marți, 1 mai 2012

Monstruozitatea


Ne-am pricopsit cu o monstruozitate. Probabil rodul unui vis urât al unui sculptor cu ani mulți în cârcă, decedat cu niște ani în urmă. Cu multă bunăvoință pot considera sculptura ca o creație neterminată sau ca un joc creativ. Mulți artiști s-au jucat cu un produs până i-au dat forma finală. Iar această sculptură este, sunt convins, așa ceva. Ce ar fi vrut artistul la final, Dumnezeu știe. Ce ne-au impus artiștii care au ales această sculptură, un fel de artă la sertar - a fost realizată de alt sculptor care a preluat lucrarea -, dovedește o lipsă cumplită de maturitate artistică și în special civică. Ei, „specialiștii”, au hotărât iar decidenții Primăriei București au dispus să fie finalizată această monstruozitate pe banii noștri. Iar dacă noi strâmbăm cumva din nas și ne punem întrebări asupra „valorii” artistice și sociale ale monstruozității ies la atac tot felul de indivizi, artiști „de valoare” recunoscuți doar în cercurile lor selecte, care ne insultă grobian la emisiuni Tv și în presă. În concluzie suntem niște handicapați, niște inculți, niște proști ... Uită acești derbedei cu pretenții de artiști sau critici de artă că ei nu pot exista fără aprecierea noastră. Noi suntem cei care dăm banii cu care ei își cumpără pâinea cea de toate zilele. Pentru că noi le cumpărăm lucrările.

Monstruozitatea vrea să dea mesaje. Interpretarea oficială a criticilor de artă implicați este complicată, plină de simbolisme. Însă această interpretare este mai mult decât subiectivă. Este complice la o faptă antisocială. O faptă care pleacă de la jaful banului public, trece prin atacarea simțului estetic al cetățeanului, deformează legendele populare privind formarea poporului român și siluiește istoria cunoscută despre formarea Romei și a imperiului roman. Iar nuditatea excesivă se vrea să reprezinte un mesaj al începuturilor. Întâi am fost goi și apoi am găsit o frunză a viței de vie cu care ne-am acoperit cele rușinoase. Este prea de tot.

Nu am nimic cu artistul. De trăia și realiza sculptura o putea pune în curtea casei. Am ce am cu cei care îmi aruncă banii și îmi insultă privirea, îmi insultă bruma de cunoaștere despre mine și neamul meu, mă împiedică să circul în siguranță prin localitate ...

Cineva va trebui să plătească. Nu știu ce implicare are Oprescu. Ar fi bine să aflăm cine este la rădăcina acestei acțiuni de prăduire și sfidare.

4 comentarii:

ADRIAN spunea...

Eu glumeam amar spunand ca acum il avem in mod oficial (s-a inaugurat acum dar era mai demult amplasata - detalii la http://reptilianul.blogspot.com/2012/03/statuia-traian.html) pe Marcus Pulius Nerva Traian

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Mulțumesc. Mă duc să văd.

Decebal spunea...

Totusi, sa nu fim aspri cu imparatul.
E destul de decent, n-are pula sculata.

Crăciun Florin spunea...

Decebal,

Hehehe.