În peninsula Sinai, militarii egipteni au descoperit peste 500 de tuneluri săpate de palestinienii din fâșia Gaza și, mai mult decât probabil, de către localnicii susținători ai organizațiilor extremiste pentru aprovizionarea cu arme a organizațiilor jihadiste care acționează în nordul peninsulei împotriva statului egiptean.
Organizația Human Rights Watch (HRW) acuză Egiptul că a distrus o zonă de 70 km pătrați pentru a descoperi aceste tuneluri și a bloca contrabanda cu arme. Abordarea HRW este că Egiptul a distrus locuințele și culturile care aparțineau populației, că a fost strămutată respectiva populație în alte zone etc. Protestatarii care au „informat” HRW sunt din 11 familii. Au fost evacuate din zonă aproximativ 3000 de familii. Din alte informații, o mare parte a familiilor strămutate au sprijinit armata egipteană și poliția să descopere tunelurile. HRW nu face diferența. Ea o ține langa-balanga cu încălcarea drepturilor omului. Eu conchid că HRW a devenit o organizație extremistă care atacă, pe fond, ordinea de stat acolo unde „își manifestă interesul”. Dracul mai știe în slujba cui mai este HRW.
Agerpres (aici).
Egiptul este obligat, mai ales după „detronarea” lui Morsi în urma unei revolte a populației și scoaterea în afara legii a „Fraților musulmani”, organizație care s-a aliat cu ISIS și Al Qaeda, să apere viața propriilor cetățeni. Zona în care statul egiptean a intervenit radical este aceea în care organizația teroristă „Frații musulmani” era foarte activă sprijinită de către palestinienii din Fâșia Gaza. Atacurile asupra poliției, armatei și a populației egiptene au devenit constante și dese. Sunt mulți morți și răniți din rândurile armatei, poliției și a populației locale. Autoritatea de stat în acel teritoriu a fost pusă în pericol. Descoperirea celor peste 500 de tuneluri confirmă caracterul ilegal, antistatal al acțiunilor jihadiștilor în nordul peninsulei Sinai. Sub aspect strategic, în special militar însă în folosul întregului stat Egipt, acțiunea este utilă. Distrugerea tunelurilor oprește o cale de acces a terorismului în Egipt. Lipsește organizațiile extremiste de armamentul de care au nevoie pentru a ataca organizațiile statului egiptean și mai ales pentru a slăbi organele statului desemnate să asigure siguranța populației.
Asta în Egipt. Acțiunea HRW este mai mult decât evidentă în favoarea extremismului. De aceia eu consider aceste organizații ca fiind, la rândul lor, organizații extremiste. Anti-statale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu