vineri, 18 mai 2012

„Magna cum laude” pentru plagiat

Procurorul General al României, mărețul conducător al Ministerului Public, Laura Codruța Kovesi a primit calificativul „magna cum laude” pentru lucrarea de doctorat susținută la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității de Vest din Timișoara, sub coodonarea Prof. univ. dr. Viorel Pasca. Până aici nimic anormal. De aici încolo urmează anormalul. Lucrarea de doctorat este un mare plagiat. În concluzie, Laura Codruța Kovesi este o plagiatoare. Iar ca tacâmul să fie complet, la susținerea lucrării plagiate a fost însoțită și susținută de George Maior, fostu PSD-ist azi Director al SRI și subalternul ei magistrat procuror Marius Iacob.

Meritul descoperirii aparține Grupului de Investigații Politice (GIP) și Miliției Spirituale.

Este cazul ca actualul ministru al Justiției să ceară plagiatoarei demisia. Nu știu dacă și-o va da singură, el este însă obligat să o facă. Această descoperire a celor două ONG-uri vine să confirme slaba calitate profesională a panaramei care a dat Ministerul Public pe mâna politicului portocaliu.

Actualizare:

Iau din Adevărul. Laura Codruța Kovesi cere CSM să i se repare reputația. Explicațiile ei nu sunt susținute de materialele publicate de GIP. Cei care vor lectura să citească tabelul comparativ și să analizeze cele spuse de Kovesi:


Laura Kovesi declară că teza de doctorat cu titlul "Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal" face trimitere la toţi autorii şi lucrările citate, iar caracterul de noutate şi valoarea ştiinţifică a lucrării au fost constatate de către comisia de doctorat din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
Procurorul general precizează că lucrarea conţine, ca orice teză de doctorat, stadiul cercetărilor în domeniu până în momentul începerii cercetării ştiinţifice propriu-zise şi pe tot timpul cercetării ştiinţifice, iar lucrările studiate sunt citate ca bibliografie, fără o trimitere expresă.
De asemenea, stadiul cercetării în domeniu nu se menţionează în totalitate ca un citat, iar ghilimelele se folosesc numai în cazul definiţiilor ce aparţin în exclusivitate unui anumit autor”.

Panarama este panaramă. Clar. Din ultimul paragraf pus de mine rezultă că Col. (r) prof. dr. Ioan Dragoman a copiat și el de la alții textele preluate de Kovesi, pentru că așa rezultă din formularea : „ghilimelele se folosesc numai în cazul definiţiilor ce aparţin în exclusivitate unui anumit autor”.


Să vedem ce va spune CSM în apărarea panaramei băsiste. Mare lucru de nu or avea nevoie de Calgon să sfărâme depunerile de calcar pe obrazul gros al plagiatoarei.

6 comentarii:

Arogantu' spunea...

Vai, vai, vai ...
Ai dracu' de uselisti, cum sapa ei la temelia basismului ! :evil:
Bre - ne-a trecut glontul pe la ureche, iar unii se strofoaca sa le ofere jigodiilor portocalii sansa raminerii in Parlament !

Crăciun Florin spunea...

Arogantu,

Corect. La temelia băsismului. Cu privire la intrarea jigodiilor în Parlament ... încă mai au votanți. Dacă citești comentariile portocalezilor pe net te crucești.

silviu din Transilvania spunea...

Cum ii Turcu'(Basea) asa si Pistoala (Kovesi) ! Acest plagiat o acopera de rusine, daca mai era nevoie si o descalifica pentru functia pe care o ocupa ! Trebuie data urgent afara cu sau fara fanfara ! Seful caruia i-i slujea si-i mai slujeste trebuie sa o urmeze si sa raspunda cu totii in fata Justitiei purificate in prealabil de Virusul Ciumei Portocalii !

Crăciun Florin spunea...

Silviu,

Sigur.

Anonim spunea...

sunt curios: ati cerut la fel de repede si demisia lui Mang?

Crăciun Florin spunea...

Anonim,

Sigur. Nu l-am susținut. Am cerut doar proba plagiatului. Atât. Aici, proba este mai mult decât evidentă. Acolo nu. După demisie nimeni nu a mai venit cu clarificări. Sper să le văd totuși.