Se cuvine a face precizarea că este vorba doar despre refugiații din Siria și Irak, nu despre toți cei care au invadat, în zilele din urmă, țările europene.
Ceilalți care acum sunt în statele europene, nu sunt refugiați ci imigranți economici și ca atare, vor fi returnați. De către statele în care au ajuns. Fie în statele din care au intrat în țara în care se constată că nu au statutul de refugiat, fie direct în țara din care provin de către statul care îi are pe teritoriu. Și asta este o cheltuială mare, o cheltuială care nu este suportată de Uniunea Europeană. Rămâne la nivelul fiecărei țări în parte.
După unele date, în UE au intrat, până acum, în jur de 500.000 de imigranți. Cifra de 160.000 de refugiați se referă doar la cei care urmează a fi redistribuiți nu la toți refugiații. Este posibil ca numărul lor să fie mult mai mare, fiecare țară având, cumva, proprii refugiați însă aceștia nu fac parte din lotul convenit pentru redistribuire la JAI.
Supărat sau nu, trebuie să văd mai departe și să încerc să înțeleg acest moment politic major din viața UE. Pentru că este un moment politic important. Comisia Europeană se comportă ca un adevărat Guvern al Uniunii Europene, Parlamentul European a dat un aviz pozitiv redistribuirii refugiaților pe cote obligatorii fiecărei țări membre UE. Azi are loc Consiliul European unde șefii de stat și de guvern vor lua sau nu o decizie politică (!) cu privire la refugiații împărțiți. Consiliul JAI este o structură care ia decizii administrative. Ea va trebui acoperită de decizia politică luată prin consens. După Consiliul JAI, premierul Slovaciei a declarat că nu va pune în practică decizia acestuia. Dacă la Consiliul European se ajunge la consens și se confirmă decizia de la JAI, atunci și Slovacia se va supune. Că vrea sau nu pentru că va fi decizia politică acceptată de statul slovac prin cel mai înalt reprezentant al său. Dacă nu se ajunge la consens, atunci se poate considera că fiecare țară va face ce va crede ea de cuviință iar UE va mai slăbi un pic.
Eu observ că problema refugiaților a fost exploatată de Comisia Europeană pentru a întări rolul ei de „Guvern al UE”. Un guvern autoritar, cu mijloace financiare la dispoziție suficiente să asigure finanțarea deciziilor pe care le ia. Țările membre vor primi câte 6.000 euro pentru fiecare refugiat primit conform deciziei de redistribuire. România va primi peste 6.300 de refugiați. Pentru cei care intră în statele membre în mod direct și cer azil, răspunderea finanțării rămâne în sarcina statelor în cauză. Nu este exclus însă ca fiecare stat membru să ceară, la un moment dat, redistribuirea unui număr de refugiați de pe teritoriul său către alte state europene din cauza incapacității fizice de a-i reține. Din moment ce mecanismul pus acum în aplicare sub controlul Comisiei Europene funcționează el devine un mecanism propriu al Uniunii Europene pentru spațiul uniunii ! Remarc faptul că statele uniunii rămân cu competențele lor naționale privind refugiații și imigranții însă, la nevoie, Comisia Europeană poate interveni în sprijinul statului aflat în dificultate, la cererea acestuia, redistribuind altor state o parte dintre migranți pentru a slăbi presiunea asupra statului membru aflat în dificultate. Din moment ce problema refugiaților devine o problemă a UE, atunci nu este exclus ca întreaga problematică să fie trecută la UE, inclusiv partea financiară. Indiferent că refugiații au intrat direct pe teritoriul statului în care vor să trăiască până la soluționarea problemelor din țara lor sau au fost redistribuiți prin decizie a Comisiei Europene (Consiliul JAI este o structură de decizie a CE).
