Păi, să îmi fie cu iertare, dar și oamenii aceia au dreptatea lor. Yanis Varoufakis a declarat că este un „libertarian marxist”, motiv pentru care a transferat în zona guvernării Greciei ideile economice pe care le susține. Pe pagina wikipedia referitoare la Varoufakis (actualizată !), se găsește unul din motivele pentru care, probabil, Varoufakis a demisionat:
„Varoufakis a propus măsuri de swap datoriilor, inclusiv obligațiunile raportat la creșterea economică, care ar înlocui legăturile existente ale programului european de salvare”.
Scena „războiului” Grecia vs. UE devine, cumva mai clară. Yanis Varoufakis a încercat să impună celorlalte state UE și celorlalți creditori internaționali un alt model economico-financiar. Un model pe care el l-a construit din punct de vedere teoretic.
Am căutat să văd ce sunt operațiunile swap (aici). Am găsit ceva și am încercat să înțeleg, atât cât pot (deh, altă specializare). În primul rând am căutat să văd riscurile (juristul din mine se uită la riscuri, la potențialul conflict, nu la beneficiul operațiunii). Ce am găsit:
„Dezavantajele swapurilor constau in aceea ca respectivele contracte nu sunt standardizate si nu pot fi folosite pentru alte scopuri financiare – nu pot fi tranzactionate. De asemenea se poate pune problema unui risc de credit in timp ce pentru alte produse derivate cum sunt contractele futures sau optiunile acest risc de credit nu exista ele fiind garantate de o casa de compensare. Swapurile mai prezinta riscul de contrapartida, nu exista nici o garantie ca partile vor respecta obligatiile. Alte riscuri sunt aceleasi ca si in cadrul altor produse derivate: riscuri de piata, juridice si operationale”.
Pentru mine, cred că este suficient. Cei cu pregătire economică pricep mai mult și mai profund.
Yanis Varoufakis a cerut creditorilor schimbarea „modelului” construit în spațiul european (și acesta adoptat după lungi negocieri, în fapt o medie general acceptată) cu modelul teoretic construit de el, model care conține dezavantajele de mai sus: blocarea mișcării contractelor, creșterea riscurilor de credit, lipsa garanției respectării de către Grecia a contractelor de împrumut. Un fel de „alba-neagra” financiar.
Practic, Varoufakis le-a cerut celorlalți să dea bani fără a avea garanția recuperării lor și fără a avea posibilitatea să vadă cum sunt folosiți banii.
Uniunea monetară europeană are standardul ei, acceptat și aplicat de toate statele, se numește „program european de salvare”. Pentru că el are scopul de a salva acea țară europeană care are probleme prin eliminarea cauzelor și condițiilor care au permis apariția și au sprijinit manifestarea riscurilor economico-financiare . Fără această operațiune, acea țară europeană devine un risc pentru întreaga uniune. Devine un mare risc pentru moneda comună. Varoufakis s-a dus, cu tupeu și aroganță, în fața colegilor și le-a cerut să renunțe la principiile uniunii monetare și să accepte, în cazul Greciei, modelul lui financiar. Pentru Eurogrup devine o acțiune ostilă, el existând tocmai datorită principiilor adoptate și respectate.
Varoufakis a propus UE (susținut de Syriza, al cărui membru nu este !) ca Grecia să aibă dreptul de a fi altceva, altcineva în cadrul familiei. A cerut dreptul să nu respecte regulile, să se folosească discreționar de averea familiei, să își stabilească și să participe la alte proiecte care pot pune în pericol însăși familia (relațiile lui cu rușii).
Ce vor face grecii (conducătorii lor actuali, nu oamenii simpli), naiba știe. Un alt ministru de finanțe poate accepta regulile familiei europene. Din discursul politic al lui Tsipras vor dispare niște accente stimulate de visul lui Varousakis de a modifica Uniunea Europeană transformând-o într-un spațiu al lipsei de reguli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu