nu mai admite imigranți ci, doar refugiați, numai pentru tranzit nu și pentru stabilire în Ungaria.
Austria a stabilit o cotă de primire a imigranților. CE declară că Austria „încalcă dreptul european”. Ar avea dreptate CE dacă aceștia ar fi „refugiați”, dar nu sunt. Cei de la CE care au scos porumbelul din gură ar fi trebuit să cunoască mai multe date privind identitatea reală a celor care au ajuns în Austria și care au determinat Austria să părăsească tabăra „germană” și să susțină cealaltă tabără. Acum Austria cere Germaniei să stabilească o cotă anuală de „refugiați” și să facă declarații politice clare care să descurajeze venirea altora.
Germania și-a găsit un bun aliat în Italia pentru a „șurubări” la situația actuală care, dacă se permanentizează nu le va fi favorabilă. Ultima găselniță a celor două state cu pretenții mari în UE este să scoată de sub autoritatea statelor naționale decizia acordării azilului. Să o ducă sub autoritatea Comisiei Europene. Nu este exclus ca Grecia să li se alăture. După prelucrarea cererilor de azil sub directul control al unei autorități a CE, cei admiși ar urma să fie repartizați, pe baza unui sistem de cote, în statele membre ale UE. Merkel, grijulie, a pregătit momentul și a făcut o declarație pregătitoare: refugiații nu au un drept să stabilească în ce țară a Uniunii Europene vor sta ! UE le asigură o formă de protecție în țara pe care o stabilește UE. Refugiații acceptă sau nu. Dacă nu acceptă repartiția UE, atunci trebuie să își caute altă țară. Interesant.
Intenția Germaniei și a Italiei țintește Acordul Dublin II. Acord care face parte din documentele fundamentale ale construcției europene. Inițiativa are caracter politic. La nivelul României, ar încălca prevederile Constituției, Art. 3 alin (4) din Constituție spune clar: Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine.
În DEX avem următoarele definiții:
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința.
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni.
Este în pericol și art. 18 din Constituție care statuează că „dreptul de azil” se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor la care România este parte. Atenție ! Avem în primul rând o lege care reflectă dreptul suveran al statului român de a acorda azil unor persoane străine. Nici un tratat internațional nu este imperativ ! Ce face Germania și Italia acum este să scoată de sub controlul statelor naționale competența suverană a acordării dreptului de azil. Astfel, ne putem trezi, că vrem sau nu, după cum are interesul Italia sau Germania (ele sunt capul răutăților !), cu populații strănutate iar dacă avem în vedere și faptul că cei care au plecat din țările lor urmăresc stabilirea în anumite țări europene, ne putem trezi cu o colonizare decisă de CE. Germania asta face practic acum. Își colonizează landurile cu străini pe considerentul că „este o țară în proces de îmbătrânire” - Merkel, zilele trecute.
Eu îmi pun foarte serios problema: de ce Germania și Suedia nu au apelat la șomerii din celelalte state europene ? De ce nu au adoptat o politică de stimulare a natalității ? Ajutoarele sociale substanțiale nu stimulează suficient, din moment ce Germania se plânge că „îmbătrânește” și a ajuns să strămute populații din alte zone ale lumii. Nu cumva a greșit când a permis și sprijinit cumva liberinismul ? Nu cumva este o lipsă de educație sexuală, din moment ce actul sexual are „relevanță” în obținerea plăcerilor și nu în procreere ? Undeva este o mare eroare din partea Germaniei. Controlul natalității, încurajarea măsurilor contraceptive a stimulat un consum egoist. Oamenii au văzut viitorul doar sub forma plăcerilor fizice - consum alimentar, sex variat, bunuri „elegante” etc. -, nu și al responsabilității față de specia umană, față de evoluția propriei nații.
Nu cred că inițiativa germano-italiană va avea șanse, deși se va face mare tapaj. Sunt suficient de multe țări care vor merge până la ruperea UE dacă se va continua cu amenințările Italiei sau Germaniei cu sancțiuni. Dacian Cioloș a declarat unei publicații franceze că România nu este de acord cu sistemul de cote. Nu știu ce va face Bulgaria însă Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia se opun categoric. Nu este exclus ca și alte țări să se alăture opoziției. Toate au observat că această invazie musulmană este altceva decât un „refugiu” al unor populații din fața războiului.
Pentru că nu este o situație clară, nici Turcia nu are de gând să cadă la pace cu propuneri tembele. Practic, refugiații sunt în țările din jurul Siriei. Acei oameni vor să se întoarcă în țara lor. Sunt în Liban, Iordania, unii în Turcia. Câteva milioane. Europa a fost practic invadată de imigranții economic. Un exemplu mai bun decât controlul de frontieră dintre Macedonia și Grecia nu se poate da. De la câteva mii de „refugiați” pe zi s-a ajuns la 100 sau puțin mai mult. Reducerea de peste 10-20 de ori a numărului celor care trec frontiera este o probă indubitabilă că nu suntem în fața unei populații care se refugiază politic ci a unei populații care migrează economic.
Ce este mai grav, este faptul că se bate toba pe caracterul „umanitar” al primirii „refugiaților” și se uită, pur și simplu, caracterul inuman al tratamentului față de populația nativă a statelor, populație obligată să își schimbe comportamentul pentru a nu deranja extremismul islamist adus de imigranți, să se abțină de a-și exprima cultura, potrivit datinilor, a obiceiurilor locale pentru că imigranții se consideră deranjați ba, mai mult, consideră că manifestările culturale europene sunt ostile islamului și trebuiesc pedepsite. Asta nu mai este politică sănătoasă este tembelism notoriu.
Europa este dezbinată din cauza migrației generată de interesele obscure ale unor state, ale unor economii naționale care au crezut că stările conflictuale din Siria și Irak sunt numai bune să fie exploatate și să atragă o forță de muncă din ce în ce mai necesară în țările care se află într-un proces accelerat de îmbătrânire a populației.
Sub acoperișul „ajutorului umanitar” pentru persoanele afectate de războiul din Siria și Irak, Germania, Suedia și Austria au dat semnale, perverse le spun eu, că ar fi disponibile să primească „refugiați”. Scopul însă a fost acela de a primi forță de muncă ieftină. De fapt, imigranții ajunși în Europa, intervievați de jurnaliști, au declarat, fără a fi trași de limbă, că și-au vândut proprietățile și nu înțeleg de ce nu sunt primiți cu brațele deschise. Când îți vinzi proprietatea în țara de origine și emigrezi, nu mai ai de gând să te întorci. Chiar dacă ești dintr-o zonă în care au loc conflicte militare, nu mai ai statutul de refugiat ci pe cel de emigrant economic.
După ce s-au comis, de către imigranți, acte impardonabile împotriva populației autohtone, statele „vinovate” au acceptat unele definiții și au făcut unele precizări. Sunt calificați ca „refugiați” doar cei din Siria și Irak, ceilalți sunt calificați ca imigranți economici. Imigranții economici vor fi înapoiați în țările de origine. Treabă grea, majoritatea celor care au invadat teritoriul european sunt, de fapt, imigranți economici. A căzut „măgăreața” pe toți cei din Africa, Afganistan, Pakistan, Bangladesh, Iran. Asta după ce Germania și Austria au gonit din țările lor pe albanezi, kosovari, sârbi, muntenegreni, macedoneni, cărora le-a încetat statutul de „refugiați politici”, țările lor fiind declarate „țări sigure” din punct de vedere politic.
Macedonia a mers chiar mai departe. De teamă că devine un stat tampon, un fel de tabără permanentă pentru imigranți, Macedonia nu mai primește în țară decât „refugiați” din Siria și Irak care fac dovada că vin din zonele aflate în stare de război. Ca atare, irakienii din Bagdad și sirienii din Damasc nu mai sunt primiți. Rezultatul, previzibil, nu a întârziat să apară. Imigranții din Afganistan au rămas în Grecia, au devenit violenți împotriva forțelor de ordine macedonene de la graniță, devin o problemă pentru Grecia. S-a ajuns ca în Macedonia să intre doar câteva sute de persoane pe zi, după un control riguros la frontieră privind identitatea.
Grecia tratează absurd de ireal problema. Aduce din insule imigranți cu toptanul, fără o verificare a acestora. Are acum la frontiera cu Macedonia peste 13.000 de imigranți care nu sunt primiți de statul vecin. Majoritatea sunt afganistanezi ! O notă proastă pentru Grecia.
Statele de pe ruta balcanică nu au ratat ocazia și acuză Grecia că nu își îndeplinește obligațiile asumate potrivit reglementărilor Schengen. Serbia și Croația procedează, la rândul lor, la verificări minuțioase. Ungaria nu mai admite imigranți ci, doar refugiați, numai pentru tranzit nu și pentru stabilire în Ungaria.
Austria a stabilit o cotă de primire a imigranților. CE declară că Austria „încalcă dreptul european”. Ar avea dreptate CE dacă aceștia ar fi „refugiați”, dar nu sunt. Cei de la CE care au scos porumbelul din gură ar fi trebuit să cunoască mai multe date privind identitatea reală a celor care au ajuns în Austria și care au determinat Austria să părăsească tabăra „germană” și să susțină cealaltă tabără. Acum Austria cere Germaniei să stabilească o cotă anuală de „refugiați” și să facă declarații politice clare care să descurajeze venirea altora.
Germania și-a găsit un bun aliat în Italia pentru a „șurubări” la situația actuală care, dacă se permanentizează nu le va fi favorabilă. Ultima găselniță a celor două state cu pretenții mari în UE este să scoată de sub autoritatea statelor naționale decizia acordării azilului. Să o ducă sub autoritatea Comisiei Europene. Nu este exclus ca Grecia să li se alăture. După prelucrarea cererilor de azil sub directul control al unei autorități a CE, cei admiși ar urma să fie repartizați, pe baza unui sistem de cote, în statele membre ale UE. Merkel, grijulie, a pregătit momentul și a făcut o declarație pregătitoare: refugiații nu au un drept să stabilească în ce țară a Uniunii Europene vor sta ! UE le asigură o formă de protecție în țara pe care o stabilește UE. Refugiații acceptă sau nu. Dacă nu acceptă repartiția UE, atunci trebuie să își caute altă țară. Interesant.
Intenția Germaniei și a Italiei țintește Acordul Dublin II. Acord care face parte din documentele fundamentale ale construcției europene. Inițiativa are caracter politic. La nivelul României, ar încălca prevederile Constituției, Art. 3 alin (4) din Constituție spune clar: Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine.
În DEX avem următoarele definiții:
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința.
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni.
Este în pericol și art. 18 din Constituție care statuează că „dreptul de azil” se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor la care România este parte. Atenție ! Avem în primul rând o lege care reflectă dreptul suveran al statului român de a acorda azil unor persoane străine. Nici un tratat internațional nu este imperativ ! Ce face Germania și Italia acum este să scoată de sub controlul statelor naționale competența suverană a acordării dreptului de azil. Astfel, ne putem trezi, că vrem sau nu, după cum are interesul Italia sau Germania (ele sunt capul răutăților !), cu populații strănutate iar dacă avem în vedere și faptul că cei care au plecat din țările lor urmăresc stabilirea în anumite țări europene, ne putem trezi cu o colonizare decisă de CE. Germania asta face practic acum. Își colonizează landurile cu străini pe considerentul că „este o țară în proces de îmbătrânire” - Merkel, zilele trecute.
Eu îmi pun foarte serios problema: de ce Germania și Suedia nu au apelat la șomerii din celelalte state europene ? De ce nu au adoptat o politică de stimulare a natalității ? Ajutoarele sociale substanțiale nu stimulează suficient, din moment ce Germania se plânge că „îmbătrânește” și a ajuns să strămute populații din alte zone ale lumii. Nu cumva a greșit când a permis și sprijinit cumva liberinismul ? Nu cumva este o lipsă de educație sexuală, din moment ce actul sexual are „relevanță” în obținerea plăcerilor și nu în procreere ? Undeva este o mare eroare din partea Germaniei. Controlul natalității, încurajarea măsurilor contraceptive a stimulat un consum egoist. Oamenii au văzut viitorul doar sub forma plăcerilor fizice - consum alimentar, sex variat, bunuri „elegante” etc. -, nu și al responsabilității față de specia umană, față de evoluția propriei nații.
Nu cred că inițiativa germano-italiană va avea șanse, deși se va face mare tapaj. Sunt suficient de multe țări care vor merge până la ruperea UE dacă se va continua cu amenințările Italiei sau Germaniei cu sancțiuni. Dacian Cioloș a declarat unei publicații franceze că România nu este de acord cu sistemul de cote. Nu știu ce va face Bulgaria însă Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia se opun categoric. Nu este exclus ca și alte țări să se alăture opoziției. Toate au observat că această invazie musulmană este altceva decât un „refugiu” al unor populații din fața războiului.
Pentru că nu este o situație clară, nici Turcia nu are de gând să cadă la pace cu propuneri tembele. Practic, refugiații sunt în țările din jurul Siriei. Acei oameni vor să se întoarcă în țara lor. Sunt în Liban, Iordania, unii în Turcia. Câteva milioane. Europa a fost practic invadată de imigranții economic. Un exemplu mai bun decât controlul de frontieră dintre Macedonia și Grecia nu se poate da. De la câteva mii de „refugiați” pe zi s-a ajuns la 100 sau puțin mai mult. Reducerea de peste 10-20 de ori a numărului celor care trec frontiera este o probă indubitabilă că nu suntem în fața unei populații care se refugiază politic ci a unei populații care migrează economic.
Ce este mai grav, este faptul că se bate toba pe caracterul „umanitar” al primirii „refugiaților” și se uită, pur și simplu, caracterul inuman al tratamentului față de populația nativă a statelor, populație obligată să își schimbe comportamentul pentru a nu deranja extremismul islamist adus de imigranți, să se abțină de a-și exprima cultura, potrivit datinilor, a obiceiurilor locale pentru că imigranții se consideră deranjați ba, mai mult, consideră că manifestările culturale europene sunt ostile islamului și trebuiesc pedepsite. Asta nu mai este politică sănătoasă este tembelism notoriu.
duminică, 6 martie 2016
Pre-campania și campania electorală din acest an este diferită. Este mai bună. Este semn de evoluție !
Urmăresc cu atenție unele evoluții. Normal, mă bucură evoluția colegilor mei din PNL. Ca să fiu sincer, mă bucură și evoluția principalilor adversari ai PNL, a celor din PSD, ALDE, UNPR, o alianță de stânga care nu are capacitatea să își ascundă caracterul nociv. Norocul, dacă este să spun așa, pentru alegătorii de stânga este relevat de procurorii DIICOT și ai DNA care le curăță „grajdurile”.
Dacă urmăresc, aflu. Simplu. Au loc evoluții frumoase în toate localitățile, aproape în toate, să las loc și pentru cele mai puțin frumoase, imperfecte, pentru a nu ajunge la nebunia perfecțiunii. Mai am de așteptat nominalizările partidelor pentru sectoarele din București, pentru alte localități importante. Cu predilecție voi trata problemele de aici, din București, mai ales în Sectorul 3, fără a neglija ce se întâmplă la Constanța, de exemplu, sau în alte locuri din țară pe unde m-au dus nevoile și repartizările.
Până la începerea campaniei propriu-zise, toate formațiunile politice și toți candidații trebuie să își prezinte oferta. Așa este corect. Obiectivul lor este natural, normal, legitim: câștigarea alegătorilor de partea programului lor politic și a candidatului. O particularitate capătă însă acea lună de campanie propriu zisă.
După pre-campanie, fiecare partid își va face o evaluare. Că este partid mare, că este partid mai mic, că este candidat independent. Este normal și este corect să apreciem că fiecare va avea de partea lui un număr de alegători. Atunci se va judeca, de către mulți alegători, sub imperiul votului util. Apreciază pe „X” sau pe „Y” însă dacă aceștia nu vor avea suficient suflu nu vor putea lua primăria, iar alegătorii vor vota politic, așa cum este mai bine pentru ei și comunitate, după cum va gândi acest bine fiecare alegător în parte. Candidații vor ști dacă au sau nu putere. Vor ști câtă putere au. Vor avea posibilitatea să adopte o poziție cât mai apropiată de cea a simpatizanților lor care nu vor vota cu ei, votul într-un singur tur de scrutin fiind exclusiv, vor accepta să aleagă și să recomande unul dintre candidații care vor aduna majoritatea voturilor.
Dacă ar fi fost un vot în două tururi, atunci nu ar fi fost o problemă. În primul tur ar fi votat cu candidatul apreciat, în același timp ar fi arătat că aprobă programul partidului politic pentru comunitatea lor iar în al doilea tur ar fi votat cu candidatul partidului care le oferă cea mai mare apropiere de aspirațiile lor. Dacă ar intra în turul doi candidatul lor, acesta ar beneficia de voturile din primul tur plus voturile alegătorilor altor candidați care ar vedea în candidatul propus o alternativă la candidatul propriu care a pierdut „cursa”. Dar nu este așa. Alegerile sunt într-un singur tur, deocamdată, iar acest mod al alegerilor obligă la un comportament „de turul II”.
În particular, observ evoluția lui Nicușor Dan. Sunt de acord cu multe dintre propunerile lui, nu cu toate. Am sentimentul că Nicușor Dan se lasă copleșit de problemele tehnice, de anumite sentimentalisme, de o anume conduită orientată către dictat. Omul se referă strict la administrare, în sensul de conducere a autorității publice numită primărie și mai puțin la guvernare a comunității umane numită București. Este o limitare gravă a discursului politic. Are omul părerile lui și nu acceptă altele. Fără a fi grobian ca Băsescu, formulează „aprecieri” denigratoare. Acceptă alinierea la ideile lui, acceptă discuțiile pentru ca alții să fie de acord cu el însă nu acceptă alte poziții. Hm. Dezolant. O vorbă din bătrâni spune unui astfel de comportament „brânză bună în burduf de câine”. O atitudine greșită. Asta nu trebuie însă să ne împiedice să ne uităm cu atenție la problemele ridicate de el și la soluțiile pe care le propune. Unele sunt bune. Chiar foarte bune. Celelalte partide ar putea să le vadă, să le aprofundeze, să le compare cu propriile soluții la care au ajuns în propriile programe. Să și le însușească chiar.
Tot în particular sunt cu ochii și pe un alt candidat la primăria generală, Ciprian Ciucu, fost șef al CNI (Consiliul Național de Integritate!), independent susținut de partidul Monicăi Macovei, M10. Și acesta are idei bune, idei care pot fi aprofundate și luate în considerare.
Ciprian Ciucu recunoaște că ar fi fost mai bine dacă ar fi pus împreună resursele cu Nicușor Dan ar fi făcut o figură mai bună. Problema este că Nicușor Dan preferă să aibă un proiect singur - logic, din moment ce are în spate și un partid politic -, nu discută cu alții și nici nu are un discurs ferm (spune Ciprian Ciucu). Știe că lumea îi atribuie același gen de electorat însă Ciucu își dorește să „alerge” pe culoarul pe care merge Ludovic Orban. Vrea să se adreseze electoratului PNL și electoratului care nu mai vrea PSD.
Și Nicușor Dan și Ciprian Ciucu au făcut o declarație care îi pune sub semnul întrebării pentru PNL. Amândoi consideră că nu pot discuta cu „actualul” PNL. Nicușor Dan este chiar mai abrupt și consideră că PNL nu este capabil să asigure o guvernare pentru București cinstită, înțeleaptă ! Asta este cam agresivă. Unul ca mine o poate considera chiar o insultă. În fine, să lăsăm loc și de „bună ziua” și să mergem mai departe.
Probabil că și în alte localități din țară sunt astfel de „probleme”. Este corect să fie analizate fiecare în parte pentru ca prin programele pe care PNL le propune cetățenilor fiecărei localități să se regăsească toate sau aproape toate aspirațiile cetățenilor. Normal că idei băsesciene sau pesediste nu pot fi luate în calcul.
Cât timp pre-campania are rolul de a aduce notorietate, nu este nimic rău. Un număr suficient de voturi poate aduce micilor formațiuni politice, în funcție de localitate, intrarea în consiliile locale sau majorarea numărului de consilieri. Când însă ajungem la primarul localității, lucrurile se schimbă. Aici nu mai este loc de întors. Ori așa, ori invers. Și aici sunt nuanțe.
În comunitățile mai mici, câteva mii de locuitori, nu este exclus ca un partid mai mic să aibă majoritate. Este corect să lupte pentru a obține și primăria și consiliul local și, de ce nu, mai mulți consilieri județeni. Foarte corect. Exemplul foarte bun este UDMR. Este un model de urmat.
În comunitățile mai mari însă, acolo unde partidele mai mari au organizații puternice, se schimbă calimera. Lupta pentru primărie se va da între partidele mari. Dacă formațiunile mai mici sau candidații independenți adună în jurul lor alegători de dreapta și vor primi votul lor, atunci vor ajuta candidatul stângii. Votul este într-un singur tur ! Votul celor de dreapta dat altui candidat decât candidatului reprezentativ al dreptei - candidatul PNL -, permite candidatului stângii să adune mai multe voturi și să câștige primăria. Plus că va câștiga și consiliul local. PSD a încheiat protocoale cu toate forțele stângii pentru a valoriza la maxim votul util. ALDE și UNPR vor vota pentru candidații PSD. Este adevărat că PSD va accepta ca în unele localități să existe candidați de la ALDE sau UNPR, atât la primărie cât și la funcțiile de consilieri locali însă asta nu va schimba cu nimic scena politică. Tot PSD va conduce numai că va purta alte denumiri.
Așa ajungem la o concluzie care nu are cum fi combătută. În București, alegătorii lui Nicușor Dan, ai lui Ciprian Ciucu vor vota „indirect” pentru candidatul stângii, care va fi acela. Fie că va Gabriela Vrânceanu Firea, fie că va fi Liviu Dragnea ... Este un singur tur ! La aceștia se mai pot adăuga alegătorii altor candidați independenți, declarați „anti-pesediști”. Anti-pesediști dar cu grijă ca PSD să nu piardă alegerile. Ciudat, dar lumea este plină de ciudățenii.
PNL s-a declarat disponibil pentru discuții cu Nicușor Dan, cu Ciprian Ciucu, cu alți candidați care luptă să atragă electoratul de dreapta. Nu a pomenit nimic de Mișcarea Populară a lui Băsescu. Pe bună dreptate. Aceștia nu sunt de dreapta. Aceștia semnalează dreapta și o iau la stânga. Nu poți avea încredere în ei. Este evident că voturile pentru partidul lui Băsescu sunt, de fapt, un sprijin pentru PSD. Băsescu are ce are cu Blaga, cu cei care l-au urmat pe Blaga și care au refuzat să vină lângă el deși i-a tot contactat. Până și Emil Boc a ales să rămână în PNL, iar asta îi stă pe suflet. Băsescu are o singură mare dorință: să împiedice PNL să ia puterea politică. O astfel de realizare ar fi cea mai mare palmă pe care o poate primi Băsescu. Ar fi confirmarea eșecului lui de-a lungul timpului. Eșecul politic. L-ar trimite la coșul de gunoi al istoriei.
Până una alta, evoluția multor actori politici în această pre-campanie este pozitivă. În afara ciudățeniilor gen deputatul PSD Cristian Rizea care se dorea primar la Sectorul 5 în locul lăsat vacant de Vanghele (PSD mai are candidați ciudați !), ceilalți dau dovadă de maturitate și, mai ales, dau dovadă de sinceritate. Față de alte alegeri se pare că avem parte de ceva mai bun. Este o evoluție pozitivă a societății în ansamblul ei, iar asta nu poate decât să bucure.
Dacă urmăresc, aflu. Simplu. Au loc evoluții frumoase în toate localitățile, aproape în toate, să las loc și pentru cele mai puțin frumoase, imperfecte, pentru a nu ajunge la nebunia perfecțiunii. Mai am de așteptat nominalizările partidelor pentru sectoarele din București, pentru alte localități importante. Cu predilecție voi trata problemele de aici, din București, mai ales în Sectorul 3, fără a neglija ce se întâmplă la Constanța, de exemplu, sau în alte locuri din țară pe unde m-au dus nevoile și repartizările.
Până la începerea campaniei propriu-zise, toate formațiunile politice și toți candidații trebuie să își prezinte oferta. Așa este corect. Obiectivul lor este natural, normal, legitim: câștigarea alegătorilor de partea programului lor politic și a candidatului. O particularitate capătă însă acea lună de campanie propriu zisă.
După pre-campanie, fiecare partid își va face o evaluare. Că este partid mare, că este partid mai mic, că este candidat independent. Este normal și este corect să apreciem că fiecare va avea de partea lui un număr de alegători. Atunci se va judeca, de către mulți alegători, sub imperiul votului util. Apreciază pe „X” sau pe „Y” însă dacă aceștia nu vor avea suficient suflu nu vor putea lua primăria, iar alegătorii vor vota politic, așa cum este mai bine pentru ei și comunitate, după cum va gândi acest bine fiecare alegător în parte. Candidații vor ști dacă au sau nu putere. Vor ști câtă putere au. Vor avea posibilitatea să adopte o poziție cât mai apropiată de cea a simpatizanților lor care nu vor vota cu ei, votul într-un singur tur de scrutin fiind exclusiv, vor accepta să aleagă și să recomande unul dintre candidații care vor aduna majoritatea voturilor.
Dacă ar fi fost un vot în două tururi, atunci nu ar fi fost o problemă. În primul tur ar fi votat cu candidatul apreciat, în același timp ar fi arătat că aprobă programul partidului politic pentru comunitatea lor iar în al doilea tur ar fi votat cu candidatul partidului care le oferă cea mai mare apropiere de aspirațiile lor. Dacă ar intra în turul doi candidatul lor, acesta ar beneficia de voturile din primul tur plus voturile alegătorilor altor candidați care ar vedea în candidatul propus o alternativă la candidatul propriu care a pierdut „cursa”. Dar nu este așa. Alegerile sunt într-un singur tur, deocamdată, iar acest mod al alegerilor obligă la un comportament „de turul II”.
În particular, observ evoluția lui Nicușor Dan. Sunt de acord cu multe dintre propunerile lui, nu cu toate. Am sentimentul că Nicușor Dan se lasă copleșit de problemele tehnice, de anumite sentimentalisme, de o anume conduită orientată către dictat. Omul se referă strict la administrare, în sensul de conducere a autorității publice numită primărie și mai puțin la guvernare a comunității umane numită București. Este o limitare gravă a discursului politic. Are omul părerile lui și nu acceptă altele. Fără a fi grobian ca Băsescu, formulează „aprecieri” denigratoare. Acceptă alinierea la ideile lui, acceptă discuțiile pentru ca alții să fie de acord cu el însă nu acceptă alte poziții. Hm. Dezolant. O vorbă din bătrâni spune unui astfel de comportament „brânză bună în burduf de câine”. O atitudine greșită. Asta nu trebuie însă să ne împiedice să ne uităm cu atenție la problemele ridicate de el și la soluțiile pe care le propune. Unele sunt bune. Chiar foarte bune. Celelalte partide ar putea să le vadă, să le aprofundeze, să le compare cu propriile soluții la care au ajuns în propriile programe. Să și le însușească chiar.
Tot în particular sunt cu ochii și pe un alt candidat la primăria generală, Ciprian Ciucu, fost șef al CNI (Consiliul Național de Integritate!), independent susținut de partidul Monicăi Macovei, M10. Și acesta are idei bune, idei care pot fi aprofundate și luate în considerare.
Ciprian Ciucu recunoaște că ar fi fost mai bine dacă ar fi pus împreună resursele cu Nicușor Dan ar fi făcut o figură mai bună. Problema este că Nicușor Dan preferă să aibă un proiect singur - logic, din moment ce are în spate și un partid politic -, nu discută cu alții și nici nu are un discurs ferm (spune Ciprian Ciucu). Știe că lumea îi atribuie același gen de electorat însă Ciucu își dorește să „alerge” pe culoarul pe care merge Ludovic Orban. Vrea să se adreseze electoratului PNL și electoratului care nu mai vrea PSD.
Și Nicușor Dan și Ciprian Ciucu au făcut o declarație care îi pune sub semnul întrebării pentru PNL. Amândoi consideră că nu pot discuta cu „actualul” PNL. Nicușor Dan este chiar mai abrupt și consideră că PNL nu este capabil să asigure o guvernare pentru București cinstită, înțeleaptă ! Asta este cam agresivă. Unul ca mine o poate considera chiar o insultă. În fine, să lăsăm loc și de „bună ziua” și să mergem mai departe.
Probabil că și în alte localități din țară sunt astfel de „probleme”. Este corect să fie analizate fiecare în parte pentru ca prin programele pe care PNL le propune cetățenilor fiecărei localități să se regăsească toate sau aproape toate aspirațiile cetățenilor. Normal că idei băsesciene sau pesediste nu pot fi luate în calcul.
Cât timp pre-campania are rolul de a aduce notorietate, nu este nimic rău. Un număr suficient de voturi poate aduce micilor formațiuni politice, în funcție de localitate, intrarea în consiliile locale sau majorarea numărului de consilieri. Când însă ajungem la primarul localității, lucrurile se schimbă. Aici nu mai este loc de întors. Ori așa, ori invers. Și aici sunt nuanțe.
În comunitățile mai mici, câteva mii de locuitori, nu este exclus ca un partid mai mic să aibă majoritate. Este corect să lupte pentru a obține și primăria și consiliul local și, de ce nu, mai mulți consilieri județeni. Foarte corect. Exemplul foarte bun este UDMR. Este un model de urmat.
În comunitățile mai mari însă, acolo unde partidele mai mari au organizații puternice, se schimbă calimera. Lupta pentru primărie se va da între partidele mari. Dacă formațiunile mai mici sau candidații independenți adună în jurul lor alegători de dreapta și vor primi votul lor, atunci vor ajuta candidatul stângii. Votul este într-un singur tur ! Votul celor de dreapta dat altui candidat decât candidatului reprezentativ al dreptei - candidatul PNL -, permite candidatului stângii să adune mai multe voturi și să câștige primăria. Plus că va câștiga și consiliul local. PSD a încheiat protocoale cu toate forțele stângii pentru a valoriza la maxim votul util. ALDE și UNPR vor vota pentru candidații PSD. Este adevărat că PSD va accepta ca în unele localități să existe candidați de la ALDE sau UNPR, atât la primărie cât și la funcțiile de consilieri locali însă asta nu va schimba cu nimic scena politică. Tot PSD va conduce numai că va purta alte denumiri.
Așa ajungem la o concluzie care nu are cum fi combătută. În București, alegătorii lui Nicușor Dan, ai lui Ciprian Ciucu vor vota „indirect” pentru candidatul stângii, care va fi acela. Fie că va Gabriela Vrânceanu Firea, fie că va fi Liviu Dragnea ... Este un singur tur ! La aceștia se mai pot adăuga alegătorii altor candidați independenți, declarați „anti-pesediști”. Anti-pesediști dar cu grijă ca PSD să nu piardă alegerile. Ciudat, dar lumea este plină de ciudățenii.
PNL s-a declarat disponibil pentru discuții cu Nicușor Dan, cu Ciprian Ciucu, cu alți candidați care luptă să atragă electoratul de dreapta. Nu a pomenit nimic de Mișcarea Populară a lui Băsescu. Pe bună dreptate. Aceștia nu sunt de dreapta. Aceștia semnalează dreapta și o iau la stânga. Nu poți avea încredere în ei. Este evident că voturile pentru partidul lui Băsescu sunt, de fapt, un sprijin pentru PSD. Băsescu are ce are cu Blaga, cu cei care l-au urmat pe Blaga și care au refuzat să vină lângă el deși i-a tot contactat. Până și Emil Boc a ales să rămână în PNL, iar asta îi stă pe suflet. Băsescu are o singură mare dorință: să împiedice PNL să ia puterea politică. O astfel de realizare ar fi cea mai mare palmă pe care o poate primi Băsescu. Ar fi confirmarea eșecului lui de-a lungul timpului. Eșecul politic. L-ar trimite la coșul de gunoi al istoriei.
Până una alta, evoluția multor actori politici în această pre-campanie este pozitivă. În afara ciudățeniilor gen deputatul PSD Cristian Rizea care se dorea primar la Sectorul 5 în locul lăsat vacant de Vanghele (PSD mai are candidați ciudați !), ceilalți dau dovadă de maturitate și, mai ales, dau dovadă de sinceritate. Față de alte alegeri se pare că avem parte de ceva mai bun. Este o evoluție pozitivă a societății în ansamblul ei, iar asta nu poate decât să bucure.
Băsescu are pitici pe creier.
Agerpres (aici).
Băsescu are nevoie ca de aer să „reformuleze” o stare de fapt. Face, de fapt, ce a tot făcut de când a ajuns pe prima scenă a politicii românești. Reevaluează în funcție de interesul lui imediat.
Care este de fapt situația ?
PNL și PSD sunt în luptă pentru supremație. Dialogul între ele, la nivelul parlamentar este slab. Între partide este inexistent. Rămâne doar nivelul parlamentar ca scenă a dialogului politic pentru că acolo, în Parlament, se construiesc legile. Fiecare partid încearcă să își promoveze ideile, transpuse în proiecte legislative. Din ce vedem, reușita este condiționată de numărul de voturi. Ar fi absurd să te bucuri că o lege bună pică pentru că este promovată de adversarul politic. De aceea se negociază „la sânge”, se ajunge la compromisuri - un maxim și un minim între limitele legii -, de aceea apare senzația de tergiversare (am întâlnit fenomenul și la unguri, la germani, la francezi etc.). Bine, acest proces, absolut normal, natural în viața politică a oricărei țări, nu este dorit de unii. Băsescu este adeptul refuzului categoric și al impunerii cu forța. Poate fi și o astfel de atitudine numită politică, însă este o exagerare.
Nu există nici o înțelegere politică între PNL și PSD. Gogorița lui Băsescu cu USL este doar o manevră politicianistă. De fapt, este singura lui șansă să mai fie ascultat de cei care adoră brutalitatea în relația dintre oameni. Sunt cei rămași cu nostalgia guvernării cu pumnul în gură. Mulți, puțini, nu are relevanță, relevantă este situația din aceste zile care confirmă faptul că astfel de persoane există și că pot avea iar „senzații tari” dacă Băsescu și partidul lui capătă suficientă putere politică pentru a putea acționa iar, în forță, împotriva altor partide politice și, de fapt, împotriva întregii populații a țării.
Ținta lui Băsescu este la PNL, între foștii membri ai PDL, și la cei care nu au acceptat USL-ul ca urmare a comportamentului PSD. În PNL însă, discuțiile purtate cu sinceritate între colegi a atenuat sentimentele de adversitate. Noi am explicat pe larg care a fost intenția USL, de ce s-a creat și ce s-a urmărit, colegii din fostul PDL au trebuit să accepte că acțiunea a fost politică și că nu s-a urmărit trecerea PNL la stânga eșicherului politic. La fel cum noi am criticat unele acțiuni ale PDL iar ei ne-au explicat care le-a fost poziția și ce au crezut că se realizează. Discuțiile au fost și sunt deschise, de multe ori „tari”, dar se ajunge la consens. Ceea ce este bine. Important este că s-a ajuns la o abordare rațională a problemelor, la acceptarea situațiilor așa cum au fost ele și la existența unei noi stări politice. PNL și PDL au fuzionat, avem convingeri comune, ne acceptăm și lucrăm împreună pentru realizarea obiectivelor PNL. Acceptăm și faptul că unii dintre noi vor părăsi „corabia” PNL ademeniți de cântecul de sirenă al lui Băsescu sau al lui Tăriceanu sau mai știu eu cărui „cântător” politic. Pe de o parte este bine, persoanele respective confirmând, astfel, că nu sunt pregătite să accepte principiile liberalismului. Pierderile de personal, naturale de altfel, sunt compensate de venirile în PNL din ultima perioadă de timp. Când ai veniri mari în fiecare săptămână ajungi să îți pui problema gestionării lor. Ceea ce este iar bine. Pe mine mă bucură de fiecare dată să îi văd pe noii colegi, să îi aud cum se prezintă și ce doresc ei pentru viitor cu sprijinul PNL. Unii spun lucruri interesante și mai ales vin cu problematici care stârnesc interesul.
Băsescu nu se mulțumește cu minciuna USL. Mai pune o minciună la treabă. PNL și PSD nu fac opoziție Guvernului Cioloș. Haida-haida ! Și PNL și PSD fac opoziție cabinetului Cioloș însă, fiecare urmărind altceva. PNL dorește întărirea democrației - votul în două tururi la alegerile pentru primari, de ex. -, PSD se împotrivește și cere Guvernului să nu permită PNL obținerea condițiilor pentru ca legea alegerilor locale să ajungă la CCR pentru sesizarea de neconstituționalitate. Dacă nici asta nu este opoziție, atunci care mai este ? Cazul stadionului național. PNL cere ca Guvernul, prin ministerul lui Dâncu să aprobe, prin act normativ, materialul din care este făcută copertina și astfel să devină legală construcția acesteia, PSD se opune. În spatele opoziției poate fi oricare alt interes. Inclusiv politic, în sensul să nu permită PNL să se laude că a reușit ducerea în legalitate a construcției. Mai sunt forme ale opoziției față de Guvernul Cioloș însă toate au ca rol, cel puțin din partea PNL, ajungerea la starea de normalitate și grăbirea, dacă se poate, a unor măsuri care să pună administrația publică în starea de normalitate. Cum este curățirea de politruci a ministerelor, a prefecturilor, a agențiilor guvernamentale etc.
Pe de altă parte, ambele partide nu au interesul să dărâme Guvernul Cioloș pentru că acesta își face treaba pentru care a fost acceptat, administrativă, timp în care partidele scapă de tensiunea guvernării cât timp se ocupă de reforma în propria curte. Este un an de tranziție venit la timp, dacă pot spune așa. Este un an care este la limita unei poziții a României în relația cu UE dar și cu alte state. Este o perioadă de trecere de la o poziție a consensului internațional și a „noncombatului” la cea a promovării interesului național. Este anul în care partidele pot corecta, dacă este nevoie, chiar de comun acord, poziția României în mediul internațional în viitor în funcție de capacitatea ei de a oferi și cere securitate, apărare națională, economie, cultură, sănătate etc. Mai ales sub presiunea generată de schimbarea radicală a politicilor Rusiei cu privire la vecinătate.
Este normal să nu îi convină lui Băsescu, cum de altfel nu îi convine nici lui Tăriceanu sau mai știu eu cui, faptul că partidele mari se ocupă de propria ogradă fără tensiunea guvernării și se pregătesc de alegeri într-o relativă liniște. Nu le convine pentru că odată ce partidele mari ajung la stabilitate - iar acum asta se întâmplă -, partidele mai mici nu mai au suficientă forță să impună ceva. Liantul Cioloș face posibilă definirea comportamentului României atât în politica internă cât și în privința politicii externe. Mai mult, Cioloș a devenit un actor important pe scena europeană - cu sprijinul direct al Președintelui Klaus Iohannis -, pe teme care privesc exclusiv guvernarea, participând și purtând mesajul României la Consiliul European (ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum !). Acceptul principalelor partide „strică” obiceiurile mai vechi statuate de Traian Băsescu privind comportamentul Președintelui și al prim-ministrului. Dispare harababura atât de dragă lui Băsescu și se ajunge, prin acțiune practică, la delimitarea atribuțiilor funcționale ale principalilor actori ai statului.
Canibalizarea PNL de către Băsescu și Tăriceanu este mai grea în condițiile în care nu au „material” de critică legat de guvernare. De aceea și Băsescu și Tăriceanu, dar și alții, încearcă să politizeze, în limita lor de înțelegere a fenomenului politic specific evului mediu, și să lege Guvernul Cioloș de PNL. Primitivă abordare. Omenirea a evoluat iar Băsescu, Tăriceanu și alte panarame politice nu au aflat.
Între timp, Guvernul Cioloș abordează problemele reale ale administrației publice și pune în fața partidelor problemele rezultate din evaluările care vor sta la baza reformei administrației publice. Rezultatele verificărilor și evaluărilor în administrația publică sunt copleșitoare. Birocrație, calitatea slabă a decidenților administrativi, lipsa de pregătire a celor numiți politic, organizare instituțională dezechilibrată etc. devin caracteristici ale modului în care s-a guvernat până în prezent. Aceste rezultate negative își au obârșia în guvernările Băsescu și Ponta. Una ar fi fost ca acestea să fie relevate de o administrație politică, se perpetua „scenariul răzbunării politice”, alta este când situația este constatată de un Guvern apolitic dar care are sprijinul principalelor partide politice pentru a merge mai departe. Este normal ca PSD, beneficiarul major al aranjamentelor politice de până acum să fie nemulțumit. Le sunt schimbați din funcțiile publice oamenii de care s-au folosit pentru acapararea puterii în administrația publică cu riscul ca la alegeri să nu mai aibă un număr important de voturi. Este normal ca PNL să fie nemulțumit de unele măsuri ale Guvernului, mai ales pentru că semnalele lor politice nu sunt luate în considerare imediat. Este însă la fel de normal ca Guvernul să își urmeze linia de conduită stabilită anterior, la angajarea guvernării în Parlament, să își urmeze programul și să tempereze astfel unele obiceiuri politice care au dus la dezastrul guvernărilor Băsescu și Ponta.
Pe lângă toate acestea, Băsescu mai vine și cu castraveți la grădinar. Vorbește despre administrație. Culmea ! Tocmai el acuză că administrația la Brăila nu a fost cea corespunzătoare ! Să ne fie cu iertare, dar suntem în fața celui mai mare demagog în viață. Tot ce spune Băsescu cu privire la administrație are o particularitate: timpul îndelungat în care aceste probleme se realizează. Ca Brăila să aibă ce spune Băsescu, ar fi trebuit ca administrația de la Brăila și din oricare altă comunitate să fi început să gândească lucrurile cu niște ani în urmă, să fi executat analize, să fi construit programe, să caute finanțarea acestora ... etc. Dacă ne uităm la oricare investiție, de la cea mai mică la cea mai mare care privește interesele imediate ale unei comunități nu avem un termen sub 2 ani ! Când a picat guvernarea lui Băsescu ? În 2012, cu moțiunea de cenzură. Cine se ocupa de proiectele administrațiilor locale ? Pupila lui, Elena Udrea ! Unde sunt guvernanții de atunci ai lui Băsescu ? La noul partid „Alba ca Zăpada” numit Mișcarea Populară. Cine dracu mai crede că Băsescu este capabil să facă ceea ce spune ? Doar habotnicii care l-au susținut și până acum.
Pentru unii, discursurile lui Băsescu sunt „adevărate”. Da, pot accepta că „le spune bine”. Dar la Băsescu avem o mare problemă. Una este ce spune, alta este ce face. Timp de 10 ani de zile și chiar mai mult, chiar de pe timpul când era primarul general al capitalei, Băsescu una spunea, alta făcea. De obicei, invers. Omul nu are consecvență. Nu leagă vorbele de fapte. Este incapabil să facă ceva. Este bun la vorbe. Este incapabil să înțeleagă stări. Impulsul determinat de binele propriei persoane este mai puternic decât interesul social. Este demagogul perfect. Are pitici pe creier. Este „bolnav”.
Cu ani în urmă, fratele Mircea i-a luat din mână firma de înghețată a familiei pentru că Băsescu, în nebunia lui, era să o falimenteze. Era să falimenteze și PD-ul, salvarea a venit din fuziunea cu PNL, majoritatea membrilor de partid din vechiul PDL a venit și rămas în PNL. Traian Băsescu își va duce la sfârșit menirea și cu acest partiduleț numit Mișcarea Populară. Îl va prăbuși cu zgomot cât de curând. Cu tot cu zgomotoșii și avizii de „sânge” membri care îl acompaniază.
Băsescu are nevoie ca de aer să „reformuleze” o stare de fapt. Face, de fapt, ce a tot făcut de când a ajuns pe prima scenă a politicii românești. Reevaluează în funcție de interesul lui imediat.
Care este de fapt situația ?
PNL și PSD sunt în luptă pentru supremație. Dialogul între ele, la nivelul parlamentar este slab. Între partide este inexistent. Rămâne doar nivelul parlamentar ca scenă a dialogului politic pentru că acolo, în Parlament, se construiesc legile. Fiecare partid încearcă să își promoveze ideile, transpuse în proiecte legislative. Din ce vedem, reușita este condiționată de numărul de voturi. Ar fi absurd să te bucuri că o lege bună pică pentru că este promovată de adversarul politic. De aceea se negociază „la sânge”, se ajunge la compromisuri - un maxim și un minim între limitele legii -, de aceea apare senzația de tergiversare (am întâlnit fenomenul și la unguri, la germani, la francezi etc.). Bine, acest proces, absolut normal, natural în viața politică a oricărei țări, nu este dorit de unii. Băsescu este adeptul refuzului categoric și al impunerii cu forța. Poate fi și o astfel de atitudine numită politică, însă este o exagerare.
