marți, 20 mai 2014
Sfârșit de campanie. PNL la „firul ierbii”. La Tv, anticampanie, bârfe, sondaje măsluite ...
Azi este marți, 20 mai, peste 5 zile votăm. Vizibilitatea campaniei pentru alegerile europarlamentare este redusă. Televiziunile de propagandă s-au ținut de tâmpenii. Societățile de sondare a opiniei publice s-au umplut de ridicol. Noroc cu internetul și cu presa locală care a fost alături de competitori, oricare au fost ei și au informat publicul. Cine a stat doar pe televiziunile de propagandă ar trebui să intre într-un concediu pentru refacere accelerată. Să meargă pe stradă să vadă că lumea trăiește, are aspirații și că Ponta și PSD au ratat „nemurirea”.
Pentru că institutele de sondare au „stăpâni” politici, s-au comportat lamentabil. Împreună cu televiziunile de propagandă ale PSD au sondat tot ce nu a fost nevoie pentru aceste alegeri. Nu neg faptul că există poate și sondaje legate de alegeri însă nu am văzut vreunul. Așa că am o mare reținere față de o atare posibilitate.
Dâncu, Palada, Sultănescu au tot măsurat și explicat „științific” cotele de încredere în diferite personalități politice cu semnificație. Bine, dacă așa au primit comanda, așa să fie. Însă nu i-au lăsat doar pe cei semnificativi, au creat impresia că și unii nesemnificativi sunt semnificativi, totul pentru a induce populației ideea că adversarul politic al „stăpânului” nu este așa de semnificativ precum „pare”. Nu am văzut o măsurare a încrederii față de candidații la alegerile europarlamentare, măcar pentru primii 5 de pe fiecare listă. Dacă făceau așa ceva, iar televiziunile ar fi prezentat aceste sondaje, lumea ar fi cunoscut candidații și ar fi putut face comparații. Nu au făcut asta. PSD ar fi fost în pericol să ia foarte puține voturi, poate chiar sub 25%. Candidații PSD au fost nu invizibili în mandatul anterior la PE ci chiar penibili. De multe ori, între Ivan și Elena Băsescu nu a fost mare diferență de comportament parlamentar. Pentru că PSD a condus anti-campania pentru alegerile europarlamentare, având la dispoziție televiziunile Trustului Intact al lui Voiculescu - în special Antena 3 - și România Tv a agresivului parlamentar Ghiță, plus presa on-line aservită, ne-am ales cu o campanie televizată mai apropiată de comportamentul tabloidelor decât al presei serioase. Am pronunțat „serios” ?! Am greșit. Nici Antena 3 și nici România Tv nu pot intra la categoria „presă quality”. Ar fi o insultă față de telespectatorii de bună credință și față de noțiunea de presă.
În timp ce sondorii PSD au tot dus PNL în jos iar pe Crin Antonescu sub nivelul genunchiului broaștei, mesajele de pe rețelele de socializare ale internetului ne arată că PNL este prezent pe străzile localităților în echipe de campanie, indiferent cât de mari sau mici sunt localitățile respective. Au loc adunări în care parlamentarii și liderii locali ai PNL explică oamenilor ce este cu aceste alegeri, de ce PNL a părăsit guvernarea mincinoasă a PSD, care sunt obiectivele PNL în acest an, ce este cu acest program economic al PNL abia lansat. În localitățile mai mari, în special acolo unde ajunge Crin Antonescu sunt umplute cele mai mari săli, se umplu spațiile în care au loc mitinguri, bașca vin către PNL membri ai altor formațiuni politice. Colo 2-3, dincolo mai mulți, în Sectorul 3 București toată organizația PC, peste 800 de oameni au trecut la PNL.
Asta este o imagine de la mitingul de la Călărași. Mai sunt. Imagini cu lume multă și cu steaguri ale PNL, cu însemnele PNL sunt mai peste tot unde liberalii își fac campanie în mod activ. Chiar în „fiefurile” PSD sunt mulțimi care urmează PNL.
Toate imaginile spun că PNL este dorit de o mare parte a populației țării. Sunt mii de imagini puse pe rețelele de socializare din mii de localități, sunt descrieri acolo unde imaginile sunt lipsă, sunt sute de relatări în presa locală despre acțiunile PNL. Nu sunt în presa centrală, presă care se ocupă cu altceva.
Eu am încredere în rezultatul alegerilor pentru PNL. Va fi un rezultat bun. Avem, totuși, o problemă. Crin Antonescu. Are „prostul obicei” de a se ține de cuvânt. Oricum, în acest an, Crin Antonescu va renunța la șefia partidului. La aceste alegeri, PNL va depăși 20%. Dacă toți cei care au fost la manifestațiile PNL sau toți cei care au simpatizat cu liberalii care le-au bătut la ușă sau la poartă se prezintă la vot, PNL va depăși lejer 20%. Cu redistribuire va mai lua câteva procente. Să avem încredere. De Crin Antonescu este legată creșterea PNL. Explozivă. Ușile organizațiilor PNL s-au deschis pentru noi membri abia după ce Crin Antonescu a ajuns la conducerea partidului și a făcut schimbări majore în filiale. PNL crește datorită modului în care Crin Antonescu conduce partidul, el fiind principalul punct de atracție. Aceste alegeri vor înscrie, ireversibil, PNL ca partid mare, ca partid puternic, partid care poate pretinde dreptul de a conduce singur România, partid care poate, în viitorul apropiat, să scoată de la guvernare PSD, partid care poate lua locul PSD în preferințele electoratului.
Așa-zisa dreaptă „născută” din sforțările lui Băsescu este fărâmițată. Dorința de prea-mărire a unor lideri minori o împiedică să devină o forță politică. Cu toate sforțările PSD de a promova pe Traian Băsescu și Mihai Răzvan Ungureanu în dauna lui Crin Antonescu și a PNL au ca rezultat creșterea acestora în sondaje. Sondaje care sunt, de fapt, măsluite de „specialiștii” PSD. PNL este și rămâne singura forță politică opusă doctrinei socialiste promovate de PSD. Liberalismul, așa cum este promovat și aplicat de PNL, este singura doctrină de dreapta din România. Ce a făcut Băsescu și ai lui nu are legătură cu doctrinele politice de dreapta. Și socialiștii au luat și iau măsuri politice asemănătoare cu cele luate de Băsescu și Boc. Exemple sunt destule. În Spania, în Grecia în alte țări socialiștii aflați la putere au luat astfel de măsuri. În Germania, socialiștii aflați la guvernare ca parteneri ai creștin-democraților au acceptat și susțin măsuri de dreapta. Abia măsurile propuse de PNL, atât în cadrul USL cât mai ales prin programul economic din aceste zile sunt măsuri de dreapta semnificative.
Vom vedea rezultatele acestei campanii la vot. Eu am încredere că PNL își va atinge obiectivele. Tare îmi mai doresc ca cei care au trădat sau au de gând să trădeze PNL să fie trași la răspundere. Cu măsuri radicale. Excluderea din partid și trimiterea lor alături de ceilalți trădători.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu