Nu mă pot abține. Presa este, deja, la curent cu minciuna lui Ponta.
„Ordonanţa cu salariile demnitarilor - eu nu am fost de acord cu ea. Am spus că într-adevăr demnitarii trebuie să fie bine plătiţi, dar odată cu Legea salarizării. Nu am vrut să creez impresia că am ceva cu ceea ce s-a discutat între domnul Iohannis şi Oprea în absenţa mea. Dar revin la decizia mea şi miercuri vom adopta alta. Nu se măresc salariile demnitarilor decât odată cu bugetarii” - scrie Ponta pe facebook, preluat și apărat de „o anume parte a presei”.
Azi, la DCNews, Oprea a dat-o pe față. Ideea a fost a lui Ponta și a Guvernului, ordonanța era în lucru la ministerul muncii, la ministerul finanțelor și la ministrul Justiției.
Să ne fie cu pardon, dar aici este loc de mult mai mult decât pentru o simplă vorbă. O ordonanță aflată în lucru nu se face de azi pe mâine. Nu mai spun de faptul că era în lucru la 3 ministere foarte legate de conținutul ei. La Justiție pentru avizul de legalitate, la finanțe pentru sursa de finanțare și la muncă unde se nasc salariile. Toate, dar absolut toate ministere conduse de PSD și toate, dar absolut toate, controlate la modul absolut de Victor Viorel Ponta.
În mizeria morală în care se scaldă Victor Viorel Ponta a vrut să îl atragă pe Președintele Iohannis. Vezi, Doamne, el nu vrut „să creeze impresia că are ceva cu ce s-a discutat între domnul Iohannis și Oprea” ! Cum de îl mai rabdă Pământul ?!
Cât privește poziția lui Gabriel Oprea, ei bine, se pare că îi place „statura” de „prostul satului”. Culmea, după această imensă mârșăvie, Gabriel Oprea declară senin că el îl susține pe premierul Victor Viorel Ponta ! Clar, și aici este caz de boală psihică. Fie minte, fie este prost de bubuie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu