sâmbătă, 10 mai 2014

Să trecem la ora Europei ? De ce nu ?! Sunt motive suficiente care justifică o astfel de decizie politică.


Inițiativă a PNL, trecerea României la „Ora Europei” poate fi făcută. Sunt motive suficiente pe care le voi exemplifica cu imagini de la Wikipedia (aici sunt și informațiile necesare).

Inițiativa PNL are un mesaj politic elocvent:

Suntem parte a Europei unite, dar trăim în contratimp cu ea. Pendulăm între Est și Vest și, deși privim spre Bruxelles, parcă tot ne trage ceva în urmă, la Porțile Orientului. Acum e vremea să ne rupem definitiv de trecut și să ne asumăm cu totul ritmul Europei. Să avem la București aceeași oră ca la Paris, Praga sau Berlin. Să fim pe aceeași oră cu Europa”.

Este posibil așa ceva ? Este. Europa, până la noi, are aceeași oră indiferent de fusul orar al fiecărei țări în parte.


Pentru pasionații de „fusul orar” imaginea asta îi va lămuri că ora stabilită într-o țară are un caracter preponderent politic.

După cum se observă în imaginea alăturată, excepțiile de la „ora Europei” sunt puține.

Este timpul să luăm o decizie. Mi se par de bun simț explicațiile date de Klaus Iohannis ziarului Evenimentul Zilei (aici).

Liberalii propun trecerea definitivă la ora Europei
Ați început campania electorală. Cum susțineți partidul în această luptă?
Sunt alături de PNL în această bătălie din care sunt convins că vom ieși învingători. Suntem împreună la mitinguri, la lansări, am fost (miercuri - n.r.) la B1 TV în tandem cu Crin Antonescu. Avem cea mai bună echipă și cele mai fezabile proiecte. Chiar vreau să vă spun în premieră că astăzi, de Ziua Europei, PNL le propune românilor să trecem definitiv la ora Europei, să avem aceeaşi oră ca Germania, Franța, Italia, Spania sau chiar Ungaria.

Este posibil acest lucru? 
Da, este o chestiune de decizie politică. România trebuie să se alinieze la ritmul Europei, atât politic, economic, social, cât şi simbolic. Împărtăşim aceleași valori și aspirații precum statele occidentale, dar suntem decalați față de aceştia. O oră diferență nu înseamnă mare lucru, dar înseamnă foarte mult atâta timp cât există diferență. Gândiți-vă că sunt instituții atât administrative cât şi economice, care în Europa încep să funcționeze şi se închid cu o oră mai târziu decât în România. Este o chestiune de eficiență să fim în acelaşi ritm cu aceştia, în măsura în care România are relații privilegiate politic şi economic cu aceste state. Principalii noștri parteneri de afaceri sunt, până la urmă, europeni şi este important să ne sincronizăm. De asemenea, efectele sociale ale schimbării sunt benefice: sunt patru milioane de români care lucrează în străinătate şi care nu sunt indiferenți de ceea ce se petrece între România şi Europa. Pe de altă parte, omeneşte vorbind, există şi o latură practică a acestei schimbări. De foarte multe ori am auzit mulți oameni care, nefiind obișnuiți cu călătoriile şi schimbarea fusului orar, pierd avioane, ratează întâlniri sau alte evenimente. Schimbarea orei nu ne va schimba viața, dar o va face mai uşoară din aceste perspective practice.

Vedeți schimbarea orei ca pe o declarație de politică externă?
Sigur că da, într-un fel răspunde şi campaniei liberale europene pentru o Europă Unită, iar viitorul României este cert european. Mai mult, cred că la nivel simbolic schimbarea orei este o declarație de intenție clară şi fermă către valorile europene, de demnitate europeană, pe care liberalii şi le asumă fără echivoc. Să nu uităm că în urmă cu foarte puțin timp Crimeea a fost anexată peste noapte la Rusia şi a trecut la ora Moscovei, dând ceasul cu două ore înainte. Această chestiune subliniază că vorbim doar despre voința politică şi mai puțin despre rațiuni de altă natură. Îi așteptăm pe români la vot în 25 mai să îşi exprime clar această dorință şi să dea liberalilor puterea de a schimba. Fie vom putea noi să facem asta din fruntea țării, fie vom avea o susținere suficient de mare ca să putem să cerem Guvernului acest lucru”.

Sunt suficiente motive pentru a face pasul. Este un pas mare, din punct de vedere politic, un pas major, un pas cu semnificație strategică. România este parte a Europei centrale și de vest nu a Europei de est.

11 comentarii:

ADRIAN spunea...

Cum am spus si la Radu Zlati, comunicatul/initiativa sunt niste demagogii electorale. Care sunt si prostesti prin mesaj prin faptul ca, spunand ca ce neuropeni suntem noi neavand ora Frantei si Germaniei ii jignim in felul asta pe finlandezi, baltici, bulgari si greci care s-au gandit sa ramana in limitele geografice pe care ni le-a dat Dumnezeu. Adica cu ora Ierusalimului ...
As vrea sa vad si eu statele din mid-west din SUA militand sa fie pe ora Washingtonului ca sa fie mai eficiente ... Populism ieftin la moment electoral. La fel de ieftin precum "eurocampionii" care imi aduce suparator de mult aminte de "festila democratiei" lui Bas de la referendum. Ma enerveaza si sunt extrem de sensibil la scamatorii din astea ieftine desi le inteleg din punct de vedere al statisticii electorale.

Crăciun Florin spunea...

Părerea ta. A mea este cea din articol.

Unknown spunea...

Buna seara, m-as bucura daca ati regindii data la care am putea sarbatorii Ziua Mamei , asa cum azi 11mai Germania sarbatoreste Muttertag . Cred ca ar fi bine sa putem renunta incet la data de 8 Martie ca fiind ziua in care sarbatorim ziua femei si fals ziua mamei. Cred ca se poate rezolva destul de usor problema asta sa nu mai fim asa de ancorati in trecut. Cu putina vointa ne putem simtii si noi mamele amintite odata cu toate celelalte mamici democrate . Cu multumiri

Crăciun Florin spunea...

Crinela Stroe,

Avem o lege care stabilește ziua mamei în prima duminică a lunii mai și ziua tatălui în a doua duminică. Wikipedia ne dă aici (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Mamei) unele detalii. Germania, alături de alte 69 de state ale lumii, o serbează în a doua duminică a lunii mai.

Cum vedeți, s-a renunțat la confuzia zilei mamei cu ziua femeii.

Valentin Berceanu spunea...

Și totuși, că de abia m'am putut abține când am văzut prima oară clipul pe youtube cu "ora Europei", ce legătură are decizia de a trece de pe un fus orar pe altul cu Parlamentul European? Aveți cumva impresia că o asemenea decizie se ia în PE?
Altfel, îmi pare o problemă de gust pe ce oră vrem să ne trezim dimineața (CET sau EET) și cu orice argumente am veni pînă la urmă primează zicala din bătrîni că "nu te caci în gustul omului".

Unknown spunea...

Daca 69 de state ale lumii sarbatoresc Ziua Mamei in a-2-a duminica a lunii mai, de ce noi Ziua Mamei o sarbatorim in prima duminica a lunii mai ? care poate fi explicatia? chiar nu pot intelege de ce nu putem fi la fel cu ceilalti? sa nu mai vorbim de ora Europei asta-i culmea , ce legatura are cu alegerile pentru Parlamentul European?

Unknown spunea...

Nu era normal ca odata cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana sa trecem automat la ora Europei? asa cum normal era sa sarbatorim si noi romanii Ziua Mamei odata cu celelalte state da cu cele 69 de care ati amintit?

Crăciun Florin spunea...

Valentin Berceanu,

Uite că are. Campania PNL este orientată către o mai mare integrare a României în spațiul Uniunii Europene iar trecerea la ora UE (practic despre asta este vorba) este o componentă politică importantă. Dacă citești explicațiile date de Klaus Iohannis pentru motivarea propunerii PNL vei vedea că are un rost bine exprimat. Este un beneficiu practic pentru întreaga viață economică și politică.

Crinela Stroe,

Ai pus o problemă interesantă. De ce nu am trecut la ora UE odată cu aderarea ? Probabil că nimănui nu i-a trecut prin cap să o facă. Probabil că politicienii care au semnat Tratatul CE au decis să aibă o mică diferență față de UE. Uite, Marea Britanie și Portugalia au altă oră.

Cu privire la „Ziua Mamei”, legea este din 2010 iar organizațiile care au promovat-o au vrut să lege de ziua mamei și ziua tatălui. Pe de altă parte, în spațiul european sunt doar 14 state (plus Elveția) care au ziua mamei în a doua duminecă. Nu știu care este situația la celelalte. Iar acum, UE are 29 de state membre și mai urmează.

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Valentin Berceanu spunea...

Repet, pentru că poate că nu am fost destul de clar. Trecerea la un alt fus orar nu este ceva ce ar decide PE-ul ci Parlamentul României.
Ce legătură are această inițiativă care pe mine mă lasă rece ca'n Finlanda (repet este pur o chestiune de gust) cu campania pentru PE? Nu poate reprezenta un mandat pe care să'l dăm noi "eurocampionilor" pentru că ei nu vor activa în liga ce are atribuții în acest domeniu.
Pe mine asta mă deranjează de fapt, că pe lângă afișele cu grafica rejectată de Selgross cu care aleargă PNL-ul în campanie, mai vine și cu o temă (singura!!) care NU ȚINE DE Parlamentul European. Nu mă interesează motivările pentru care ideea e bună sau proastă, pentru că, în fond, sunt pur subiective, dar aș vrea să știu de ce ține gargara asta plătită la un think-tank și la vreo agenție de PR loc de campanie pentru Parlamentul European. Nu că aș avea vre'o pretenție de la celelalte partide care sau "luptă" sau "sunt mîndre" sau "stîrpesc" orice numai politică europeană nu, dar nici nu pot să albesc chiar orice, numai pentru că are sigla PNL alăturată.

Crăciun Florin spunea...

Valentin Berceanu,

Ideea cu „ora Europei” este o idee politică care are și rolul de a atrage o parte din electoratul român. Nu oricare ci acela care are în preocupări activități legate de parteneri din UE. Pe de altă parte, ideea promovată are ca scop să conștientizeze electoratul român de importanța acestor alegeri, să considere UE ca fiind „propria casă” și să acorde acestor alegeri aceeași importanță ca alegerilor locale parlamentare.

Normal că decizia aparține Parlamentului național, ideea este însă de a face pe români mai încrezători în locul și rolul lor în UE.

Dacă vei fi atent, vei observa că PNL are mult mai multe mesaje cu privire la Europa, acesta este doar unul dintre ele.