joi, 3 mai 2012

Uite banul, nu mai este banul.

Banul. Banul care să satisfacă toate cererile, pretențiile, speranțele, angoasele, mofturile și corupțiile care s-au manifestat și se manifestă încă în mediul public. Banul care există acolo, ascuns în visteria țării, banul „strâns cu migală și răspundere guvernamentală” de ai lui Boc și ai lui Ungureanu, declarați public însă nearătați aceluiași public doritor de senzațional și circ.

Băsescu, derbedeul de la Cotroceni, „a sperat”, la desemnarea lui Victor Ponta ca premier, că salariile ciopârțite de el, Traian Băsescu și gașca lui de mafioți portocalii, în cârdășie cu „emancipații” udemeriști și uneperiștii cei socialiști, vor fi reîntregite cât mai repede cu putință. Imediat un portocaliu, ministru de finanțe de pe lângă vanitosu premier-paiață Ungureanu, a guițat prețios că are în pușculiță 5 miliarde de euro și 7 miliarde de ron. Lumea hămesită s-a aruncat „la bătaie” la ușa Guvernului cu ochii însă spre viitorul guvern Ponta, nu spre cei ce au jefuit, așteptând cu mâna întinsă ca imediat să li se dea ce guvernele Boc și Ungureanu le-a luat. Imediat. Iar acest imediat începe să îmbrace și forme propagandistice televizate, cu persoane aflate în cumplită dificultate, în special pensionari. Imediat au început și porturile portocaleze ca B1 Tv, Realitatea Tv, Nașul Tv să toace „incapacitatea guvernului Ponta” de a răspunde așteptărilor populației. Imediat ce Victor Ponta a declarat că banii despre care Ungureanu și gașca lui alături de pedeleprele care au tot lătrat scârne pe la Tv nu există, imediat a început campania anti-guvernul Ponta, anti-USL. Viitorul Guvern nu vrea să refacă pensiile jefuite, nu vrea să refacă salariile, USL a dat jos guvernul Ungureanu să împiedice astfel pe aceștia să reîntregească salariile bugetarilor așa cum au promis la instalare ... Au turbat pedeleprele. Pentru o vorbă care exprimă realitatea. Banii pentru reîntregirea salariilor nu au fost prevăzuți în buget. La B1 Tv, infecția umană numită Mircea Toader sare în sus declarând pretențios că se avea în vedere acest lucru la rectificarea bugetară.

Este evident că guvernul demis Ungureanu nu avea de gând să reîntregească salariile din sumele care veneau din taxe și impozite, adică sumele care sunt regenerabile în mod natural ci din împrumuturi, cu care în campania electorală a sinistrei coaliții „să rupă gura târgului” pentru niște procente în plus pentru PDL, UDMR și UNPR.

Realitatea este destul de clară. Mariana Câmpeanu a spus-o direct. Dacă sursele de finanțare nu există, atunci vor identifica care surse pot fi folosite. Iar aici se poate merge de la o mai bună colectare a taxelor și impozitelor, măcar cu câteva procente, nu la nivelul mediei UE dar măcar pe aproape până la verificarea așa-ziselor investiții planificate de udriștii și popeștii portocalii. La astea se poate adăuga verificarea cheltuielilor curente ale ministerelor și agențiilor, de unde este imposibil să nu fie găsite cheltuieli aiurea. Se mai pot reduce cheltuielile cu folosirea parcului auto al ministerelor sau reducerea cheltuielilor cu consumabilele de birou. Neaparat la ministere și agenții unde tot felul de șefi și șefuți cer analize, statistici, evaluări, aprecieri, referate și alte minunății birocratice consumatoare de hârtie, scaune, birouri și personal suplimentar pentru nimic. Cele mai multe dintre documentele acestea, dacă nu toate aceste documente, nu au finalitate decizională. Ele rămân la nivelul șefilor și șefuților care prezintă la bilanțurile anuale căruțele sau camioanele cu dosarele lucrate de ei cu cerința de a se suplimenta numărul de locuri de muncă din direcția generală, direcția sau serviciul pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, atribuții construite tot de ei și modificate în favoarea birocrației an de an.

Bani pot fi găsiți. Dar nu cei anunțați de Ungureanu. Ei trebuie căutați în partea unde guvernările portocalii au excelat în risipă. Acum. Mai târziu, când se va construi un nou buget, se vor regăsi în prioritățile bugetare. Sper ca USL să înțeleagă că bunăstarea cetățeanului este cea mai mare prioritate bugetară. Investițiile guvernamentale pot fi transferate în sfera privată, acolo unde firmele cu anumite interese să bage banii și nu să primească gratis, pe seama înfometării cetățenilor și ducerii lor la moarte înainte de termen, servicii publice  moderne și infrastructura necesară afacerilor lor.


Niciun comentariu: