Se afișează postările cu eticheta lovitură de stat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lovitură de stat. Afișați toate postările

vineri, 16 iunie 2017

Lipsa de logică la PSD este chiar o boală

Mediafax. PSD dă comunicat.
„PSD condamnă categoric tentativa ilegală şi neconstituţională a celor doi foşti membri ai partidului, Sorin Grindeanu şi Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român. În toate aceste acţiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat şi nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice şi constituţionale”
Când prostia vrea să se manifeste, se manifestă.

Comunicatul tratează arată că în tărtăcuțele PSD-iștilor sunt confuzii grave cu privire la prevederile constituționale legate de stat, de organizarea și funcționarea acestuia.

Să îi ajut. Îmi este milă de ei. Nu de alta, dar pot contamina de „prostie roșie” oameni nevinovați, oameni care doresc să înțeleagă ce se întâmplă.

PSD, cu șăful ăsta a lor mare și tare, cu mandatele alea multe în Parlament, formează, împreună cu ceilalți parlamentari, puterea legislativă, Parlamentul.

Din momentul în care au aprobat programul de guvernare și au investit pe Sorin Grindeanu să formeze Guvernul și să guverneze, Grindeanu și miniștrii Cabinetului ies de sub tutela Parlamentului, ba chiar și a partidului, pentru că devine prim-ministrul Guvernului României ! Alo, bre ! Este parte a puterii executive care, potrivit Constituției, este separat și în echilibru față de puterea legislativă (art. 1 alin. 4) ! Mai mult, iese de sub pulpana partidului pentru că este investit să apere interesele generale ale societății românești și nu ciorapii infractorului Dragnea !
„Niciun for de conducere statutar al partidului nu i-a mandatat să întreprindă vreuna dintre aceste acţiuni ilegale, ceea ce înseamnă că cei doi acţionează strict în nume propriu, având întreaga răspundere, de orice natură, pentru faptele lor”
Prostul până nu'i fudul, parcă nu e prost destul.

Constituțional, prim-ministrul își formează Guvernul. Când constată că niște miniștri o fac de oaie, așa cum a arătat raportul „independentului” Vâlcov, folosit de infractorul Dragnea pe post de „gâde” pentru a tăia capul nesupusului Grindeanu, prim-ministrul îi revocă din funcție pe incapabili și pune în locul lor alții.

Important pentru legalitatea actului administrativ este calitatea politică a celor chemați la guvernare. Dacă aceștia sunt membri ai PSD, coloratura politică a Guvernului nu se schimbă. Dacă PSD îi dă afară din partid după nominalizarea lor în funcție și aprobarea de către Președintele țării, rămâne la latitudinea prim-ministrului să îi păstreze în funcție urmând ca în dialogul cu conducerea partidului să se ajungă la consens.

Ca atare, declarațiile trimise presei de către PSD sunt ca o loțiune pentru frecat picioare de lemn.

Pentru că am o dragoste profundă pentru PSD și gașca de bolșevici din jurul lui Dragnea voi face tot posibilul să îi ajut să priceapă legea. Arătând celorlalți cum judecă capetele pătrate !

Să nu uit ! Lovitura de stat încercată de un grup din PSD pentru răsturnarea bruscă și neconstituțională a puterii executive ar cam trebui cercetată de niște organe ale statului !

Bolșevicii secolului XXI sub conducerea infractorului Dragnea au scos de la saltea „lovitura de stat”

HotNews. Carmen Dan, la Antena 3, se pronunță doct: „ne confruntam cu o veritabila incercare de lovitura de stat”.

„Este premier în funcție până la moțiune, dar este singur, nu mai are cabinet. Un premier nu poate să-și facă treaba de premier fără cabinet”

Infractorul Liviu Dragnea a ales partitura. Lovitură de stat. Adică, o răsturnare bruscă și neconstituțională a puterii legitime a unui stat, impusă prin surpriză de o minoritate !

Nu cumva „lovitura de stat” este acțiunea CEx-ului PSD ? Sigur da. Pentru că CEx-ul PSD, format, se spune, din 64 de persoane, au decis să dea jos un Guvern investit de Parlament ! Iar acțiunile unor membri ai CEx, cum ar fi Gabriela Vrânceanu Firea - primarul general al Bucureștiului -, miniștrii Sevil Shhaideh, Carmen Dan, Olguța Vasilescu, Busuioc și alții, membri ai Guvernului au căutat să înlăture în forță pe prim-ministrul țării ! Acțiunea în forță este a infractorului Dragnea și a clicii de șobolani roșii pe care o conduce !

În concluzie, am asistat la o încercare de lovitură de stat a infractorului Liviu Dragnea asistat de o parte a conducerii PSD ! Duduie Carmen Dan, notează ipoteza corectă !

Prin intermediul purtătorului de vorbe tembele al PSD, Adrian Dobre, reclamă că „Guvernul Grindeanu este ilegitim” !

Măi hahalerelor ! De ce vă bateți joc de școala pe care ați făcut-o ?

Guvernul Grindeanu este legitim ! Se aude Dragnea ? Se aude Dobre ? Cât timp stă el în funcție, Guvernul Grindeanu este legitim. Dacă este legitim, cum poți măi fată măi, absolventă de drept, să faci afirmația că este o lovitură de stat ? Ce naiba ați făcut voi pe timpul studiilor universitare ? Ați jucat bambilici ?

Cât privește moțiunea, se pare că aveți probleme. Dacă se vor opune niște PSD-iști (și sunt semnale că se vor opune !), aveți toate șansele să ratați obiectivul. Pentru că obiectivul vostru este cel de la instalarea Guvernului Grindeanu: scăparea lui Dragnea și a altora de pe lângă el de pușcărie ! Programul de guvernare făcut de „independentul” Vâlcov este o ficțiune. Multe promisiuni fără o bază reală atât în economie cât și în raport cu poziția țării în lumea în care trăiește.

Să revenim la „ilegitim”. Este inadmisibilă ipoteza voastră. Un partid, chiar și cel care a dat guvernul, nu îl poate declara ca fiind ilegitim din moment ce are votul de încredere al Parlamentului ! A, nu mai este recunoscut de partidul care l-a dat ? Puteți spune cel mult că nu mai este un guvern susținut de PSD însă asta nu răstoarnă votul de încredere acordat de Parlament !  Pe de altă parte, se pare că retragerea sprijinului Guvernului impus de voi ar cam trebui decisă de un Congres al vostru ! Așa spun niște PSD-iști ! Ca atare, voi ar cam trebui să faceți ultra-urgent un Congres care să aprobe propunerea CEx-ului vostru de retragere a sprijinului politic lui Grindeanu și Guvernului condus de el. Pentru că, în caz contrar, niște pesediști de omenie pot contesta decizia voastră și pot ajunge chiar la instanța de judecată !

Se pare că cei care sunt în deplină ilegitimitate sunt drăgniștii ! Nu vă respectați statutul, nu respectați legile, nu respectați nici Constituția.

Apropo ! Sevil Shhaideh a dat drumul la purcoiul de bani pentru mituirea autorităților locale. Este vorba despre 30 de miliarde lei ! Așa, hodoronc-tronc. Credite angajament ! Cum se va simți deficitul bugetar pentru anul 2017 ? După voi potopul !

miercuri, 3 august 2016

Turcia vrea să convingă partenerii că revine la normalitate.


După toată vânzoleala cu lovitura de stat, Turcia revine către zona democrației pe care, temporar, a părăsit-o. Aceasta este părerea pe care o am, acum.

Nu am de gând să accept ideile induse de așa-zisele organizații umanitare. Am serioase dubii cu privire la scopurile lor. Nu am de gând să accept propaganda anti-Turcia sau anti-Erdogan. Unii primesc bani pentru așa ceva din cine știe ce considerente. Afară cu ei.

Pentru noi, ca români, este foarte important să știm dacă Turcia rămâne partenerul nostru la Marea Neagră în NATO și dacă parteneriatul nostru strategic este funcțional. Mesajul dat de ambasadorul Turciei la București, Osman Koray, asta vrea să spună.

Știrea Agerpres este convingătoare.

Turcia este și rămâne în NATO fără nici o modificare a statutului. Parteneriatul strategic între Turcia și România rămâne în termenii conveniți. Trilaterala Polonia-România-Turcia este viabilă. Relațiile comerciale între România și Turcia rămân la fel. Obiectivul unei prezențe NATO la Marea Neagră în componenta întărită navală și aeriană rămâne valabil. Turcia continuă procedura de aderare la Uniunea Europeană chiar dacă, temporar, este suspendată până la normalizarea deplină a situației. Relațiile Turciei cu Iranul și Rusia rămân la nivelul de dinainte al doborârii avionului rus la frontiera Turciei cu Siria.

Garanțiile oferite de Ambasadorul Osman Koray au scopul de a liniști toate tulburările din spațiul public. Ce nu știe publicul, este că relația noastră cu Turcia nu se oprește doar la relațiile vânturate și răscolite de presă. Avem și alte colaborări deosebit de importante care s-au dezvoltat în ani și ani de zile, în special în domeniul securității și combaterii infracțiunilor grave transfrontaliere: traficul de droguri, traficul cu ființe umane, traficul cu armament clasic și arme chimice, bacteriologice sau nucleare etc.

Sincer, mă bucur să văd că Turcia a ales să revină la „starea inițială”. Au analizat situația, și-au cântărit posibilitățile și au ajuns la concluzia că aceasta este calea de urmat. Acesta este mesajul Ambasadorului Koray.

Vă asigur că Turcia este complet conștientă de obligațiile sale privind democrația, respectarea drepturilor omului și a convențiilor internaționale 
Turcia va continua să își dezvolte contribuția la NATO, (...) va continua să contribuie la securitatea Alianței. Vom continua să dezvoltăm și Parteneriatul nostru strategic cu România, în toate domeniile 
Nimic nu s-a schimbat în relația noastră cu Iranul și Rusia de acum un an. (...) Relația era deja puternică, dar asta nu ne împiedică să fim aliat puternic NATO sau, pe de altă parte, să fim critici la anexarea Crimeii. Ne cunoaștem angajamentele și locul în lume. (...) Ce am făcut a fost normalizarea situației și aducerea ei la nivelul la care era înainte de doborârea avionului rus. Nu e un motiv de îngrijorare 
Nu va fi o atitudine revanșardă. Totul va fi făcut în limitele legii. Toate relele tratament aplicate deținuților, fie că sunt sau nu vinovați, nu vor fi tolerate. (...) Când există o plângere, e luată foarte serios. Tortura nu va fi tolerată în Turcia. (...) Ar putea exista rele tratament în această perioadă, pentru că situația este una unică, dar vom verifica aceste cazuri individual
 Normal că mă aștept la reacții în media a trollilor ruși sau cumpărați de ruși. Ca și a aliaților rușilor de pe tot mapamondul. În special al reprezentanților sau „slujbașilor” ONG-urilor de toată mâna hotărâte să „apere democrația mondială” prin distrugerea statelor naționale cât mai repede cu putință.

Rămâne să vedem cum va evolua relația tensionată cu UE privind vizele și imigrația. Grecia se simte amenințată. Are peste 57.000 de imigranți în teritoriu, alte state europene nu se grăbesc să îi preia, cele central-europene și est-europene refuză preluarea, Turcia amenință cu încetarea acordului privind imigrația ... Grecia este la mijloc și în afara unor vorbe bune nu primește ajutor. Este considerată ca fiind vinovată de invazia imigranților în Europa pe ruta balcanică. Nu și-a apărat frontierele, s-a aliat cu ONG-urile iubitoare de imigranți (sute de ONG-uri care au invadat Grecia !), a trimis imigranții peste frontieră în statele vecine până a generat reacția în lanț a închiderii frontierelor. După criza euro provocată de Grecia s-a ajuns la criza imigrației sprijinită de Grecia. Grecia plătește acum de pe urma ambelor crize. Nici nu vrea să înțeleagă că nici un stat european nu are de gând să accepte mofturile socialiștilor eleni.

Eu sper că formularea Ambasadorului Koray privind cunoașterea și respectarea convențiilor internaționale pe care și le-a asumat. Trebuie însă ca și partenerii să le respecte, adică UE privind regimul de vize pentru turci.

duminică, 2 august 2015

Banca Națională a României dă „o lovitură de stat”. Mare este grădina ...

Neconstituțional-neconstituțional dar să știm și noi. Ce naiba !

Am ajuns să o văd și pe asta. Avocați contestând constituția. Mai au puțin și o declară și pe ea ca fiind „neconstituțională”.

Să o luăm încet.

Toată „tevatura” pleacă de la UE. Parlamentul și Consiliul  au decis să ia „taurul de coarne” pentru ca statele membre ale UE (majoritate state membre ale Uniunii Monetare !) să nu mai sufere o „criză financiară” similară sau mai gravă ca cea începută în 2007 și au înființat un organism specializat care să dea alarma financiară când situația se „împute” înființând Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS) .

Constituțional, România se obligă să acorde prioritate prevederilor tratatelor constitutive ale UE, precum și celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu ale UE în raport cu legislația internă.

Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS) a fost înființat în 2010 prin Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (aici) . Potrivit tratatelor UE, Regulamentul UE este obligatoriu pentru statele membre (aici). În respectivul Regulament, sunt prevederi care obligă statele membre să participe la activitatea CERS atât sub aspectul beneficiarului - informarea lor asupra riscurilor sistemice -, cât și sub aspectul contribuției fiecărui stat la informarea CERS asupra unor astfel de riscuri.

Până aici, ne încadrăm în prevederile constituționale. Au venit „recomandările” CERS, recomandări contestate vehement de invitații Antenei 3 și nu numai. În două recomandări, statele sunt invitate să își formeze propriile agenții de supraveghere macroprudențială a sistemului financiar. Conducerea lor ar urma să fie asigurată de guvernatorii (șefii) băncilor naționale (similar CERS care este condus de Președintele BCE !).

CERS emite avize și recomandări pentru toate statele membre sau doar pentru unele cu privire la riscurile financiare posibile să apară fie datorită politicilor interne, fie din cauze externe activității economico-financiare în cadrul UE. Nu sunt obligatorii. Adevărat. Este însă bine să fie luate în considerare pentru că alte agenții și autorități ale UE le vor lua în considerare. În special BCE și după acesta, Parlamentul, Consiliul și Comisia. Dacă un stat, de exemplu, continuă să nu țină cont de recomandările și avizele date de CERS, atunci va suporta singur consecințele financiare ale unor evenimente internaționale. Cazul Greciei este mai la îndemână. FMI nu vrea să participe la finanțarea împrumutului către Grecia pentru că grecii nu au respectat angajamentele asumate până acum privind împrumuturile anterioare și nici nu au rambursat sumele la termenele stabilite.  Un exemplu. Sigur sunt mai multe.

Guvernul a răspuns recomandării și a decis să înființeze o autoritate națională corespondentă CERS. Nimic neconstituțional. Atributele autorității ce urmează a se înființa sunt similare CERS. Emite recomandări și avize pentru BNR, ASF, Guvern. Să îmi fie cu iertare, nu văd neconstituționalitate aici. Noua autoritate va fi și interfața națională cu CERS. Va transmite CERS propriile analize și semnale și va primi de la CERS analize și semnale. Guvernul, BNR și ASF vor fi beneficiarii acțiunilor și, ca autorități de reglementare - toate sunt autorități de reglementare pe domeniul lor de activitate -, vor face corecțiile necesare  pentru ca sistemul financiar românesc să nu sufere pagube. Ce este rău aici ? Nimic.