Dacă se ajunge la o astfel de abordare a problematicii refugiaților în viitor, atunci va trebui să ne pregătim pentru pasul următor al integrării europene, pasul integrării autorităților de control la frontieră. Acum, fiecare stat exercită propriile competențe la frontieră potrivit cerințelor stabilite în Tratatul de aderare (Acordul Schengen este parte componentă a Tratatului de aderare la UE !). O idee mai veche, venită din Italia și acceptată în Germania, spunea că polițiile de frontieră sau autoritățile naționale de control la frontieră să fie parte a unui organism european de control la frontieră sub autoritatea Comisiei Europene. Astfel, statele membre erau degrevate de cheltuielile privind securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, funcționarii publici din polițiile de frontieră naționali deveneau funcționari publici ai Uniunii Europene. Salarizarea acestora ar fi fost unitară în tot spațiul UE. Conducerea lor s-ar fi realizat tot la nivel național însă structurile naționale ar fi fost subordonate dual, atât CE cât și guvernelor locale cu diferențierea clară a atribuțiilor ce revin fiecăruia. Poliția de frontieră din România (grănicerii !) au avut conduceri duale mulți ani de la înființarea ei. Grănicerii români au avut subordonare duală mulți-mulți ani. Subordonarea față de Ministerul Apărării era o subordonare principală iar pe la începutul secolului trecut au avut și o subordonare față de Ministerul de Finanțe pentru că la frontieră, comandanții de pichete aveau și calitatea de substituți vamali. Gândind la competențele de conducere ale autorităților europene și naționale asupra poliției de frontieră eu consider că soluția unei poliții de frontieră a UE este viabilă (recunosc că am fost de acord și am susținut o astfel de abordare când am fost în activitate !). La fel cum este viabilă competențele europene și naționale în materie consulară, consulatele statelor membre UE primesc competențe în acordarea asistenței consulare oricărui cetățean al UE aflat pe teritoriul unui stat terț. Normal că, dacă se va ajunge la o astfel de soluție, autoritățile pentru străini din fiecare țară vor fi și ele subordonate dual, CE și Ministerului de resort. Prin trecerea acestor funcționari de la nivel național la nivel european, aceștia ar fi devenit funcționari ai UE, plătiți și dotați cu finanțare UE și, cel mai important lucru, CE ar fi putut să detașeze/mute funcționarii de frontieră din statele europene ale căror frontiere ar fi devenit frontiere interne (Ungaria, Austria, Germania, Franța, Italia, Spania, Portugalia, Polonia, Slovacia, Cehia, Suedia !) către statele care constituie frontiera externă, astfel că aceste frontiere ar fi fost mai bine încadrate cu funcționari specializați și mai bine protejate. Acum, tot efortul cade în sarcina statelor de la frontiera externă iar finanțare este din ce în ce mai mare. Securitatea este scumpă. Foarte scumpă. Costurile cu refugiații și returnarea imigranților doar la nivelul contribuției CE sunt estimate la aproape 6 miliarde euro ! La acestea se adaugă costurile la nivelul fiecărui stat în parte !
Lumea a reținut în urma evenimentelor din urmă doar partea legată de numărul de refugiați și imigranți, confesiunea lor, problemelor pe care le au (pe timpul migrației !), țările de unde provin și a trecut cu vederea semnalele date de liderii europeni (inclusiv Președintele Klaus Iohannis !). Acordul Schengen este în dificultate. Este nefuncțional la această oră. Grecia l-a încălcat grav. Din cauza unui comportament neglijent la frontiera externă s-a ajuns la atitudini disproporționate față de valul de refugiați și imigranți dar și față de statele vecine în Ungaria, Croația, Slovenia, Austria. Pentru noi este deranjant apelul primului-ministru croat care a cerut Serbiei să îndrepte autobuzele cu imigranți către România și Ungaria. Grecia trebuia să separe „grâul de neghină” de la început. Dacă ar fi dovedit fermitate, refugiații ar fi fost primiți iar imigranții economici ar fi fost returnați, deja, în statul de unde au venit sau în statul de care aparțin. Problema refugiaților s-ar fi rezolvat la nivelul întregii UE. Cât privește imigranții, cheltuielile cu returnarea acestora ar fi putut fi suportată de către CE.
Eu văd în soluțiile politice și administrative ale UE din aceste zile o ocazie de integrare. Mai văd că opoziția față de aceste măsuri are justificarea ei. Se ia o decizie la nivelul CE însă responsabilitatea și efortul este lăsat în sarcina statelor de la marginea UE. Se lucrează cu jumătăți de măsură și, mai grav, se lucrează cu discriminare. Statele membre ale UE care aplică (sunt obligate !) prevederile Schengen nu sunt și membre ale spațiului Schengen. Problema refugiaților este, de fapt, o problemă a spațiului Schengen ! Aceștia au fost stimulați să ajungă în state Schengen însă vor fi distribuiți în state care nu aparțin acestui spațiu. Este o discriminare față de statele ne-membre Schengen, este o discriminare și față de refugiați care, având drept de muncă timp de minim doi ani cât se consideră a fi rezonabil timpul de acordare a protecției internaționale (în sensul epuizării stării conflictuale din țara lor care a generat migrația), sunt limitați a trăi într-o țară care poate că nu are posibilitatea să le ofere condiții de trai decente (în sensul dorit de ei).
Discriminarea atrage, întotdeauna, atitudini ostile. În România, există deja o stare de ostilitate față de imigranți (posibili concurenți la ocuparea locurilor de muncă), față de religia lor (majoritatea de religie islamică, iar unele evenimente interne și internaționale îi scot în evidență pe religioșii islamiști ca fiind brutali, criminali etc. !), față de comportamentul lor social (evident contrar normelor acceptate de societatea românească). Imigranții ce intră în cota repartizată României pot face mai mult rău decât bine. Suntem obișnuiți să vedem imigranții din lumea arabă în țară. Sirieni, irakieni, egipteni, palestinieni etc. Sunt integrați în societatea noastră. Mai mult, sunt personalități ale societății noastre, sunt mulți medici, ingineri, oameni de cultură, activiști sociali, cadre didactice, chiar personalități cu demnități publice. Le acceptăm portul. Îi vedem oameni pașnici și dispuși să participe la viața societății și la îmbogățirea ei. Mai mult, unii care au ajuns în alte țări și-au format comunități în care intră atât conaționali de-ai lor cât și români. Se caută unii pe alții. Se ajută unii pe alții. Asta se numește integrare pe un spațiu cultural.
Cei care vor fi repartizați României nu doresc să stea în România. Cum vor reacționa ei ? Deja, cei veniți din Siria și Irak cu puțini ani în urmă, persoane sărace, fără o bună instruire, simt că aici este rău pentru ei, că viața este scumpă. Nu își găsesc loc de muncă și doresc să plece mai departe, în alt stat european unde au posibilitatea să apeleze la ajutoarele sociale. Ei știu că acestea sunt mari, că sunt alții care profită de ele și consideră că și ei pot profita de ele. Cei din cota stabilită de CE vor intra, dintr-un început, în această categorie. Mă gândesc că problemele noastre la frontiera cu Ungaria se vor amplifica. Ungaria nu a dorit cotele pentru că știe bine faptul că cei care vor fi trimiși în statele din jurul ei, state care nu sunt membre Schengen, vor căuta să părăsească aceste state iar Ungaria este pe traseul obligatoriu. Ungaria știe că va trebui să își întărească controlul la frontieră pentru a nu permite trecerea acestora pe teritoriul maghiar. Știe că va trebui să aloce mai multe resurse umane, financiare, materiale pentru securizarea propriei frontiere ea, Ungaria, fiind la frontiera externă a spațiului Schegen cu România, Serbia, Croația și Ucraina. Și are dreptate. Refugiații care vor veni în România vor fi distribuiți pe teritoriul țării pentru a da o șansă integrării lor. Vor fi atitudini ostile din partea unor consilii județene care vor considera că nu au cum integra refugiații. Vor fi probleme pentru autoritățile de control. Practic, refugiații vor exista în evidențele polițienești, în evidențele primăriilor însă mișcarea lor va fi liberă. Vor veni, se vor odihni câteva zile după care vor fi prezenți la frontiera cu Ungaria pentru a o traversa și a ajunge acolo unde și-au propus de la început. În Germania sau Suedia.
Îmi este teamă că la nivelul structurilor de conducere ale UE se va face o treabă doar pe jumătate. Dacă nu se va ajunge la o integrare europeană deplină, decizia de ieri poate fi considerată un abuz.
Uniunea Europeană trebuie să fie doar într-un singur fel. Acum este pe straturi, condiționate politic de state care abuzează de poziția lor, de state care vor să fie considerate altceva decât sunt în realitate. Ca să fiu sincer, aceste momente pot constitui saltul către integrarea europeană sau saltul către prăbușirea UE. Olanda ar trebui să priceapă aceste lucruri. La fel și Germania, Franța sau alt stat care își exhibă așa-zisele pretenții politice. Intrarea în UE să însemne întrarea în toate sistemele UE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu