Wolfgang Schaueble are, în fond, dreptate. Își apără țara, apără Uniunea Europeană și uniunea monetară.

Campaniile extremei stângi din Grecia împotriva germanilor și a conducerii Germaniei, cu precădere, a stimulat apetitul „sentimentaliștilor” de pe tot mapamondul, ai noștri fiind stimulați și de anti-europeniștii de la noi, indiferent de formațiunea politică în care activează sau pe care o susțin. Este la modă să fii anti-european, cu cât ești mai zgomotos cu atât ai mai multe șanse să fii băgat în seamă. Eu mă mulțumesc să îi număr și să constat doar că există. Din câte înțeleg, majoritatea nu au nici o treabă cu eforturile țării pentru intrarea în UE sau NATO, nu au suferit nici „o pagubă” în urma procesului de aderare, au avut surse externe de existență însă vor un loc sub soare și, pentru că nu se pricep la altceva, critică ce li se pare lor că este la modă.

Wolfgang Schaueble are dreptate în pozițiile adoptate cu privire la Grecia. Grecia are nevoie de o reducere a datoriei însă nu se poate a celei către statele membre ale zonei euro pentru că nu există un mecanism care să permită o astfel de ștergere.

Zona euro trebuie înțeleasă ca fiind o singură piață, o „țară”. Cum ar veni, „țara euro”. Dacă luăm ca exemplu oricare altă țară care nu este membră a zonei euro, situația din Grecia ar trebui comparată cu situația unui județ sau a unei regiuni cu o anumită independență financiară care a acumulat datorii la bănci sau la bugetul de stat iar statului respectiv i s-ar cere să îi șteargă datoriile. Și de la bugetul de stat și de la bănci. Imposibil. Grecia este în situația aceasta. Este în zona euro și nu îi pot fi șterse datoriile. Îi poate fi impuse însă reglementări care să îi corecteze comportamentul, să oblige autoritățile locale să nu mai scutească de impozite (locale) pe unii, să îmbunătățească colectarea taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat și celui local, să stimuleze industria și comerțul local pentru a atrage venituri bugetare etc.

Dacă Grecia ar fi ales calea ieșirii din zona euro, întreaga zonă ar fi avut pierderi însă acestea ar fi putut fi suportate prin măsuri ale statelor membre și ale BCE pentru reducerea efectelor negative. Grecia la rândul ei ar fi avut de suferit prin scăderea dramatică a veniturilor și efortul de trecere la o monedă alternativă sau la o monedă paralelă cu euro, care însă ar ieși de sub controlul și sprijinul BCE. Grecia ar fi putut să își facă propria politică financiar-monetară, ar fi putut devaloriza moneda proprie, ar fi putut profita de inflație pentru reglajele de care ar fi avut nevoie, ar fi putut face mult mai multe decât acum. Ar fi putut face ce fac ai noștri, ar fi putut șterge datoriile către bugetul de stat ale societăților cu capital de stat ba chiar și a unor entități private care au fost introduse în categoria „de interes național”. Pe timpul lui Năstase era „o modă” de care au beneficiat mulți investitori strategici, chiar și pe timpul lui Boc, nu mai spun de Ponta care a făcut și el astfel de treburi.

Yanis Varoufakis a fost tranșant în ultimele declarații. El, împreună cu un grup restrâns de la ministerul de finanțe grec (spunea de 5 apropiați), au planificat prăbușirea economică a Greciei pentru a provoca prăbușirea economică a zonei euro. A vrut însă să îi oblige pe ceilalți să dea afară Grecia din zonă, nu să rămână el ca „vinovat” de acțiune (în fața grecilor !). Alexis Tsipras a fost, practic, doar instrumentul politic de care s-a folosit pentru atingerea scopului. Tot Varoufakis a mărturisit că Wolfgang Schaueble și-a dat seama de ce face el și i-a propus o ieșire din zona euro „plătită” pentru a nu afecta celelalte state. Varoufakis a refuzat și atunci ceilalți miniștri de finanțe au luat prima măsură de blocare a intențiilor guvernului grec: au blocat băncile grecești. Au oprit efectele negative ale acțiunilor anti-europene generate de Varoufakis și Tsipras. Eliminarea lui Varoufakis din rândul negociatorilor greci a fost al doilea pas important. El era cel care „își prostea colegii” și îi îndemna la acțiuni auto-distructive. Efectele s-au văzut. Cei care au lucrat cu Varoufakis la ministerul de finanțe grec și-au depus demisiile. Grupul Varoufakis a eșuat în încercarea de a distruge zona euro. Sunt dubioase în schimb intervențiile ulterioare ale FMI și SUA. Hm. Cineva va ține minte. Acordul comercial cu SUA nu este încă finalizat. Nu cumva, cineva, dorea o fazendare a UE înainte de finalizarea negocierilor și semnarea acordului ?

Rămânerea Greciei în zona euro nu este un câștig pentru greci și nici pentru zona euro. Nu există nici procedura ca o țară membră să fie obligată să părăsească zona (merg din nou la comparația de mai sus, nu poți să spui că județul sau regiunea prost gospodărită nu mai face parte din teritoriul național !). Există însă posibilitatea ca aceasta să iasă singură din zonă. Dacă vrea. Iar grecii, acum, nu vor.

Nu este bine să uităm evenimentele anterioare. Un material BBC despre Angela Merkel (foarte bun !), a scos în evidență câteva comandamente ale vieții politice ale cancelarului german: Germania unită, Uniunea Europeană, Uniunea Monetară Europeană ... Când Germania de vest a pregătit reunificarea cu Germania de est, zona euro nu exista. Marca germană era puternică, Germania se pregătea să pompeze multe mii de mărci în partea sa de est pentru a aduce la același nivel economic și de dezvoltare întreaga Germanie. Au fost discuții cu privire la statutul Germaniei de membru al UE după reunificare. Germania a trebuit să accepte multe „impuse” pentru ca celelalte state membre ale UE să accepte că Germania reunificată este Germania membră de drept a UE. Franța a jucat mai strâns și mai mult. A obținut angajamentul Germaniei că va semna Tratatul de la Maastricht, tratatul monedei unice. Acțiunea a fost puțin perversă (ca să nu spun ticăloasă !). Germania a fost astfel obligată să renunțe la posibilitatea folosirii unui deficit mai mare de 3% pentru creșterea economică a zonelor din fosta RDG. I s-a luat unul din instrumentele de soluționare a crizelor de tot felul care, mai apoi, au pus în mare dificultate statul german: șomaj uluitor - peste 25% -, închiderea firmelor din partea de est a Germaniei, sărăcie lucie, migrația economică dinspre est spre vest cu potențial de destabilizare a localităților din vestul Germaniei, creșterea asistenței sociale accelerate etc. La toate acestea s-au adăugat problemele generate de participarea Germaniei la eforturile ONU de salvgardare a persoanelor aflate în dificultate din alte state, în special din Africa și Asia, cotele de migranți fiind o povară suplimentară.

După ce a trecut prin „calvarul” reunificării și respectării forțate a prevederilor Eurozonei, Germania are de apărat poziția ei dar și stabilitatea Uniunii Europene în ansamblul său. A muncit, a suferit pentru ca UE să fie cea mai mare putere economică a lumii. Merkel și Schaueble au de muncit serios să îi determine pe parlamentarii germani să fie de acord cu un nou angajament de ajutor pentru Grecia. Wolfgang Schaueble a spus-o pe șleau: Grecia s-a mai angajat acum 5 ani să facă reforme și nu a făcut. Ce credibilitate mai poate avea un guvern grec azi ? Mai ales că este format din extremiști de stânga ?

Îmi pare rău de ce li se întâmplă grecilor însă nu pot fi de acord cu ce au făcut și, mai ales, cu ce au vrut să facă. Dacă Varoufakis și Tsipras ar fi reușit, noi am fi avut de suferit. Depindem economic de zona euro, majoritatea firmelor care exportă din România au capital din zona euro, 12% din puterea bancară din România are capital grecesc etc. Ar fi fost iadul de pe lume. Pentru ce ? Pentru că niște extremiști marxiști vor să dispară UE ? Ia să se ducă la dracu !