sâmbătă, 17 decembrie 2016

Traseismul este o formă de cancer al politicii.

În vâltoarea aranjamentelor pentru viitoarea nominalizare a unui prim-ministru din partea PSD, s-a vehiculat posibilitatea ca PSD să racoleze, imediat după omologarea candidaturilor și stabilirea titularilor în Parlamentul României, parlamentari din alte partide cu ajutorul cărora să pretindă că are o majoritate absolută în Parlament așa că Președintele Klaus Iohannis va fi obligat să aplice strict litera Constituției și să desemneze candidat la funcția de prim-ministru pe cel propus de PSD. Ideea este năstrușnică și putea să aibă ca autori doar unele minți bolnave care vor să se dea bine pe lângă infractorul Liviu Dragnea, bolnav deja că nu poate deveni prim-ministru.

Oameni de bine, au lansat zvonul că vor trece la PSD parlamentari aleși ai PNL. Au ei sursele lor, se pare. Vom trăi și vom vedea. Deocamdată nu am văzut nimic care să le confirme „sursele”. Calific informațiile ca o continuare a campaniei de intoxicare dusă de USR, ALDE, PMP și chiar PSD împotriva PNL. Au, în continuare, sprijinul neprecupețit al României Tv, Antena 3, B1Tv și ce se mai găsește prin zona media. Pe undeva se pare că nu sunt chiar vorbe degeaba.

Criteriile de integritate ale PNL permit traseismul, chiar dacă încearcă să îl limiteze.
2. Traseism.
Să nu-şi fi schimbat apartenenţa politică astfel încât să fie candidat pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni.
Pe fond, prin fuziuni, se permite ca cel fuzionat să se fi plimbat cu sorcova pe la toate partidele. Pentru că nu sunt foarte multe partide „de bază”, acest text acceptă, de fapt, traseismul. Păi cum să mai ai cultura organizației, cum să mai ai liberalism (ca să mă refer la PNL), din moment ce un individ este „bun” chiar dacă a trecut pe la PSD și s-a comportat ca un PSD-ist amar de ani ? Eu înțeleg faptul că textul a fost portița care a permis ca pe listele de candidați să fie trecuți cei care s-au plimbat pe la PNȚCD, Forța Civică, PNL, PSD sau PDL, ba chiar și pe la PC sau cine știe ce altă minune politică promițătoare de funcții și demnități. Așa că posibilitatea de a vedea liberali aleși plecând la PSD, ALDE sau PMP nu este exclusă.

Avem și o reacție a Președintelui Klaus Iohannis. AgerpresIohannis: Traseismul - un fenomen toxic; nu voi chema la consultări un partid care obține majoritatea astfel

Migrația politică este probabil cel mai nociv fenomen în politica românească post-decembristă. Spun acest lucru pentru că Parlamentul care tocmai își încheie mandatul și bine că și-l încheie nu mai seamănă deloc cu Parlamentul care a fost ales acum patru ani. Or, așa ceva într-o democrație matură este imposibil
Nu va trece mult timp și vom vedea mișcările traseiștilor. Opoziția nu este pentru „oamenii deștepți”.
Și faptul că se pare că există lideri politici care din capul locului își imaginează că pot convinge parlamentari să migreze și să își completeze astfel echipa arată că nu este o excepție, este un fenomen care este luat în calcul, este promovat, este folosit, dar este fundamental greșit. Speranța mea este că acest traseism nu va deveni un fenomen de masă în noul Parlament
Corect. O astfel de idee trebuie nu doar promovată ci susținută prin acțiuni ale membrilor de partid. Poate că membrii simpli ai PNL, cei care au ajuns să fie considerați „mai proști” decât cei din afara partidului și au fost dați la o parte pentru a permite „societății civile” să participe la viața politică de pe poziții din vârful ierarhiei partidului își vor lua inima'n dinți și vor pune piciorul în prag. Partidul este format din membrii care participă la acțiunile lui, care ani de zile i-au dat bani să funcționeze, mulți-puțini după buzunarul fiecăruia, care au făcut campaniile în stradă sau în media și care și-au obținut prin votul colegilor încrederea de a conduce o organizație sau o acțiune. Nu prin voința unui lider de la nivel central !
Eu sper ca acest lucru să fie înțeles și de liderii de partid, fiindcă depinde mult de ei. Dacă încurajează fenomenul, se va întâmpla. Dacă îl descurajează, nu se va întâmpla
Acesta este punctul pe „i”. Liderii au fost cei care în ultimii ani au promovat „înnoirea” partidului - adică eliminarea vechilor membri ai partidului deveniți incomozi prin cereri și întrebări -, inclusiv prin traseism politic - parlamentarul de la „X” partid este mai maleabil și bun pupincurist.

Sunt partide formate doar din traseiști. Au o cultură politică a traseismului foarte dezvoltată. De aceia nici nu au doctrine. Ce reclamă ele că susțin este un fel de copy-paste de la partidele tradiționale. Că vrea lumea sau nu, curentele politice sunt bine definite. Liberalismul este de centru. Este zona de trecere între socialism și creștinism politic. Fără existența unei doctrine și a unei culturi politice, cei care zburdă pe scena politică nu au nici o treabă să treacă de la un partid la altul. Ei bine, astfel de oameni ar trebui refuzați atunci când își oferă serviciile unui partid. Indiferent de posibilitățile pe care le reclamă că le are pentru a participa la finanțarea partidului.

Klaus Iohannis are dreptate.

2 comentarii:

Nastasiu Mircea spunea...

Conform teoriei domnului președinte al PNL Klaus Iohannis, „ Traseismul este un fenomen toxic” doar dacă liberalii migrează din PNL la ALDE sau PSD. Fenomenul devine benefic doar dacă traseismul este direcționat spre PNL. E foarte clar, nu?

Nastasiu Mircea spunea...

Conform teoriei domnului președinte al PNL, „ Traseismul este un fenomen toxic” doar dacă liberalii migrează din PNL la ALDE sau PSD. Fenomenul devine benefic doar dacă traseismul este direcționat spre PNL. E foarte clar, nu?