vineri, 17 iulie 2015

Ia revedeți voi noul Cod fiscal, domnilor parlamentari ! Poate că ar mai fi ceva de lucrat la el.

Președintele s-a comportat așa cum s-a prevăzut. A retrimis noul Cod Fiscal la Parlament.

Motivele sunt aici.

Pun în față prima frază, cea pe care media nu a băgat-o în seamă:

În materie fiscală, legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ. În acest sens, în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate. Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante și cu consecințe negative pe termen lung reprezintă o experiență pe care nu numai clasa politică nu si-o mai poate permite dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetățeni”.

Restul este o detaliere a motivării retrimiterii legii la Parlament.

În plus, Președintele trage semnalul de alarmă al exemplului Greciei. Uniunea Europeană este „sensibilă” după evenimentele din Grecia. Efectele crizei grecești nu s-au manifestat încă pe celelalte piețe, ale statelor membre. Dar urmează.

Președintele atrage serios atenția asupra încălcării de către România, prin acest cod fiscal, a angajamentelor asumate prin tratate internaționale, în afara nerespectării condițiilor de consolidare fiscală angajate pentru bugetele din anii viitori ! Asta nu este bine.

Pentru că presa a ciuntit sever scrisoarea Președintelui Iohannis, pentru a face loc contrelor politicianiste emise de Ponta și aliații lui, voi pune mai jos întreaga scrisoare.

Cine este de bună credință, îi va da dreptate. Pentru că mulți vor fi împotrivă, este important ca cei care sunt de bună credință să fim mai mulți.

Domnului Călin Popescu-Tăriceanu,
Preşedintele Senatului


În temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României, republicată, formulez următoarea

CERERE DE REEXAMINARE
asupra
Legii privind Codul fiscal



În materie fiscală, legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ. În acest sens, în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate. Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante și cu consecințe negative pe termen lung reprezintă o experiență pe care nu numai clasa politică nu si-o mai poate permite dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetățeni.

Bunăstarea economică unanim dorită de toate forțele politice din România în beneficiul cetățenilor și al agenților economici poate fi atinsă numai printr-o abordare fiscal-bugetară responsabilă, predictibilă pe termen lung, în concordanță cu obiectivele de creștere economică sustenabilă. Simpla relaxare fiscală, neînsoțită de continuarea procesului de creștere a colectării veniturilor și de o reașezare sustenabilă a cheltuielilor bugetare, pentru o cât mai rațională cheltuire a banului public, poate conduce la acumularea de dezechilibre care vor greva asupra evoluțiilor economice și sociale viitoare.

Susținem relaxarea și simplificarea fiscală prin reducerea unor taxe și impozite în condițiile în care sunt asigurate premisele pentru consolidare fiscală și predictibilitate. Din această perspectivă, considerăm că noul Cod fiscal poate fi pus în aplicare numai după o riguroasă și temeinică analiză a implicaţiilor întregului set de măsuri fiscale şi bugetare asupra construcţiei bugetului general consolidat, atât pentru anul 2016, cât şi pentru anii următori și numai cu respectarea obligațiilor asumate de România şi a legislaţiei interne referitoare la disciplina financiar-bugetară. 

Punerea în aplicare a noului Cod fiscal ar genera implicaţii majore la nivelul construcției bugetare pentru anii următori din perspectiva obiectivului de menținere a consolidării fiscale. Conform evaluărilor Comisiei Europene și Fondului Monetar Internațional, punerea în aplicare a noului Cod fiscal atrage, în mod evident, ratarea obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO), respectiv: deficit structural de 1% din PIB și deficit bugetar ESA de 1,2% din PIB, conform Programului de Convergență și Strategiei Fiscal-bugetare. O asemenea dinamică denotă instabilitate în abordarea fiscal-bugetară: de la deficite mari se trece la deficite mici, apoi din nou la deficite mari etc. 

În absenţa unei ajustări negative de mare amploare pe latura cheltuielilor, cadrul fiscal-bugetar preconizat va fi incompatibil cu menţinerea procesului de consolidare fiscală şi cu respectarea obiectivului bugetar pe termen mediu asumat de Guvern prin documentele oficiale de politică economică, respectiv prin Strategia Fiscal-bugetară 2015-2017 şi prin Programul de Convergenţă 2015 - 2018. Cu alte cuvinte, prin noul Cod fiscal se va înregistra o abatere semnificativă de la cadrul de stabilitate și predictibilitate asumat prin tratatele europene și legislația internă. În acest sens, se cuvine a fi subliniată diferența majoră dintre un deficit bugetar neintenționat, ca efect al unei dinamici economice nefavorabile, și un deficit bugetar deliberat, așa cum este cazul scenariului actual de politică fiscal-bugetară. 

Din perspectiva sustenabilității cadrului fiscal-bugetar, în legătură cu intrarea în vigoare a Codului fiscal în forma transmisă la promulgare semnalăm o serie de riscuri interne şi externe. Astfel, în plan intern, riscurile și vulnerabilitățile ar putea fi reprezentate, în primul rând, de revenirea la o politică fiscal-bugetară prociclică, într-un moment cât se poate de nepotrivit, în care România are nevoie să iasă pe termen lung din capcana politicilor prociclice, care induc creștere economică nesustenabilă și dezechilibre masive în recesiune. În al doilea rând, un alt risc este reprezentat de absența unei corelări necesare între prioritățile și politicile fiscale, pe de o parte, și prioritățile și politicile bugetare, pe de altă parte. O consecință a intrării în vigoare a noului Cod fiscal poate fi şi neglijarea unor priorități bugetare asumate prin consens politic, cum ar fi obiectivul de creștere a bugetului pentru apărare la 2% din PIB până în anul 2017

Alte riscuri și vulnerabilități la adresa cadrului fiscal-bugetar ar putea decurge din contextul european și internațional actual, în care situația economică a Greciei generează incertitudini majore, nu doar în zona euro, iar piețele financiare globale pot resimți șocuri și căderi dintre cele mai puternice. În acest context, riscul de finanțare ar putea crește semnificativ. Totodată, semnalăm că promovarea unui model economic axat pe creșterea consumului în dauna investițiilor ar putea supralicita aportul consumului la creșterea economică și, în plus, ar putea afecta și competitivitatea și balanța externă a României. Nu în ultimul rând, actualul scenariu fiscal-bugetar ar putea afecta obiectivul asumat explicit de către Guvern privind aderarea la Zona Euro.

În eventualitatea și în funcție de amploarea materializării acestor riscuri, situația macroeconomică a României ar putea suferi o deteriorare apreciabilă şi, posibil, de lungă durată, fapt ce ar atrage necesitatea unor ajustări costisitoare în plan fiscal-bugetar.

Ca stat membru al Uniunii Europene, România şi-a asumat o serie de obligații în vederea respectării unor indicatori fiscali-bugetari prevăzuți expres în legislația primară și secundară a Uniunii Europene, precum și în Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, ratificat prin Legea nr. 83/2012. În conformitate cu prevederile acestui tratat care, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Constituție, face parte din dreptul intern, România și-a asumat angajamentul de a atinge obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) în 2015. Potrivit indicatorului de datorie publică, în cazul României MTO semnifică o țintă de deficit structural de maxim 1% din PIB. 

Legea privind Codul fiscal consacră dispoziţii care induc un efect contrar actului normativ sus-menționat. Prin inducerea unui deficit bugetar semnificativ mai mare se ignoră angajamentele bugetare asumate de România la nivel european. În contextul economic actual, considerăm că implementarea noului Cod fiscal comportă serioase rezerve de oportunitate, având în vedere, în principal, reversarea procesului de consolidare fiscală, realizare pe care România a obţinut-o, în perioada post-criză, cu ajustări și eforturi semnificative. În acest sens este și poziția Consiliului Fiscal, potrivit căruia „implementarea prevederilor noului Cod Fiscal este de natură să antreneze o deviație permanentă și de proporții” în raport cu obiectivele asumate de România, fiind vorba de un „derapaj deliberat, în flagrantă contradicție cu principiile și regulile instituite atât de legislația națională, cât și de tratatele europene”.

Ca urmare a obligațiilor asumate de România cu privire la deficitul bugetar, în plan intern a fost adoptată Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, ce consacră principii de disciplină bugetară similare reglementărilor europene în materie. Potrivit acestui act normativ, Guvernul are obligația de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent şi de a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung (art. 4 din Legea nr. 69/2010). Acelaşi act normativ stabileşte obiectivele şi regulile politicii fiscal-bugetare, precum şi mecanismele de corecţie în caz de deviere de la obiectivul bugetar pe termen mediu sau de la calendarul de ajustare (art. 5-14 din Legea nr. 69/2010).

Prin consecințele pe care le poate antrena intrarea în vigoare, noul Cod fiscal vine în contradicție cu principiile instituite de Legea responsabilității fiscal-bugetare, fiind ignorat chiar scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv acela de a derula politici fiscal-bugetare responsabile, prudente, în contextul economic actual, care să permită cadrului fiscal-bugetar acomodarea rapidă la o serie de şocuri şi incertitudini de pe pieţele financiare și din economia globală.

Având în vedere considerentele expuse mai sus şi ţinând cont de competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii privind Codul fiscal.


PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS

____________________
Departamentul de Comunicare Publică 
17 Iulie 2015


Niciun comentariu: