Golăneala „golanilor”

Această postare se naște aproape singură. Contribuția mea va fi minimă. Doar aranjez. Cuvintele mari au fost spuse de alții, mai în măsură ca mine să aprecieze.

Bookfest 2010 are în prim plan pe scriitorul Ion Iliescu. Scriitorul. Are în spate ani mulți și grei de om politic. Pe partea politică are în mine un adversar. Mărunt el, dar cu ștampilă de vot în mână. Votul meu și votul altora l-au readus la putere în 1999 când „o glumă studențească” a dus pe Vadim în turul II la prezidențiale. Iar PRM în jur de 20% în Parlament ! Am votat cu disperarea în suflet. Doar ideea ca Vadim Tudor ar fi Președintele României îmi producea frisoane.

Oameni cu mai multă materie cenușie la purtător și cu instrucțiunile de folosire a acesteia nesigilate consideră pe Ion Iliescu un brand politic. Cam singurul în viața azi în România. Știu, vor veni unii și vor spune de Traian Băsescu. Aceștia sunt sinecuriștii. Traian Băsescu nu este un brand, este o maimuță politică. Încercând să imite ba pe unul ba pe altul dintre liderii politici români sau de pe aiurea a ajuns la performanța de a rămâne gol. Gol pușcă. Este doar un derbedeu, un bișnițar, un contrabandist care a reușit marea performanță de a dispune, după bunul plac de autoritățile care constituie forța coercitivă a statului. Nu mai dă el darul autorităților de control la frontieră ca în vremurile de glorie ale marinei comerciale românești din frumoșii ani ai contrabandei instituționalizate de comuniști - în jurul anilor 1980 -, el este azi acolo unde se duce „darul” !

Lăsând la o parte „păcatele” lui de om politic, dar neuitând care sunt acelea, Ion Iliescu este și are mari șanse să rămână cel mai mare om politic la început de veac în România. Traian Băsescu îl egalează și are șansa să îl depășească în ticăloșii. În ultimul an și jumătate acestea se adaugă, zi de zi, la CV-ul dezonorant al cotrocenistului șef. Eu unul am speranța că în societatea civilă, cea neinfectată de băsism, vom găsi la momentul potrivit acea personalitate care să ne facă mândri de conducătorul nostru. Dar până atunci, mai va ...

La eveniment au ieșit în evidență „noii golani”. Acțiunile lor au fost mediatizate suficient pentru a dezgusta pe cei decenți, a încânta pe băsescieni, a îngrozi pe cei care privesc mult mai departe decât ziua de mâine. Nu au întârziat reacțiile.

La temă mi-a plăcut foarte mult postarea epistolarului pentru zeus: aici. I-am și spus că sunt de acord cu el. La fel de mult mi-a plăcut postarea actorului Mihai Mălaimare.

Rămâne să clarificăm cine sunt „noii golani”. Când au apărut ei ? Pe site-ul lor își fac prezentarea. Cuvintele sunt mari însă comportamentul lor în spațiul public arată altceva, că sunt mici. Ei susțin că s-au săturat de cuvinte și că promovează acțiunea, inclusiv luarea puterii din mîinile politicienilor și aplicarea acesteia (nm. de către ei !) pe baza valorilor în care ei cred - libertate și democrație. Acesta este scopul final. Însă pentru aceasta trebuie să eliminăm Constituția și partidele politice. Trebuie să renunțăm la Parlament iar actul de guvernare se va săvârși în alte forme decât cele unanim acceptate. Acest grup promovează minciuna. Libertatea și democrația nu pot exista fără libertatea individului și reprezentarea acestuia în organele reprezentative ale statului. Iar formularea „luarea puterii” fără a folosi instrumentele democrației - alegeri libere și corecte, partidele politice ca organizații private ce reprezintă interesele cetățenilor etc. -, este un îndemn la anarhie. Iar aici este aplicabil art. 40 din Constituție alin. (2) care prevede că ”Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României sunt neconstituționale”. Iar prevederile acestui articol trebuie coroborate cu prevederile art. 57 din Constituție care stipulează că „Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să își exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți”. Așa că ne aflăm în prezența unei organizații care s-a înființat cu scopul de a destructura statul de drept așa cum este construit prin voința majorității cetățenilor țării - aprobarea, prin referendum a actualei Constituții -, și a impune o altă formă de organizare a statului, probabil „statul anarhist”. Nu m-ar mira ca Cotroceniul actual să nu fie străin de activitatea acestei organizații mai ales că unii dintre consilierii băsescieni au exprimat poziții comune cu ale „noilor golani”, mai ales în ultimii ani. Mă refer la Cătălin Avramescu sau Lăzăroiu. Dar mai sunt și alții. Dar avem și exemplul istoric al tolerării legionarilor de către Antonescu pentru ca mai apoi să instaureze dictatura. Mai știi ce i-a trecut prin cap matrozului cotrocenist ?

Având în vedere cele de mai sus nu văd reacția Ministerului Public ! Oare onorabilii procurori băsescieni nu mai citesc Constituția României ? Sau după ei ceea ce au făcut acești așa-ziși „noi golani” împotriva unei persoane fizice - Ion Iliescu nemaiavând o funcție publică care să „justifice” un protest public - face parte din comportamentul social normal, moral și sunt acoperiți de lege ?

Ieri, sub protecția „statului de drepți băsescian” s-a săvârșit un atac nedrept și injust asupra actului de cultură, o persoană fizică a fost agresată de un grup organizat pentru destabilizarea statului de drept iar media română a tratat subiectul de parcă ar fi transmis, în direct, o bătaie între nuntași. Tratarea unor astfel de evenimente cu superficialitate justifică aprecierea potrivit căreia ”România este un stat eșuat” (Gheorghe Piperea).

După „tema” corupției a apărut „tema” evaziunii fiscale

Ani și ani de zile s-a bătut monedă pe combaterea corupției. Campionul anticorupției s-a dovedit a fi coruptul național, cine altul decât Traian (Țepelus) Băsescu ?! Și dăi și luptă, și dăi și luptă, neic'șorule. Dădea într'unul „țipau” trei. Așa am ajuns, ca țară, la incredibila situație în care toți cetățenii au devenit corupți mai puțin, normal, cei din PD-L. Presa era pe val. Cântând în struna „campionului” național anti-corupție descoperea, judeca și condamna pe toți cei care erau vizați prin „directivele” de la Cotroceni și/sau prin indicațiile prețioase ale stafului din Modrogan. „Fecioara” anti-corupție era pe val. Monica Macovei. Procuroarea comunistă care, pe vremurile de tristă amintire, pentru noi nu pentru ea sau „șeful” ei de la Cotroceni, emitea mandate de arestare în alb pentru uzul milițienilor care executau ordinele de la partid. PCR. Încă nu apăruse PD-L. Metoda a fost preluată odată cu instalarea la DNA a lui Morar, copil de suflet a călăului în fustă de la Ministerul Justiției.

Rezultatele se cunosc. „Marii corupți” indicați de Băsescu sunt bine. Au mai îmbătrânit ei, din motiv de trecere a anilor, au mai acumulat experiență în sălile de judecată, au devenit mai înțelepți însă nu au devenit „studenți” la pușcăriile patriei. DNA tace. Tace și toacă banii noștri în cercetări sterile. Între timp ascultă telefoanele românilor în speranța că poate-poate sare un iepuraș din pălărie și au cum justifica sumele colosale de bani pe care le toacă zi de zi. DNA a devenit o „gaură neagră” pentru bugetul de stat. Nu cunosc datele reale dar nu m-ar mira să fie la concurență cu societățile cu capital de stat sau cu firmele din energie, metalurgie, siderurgie sau de altă natură „sponsorizate” de statul portocaliu în folosul cotrocenistului șef sau a baronilor pedeliști ca Videanu, Berceanu, Udrea ... Noua „temă” națională a luat fața luptei sterile și stupide împotriva corupției. Era necesar așa ceva. De la urcarea pe tron a doua oară a lui Băsescu și numirea la Guvern a acoliților portocalii presa abundă în „descoperiri”. Corupții, cei adevărați, corupții-corupți, nu „murăturile”, sunt la PD-L ! Pedeliștii acoperă toate domeniile cu autoritate: corupția politică - cumpărarea de parlamentari, de consilieri locali, de primari etc. -, corupție economică - afacerile cu statul a membrilor de partid, în special a celor care au contribuit mai mult la campania sauronului șef, favorizarea la contractare a energie la prețul de producție în centralele hidro a unor consumatori care și-au asigurat consilierea economică sau juridică a specialiștilor cu renume pedelist cum ar fi Valeriu Stoica, Stolojan, Berceanu etc. -, corupția juridică - folosirea unor procurori puși pe funcții înalte în sistemul Ministerului Public pentru distrugerea adversarilor politici ai sauronului cotrocenist sau ai PD-L etc. Presa fidelă până mai ieri portocaliilor a luat-o razna. Ziariștii care au muncit din greu la înscăunarea și reînscăunarea lui Băsescu și promovarea PD-L și-au găsit undeva, în fundul sufletului, bruma aia de onestitate și au dat cele mai cumplite lovituri hienelor portocalii: Ridzi, Udrea, Berceanu, Blaga, Videanu ... lista este așa de lungă că nu poate fi pusă în întregime aici. Concluzia este una singură. Și înainte dar mai ales acum, PD-L a fost și este partidul în care s-au reunit majoritatea corupților din România. Ca în vorba românească: cum îi turcu'i și pistolul.

Corupția și lupta împotriva ei a murit. Nu mai este obiectiv național pedelist pentru că ar putea duce, la naiba, la moartea PD-L. Și nu acesta este scopul cotrocenistului șef. Așa că au născut „tema” evaziunii fiscale. Iar marii evazioniști au devenit ... țăranii, gospodarii ... cei care ne vând la colț de stradă sau în piețe o legătură de pătrunjel, un morcov, un buchețel de lăcrămioare, o ceapă ... Iar asta o spune finanțistul șef al portocaliilor, Sebastian Vlădescu:

„... partea ce mai grea in lupta cu acest fenomen este cea cu evaziunea fiscala marunta, cu ceea ce se intampla in piete, pe strada si diverse locuri de vanzare, in care, cetateni romani vand cantitati mici de produse. Aici este o problema legata si de educatie si de saracie.”

Iar ca „tacâmul” să fie complet, portocalii nu recunosc și refuză să aplice legislația comunitară (obiceiul lor în România, Constituția și legile românești fiind declarate proaste pentru că nu le permite furtul instituționalizat din bugetul statului). Au adoptat o ordonanță de urgență pentru combaterea evaziunii fiscale (deși avem în materie suficiente reglementări care, aplicate, ar trebui să producă efecte) care încalcă, grosolan, reglementările europene la care noi suntem parte (!) urmând a provoca procedura de infringement (o violare a dreptului aplicabil), risc asumat de guvernamentalii noștri însă nu ei vor trage ponoasele ci noi, ceilalți.

Când personalul de decizie al unei autorități se dovedește a fi incapabil să aplice propria legislație și să recunoască supremația legii în raporturile sociale între membrii societății, se impune înlocuirea acelui personal cu altul care să aibă capacitatea de exercita atributele funcției prevăzute de legile în vigoare. Pe aceeași legislație, în guvernele anterioare, s-a făcut treabă. Portocalii nu pot. De ce ? Pentru că sunt primitivi, sunt bișnițari și au cultură de contrabandiști.

Recomand materialul de aici pentru clarificare.

Prevăd un mare fâssss și aici, pe tema „evaziunii fiscale”. Se adună. Se adună cu repeziciune datele necesare pentru o imagine cât mai completă a PD-L, urmașul FSN. Pedeliștii se comportă identic ca bolșevicii din Partidul Muncitoresc Român din anii '50. Aceia au distrus, ca ex., vița de vie „nobilă” ca să pună în loc viță de vie comună (cea „nobilă” era a burghejilor !), au scos marmura de pe trotuarele din Tulcea pentru a pune granit (au înlocuit piatra „burgheză” cu piatra așa-zisă „muncitorească” etc. Ne-am întors în timp. Asta este. Doar că acum mai avem, încă, posibilitatea, de a împiedica dictatura proștilor să ne acapareze ocupe viața și să ne sugrume.

Până la moțiune că după ...

Merg, aproape zilnic, pe blogul lui Ioan Usca. De două zile îmi stă ca un ghimpe în creer un dialog din articolul „Criza”. Îmi place la nebunie.

„- Nici măcar de proteste nu am chef. O să mă duc aşa, mai mult de gura voastră…

- Şi-aşa-i bine! – îl încurajă domnul plutonier. Fiţi atenţi ce-am păţit ieri! Din greşeală, îi scap unui pedelist una peste rât. Individul, în loc să-şi îndrepteze viaţa, mă ia pe mine că, cică, cu ce drept? I-am zis că tocmai mi-am asumat răspunderea, aşa că nu-s probleme, şi că-i mai bine să-i mai trag acum câte una decât, în ianuarie, să fiu nevoit să-l sparg în bătaie. După ce i-am mai împuşcat una, ca să-l echilibrez, păru să fi înţeles într-o oarecare măsură…”

Acolo vom ajunge ?

Guvernul. Marea grijă a superficialilor și „interesaților”

Presiune mare. Politică, jurnalistică, morală, academică, ne-academică, literară, muzicală, artistică ... Guvernul. Pe buzele tuturor. Vai sărmana țară, este în pericol să își piardă Guvernul. ! Retorică de doi bani.

Jurnaliștii o țin gaia-mațu cu posibilitatea căderii Guvernului iar cei intervievați umblă după cai-verzi pe pereți căutând răspunsuri elaborate pentru imaginea lor publică de „oameni deștepți”. Aiurea. Niște tăntălăi cu ifose atârnate de haine scumpe și exprimate prin cuvinte fără conținut.

Pedeleprele își apără interesele. Guvernul Băsescu-Boc-Udrea le dă voie și îi îndrumă la jaful național. Remarc faptul că unii au devenit „periculos” de sinceri ! Nu le stă în caracter. Au pus măgarului tichie de mărgăritar.

Analiștii de duzină, cei de televiziune, fac scenarii apocaliptice. Și cei politici și cei economici și nu mai spun de specialiștii în finanțe. Toți văd dezastrul în devalorizarea leului, în creșterea deficitului bugetar, în cursul din ce în ce mai săltăreț al leului față de euro, dolar și mai știu eu în care monedă străină la care se fac raportările BNR. Cuvântul zilei este „dezastru”. Dar nu văd dezastrul real al desființării statului de drept român. Nu văd că România părăsește, cu pași repezi, democrația. Nu văd cum s-a ajuns la legalizarea încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Nu văd politica fascistoidă a lui Băsescu. Devin părtași la un dezastru național și cer, cu nerușinare, să le fie recunoscute căruțele de diplome și contribuția științifică. Eu cred că sunt doar niște epigoni cu pretenții de elite intelectuale. Niște gunoaie.

Patronii și-au trimis purtătorii de vorbe să ne explice nouă, cârcotașilor, la ore de maximă audiență, cât de greu va fi pentru ei în lipsa Guvernului actual, așa cum este el, rău. Da domnilor, este un Guvern rău însă dacă îi dați papucii noi vom suferi cumplit.

Luând de guler pe unii dintre patroni (reprezentați de individul ăla de la Tv, Pârvan), îi întreb, cu bune intenții, ei, atunci când afacerea merge prost, ce fac ? Fac un audit ? Schimbă executivul firmei care nu mai are soluții sau nu ? Indiferent dacă „vina” aparține sau nu managerilor, cum ar fi schimbarea unor condiții de pe piață datorită influenței unor factori externi care nu au caracter predictibil. Schimbă. Schimbă în speranța că noii manageri au mintea odihnită și există posibilitatea, cel puțin teoretică, ca aceștia să aplice unele măsuri, mai ortodoxe sau nu, prin intermediul cărora să fie controlate pierderile. Aplică managementul de criză. Pai dacă ei fac așa, de ce nu am face și noi, cetăţenii cu executivul ? Mai ales că Băsescu guvernează aplicând la nivel național reguli proprii firmelor ! Aceasta este realitatea. Nu înseamnă „guvernare” dar asta se întâmplă azi. Acesta este doar un aspect. Intervenția lor în media și cererile lor ca acest Guvern de handicapați să fie lăsat în pace afectează grav interesul național. Nu este o vorbă mare. Măsurile afectează dreptul la existență demnă a milioane de cetățeni. Le umblă în buzunare și în case la fel ca stăpânii de sclavi sau robi. Îi afectează pe cumpărătorii produselor și serviciilor oferite de acești patroni pe piață. Pe cei mai importanți cumpărători pentru că acei cumpărători care vin din mediul privat, cu foarte mici excepții, sunt la nivelul celor mai săraci bugetari. Patronii români și Statul patron - pentru că așa vrea Băsescu - și-au dat mâna pentru a iefteni mâna de lucru și în mediul privat dar și în cel bugetar în ideea că „dividendele” vor fi mai mari. Scăderile de salarii la stat vor motiva scăderile de salarii în privat. La unii cele evaluabile în bani, la ceilalți cele evaluabile în voturi dar și în banii pe care acești patroni comunistoizi urmează să îi verse în pușculița PD-L. Patronii români au ținut salariile angajaților la un nivel minim, uneori cu mult sub venitul minim garantat, cu mult sub venitul care asigură subzistența unui singur lucrător și au găsit în Băsescu și Guvernarea portocalie partenerii politici care, prin forța de coerciție a statului, le justifică sărăcirea propriilor angajați. Este o coaliție a fărădelegii. Este o acțiune barbară de înlăturare de pe piață a concurenței neportocalizate. Ei, acești susținători ai guvernării portocalii își vor primi „dreptul” în comenzi ale statului pentru tot felul de investiții care mai de care mai aiurea, mai ne-oportună, mai păgubitoare sau inutilă pentru viața comunităților în care se vor produce.

Iar la haiducia asta participă BNR prin Mugur Isărescu și staful său. Este cumplit să vezi cum, după 20 de ani, urmașii FSN de mână cu Mugur Isărescu și BNR aplică măsurile lui Ceaușescu din anii 1980, de înfometare și distrugere a populației țării !

Piața Unversității și art. 53 din Constituție

Numai mâine nu'i poimâine. Vine, repede, ziua comemorării. Lilick ne amintește, pe blogul ”Mișcarea Violet” că în Constituție se prevede în art. 39 că „mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme”. Corect. Numai că legea care aplică această libertate constituțională a fost construită pe temeiul celebrului de acum art. 53 - Restrângerea unor drepturi sau al unor libertăți. Este vorba despre Legea nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Toate limitările din această lege au ca suport : apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor. Cel care este chemat să califice o manifestație pentru care se cere aprobarea este primarul. Chiar dacă, de ex., se prevede în art. 3 al legii că nu trebuie declarate manifestările comemorative, cum este cazul manifestărilor care comemorează „fenomenul anticomunist Piața Universității”, vine art. 5 din lege și face din prevederile art. 3 harcea-parcea. Art. 3 devine doar un mănunchi de vorbe frumoase. Atât.

ART. 5 Organizarea si desfasurarea adunarilor publice sunt interzise in imediata apropiere a garilor, porturilor, aeroporturilor, statiilor de metrou, spitalelor, obiectivelor militare, a unitatilor economice cu instalatii, utilaje sau masini cu grad ridicat de pericol in exploatare. De asemenea, este interzisa desfasurarea simultana a doua sau mai multe adunari publice distincte, in acelasi loc sau pe aceleasi trasee, indiferent de caracterul acestora.

Practic, orice manifestație poate fi interzisă pentru motive de ordine publică și siguranță națională. Iar azi, azi când manifestațiile au ca țintă guvernanții portocalii incompetenți și tartorul de la Cotroceni, chiar și această comemorare poate fi interpretată de un funcționar portocaliu ca un „atentat la siguranța statului”, ca „b) organizarea unei lovituri de stat sau altei actiuni contrare sigurantei nationale;”, ca atentat la drepturile și libertățile altor cetățeni - evident, portocalii pe limbă. Faptul că TNL nu a reușit să obțină aprobarea pentru manifestația comemorativă din 12 iunie 2010 sub forma mitingului cu tema „Dreapta autentică se unește pentru România/Un nou început după 20 de ani” nu mai trebuie să ne mire. Tema este subversivă. Neagă, din titlu, autenticitatea de dreapta a partidului portocaliu specializat în orientarea politică novatoare pe scena europeană a curentului „stânga'n'pre-jur”. Curent care se probează prin schimbul destul de vizibil de parlamentari și alți politicieni între PD-L și PSD !

Deși legea nr. 60/1991 este un exemplu concret de aplicare a art. 53 din Constituție - cu exces de reglementare, deși această lege are vicii de fond, fiind construită în „laboratorul” juridic și operativ al Jandarmeriei, fiind scrisă cu „bulanul” și nu cu stiloul, înclinăm să o considerăm ca fiind în limitele Constituției.

Abia când ajungem să ne cerem un drept vedem cât de nedreaptă este o lege. Iar morții de acum 20 de ani sunt încă odată „persecutați” de aceeași „funcționari și demnitari” ai FSN. Acum cu siglă PD-L.

Pentru cei cu amintiri.

Dezbaterea de azi în coordonarea Fundației Horia Rusu

Azi ne-am întâlnit la Intercontinetal, la etajul 21, în Sala Fortuna. Bloggerii liberali care au putut veni. Dezbateri foarte interesante. Cu unele puncte de vedere am fost de acord, cu altele nu. Le-am considerat „intelectualiticisme” - nu căutați cuvântul pentru că a fost născut la „o țigară și o cafea” în spațiul rezervat de lângă sala de conferințe.

Lilick a pus pe blog comunicatul Fundației în urma dezbaterilor. Vor urma și poze. Preiau, integral, de la Lilick, materialul. Dar voi pune încă un material, pus pe blogul personal, de unul dintre vorbitorii cei mai apreciați. Un economist. Tânăr, prof. universitar. Bogdan Glăvan.

Sinteză:

Calitatea democraţiei în România

Apelul repetat la articolul 53, în condiţiile în care guvernul nu a făcut nimic pentru a depăşi criza, arată ca statul român e un stat eşuat.

Ne întrebăm dacă articolul 53 mai merită să fie păstrat în Constituţie.
El este periculos în mâna unor autorităţi care pot aluneca spre exces.

Premierul Emil Boc şi-a asumat răspunderea pentru măsurile de austeritate adoptate de guvernul său și se confruntă acum cu o moțiune de cenzură și temerea că propriul său partid îl va trăda.

Pentru a justifica reducerea salariilor și a pensiilor, președintele PDL a invocat un articol din Constituție utilizat doar în cazuri de război, lovituri de stat, pericol public sau terorism. În acest mod, Guvernul îşi declină orice responsabilitate faţă de starea economică a ţării şi se declară nepuntincios să adopte soluţii. Mai grav pare răspunsul la întrebarea: de ce mai avem nevoie de Guvern, dacă el nu poate rezolva o criză decât prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor? Este acesta falimentul statului?

Fundaţia Horia Rusu a invitat participanţii la dezbatere să răspundă la câteva întrebări care decurg din evenimentele ultimelor săptămâni şi care pun în discuție însăși calitatea democrației românești:
1. Cum au devenit pensionarii, şomerii, medicii şi profesorii periculoşi pentru siguranţa statului?
2. Soluţia articolului 53 din Constituţie poate fi adoptată şi în cazul unor greve de amploare sau manifestaţii împotriva autorităţilor?
3. Ce instrumente deţine individul pentru a reacţiona în faţa abuzurilor autorităţilor publice, utilizate ca forme de rezistenţă civică?
4. Este cetăţeanul suficient de educat încât să-şi reclame drepturile?
5. Cum se formează cetăţeanul pentru viaţa democratică?
6. Ce fel de stat dorim să avem?
7. Ce ne uneşte pe noi, ca români, astăzi?

Vă prezentăm o sinteză a declaraţiilor:

Dinu Zamfirescu, vicepreşedinte al Fundaţiei Horia Rusu:

Rezistenţa la opresiune este unul dintre drepturile fundamentale ale individului

Se face mare caz de articolul 53, ignorându-se, însă, un alt articol, tot din Constituţie, care este articolul 47. El spune că statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la ajutor de şomaj. De fapt, noi asistăm la reducerea acestor drepturi. Voi face referire şi la un foarte vechi articol din „Declaraţia drepturilor omului”, care prevede că drepturile fundamentale ale individului sunt egalitatea, libertatea, proprietatea, securitatea, garanţia socială şi rezistenţa fată de opresiune. Asta este ceea ce trebuie să facem noi astăzi: rezistenţă la opresiune. Opresiunea iniţiată de încă actualul preşedinte, se face din ce în ce mai simţită.

Gheorghe Piperea, membru al Comisiei pentru o nouă Constituţie, înfiinţată de Fundaţia Horia Rusu: Autorităţile ne consideră nişte potenţiali infractori

Autorităţile noastre ne mint, şi de abia acum recunosc că ne mint. Există un Ministru al Finanţelor care ar fi trebuit după ce a spus acest lucru, în secunda următoare, să-şi dea demisia dar n-a făcut-o, şi care a spus cu nonşalanţă „puteam să vă mai minţim încă şase luni de zile, dar am hotărât să nu vă mai minţim.”

Există un proiect de lege care îşi propunea să dea individului posibilitatea de a se proteja faţă de abuzurile băncilor, autorităţilor, fiscului, prin punerea sub protecţia tribunalului. A trecut de Senat, printr-un vot masiv favorabil, însă în Camera Deputaţilor este blocat, pentru că pe scrisoarea de intenţie suplimentară cu FMI-ul, la punctul 8, s-a spus că pentru asigurarea stabilităţii sistemului bancar, trebuie să se renunţe la această lege, trebuie să fie pusă în stand by, pentru că toate băncile, atât prin reprezentanţii lor cât şi prin şefii de bănci, au spus că nu-i bună legea asta acum, nu-i oportună; chiar dacă în 25 de ţări din Uniunea Europeană (din 27) există această legislaţie, în România nu-i oportună. Românul este puţin cam hoţ, şi dacă-i dăm această posibilitate să se pună sub protecţia tribunalului, el s-ar putea să escrocheze banca. Patru milioane de români, persoane fizice, sunt împrumutaţi la bancă. Toţi sunt nişte potenţiali infractori. De altfel, n-ar trebui să ne mire acest lucru, pentru că şi fiscul ne consideră pe toţi nişte potenţiali infractori.

Radu Călin Cristea, analist politic: O nouă Constituţie ar trebui să evite toate acele eventuale articole, paragrafe, unde să se poată strecura tentaţiile autoritariste, care mie mi se pare că se accentuază foarte tare în ultima perioadă

Ne putem aştepta la o evoluţie cu efecte chiar mult mai rele ale acestei crize. Sărăcia, diversele forme de abrutizare, involuţia presei lipsa de cultură culturi democratică a populaţiei, toate acestea alcătuiesc un fond extrem de fecund pentru instalarea oricărui regim de la autoritarism chiar la dictatură. Să nu mergem chiar la dictatură, e greu de imaginat că se va întâmpla aşa ceva. Dar despre autoritarism se vorbeşte cu atâta nonşalanţă, chiar aseară am urmărit o emisiune şi sunt încă sub şocul ei, un fel de dialog între un jurnalist şi un politician cu o bună cotă pe piaţă şi un politician faţă de care aveam o părere foarte bună, care spuneau că autoritarismul în aceste momente ar fi salvarea democratică a României. Erau de părere că în condiţiile şi în situaţia unui popor confuz, derutat, este nevoie, cel puţin provizoriu, de o mână de fier, care să dea nişte direcţii foarte clare populaţiei, astfel încât aceasta să fie ghidonată într-o lume pe care n-o cunoaşte, de care se sperie. O nouă Constituţie ar trebui să evite toate acele eventuale articole, paragrafe, unde să se poată strecura tentaţiile autoritariste, care mie mi se pare că se accentuază foarte, foarte tare în ultima perioadă.

Gheorghe Piperea: Ne întrebăm dacă articolul 53 mai merită să fie păstrat în Constituţie. El este periculos în mâna unor autorităţi care pot aluneca spre exces

Am certitudinea că apelul la articolul 53 nu a fost o gafă a autorităţilor, ci ascunde intenţia de a-l invoca încă odată, sau de câte ori va fi nevoie, dacă vor fi mari manifestaţii de stradă sau mari proteste. E bine că guvernul ne-a atras atenţia asupra acestui articol 53. S-ar putea să ne punem întrebarea dacă acest articol 53, aşa cum este el formulat, mai merită să fie menţinut în Constituţie. Dacă nu cumva el este extrem de periculos în mâna unor autorităţi care pot să alunece către exces. Există un echivalent in Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, articolul 15. Acolo se vorbeşte despre suspendarea unor drepturi, în timp ce în articolul 53 din Constituţia României vorbeşte despre restricţia unor drepturi. Dar, cum bine se ştie, textele din CEDO sunt norme cu putere practic supraconstituţională. Ele sunt mai puternice, în anumite condiţii, decât normele constituţionale si oricum se aplică în dreptul intern. Întrebarea fundamentală este: păstrăm sau nu articolul 53 în Constituţie?

Bogdan Glăvan, analist economic: Solidaritate nu înseamnă să acopăr pagubele altora. Aceasta este un atac la dreptul meu de proprietate

Politica guvernamentală atacă dreptul de proprietate şi vă dau două exemple: acordul cu FMI şi sistemul public de pensii. Acordul cu FMI a fost denunţat de către aproape toţi economiştii relevanţi din lume, inclusiv din România, drept un acord care instituie privilegii asupra unor categorii profesionale, sectorul bancar, pe seama celorlalţi. Nu contează câţi dintre dumneavoastră aveţi credite sau depozite la bănci, şi eu am şi depozit şi credit, câtă vreme îmi respect obligaţiile contractuale. Câtă vreme respect dreptul de proprietate al băncii, şi banca trebuie să-mi respecte mie acest drept. Nu sunt vinovat pentru criza lor. S-o suporte singuri. Câtă vreme eu am fost cumpătat, am putut să prevăd ce mă aşteaptă în viitor, să îmi planific viaţa în mod adecvat, iar alţii nu au fost cumpătaţi, nu au dat dovadă de talent antreprenorial şi au risipit, atunci să plătească. Solidaritate nu înseamnă să acopăr pagubele altora. Acesta este un atac la dreptul meu de proprietate. Acordul cu FMI a împovărat cu peste 5000 de euro pe fiecare român care produce. Împărţiţi 20 miliarde la numărul de angajaţi din mediu privat şi aceasta este suma.

Gheorghe Piperea: Apelul repetat la articolul 53, în condiţiile în care guvernul nu a făcut nimic pentru a depăşi criza, arată ca statul român e un stat eşuat

În ultima vreme se foloseşte tot mai des termenul de stat eşuat, ca şi când lucrurile deja s-au întâmplat. Nu ar trebui să ne mire, pentru că premierul declara că în urmă cu două zile, atunci când şi-a asumat răspunderea în Parlament, că traversăm ce mai gravă criză din ultimii 60 de ani. Aceasta înseamnă că, în opinia lui, singura criză din seoclul al XX-lea mai gravă decât asta a fost cel de-al doilea Război Mondial. Nu am avut comunism, nu am avut Revoluţia din 1989 sau, în orice caz, le-am avut, dar nu au fost atât de grave ca lucrurile care se întâmplă acum. Criza economică este atât de gravă, încât depăşeşte, ca intensitate şi comunismul şi Revoluţia din 1989. Ceea ce ne spune, în subtext, premierul, este însă altceva: că această criză nu este neapărat din vina României, este ceva care a venit din exterior, din Occidentul care şi-a făcut de cap şi acum noi tragem ponoasele. Mai mult decât atât, ea nu are nici o legătură cu actualul guvern, ea are legătură, ci, eventual, cu guvernele anterioare, cu greaua moştenire. Curtea Constituţională, prin decizia 1414/2009, a justificat în parte, cu jumătate de gură, acea obligaţie de a sta acasă timp de 10 zile, tot articolul 53. Dar CCR spune acolo un lucru pe care autorităţile actuale nu ni-l spun: poţi apela la acest articol 53 doar o singură dată, fără să mai revii asupra lui. Pentru că dacă revii, în condiţiile în care nu ai făcut nimic pentru a depăşi criza, înseamnă că tu, autoritate publică, faci ca statul să ajungă în situaţia de stat eşuat. Faci ca economia să deraieze atât de tare, încât să ajungă în situaţie de faliment.

Ion M. Ioniţă, jurnalist: Măsurile de restrângere a drepturilor vor fi prelungite şi după 1 ianuarie 2011. Există pericolul ca articolul 53 să devină peren

Referitor la articolul 53, am încercat să aflu ce se va întâmpla după ce aceste măsuri vor intra în exerciţiu, după ce aceste drepturi vor fi restrânse. De asemenea, am încercat să vedem ce perspective sunt. Pot să vă spun că, aşa cum se gândesc lucrurile la Guvern, nu se va reveni asupra acestor restrângeri de drepturi la 1 ianuarie 2011, aşa cum s-a promis.

Nu există resurse, cel puţin pentru salarii. Aceste măsuri de restrângere vor fi prelungite.

Aşa arată, în acest moment, cel mai optimist scenariu emis de guvern. Repet, sunt scenarii de la guvern, nu inventate de opoziţie. Pentru că, în acest prim trimestru al anului 2010, economia României a continuat să se prăbuşească, suntem la -2.6 PIB faţă de anul trecut. Şi tendinţele nu sunt deloc îmbucurătoare, nu se vede nicio creştere economică, iar aceste măsuri nu vor produce niciun fel de creştere economică. În cel mai optimist scenariu al guvernului, se pare că vom avea o cădere între -1 şi 0. Situaţia este extrem de gravă şi nu spune nimeni adevărul. Populaţia nu este informată că aceste măsuri nu vor fi ridicate la 1 ianuarie 2011, aşa cum se afirmă peste tot. Art. 53 văd că va deveni peren. Ne putem aştepta ca, lucrurile degradându-se din punct de vedere economic şi democratic, atunci art.53 să devină şi mai periculos. Acestea sunt perspectivele în momentul de faţă. Eu nu cred că ceea ce se face de aici înainte se face în sensul adâncirii liberalismului, al democraţiei parlamentare, ci din contră, pentru dirijarea spre alte obiective politice .

Bogdan Glăvan, analist economic: Criza nu este un accident, ci rezultă din sisteme precum sistemul public de pensii

Nu doar reducerea pensiilor cu 15 la sută este un atac la dreptul de proprietate, aş spune mai mult: sistemul public de pensii este un atac la dreptul de proprietate. Un calcul simplu: cât muncim în timpul vieţii? 40 de ani. Cotizaţia pe care o vărsăm la sistemul public de pensii, în prezent, este de o treime din venit. O treime din venit înseamnă că, după 40 de ani de muncă, ar trebui să beneficiem de 12 ani de stat acasă, cu salariul mediu pe care l-am încasat în cei 40 de ani de muncă. Deci, nu ar trebui să primim 12 ani de pensie după 40 ani de muncă, ci 12 ani de salariu . Ei bine, ce primim? Speranţa medie de viaţă în România este de 72 de ani. Primim inapoi un sfert din banii pe care i-am vărsat la sistemul public de pensii. Articolul 53 din Constituţie, în interpretarea mea de economist, face referire la un accident istoric: se spune că statul poate restrânge anumite libertăţi şi drepturi, în cazul unui accident istoric. Ei bine, criza nu este un accident istoric, nu este nici măcar precum cutremurul, care nici el nu este accident istoric. Criza economică, orice criză în general, e foarte predictibilă. Deci nu este o surpriză. A invoca articolul 53 denotă o uriaşă ignoranţă a economiei. Criza nu este un accident, ci rezultă din sisteme precum sistemul public de pensii. Este evident că nu doar eu fac calculul de care v-am spus mai devreme, este evident că mulţi îl fac şi atunci nu e de mirare că avem vârsta medie de pensionare în România de 54 de ani. Nu e de mirare că avem sute de mii de persoane care ies la pensie invocând handicap, sau alte motive. De ce? Pentru că încearcă să profite de pe urma sistemului, pentru că îşi dau seama că dacă trăiesc în el până când ies la pensie şi până când mor, sunt fraieriţi, sunt păgubiţi. Li se încalcă proprietatea şi atunci se revoltă. Ei bine, un asemenea sistem ne duce în criză. Multiple astfel de sisteme ne duc în criză, astfel încât invocarea articolului 53 nu poate fi o bază pentru restrângerea drepturilor indivizilor.

Emil Constantinescu: Vina pentru ce se întâmplă acum în România aparţine elitelor intelectuale şi societăţii civile

După părerea mea, criza nu este economică, ci o criză de nervi. Desigur, în spatele crizei de nervi stă o criză morală. De această criză morală sunt responsabile elitele intelectuale şi societatea civilă. Aceasta este convingerea mea. Aceasta criză de nervi ne impiedică să gândim. Dezbaterile sunt false, pe lucruri minore, toată presa este concentrată pe dezvăluiri nesfârşite care, la un moment dat, te imunizează. Al doilea lucru grav îl constituie mentalitatea. Mentalitatea, în ceea ce priveşte acum democraţia în Romania, este mult mai proastă decât mentalitatea din 1990. Mult mai proastă şi decât cea din timpul lui Ceauşescu, pentru că atunci existau idealuri pentru care luptai, democraţia era un vis. Cine este de vină? Cetăţeanul? Nu. Unde este greşeala?La elitele intelectuale şi la societatea civilă. Mulţi membri ai elitei intelectuale, academicieni, scriitori, mi-au reproşat că, atunci când am fost preşedinte, nu am instaurat o dictatură.
Dacă acesta este nivelul elitelor intelectuale, de ce să mă plâng că poporul vrea o dictatură? Dacă aceşti oameni conduc societetea civilă şi, în discuţiile lor intime spun că trebuie să vină cineva cu o mână de fier, la ce să ne aşteptăm?

Simina Tănăsescu, membru al Comisiei pentru o nouă Constituţie, înfiinţată de Fundaţia Horia Rusu: Pentru a adopta o nouă Constituţie, trebuie să stabilim câteva obiective comune, care să ne determine să acţionăm împreună

O modificare a Constituţiei sau adoptarea unei noi Constituţii nu va schimba mult sau aproape nimic, dacă problemele cu care ne confruntăm nu sunt abordate într-o altă cheie decât cea strict juridică, ori normativă. O constituţie nu e nici un panaceu, nici un factotum. Este un instrument care poate fi util, dar e un instrument costisitor şi un instrument care trebuie meritat, trebuie acceptat, dar utilizat cu parcimonie şi cu multă înţelepciune. Pentru a şti dacă prin Constituţie vom ajunge să fim mai solidari sau, dacă dimpotrivă, solidaritatea noastră va da naştere unei constituţii care să ne reflecte într-adevăr valorile, credm că ar trebui să pornim de la o introspecţie, de la o analiză foarte atentă a ceea ce ne-ar uni.

Dincolo de mentalităţi, de tradiţii, tebuie să încercăm să avem şi proiecţii şi obiective, că ne propunem ceva. Pentru a adopta o Constituţie, nu-i suficient doar să o criticăm pe cea actuala. Nu-i suficient să facem trimitere doar la ce ar putea fi valoros în trecut. Trebuie să ştim unde vrem să ajungem. Trebuie să ne stabilim câteva obiective comune, care să ne aducă pe toţi laolaltă, să ne determine să acţionăm împreună. În acest fel, ideea de revizuire a Constituţiei va avea sens.

Chiar și lectura lor este interesantă. Toate ideile expuse azi se cuvin a fi trecute prin filtrul gândirii noastre. Ne raportăm la ele sau nu ? Cum ne poziționăm față de ideile promovate de cei care propun elaborarea unei noi Constituții care să pună în centru organizării statului omul, cetățeanul, cu drepturile și libertățile lui.

Și acum voi pune postarea lui Bogdan Glăvan de pe blogul său:

Poate fi criza nu poate fi un pretext pentru restrângerea drepturilor individuale?

Astăzi am participat la dezbaterea organizată de Fundația Horia Rusu pe această temă, conferință integrată într-un proiect mai amplu prin care Fundația urmărește promovarea reformei constituționale. În acest sens, a adunat un grup de specialiști în drept – printre care prof.univ. dr. Daniel Barbu, prof. univ. dr. Gheorghe Piperea și prof. univ. dr. Simina Tănăsescu – ei fiind și principalii speakeri de azi.

Din fericire dezbaterea chiar a fost o dezbatere, în sensul că mulți invitați și-au putut exprima opinia. Din moment ce am avut posibilitatea să vorbesc, am vorbit tranșant. M-am referit pe rând la importanța dreptului de proprietate, la modul în care politica distruge proprietatea privată și la problema invocării articolului 53 din Constituție. Vă redau pe scurt cele spuse.

În primul rând, ce sunt drepturile?
Drepturile individului/omului (dreptul de exprimare, dreptul de asociere etc.) deriva în esentă din dreptul de proprietate. „Nu doar că nu există drepturi ale omului care nu sunt drepturi de proprietate, dar primele iși pierd claritatea și devin obscure și vulnerabile atunci când dreptul de proprietate nu este folosit ca fundament.” (Murray Rothbard)

În al doilea rând, afectează politica guvernului dreptul de proprietate? Absolut. Unele măsuri politice îl afectează nemijlocit (este cazul acordului de împrumut cu FMI), altele în mod indirect – reducerea pensiilor nu atacă dreptul de proprietate (al pensionarilor), dar sistemul public de pensii da!

1. Acordul cu FMI. Acordul încheiat de România cu FMI îndatorează fiecare român productiv (care lucrează în mediul privat) cu aproape 5000 de euro. Acesta este preţul plătit pentru salvarea unor bancheri de la faliment, preţ pe care autorităţile l-au plătit cu ochii închişi. Acordul cu FMI și bail-out-ul băncilor încalcă dreptul de proprietate privată. Câtă vreme eu am fost cumpătat, nu m-am îndatorat – sau chiar dacă m-am îndatorat dar îmi achit obligațiile de debitor conform contractului semnat cu banca – de ce trebuie să suport pagubele provenite din lipsa de cumpătare și incapacitatea managerială a altora?

2. Reforma pensiilor. Un individ lucrează pe parcursul vieții circa 40 de ani. Contizația la sistemul de pensii este de aproape o treime din venit. Aceasta înseamnă că după 40 de ani de muncă ar trebui să primim 12 ani salariu gratis – fără să pune la socoteală dobânda care ni s-ar cuveni și care ar depăși suma cu care am cotizat. Dacă ne raportăm la speranța medie de viață de 72 de ani și ținem cont de raportul dintre pensia medie și salariul mediu (1/2), vedem că românii recuperează un sfert din banii pe care i-au plătit. Chiar dacă ne raportăm la speranța medie de viață la 65 de ani, românii (care au ajuns la pensie) recuperează jumătate din bani. Așadar, sistemul public de pensii afectează grav dreptul de proprietate.

În al treilea rând, așa cum am explicat în acest articol, invocarea articolului 53 din Constituție se bazează pe eroarea de a considera criza drept un accident istoric – ceea ce nu este. Un mare număr de economiști au anticipat criza, atât în străinătate cât și în România, economiști în general din mediul privat dar și din instituții publice (precum FMI), chiar dacă cu jumătate de gură. Criza nu este un accident istoric, ci rezultatul unor politici nesustenabile și ale unor instituții care promovează iluzia (eroare) colectivă – nu în ultimul rând este vorba de sistemul de pensii amintit mai sus. Știința economică a depășit de mult timp stadiul în care considera crizele drept fenomene inevitabile și impredictibile. Chiar dacă în economie nu putem face predicții cantitative – nu putem spune că peste 6 luni ne va lovi o criză de 6% din PIB – știința ne previne asupra efectelor încercărilor de a ignora legile economiei.

De la această dezbatere am plecat cu o surpriză plăcută și cu una neplăcută.

Surpriza neplăcută este discursul domnului profesor Daniel Barbu, care este probabil un expert în drept constituțional și un bun filozof, dar nu are calitatea de economist; în ciuda evidenței, subiectul pe care l-a abordat cu predilecție a fost cota unică de impozitare, pe care a criticat-o și despre care a spus că (1) ar fi creația oligarhiei rusești, (2) își epuizează efectele în câțiva ani și (3) nemții ar fi calculat că pentru a păstra veniturile bugetare la nivelul actual în condițiile trecerii la cota unică ar trebui să fixeze o cotă de 40%! Mi-aș fi dorit tare mult să îi testez domnului Barbu gusturile ideologice propunându-i să aleagă (ca joc mental) între actuala cotă unică și impozitarea progresivă de la 0,67% la 4%. Dar dincolo de acest răutăcism, mi-as fi dorit să îl informez că tot ce susține este pură speculație.

Surpriza plăcută a fost intervenția domnului profesor Gheorghe Piperea (are blog; pentru a vă face o impresie, citiți acest articol), un avocat specializat în insolvență, așadar mai apropiat de economie.

În încheiere să mai amintesc că la discuție a participat și fostul președinte Emil Constantinescu, care s-a declarat uimit de faptul că noi ne plângem acum de criză când, de fapt, criză adevărată a fost în 1997: când inflația era 154%, când băncile erau falimentare (aici Piperea i-a replicat absolut justificat că și acum e la fel!), când rezerva valutară era de câteva sute de milioane de dolari. Trebuia să îi spună cineva că în anul de grație 2010 pagubele sunt mult mai mari și că rezerva de 30 de miliarde a BNR nu înseamnă nimic. Ceea ce, desigur, nu înseamnă că nu există soluție. Doar că soluția nu este… “profitabilă politic”.

Lectură plăcută. Mie mi-a plăcut.

Fără respect. Nu am pentru Jerzy Buzek.

Președinte al Parlamentului European, din partea Popularilor Europeni. Individul a dovedit, în România, că are sângele „portocaliu”. Prin afirmațiile sale a insultat întregul popor român.

Iau declarația idiotului de la Realitatea Tv.

„Sprijin programul curajos al premierului Emil Boc cu privire la măsurile economice. Este dureros, dar ar putea fi foarte folositor (folositor ? Ce înțelegi tu panaramă populistă prin folositor ? Și, nota bene, ar putea fi ! ). Criza este un moment potrivit pentru a face lucrurile necesare, nu pe cele convenabile. Măsuri similare sunt luate în prezent de multe state UE. Am fost în Grecia şi programul economic al Greciei este foarte asemănător cu cel românesc", a declarat Buzek la Palatul Victoria, după întrevederea cu premierul Emil Boc.

Preşedintele Parlamentului European s-a declarat convins că, peste câţiva ani, românii vor fi mândri de ceea ce s-a realizat şi că autorităţile române acţionează în folosul cetăţenilor”.

Ultima afirmație a papagalului popular european este de un cinism atroce. Care români ? Cei care iau dat votul lui Băsescu, cei care trăiesc din stipendiile de partid ? Cei care lucrează, pe salarii de mizerie la patronii pedelisți și udemeriști ? Peste câți ani ? Sau este speranța cretinului popular că între timp vor fi murit suficienți protestatari anti-portocalii pentru ca România să devină o dictatură ?!

Să înțeleg că popularii europeni ne recomandă să acceptăm dictatura băsesciană. Niște cretini.

FSN vrea să comemoreze Piața Universității ?!

Am început, de dimineață, să caut. Pe net, normal. Caut. Pe ici, pe colo. Între timp mi-am pus postarea cu Justiția la care am lipit Simfonia lui Beethoven. Îmi sare în ochi blogul unui prieten. EPISTOLEpentruZEUS. Auzi la el. „Portocalele” s-au rebrănduit ! Nu mai sunt feseniștii de tristă amintire ci direct urmași ai brătienilor ! Vor să comemoreze fenomenul „Piața Victoriei” de acum 20 de ani. Tocmai ei ?

„Cand sunt ocupat si n-am timp de pieptanat netu’, multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat prieteni. Asa mai aflu si eu despre vreun bar, banc sau actiune.

Asa am primit acum cateva minute un link despre actiunile planificate sub umbrela guvernantilor nostri portocalii cu ocazia implinirii a 20 de ani de la evenimentele din Piata Universitatii.

Ce spui tu, frate? Portocalele comemoreaza mineriadele si cinstesc victimele acestora! Hai, nu zau, nu e frumos?!?

Sa le amintim ca seful lor, Traian Basescu, ministru al transporturilor la acea vreme, a demis si amenintat cu puscaria un sef de gara care refuza trecerea garniturilor cu ortaci spre capitala? Trebuie sa ai tupeu, dar si “cojones” sa fii vopsit portocaliu si sa faci acte de “dreptaci”!

Sa-i “laudam”, fratilor, ca merita! S-au trezit intr-o dimineata cu sula pe dreapta si brusc mostenitori ai papucilor lui Bratianu. Normal ca nu se mai puteau privi in oglinda cu eticheta de “internationala socialista” pe ei! Era musai sa se rebranduiasca”!

Pentru a clarifica lucrurile, se cuvine a lua de pe site PD-L o parte din istoricul lor:

Istoric:

Partidul Democrat este succesorul Frontului Salvarii Nationale, al Partidului Democrat, al Partidului Democrat al Muncii, al Partidului Unitatii Social Democrate, al Frontului Democrat Roman, al Partidului Alianta Nationala Romana, al Partidului Pensionarilor si Protectiei Sociale si al Partidului Liberal Democrat, partide cu care P.D.L. a fuzionat prin absorbtie.

Aparut ca o larga miscare de masa in timpul Revolutiei din decembrie 1989, F.S.N. isi incepe existenta documentara la 23 decembrie 1989 prin declaratia program redactata de Consiliul F.S.N. Ca organ provizoriu al puterii de stat, F.S.N. a format Guvernul provizoriu condus de Petre Roman.

La 17 iunie 1990 a fost investit primul guvern legitim postdecembrist, format in majoritate din membri ai F.S.N. Prim Ministru al Guvernului a fost numit Petre Roman, lider national al F.S.N. In august 1991 s-a efectuat o remaniere a Guvernului prin cooptarea unui ministru liberal.

Divergentele din interiorul F.S.N. privind ritmul si caracterul reformei au dus la conturarea treptata a doua grupari: gruparea Roman si gruparea Iliescu. Guvernul Roman se afla intr-o opozitie din ce in ce mai accentuata cu majoritatea parlamentara.

Fara o motivatie intemeiata, la 24 septembrie 1991 minerii din Valea Jiului sunt adusi in capitala pentru a rasturna Guvernul. Dezordinea provocata de acestia a durat pana la 27 septembrie 1991 cand Petre Roman isi depune mandatul, gest interpretat de catre presedintele tarii, Ion Iliescu, drept demisie. Fara a emite un document prin care sa legifereze inlaturarea Guvernului Roman, Parlamentul investeste un nou Guvern: Guvernul Stolojan.

Prima Conventie Nationala a F.S.N. are loc la 27-29 martie 1992 in Bucuresti. Delegatii la Conventie urmau sa voteze una din cele 3 motiuni sustinute de gruparile din partid. Motiunea �Viitorul azi�, sustinuta de gruparea Roman cumuleaza cele mai multe voturi si devine programul politic al F.S.N.. Totodata, conform Statutului, Petre Roman, sustinatorul motiunii adoptate, devine Presedinte F.S.N. Situatia nu este acceptata de gruparea Ion Iliescu care se desprinde din F.S.N. constituindu-se intr-o noua formatiune politica: P.D.S.R.

Alegerile generale din acelasi an aduc pentru F.S.N. 11% din sufragii. Respingand conditiile impuse de P.D.S.R. pentru participarea la guvernare, F.S.N. trece in opozitie alaturi de PNTCD, PNL si UDMR.

La 11 mai 1993, F.S.N. fuzioneaza prin absortie cu Partidul Democrat, schimbandu-si denumirea in Partidul Democrat, inregistrat ca persoana juridica prin decizia nr. 13 din 23 mai 1993 a Tribunalului Municipiului Bucuresti.

Să înțeleg că asasinii vor să „jelească” victimele ? Sau caută, populist, o punte de împăcare cu populația pe care o jefuiesc acum.

Justiția urmează a fi transformată din putere a statului în slugă a baronului de Cotroceni

Pentru că am scris acest text ascultând Simfonia a 9 -a, recomand citirea lui așa cum a fost scris.

















Justiția. O mare grijă pentru mine, ca cetățean. Urmăresc, atât cât pot și încerc să promovez independența Justiției în România. Este singura putere a statului care poate, potrivit statutului său desprins din Constituție, din legi, din obligațiile internaționale asumate de statul român, să stopeze abuzurile administrativului, să corecteze normele greșit concepute, să păzească societatea de cei care îi tulbură viața, să dea valoare drepturilor și libertăților fundamentale înscrise în Constituție astfel încât orice rezident al statului român să aibă convingerea că România este stat de drept.

Judecătorul Cristi Danileț ne vorbește, pe blogul său, despre o demisie din sistem. O demisie protest a unui judecător român împotriva abuzurilor statului (a reprezentaților lui actuali) care nu își mai îndeplinește rolul pentru care a fost înființat. Concluzia la care ajunge Cristi Danileț este cumplită:

„In realitate, presiunile care cel putin de anul trecut se pun asupra sistemului judiciar sunt cu bataie mult mai lunga si mult mai profunda. Clasa politica vrea sa inspaimante si apoi sa conduca sistemul judiciar – e tactica de decenii, insa acum e mult mai evidenta. Si, odata controlata justitia, pe fondul celebrului de acum art 53 din Constitutie, statul de drept devine doar o sintagma in cartile de istorie”.

Clasa politică, nu toate partidele politice ci doar clasa politică de la putere, alianța toxică formată din PD-L, UDMR, UNPR și reprezentanții minorităților naționale alta decât cea maghiară de care nu sunt străini cei din PSD - care au avut rolul lor nociv în acțiunile de sabotare și subordonare a Justiției, chiar dacă acum, prin Victor Ponta și alți reprezentanți se „dau fete mari” -, își dorește cu disperare să împiedice Justiția în acțiunea ei constituțională de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Toate măsurile luate în 2009 de Guvernul siniștrilor Băsescu-Boc-Udrea-Predoiu, precum și măsurile din acest an, urmăresc să ia cetățenilor țării un drept constituțional: accesul liber la Justiție. „Întemnițând” Justiția, puterea politică actuală trimite, de fapt, cetățenii României la un „zid”, al plângerii. Ne putem plânge dar nu vom mai avea dreptatea pe pământul țării. Va trebui să o căutăm departe, peste hotare, acolo unde omul este încă apreciat ca fiind valoarea supremă a oricărei societăți.

Scrisoarea de demisie a Judecătorului Florin Niță este suficient de explicită în sensul celor arătate mai sus. Mai mult, după ce actul demisiei va împlini finalitatea prevăzută de lege, Florin Niță ne va aduce la cunoștință și alte acte și fapte care au dus la gestul său, acum fiind ținut de „obligația de rezervă” cerută de codul deontologic al magistraților.

În fine, se cuvine a pune o parte din textul acestei scrisori adresată „Statului Român” pentru a susține cele afirmate mai sus.

„Am considerat întotdeauna că partea de la mijlocul jurământului referitoare la „apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei” este cea mai importantă, toate celelalte aspecte referitoare la „respectarea Consituţiei şi legilor ţării” sau îndeplinirea atribuţiilor „cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire” fiind indicate ca mijloace pentru a realiza acest scop.

Însă acum nu mai poate fi vorba de a „apăra drepturile … fundamentale” ale fiecărui cetăţean deoarece reprezentanţii tăi din puterile executivă şi legislativă nu mai permit judecătorului aceasta.

Reprezentanții tăi înţeleg să nu respecte hotărâri judecătoreşti irevocabile ce apără drepturile fundamentale, să emită legislaţie în mod vădit contrară drepturilor omului, cu ignorarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi să împiedice buna funcţionare a justiției, obligând astfel judecătorii să nu-şi respecte jurămintele.

S-ar putea spune că judecătorul este cel ce trebuie să respecte jurământul iar nu celelate puteri, însă nu trebuie să uităm că şi reprezentanții tăi, Stat Român, au jurăminte depuse (respectarea acestor jurăminte va fi analizată într-o altă scrisoare deschisă, după eliberarea din funcţie şi înlăturarea obligaţiei de rezervă specifică magistraţilor)

iar o hotărâre judecătorească apără inutil un drept fundamental atât timp cât cei ce trebuie să asigure punerea în aplicare a hotărârii nu o fac iar în plus solicită judecătorilor să încalce jurământul privind obligaţia de a judeca „fără părtinire” ameninţând direct sau indirect judecătorii ce dau soluţii contrare opiniilor acestor reprezentanţi ai Statului.

Astfel, degeaba încearcă un profesor sau un pensionar să-şi câştige anumite drepturi în instanţă din partea unui judecător ce-şi respectă jurământul, atât timp cât reprezentanţii tăi din puterile executivă şi legislativă au puterea de a emite legi sau ordonanţe ce practic înlătură de la aplicare aceste drepturi sau le întârzie, le eşalonează atât de mult încât cetăţeanul să nu mai fie practic interesat de aceste drepturi sau macăr să nu mai aibă nicio bucurie atunci când le dobândeşte”.

Astea sunt probleme grave. Foarte grave. În protestele noastre „colorate sindical” uităm de problemele de fond pe care actuala putere le crează. Iar dacă se confirmă faptul că PSD „cumpără proteste” (?!), atunci situația este cu mult mai gravă. Cu Justiție independentă și puternică acțiunile demenților portocalii+verzi+alte coloraturi ar putea fi anulate. De aceea se cuvine ca noi, cei care am înțeles că azi tăcerea nu mai este de aur, că zicala „capul plecat sabia nu'l taie” și alte asemenea nu mai sunt de actualitate, să facem tot ce putem pentru a arăta cumplita față a politicii băsesciene de instaurare a statului dictatorial.