Nu există nici o înțelegere politică între PNL și PSD. Gogorița lui Băsescu cu USL este doar o manevră politicianistă. De fapt, este singura lui șansă să mai fie ascultat de cei care adoră brutalitatea în relația dintre oameni. Sunt cei rămași cu nostalgia guvernării cu pumnul în gură. Mulți, puțini, nu are relevanță, relevantă este situația din aceste zile care confirmă faptul că astfel de persoane există și că pot avea iar „senzații tari” dacă Băsescu și partidul lui capătă suficientă putere politică pentru a putea acționa iar, în forță, împotriva altor partide politice și, de fapt, împotriva întregii populații a țării.
Ținta lui Băsescu este la PNL, între foștii membri ai PDL, și la cei care nu au acceptat USL-ul ca urmare a comportamentului PSD. În PNL însă, discuțiile purtate cu sinceritate între colegi a atenuat sentimentele de adversitate. Noi am explicat pe larg care a fost intenția USL, de ce s-a creat și ce s-a urmărit, colegii din fostul PDL au trebuit să accepte că acțiunea a fost politică și că nu s-a urmărit trecerea PNL la stânga eșicherului politic. La fel cum noi am criticat unele acțiuni ale PDL iar ei ne-au explicat care le-a fost poziția și ce au crezut că se realizează. Discuțiile au fost și sunt deschise, de multe ori „tari”, dar se ajunge la consens. Ceea ce este bine. Important este că s-a ajuns la o abordare rațională a problemelor, la acceptarea situațiilor așa cum au fost ele și la existența unei noi stări politice. PNL și PDL au fuzionat, avem convingeri comune, ne acceptăm și lucrăm împreună pentru realizarea obiectivelor PNL. Acceptăm și faptul că unii dintre noi vor părăsi „corabia” PNL ademeniți de cântecul de sirenă al lui Băsescu sau al lui Tăriceanu sau mai știu eu cărui „cântător” politic. Pe de o parte este bine, persoanele respective confirmând, astfel, că nu sunt pregătite să accepte principiile liberalismului. Pierderile de personal, naturale de altfel, sunt compensate de venirile în PNL din ultima perioadă de timp. Când ai veniri mari în fiecare săptămână ajungi să îți pui problema gestionării lor. Ceea ce este iar bine. Pe mine mă bucură de fiecare dată să îi văd pe noii colegi, să îi aud cum se prezintă și ce doresc ei pentru viitor cu sprijinul PNL. Unii spun lucruri interesante și mai ales vin cu problematici care stârnesc interesul.
Băsescu nu se mulțumește cu minciuna USL. Mai pune o minciună la treabă. PNL și PSD nu fac opoziție Guvernului Cioloș. Haida-haida ! Și PNL și PSD fac opoziție cabinetului Cioloș însă, fiecare urmărind altceva. PNL dorește întărirea democrației - votul în două tururi la alegerile pentru primari, de ex. -, PSD se împotrivește și cere Guvernului să nu permită PNL obținerea condițiilor pentru ca legea alegerilor locale să ajungă la CCR pentru sesizarea de neconstituționalitate. Dacă nici asta nu este opoziție, atunci care mai este ? Cazul stadionului național. PNL cere ca Guvernul, prin ministerul lui Dâncu să aprobe, prin act normativ, materialul din care este făcută copertina și astfel să devină legală construcția acesteia, PSD se opune. În spatele opoziției poate fi oricare alt interes. Inclusiv politic, în sensul să nu permită PNL să se laude că a reușit ducerea în legalitate a construcției. Mai sunt forme ale opoziției față de Guvernul Cioloș însă toate au ca rol, cel puțin din partea PNL, ajungerea la starea de normalitate și grăbirea, dacă se poate, a unor măsuri care să pună administrația publică în starea de normalitate. Cum este curățirea de politruci a ministerelor, a prefecturilor, a agențiilor guvernamentale etc.
Pe de altă parte, ambele partide nu au interesul să dărâme Guvernul Cioloș pentru că acesta își face treaba pentru care a fost acceptat, administrativă, timp în care partidele scapă de tensiunea guvernării cât timp se ocupă de reforma în propria curte. Este un an de tranziție venit la timp, dacă pot spune așa. Este un an care este la limita unei poziții a României în relația cu UE dar și cu alte state. Este o perioadă de trecere de la o poziție a consensului internațional și a „noncombatului” la cea a promovării interesului național. Este anul în care partidele pot corecta, dacă este nevoie, chiar de comun acord, poziția României în mediul internațional în viitor în funcție de capacitatea ei de a oferi și cere securitate, apărare națională, economie, cultură, sănătate etc. Mai ales sub presiunea generată de schimbarea radicală a politicilor Rusiei cu privire la vecinătate.
Este normal să nu îi convină lui Băsescu, cum de altfel nu îi convine nici lui Tăriceanu sau mai știu eu cui, faptul că partidele mari se ocupă de propria ogradă fără tensiunea guvernării și se pregătesc de alegeri într-o relativă liniște. Nu le convine pentru că odată ce partidele mari ajung la stabilitate - iar acum asta se întâmplă -, partidele mai mici nu mai au suficientă forță să impună ceva. Liantul Cioloș face posibilă definirea comportamentului României atât în politica internă cât și în privința politicii externe. Mai mult, Cioloș a devenit un actor important pe scena europeană - cu sprijinul direct al Președintelui Klaus Iohannis -, pe teme care privesc exclusiv guvernarea, participând și purtând mesajul României la Consiliul European (ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum !). Acceptul principalelor partide „strică” obiceiurile mai vechi statuate de Traian Băsescu privind comportamentul Președintelui și al prim-ministrului. Dispare harababura atât de dragă lui Băsescu și se ajunge, prin acțiune practică, la delimitarea atribuțiilor funcționale ale principalilor actori ai statului.
Canibalizarea PNL de către Băsescu și Tăriceanu este mai grea în condițiile în care nu au „material” de critică legat de guvernare. De aceea și Băsescu și Tăriceanu, dar și alții, încearcă să politizeze, în limita lor de înțelegere a fenomenului politic specific evului mediu, și să lege Guvernul Cioloș de PNL. Primitivă abordare. Omenirea a evoluat iar Băsescu, Tăriceanu și alte panarame politice nu au aflat.
Între timp, Guvernul Cioloș abordează problemele reale ale administrației publice și pune în fața partidelor problemele rezultate din evaluările care vor sta la baza reformei administrației publice. Rezultatele verificărilor și evaluărilor în administrația publică sunt copleșitoare. Birocrație, calitatea slabă a decidenților administrativi, lipsa de pregătire a celor numiți politic, organizare instituțională dezechilibrată etc. devin caracteristici ale modului în care s-a guvernat până în prezent. Aceste rezultate negative își au obârșia în guvernările Băsescu și Ponta. Una ar fi fost ca acestea să fie relevate de o administrație politică, se perpetua „scenariul răzbunării politice”, alta este când situația este constatată de un Guvern apolitic dar care are sprijinul principalelor partide politice pentru a merge mai departe. Este normal ca PSD, beneficiarul major al aranjamentelor politice de până acum să fie nemulțumit. Le sunt schimbați din funcțiile publice oamenii de care s-au folosit pentru acapararea puterii în administrația publică cu riscul ca la alegeri să nu mai aibă un număr important de voturi. Este normal ca PNL să fie nemulțumit de unele măsuri ale Guvernului, mai ales pentru că semnalele lor politice nu sunt luate în considerare imediat. Este însă la fel de normal ca Guvernul să își urmeze linia de conduită stabilită anterior, la angajarea guvernării în Parlament, să își urmeze programul și să tempereze astfel unele obiceiuri politice care au dus la dezastrul guvernărilor Băsescu și Ponta.
Pe lângă toate acestea, Băsescu mai vine și cu castraveți la grădinar. Vorbește despre administrație. Culmea ! Tocmai el acuză că administrația la Brăila nu a fost cea corespunzătoare ! Să ne fie cu iertare, dar suntem în fața celui mai mare demagog în viață. Tot ce spune Băsescu cu privire la administrație are o particularitate: timpul îndelungat în care aceste probleme se realizează. Ca Brăila să aibă ce spune Băsescu, ar fi trebuit ca administrația de la Brăila și din oricare altă comunitate să fi început să gândească lucrurile cu niște ani în urmă, să fi executat analize, să fi construit programe, să caute finanțarea acestora ... etc. Dacă ne uităm la oricare investiție, de la cea mai mică la cea mai mare care privește interesele imediate ale unei comunități nu avem un termen sub 2 ani ! Când a picat guvernarea lui Băsescu ? În 2012, cu moțiunea de cenzură. Cine se ocupa de proiectele administrațiilor locale ? Pupila lui, Elena Udrea ! Unde sunt guvernanții de atunci ai lui Băsescu ? La noul partid „Alba ca Zăpada” numit Mișcarea Populară. Cine dracu mai crede că Băsescu este capabil să facă ceea ce spune ? Doar habotnicii care l-au susținut și până acum.
Pentru unii, discursurile lui Băsescu sunt „adevărate”. Da, pot accepta că „le spune bine”. Dar la Băsescu avem o mare problemă. Una este ce spune, alta este ce face. Timp de 10 ani de zile și chiar mai mult, chiar de pe timpul când era primarul general al capitalei, Băsescu una spunea, alta făcea. De obicei, invers. Omul nu are consecvență. Nu leagă vorbele de fapte. Este incapabil să facă ceva. Este bun la vorbe. Este incapabil să înțeleagă stări. Impulsul determinat de binele propriei persoane este mai puternic decât interesul social. Este demagogul perfect. Are pitici pe creier. Este „bolnav”.
Cu ani în urmă, fratele Mircea i-a luat din mână firma de înghețată a familiei pentru că Băsescu, în nebunia lui, era să o falimenteze. Era să falimenteze și PD-ul, salvarea a venit din fuziunea cu PNL, majoritatea membrilor de partid din vechiul PDL a venit și rămas în PNL. Traian Băsescu își va duce la sfârșit menirea și cu acest partiduleț numit Mișcarea Populară. Îl va prăbuși cu zgomot cât de curând. Cu tot cu zgomotoșii și avizii de „sânge” membri care îl acompaniază.
sâmbătă, 5 martie 2016
Parlamentari ciubucari.
HotNews (aici).
Un grup de parlamentari vor să devină funcționari publici și înalți funcționari publici pe considerentul absurd al mandatului de parlamentar realizat. Nu se poate ceva mai absurd.
Culmea, indivizii sunt dintre cei care au făcut legile (mai bine spus le-au deformat !), care au comis abuzuri incalificabile în activitatea parlamentară. Acum vor să treacă la distrugerea sistemului funcționarilor publici. Vor chiar funcții de conducere, că nu fac acest gest pentru a obține doar o calitate specială ci și pentru a ocupa o funcție de conducere în administrație care să le aducă un beneficiu.
Foame mare. Lista fomiștilor este lungă. Probabil că pierderea demnității de parlamentar le încrețește pielea. Pierd parlamentarele viitoare, adio trai pe vătrai.
Initiatorii proiectului legislativ: Anghel Cristiana-Irina - senator PC; Bădălău Niculae - senator PSD; Bujor Dumitru-Marcel - senator UNPR; Bumbu Octavian-Liviu - senator UNPR; Burlea Marin - senator UNPR; Butnaru Florinel - senator PSD; Cadăr Leonard - senator PSD; Chiriac Viorel - senator PSD; Coca Laurenţiu-Florian - senator PSD; Constantinescu Florin - senator PSD; Cristache Iulian - senator UNPR; Deneş Ioan - senator PSD; Dumitrescu Florinel - senator PSD; Duruţ Aurel - senator PSD; Federovici Doina-Elena - senator PSD; Fifor Mihai-Viorel - senator PSD; Filip Petru - senator PSD; Frătean Petru-Alexandru - senator PSD; Grigoraş Viorel - senator PNL; Iliescu Lucian - senator UNPR; Ilieşiu Sorin - senator PSD; Ioniţă Dan Aurel - senator Independent; Iovescu Ioan - senator UNPR; Isăilă Marius Ovidiu - senator UNPR; Lazăr Sorin-Constantin - senator PSD; Marin Nicolae - senator PSD; Mihai Cristian-Dănuţ - senator PNL; Mihăilescu Petru-Şerban - senator UNPR; Mocanu Victor - senator PSD; Năstase Ilie - senator UNPR; Neagu Nicolae - senator PNL; Pop Liviu-Marian - senator PSD; Rogojan Mihai-Ciprian - senator UNPR; Tămagă Constantin - senator PSD; Teodorovici Eugen-Orlando - senator PSD; Vasiliev Marian - senator UNPR; Vochiţoiu Haralambie - senator UNPR.
UNPR are 11 senatori semnatari ai proiectului de lege. Or fi toți senatorii UNPR ?
Pomanagii ăștia se visează prefecți, secretari generali în ministere, directori generali în cadrul autorităților publice.
O astfel de lege duce în derizoriu funcția publică și calitatea personalului din sistemul funcțiilor publice. Orice terchea-berchea ajuns parlamentar ca urmare a apartenenței la un partid politic are ocazia să devină înalt funcționar public dacă obține și niște diplome pe acolo.
Oamenii ăștia fac parte din categoria „gunoaie sociale”. Fără doar și poate.
De ce nu au curajul să dea examen pentru funcția publică pe care o doresc ? De frică ? Să nu cumva să vedem că se repetă fenomenul de acum al examenului picat la Casele de asigurări ? Oameni care nu cunosc legea, care nu au cunoștințele necesare conduc instituții publice pentru că au fost numiți politic. Și noi vrem performanță în administrație ! Să fim serioși. Cu asemenea hahalere nu vom avea performanță vreodată.
Un grup de parlamentari vor să devină funcționari publici și înalți funcționari publici pe considerentul absurd al mandatului de parlamentar realizat. Nu se poate ceva mai absurd.
Culmea, indivizii sunt dintre cei care au făcut legile (mai bine spus le-au deformat !), care au comis abuzuri incalificabile în activitatea parlamentară. Acum vor să treacă la distrugerea sistemului funcționarilor publici. Vor chiar funcții de conducere, că nu fac acest gest pentru a obține doar o calitate specială ci și pentru a ocupa o funcție de conducere în administrație care să le aducă un beneficiu.
Foame mare. Lista fomiștilor este lungă. Probabil că pierderea demnității de parlamentar le încrețește pielea. Pierd parlamentarele viitoare, adio trai pe vătrai.
Initiatorii proiectului legislativ: Anghel Cristiana-Irina - senator PC; Bădălău Niculae - senator PSD; Bujor Dumitru-Marcel - senator UNPR; Bumbu Octavian-Liviu - senator UNPR; Burlea Marin - senator UNPR; Butnaru Florinel - senator PSD; Cadăr Leonard - senator PSD; Chiriac Viorel - senator PSD; Coca Laurenţiu-Florian - senator PSD; Constantinescu Florin - senator PSD; Cristache Iulian - senator UNPR; Deneş Ioan - senator PSD; Dumitrescu Florinel - senator PSD; Duruţ Aurel - senator PSD; Federovici Doina-Elena - senator PSD; Fifor Mihai-Viorel - senator PSD; Filip Petru - senator PSD; Frătean Petru-Alexandru - senator PSD; Grigoraş Viorel - senator PNL; Iliescu Lucian - senator UNPR; Ilieşiu Sorin - senator PSD; Ioniţă Dan Aurel - senator Independent; Iovescu Ioan - senator UNPR; Isăilă Marius Ovidiu - senator UNPR; Lazăr Sorin-Constantin - senator PSD; Marin Nicolae - senator PSD; Mihai Cristian-Dănuţ - senator PNL; Mihăilescu Petru-Şerban - senator UNPR; Mocanu Victor - senator PSD; Năstase Ilie - senator UNPR; Neagu Nicolae - senator PNL; Pop Liviu-Marian - senator PSD; Rogojan Mihai-Ciprian - senator UNPR; Tămagă Constantin - senator PSD; Teodorovici Eugen-Orlando - senator PSD; Vasiliev Marian - senator UNPR; Vochiţoiu Haralambie - senator UNPR.
UNPR are 11 senatori semnatari ai proiectului de lege. Or fi toți senatorii UNPR ?
Pomanagii ăștia se visează prefecți, secretari generali în ministere, directori generali în cadrul autorităților publice.
O astfel de lege duce în derizoriu funcția publică și calitatea personalului din sistemul funcțiilor publice. Orice terchea-berchea ajuns parlamentar ca urmare a apartenenței la un partid politic are ocazia să devină înalt funcționar public dacă obține și niște diplome pe acolo.
Oamenii ăștia fac parte din categoria „gunoaie sociale”. Fără doar și poate.
De ce nu au curajul să dea examen pentru funcția publică pe care o doresc ? De frică ? Să nu cumva să vedem că se repetă fenomenul de acum al examenului picat la Casele de asigurări ? Oameni care nu cunosc legea, care nu au cunoștințele necesare conduc instituții publice pentru că au fost numiți politic. Și noi vrem performanță în administrație ! Să fim serioși. Cu asemenea hahalere nu vom avea performanță vreodată.
joi, 3 martie 2016
Parteneriatul estic mai mult decât o piață de desfacere pentru produsele europene.
Agerpres (aici).
O intervenție „calmă” a șefei diplomației UE, cu referire la Parteneriatul Estic - relațiile UE cu Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina -, este de fapt o reacție a CE la modul în care unele state europene tratează problematicile complexe ale statelor care fac parte din acest parteneriat. De la indiferența politică la interesul economic. Nu există o abordare unitară în politicile externe. Cei din vestul Europei se uită la avantajele pe care le-ar putea obține din comerțul cu aceste state, dacă este posibil ca exporturile lor să fie mai mari, poate nici atât, cei care sunt vecinii lor sau în imediata vecinătate au și preocupări de natură politică. Altfel nu se explică declarația lui Mogherini:
„O uniune de jumătate de miliard de cetățeni ar putea fi tentată să se uite la vecinii săi și să vadă potențiali sateliți aserviți. Dar aceasta ar fi un dezastru. Nu avem nevoie de sateliți. Avem nevoie de parteneri puternici”.
Ei bine, „partenerul puternic” în accepțiunea UE este țara stabilă politic, reformată democratic - cu instituțiile statului de drept funcționale -, predictibilă economic în sens pozitiv. Fără a specula aiurea, parteneriatul presupune o egalitate între parteneri, presupune relații apropiate pentru obiective comune.
Multe state din vestul Europei au suferit „daune” în urma crizei euro. Au suferit pentru că ele au fost la originea crizei. Grecia a fost cea mai „nesăbuită” dintre ele. Cetățenii europeni trag ponoasele politicilor laxe, neglijente la nivelul comunității euro față de comportamentul național al unor state care, după ce au aderat la euro au început să reclame suveranitatea asupra politicilor fiscale naționale deși, aderarea la euro și la regulile fiscale conexe a fost un act de suveranitate ! Politica este „curvă” iar acest comportament ne arată că zicala este valabilă pentru toate țările lumii.
Nici nu s-a început lucrarea pentru calmarea zonei euro că Grecia mai face o nefăcută. Deschide frontiera pentru traficanții de persoane și generează, astfel, cea mai mai mare migrație în Europa a unor populații străine din ultimele secole. Suntem abia la început. Criza migrației este abia la început. Germania care s-a impus, împreună cu Franța, în criza euro nu a mai putu face față crizei migrației deși a ieșit imediat „la înaintare” cu ideea „importului de forță de muncă” necesar industriei germane și chiar europene. Alte state au contracarat cu existența unui număr mare de șomeri în statele europene, șomeri care ar putea să constituie „rezerva” de forță de muncă necesară după ce ar fi fost organizate cursurile de calificare necesare.
Dacă suntem corecți, vom vedea că de la criza euro la cea a migrației s-a produs un fenomen neplăcut. Parteneriatul estic a început să scârțâie. Foarte serios. Mai mult, vecinul de la răsărit cu pretenții de mare putere globală a comis acte de agresiune statală cucerind un teritoriu al altui stat și amplificând stările de beligeranță pe teritoriile altor state unde a instituit, preventiv, zone de conflict înghețat. Numai cine nu are ochi nu vede că Rusia este beneficiara crizelor europene. Numai cine nu are ochi nu vede că toate evenimentele sunt legate între ele.
Politicienii preocupați de ansamblul situației și nu doar de problemele legate de guvernarea iresponsabilă din unele state au început să spună lucrurilor pe nume. NATO, prin reprezentanții săi în Europa, pune degetul pe rană. Migrația care sufocă astăzi Europa este sprijinită de Rusia. Prin mijloace și pe căi oculte. Cu ajutorul partenerilor din Europa. Parteneri dependenți, cumva, de resursele de hidrocarburi ale Rusiei dar mai ales de piața rusă.
Tot politicienii de la nivel înalt scot în evidență faptul că statele membre ale Parteneriatului Estic au început să aibă probleme majore. Ucraina pierde teritoriul Crimeei și are trupe de ocupație ruse în două regiuni industriale majore. În Moldova s-au activat curente politice care se opun parteneriatului țării cu UE, nu doar cu România ( motivul fiind lupta împotriva „Guvernului corupt” !), în Armenia rușii își întăresc prezența militară pe motiv de relații proaste cu Turcia, Georgia are iar probleme la „frontieră” cu forțele armate ruse etc.
Se vorbește din ce în ce mai puțin de dezvoltarea acestor țări și asigurarea parteneriatului cu ele și din ce în ce mai mult de modul în care trebuie gestionată migrația și costurile impuse de aceasta concomitent cu costurile UE pentru refacerea zonei euro. Se renunță la o gândire strategică pe termen lung cu privire la siguranța Europei comunitare pentru a face loc unor probleme interne. Probleme care au, de bine de rău, reglementări clare. Și criza euro are reglementări, pentru migrația invazivă sunt reglementări, pentru protecția frontierelor externe sunt reglementări numai că în loc să fie aplicate, acestea sunt discutate. Este anormal.
Europa are nevoie de tot spațiul european pentru a fi „întreagă”. Are nevoie și de Belarus - care începe încet-încet să se opună proiectelor Moscovei -, are nevoie de Ucraina, de o Ucraină întreagă, are nevoie de statele cu care colaborează din zona Caucazului, vecinii Turciei - Georgia, Armenia, Azerbaijan, are nevoie de Turcia. Nu mai spun de R. Moldova ! Europa trebuie să își unească toate statele din Balcani. Este inadmisibil ca aceste state să fie lăsate la cheremul Rusiei. Este inadmisibil ca UE să lase Turcia singură în fața Rusiei și a manevrelor ticăloase comise de aceasta.
Noi nu putem accepta ca UE să renunțe la Parteneriatul Estic. Nu putem accepta ca acest parteneriat să se rezume doar la considerarea acestor state ca piețe de desfacere pentru producătorii europeni. Este vorba, până la urmă, de siguranța României în contextul mai larg al spațiului geografic apropiat. Așa cum trebuie să ne preocupe și situația Siriei de după actualul război ciudat. Nu putem fi de acord ca Siria să devină o altă mare bază militară rusă într-o zonă în care România are relații diplomatice și comerciale speciale. La fel ca multe alte state europene.
Mă bucură faptul că la nivelul CE se pune problema astfel. Bine, la noi nu avem presă, avem doar niște propagandiști mai preocupați de chiloții „divelor” de la Antene decât de problemele cu adevărat importante. Mă bucură și faptul că la nivelul Guvernului și al Președinției există astfel de preocupări, sunt însă întristat de faptul că ele nu ajung la public, la oamenii care dau votul unor politicieni care nu sunt capabili să distingă ce este important pentru România și ce nu.
O intervenție „calmă” a șefei diplomației UE, cu referire la Parteneriatul Estic - relațiile UE cu Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina -, este de fapt o reacție a CE la modul în care unele state europene tratează problematicile complexe ale statelor care fac parte din acest parteneriat. De la indiferența politică la interesul economic. Nu există o abordare unitară în politicile externe. Cei din vestul Europei se uită la avantajele pe care le-ar putea obține din comerțul cu aceste state, dacă este posibil ca exporturile lor să fie mai mari, poate nici atât, cei care sunt vecinii lor sau în imediata vecinătate au și preocupări de natură politică. Altfel nu se explică declarația lui Mogherini:
„O uniune de jumătate de miliard de cetățeni ar putea fi tentată să se uite la vecinii săi și să vadă potențiali sateliți aserviți. Dar aceasta ar fi un dezastru. Nu avem nevoie de sateliți. Avem nevoie de parteneri puternici”.
Ei bine, „partenerul puternic” în accepțiunea UE este țara stabilă politic, reformată democratic - cu instituțiile statului de drept funcționale -, predictibilă economic în sens pozitiv. Fără a specula aiurea, parteneriatul presupune o egalitate între parteneri, presupune relații apropiate pentru obiective comune.
Multe state din vestul Europei au suferit „daune” în urma crizei euro. Au suferit pentru că ele au fost la originea crizei. Grecia a fost cea mai „nesăbuită” dintre ele. Cetățenii europeni trag ponoasele politicilor laxe, neglijente la nivelul comunității euro față de comportamentul național al unor state care, după ce au aderat la euro au început să reclame suveranitatea asupra politicilor fiscale naționale deși, aderarea la euro și la regulile fiscale conexe a fost un act de suveranitate ! Politica este „curvă” iar acest comportament ne arată că zicala este valabilă pentru toate țările lumii.
Nici nu s-a început lucrarea pentru calmarea zonei euro că Grecia mai face o nefăcută. Deschide frontiera pentru traficanții de persoane și generează, astfel, cea mai mai mare migrație în Europa a unor populații străine din ultimele secole. Suntem abia la început. Criza migrației este abia la început. Germania care s-a impus, împreună cu Franța, în criza euro nu a mai putu face față crizei migrației deși a ieșit imediat „la înaintare” cu ideea „importului de forță de muncă” necesar industriei germane și chiar europene. Alte state au contracarat cu existența unui număr mare de șomeri în statele europene, șomeri care ar putea să constituie „rezerva” de forță de muncă necesară după ce ar fi fost organizate cursurile de calificare necesare.
Dacă suntem corecți, vom vedea că de la criza euro la cea a migrației s-a produs un fenomen neplăcut. Parteneriatul estic a început să scârțâie. Foarte serios. Mai mult, vecinul de la răsărit cu pretenții de mare putere globală a comis acte de agresiune statală cucerind un teritoriu al altui stat și amplificând stările de beligeranță pe teritoriile altor state unde a instituit, preventiv, zone de conflict înghețat. Numai cine nu are ochi nu vede că Rusia este beneficiara crizelor europene. Numai cine nu are ochi nu vede că toate evenimentele sunt legate între ele.
Politicienii preocupați de ansamblul situației și nu doar de problemele legate de guvernarea iresponsabilă din unele state au început să spună lucrurilor pe nume. NATO, prin reprezentanții săi în Europa, pune degetul pe rană. Migrația care sufocă astăzi Europa este sprijinită de Rusia. Prin mijloace și pe căi oculte. Cu ajutorul partenerilor din Europa. Parteneri dependenți, cumva, de resursele de hidrocarburi ale Rusiei dar mai ales de piața rusă.
Tot politicienii de la nivel înalt scot în evidență faptul că statele membre ale Parteneriatului Estic au început să aibă probleme majore. Ucraina pierde teritoriul Crimeei și are trupe de ocupație ruse în două regiuni industriale majore. În Moldova s-au activat curente politice care se opun parteneriatului țării cu UE, nu doar cu România ( motivul fiind lupta împotriva „Guvernului corupt” !), în Armenia rușii își întăresc prezența militară pe motiv de relații proaste cu Turcia, Georgia are iar probleme la „frontieră” cu forțele armate ruse etc.
Se vorbește din ce în ce mai puțin de dezvoltarea acestor țări și asigurarea parteneriatului cu ele și din ce în ce mai mult de modul în care trebuie gestionată migrația și costurile impuse de aceasta concomitent cu costurile UE pentru refacerea zonei euro. Se renunță la o gândire strategică pe termen lung cu privire la siguranța Europei comunitare pentru a face loc unor probleme interne. Probleme care au, de bine de rău, reglementări clare. Și criza euro are reglementări, pentru migrația invazivă sunt reglementări, pentru protecția frontierelor externe sunt reglementări numai că în loc să fie aplicate, acestea sunt discutate. Este anormal.
Europa are nevoie de tot spațiul european pentru a fi „întreagă”. Are nevoie și de Belarus - care începe încet-încet să se opună proiectelor Moscovei -, are nevoie de Ucraina, de o Ucraină întreagă, are nevoie de statele cu care colaborează din zona Caucazului, vecinii Turciei - Georgia, Armenia, Azerbaijan, are nevoie de Turcia. Nu mai spun de R. Moldova ! Europa trebuie să își unească toate statele din Balcani. Este inadmisibil ca aceste state să fie lăsate la cheremul Rusiei. Este inadmisibil ca UE să lase Turcia singură în fața Rusiei și a manevrelor ticăloase comise de aceasta.
Noi nu putem accepta ca UE să renunțe la Parteneriatul Estic. Nu putem accepta ca acest parteneriat să se rezume doar la considerarea acestor state ca piețe de desfacere pentru producătorii europeni. Este vorba, până la urmă, de siguranța României în contextul mai larg al spațiului geografic apropiat. Așa cum trebuie să ne preocupe și situația Siriei de după actualul război ciudat. Nu putem fi de acord ca Siria să devină o altă mare bază militară rusă într-o zonă în care România are relații diplomatice și comerciale speciale. La fel ca multe alte state europene.
