Unificarea dreptei este un mit. Care dreaptă ?

Aseară, la B1Tv, la emisiunea lui Turcescu - „Sub semnul întrebării”, Crin Antonescu și Klaus Johannis au dărâmat mitul „unificării dreptei” atât de drag lui Turcescu și apropiaților lui Traian Băsescu.

Crin Antonescu a fost clar:

„Cred că experiențe de tip hai să construim o coaliție împotriva unui partid dominant a trecut. Problema e dacă societate politică și românească poate alege un alt președinte decât reprezentantul PSD-ului. Trebuie plecat de la candidați în jurul cărora se strâng oameni, fără coaliții. E nevoie de cooperea de forțe anti-PSD. Se conturează o astfel de colaborare cu PMP, PPDD și PDL. Ne putem aduna în jurul unui om, în jurul unui proiect, unui gest politic, unui moment politic”. Cotidianul - aici. B1Tv - aici.

„Problema care se pune în toamnă este dacă societatea politică și civilă românească poate alege un alt președinte decât reprezentantul PSD-ului, că e el Victor Ponta sau nu, dar va fi Victor Ponta, am spus-o demult. Eu cred că de data asta va trebui proiectat totul de la oameni, candidați în jurul cărora se strâng sau nu forțe politice, grupuri politice, fără a mai instituționaliza tot felul de alianțe, cu noi negocieri, cu noi protocoale. (...) A doua variantă este cu totul diferită și presupune o cooperare între forțe de dreapta sau de opoziție sau anti-PSD, în anumite împrejurări și în anumite momente din viața parlamentară, din viața publică. Iată, deja că se conturează pe inițiativa noastră de moțiune de cenzură o astfel de colaborare și cu PP-DD și cu PDL și cu PMP, care nu a necesitat niciun fel de coaliție, niciun fel de tratative. Deci, ne putem aduna în jurul unui om înt-o împrejurare și nu definitiv, ci în jurul unui moment, în jurul unui gest politic”. Agerpres - aici.

Să ne amintim faptul că alianțe politice împotriva unui partid dominant - cu apucături de partid stat -, au fost în 1996 și în 2004 împotriva PSD (sub diferitele lui denumiri) și în 2012 împotriva PDL. În 1996 a fost CDR, în 2004 a fost Alianța „DA” iar în 2012 a fost USL. Toate alianțele au ajuns la guvernare și s-au destrămat aproape imediat. În alianțele contra PSD, turbulentul a fost PD. După alianța CDR, PNȚCD a dispărut de pe scena politică. După alianța „DA”, Băsescu a vrut să scoată PNL de pe scena politică. În alianța USL turbulentul a fost PSD. Concluzia ? Ce naște din pisică, șoareci mănâncă. Urmașii FSN (PSD și PDL) au avut și au mereu și mereu dorința de a acapara mai multă putere cu nerespectarea contractelor politice asumate.

Pe timpul CDR nu doar PD a dorit mai multă putere. PNȚ-ul a jucat la fel de necinstit față de partenerii de alianță, încercând la rândul lui să cucerească întreaga putere. Rezultatul a fost trist. PNȚ-ul a ieșit de pe scena politică iar PD-ul a rămas un partid „minor”. Luptele interne din CDR au dus la câștigarea fermă a alegerilor de către PSD și ajungerea la guvernare a cabinetului condus de Adrian Năstase. Tot acele lupte interne au dat aripi PRM-ului lui Vadim Tudor care a ajuns la 25% ! Ba, mai mult, Vadim Tudor a ajuns în turul II la prezidențiale cu Ion Iliescu obligând ieșirea la vot în favoarea lui Iliescu chiar și a adversarilor săi politici. Ar fi fost de groază să fi avut ca Președinte al României pe Vadim Tudor.

Alianța „DA” a câștigat alegerile pentru că lumea nu a mai dorit PSD-ul și pe Adrian Năstase. În turul II, la prezidențiale a câștigat Traian Băsescu. Judecând la rece, am ales răul cel mai mic. Ar fi fost mult mai rău să fi câștigat Adrian Năstase. Acum nu am mai fi vorbit despre pluralism politic. Am fi avut un partid unic. Cu Năstase Președinte al României ne-am fi întors la perioada dictaturii comuniste. Și în alianța „DA” am avut conflicte dure pentru putere între PD-ul condus de facto de Traian Băsescu de la Cotroceni însă formal de Emil Boc și PNL-ul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Tăriceanu și-a folosit marea lui calitate de a fi „încăpățânat” și a se comporta de parcă ar purta „ochelari de cal”. Dacă Tăriceanu ar fi renunțat la funcția de premier, Teodor Stolojan ar fi revenit în fruntea PNL, ar fi devenit premier și ar fi desființat PNL prin absorbția acestuia în PD-ul lui Traian Băsescu. Încăpățânarea lui Tăriceanu susținută de opoziția fermă a liberalilor împotriva dispariției partidului a salvat PNL-ul. Îmi amintesc că prin primăvara lui 2005 Emil Boc și PD-ul au dat un ultimatum PNL privind stabilirea unei date precise privind procesul absorbției. Se pare că a fost o înțelegere inițială a lui Stolojan și Stoica cu Băsescu privind absorbția PD în PNL, acum Băsescu și ai lui doreau ca procesul să fie invers, PD să absoarbă PNL. Tăriceanu a obținut sprijinul PSD în Parlament și a dat afară de la guvernare PD-ul. PSD nu a dorit să intre la guvernare însă a asigurat sprijinul politic contra unor măsuri de guvernare și a unor măsuri guvernamentale care să le satisfacă obiectivele politice. Pe undeva, guvernarea Tăriceanu a continuat guvernarea Năstase. Atunci s-a produs marea trădare în PNL. Doi foști președinți, Teodor Stolojan și Valeriu Stoica, au părăsit PNL cu un grup mare de liberali și susținători, au înființat un nou partid politic (PLD), au obținut un succes semnificativ la alegerile europarlamentare și au fuzionat apoi cu PD formând actualul PDL.

Alianța USL a fost un eșec. Vinovatul este PSD. Clar. Mișcările politice ale celor din PSD, mai pe față sau mai ascunse, au avut scopul de a sufoca PNL și a-l transforma într-o anexă a PSD. Mi-am amintit de o declarație din 2009 a lui Geoană, când a ales să participe la guvernare cu PDL-ul lui Băsescu, în care definea ca singura forță politică de dreapta PDL-ul lui Băsescu. După câteva luni, la alegerile prezidențiale, Geoană a primit ajutorul PNL. Crudă mai este istoria asta !

Este evident că perioada alianțelor împotriva unui partid politic cu apucături totalitare a trecut. PNL a fost în toate alianțele posibile. Mereu s-a găsit un partid care să își dorească mai multă putere în interiorul alianței și să o strice. Apoi, stările politice din trecut nu mai sunt azi. Singurele partide care sunt stăpâne pe propriul destin sunt doar PNL și PSD. Traian Băsescu și-a jucat rolul până la capăt și a reușit să își distrugă propriul partid, nemaiavând partide adverse de distrus (sau nereușind să le distrugă). În perioada CDR a distrus PNȚ, pe timpul guvernării Năstase a vrut să distrugă PSD (s-a opus vehement la afilierea PSD la internaționala socialistă), de pe timpul guvernării Tăriceanu a vrut să distrugă PNL (afirma în 2005 că nu se lasă până nu duce PNL sub pragul de 5%), acum distruge PDL-ul care l-a susținut să devină ceea ce este. O catastrofă politică.

Aseară, Turcescu a încercat în fel și chip să obțină de la Crin Antonescu și Klaus Johannis o recunoaștere a „a partidelor” de dreapta „marca Traian Băsescu” și o promisiune că acestea vor fi reunite sub patronajul lui Traian Băsescu. Cel puțin la alegerile prezidențiale, aceasta fiind „dorința alegătorilor de dreapta”. Ba a încercat și o acceptare a lui Crin Antonescu de a renunța la candidatură în favoarea unui candidat stabilit de Traian Băsescu. Eu așa am simțit. Nu a primit ce a dorit.

Răspunsurile date de Crin Antonescu și Klaus Johannis au întărit declarațiile anterioare ale liberalilor. PNL este independent, este partid de dreapta, are ca adversar politic PSD, Traian Băsescu nu mai este și nu mai poate fi un competitor politic pentru PNL, celelalte formațiuni politice sunt anti-PSD sau așa se declară, pot apare, conjunctural, asocieri între PNL și alte partide politice în acțiunile PNL contra PSD și a guvernării Ponta III - cazul moțiunii de cenzură -, PNL nu se va alia cu nici una dintre formațiunile care se declară de dreapta indiferent cum se numesc ele.

Eu cred că timpul le va rezolva pe toate. După alegerile europarlamentare din această lună, după alegerile prezidențiale din toamnă, după ce vor mai trece niște luni de zile bune vom vedea ce rămâne din PDL, din PMP, din PFC din alte structuri cu pretenții de partide. PNL nu are de ce să își bage capul în jug pentru vreuna dintre ele. Experiența traumatizantă cu Traian Băsescu și partidele moșite de el a fost suficientă. Sunt nefrecventabile. Acum, PDL se luptă cu PMP. Ce va rezulta va fi tot un fel de PD băsescian. Indiferent cum o dai.