În Parlamentul European este nevoie de mai mulți liberali.

Am dat peste o știre la Mediafax (aici). Nicolas Sarkozy, fostul Președinte al Franței, liderul Uniunii pentru o Mișcare Populară (PPE), în competiție cu ultranaționaliștii din Frontul Național, definește direcția către care să se îndrepte Uniunea Europeană prin formarea „unei mari zone economice franco-germane”.

Este chiar mai dur când afirmă: „Trebuie să încetăm să credem în mitul egalităţii de drepturi şi responsabilităţi între toate statele membre UE”.

Afirmații șocante s-au mai făcut, linii politice naționaliste au mai fost susținute (în special de către politicienii din Partidul Popularilor Europeni), guverne ale statelor membre ale UE au încercat în anii din urmă să impună această linie cerută, imperativ, de Sarkozy. Rezultatul a fost o dominație franco-germană care a „ars” Europa. Rezultatul cel mai îngrijorător a fost creșterea ultranaționalismului și extremismului în viața politică a unor națiuni europene. Statele europene membre ale UE au refuzat „să își mai dea mâna” și s-au refugiat pe baricadele confruntărilor. Uniunea Europeană nu a mai progresat de când popularii europeni au pus mâna pe putere. Uniunea Europeană a fost forțată de liderii naționali ai componentei popularilor europeni să își tempereze integrarea. Nu integrarea în sensul admiterii altor state, ci integrarea statelor membre în comunitatea europeană. O integrare cât mai deplină în beneficiul tuturor cetățenilor uniunii. Uniunea Europeană a fost ani buni insensibilă la problemele cetățenilor ei fiind foarte sensibilă la „bilanțul contabil” al diferitelor state cu vocație de state dominante. Franța și Germania au fost, de multe ori, „adversari” ai celorlalte state europene și parteneri.

Popularii europeni au cerut formarea unui „stat european federal”, cu centrul de putere în Franța și Germania.  Un stat în care să fie impuse modelul fiscal german și reglementările comune celor două state în alte domenii ale vieții sociale. Celelalte state europene ar fi devenit, astfel, un fel de copii ale Franței și Germaniei, identitatea lor națională urmând a dispare în timp. Conducerile unor state europene au acceptat să devină „state satelit”, România condusă de Traian Băsescu este din nefericire unul dintre acestea, altele însă s-au opus cu vehemență astfel că UE a rămas, cumva, pe linia inițială a Tratatelor constitutive.

Curentele politice majore în UE sunt destul de bine conturate. Popularii europeni sunt pentru orientarea pe care o cere Sarkozy. Socialiștii europeni sunt pentru un parteneriat accentuat cu Rusia (în special socialiștii germani), parteneriat care să facă UE un adversar economic al SUA, China etc.  Liberalii și democrații europeni sunt pentru o Europă așa cum se prefigurează a fi ea dacă tratatele constitutive ar fi puse corect în aplicare. A crescut numărul scepticilor și anti-europenilor, în special ca urmare a dominației popularilor europeni din ultimii ani și discriminării aplicate de Franța și Germania statelor din care aceștia fac parte.

Nu este tipul pierdut, încă. Popularii europeni și socialiștii europeni au ca obiectiv politic dominarea celorlalte state europene. În timp ce popularii europeni propun limitarea unor drepturi și libertăți civile ale cetățenilor europeni pentru a obține „supremația intereselor de stat”, socialiștii europeni propun o societate socialistă „multilateral dezvoltată”, mai pe șleau spus, instaurarea socialismului în toată Europa, un socialism în care, la fel ca la popularii europeni, „supremația intereselor de stat” să fie efectivă pentru a permite distribuirea „bunăstării”. Liberalii și democrații europeni (ALDE), sunt singurii care propun mai multă integrare cu păstrarea identității fiecărei națiuni.

Mai mulți parlamentari liberali în Parlamentul European ar limita tendințele politice agresive atât ale popularilor europeni cât și ale socialiștilor, ar sprijini celelalte formațiuni parlamentare europene să creadă în Europa națiunilor și să acționeze împotriva tendințelor dominatorii ale celor două foarte mari grupări politice „agresoare”.

Votul de duminică ne va spune, cumva, încotro vrea românul de rând să se îndrepte. Așa se va judeca la un nivel mai înalt de analiză a rezultatelor votului. Nu are importanță faptul că românul care votează nu prea are habar ce se întâmplă în Parlamentul European, ce este Uniunea Europeană, ce ar trebui să fie ea. Alegerea fie a „popularilor români” fie a „socialiștilor români” este o mare eroare. În ambele cazuri, românii ar alege să devină „servi/sclavi” ai intereselor naționaliste ale unora din Franța sau Germania. Singura soluție care să garanteze un viitor românesc într-o uniune a statelor europene este alegerea liberalilor.