Mă pufnește râsul. Intelectualii României cereau la Revoluție, de la TVR-ul ocupat, ca banii din rezerva națională să fie cheltuiți pe banane și fructe exotice ca poporul să simtă gustul „democrației”. Azi, intelectualii nației au sărit de fund în sus și declară oripilați că BNR (chipurile beneficiarul noului proiect de lege !) dă „o lovitură de stat” devenind autoritate de control a Guvernului și Parlamentului. Nu îmi pot permite să îi fac „proști”, îmi permit să îi fac caraghioși. Când am văzut invitații lui Stoiceasca în platou m-am lămurit.

Aceste zile m-au convins. televiziunile noastre sunt de tot rahatul. Jurnaliștii noștri „au pitici pe creier”. Clar. Fără nici o excepție. Nu se documentează însă își dau cu părerea. Nu prezintă evenimente, prezintă publicului impresia lor față de evenimente care fie nu există, fie sunt atât de deformate încât nu mai sunt evenimente. Rar, câte unul lasă să se înțeleagă că s-a documentat ceva mai mult însă lasă telespectatorii cu ochii în ceață prin refuzul de a clarifica. O porcărie.

Pe de altă parte, iau cazul Antenei 3, faptul că se comportă astfel justifică telespectatorii pe care îi au. Aceia, fără nici o îndoială, nu pricep ceva. Ei așteaptă, ca parlamentarii noștri, „degetul” moderatorului. Dacă este în sus, laudă, dacă este în jos, huiduie.

sâmbătă, 17 mai 2014

Băsescienii au un fix: teza loviturii de stat.

Aseară, la B1Tv, propragandistul băsescian Sabin Orcan a încercat și el marea cu degetul hărțuind pe Crin Antonescu. Trebuie să recunosc că a ținut cont de experiențele altor realizatori de emisiuni Tv și a fost civilizat. Am avut impresia, de mai multe ori, că ar fi fost pregătit pentru momente mai dure ale interviului însă s-a abținut sau a fost împiedicat să ajungă la ele. Sinceritatea lui Crin Antonescu a fost decisivă. Iar „ei” au știut că o declarație a lui Crin rămâne așa cum a dat-o indiferent că a fost făcută alaltăieri, acum ceva ani sau azi. La momentul cu Merkel, băsescianul Orcan a primit nu doar confirmarea ci și motivarea declarației.

Interviul este parte a unei politici editoriale, pe de o parte, dar și a unei politici de partid. Totul este axat pe Crin Antonescu ca persoană politică. Ce face, ce va face, ce acceptă, ce nu acceptă, cum apreciază, cum acționează etc. Ei, băsescienii de partid și presa politică susținătoare au o mare problemă cu Crin Antonescu. Este puternic, este altfel, este inteligent, are darul a de atrage susținători, a dezvoltat PNL și l-a dus peste nivelul la care era sub conducerea liderilor anteriori. PNL a devenit un partid activ, agresiv la nevoie, are programe politice care sunt supuse dezbaterii publice, a atras un număr mare de tineri, a devenit stabil, atrage.

Băsescienii au aceleași probleme ca pesediștii când este vorba despre Crin Antonescu și PNL. Nu le pot spune pontiști, pentru că Ponta este la PSD doar o marionetă, este sluga care face munca de vătaf în folosul baronilor, adevărații lideri ai PSD. Băsiștii au ales să invite la emisiuni nu doar membri ai PNL ci chiar pe cei care sunt în fruntea partidului. Pesediștii îi evită. Experiența tristă a pastorului Gâdea are efecte în timp.

Nu pot să nu remarc faptul că PNL a ales să răspundă tuturor invitațiilor din partea posturilor Tv sau a ziarelor, indiferent de orientarea politică a acestora. Nu pot să nu observ că toți liberalii care merg la emisiuni sau dau interviuri se încadrează în răspunsuri sau comentarii în linia politică a partidului. Mereu și mereu, adversarii PNL, fie că sunt băsescieni fie că sunt pesediști, primesc același mesaj. PNL este adversarul lor, PNL vrea să devină cel mai puternic partid în România, PNL consideră că este singurul partid semnificativ pe partea dreaptă a eșicherului politic. Crin, aseară, a fost dur față de Orcan, atunci când a afirmat că pe partea dreaptă deocamdată este PNL, celelalte formațiuni cu pretenții (doar declarate azi) de dreapta nu și-au dovedit puterea. Iar fără putere, nu pot fi luate în considerare. PDL a fost puternic, alegerile europarlamentare vor arăta câtă putere i-a mai rămas. PMP o fi el partid băsescian însă va trebui să arate că are putere. PNL va lua în calcul colaborări punctuale cu ei doar dacă au putere, doar dacă aduc ceva „la luptă”. Doar numele și declarații de dragoste pentru politicile de dreapta nu le califică a fi considerate parteneri politici.

Orcan s-a conformat „politicii băsesciene” și a încercat să obțină de la Crin Antonescu o recunoaștere a tezei băsesciene a „loviturii de stat” din vara lui 2012. Nu a reușit. Ar fi fost culmea ca să obțină așa ceva. Un Crin Antonescu care să accepte teza băsesciană a „loviturii de stat” ar fi un Crin Antonescu „mort politic”. Primii care l-ar părăsi ar fi liberalii. Liberalii fiind cei care au inițiat și au însuflețit campaniile împotriva lui Traian Băsescu și a alianței nocive PDL-UDMR din toamna-iarna lui 2011-2012. Sunt sigur că în laboratoarele cotrocenilor se știe așa ceva iar insistența cu care băsescienii din presă și nu numai revin asupra „exorcizării” ne arată că Traian Băsescu și ai lui lucrează dur. O cât de mică nuanță în declarațiile lui Crin Antonescu față de teza băsesciană ar fi ca „o mină cu aur” atât pentru presa băsesciană cât și pentru cea pesedistă. Laudele unora ar fi la fel de nocive ca acuzele celorlalți. Înclin să cred, cel puțin cu privire la această teză, că Băsescu și Ponta (mai bine zis baronii PSD conduși de socrul Sârbu) au o înțelegere. Ponta și ai lui acuză pe Crin Antonescu că se comportă și vorbește ca Traian Băsescu, băsescienii încearcă să obțină nuanțe în declarațiile lui Crin Antonescu cu privire la teza „loviturii de stat din 2012”, rezultatul ar fi eliminarea lui Crin Antonescu din campania pentru prezidențiale și slăbirea semnificativă a PNL în favoarea PMP. Aseară, Orcan și cei de la B1Tv au jucat scena interviului încercând să obțină ceva, ceva acolo, care să satisfacă pe habotnicii băsescieni dar și pe partenerii lor pesediști. Nu au reușit.

Nu ar strica să ne reamintim sau să mergem pe site-ul B1 să vedem și interviurile cu Turcescu. Pe undeva, cum necum, toate întâlnirile lui Crin Antonescu cu cei de la B1Tv sunt asemănătoare. Să ne uităm și la site-ul EvZ. La fel. Este evident faptul că presa băsesciană are un rol bine stabilit în relația cu Crin Antonescu și alți lideri ai PNL. La fel cum posturile concurente, de fapt aliate în această acțiune, Antena 3 și România Tv, au scenarii asemănătoare cu privire la PNL și liderii acestuia.

Ieri, băsescienii au încercat, iar, marea cu degetul. Și la EvZ și la B1Tv. Nu, liberalii nu consideră că în 2012, suspendarea și referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu a fost o lovitură de stat. Dimpotrivă. Rezultatul referendumului a fost ca o lovitură de stat, prin nevalorificarea lui. Dar atunci, noi, liberalii, nu am știut că baronii PSD erau în cârdășie cu Traian Băsescu. Iar baronul de Cluj, Ioan Rus, a împiedicat actualizarea listelor electorale permanente. Dacă își făcea treaba, ca ministru de interne, azi vorbeam despre Traian Băsescu la trecut.

Am mai văzut ceva, în comentariile băsescienilor. Toți vor „să ajute PNL” să nu obțină 20% la europarlamentare pentru a obține demisia lui Crin Antonescu ! Cum ?!

vineri, 16 mai 2014

PSD practică o lovitură de stat „parțială” prin absența în Parlament.

Agerpres. Ludovic Orban, categoric, ca de obicei, spune lucrurilor pe nume. PSD practică o politică la „limita legii”, o politică a abuzurilor. Îl au ca ajutor pe Călin Popescu Tăriceanu care, a adunat în jurui tot felul de aventurieri.

Pun știrea în totalitate:

„Ludovic Orban (PNL): Prin neprezentarea în Parlament, PSD menține artificial un guvern nelegitim
vineri, 16 Mai 2014,

Deputatul PNL Ludovic Orban consideră că absența aleșilor PSD din Parlament în ultima săptămână obstrucționează discutarea moțiunii de cenzură inițiate de partidul său și "menține artificial" un guvern care "nu mai are legitimitate politică".

"Practic, PSD a desființat orice procedură democratică din România. Precedentul instituit de PSD este extrem de periculos. (...) Ceea ce face PSD de o săptămână în care nu se prezintă la Parlament și împiedică derularea procedurii de moțiune de cenzură, îmbracă haina unei aproape lovituri de stat. (...)

Poți să ții un guvern care nu mai are legitimitate politică prin neprezentarea în Parlament, deci PSD, astăzi, a desființat Parlamentul. Ceea ce face PSD este de neacceptat. Nu poți să menții artificial un guvern, numai prin a le cere parlamentarilor să nu se prezinte la Parlament", a declarat Orban vineri, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Bistrița.

Întrebat ce șanse ar avea această moțiune de cenzură, în condițiile în care majoritatea parlamentară este favorabilă actualului Guvern, Orban a spus că există mulți deputați și senatori "al căror vot reprezintă o necunoscută".

"În acest Parlament, sunt foarte mulți parlamentari al căror vot reprezintă o necunoscută. Gândiți-vă că de la marele luptător contra ciocoilor roșii, Dan Diaconescu, sunt aproximativ 40 de parlamentari, dacă nu și mai bine, care s-au dus aparent în barca Puterii.

Ei, când s-au dus în barca Puterii, au negociat una și alta, că nu s-au dus ei așa, că îl iubesc pe Ponta (...). Dacă ceea ce s-a negociat nu s-a îndeplinit, vă dați seama că oamenii aceștia vor vota altceva", este de părere Ludovic Orban.

Conform deputatului liberal, moțiunea de cenzură nu se poate dezbate deoarece actuala Putere "nu dorește să se discute în campania electorală despre nerealizările Executivului". Pe de altă parte, el a subliniat reușita PNL de a coaliza întreaga opoziție în jurul acestei moțiuni”.

miercuri, 5 martie 2014

PSD este în sevraj. Antena 3 îl însoțește. Băsescu a devenit vinovatul. CCR urmează să judece.

Vraiște în mintea pesedeilor. Vraiște în mintea anteneilor voiculescieni. Nici cu hiclenia, nici cu politrucii de la Antena 3, agresivi și perverși mai peste tot unde ajung, nu merge.

Investirea CCR cu judecarea constituționalității unui act al Parlamentului și acceptarea CCR a judecării cauzei a pus pe jar PSD. Antena 3 mai are puțin și va reclama CCR și pe Băsescu la ONU, NATO, ASEAN, UNESCO, FMI, BM, Moscova, Pechin, Ancara ...

Băsescu nu vrea să investească miniștrii măsluiți cu ajutorul majorității de strânsură din Parlament a lui Ponta. Zgonea urlă, pur și simplu, amenință că își va informa „colegii” din parlamentele statelor membre ale UE. Ștaful PSD declară că Băsescu comite o lovitură de stat opunându-se Parlamentului.

Înclin să cred că murdăria PSD în urma căreia a forțat PNL să iasă de la guvernare, murdărie care presupunea confiscarea simbolurilor USL, frige mâinile tâlharilor pontiști. PSD s-a pregătit din timp, a lucrat strâns și în forță pentru acapararea PP-DD-iștilor, pentru ademenirea lui Tăriceanu și a altor liberali dispuși să îl însoțească pe acesta - printre ei și Stroe, care a votat pentru guvernul de panaramă al PSD -, a lucrat pentru ademenirea unor parlamentari ai PDL. Când s-a văzut cu o majoritate confortabilă, Victor Ponta și PSD au folosit momentul schimbării unor miniștri liberali pentru a forța ieșirea PNL de la guvernare. Mai mult nu au judecat. Sunt sigur. Au crezut că este suficient ce au făcut până la un moment dat și că restul vor veni de la sine. Au crezut că pot confisca memoria USL însă s-au lovit de PNL și de Constituție. Iar PDL și PMP au profitat. Au sesizat CCR. Băsescu și-a dat seama că i-a venit rândul să joace tare și își joacă rolul de adversar al PSD și a partidelor de strânsură din jurul acestuia. Regret că PNL nu joacă în acest adevărat război. Sincer regret. Nu știu ce calcule au făcut strategii PNL însă sunt sigur că pe undeva este ceva greșit interpretat. Au fost și ei depășiți de rapiditatea evenimentelor și stau la cutie în loc să sune adunarea trupelor pentru a își proteja teritoriul. Pentru că acum se duce un aprig război pentru cucerirea unui teritoriu politic. Băsescu nu va cuceri teritoriul PSD, nu are cum, așa că ce va primi va fi din teritoriul PNL. PNL în schimb, își poate apăra propriul teritoriu și chiar are vocația de a cuceri din teritoriul PSD. Este singurul partid din România care poate pune în pericol teritoriul partidelor de dreapta și de stânga în același timp.

Acuzând pe Băsescu de criză, PSD vrea să mai salveze ceva din imaginea lui de partid al USL, alianță formată pentru a detrona guvernarea Băsescu și a duce la eliminarea lui de pe scena politică. Chiar dacă este mort „beton”, PSD știe că pierderea imaginii USL de pe emblema lui îi poate cauza mari pierderi. Mai ales acum, după ce a pierdut sigla USD, siglă preluată tocmai în scopul confuzării electoratului fără pra multă știință politică. Prin intermediul USL a ajuns PSD la 35%. Altfel, era în scădere, unele sondaje creditând PSD pe la un 20%, plus sau minus câteva procente. Atacând acum pe Băsescu, inclusiv cu acuzația „lovitură de stat”, PSD vrea să inducă ideea în rândul populației că a rămas singur să lupte împotriva lui Băsescu. Că PNL, prin ieșirea din USL, a trecut  de partea lui Băsescu.

Avem o oportunitate. Mare. Putem acuza PSD și limbricii politici care îl însoțesc că au destrămat USL pentru a face pe plac lui Băsescu. Băsescu a încercat în repetate rânduri să rupă USL. Putem spune, cu deplin temei, că Ponta a crezut că manevrele mârșave de aliere cu UDMR și păstrarea, chipurile, a programului de guvernare din 2012 îi vor fi acceptate de Băsescu în temeiul pactului de coabitare și a altor înțelegeri perverse negociate de PSD. Faptul că Ponta și PSD sunt atât de agitați acum și gata să anunțe că Băsescu conduce o lovitură de stat ne arată că PSD este luat prin surprindere. PSD nu mai știe cum să reacționeze. Pesediștii nu trebuie iertați. Trebuiesc loviți cu toate armele. Fără îndurare. Pesediștii, iar aici mă refer doar la conducerea actuală a PSD, nu la pesediștii de bună credință care mai au bun simț, trebuie să știe că trădarea și lipsa onoarei au costuri în politică. Mai devreme sau mai târziu. Acum vor plăti un preț pentru trădarea și abuzurile comise împotriva PNL. Chiar și pentru Tăriceanu. Tăriceanu care a devenit al lor are un cost. Pentru noi a devenit o deziluzie, pentru ei va deveni un mare rahat pentru care vor plăti greutatea în aur. Un aur politic, numit „vot”.