Mă bucură faptul că la nivelul CE se pune problema astfel. Bine, la noi nu avem presă, avem doar niște propagandiști mai preocupați de chiloții „divelor” de la Antene decât de problemele cu adevărat importante. Mă bucură și faptul că la nivelul Guvernului și al Președinției există astfel de preocupări, sunt însă întristat de faptul că ele nu ajung la public, la oamenii care dau votul unor politicieni care nu sunt capabili să distingă ce este important pentru România și ce nu.
sâmbătă, 27 februarie 2016
Cioloș gândește foarte bine ! Frica de DNA în administrație are cauza în legislație, în reglementarea secundară !
Agerpres (aici).
Agerpres preia două citate din declarația lui Cioloș. Se cuvine a discuta pe marginea lor pentru a le înțelege mai bine.
„Avem nevoie să reinstaurăm un climat de încredere în administrație, bazat pe transparență și claritate a legislației, a procedurilor și a actului decizional. Teama de a asuma decizii, de multe ori de frica DNA, cum s-a împământenit în această ultimă perioadă, poate veni și din lipsa de claritate a legislației sau a procedurilor de lucru. Aici avem de-a face și cu o responsabilitate politică în actul legislativ” - scrie Cioloș pe pagina lui de facebook.
De foarte multe ori am ascultat și am citit acuze la adresa legislației. Stufoasă, neclară, supra-reglementare, prea multe excepții etc. Rezultatul este reflectat în comportamentul funcționarilor publici. Teama de a greși are mai multe cauze: lipsa de pregătire profesională, reglementare imprecisă, conducere habarnistă, precedentul judiciar etc. Dacă eliminăm reglementarea deficitară, putem ajunge la evaluarea cât mai corectă a resursei umane din administrația publică. Este ilogică aprecierea resursei umane pe baza unei reglementări tembele !
Prin anii 2000 am lucrat împreună cu germanii pe reforma asupra securității frontierei. Pe timpul celei de a doua convenții cu CE coordonată de germani, am ajuns și la capitolul sensibil al evaluării funcționarilor și aprecierea lor în urma unor acțiuni. După ce ne-au dus cu zăhărelul (ceea ce însemna că nu erau nici ei foarte bine lămuriți asupra propriilor metode !), după ce le-am atras atenția că fug de răspunderea asumată să sprijine adoptarea celor mai bune practici, au prezentat modelul lor.
După ce au aplicat ani și ani modelul „românesc” al sancționării funcționarului înainte de a face cercetarea cazului și a cauzelor care au dus la o acțiune, pe principiul că o sancțiune nu strică, poate fi și preventivă, au trecut la alt sistem al analizei cazului după prevederile legale aplicate de funcționar, al reglementărilor secundare legate de lege și al atribuțiilor postului construite după aceste reglementări. Abia după ce studiau reglementările luau „la întrebări” omul în condițiile de timp, anotimp și posibilități de acțiune. O decizie se lua după ce toate elementele erau clare. De foarte multe ori au ajuns la concluzia că oamenii erau de bună credință și acționau după reglementări. Schimbarea modului de evaluare a adus un plus de performanță, neluat în calcul de ei la început. Oamenii au căpătat încredere și acționau fără teamă. Chiar imaginea publică a funcționarului s-a îmbunătățit.
Constatarea lui Cioloș mi-a adus aminte de acele momente la care am participat cu aproape 15 ani în urmă. Și da, recunosc, am propus modelul la noi și am primit un „șut în cur”, în sensul că de la ministerul condus de PSD - prin Ioan Rus, secretarii de stat, directorii generali, directorii și alți șefi și șefuți -, mi s-a transmis că sunt utopic (ca să nu spună altceva). Ei bine, văd că nu am fost.
Fără a o lungi deși mă „mâncă” buricul deștelor, fac o referire la „modelul” de construcție a legilor și a reglementărilor secundare (HG-uri, ordine de ministru, decizii, dospizții etc.). Mai peste tot găsești la atribuțiile instituțiilor publice și de aici la atribuțiile funcțiilor publice prevederea „și alte atribuții stabilite prin lege” sau „ alte atribuții potrivit normelor în vigoare”. Te trimite în neant. Nu ai de unde ști dacă un parlamentar cu mai multă influență nu trece o lege aiurea prin Parlament și nu ți se atribuie o obligație într-un domeniu de care nu ai habar sau care nu prea are legătură cu profesia ta. Sau un minister mai „bățos”, după chipul și asemănarea ministrului. Nu ai de unde ști că există o excepție la lege băgată de un politician care are de „apărat” niște interese obscure, într-o altă lege. Tu dai un aviz de bună credință (pozitiv sau negativ) și te trezești acuzat că ai încălcat legea. Vine procurorul și îți pune cătușele. Pe bună dreptate. Dacă pe cei din ministere îi poți acuza că nu au urmărit procesul legislativ, având și oamenii necesari pentru asta, pe Gheorghe sau pe Maria de la Poplaca nu ai cum să îi acuzi. Ei nu urmăresc procesul legislativ, ei sunt simpli executanți care aplică legea care li se cere să o aplice. Este absurd ca un funcționar public să stea cu un dosar în mână în care sunt adunate articole din toate legile în care le sunt băgate noi și noi atribuțiuni sau excepții la tot felul de articole din legi foarte diferite. Nu este exclus ca dosarul respectiv să fie mai greu decât funcționarul !
O altă distincție făcută de Cioloș are mult adevăr în ea.
„Și cred că această teamă de DNA nu este din cauza modului în care DNA își face treaba în mod exemplar, ci, probabil, de incapacitatea noastră de a progresa cu aceeași viteză în performanță cu care a progresat DNA în acești ultimi ani. Eu cel puțin așa lecturez lucrurile în momentul de față”.
Îi dau dreptate. Deplină.
În ultimii ani s-a tot pus accentul pe DNA. A luat DNA la pumni în cap de nu a mai putut duce. A început să se reformeze. Întâi cu ciudă, apoi din convingere, acum din dorința de a fi cei mai buni. Și devin din ce în ce mai buni. Restul instituțiilor publice au stat cu televizoarele pornite pe Antena 3, Realitatea Tv, România Tv, B1Tv, Nașul Tv sau mai știu eu care post de proastă calitate. Nici un demnitar din celelalte ministere nu a sesizat faptul că instituția pe care o conduce este o viitoare victimă a performanței pe care DNA o capătă. Au dormit în papuci. Nu au văzut în cauzele instrumentate de DNA discrepanța între norma de lege și activitatea ministerului. Nu îmi iese din minte discuția dintre Tăriceanu și Vosganian când Tăriceanu îi spunea lui Vosganian, în ședința de Guvern, că a da o ordonanță în favoarea lui Nicolae - aceea cu reducerea prețului gazelor pentru industria chimică pentru ca firmele lui Nicolae să aibă costuri de producție mai mici -, înseamnă a exporta plus valoarea. Avea dreptate Tăriceanu, Nicolae exporta 70% din producție. Într-un an, nicolae s-a îmbogățit exploziv. De la o avere estimată pe la 100 de mii de euro și ceva a ajuns la aproape 1 mil de euro ! Iar Vosganian și Tăriceanu au tot susținut că actul lor a fost o oportunitate economică adoptată politic pentru a sprijini 6 combinate chimice (din întâmplare toate ale lui Nicolae) și a menține locuri de muncă pentru 9.000 de angajați. Din pură întâmplare, plata a fost transferată către consumatorii casnici care au contribuit la pierderile companiilor românești care exploatau și transportau gazul natural scos din solul românesc. Așa am plătit cu toții saltul spre miliardul de euro avere proprie a lui Nicolae.
Ei bine, Cioloș vede unde este buba. La legi, la alte acte normative rămase de căruță. De aceea face și afirmația că suntem în fața unei responsabilități politice în actul legislativ.
Sunt curios și voi urmări să văd dacă actualul Guvern va veni cu inițiativele necesare pentru a sprijini administrația publică să funcționeze din nou. Acum, practic fie este imposibil să se încadreze în norma de lege, mai ales dacă este cu dedicație, fie se comit acte ilegale incorect acoperite de lege. Orice act administrativ ilegal este, de fapt, în dauna tuturor celorlalți cetățeni.
Aștept !
Agerpres preia două citate din declarația lui Cioloș. Se cuvine a discuta pe marginea lor pentru a le înțelege mai bine.
„Avem nevoie să reinstaurăm un climat de încredere în administrație, bazat pe transparență și claritate a legislației, a procedurilor și a actului decizional. Teama de a asuma decizii, de multe ori de frica DNA, cum s-a împământenit în această ultimă perioadă, poate veni și din lipsa de claritate a legislației sau a procedurilor de lucru. Aici avem de-a face și cu o responsabilitate politică în actul legislativ” - scrie Cioloș pe pagina lui de facebook.
De foarte multe ori am ascultat și am citit acuze la adresa legislației. Stufoasă, neclară, supra-reglementare, prea multe excepții etc. Rezultatul este reflectat în comportamentul funcționarilor publici. Teama de a greși are mai multe cauze: lipsa de pregătire profesională, reglementare imprecisă, conducere habarnistă, precedentul judiciar etc. Dacă eliminăm reglementarea deficitară, putem ajunge la evaluarea cât mai corectă a resursei umane din administrația publică. Este ilogică aprecierea resursei umane pe baza unei reglementări tembele !
Prin anii 2000 am lucrat împreună cu germanii pe reforma asupra securității frontierei. Pe timpul celei de a doua convenții cu CE coordonată de germani, am ajuns și la capitolul sensibil al evaluării funcționarilor și aprecierea lor în urma unor acțiuni. După ce ne-au dus cu zăhărelul (ceea ce însemna că nu erau nici ei foarte bine lămuriți asupra propriilor metode !), după ce le-am atras atenția că fug de răspunderea asumată să sprijine adoptarea celor mai bune practici, au prezentat modelul lor.
După ce au aplicat ani și ani modelul „românesc” al sancționării funcționarului înainte de a face cercetarea cazului și a cauzelor care au dus la o acțiune, pe principiul că o sancțiune nu strică, poate fi și preventivă, au trecut la alt sistem al analizei cazului după prevederile legale aplicate de funcționar, al reglementărilor secundare legate de lege și al atribuțiilor postului construite după aceste reglementări. Abia după ce studiau reglementările luau „la întrebări” omul în condițiile de timp, anotimp și posibilități de acțiune. O decizie se lua după ce toate elementele erau clare. De foarte multe ori au ajuns la concluzia că oamenii erau de bună credință și acționau după reglementări. Schimbarea modului de evaluare a adus un plus de performanță, neluat în calcul de ei la început. Oamenii au căpătat încredere și acționau fără teamă. Chiar imaginea publică a funcționarului s-a îmbunătățit.
Constatarea lui Cioloș mi-a adus aminte de acele momente la care am participat cu aproape 15 ani în urmă. Și da, recunosc, am propus modelul la noi și am primit un „șut în cur”, în sensul că de la ministerul condus de PSD - prin Ioan Rus, secretarii de stat, directorii generali, directorii și alți șefi și șefuți -, mi s-a transmis că sunt utopic (ca să nu spună altceva). Ei bine, văd că nu am fost.
Fără a o lungi deși mă „mâncă” buricul deștelor, fac o referire la „modelul” de construcție a legilor și a reglementărilor secundare (HG-uri, ordine de ministru, decizii, dospizții etc.). Mai peste tot găsești la atribuțiile instituțiilor publice și de aici la atribuțiile funcțiilor publice prevederea „și alte atribuții stabilite prin lege” sau „ alte atribuții potrivit normelor în vigoare”. Te trimite în neant. Nu ai de unde ști dacă un parlamentar cu mai multă influență nu trece o lege aiurea prin Parlament și nu ți se atribuie o obligație într-un domeniu de care nu ai habar sau care nu prea are legătură cu profesia ta. Sau un minister mai „bățos”, după chipul și asemănarea ministrului. Nu ai de unde ști că există o excepție la lege băgată de un politician care are de „apărat” niște interese obscure, într-o altă lege. Tu dai un aviz de bună credință (pozitiv sau negativ) și te trezești acuzat că ai încălcat legea. Vine procurorul și îți pune cătușele. Pe bună dreptate. Dacă pe cei din ministere îi poți acuza că nu au urmărit procesul legislativ, având și oamenii necesari pentru asta, pe Gheorghe sau pe Maria de la Poplaca nu ai cum să îi acuzi. Ei nu urmăresc procesul legislativ, ei sunt simpli executanți care aplică legea care li se cere să o aplice. Este absurd ca un funcționar public să stea cu un dosar în mână în care sunt adunate articole din toate legile în care le sunt băgate noi și noi atribuțiuni sau excepții la tot felul de articole din legi foarte diferite. Nu este exclus ca dosarul respectiv să fie mai greu decât funcționarul !
O altă distincție făcută de Cioloș are mult adevăr în ea.
„Și cred că această teamă de DNA nu este din cauza modului în care DNA își face treaba în mod exemplar, ci, probabil, de incapacitatea noastră de a progresa cu aceeași viteză în performanță cu care a progresat DNA în acești ultimi ani. Eu cel puțin așa lecturez lucrurile în momentul de față”.
Îi dau dreptate. Deplină.
În ultimii ani s-a tot pus accentul pe DNA. A luat DNA la pumni în cap de nu a mai putut duce. A început să se reformeze. Întâi cu ciudă, apoi din convingere, acum din dorința de a fi cei mai buni. Și devin din ce în ce mai buni. Restul instituțiilor publice au stat cu televizoarele pornite pe Antena 3, Realitatea Tv, România Tv, B1Tv, Nașul Tv sau mai știu eu care post de proastă calitate. Nici un demnitar din celelalte ministere nu a sesizat faptul că instituția pe care o conduce este o viitoare victimă a performanței pe care DNA o capătă. Au dormit în papuci. Nu au văzut în cauzele instrumentate de DNA discrepanța între norma de lege și activitatea ministerului. Nu îmi iese din minte discuția dintre Tăriceanu și Vosganian când Tăriceanu îi spunea lui Vosganian, în ședința de Guvern, că a da o ordonanță în favoarea lui Nicolae - aceea cu reducerea prețului gazelor pentru industria chimică pentru ca firmele lui Nicolae să aibă costuri de producție mai mici -, înseamnă a exporta plus valoarea. Avea dreptate Tăriceanu, Nicolae exporta 70% din producție. Într-un an, nicolae s-a îmbogățit exploziv. De la o avere estimată pe la 100 de mii de euro și ceva a ajuns la aproape 1 mil de euro ! Iar Vosganian și Tăriceanu au tot susținut că actul lor a fost o oportunitate economică adoptată politic pentru a sprijini 6 combinate chimice (din întâmplare toate ale lui Nicolae) și a menține locuri de muncă pentru 9.000 de angajați. Din pură întâmplare, plata a fost transferată către consumatorii casnici care au contribuit la pierderile companiilor românești care exploatau și transportau gazul natural scos din solul românesc. Așa am plătit cu toții saltul spre miliardul de euro avere proprie a lui Nicolae.
Ei bine, Cioloș vede unde este buba. La legi, la alte acte normative rămase de căruță. De aceea face și afirmația că suntem în fața unei responsabilități politice în actul legislativ.
Sunt curios și voi urmări să văd dacă actualul Guvern va veni cu inițiativele necesare pentru a sprijini administrația publică să funcționeze din nou. Acum, practic fie este imposibil să se încadreze în norma de lege, mai ales dacă este cu dedicație, fie se comit acte ilegale incorect acoperite de lege. Orice act administrativ ilegal este, de fapt, în dauna tuturor celorlalți cetățeni.
Aștept !
vineri, 26 februarie 2016
„Am fost un dobitoc”, spunea Postelnicu în fața instanței prin anii '90. Azi, unii ar trebui să spună că sunt dobitoci.
Agerpres (aici).
Călin Popescu Tăriceanu se comportă atât de aiurea încât ar putea spune, la un moment dat, că este un dobitoc dacă ar avea capacitatea să înțeleagă ce spune. Pentru că nu am convingerea că spune din capul lui, am bănuiala că preia ca papagalul idei vehiculate de cei din jurul lui, el completându-le cu plusul de prostie care îi devine caracteristică.
Dacă asociez spusele lui Tăriceanu cu „spusele” unor moderatori Tv ai trustului Intact dar și a altora (cum ar fi România Tv a lui Ghiță-tigăiță !), pot observa fără mare efort că au, cumva, aceeași „rădăcină”. Presa lui Voiculescu și a lui Sebastian Ghiță fac agitație prin intermediul jurnaliștilor (sau așa-zișilor jurnaliști) iar pe partea politică, Tăriceanu este unul dintre vectorii de bază. Cum-necum, ne aflăm în fața unui grup infracțional organizat din moment ce aceștia promovează tipul regimului oligarhic în dauna regimului democratic.
Pe zi ce trece, adepții regimului oligarhic ies mai mult în evidență. Pe zi ce trece avem mai multe exemple de acțiuni care confirmă eforturile disperate ale unor grupuri de interese politice și economice de a pune mâna pe putere și a distruge echilibrul puterilor în stat, echilibru care garantează existența și evoluția unui regim democratic.
Încercări de înlocuire a regimului democratic cu un regim oligarhic au existat de la înlăturarea comunismului și până acum însă problema înlocuirii nu a fost pusă pe tapet cum se cuvine a fi pusă acum. Grupurile de interese au fost prea multe și cumva echilibrate. Norocul democrației de la noi. Iliescu a fost o frână pentru mai „tinerii” oligarhi din FSN, Iliescu fiind adeptul unei democrații cu puternice accente socialiste. Mai târziu, Emil Constantinescu a fost o frână în calea acaparării puterii absolute de către cei care l-au adus la putere, țărăniștii. Unii nu au cum să își amintească însă a existat o „cumplită poftă” a țărăniștilor (mulți beneficiari ai regimului comunist defunct) de a pune mâna pe putere chiar prin adoptarea unor legi abuzive. Nu mai spun de modul în care miniștrii țărăniști au condus ministere. Cu abuz.
Revenirea PSD la putere, sub Năstase, a deschis calea „baronilor roșii”. A fost jale. Ce s-a jefuit până atunci, a fost nimica toată. Năstase a condus cea mai mare organizație infracțională din România. Urmările „guvernării” Năstase încă mai sunt vizibile, chiar dacă unele au forma „ruinelor”.
Ajungerea lui Băsescu la putere a stopat oligarhia năstăsiană însă a introdus o alta. Oligarhia băsesciană. Acesta este adevărul și nu altul. Sistemul judiciar de pe timpul lui Băsescu, mai ales din primul mandat, a fost la fel de aservit puterii politice ca cel de pe timpul lui Năstase. Cu o mică diferență. Vârful Justiției și al instituțiilor publice care participă la actul de justiție n au mai fost atât de vizibil în actele de conducere oligarhică. Chiar dacă, de exemplu, în sistemul polițienesc s-a manifestat puternic comportamentul de „slugă politică”, anumite persoane de la conducerea unor structuri ale statului au avut, la fel, un comportament de slugă participând și obligând persoanele din subordine să încalce legea, să facă acte și fapte care erau în afara legii.
În al doilea mandat al lui Băsescu, regimul oligarhic băsescian a suferit pierderi majore. Parlamentul a devenit nesigur. Cumpărarea „conștiințelor” celor din barca puterii, șantajul economic și mediatic au dus la pierderea puterii de către Băsescu. Alianța dintre PSD și PNL și formarea USL a fost actul care a pus capac oligarhiei băsesciene. A fost o alianță dintre un bandit mai mare, aici este vorba despre PSD și un mare fraier, acesta fiind PNL (având și PNL bandiții lui, bandiți care pică unul după altul în urma deschiderii dosarelor privind jaful național). Cum-necum, pe lângă multe alte lucruri rele, USL are și părți bune. Libertatea Justiției este unul dintre ele și are o importanță majoră. Justiția s-a descătușat. A avut inteligența să evite „cătușele de catifea” propuse de diferite voci din așa-zisa societate civilă. A mers pe drumul ei, constituțional, legal, fără abatere. Cu pierderile de rigoare. Magistrați care au trecut din banca acuzatorilor și judecătorilor în banca infractorilor.
Independența Justiției, recunoașterea Justiției ca putere de control în statul român asigură, fără echivoc, regimul democratic. Fără o Justiție independentă, democrația nu există.
Tăriceanu a atacat DNA, a atacat pe Kovesi care și-a ținut bilanțul în public, a atacat pe ministrul Justiției care a comunicat intenția de a reconfirma pentru un al doilea mandat pe Kovesi în fruntea DNA, a atacat activitatea DNA care pune în pericol imaginea „oamenilor politici” etc.
Postelnicu, în anii '90, spunea în fața instanței care îl judeca că a fost un dobitoc. Era o recunoaștere. Asta înseamnă că Postelnicu și-a judecat comportamentul anterior ca ministru de interne sub Ceaușescu și a ajuns la o concluzie „pozitivă”. Tăriceanu se comportă la fel ca Postelnicu în urmă cu aproape un sfert de secol. Se opune statului de drept, democrației și promovează, conștient sau nu, regimul oligarhic, conducerea societății de către cei puțini, puternici economic sau politic. Comunismul lui Ceaușescu a fost o oligarhie. Democrația lui Năstase a fost o oligarhie mascată. Băsescu a condus oligarhic (recomandările către Guvern pentru a favoriza anumite societăți transnaționale sau naționale cu care el sau apropiații aveau relații apropiate, poate fi un exemplu). Pe timpul lui Băsescu, Dinu Patriciu declara că nu mai este liberal ci libertarian și că omenirea trebuie condusă de cei capabili să acumuleze bogății, adică de un guvern de oligarhi economic. Băsescu răspundea cu varianta oligarhilor politici. Astăzi, Președintele Iohannis este vârful de lance al democrației prin încurajarea Justiției să devină independentă, puternică și eficientă. Iar Justiția nu s-a lăsat rugată prea mult. A început să bage la răcoare și pe oligarhii economici și pe cei politici.
Tăriceanu simte pericolul. El este, pe fond, un adept al regimului oligarhic. Cu accent pe oligarhie politică. Cine îi analizează discursurile nu poate să nu vadă că el neagă Justiției dreptul de putere a statului cu rol de control asupra celorlalte puteri ! Cu o Justiție care nu este pe picior de egalitate cu puterea legislativă și cea administrativă, nu poți avea democrație. Ai oligarhie. O Justiție subordonată dă sentințele cerute de putere. Ca în Coreea de Nord. Ca în oricare altă țară unde Justiția se pare că este independentă însă se subordonează puterii administrative sau legislative. Judecățile se fac în Parlament iar Justiția doar le confirmă și stabilește pedeapsa. Cum dorește Tăriceanu să fie la noi.
Azi, unii ar trebui să recunoască că sunt dobitoci. Fără doar și poate.
Călin Popescu Tăriceanu se comportă atât de aiurea încât ar putea spune, la un moment dat, că este un dobitoc dacă ar avea capacitatea să înțeleagă ce spune. Pentru că nu am convingerea că spune din capul lui, am bănuiala că preia ca papagalul idei vehiculate de cei din jurul lui, el completându-le cu plusul de prostie care îi devine caracteristică.
Dacă asociez spusele lui Tăriceanu cu „spusele” unor moderatori Tv ai trustului Intact dar și a altora (cum ar fi România Tv a lui Ghiță-tigăiță !), pot observa fără mare efort că au, cumva, aceeași „rădăcină”. Presa lui Voiculescu și a lui Sebastian Ghiță fac agitație prin intermediul jurnaliștilor (sau așa-zișilor jurnaliști) iar pe partea politică, Tăriceanu este unul dintre vectorii de bază. Cum-necum, ne aflăm în fața unui grup infracțional organizat din moment ce aceștia promovează tipul regimului oligarhic în dauna regimului democratic.
Pe zi ce trece, adepții regimului oligarhic ies mai mult în evidență. Pe zi ce trece avem mai multe exemple de acțiuni care confirmă eforturile disperate ale unor grupuri de interese politice și economice de a pune mâna pe putere și a distruge echilibrul puterilor în stat, echilibru care garantează existența și evoluția unui regim democratic.
Încercări de înlocuire a regimului democratic cu un regim oligarhic au existat de la înlăturarea comunismului și până acum însă problema înlocuirii nu a fost pusă pe tapet cum se cuvine a fi pusă acum. Grupurile de interese au fost prea multe și cumva echilibrate. Norocul democrației de la noi. Iliescu a fost o frână pentru mai „tinerii” oligarhi din FSN, Iliescu fiind adeptul unei democrații cu puternice accente socialiste. Mai târziu, Emil Constantinescu a fost o frână în calea acaparării puterii absolute de către cei care l-au adus la putere, țărăniștii. Unii nu au cum să își amintească însă a existat o „cumplită poftă” a țărăniștilor (mulți beneficiari ai regimului comunist defunct) de a pune mâna pe putere chiar prin adoptarea unor legi abuzive. Nu mai spun de modul în care miniștrii țărăniști au condus ministere. Cu abuz.
Revenirea PSD la putere, sub Năstase, a deschis calea „baronilor roșii”. A fost jale. Ce s-a jefuit până atunci, a fost nimica toată. Năstase a condus cea mai mare organizație infracțională din România. Urmările „guvernării” Năstase încă mai sunt vizibile, chiar dacă unele au forma „ruinelor”.
Ajungerea lui Băsescu la putere a stopat oligarhia năstăsiană însă a introdus o alta. Oligarhia băsesciană. Acesta este adevărul și nu altul. Sistemul judiciar de pe timpul lui Băsescu, mai ales din primul mandat, a fost la fel de aservit puterii politice ca cel de pe timpul lui Năstase. Cu o mică diferență. Vârful Justiției și al instituțiilor publice care participă la actul de justiție n au mai fost atât de vizibil în actele de conducere oligarhică. Chiar dacă, de exemplu, în sistemul polițienesc s-a manifestat puternic comportamentul de „slugă politică”, anumite persoane de la conducerea unor structuri ale statului au avut, la fel, un comportament de slugă participând și obligând persoanele din subordine să încalce legea, să facă acte și fapte care erau în afara legii.
În al doilea mandat al lui Băsescu, regimul oligarhic băsescian a suferit pierderi majore. Parlamentul a devenit nesigur. Cumpărarea „conștiințelor” celor din barca puterii, șantajul economic și mediatic au dus la pierderea puterii de către Băsescu. Alianța dintre PSD și PNL și formarea USL a fost actul care a pus capac oligarhiei băsesciene. A fost o alianță dintre un bandit mai mare, aici este vorba despre PSD și un mare fraier, acesta fiind PNL (având și PNL bandiții lui, bandiți care pică unul după altul în urma deschiderii dosarelor privind jaful național). Cum-necum, pe lângă multe alte lucruri rele, USL are și părți bune. Libertatea Justiției este unul dintre ele și are o importanță majoră. Justiția s-a descătușat. A avut inteligența să evite „cătușele de catifea” propuse de diferite voci din așa-zisa societate civilă. A mers pe drumul ei, constituțional, legal, fără abatere. Cu pierderile de rigoare. Magistrați care au trecut din banca acuzatorilor și judecătorilor în banca infractorilor.
Independența Justiției, recunoașterea Justiției ca putere de control în statul român asigură, fără echivoc, regimul democratic. Fără o Justiție independentă, democrația nu există.
Tăriceanu a atacat DNA, a atacat pe Kovesi care și-a ținut bilanțul în public, a atacat pe ministrul Justiției care a comunicat intenția de a reconfirma pentru un al doilea mandat pe Kovesi în fruntea DNA, a atacat activitatea DNA care pune în pericol imaginea „oamenilor politici” etc.
Postelnicu, în anii '90, spunea în fața instanței care îl judeca că a fost un dobitoc. Era o recunoaștere. Asta înseamnă că Postelnicu și-a judecat comportamentul anterior ca ministru de interne sub Ceaușescu și a ajuns la o concluzie „pozitivă”. Tăriceanu se comportă la fel ca Postelnicu în urmă cu aproape un sfert de secol. Se opune statului de drept, democrației și promovează, conștient sau nu, regimul oligarhic, conducerea societății de către cei puțini, puternici economic sau politic. Comunismul lui Ceaușescu a fost o oligarhie. Democrația lui Năstase a fost o oligarhie mascată. Băsescu a condus oligarhic (recomandările către Guvern pentru a favoriza anumite societăți transnaționale sau naționale cu care el sau apropiații aveau relații apropiate, poate fi un exemplu). Pe timpul lui Băsescu, Dinu Patriciu declara că nu mai este liberal ci libertarian și că omenirea trebuie condusă de cei capabili să acumuleze bogății, adică de un guvern de oligarhi economic. Băsescu răspundea cu varianta oligarhilor politici. Astăzi, Președintele Iohannis este vârful de lance al democrației prin încurajarea Justiției să devină independentă, puternică și eficientă. Iar Justiția nu s-a lăsat rugată prea mult. A început să bage la răcoare și pe oligarhii economici și pe cei politici.
Tăriceanu simte pericolul. El este, pe fond, un adept al regimului oligarhic. Cu accent pe oligarhie politică. Cine îi analizează discursurile nu poate să nu vadă că el neagă Justiției dreptul de putere a statului cu rol de control asupra celorlalte puteri ! Cu o Justiție care nu este pe picior de egalitate cu puterea legislativă și cea administrativă, nu poți avea democrație. Ai oligarhie. O Justiție subordonată dă sentințele cerute de putere. Ca în Coreea de Nord. Ca în oricare altă țară unde Justiția se pare că este independentă însă se subordonează puterii administrative sau legislative. Judecățile se fac în Parlament iar Justiția doar le confirmă și stabilește pedeapsa. Cum dorește Tăriceanu să fie la noi.
Azi, unii ar trebui să recunoască că sunt dobitoci. Fără doar și poate.
joi, 25 februarie 2016
Integru și profesionist, esența reformei în administrație. Reforma doare acolo unde a fost concepută birocratizarea administrației publice.
Agerpres (aici).
Dacian Cioloș a promis că va începe un program de modernizare a administrației publice. S-a ținut de cuvânt. Reforma în administrația publică a parcurs repede niște pași, în paralel cu codificarea conceptelor și pregătirea programelor.
Primii pași vizibili au fost la evaluarea celor din eșalonul II din ministere. După modelul folosit de CE la evaluarea candidaților pentru ocuparea funcțiilor din aparatul CE. Unii au picat, fără speranță, alții nu au mai așteptat să fie evaluați și au fugit de la locul faptei prin demisie.
Alt pas vizibil este al înlocuirii prefecților care nu corespund criteriilor de evaluare similare celor înalților funcționari publici. Și aici este o mare vânzoleală.
În ministere se lucrează la evaluarea nu doar a funcționarilor publici ci și a structurilor, la compararea atribuțiilor acestora cu prevederile legii și a necesarului de personal pentru îndeplinirea respectivelor atribuții. Jale mare. Pe baza evaluărilor făcute până în prezent dar și pe baza unui model standard privind funcția publică și retribuirea acesteia s-a ajuns la reformularea legii privind salarizarea personalului din administrația publică. Lege construită de Rovana Plumb și „gașca” din PSD care a acompaniat-o însă ireală sub aspectul concordanței cu principiile salarizării și capacitatea statului de a susține, în actuala etapă, o astfel de salarizare.
Că se vrea sau nu, reforma începe „să afecteze” multe alte domenii, ducând la alte reevaluări, mai ales după ce instituțiile publice au început să își pună întrebări privind rolul și locul lor în mecanismul administrației publice. Mai puțini oameni, mai mult de muncă, acțiuni și operațiuni care nu își mai găsesc justificarea devenind un balast pentru funcționarii rămași. A fost absolut normal să apară reevaluări a atribuțiilor funcțiilor publice. După ce s-a aerisit zona, s-a descoperit că unele acțiuni erau pur și simplu inutile. Cei rămași, majoritatea profesioniști, au descoperit că au chiar de lucru pentru realizarea funcției publice a instituției din care fac parte. Ba, se va vedea mai târziu că ce au de făcut costă mai puțin decât au cheltuit până acum.
În cadrul reformei în administrația publică a explodat, după ce s-a deschis consultarea publică privind formularele folosite în administrația publică, numărul sesizărilor și a propunerilor cetățenilor privind reducerea birocrației. Se pare că oamenii au ce spune. Iar de se va ajunge la propuneri concrete, motivate de realitatea vieții de zi cu zi, vom avea bucuria de a vedea cum birocrația - partea ei negativă -, va avea cumplit de suferit. Toate „hârtiile” cerute aiurea au fost cerute de politicienii ajunși la putere pentru a crea „noi locuri de muncă” pentru clientela politică. Fiecare formular nou, sau un formular mai complicat, a cerut personal mai numeros. S-au umflat schemele de personal. Volumul de informație inutilă a început să concureze informația utilă. Deciziile conducerilor au devenit fragile pentru că informația prelucrată era copleșită de date absolut nerelevante.
Cioloș face un bun demers pentru funcția publică. Condiția integrității nu este suficientă pentru funcția publică. Ea trebuie însoțită de condiția competenței. Degeaba ai un funcționar integru dacă el nu știe ce trebuie să facă în funcția pe care o deține. Degeaba ai un om competent în funcția publică dacă nu este integru. Ca atare, funcționarul public va fi evaluat atât sub aspectul competenței cât și sub aspectul integrității. Aici însă, trebuie umblat la lege pentru a impune acest binom: competență și integritate. Absența uneia din ele trebuie să ducă imediat la eliminarea respectivului funcționar public din sistem. Legea trebuie să prevadă expres acest lucru pentru ca nici o acțiune la instanța de judecată a funcționarului demis să nu aibă câștig de cauză.
Cioloșmai face vorbire despre claritatea în administrație. Vorbeam mai sus despre informația nerelevantă pentru actul decizional, informație adunată în timp datorită politizării funcției publice. Eliminarea informației nerelevante va duce și la claritate.
„Atât timp cât procedurile nu sunt clare, cât legile sunt interpretabile, un om considerat integru poate să le interpreteze într-un anumit fel și altul de lângă el o să le interpreteze în alt fel și poate chiar cel integru să fie pedepsit că le-a interpretat în felul în care a făcut-o. Și la acest lucru ne gândim, cum să facem pentru ca în administrația din România, fără să birocratizăm în intern prea mult procesul decizional administrativ, să avem proceduri cât mai clare pentru ca oamenii care, potrivit unor funcții de conducere pe care le au, trebuie să-și asume anumite decizii să poată să o facă într-un mod foarte clar și conștient”.
Am văzut o mare frământare la PSD pentru acțiunile desfășurate de Cioloș. Unii cer imperativ o moțiune de cenzură pentru căderea Guvernului Cioloș. Li se alătură „scandalizați” cei de la gruparea lui Tăriceanu, ALDE. Mai sunt și alții mai „mărunți”, cu pretenții de liberali, care se declară oripilați de „impertinența” lui Cioloș de a aborda programe de politică națională sub aspect doctrinar, programe care ar trebui lăsate, după mintea lor, la dispoziția partidelor politice care vor ajunge în Parlament la alegerile viitoare.
Înclin să cred că toți acești critici au câte ceva de apărat. Este evident că cei din PSD nu au probleme doctrinare. Au însă o adevărată rețea construită în administrația publică, rețea care este în pericol să fie destructurată, să fie făcută publică iar oamenii să afle că un număr mare de funcționari publici sunt de fapt un balast pentru instituțiile publice, că formularele pe care cetățeanu de rând trebuie să le plătească după o adevărată aventură pe la instituțiile publice sunt de fapt o frecție la un picior de lemn, că „dialogul” pe care sunt obligați să îl poarte oamenii cu diferiți funcționari la ghișee este o făcătură care justifică existența acelor funcționari dar și a altora din spetele acestora și nu pentru a le facilita rezolvarea problemelor.
Urmează legea salarizării în administrația publică. Va fi o altă golgotă de trecut. Având deja un proiect legislativ făcut de Rovana Plumb, unul aproape tembel, PSD se va opune cu disperare refacerii acestuia. PSD va fi sprijinit ferm de ALDE al lui Tăriceanu și, evident, toate celelalte curente autodeclarate liberale care încearcă să atragă susținători prin intermediul tuturor mijloacelor posibile.
Mai mult, Cioloș va fi atacat ferm pentru proiectul de reformă în integralitatea lui aflat în construcție la ministerul lui Dâncu. După discuția cu Asociația Comunelor din România, acolo unde Cioloș a expus, cu destul curaj, unele aspecte ale modernizării administrației publice, are și mai mulți dușmani. Posibilitatea desființării unor instituții publice care au devenit irelevante sub aspectul conducerii administrației locale însă „relevante” sub aspectul beneficiilor persoanelor care ocupă funcțiile publice respective, va duce la mari frământări politice. Zgomotoase chiar dacă Dâncu își va finaliza treaba până la începutul verii iar Klaus Iohannis se va considera mulțumit de lucrare. Este evident că dacă PNL îl va și asuma și îl va avea ca obiectiv politic, zbaterea politică va fi foarte tumultoasă.
Mie îmi place cum se mișcă Cioloș și Guvernul până acum. Chiar dacă unele măsuri au nevoie de mai multe clarificări, pentru a nu mai da naștere la „spaime populare”.
Dacian Cioloș a promis că va începe un program de modernizare a administrației publice. S-a ținut de cuvânt. Reforma în administrația publică a parcurs repede niște pași, în paralel cu codificarea conceptelor și pregătirea programelor.
Primii pași vizibili au fost la evaluarea celor din eșalonul II din ministere. După modelul folosit de CE la evaluarea candidaților pentru ocuparea funcțiilor din aparatul CE. Unii au picat, fără speranță, alții nu au mai așteptat să fie evaluați și au fugit de la locul faptei prin demisie.
Alt pas vizibil este al înlocuirii prefecților care nu corespund criteriilor de evaluare similare celor înalților funcționari publici. Și aici este o mare vânzoleală.
În ministere se lucrează la evaluarea nu doar a funcționarilor publici ci și a structurilor, la compararea atribuțiilor acestora cu prevederile legii și a necesarului de personal pentru îndeplinirea respectivelor atribuții. Jale mare. Pe baza evaluărilor făcute până în prezent dar și pe baza unui model standard privind funcția publică și retribuirea acesteia s-a ajuns la reformularea legii privind salarizarea personalului din administrația publică. Lege construită de Rovana Plumb și „gașca” din PSD care a acompaniat-o însă ireală sub aspectul concordanței cu principiile salarizării și capacitatea statului de a susține, în actuala etapă, o astfel de salarizare.
Că se vrea sau nu, reforma începe „să afecteze” multe alte domenii, ducând la alte reevaluări, mai ales după ce instituțiile publice au început să își pună întrebări privind rolul și locul lor în mecanismul administrației publice. Mai puțini oameni, mai mult de muncă, acțiuni și operațiuni care nu își mai găsesc justificarea devenind un balast pentru funcționarii rămași. A fost absolut normal să apară reevaluări a atribuțiilor funcțiilor publice. După ce s-a aerisit zona, s-a descoperit că unele acțiuni erau pur și simplu inutile. Cei rămași, majoritatea profesioniști, au descoperit că au chiar de lucru pentru realizarea funcției publice a instituției din care fac parte. Ba, se va vedea mai târziu că ce au de făcut costă mai puțin decât au cheltuit până acum.
În cadrul reformei în administrația publică a explodat, după ce s-a deschis consultarea publică privind formularele folosite în administrația publică, numărul sesizărilor și a propunerilor cetățenilor privind reducerea birocrației. Se pare că oamenii au ce spune. Iar de se va ajunge la propuneri concrete, motivate de realitatea vieții de zi cu zi, vom avea bucuria de a vedea cum birocrația - partea ei negativă -, va avea cumplit de suferit. Toate „hârtiile” cerute aiurea au fost cerute de politicienii ajunși la putere pentru a crea „noi locuri de muncă” pentru clientela politică. Fiecare formular nou, sau un formular mai complicat, a cerut personal mai numeros. S-au umflat schemele de personal. Volumul de informație inutilă a început să concureze informația utilă. Deciziile conducerilor au devenit fragile pentru că informația prelucrată era copleșită de date absolut nerelevante.
Cioloș face un bun demers pentru funcția publică. Condiția integrității nu este suficientă pentru funcția publică. Ea trebuie însoțită de condiția competenței. Degeaba ai un funcționar integru dacă el nu știe ce trebuie să facă în funcția pe care o deține. Degeaba ai un om competent în funcția publică dacă nu este integru. Ca atare, funcționarul public va fi evaluat atât sub aspectul competenței cât și sub aspectul integrității. Aici însă, trebuie umblat la lege pentru a impune acest binom: competență și integritate. Absența uneia din ele trebuie să ducă imediat la eliminarea respectivului funcționar public din sistem. Legea trebuie să prevadă expres acest lucru pentru ca nici o acțiune la instanța de judecată a funcționarului demis să nu aibă câștig de cauză.
Cioloșmai face vorbire despre claritatea în administrație. Vorbeam mai sus despre informația nerelevantă pentru actul decizional, informație adunată în timp datorită politizării funcției publice. Eliminarea informației nerelevante va duce și la claritate.
„Atât timp cât procedurile nu sunt clare, cât legile sunt interpretabile, un om considerat integru poate să le interpreteze într-un anumit fel și altul de lângă el o să le interpreteze în alt fel și poate chiar cel integru să fie pedepsit că le-a interpretat în felul în care a făcut-o. Și la acest lucru ne gândim, cum să facem pentru ca în administrația din România, fără să birocratizăm în intern prea mult procesul decizional administrativ, să avem proceduri cât mai clare pentru ca oamenii care, potrivit unor funcții de conducere pe care le au, trebuie să-și asume anumite decizii să poată să o facă într-un mod foarte clar și conștient”.
Am văzut o mare frământare la PSD pentru acțiunile desfășurate de Cioloș. Unii cer imperativ o moțiune de cenzură pentru căderea Guvernului Cioloș. Li se alătură „scandalizați” cei de la gruparea lui Tăriceanu, ALDE. Mai sunt și alții mai „mărunți”, cu pretenții de liberali, care se declară oripilați de „impertinența” lui Cioloș de a aborda programe de politică națională sub aspect doctrinar, programe care ar trebui lăsate, după mintea lor, la dispoziția partidelor politice care vor ajunge în Parlament la alegerile viitoare.
Înclin să cred că toți acești critici au câte ceva de apărat. Este evident că cei din PSD nu au probleme doctrinare. Au însă o adevărată rețea construită în administrația publică, rețea care este în pericol să fie destructurată, să fie făcută publică iar oamenii să afle că un număr mare de funcționari publici sunt de fapt un balast pentru instituțiile publice, că formularele pe care cetățeanu de rând trebuie să le plătească după o adevărată aventură pe la instituțiile publice sunt de fapt o frecție la un picior de lemn, că „dialogul” pe care sunt obligați să îl poarte oamenii cu diferiți funcționari la ghișee este o făcătură care justifică existența acelor funcționari dar și a altora din spetele acestora și nu pentru a le facilita rezolvarea problemelor.
Urmează legea salarizării în administrația publică. Va fi o altă golgotă de trecut. Având deja un proiect legislativ făcut de Rovana Plumb, unul aproape tembel, PSD se va opune cu disperare refacerii acestuia. PSD va fi sprijinit ferm de ALDE al lui Tăriceanu și, evident, toate celelalte curente autodeclarate liberale care încearcă să atragă susținători prin intermediul tuturor mijloacelor posibile.
Mai mult, Cioloș va fi atacat ferm pentru proiectul de reformă în integralitatea lui aflat în construcție la ministerul lui Dâncu. După discuția cu Asociația Comunelor din România, acolo unde Cioloș a expus, cu destul curaj, unele aspecte ale modernizării administrației publice, are și mai mulți dușmani. Posibilitatea desființării unor instituții publice care au devenit irelevante sub aspectul conducerii administrației locale însă „relevante” sub aspectul beneficiilor persoanelor care ocupă funcțiile publice respective, va duce la mari frământări politice. Zgomotoase chiar dacă Dâncu își va finaliza treaba până la începutul verii iar Klaus Iohannis se va considera mulțumit de lucrare. Este evident că dacă PNL îl va și asuma și îl va avea ca obiectiv politic, zbaterea politică va fi foarte tumultoasă.
Mie îmi place cum se mișcă Cioloș și Guvernul până acum. Chiar dacă unele măsuri au nevoie de mai multe clarificări, pentru a nu mai da naștere la „spaime populare”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)












